Conceptul de securitate

Conceptul de securitate

reprezinta capacitatea unui stat de aparare a valorilor fundamentale si de afirmare a acestora in raport cu celelalte state pe arena internationala;

securitatea echivaleaza cu argumentul forta - forta armata de care depinde capacitatea de reactie a statului intr-o situatie limita; in momentul in care forta armata se diminueaza, securitatea statului este amenintata; opereaza la toate nivelele de analiza: individual, statal, sistemic si identifica atat un motiv de comportament, cat si o posibila conditie universala; pana de curand, securitatea (unui stat) a fost sinonima cu apararea militara, dar datorita sofisticarii cailor de agresiune asupra unui stat si a modalitatilor de supravietuire, sfera securitatii s-a largit considerabil;

trasaturile securitatii sunt date de apararea militara, multiplicarea capacitatii de reactie in fata eventualelor multiple agresiuni; studierea dinamicii starilor conflictelor dintre state, natiuni, la nivel global;

conceptul de securitate in conditiile evolutiei relatilor internationale contemporane impune, in mod cert, o dilatare a acestuia, ca ar putea fi tradus in urmatorii termeni:

securitate militara - continua sa fie in centrul problematicii securitatii de ansamblu: "Din punct de vedere istoric si logic, prevenirea activitatilor militare ale altor natiuni pentru a depasi frontierele fizice este cea mai ingusta functie a puterii militare. Asigurarea inviolabilitatii teritoriale nu este un scop in sine; ea inseamna protejarea cetatenilor impotriva violentei militare, a proteja traiul si conditiile lor de viata" - Gert Krell; interdependenta din ce in ce mai accentuata in cadrul sistemului mondial - pe vectori economico-financiari sau ecologici, a determinat impulsul catre aprecierea si definirea securitatii in termeni supranationali; aceasta noua dimensiune la noile dimensiuni ale securitatii, in perioada contemporana, a impus analiza problematicii "securitatii colective" si "securitatii comune"; daca apararea colectiva este sinonima aliantelor, securitatea colectiva nu cunoaste coalitii predeterminate si nici inamici predeterminati,

securitate economica (teoreticienii o vad in centrul actualelor preocupari privind domeniul securitatii),

securitatea regimului politic (se refera la stabilitatea organizationala a sistemului de guvernare si a ideologiei care il sprijina),

securitatea ecologica (mentinerea biosferei planetare precum si la asigurarea resurselor indispensabile mediului ambiant si supravietuirii unei comunitati umane).

securitatea s-a tradus si in termenii de existenta a sistemului securitatii colective si in perioada dintre cele doua razboaie mondiale dar si in perioada postbelica (vezi OSCE); scopul securitatii colective - in sensul larg este tradus prin apararea status-quo-ului, impotriva oricaror schimbari violente; in caz limitat, special, securitatea colectiva inseamna salvarea statului angrenat intr-o actiune militara sau de alta natura, prin angajamentele sale de catre semnatarii unui prezumtiv tratat de securitate colectiva;

securitate relativa - Mihail E. Ionescu, Razboaiele civile in ultima decada a secolului XX. Pericol prin contaminare, in "Dosarele istoriei", nr. 3 (43), 55: "Consecintele neintentionate ale unor eforturi, dirijate international, pentru transformarea economico-sociala a unor societati, sau actiuni de prevenire ori zagazuire ale conflictelor intrastatale determina amplificarea si prelungirea acestora. Astfel, rolul institutiilor financiare internationale, care urmaresc ajustarea structurala, privatizarea sau reforma economica, este desigur neindoielnic in declansarea unor conflicte intrastatale. Astfel, in Iugoslavia anilor '80 politica acestor institutii financiare internationale, care a urmarit liberalizarea economica, a privilegiat anumite regiuni in detrimentul altora; ceea ce s-a suprapus pe anumite clivaje economice si etnice, contribuind la amplificarea cerintelor de descentralizare si, in final, de secesiune. Oricum, o astfel de abordare nu trebuie absolutizata, intrucat desi politici similare au fost aplicate de organizatiile financiare internationale si in alte state din estul Europei, rezultatul nu a fost acelasi ca in Iugoslavia. In mod identic, se poate- constata ca politici similare ale institutiilor financiare internationale aplicate unor state cu regim politic asemanator din Africa au determinat consecinte diferite. Cu alte cuvinte, variabila liberalizarii economice nu induce in societatile-gazda, cu necesitate, vectorul de violenta. Pe de alta parte, actiunea organizatiilor de sprijin umanitar in zonele afectate de conflict intrastatal induce vectori de prelungire sau exacerbare a acestora. Astfel, in Bosnia, de pilda, doar 33% din sprijinul de hrana furnizat de organizatiile internationale a ajuns la populatie, restul fiind deturnat catre factiunile in confruntare, carora le-a intarit potentialul logistic. In Zair, ori in Sudan lucrurile se petrec aproape similar, in alte state, functionarii acestor agentii internationale sprijina inarmarea unor grupuri pentru a-si asigura securitatea si, deopotriva, distribuirea ajutoarelor care, in timp, devin factori autonomi in peisajul de violenta unde actioneaza. Interventiile cunoscute sub numele de operatiuni de mentinere a pacii, care au cunoscut o ampla frecventa dupa sfirsitul Razboiului Rece, isi au, la rindul lor, consecinte perverse in cimpul conflictelor intrastatale. Operatiile 'de mentinere a pacii au fost si sint intreprinse - acesta este, de altfel, rolul lor stipulat in Carta ONU - in scopul de a desparti taberele in lupta si a asigura stabilitatea si pacea in tara sau regiunea respective. Ele sint intreprinse la decizia ONU sau a organizatiilor internationale de securitate, de genul Organizatiei pentru Securitate si Cooperare in Europa, in general, astfel de operatii isi ating scopul, cum se demonstreaza a fi fost cazul in diverse regiuni din fosta Iugoslavie, asigurind oprirea focului si instalarea unei securitati relative, favorabile functionarii institutiilor comunitare. In alte cazuri insa, astfel de operatii de mentinere a pacii nu au facut altceva decit sa prelungeasca razboiul civil, in Liberia, in august 1990, la opt luni de la declansarea razboiului intern, Nigeria, membru al Comunitatii Economice a Statelor din Africa de Vest (ECOWAS), a decis sa intervina din motive umanitare. Momentul in care a fost declansata aceasta operatie de mentinere a pacii - a carei motivatie este destul de obscura - a fost cel in care fortele lui Charles Taylor controlau aproape intregul teritoriu al Liberiei si incepusera asediul Monroviei. Imediat, Taylor a declarat trupele de mentinere a pacii forte interventioniste si a trecut la atacarea lor, ceea ce a determinat o prelungire a conflictului. Practic, esecul si cauzele ascunse ale acestei operatii de mentinere a pacii au creat o situatie pe care, in teorie, trebuia s-o previna sau s-o stinga, in august 1990, cind forte ECOWAS au intervenit in Liberia, bilantul victimelor era "doar' de 4-5.000 de morti, iar in 1997, pe fondul unui razboi prelungit, ele se ridicau la aproape 150.000. Iar, in octombrie 1994, erau deja peste 1,2 milioane de refugiati; deopotriva, razboiul devenise contagios fiind afectate Sierra Leone si Guineea.Astfel de consecinte perverse ale actiunilor de prevenire a conflictelor intrastatale si de asistenta a victimelor acestora au determinat si opinii radicale privind modalitatea de gestionare a unor astfel de razboaie. Una dintre acestea (apartinind lui E. Luttwak) apreciaza ca asemenea razboaie trebuie lasate sa se consume, pentru ca doar in acest chip, atunci cind este definit invingatorul si acesta isi poate impune vointa infrintului, pacea este durabila. Operatiile de mentinere a pacii nu fac altceva decit sa amine un astfel de deznodamint natural, ceea ce are consecinte asupra stabilitatii societatii in cauza si totodata asupra suferintelor ei. Oare, trebuie ca astfel de conflicte intrastatale trebuie lasate sa se consume natural, evitind orice masura de prevenire sau gestionare internationala? Dezbaterea este foarte ampla, iar ea nu-si gaseste locul aici. Trebuie insa mentionat ca in nici un fel comunitatea internationala nu-si poate permite sa asiste nepasatoare la escaladarea violentei - cu toate consecintele ei - intr-un anume loc fara a interveni, pentru ca astfel ea insasi se pune sub riscul contagiunii instabilitatii si, finalmente, razboiului generalizat (regional sau altfel)".