Supplex Libellus Valachorum

Supplex Libellus Valachorum

Cele mai vechi acte de organizare politica ale tarii romanesti dateaza din secolul al XVIII-lea si inceputul secolului al XIX-lea. Elemente de organizare politica se regasesc in Asezamintele lui Constantin Mavrocordat, din 1740 si 1743, si in 'Pravilniceasca condica' tiparita in 1780 de catre Alexandru Ipsilanti. Norme juridice importante se intalnesc si in Codul civil al lui Scarlat Calimah din 1817 si Legiuirea Caragea din 1818. Aceste din urma reglementari vizau, insa, mai ales raporturile de drept privat. Pe planul organizarii politice sunt de semnalat si o serie de Memorii elaborate de reprezentanti ai boierimii, care propuneau reforme politice sau chiar programe de organizare politica a statului. Asemenea Memorii au fost adresate Rusiei si Austriei in 1721, iar in 1771, supuse atentiei imparatesei Ecaterina a II-a a Rusiei. Se avea in vedere in special emanciparea deplina a Principatelor de sub dominatia Portii Otomane. In Transilvania, in 1791, din initiativa unor episcopi romani, este adresata imparatului Leopold al II-lea al Austriei cunoscuta petitie denumita Supplex Libellus Valachorum, prin care se revendica egalitatea natiunii romane din punct de vedere politic, cu populatia de alte nationalitati existenta in Transilvania

O importanta deosebita o are Programul de reforme elaborat de Tudor Vladimirescu, in 1821. Remarcabil este si Memoriul 'Carvunarilor' din 13 septembrie 1822, pe care A. D. Xenopol l-a calificat ca fiind 'cea dintai intrupare a unei gandiri constitutionale in Tarile Romane' si 'cea dintai manifestare politica a cugetarii liberale'. Nicolae Iorga considera, la randul sau, ca ideile cuprinse in Constitutia 'Carvunarilor' au contribuit la 'regenerarea noastra nationala'. O opinie pozitiva cu privire la acest important document emite si Dumitru Barnoschi, care estimeaza ca 'originile vietii de stat moderne democratice se incheaga la noi in Constitutia moldoveneasca de la 13 septembrie 1822'. Desi Memoriul 'Carvunarilor' a fost in cele din urma inlaturat, din cauza opozitiei unei parti a boierimii, el contine o serie de idei valoroase ce au marcat dezvoltarea constitutionala ulterioara. De pilda, este de remarcat recunoasterea statutului de independenta a Moldovei, care trebuia sa devina acelasi ca pe vremea lui Bogdan, infiintarea Sfatului obstesc (adunare reprezentativa) din care urmau sa faca parte si boierii de rang mai mic, pana atunci inlaturati din functii importante. Proiectul mai prevedea garantarea dreptului de proprietate si principiul exproprierii pentru cauza de utilitate publica. Erau, totodata, inserate norme asemanatoare celor cuprinse in declaratia franceza de drepturi cu privire la libertatea individului, erau garantate libertatea religioasa, egalitatea tuturor la dobandirea unor slujbe publice, mentionandu-se ca ocuparea functiilor trebuia sa se faca 'numai dupa meritul bunelor fapte si dupa puterea vredniciei fiecaruia pentru slujba ce e sa i se incredinteze'. Dovedind o conceptie novatoare, Constitutia 'Carvunarilor' tindea spre restrangerea puterilor domnesti, incredintand dreptul de conducere efectiva a tarii Sfatului obstesc, organ reprezentativ.

Domnul exercita, impreuna cu Sfatul obstesc, puterea suprema in conducerea tarii, in conditiile prevazute de pravila. Alte dispozitii importante priveau organizarea finantelor tarii, preconizand un control al Sfatului obstesc si atributiuni specifice pentru vistiernic. In ceea ce priveste administratia, erau stabilite masuri pentru sanctionarea abuzurilor functionarilor care isi incalcau indatoririle. In privinta armatei se preconiza ca ostile tarii sa nu poata fi recrutate dintre straini, urmarindu-se crearea unei armate pamantene etc.

Aceste prevederi, ca si numeroase altele, denota faptul ca proiectul de Constitutie a 'Carvunarilor' anticipeaza din multe puncte de vedere o dezvoltare constitutionala moderna, ce avea sa se produca mai tarziu in Principatele romane. Este drept ca proiectul de constitutie continea si unele neajunsuri, printre care lipsa unor prevederi care sa garanteze traducerea in realitate a unor libertati nou introduse, conferirea Domnului a unor atributii destul de largi etc. Considerat, in ansamblul sau, el ramane insa unul dintre cele mai importante proiecte constitutionale din tara noastra, care denota preocuparea pentru alcatuirea unei constitutii moderne.

Regulamentele Organice

Regulamentele Organice, adoptate in 1831 in Muntenia si in 1832 in Moldova, ca urmare a prevederilor Tratatului de la Adrianopol, au consfintit o puternica influenta a Rusiei in Principatele romane. Cu toate criticile care se aduc acestui document, nu poate fi ignorat faptul ca el a consacrat pentru prima oara principiul separatiei puterilor si a favorizat dezvoltarea noilor relatii economice. De fapt, el a inlocuit arbitrariul puterii domnitorilor si a introdus norme si institutii moderne de organizare a statului. Regulamentele organice integreaza astfel proiectele anterioare de organizare a vietii statale, iar sub acest nume modest, ele reprezinta, in opinia lui Nicolae Iorga, o adevarata Constitutie.

Influenta Revolutiei franceze a fost deosebit de puternica in Tarile Romane, unde aspiratiile de unitate si emancipare nationala, coroborate cu marile idei ale Revolutiei franceze, s-au regasit in documentele programatice ale Revolutiei de la 1848 din Transilvania, Moldova si Tara Romaneasca.

Dorintele partidei nationale

In Moldova, 'Dorintele partidei nationale', document initiat de Mihail Kogalniceanu, propune un adevarat program de reglementari democratice, printre care: desfiintarea rangurilor si privilegiilor personale sau acordate prin nastere, egalitatea tuturor in privinta impozitelor, desfiintarea robiei, a privilegiilor boierilor si improprietarirea taranilor, egalitatea drepturilor civile si politice, adunarea obsteasca compusa din toate starile societatii, domn ales din toate starile societatii, responsabilitatea ministrilor si a tuturor functionarilor publici, libertatea individului si a domiciliului, instructiunea egala gratuita pentru toti romanii, desfiintarea pedepsei cu moartea si a bataii, neamestecul domnitorilor in activitatea instantelor judecatoresti etc.

Proclamatia de la Islaz

In Muntenia, unde evenimentele revolutionare au avut un caracter mai pronuntat, a fost adoptata la 9 (21) iunie 1848 'Proclamatia de la Islaz', acceptata la 11 (23) iunie 1848 de domnitorul Gheorghe Bibescu, sub presiunea maselor. Spre deosebire de 'Doleantele partidei nationale din Moldova', Proclamatia de la Izlaz a avut nu numai forma, dar si valoarea unui act constitutional, fapt ce o situeaza in fruntea actelor revolutionare ale anului 1848.

In ce priveste prevederile Proclamatiei de la Izlaz sunt de semnalat independenta administrativa si legislativa, separatia puterilor, egalitatea drepturilor politice, alegerea unui domn responsabil pe termen de cinci ani, reducerea listei civile a domnitorului, emanciparea clacasilor, dezrobirea tiganilor, instructiune egala, infiintarea unor asezaminte penitenciare, crearea garzii nationale.

Motiunea de la Blaj

In Transilvania se remarca, in acelasi an revolutionar, 'Motiunea de la Blaj', adoptata de adunarea populara de la Blaj la 4 (16) mai 1848. Acest document preconizeaza recunoasterea drepturilor romanilor ca natiune, libertati democratice moderne, in concordanta cu cerintele epocii care se afirmau la acea vreme, egalitatea in drepturi si foloase a bisericii romane cu celelalte biserici din Transilvania, libertatea industriala si comerciala, desfiintarea cenzurii si libertatea tiparului, asigurarea libertatii personale si a libertatii adunarilor, infiintarea de tribunale cu jurati, inarmarea poporului sau constituirea garzii nationale, infiintarea de scoli romane in toate satele si orasele, gimnazii, institute militare si tehnice, seminarii preotesti, precum si a unei universitati romane dotate din casa statului, purtarea comuna a sarcinilor publice si stergerea privilegiilor.

Conventia de la Paris

Datorita unor imprejurari interne si externe nefavorabile, Revolutia de la 1848 din Tarile Romane nu a reusit sa transpuna in viata politica si de stat aceste idei si principii constitutionale, Tarile Romane fiind nevoite sa accepte hotararile marilor puteri europene, concretizate sub forma Conventiei de la Paris din 1858. Astfel, printr-un act international, prin care s-a luat numai partial in considerare vointa poporului roman manifestata prin rezolutiile Divanurilor ad hoc, s-au stabilit norme fundamentale referitoare la situatia politico-juridica a Principatelor si reorganizarea lor. Pe baza Conventiei de la Paris, care reprezinta de fapt o Constitutie venita din afara, se transpune pentru prima data in practica noastra constitutionala principiul separatiei puterilor, ele urmand sa fie exercitate, in fiecare Principat, de catre domn si Adunarea electiva, ambele lucrand si cu participarea unui organ comun, Comisia centrala de la Focsani. Aceasta Comisie centrala avea sarcina de a pregati legile de interes general si comun ambelor Principate, ocupandu-se in mod special de codificarea legilor in vigoare si de revizuirea Regulamentelor Organice, precum si a legiuirilor cu caracter civil, penal, comercial si de procedura.

Desi a functionat o perioada scurta de timp (intre 1858-1862), Comisia centrala are meritul de a fi elaborat un proiect de Constitutie, apreciat la vremea respectiva ca fiind 'actul autonomiei tarii', care a contribuit la pregatirea unificarii politico-legislative a celor doua Principate. Proiectul poate fi socotit Constitutia Unirii Principatelor, intrucat, inca din articolul al doilea, stipula ca indatorirea fundamentala a puterilor statului era de a 'conlucra la desavarsirea, intarirea si apararea unirii Principatelor intr-un singur stat'.

Statutul dezvoltator al Conventiei de la Paris

Evenimentele care au dus la Unirea Principatelor Romane au marcat inca o etapa in procesul formarii institutiilor moderne ale Romaniei. Din acest punct de vedere, trebuie mentionat Statutul dezvoltator al Conventiei de la Paris (1864), proclamat de Alexandru Ioan Cuza, care cuprinde importante dezvoltari constitutionale. Prin urmare, trebuie retinute consfintirea ideii de bicameralism - prin crearea Corpului ponderator, care alaturi de Adunarea electiva trebuia sa constituie puterea legiuitoare - si ideea ca ocuparea unor dregatorii sau functii administrative este incompatibila cu mandatul de deputat, cei care dobandeau asemenea functii nemaiputand face parte din adunarile elective.

Statutul lui Cuza este considerat de multi autori prima Constitutie a Romaniei, desi inca din preambulul acestuia se sublinia continuitatea si legitimitatea Conventiei de la Paris, care 'este si ramane legea fundamentala a Romaniei'.

Perioada ascensiunii politice si constitutionale a Romaniei nu se incheie o data cu abdicarea, in februarie 1866, a domnitorului Al. Ioan Cuza; dimpotriva, ea dobandeste noi dimensiuni, prin adoptarea si intrarea in vigoare la 1 iulie 1866 a noii Constitutii.

Constitutia din 1866

Constitutia din 1866 este inspirata din Constitutia belgiana din 1831, considerata la timpul respectiv cea mai liberala din Europa. Ea consfinteste o serie de idei importante, printre care: principiul suveranitatii nationale, principiul guvernamantului reprezentativ, separatia puterilor, monarhia ereditara, responsabilitatea ministeriala, recunoasterea drepturilor omului si cetateanului.

Constitutia din 1866 a consacrat pentru prima data in istoria vietii noastre statale caracterul indivizibil al statului roman, care de la acea data va purta numele oficial de Romania, aceasta in conditiile in care tara noastra se gasea inca sub suzeranitatea Imperiului Otoman. Prin acest act fundamental, Romania realizeaza o adevarata deschidere, fiind primul stat constitutional al Europei de sud-est.

Constitutia din 29 martie 1923

Dand expresie noilor realitati, intregirii tarii dupa Marea Unire din 1918, a fost adoptata in tara noastra Constitutia din 29 martie 1923, document ce a reprezentat un instrument juridic mult mai elaborat decat Constitutia din 1866 si care a fost orientata nemijlocit spre cerintele dezvoltarii societatii intr-un stat de drept. Constitutia din 1923 a fost inlocuita formal la 20 februarie 1938, cand a fost proclamata o noua constitutie, de tip corporatist, elaborata la initiativa regelui Carol al II-lea.

Constitutia din 1938

Constitutia din 1938 incerca sa limiteze individualismul si sa dea intaietate socialului, voind sa transforme statul individualist in stat comunitar corporatist. In acelasi timp, ea admitea proprietatea si capitalul ca drepturi inviolabile, indepartandu-se de la principiile Constitutiei din 1923, care recunostea proprietatea ca functie sociala si revenind astfel la principiile Constitutiei din 1866. Constitutia de la 1938 concentreaza puterile politice in mana regelui, care dobandeste prerogative deosebit de mari. Aceasta Constitutie a fost suspendata in vara anului 1940, ca urmare a evenimentelor care au dus la abdicarea regelui Carol al II-lea.

Actul istoric de la 23 august 1944

Actul istoric de la 23 august 1944, prin care se inlatura regimul de dictatura a maresalului Ion Antonescu, deschidea posibilitatea renasterii vietii constitutionale a Romaniei. Dar imprejurarile delicate externe si interne in care se afla tara, cauzate de presiunile sovieto-comuniste, vor conduce la lichidarea sistemului constitutional traditional romanesc.

In perioada totalitarismului, in Romania au fost elaborate trei constitutii (in 1948, 1952 si 1965), cea din 1965 ramanand in vigoare un sfert de veac, pana la evenimentele din 1989.

Constitutia din 13 aprilie 1948

Constitutia in 13 aprilie 1948 reprezinta produsul tipic al aplicarii in viata politica romaneasca a doctrinei si ideologiei comuniste, dupa modelul sovietic. Pentru prima data in istoria vietii politice si parlamentare din Romania, prin actul constitutional din 1948 este inlaturat principiul separatiei puterilor in stat, organ suprem al puterii de stat devenind Marea Adunare Nationala, fata de care raspundeau toate celelalte organe ale statului. Constitutia din 1948 a marcat trecerea spre un regim guvernamental intemeiat pe monopartidism si autoritarism statal, precum si spre o economie centralizata si dirijata politic.

Constitutia din 1952

Constitutia din 1952 definea mult mai precis baza politica a statului 'democrat-popular', fundamentata pe dictatura proletariatului, stipuland expres caror clase sociale le apartine puterea de stat si indicand modalitatea de exercitare a acestei puteri prin 'realizarea aliantei dintre clasa muncitoare si taranimea muncitoare, in care rolul conducator il detine clasa muncitoare'. Forma politica prin care se exercita aceasta putere era reprezentata de organele statului, sistem ce avea o constructie piramidala, ierarhizata si centralizata, in varful acesteia situandu-se Marea Adunare Nationala, ca organ suprem al puterii de stat.

Constitutia din 1965

Spre deosebire de constitutiile socialiste anterioare, Constitutia din 1965 consacra si fundamenteaza cel mai pregnant monopolul politic al unei unice formatiuni politice, reprezentata de partidul comunist. Nerecunoscand principiul separatiei puterilor in stat, actul fundamental din 1965 nu a reusit sa incorporeze nici una dintre traditiile constitutionale romanesti in materie de legislatie si de aplicare a acesteia in functie de organele si institutiile indrituite sa o faca. Activitatea de elaborare a legilor va fi preluata de catre Consiliul de Stat, 'organ suprem al puterii de stat, cu activitate permanenta'. Modificarea cea mai spectaculoasa a Constitutiei din 1965 se produce in martie 1974, cand se introduce functia de presedinte al republicii, care cumuleaza o multitudine de atributii transferate de la forul legislativ suprem si de la cel administrative central.

Constitutia din 1991

Constitutia din 1991 reprezinta cadrul legislativ fundamental pentru organizarea si functionarea statului si societatii romanesti pe baze democratice. Ea consacra reinstaurarea democratiei constitutionale in Romania, creand premisele pentru afirmarea unui regim politic pluralist.


Prezentul studiu a fost elaborat in cadrul Directiei pentru informare parlamentara de catre expert Mihaela Georgescu, pe baza urmatoarelor lucrari:Eleodor Focseneanu, 'Istoria constitutionala a Romaniei 1859-1991', Angela Banciu, 'Istoria vietii constitutionale in Romania (1866-1991)', Victor Duculescu, Constanta Calinoiu si Georgeta Duculescu, 'Crestomatie de drept constitutional', vol.I.