CRUCIADA A IV-A. REZISTENȚA BIZANTINA

CRUCIADA A IV-A. REZISTEN A BIZANTINA

Cruciada a IV-a a fost proclamata foarte putin dupa instalarea ca papa a lui Inocentiu III si anume in august 1198. Intentia papei a fost ca, de data aceasta, conducatorii cruciadei sa nu mai fie suverani ci cavaleri, adica inalti feudali, care puteau mai usor sta in dependenta de Vatican. In Franta, de unde s-au si recrutat cei mai multi din viitorii cruciati, expeditia a fost predicata de cardinalul legat Pietro Capueno si de Foulques de Neuilly. Primele echipe se si formeaza in noiembrie 1193. in fruntea lor se gaseau, printre altii, contii Thibaud de Champagne si Lois de Blois. Pentru a putea strabate marile era nevoie de o flota si de asigurarea mijloacelor de subzistenta pentru cruciati. in urma unui tratat incheiat cu ducele Enrico Dandolo, Venetia isi ia sarcina sa indeplineasca aceste deziderate pentru suma de 85.000 marci de argint. S-a mai hotarat cu acest prilej ca expeditia sa atace intai Egiptul, unde se afla centrul puterii lui Saladin. Obiectivul acesta trebuia totusi sa ramana secret. Intre timp insa, Thibaut de Champagne moare si capetenie a cruciatilor este ales Bonifaciu de Montferrat, un nobil italian apartinand unei familii care avea de mult legaturi cu Bizantul.

Expeditia trebuia sa porneasca in aprilie 1202, dar cruciatii, stramtorati, nu au gasit decat in parte suma care trebuia platita Venetiei pentru serviciile fagaduite. In aceasta situatie dogele Dandolo propune cruciatilor un targ: acestia, in contul datoriei pe care nu o puteau plati, sa recucereasca pentru Venetia cetatea Zara, de pe coasta Dalmatiei, care fusese smulsa venetienilor de regatul maghiar, in 1186. conditia este primita, expeditia porneste si in noiembrie 1202 Zara este cucerita. Faptul a constituit un scandal. Regele Ungariei era un vasal al papalitatii, un rege apostolic care trebuia crutat, mai ales de cruciati. Cativa cavaleri francezi ameninta ca se retrag din expeditie daca tara va fi excomunicata de Inocentiu III (ulterior excomunicarea ramane numai pentru venetieni) care totusi va trebui sa se impace cu aceasta situatie. Cruciatii ierneaza la Zara unde ii ajung trimisi ai regelui Filip de Suedia si ai lui Alexios IV, fiul imparatului bizantin detronat, Isaac II Anghelos. Acest Alexios izbutise sa scape din temnita sa de la Constantinopol, in 1201, si pornise dupa ajutoare in Apus, la Inocentiu III si la cumnatul sau Filip de Suedia care-l trimite sa stea de vorba cu cruciatii.

Alexios le face acestora mari fagaduinte in cazul care cruciada va fi deviata spre Constantinopol, pentru a-l restabili pe batranul Isaac si pe insusi Alexios IV pe tronul Bizantului.

Opozitia venita din partea multor cruciati este pana la urma inlaturata. Cruciada isi reia drumul in aprilie 1203 la Chalkedon, in fata Constantinopolului. Dupa ce ocupa Galata, cartier vecin cu capitala, ataca orasul imperial in iulie 1203. Alexios III fuge, inspaimantat, si Isaac II impreuna cu fiul sau Alexios IV isi recapata tronul.

Cruciatii raman, in afara orasului, asteptand ca noii suverani sa-si indeplineasca fagaduintele facute la Zara. Alexios IV nu poate gasi insa mijloacele necesare si pe de alta parte, intampina opozitia poporului care vedea in el un partizan al papistasilor.

In ianuarie 1204, o rascoala populara ii inlatura pe Isac II si Alexios IV care vor cadea ucisi. tronul este ocupat de Alexios V Dukas, poreclit Murtuflos ( Sprancenatul ), un adversar al latinilor. Acestia se orienteaza tot mai mult spre o solutionare radicala a conflictului: desfiintarea imperiului bizantin care va fi impartit intre cuceritori.

O prima intelegere se si incheie, in martie 1204, pentru aceasta Partitia Romaniae (Impartirea Imperiului Bizantin); in aprilie cruciatii vor putea ocupa Constantinopolul, unde Alexios V este prins si ucis.

Urmeaza cateva zile de jaf cumplit, in care capitala imperiului este deposedata de multe din comorile ei artistice si de foarte numeroase Sfinte Moaste, care sunt rapite si purtate in Apus. Se va trece totusi la inscaunarea unei noi autoritati, punandu-se in aplicare prevederile intelegerii din martie precedent. O comisie alcatuita din 6 reprezentanti ai cavalerilor si 6 ai venetienilor, decide ca noul imparat sa fie un "franc" (un cavaler apusean) si anume Balduin de Flandra; venetienii au izbutit sa-l inlature pe conducatorul cruciadei, Bonifaciu de Montferrat, care li se parea prea energic. In schimb venetienii, nedobandind tronul imperiului il vor capata pe cel de patriarh. Acesta va fi nobilul venetian Tommaso Morosini, care se va instala la Sf. Sofia.

Se trece apoi la impartirea Imperiului. Din 4 sferturi, unul il va reprezenta Imperiul latin de Constantinopol iar celelalte 3 sferturi se vor imparti intre "cavaleri" si venetieni.

In acest chip, noul imparat latin dupa ritul latin in biserica Sf. Sofii din Constantinopol, va stapani, pe langa cele 5/8 din Capitala in cele doua palate imperiale (Vlaherne si Bukolea), Tracia, nord-vestul Asiei Mici si insulele Lesbos, Chios si Sacos.

Venetienii vor lua restul de 3/8 din Constantinopol, cu Sf. Sofia, Adrianopolul (in Tracia), dar mai ales porturi si insule de care avea nevoie pentru a domina comertul lor maritim (din Alexandria pana in Marea Neagra), Durazzo ( in Albania de azi), Coron si Modon (in Peloponez) si numeroase insule in Marea Egee (in 1207, un nobil venetian, Marino Senudo va deveni duce al Arhipelagului, in insulele Andros si Naxos, etc.).

Curand dupa sfarsitul expeditiei si impartirea Imperiului, Venetia va cumpara de la Bonifaciu de Montferrat si insula Creta, care va ramane in stapanirea lor pana la 1669.

Feudalii apuseni vor capata "celalalt sfert si jumatate". Dintre cele mai insemnate posesiuni vom nota Macedonia si Tesalia, care alcatuiesc regatul de Thesalonic, incredintat lui Bonifaciu de Montferrat. Atena si imprejurimile formeaza ducatul de Atena (al familiei burgunde de la Roche). In Peloponez se organizeaza principatul de Achaia, condus de familia de Champlitte si apoi, vreme mai indelungata, de membrii ai familiei ca Villehardouin. Numarul micilor feudali este urias: circa 600.

Cat priveste pe bizantinii care pornesc in "exil" si organizeaza rezistenta, ei se formeaza in trei regiuni mai de seama. In jurul orasului Niceea (Asia Mica), unde vor carmui noii imparati bizantini din familia Lascaris, pana in 1261, cand vor reveni in Constantinopol. Apoi in Trapezunt, pe tarmul Marii Negre (Asia Mica), avand de imparati pe asa zisii Mari Comneni, David si Alexios, protejati de regatul Georgiei. In sfarsit, in nord-vestul Greciei se alcatuieste Despotatul de Epir (si Neopatros) cu capitala la Arta.

Fiecare din aceste grupari de greci lupta pentru recastigarea Constantinopolului, care va ramane insa in mainile latinilor vreme de 57 de ani. Cei care s-au retras mai curand din aceasta competitie au fost cei din Trapezunt. Imperiul lor, care a durat pana in 1460, a jucat un rol tot mai sters si au renuntat foarte repede sa incerce sa ajunga inaintea celorlalti pe Bosfor.

Imperiul de Niceea, insa, si despotatul Epirului, nu numai ca vor urmari fiecare cucerire a Constantinopolului, dar se vor lupta si intre ele in acest scop. Datorita organizarii si conducerii mai pricepute a grecilor de la Niceea, acestia vor izbuti sa-si inlature competitorii si pana la urma sa refaca unitatea imperiului Bizantin spre folosul lor.