Politici si institutii politice

Politici si institutii politice

Emergenta statului in sensul modern al conceptului, in zorii epocii

moderne, in contextul procesului de tranzitie de la etapa medievala spre

cea moderna de organizare a puterii politice a fost urmata de o continua

extindere a structurilor si prerogativelor sale. Asumandu-si tot mai

multe functii sociale, economice sau culturale, statul a construit o forma

de monopol birocratic care revendica, in noile conditii politice ce au urmat

dublei revolutii , nationale si industriale, atributii de reglementare

a noilor dimensiuni atasate arsenalului sau traditional. Momentul

de apogeu al extinderii acestor prerogative a fost reprezentat de

aparitia, anticipata inca din anii 30 ai secolului al XX-lea si atingand

maxima dezvoltare dupa al doilea razboi mondial, statului social. Trecerea

de la statul paznic de noapte la walfare state a fost un proces ce a

reflectat schimbarile profunde pe care le-a cunoscut societatea industrial

a, in special in varianta sa occidentala.

Aceasta transformare a realitatii statului a provocat o schimbare a

abordarilor teoretice care au evoluat de la rationalismul hegelian sau

weberian, ca sa nu mai vorbim de perspectiva marxista a statului ca instrument

de clasa, la o perspectiva acþionala.1 Din aceasta perspectiva

insasi notiunea de politica va suferi revizuiri; sensul originar al conceptului,

depreciat de folosirea sa abuziva si de limitarea sa la jocul solitar

al statului, fiind restabilit si adaptat la exigentele guvernarii. Noua

tendinta in analiza actiunii publice depaseste contururile investigarii

clasice a rolului, locului si legitimitatii statului dezvoltand, fara a neglija

problematica traditionala amintita, o viziune in care resorturile diverselor

tipuri de interventie etatica sunt examinate pentru a identifica

specificitatea si dinamica relatiilor dintre sectorul public si privat. Sunt

relevate astfel modalitatile in care actiunea publica se adapteaza la

geometria variabila a raporturilor dintre stat si societate.

Legandu-si inceputurile de cele ale analizei politice americane, politicile

publice au profitat de transformarea teoretica a domeniului pentru

a-si delimita sfera de cercetare in cadrul stiintei politice. Daca pana in

anii `70 analiza statului a fost dominata de instrumentele de tip institu

tional sau administrativ, noi metode au fost acomodate aceluiasi obiectiv utilizand ca fundament tendintele teoretice pe care stiinþa politica si

sociologia le-au privilegiat in cercetarea acelor aspecte ce sunt astazi desemnate

sub eticheta de politici publice. Politicile publice sunt constant

asociate exerciþiului puterii, iar aceasta trebuie sa fie examinata dintr-o

perspectiva care sa urmareasca cat mai exact procesele de reglementare

pe care fenomenul puterii le produce, ca si transformarile pe care, in interac

þiune cu alte sisteme, sistemul politic le cunoaste. Procesele de reglementare

sunt rezultatul actiunii actorilor politici , demnitarii si partidele

pe care le reprezinta, agenþii administrative, grupurile de interese

si, nu in ultimul rand, populatia, a caror influenta asupra mijloacelor

puterii intervine determinant asupra elaborari si implementarii politicilor

publice. Daca o politica publica este produsul activitatii unei autorit

atii investite cu putere publica si legitimitate guvernamentala,

atunci investigatia va trebui sa trateze continutul activitatii publice,

programele de masuri si deciziile pe care le incumba, publicul vizat si

efectele politicilor publice.

O politica publica nu este in exclusivitate rezultatul actiunii guvernamentale.

Ea este elaborata cu sprijinul unui numar mult mai mare de

actori ce intervin in proces si consta, in egala masura, in actiuni sau

non-actiuni (poate parea paradoxal dar a nu lua in seama o problema,

este tot o politica publica).

Toate colectivitatile organizate produc o anumita politica publica.

Cata vreme sunt identificate problemele si sunt cautate solutii pentru

rezolvarea acestora, procesul de elaborare a politicilor publice este inaugurat.

Politicile publice desemneaza acest proces sistematic de reglementare

si rezolvare a situaþiilor problematice in cadrul unei colectivit

ati. Dintre diferitele colectivitati, cele etatice atrag in primul rand

atenþia datorita specificului institutiilor pe care le implica (politici reglementative,

distributive, redistributive sau constitutive). Dar politicile

publice pot fi identificate si la alte nivele, colectivitati locale, universit

ati, spitale, sindicate sau intreprinderi , luand forma unor politici

specifice; politicile de organizare si reorganizare, politicile salariale sau

cele privind producþia de bunuri si servicii, constituie modalitati de rezolvare

sau generare de probleme. Doar problemele ce presupun o reala

dimensiune publica implica reglementarea prin intermediul politicilor,

iar determinarea acelor probleme ce au o implicaþie publica presupune o

analiza a dimensiunii politice a societatii si a instrumentelor prin care

aceasta se realizeaza (inserarea pe agenda guvernamentala, constituire

referentialului politicii publice, interventia decidentilor, aplicarea, evaluarea).

In fond, este vorba de maniera in care functioneaza regulile

jocului democratic din moment ce, pe langa interesul euristic presupus

de conceptul de politica publica, un loc aparte il ocupa problema reintegrarii cetateanului in spatiul deciziei.

Modul in care institutiile politice functioneaza influenteaza de o

maniera determinanta politica. Departe de a fi doar simple instrumente,

institutiile politice interactioneaza cu lumea politica in interiorul, dar si

dincolo de cadrele juridice. Preluand influentele politice pe care societatea

le transmite prin vot sau prin formele mai mult sau mai putin coerente

de presiune si interpretandu-le in functie de obiectivele specifice,

guvernantii isi pun amprenta asupra sistemului politic. Analiza modului

in care politica se constituie ca un domeniu autonom si isi creeaza conturul

institutional prin care diversele interese sunt arbitrate si conciliate

cu criteriile eficientei guvernamentale, dezvaluie radiografia regimului

politic si capacitatea acestuia de a construi politicile publice necesare

adaptarii continue la o lume in schimbare.

Analiza politicilor publice constituie astazi unul din sectoarele cele

mai dinamice ale cercetarii raporturilor dintre latura institutionala si

cea actionala a politicii. Transformarea cadrului national sub impactul

mondializarii, globalizarii sau in context european, al integrarii din ce

in ce mai structurate, a modificat viziunea traditionala despre guvernare.

Inca din secolul al XIX-lea statul a inceput sa dezvolte forme

de interventie politica indicand vointa guvernamentala de actiune.

Ansamblu structurat si coerent de decizii ale unor autoritati publice,

politicile vizeaza alocarea sau realocarea de bunuri si resurse. Fara o

buna cunoastere a dinamicii institutionale si a puterilor si autoritatilor

publice politicile pot ramane simple teoretizarii, imagini coerente ca

structura interioara, constructii intelectuale perfecte, dar neadaptate

mediului pe care urmaresc sa il influenteze. Departe de a fi structuri

rigide si refractare unor demersuri ce urmaresc cresterea eficientei guvernamentale

institutiile politice pot fi promotoarele unor politici deschise

in masura in care acestea sunt adaptate la specificul sistemului si

regimului politic. Cunoasterea cadrului institutional si a functionarii

acestuia in raporturile sale cu tipul de cultura politica si mobilitatea actorilor

politici poate constitui un bun instrument in vederea promovarii

unor politici adaptate prezentului cat si obiectivelor pe termen mediu si lung