Franz Joseph Haydn (1732-1809)

Franz Joseph Haydn

(1732-1809)

Franz Joseph Haydn provine dintr-o familie cu o indelungata traditie in arta rotaritului. Intr-adevar, strabunicul sau - Kaspar - era rotar si a fost aproape ucis cand turcii au capturat satul Tadten, in batalia pentru Viena. Fiul lui Kaspar, Thomas - rotar si el - era membru in consiliul orasenesc al targusorului Heinberg. Fiul lui Thomas - Mathias, tatal compozitorului - a fost la randul sau educat in arta rotaritului si dupa multe peregrinari fructuoase prin Germania, a construit o casa la Rohrau, dupa care s-a casatorit cu Maria Keller. La data nasterii micului Joseph, Mathias facea parte dintre oficialitatile orasului. Asadar, la 31 martie sau 1 aprilie, sotia rotarului Mathias da nastere unui baietel. Mult mai tarziu, Haydn avea sa decalare biografului sau: "M-am nascut la 1 aprilie, aceasta este data consemnata de tata in registrele casei noastre, insa fratele meu Michael sustine peste tot ca am venit pe lume la 31 martie pentru ca nu vrea sa se spuna ca m-am nascut de Ziua Pacalelilor.' Nu vom sti niciodata daca adevarul apartine batranului Mathias sau fiului sau, in orice caz data consemnata in toate monografiile si enciclopediile de specialitate este cea de 31 martie 1732.

Joseph a fost unul dintre cei doisprezece copii ai familiei Haydn, dintre care sase au murit in pruncie. Mezinul, Michael, avea sa devina la randul sau un compozitor cunoscut.

La varsta de cinci ani, micutul Haydn va fi incredintat unui var al familiei - Franck, director de scoala si cantor la biserica din orasul vecin. Franck a impus copilului o rutina zilnica destul de severa: intre 7.00 - 10.00pm, teme pentru scoala; 10.00 - 12.00, slujba zilnica la biserica; 12.00 - 13.00, pranzul; 13.00 - 15.00, teme pentru scoala, iar seara, incepand pe la orele 18.00, lectii de vioara si pian. Vocea frumoasa a copilului, precum si progresele uimitoare pe care le facea la instrumente, au aratat clar ca era destinat unei cariere muzicale.

In 1740, Karl Reutter, maestrul de cor al Capelei Imperiale a Catedralei Sf. Stefan din Viena, viziteaza oraselul Heinburg in cautare de noi coristi. Impresionat de vocea micului Joseph, Reutter il va lua cu dansul la Viena. Marea catedrala a Imperiului Austriac va deveni astfel casa lui Haydn pentru urmatorii noua ani. Peste putin timp, Michael, mezinul familiei, i se va alatura fratelui sau mai mare.

Copilul este de la inceput coplesit de stralucirea capitalei imperiale, a catedralei - cea mai mare din Viena -  si de muzica minunata care se facea acolo zilnic. Pe langa lectiile de canto, vioara si pian, coristii catedralei beneficiau de lectii de religie, latina, matematica si scris. Mai tarziu, Haydn avea sa se planga de lipsa lectiilor de teoria muzicii si compozitie, precum si de mancarea putina. Intr-adevar, Reutter era limitat la un buget de 700 de guldeni pe an de fiecare corist si din aceasta cauza copiii asteptau cu sufletul la gura orice concert in afara catedralei, unde erau rasfatati cu bunatati nemaivazute.

Cand Joseph intra pe portile adolescentei, Reutter ii propuse acestuia sa se supuna unei operatii de castrare pentru a-i pastra nealterata vocea minunata. Castrarea era un obicei destul de comun intre cantareti. Ea avea efectul de a pastra vocea masculina pura, inalta si catifelata, asigurand astfel o cariera indelungata si bine platita in corurile marilor biserici sau - in cazuri deosebite - pe marile scene ale teatrelor princiare de opera. Cel mai mare cantaret al secolului al XVII-lea a fost un castrat: Farinelli. (Recomand cu caldura filmul cu acelasi nume produs de francezi.)

Asadar, Reutter explica pe larg avantajele acestei proceduri si, cum pentru Haydn muzica insemna totul, baiatul accepta cu bucurie propunerea. Operatia fuse stabilita pentru a doua zi la 10 dimineata. In ziua fatidica, pe la ora 8, aparu ca din senin Mathias, tatal baietilor, venit intamplator sa-si viziteze odraslele. Joseph ii povesti entuziasmat ce avea sa i se intample peste nici doua ore, iar Mathias lua foc. Se duse intins la Reutter si il ameninta cu o bataie zdravana si un scandal de pomina (Reutter nu consultase parintii baiatului), iar acesta - infricosat - isi ceru scuze si anula procedura. Astfel, inevitabilul se produse: la 15 ani Haydn isi pierdu vocea pura de copil si intr-o zi Imparateasa se planse de sunetele gajaite ce veneau dinspre Joseph. Peste cateva zile, "ratusca cea urata a corului' taie in joaca coada unui coleg (coristii purtau parul lung, cu o coada pe spate). Reutter il pedepsi pe "netrebnic' cu lovituri de baston si concediere definitiva, fiind probabil fericit ca avea astfel o scuza buna de a scapa de o voce care nu-i mai era de nici un folos. Michael isi continua cariera sa de corist pentru inca cativa ani si atrase chiar aprecierile Imparatesei, care il rasplati cu 24 de ducati (suma foarte mare la acea data).

O zi dupa concedierea sa, Haydn se muta la Spangler, un prieten, corist matur la o alta biserica. Spangler era sarac lipit, avea deja un copil si traia intr-o mansarda saracacioasa. Timp de doua luni, Haydn isi castiga existenta facand aranjamente muzicale pentru diferite formatii si predand muzica. Dupa doar doua luni fu nevoit insa sa se mute, sotilor Spangler nascandu-li-se un alt copil.

Norocul ii veni in intimpinare in persoana lui Anton Buchholz, un prieten al tatalui sau, care ii imprumuta 150 de guldeni, fara dobanda. Aceasta ii premise lui Joseph sa inchirieze o mansarda in Michaelerhaus, o cladire destul de impunatoare, unde se apuca serios de studiul muzicii. Lucra ore in sir la pian, si nu se lasa pana nu-i iesea totul; apoi se muta la masa si studia diverse tratate muzicale. In 1753, Haydn scrie o opera comica, retrasa imediat din stagiune din cauza unui nobil, care avea impresia ca personajul principal este o caricatura a sa.

In aceeasi casa cu tanarul muzician - dar in conditii cu mult mai confortabile - locuia Metastasio, faimosul poet si libretist, cel care producea librete pentru Handel si Glűck (fondatorul operei germane). Prin Metastasio Haydn obtine o eleva talentata - Marianne Martinez - fiica unui aristocrat spaniol. Prin Marianne - care ajunge in scurt timp o celebritate locala, fiind invitata mai tarziu sa cante in duet cu insusi Mozart - Haydn cunoaste alta celebritate a vremii, compozitorul Niccolo Porpora, cu care Marianne studia canto si care locuia si el in imobilul cu pricina.

In 1754 mama compozitorului se stinge din viata, iar tatal sau ia in casatorie o servitorica de 19 ani, astfel incat Joseph se pomeneste cu o mama vitrega cu trei ani mai tanara decat el! Viata incepea totusi sa ii surada. Prin puternicii sai vecini si prieteni, cat si datorita elevei sale, Haydn obtine si alti elevi aristocrati, iar usile celor mai inalte cercuri vieneze incep sa i se deschida. Pentru prima oara in viata, Haydn putea sa traiasca linistit si, mai ales, sa manance bine si pe saturate.

In 1758 Haydn obtine prima sa slujba regulata: dirijorul orchestrei Curtii contelui Ferdinand Maximilian von Morzin, cu un salariu de 200 de florini pe an. Aceasta a fost orchestra care a interpretat prima simfonie scrisa de Haydn. Tot in aceasta perioada, Haydn se indragosteste nebuneste de Therese Keller, care insa nu-i intoarce dragostea, ci intra la manastire. Disperat, Haydn se hotaraste sa ia in casatorie pe sora lui Therese, Maria Anna. De ce o fi facut muzicianul acest gest, nu se poate sti. Probabil din disperare, sperand sa suplineasca iubirea sa pierduta. Din pacate, casnicia cu Maria Anna a fost un dezastru total. Noua doamna Haydn era tot timpul cu capsa pusa, nu facea nimic in casa, nu putea avea copii si - culmea culmilor! - nu putea suferi muzica. Viata conjugala era un scandal continuu, iar Haydn se va refugia in muzica sa. Creatura de care avusese nefericirea sa-si lege destinul va deveni bigota, petrecandu-si viata mai mult prin biserici, decat acasa.

In 1761, contele Morzin se vazu silit sa-si desfiinteze orchestra din ratiuni financiare. Haydn fu invitat imediat sa ocupe postul de dirijor secund al orchestrei familiei Eszterhzy, familie in sanul careia va functiona pana la apusul vietii. Cel mai stralucit si respectat nume al nobilimii maghiare, aceasta familie nu numai ca reusise sa obtina titlul de Print al Imperiului pentru reprezentantul sau, Paul Anton si urmasii sai, dar reusise sa adune la Curtea sa una dintre cele mai bune orchestre din Europa. Haydn fu rasplatit cu un salariu exceptional (782 de guldeni), spre disperarea dirijorului principal, batranul Werrner. Tanarul muzician stia ca Werrner era ros de o invidie feroce si a facut totul ca sa-i intre in voie. Dupa moartea batranului, Haydn prelua franele orchestrei. Intre altele, contractul stipula ca Haydn trebuia sa constituie un exemplu de conduita pentru toata lumea: in fiecare zi la orele 12.00 el avea obligatia de a se prezenta, in tinuta de gala, in apartamentele Printului pentru a discuta problemele muzicale stringente; toate compozitiile tanarului erau proprietatea Printului; nimeni nu avea voie sa faca copii dupa acestea (mai tarziu, aceste ultime prevederi contractuale vor fi eliminate intrucat Eszterhzy a realizat anvergura mondiala a angajatului sau). Relatiile dintre compozitor si Print au fost excelente, amandoi fiind multumiti unul de celalalt. Intrucat avea o libertate apreciabila, Haydn incepe sa experimenteze cu orchestra sa noi modalitati de expresie. Palatul Eszterhzy a fost fara indoiala creuzetul din care s-au nascut noile genuri de simfonie si sonata, si daca Istoria Muzicii ii datoreaza lui Haydn crearea lor, in mod sigur datoreaza si familiei Eszterhzy faptul de a-i fi oferit marelui creator conditiile perfecte pentru ca asa ceva sa se intample. Haydn marturiseste:

'eram nu numai apreciat, dar si incurajat sa fac experimente cu orchestra, sa observ care combinatie suna bine si care nu, eram intr-o pozitie care permitea o continua evolutie, puteam sa elimin sau sa adaug muzica dupa bunul meu plac si sa fiu oricat de indraznet vroiam. Nimeni nu ma batea la cap si aproape ca eram fortat sa fiu original'.

Anii 1763-1766 au trecut intr-o dulce si productiva rutina. Fratele mai mic, Michael, fusese intre timp angajat al arhiepiscopiei din Salzburg, unde va ramane toata viata si va fi prietenul devotat al familiei Mozart. In 1764 Printul Nicholas Eszterhzy viziteaza Versailles si - orbit de splendorile de acolo - se hotaraste sa construiasca propria replica la celebrul Palat. Asa ia fiinta Palatul Esztrehza, construit pe locul unei mlastini. Constructia a costat ametitoarea suma de 11 milioane de guldeni. In 1766 castelul putea fi deja locuit desi vor trece aproape douazeci de ani pana cand sistemul de cascade artificiale va fi terminat. Haydn si orchestra sa se va muta in noul palat in 1768, cand s-au terminat lucrarile la "Musick Haus'. Sala de spectacol aferenta avea 400 de locuri si beneficia de un sistem complex de iluminare si mecanica de scena, care permitea schimbari spectaculoase de decoruri. Curand, o alta scena, pentru marionete, fu adaugata. Compozitorul si sotia sa aveau la dispozitie patru camere. Palatul mai cuprindea o biblioteca de 75,000 de volume si manuscrise. Holurile erau innobilate de picturi ale marilor maestri italieni si flamanzi. Curand, orchestra fu extinsa si imbogatita cu instrumentisti din intreaga Europa, iar Eszterhza fu recunoscut ca unul dintre centrele muzicale importante ale Continentului. Membrii orchestrei aveau o inalta apreciere pentru calitatile si umane ale lui Joseph si de atunci i se trage porecla de "Pap'. Haydn era intr-adevar ca un parinte pentru toti si incerca sa-i ajute. Spre exemplu, intr-o zi, afland ca Magdalena, fiica prietenului sau care-l gazduise pe vremuri la Viena, era pe cale sa fie concediata de Print (incercase sa se casatoreasca fara permisiunea acestuia) si-a folosit toata puterea de persuasiune asupra nobilului sau protector si a reusit in final sa-l convinga nu numai sa o pastreze pe Magdalena, dar chiar si pe iubitul acesteia. Mai tarziu cei doi se vor casatori, iar sotul Magdalenei va gasi un post caldut in Viena. Toata lumea era convinsa ca si in acest caz "Pap' isi folosise influenta.

Anul 1776 va aduce cu sine un dezastru de proportii: un incendiu devastator distruge o mare parte a vechiului Palat Eszterhzy din Eisenstadt, unde Haydn inca isi avea sediul. Odata cu Palatul cad prada flacarilor majoritatea manuscriselor compozitorului. Nu se stie cu precizie cate lucrari au fost inghitite de flacari. Peste cativa ani doar, un alt incendiu avea sa distruga complet "Theater Haus' si o parte din Palatul Eszterhza - noul Versailles -  care a fost salvat numai de o ploaie torentiala. Din fericire, familia princiara avea bani, nu gluma, asa ca noua "Theater Haus' construita imediat dupa aceea a fost inca si mai fastuoasa, iar interesul Printului pentru opera se inteti. Haydn era acum obligat sa dirijeze trei opere pe saptamana, astfel ca faima sa se raspandi si mai mult.

Un episod curios din viata muzicianului este zvonul mortii sale, vehiculat cu atata insistenta incat in "Istoria Muzicii' publicata de Dr. Charles Burney in 1778, Franz Joseph Haydn este mentionat ca a       trecut la cele vesnice! Intamplarea se va repeta inca o data peste aproape trei decenii.

La sfarsitul anilor (17)70 Haydn era "de facto' despartit de sotia sa: traiau separati si comunicau numai in scris. Cu toate acestea, marele om va continua toata viata sa-i trimita bani din belsug si sa se intereseze de nevoile ei. Tot din aceeasi perioada dateaza si zvonul (neconfirmat, dar posibil) unei aventuri amoroase cu o cantareata de 19 ani, Luigia Polzelli. Corespondenta celor doi arata clar ca se simteau atrasi unul de celalalt, dar nu se stie exact pana unde a mers  aceasta poveste de iubire. In orice caz, gurile rele au mers pana acolo in a afirma ca fiul cel mai tanar al Luigiei ar fi al lui Haydn.

In 1781, la comanda unui bancher parizian, Haydn va compune celebrele sale Simfonii pariziene (No. 82, 83, 85). Marea popularitate a acestora va conduce la crearea celui de-al doilea set de Simfonii pariziene (No. 90, 91, 92). Publicistii lononezi incepura sa se intereseze de posibilitatea publicarii lucrarilor lui Haydn in Anglia, ceea ce se va intampla in scurt timp, in urma acordului compozitorului. Vor urma alte comenzi pentru publicul englez. In 1789, Haydn va compune cunoscutul cvartet de coarde op. 55 no.2 ("Masina de barbierit'). Curiosul nume se trage de la faptul ca in dimineata zilei in care editorul londonez urma sa apara, Haydn avea probleme cu lama sa de barbierit. Cand englezul ii intra pe usa, Haydn inca nu terminase si, enervat la culme, ii spuse: "Iti dau cel mai bun cvartet pe care-l am daca imi dai o lama ca lumea'. Ceea ce editorul si facu, inmanandu-i o lama din cel mai bun otel englezesc.

O atentie speciala trebuie acordata relatiei lui Haydn cu Wolfgang Amadeus Mozart, care i-a fost discipol. Cei doi s-au cunoscut probabil in 1781 si de atunci au pastrat o relatie afectiva calda si profunda. Mozart isi gasise in Haydn idolul si asculta orbeste de sfaturile si criticile formulate de mentorul sau (tanarul Amadeus avea jumatate din varsta lui Haydn). Wolfgang gasise in Joseph nu numai un dascal admirat si respectat, dar si un "pap' bun si generos, in contrast cu fiorosul si intransigentul Leopold (tatal sau). Desi aveau personalitati total opuse (Mozart - virtuozul instrumentist, risipind banii in dreapta si-n stanga, Haydn - metodic, organizat si linistit), cei doi au avut o relatie demna de toata admiratia. Generozitatea lui Haydn, care s-a manifestat in zeci de gesturi de-a lungul vietii sale, a facut ca acesta sa recunoasca in mult mai tanarul sau discipol un geniu. Mai mult, de multe ori Haydn isi scotea din repertoriu propriile-i lucrari pentru a promova muzica tanarului sau prieten si elev.

In 1785, Mozart invita acasa pe tatal sau si pe Haydn, impreuna cu alti muzicieni, pentru a canta impreuna noile sale cvartete de coarde. Ce seara memorabila trebuie sa fi fost, cu Haydn la vioara intai, Leopold la a doua si Mozart la viola! In urma acestei seri de neuitat, Haydn ii va scrie batranului Mozart: "Marturisesc in fata lui Dumnezeu cel Atotputernic ca fiul tau este cel mai mare compozitor pe care l-am cunoscut vreodata.' Cvartetele cantate in memorabila seara au fost dedicate de catre Wofgang lui Haydn in cuvinte emotionante: "Precum un tata care a decis sa-si trimita cei sase copii in lumea larga, am considerat de datoria mea sa-i incredintez protectiei si indrumarii celui mai admirat om al timpului si care, mai mult decat atat, se intampla sa-mi fie cel mai bun prieten.'

Dupa cum se stie, Mozart era franc-mason si, in 1785, l-a introdus si pe Haydn in organizatie. Acesta din urma avea sa demisioneze insa doi ani mai tarziu, intrucat i se parea ca anumite lucruri contravin practicilor catolice.

In 1788, dupa premiera operei "Don Giovanni', Haydn a declarat public ca Wofgang Amadeus Mozart este cel mai mare compozitor pe care il poseda omenirea. Doi ani mai tarziu, Mozart l-a invitat pe Haydn sa-l asiste si sa-i supervizeze repetitiile la opera'Cosi fan tutte'. In fiecare zi cei doi muzicieni strabateau brat la brat stradutele care duceau catre sala teatrului. Oare cum rasuna caldaramul Vienei sub pasii fondatorilor clasicismului? Cum stralucea oare Viena, luminata de Haydn si Mozart? Gandul ca in acelasi timp si loc, Beethoven avea deja douazeci de ani si incepuse sa creeze la randul sau te face sa te gandesti cutremurat la Capitala Austriei din acele vremi ca la un adevarat Ierusalim muzical al lumii.

In 1791 Haydn ii spuse lui Mozart ca ar dori sa viziteze Londra. Raspunsul genialului compozitor infioara si astazi prin calitatea sa premonitionala: "Ma tem, pap, ca acesta va fi ultimul nostru bun-ramas'. Intr-adevar, in decembrie acelasi an, Mozart se stingea din viata la numai 35 de ani. La auzul vestii (Haydn era la Londra) Joseph nu vrut sa creada. Ii lua cateva zile bune sa se convinga ca vestea era adevarata. Moartea lui Mozart l-a afectat profund pe bunul Haydn. Atat de adanca ii era durerea incat ani de zile dupa aceasta, de cate ori venea vorba despre moartea prietenului sau, nu-si putea stapani lacrimile. Obisnuia sa spuna: "Prietenii imi spun ca sunt stralucitor, dar el (Mozart) era cu mult deasupra mea.'

La 8 iulie 1791 Haydn devine Doctor Honoris Causa al Universitatii Oxford, iar in august produce alta simfonie (no.94), celebra "Surpriza' sau "Lovitura de timpan' (Paukensymphonie). Titlul se datoreaza unei puternice lovituri de timpan in mijlocul partii a doua, o miscare lenta si linistita. Legenda - neconfirmata - spune ca Haydn ar fi facut semn orchestrei in timpul concertului sa execute in forta un acord, pentru ca observase cativa spectatori motaind in sala. "Si non e vero e ben trovato' ("N-o fi adevarat, dar se potriveste') cum spun italienii, desi e foarte greu de crezut ca cineva dormea la un concert al lui Haydn la Londra. Dupa cum am mai spus, publicul londonez il adora , iar prezenta lui in Angla era privita ca un eveniment cultural major. Ca dovada stau vizitele sale la cele mai inalte personalitati engleze, inclusiv invitatia facuta de familia regala. Haydn a fost de asemenea rugat sa pozeze pentru un portret ce orneaza astazi holurile Palatului Buckingham. Se pare ca in timpul sesiunilor, muzicianul era deosebit de serios. Pentru a-l mai insenina, a fost adusa o fetiscana tanara care a palavragit mai tot timpul cu Maestrul, astfel incat rezultatul final a fost o fata destinsa si vesela. Rezultatul il puteti admira in portretul pus la inceputul acestui articol. Cam in aceasta perioada a auzit Haydn de moartea scumpului sau prieten, Mozart.

In fine, la sfarsitul lunii august 1792, Haydn revine la Viena. Un an mai tarziu, cumpara o casa in faimosul oras (astazi, Haydngasse 19).

In 1792 Beethoven sosi in capitala Austriei si ia lectii de compozitie cu veneratul Maestru. Relatia dintre cei doi nu a fost prea grozava, Beethoven fiind nemultumit de felul in care Haydn preda. In secret, incepu sa ia lectii paralele cu altcineva. Desi a aflat, Haydn a continuat sa se poarte prieteneste cu nazurosul sau elev. Mai mult, a intentionat sa-l ia cu el in Anglia in a doua calatorie, dar s-a razgandit, realizand ca Ludwig ar fi fost o prezenta greu de suportat.

In noiembrie 1793, Haydn interveni pe langa conducatorul orasului Bonn sa ii mareasca stipendia lui Beethoven, ca acesta sa poata ramane in continuare la Viena. In scrisoare, Haydn scrise: "Beethoven va fi intr-o zi unul dintre cei mai mari compozitori ai Europei iar eu sunt mandru ca-i sunt profesor'. Din pacate, interventia nu avu succes, iar Beethoven a fost convins ca in scrisoarea cu pricina Haydn il criticase pe el si muzica sa. Avea sa realizeze mult mai tarziu cat de mult se inselase si - drept omagiu - va veni sa asiste - pocait si emotionat - la ultimul concert public al lui Haydn (1808).

Odata intrat in noul secol, desi la apusul vietii, Haydn continua sa scrie. Desigur, cea mai importanta lucrare din noul secol este un alt oratoriu: "Anotimpurile'(Die Jahreszeiten/The Seasons). Pe langa acesta si dupa el, muzicianul continua sa scrie muzica de camera (cvartete de coarde), cantece cu acompaniament de pian si alte piese mici. Iata cum arata o zi din viata Maestrului spre apusul vietii sale, asa cum este ea consemnata intr-un document aflat astazi la muzeul Mozarteum din Salzburg. Acest document provine probabil de la Johann Elssler, copistul lui Haydn:

"Vara se trezea la 6:30. Se barbierea si se imbraca singur. Daca avea vreun elev, acesta trebuia sa cante in timp ce Maestrul se imbraca. Greselile erau corectate, iar apoi elevul era concediat, nu inainte de a i se da noua tema de studiu. Asa trecea prima ora si jumatate a diminetii. La orele 8.00 fix isi lua micul dejun. Imediat dupa aceasta trecea la pian si pana la 11.30 isi facea sau completa schitele de compozitie. Dupa aceea primea vizite, facea vizite, sau pur si simplu iesea la plimbare pana pe la 13.30. Intre 14.00 si 15.00 lua pranzul. Dupa-amiaza era dedicata treburilor curente (note contabile, administratie). Apoi relua schitele diminetii si le completa sau finisa. Seara, intre 20.00 si 21.00, iesea la plimbare, apoi orchestra ceva sau citea o carte pana la 22.00 cand manca putina paine si bea un paharel cu vin. La 23.30 mergea la culcare. In ultimii ani se culca inca si mai tarziu.'

Credincios atitudinii sale de exemplara abnegatie fata de imposibila sa consoarta, in primavara lui 1800, Haydn isi trimise sotia la bai, la Baden. Anna Maria isi va da acolo obstescul sfarsit, fara a realiza nici o clipa ca intra in istorie tocmai datorita sotului de care nu i-a pasat si muzicii pe care o ura din toata inima. In toamna aceluiasi an, Eszterhzy primeste vizita unor personaje ilustre: amiralul Nelson si Sir Hamilton cu sotia. Lady Hamilton a stat mai tot timpul langa Haydn, iar la sfarsitul vizitei, amiralul Nelson i-a cerut compozitorului sa-i faca un dar pretios. Haydn ii inmana tocul sau de scris. Emotionat, Nelson ii darui la randul sau ceasul de aur pe care-l purtase in celebra batalie de la Abukir. De altfel, in ultimii sai ani de viata, Haydn a primit semne si insemne de onoare din toata Europa, de care el era foarte mandru. De cate ori avea un vizitator mai important, nu scapa prilejul de a-i arata medaliile, diplomele sau obiectele de pret cu care fusese coplesit, literalmente. Pretuia mai ales o caseta de abanos pentru tutun, daruita de printesa Eszterhzy, si un inel superb de la Tarul Rusiei. Pe langa medalii si obiecte de pret, panoplia haydniana numara diplome de onoare din aproape toate orasele europene.

In scrisorile sale din ultimii ani, compozitorul se plange de declinul vitalitatii sale. Nu fusese niciodata bolnav si nu accepta usor degradarea inerenta batranetii. In in pofida protestelor si rugamintilor, Haydn demisioneaza din pozitia sa de la Palatul Eszterhzy. Fratele sau, Michael, a fost rugat sa ocupe pozitia, dar a refuzat. Familia princiara ii va stabili batranului Haydn o pensie regeasca pentru tot restul vietii.

La 31 martie 1805, Maestrul se simte prea obosit pentru a participa la petrecerea marcand cea de-a 73-a aniversare a sa, si zvonul ca a murit se face auzit din nou. La Paris, Cherubini compune o cantata in onoarea sa, iar Recviemul lui Mozart intrase deja in repetitii pentru ceremonia funebra. Obisnuit cu astfel de zvonuri, Haydn scrise un mesaj amuzant prietenilor sai: "Imi pare rau ca nu ma pot deplasa la Paris sa dirijez concertul!'

Sfarsitul, insa, nu era prea departe. In vara lui 1806 doctorul ordona scoaterea pianului din casa muzicianului. Orice efort muzical ii cauza compozitorului dureri de cap si ameteli. Ultimul triumf muzical a fost la 27 martie 1808, cand in 'Grosse Saal' a Universitatii din Viena oratoriul Creatiunea a fost interpretat pentru a sarbatori cea de-a 76-a zi de nastere a Maestrului. Desi foarte slabit, muzicianul a tinut neaparat sa fie prezent, astfel incat Printul Eszterhzy i-a trimis caleasca personala. Insotit de doctor, batranul compozitor isi facu aparitia in somptuoasa sala, umpluta pana la refuz de un public care il ovationa minute in sir. Toata floarea aristocratiei era prezenta si toti muzicienii importanti, printre care Beethoven, Salieri si Hummel. In timpul reprezentatiei insa, batranul Haydn trebui sa plece. Concertul fu intrerupt cu respect, pana la iesirea compozitorului din sala. La usa, un Beethoven umil si inlacrimat ii saruta mana, iar afara o multime compacta il intampina cu un urias "Traiasca Haydn!'

Ultimele zile ale compozitorului au fost deosebit de agitate, intrucat trupele franceze intrasera in Viena. Peste tot se auzeau explozii. Dupa capitulare, Napoleon ordona ca o parte din garda sa personala sa faca de straja la usile cladirii in care agoniza marele compozitor, pentru ca nimeni sa nu-i deranjeze ultimele clipe. In dimineata zilei de 31 mai 1808, Franz Joseph Haydn intra intr-o coma profunda si se stinse din viata cateva ore mai tarziu. Din cauza ocupatiei si restrictiilor de tot felul, vestea a fost aflata doar peste cateva zile, iar inmormantarea a trecut aproape neobservata. Trupul lui Haydn a fost depus in cimitirul Hundsthurmer (astazi Haydnpark), iar in timpul ceremoniei a fost intonat Recviemul fratelui sau mai mic, Michael Haydn. Un an mai tarziu, la 15 iunie 1809, s-a tinut o ceremonie comemorativa unde a fost interpretat Recviemul lui Mozart si la care au participat toate oficialitatile, inclusiv multi ofiteri francezi.

Intre 1809 si 1820, trupul lui Haydn a stat pe loc. Ceva timp dupa inmormantare, in urma unor conferinte tinute la Universitatea din Viena despre proportia dintre craniul uman si intelect, un student ceru permisiunea de a studia craniul lui Haydn. Cererea sa a fost aprobata si astfel un gropar a primit insarcinarea macabra de a desprinde capul compozitorului de trup. Dupa examinare, capul a fost inmanat Gesellshaft der Musikfreunde din Viena. In 1820, Printul Nicholas Eszterhzy primeste aprobarea de a muta trupul compozitorului (fara cap!) in cripta familiei Eszterhzy de la Eisenstadt.

Peste mai bine de un secol, in 1932,  Dr. Paul Eszterhzy a construit un mauzoleu la Bergkirche in care intentiona sa mute trupul complet al muzicianului, dar Gesellschaft der Musikfreunde a refuzat sa cedeze craniul. Abia in 1954, la 5 iunie, resturile pamantesti ale lui Franz Joseph Haydn - inclusiv craniul - si-au gasit linistea definitiva in mausoleul special construit cu mai bine de doua decenii in urma. Vechiul mormant al marelui compozitor a fost transformat in loc de pelerinaj.

Creatia lui Joseph Haydn numara peste o mie de lucrari , intre care 104 simfonii, nenumarate cvartete de coarde, concerte pentru pian, vioara si alte instrumente, sonate si aranjamente vocale (330). Importanta creatiei sale in Istoria Muzicii este covarsitoare, intrucat ea a pus bazele Clasicismului Muzical, a tuturor formelor si regulilor sale de baza. Mai mult, Haydn a constituit punctul de plecare si reper al marilor sai urmasi, Mozart si Beethoven, si nu numai. Putem spune fara teama de a gresi ca fara Franz Joseph Haydn, Clasicismul muzical ar fi aratat altfel, sau ar fi fost desigur amanat. Muzica marelui compozitor austriac rasuna pretutindeni aproape zilnic, desi - cu bunatatea si modestia-i caracteristica - acesta se stradui chiar si azi sa faca cat mai putin deranj cu putinta. Din coltul sau de Paradis - luminos si tacut - Haydn continua sa zambeasca linistit tuturor celor care au nevoie de Frumusete, Echilibru si Transcendenta.

Franz Joseph Haydn