URSS si razboiul din Afganistan

URSS si razboiul din Afganistan

Razboiul      din Afganistan, pe care sovieticii il purtau inca din 1979 , s-a dovedit a fi unul dintre cele mai costisitoare si a durat mai mult decat ultimile trei guvernari dinaintea lui Gorbaciov. In mod surprinzator el sustinea schimbari progresive care erau necesare pentru iesirea din impas, in Afganistan, sub dictatura brutala marxista care a preluat puterea la inceputul anilor `70. In mentinerea tratatului sovieto-afgan, liderii afgani au cerut ajutor Uniunii Sovietice.

Vorbind de regimul tiranic din Afganistan, Gorbaciov a insistat sa-i fie permis sa decida ce elememte sa ia, ce guvern sa aiba, si ce program de dezvoltare sa implementeze. Astfel se justifica prezenta armatei in Afganistan: " Armata rosie rezista puterilor imperialiste care stateau in calea fericirii guvernului comunist"[2]. Desi Afganistanul a fost o monarhie din 1953, in anii `70 ei au beneficiat de sprijinul URSS pentru construirea unui partid marxist unit. In aprilie 1978, partidul avea suficienta putere sa satisfaca Moscova care, la randul ei, la detronat pe monarhul Daud .

Noul regim instaurat era unul oribil, tortura era o practica zilnica. In martie 1979, in satul Kerala, 1700 de adulti si copii incluzand intreaga populatie de sex masculin au fost inpuscati si chinuiti in Piata Satului. Mortii sau cei pe patul de moarte erau luati cu buldozerul. De-a lungul tarii erau mii de povesti de teroare ca acesta ce a intrat in constiinta afganilor.

In fazele incipiente ale conducerii comuniste, rebelii mujahedinii au format miscarea de rezistenta predominanta impotriva noului regim marxist.     

Pe data de 25 decembrie 1979, URSS a invadat si a instalat un nou guvern condus de Babrak Karmal[4], un fost prim-ministru al Afganistanului, care a trait in exil. Odata instalat Guvernul marioneta, Kremlinul a lansat un razboi total inpotriva intregii populatii a tarii, incalcand o multime de conventii nationale, ajungandu-se sa se foloseasca arme chimice in 1986.

In incercarea lor de a castiga inimile si mintile oamenilor, pe langa armele chimice folosite, regimul marxist afgan s-a indreptat impotriva credinciosilor religiosi nepermitandu-le sa fie influentati de puternica cultura musulmana. In aceste conditii, regimul comunist a incercat sa combata cultura, Coranul a fost ars, s-au interzis cultele si practicile religioase. Imamii si alti lideri religiosi au fost arestati si impuscati.

Pe 6 ianuarie 1979, 130 de oameni ai clanului Moaddedi si un grup siit conduator au fost masacrati. Scopul regimului cominist era numai de a transforma natura umana.

Pentru ca acest lucru sa fie posibil, conducatorul rival al sistemului, credinta islamica trebuia eliminata. Reagan era nemultumit cat de malefici erau comunistii unde preluau puterea, Afganistanul nu era o exceptie de la aceasta regula.

In ansamblu, razboiul sovietic a distrus tara, pana la 5-6 milioane de afganistani au fugit in Pakistan si India unde au trait doua decenii. In aceasta perioada s-au nascut in afara granitelor peste un milion de copii, care nu si-au vazut pamantul natal.

Observatorii estimau ca 1-2 milioane de afgani au murit in razboiul cu sovieticii, dintre care 90% erau civili. Chiar si dupa retragerea trupelor din tara, ei au ramas traumatizati de cele 5-10 milioane de mine ingropate.

Chiar de la preluarea puterii, Ronald Reagan[5] a fost preocupat de rezolvarea razboiului din Afganistan, avand o echipa de informatori care ii relatau despre evenimentele petrecute acolo. Acesta i-a denuntat pe sovietici si intentia lor, indemnandu-i pe afgani sa opuna rezistenta.

Afganistanul ajunsese subiectul unor conditii intolerabile, al devastarii, al suferintei si al unui razboi total. Reagan afirma ca nicaieri in lume drepturile omului nu erau incalcate ca in Afganistan[6], iar ca rezultat al acestei agresiunii 3 milioane de oameni au luat calea exilului.

El spera sa ofere mai mult decat suport vocal, prin furnizarea de arme care se facea nu numai din teritoriul Statelor Unite dar si din Arabia Saudita, China sau Pakistan.

Reagan era atat de ingrijorat incat la summit-ul de la Geneva i-a comunicat lui Gorbaciov ca problema din Afganistan ramane un obstacol in imbunatatirea relatiilor dintre cele doua state. Totodata, i-a acuzat pe sovietici pentru abuzul asupra drepturilor omului si, mai ales, pentru practica aleasa de ei de a arunca jucarii din avion, care contineau bombe capcana si erau adunate de copii afgani. Planurile pentru continuarea razboiului au mers mai departe. A fost adus, din Germania de Est, generalul Mihai Zaitsev[7], care planuia sa foloseasca o treime din fortele speciale cunoscute ca "spetznaz" in Afganistan. Gorbaciov i-a dat timp un an sau doi pentru rezolvarea conflictului.

Ca urmare a intalnirilor dintre Reagan si Gorbaciov, in care s-a discutat mult problema dezarmarii si semnarii a mai multor tratate, s-a decis retragerea trupelor din tara in anul 1989 cand va aparea disensiuni in cadrul Uniunii Sovietice.