PRIMA CONSTITUTIE A ROMANIEI

PRIMA CONSTITUTIE A ROMANIEI

Dupa primirea doleantelor exprimate de cele doua Adunari Ad-Hoc, puterile garante au elaborat un act fundamental pentru tarile romane, denumit Conventiunea pentru organizarea definitiva a Principatelor Dunarene ale Moldovei si Valahiei, care, pe langa prevederile citate privind relatiile dintre cele doua Principate, organiza si puterile de stat si asigura drepturile cetatenilor, asadar era o adevarata constitutie.

Conventiunea pune la baza organizarii Principatelor Unite principiul separatiei puterilor in stat, incredintand Domnului puterea executiva, iar puterea legislativa in mod colectiv Domnului, cate unei Adunari Elective de fiecare Principat si unei Comisii Centrale comune. Puterea judecatoreasca era incredintata magistratilor , dar

inamovibilitatea judecatorilor era prevazuta numai pentru magistratii Inaltei Curti de Justitie si Casatie, care era comuna celor doua Principate. Aceasta limitare era justificata fara indoiala de lipsa de juristi pregatiti, la nivel local.

Domnul era ales pe viata, trebuia sa fie pamantean si guverna cu ajutorul ministrilor.

Adunarea Electiva era aleasa pe o durata de 7 ani, care era si durata mandatului membrilor Comisiei Centrale.

Se prevedea egalitatea in fata legii, se garantau libertatea individuala, proprietatea, drepturile civile si politice, se desfiintau privilegiile.

Forma de guvernamant era monarhia electiva. Al.I.Cuza se intitula in actele oficiale "A.I. I, Din mila lui Dumnezeu si vointa nationala Domn Principatelor Unite Romane" si continua cu "La toti de fata si viitori, Sanatate!"

Conventiunea avea mai multe anexe, dar cea mai importanta era cea de-a doua. Aceasta se intitula "Stipulatiuni electorale anexate la Conventiunea din 19 august 1858" si era o adevarata lege electorala.

Scrutinul era secret, iar votul cenzitar, deci in functie de venituri. De altfel, sufragiul universal la acea vreme era o raritate in Europa. Alegatorii puteau fi, in functie tot de cens, primari, care alegeau printr-un delegat si directi care alegeau nemijlocit. Celelalteprevederi ale anexei se refera la procedura alegerii.

Adunarile Elective constituite functionau ca orice parlament, votau si adoptau legile, care apoi erau supuse sanctiunii domnesti.

Cat priveste forma de stat a Principatelor Unite Romane, aceasta a fost la inceput o uniune personala. Singurele puteri constituite erau persoana Domnitorului, impus de Adunarile Elective impotriva intentiei puterilor garante, Comisia Centrala si Inalta Curte de Justitie si Casatie, dar existau cate un guvern separat, cate o adunare electiva separata in fiecare Principat si doua capitale, Bucuresti si Iasi.

Prin staruinta si abilitate politica, Al.Ioan I. Reuseste sa obtina de la puterile garante ca aceasta uniune personala sa se transforme intr-o uniune reala, cu un singur guvern, o singura adunare legislativa si o singura capitala, Bucuresti, dar numai pe timpul vietii sale. La 22 ianuarie / 3 februarie 1862 se formeaza primul guvern unitar roman, in frunte cu Barbu Catargiu, iar la 24 ianuarie / 5 februarie 1862 cele doua Adunari Elective se contopesc intr-o Adunare Generala.

Tara este guvernata in mod democratic, pe baza principiului separatiei puterilor in stat, conform Conventiunii, pana in primavara anului 1864, cand o disputa intre puterea executiva, domn si guvern, pe de o parte, si puterea legiuitoare, Adunarea Generala, pe de alta parte, provoaca o criza politica.

Guvernul condus de Mihail Kogalniceanu propune o lege agrara, care se loveste insa de impotrivirea Adunarii Generale. Aceasta, la 10 aprilie 1864, da vot de blam guvernului. Constitutional, guvernul trebuia fie sa demisioneze, fie sa propuna domnitorului dizolvarea Adunarii si tinerea de noi alegeri pe baza aceleiasi legi electorale. Sustinut de domnitor guvernul nu demisioneaza, iar Al.Ioan I, care devenea arbitru, nu-l demite si nici nu dizolva Adunarea. In aceasta situatie, Adunarea Generala, la 13 aprilie 1865, dezaproba guvernul si declara ca nu mai poate lucra cu el. Criza

constitutionala era deschisa, deoarece colaborarea dintre puterea executiva, Guvern si puterea legislativa, Adunarea Generala, era blocata.

Sprijinind guvernul in continuare, Al.Ioan I proroga mai intai lucrarile Adunarii Generale pana la 2 mai 1864, sub prezextul sarbatorilor Pastelui. La redeschiderea lucrarilorAdunarii, aceasta este insa dizosvata prin decretul din 2 mai 1864. Prin acelasi decret, domnitorul supune aprobarii poporului Statutul Desvoltator Conventiunii din 7 / 19 august 1858 si reforma legii electorale, chemand poporul sa se pronunte prin da sau nu asupra lor. Votul era insa oral, deschis si nominal, cu liste separate pentru opozanti.

Statutul si Asezamantul electoral, cum este denumita initial noua lege electorala, sunt aprobate in bloc prin plebiscit in zilele de 10 / 22 mai 1864.

Statutul nu intra insa automat in vigoare o data cu aprobarea lui prin plebiscit, deoarece el trebuia sa fie aprobat si de puterile garante, care, cu unele rezerve, isi dau acordul prin Protocolul Conferintei de la Paris din 16 / 28 iunie 1864, concretizat intr-un Act aditional la Conventia din 7 / 19 august 1858.

Statutul Desvoltator Conventiunii din 7 / 19 august 1858, impreuna cu Modificatiuni Indeplinatoare Statutului, care cuprindea rezervele puterilor garante la unele dispozitii ale acestuia, si cu noua lege electorala sunt promulgate de Domnitorul Alexandru Ioan I la 3 / 15 iulie 1864.

Statutul Desvoltator Conventiunii din 7 / 19 august 1858 este cunoscut indeobste sub numele de Statutul lui Cuza si este considerat de unii ca un act de sine statator. Mai mult, unii il considera prima Constitutie a Romaniei, facand implicit aluzie la caracterul strain al Conventiunii. Insa, Statutul este numai un act aditional la Conventiune, care continua sa fie Constitutia Romaniei pana la 1 iulie 1866, ramanand in vigoare in masura in care Statutul nu o modifica.

Statutul prevedea ca "puterile publice sunt incredintate Domnului, unei Adunari Ponderatice si Adunarii Elective", care exercita in mod colectiv puterea legiuitoare, dar numai Domnul are initiativa legilor. Se introduce deci sistemul bicameral, prin infiintarea unei a doua adunari, care in Statut este numita cand Adunare Ponderatica, cand Corp Ponderator, iar in Modificatiunile Indeplinatoare Statutului pur si simplu Senat.

Constitutia capata prin aceste modificari si inca altele un caracter autoritar, deoarece sporea mult prerogativele puterii executive in dauna puterii legiuitoare.

O lege importanta din punct de vedere constitutional, adoptata sub imperiul Statutului Desvoltator Conventiunii din 7 / 19 august 1858, a fost Legea pentru organizarea judecatoreasca. Conventiunea prevedea inamovibilitatea numai pentru magistratii Inaltei Curti de Justitie si Casatie. Noua lege, prefigurand crearea unor juristi competenti, prevede posibilitatea extinderii treptate a inamovibilitatii si la magistratii de la curtile de apel si de la tribunale, desigur in masura in care posturile respective aveau sa poata fi ocupate de juristi competenti.

De asemenea, in aceasta perioada a avut loc o activitate rodnica de modernizare a legislatiei romane. In primul rand, se pune in vigoare, la 1 decembrie 1865, Codul civil roman, tradus in cea mai mare parte dupa Codul lui Napoleon din 21 martie 1804. Adaptata in oarecare masura legislatiei civile anterioare, aceasta mare opera legislativa,

cu unele modificari, a ramas in vigoare pana astazi. Tot la 1 decembrie s-a pus in vigoare si Codul de procedura civila, avand ca model procedura civila din 1819 a cantonului Geneva din Elvetia. Acesta a fost modificat de nenumarate ori in mod substantial (1879, 1900, 1921, 1948, 1952), dar multe texte din forma sa initiala sunt si astazi in vigoare. Tot in aceasta scurta perioada, s-au pus in vigoare un Cod penal si un Cod de procedura penala, care s-au aplicat pana la 20 mai 1937.