Contextul economic al Planului National Anti-Saracie si Promovare a Incluziunii Sociale al Guvernului Romaniei. Directii de relansare a economiei romanesti. Factori de risc

Contextul economic al Planului National Anti-Saracie si Promovare a Incluziunii Sociale al Guvernului Romaniei. Directii de relansare a economiei romanesti. Factori de risc

Cheltuielile publice de capital din Romania au in momentul de fata o tendinta descendenta. Ele au cunoscut o scadere de la 5,3% din PIB in 1995 la un nivel proiectat de 3,5% pentru anul 2005. Aceasta evolutie este explicata prin faptul ca in fiecare an aceasta categorie a fost cea mai afectata de reducerile cheltuielilor pentru a atinge tinta de deficit. In anul 2004 aceste cheltuieli sunt cu mult sub nivelul de 5,9% din PIB alocat in Republica Ceha, dar comparabil cu nivelul mediu de 3,1% din Ungaria si Polonia. Cu toate acestea trebuie luat in calcul faptul ca ultimele doua tari se bucura de un nivel considerabil al investitiilor private si de aceea nu au nevoie sa aloce resurse publice insemnate in aceasta directie.

Cresterea preturilor la energie catre nivelul de recuperare a costurilor este o decizie cu potentiale efecte catastrofale. Economic, ea poate amana reconsiderarea strategiei de producere a utilitatilor, conservand gradul ridicat de ineficienta. Social, ea este nesustenabila, aruncand in dificultate nu doar un segment relativ redus de populatie care ar putea fi sustinut social, ci insasi marea masa a populatiei. Masurile de sprijinire a celor mai saraci pentru a putea acoperi utilitatile publice risca sa fie lipsite de efect, in masura in care majoritatea populatiei nu poate acoperi costul lor. Neplata facturilor pentru utilitatile publice risca sa devina in momentul actual o stare de masa, generand riscul unei crize majore. Cresterea efortului bugetar in sustinerea celor mai saraci din aceasta perspectiva risca sa fie pura risipa, neputand solutiona criza propriu-zisa a sistemului. Ea devine o alta forma de subventie mascata a ineficientei si a lipsei de vointa de restructurare.

I. Strategia reformei ca factor de risc

Situatia sociala critica a Romaniei este generata in mod fundamental de evolutia economica defavorabila din ultima perioada a regimului socialist, accentuata de tranzitie. O caracteristica majora a economiei romanesti in deceniul precedent a fost incapacitatea acesteia de a mentine un ritm de crestere suficient care sa permita recuperarea si depasirea nivelului produsului intern brut din 1989.

In 2000, toate tarile central europene, cu exceptia Cehiei, au depasit, din punct de vedere al produsului intern brut, nivelul pe care il aveau in 1989. Comparativ, nivelul produsului intern brut actual din Romania este de aproximativ 80% din nivelul anului 1989.

Strategiile de reforma si capacitatea de schimbare a societatii reprezinta un context extrem de important al problemelor sociale cu care ne confruntam. Saracia in Romania nu este produsul exclusiv al subdezvoltarii, ci mai degraba al crizelor succesive cu care societatea noastra

s-a confruntat. Criza actuala este produsul combinarii a doi factori distincti. Pe de o parte, mostenirea unei economii dezvoltate irational, greu de restructurat si, pe de alta parte, incapacitatea de restructurare a respectivelor domenii, fapt care a facut ca resursele atrase sa aiba efecte mai degraba reduse sau chiar negative: indisciplina financiara aproape generalizata, intarzierea privatizarii, complementar cu privatizari destructive, faramitarea proprietatii agrare cu blocarea relansarii agriculturii, criza locuintelor de la oras, si, mai recent, criza sistemului de producere a utilitatilor publice (energie electrica, termica, apa, curatenie).

Obiectivul major al guvernului trebuie sa fie promovarea unei cresteri economice sustenabile pe termen mediu si lung, care sa permita sporirea bunastarii cetatenilor tarii si cresterea resurselor private si publice in vederea absorbtiei saraciei si diminuarii riscurilor sociale pentru grupurile cele mai defavorizate. O rata de crestere economica ridicata este o prioritate absoluta si din perspectiva reducerii decalajului economic care ne desparte de tarile din Uniunea Europeana.

Este necesara insa indeplinirea catorva conditii prealabile care sa creeze cadrul dezvoltarii economice sustenabile

1. Un prim factor este reprezentat de infrastructura, investitiile aici constituind un element cheie al relansarii. Fara o dezvoltare substantiala a infrastructurii, Romania nu va putea atrage fluxul de investitii necesare sustinerii unei rate de crestere economica suficient de mare.

2. Mediul de afaceri trebuie imbunatatit. Lipsa de coerenta a legislatiei precum si instabilitatea acesteia au avut consecinte extrem de negative asupra dezvoltarii intreprinderilor. Costurile tranzactionale ale acestora au fost crescute substantial, iar competitivitatea pe pietele externe a fost afectata negativ. Acest factor a descurajat si investitorii straini care si-au orientat atentia catre tarile central europene caracterizate de o legislatie si medii de afaceri mai propice dezvoltarii

Este nevoie ca mediul de afaceri sa fie simplificat, iar stabilitatea legislativa sa fie imbunatatita. Imaginea si credibilitatea internationala trebuie imbunatatite cu scopul de a atrage un flux suplimentar de investitii straine. La ora actuala, volumul de investitii straine directe atrase de Romania in ultimii 10 ani este extrem de scazut. Intre 1988 si 1999, Romania a atras un flux de investitii straine cifrat la 5,5 miliarde de dolari. Comparativ, Cehia a atras 16,5 miliarde de dolari, iar Polonia 32,1 miliarde.

O explicatie majora este viteza scazuta a procesului de privatizare si mediul de afaceri incoerent si instabil.

3. Un factor esential este si motivarea fortei de munca. Tinand cont de nivelul scazut al salariilor la ora actuala, este natural ca sindicatele si celelalte asociatii salariale sa ceara o crestere substantiala a acestora. Pe de alta parte insa, o crestere a salariilor intr-un ritm mai accelerat decat castigurile de productivitate va conduce la cresterea presiunii asupra importurilor si la accentuarea dezechilibrelor macroeconomice. Masurile corective impuse, in aceste conditii, de nevoia atenuarii dezechilibrului extern si limitarii presiunilor inflationiste vor conduce la reducerea ritmului de crestere economica si la mentinerea tiparului de crestere "avant-prabusire" pe care economia romaneasca l-a cunoscut in ultimul deceniu. Din acest motiv este important a se crea conditiilor sustinerii unei cresteri a salariului mediu in corelatie cu cresterea productivitatii. Un alt aspect care afecteaza motivatia este cel al nivelului beneficiilor sociale. Nivelul acestora nu trebuie sa incurajeze mentalitatea de asistat social si sa reduca gradul de participare pe piata muncii. Astfel, nivelul, dar si durata pentru care se acorda      asistenta de natura salariilor compensatorii si a beneficiilor de somaj ar trebui sa fie foarte bine gandite. Un nivel generos al acestora corelat cu acordarea pe o perioada relativ lunga de timp va conduce la reducerea gradului de participare pe piata muncii si la cresterea artificiala a componentei structurale a somajului. In felul acesta vor creste costurile de oportunitate ale resurselor bugetare care au fost irosite in aceste directii si care ar fi trebuit mai degraba sa fie alocate in domenii relativ neglijate, ca sanatatea sau educatia. De asemenea, trebuie luate in calcul si costurile legate de deprecierea capitalului uman si scaderea abilitatilor persoanelor care nu participa pe piata muncii pe o perioada lunga de timp. Beneficiile sociale ar trebui mentinute la un nivel rezonabil pentru persoanele care au sanse de integrare pe piata muncii si ar trebui majorate la persoanele care sunt excluse datorita unor ratiuni obiective.

Factori de risc .

Principalii factori care la ora actuala constrang cresterea economica sunt:

ritmul scazut de restructurare al economiei romanesti,

anumita intarziere a procesului de privatizare, dublata de o strategie confuza de privatizare, care a generat numeroase cazuri de privatizari care au produs distrugerea intreprinderilor, in loc de a le asigura restructurarea si relansarea,

gradul scazut de restructurare al utilitatilor,

situatia financiara a sistemului de pensii si

starea agriculturii.

La acestia se adauga un factor suplimentar: indisciplina financiara. Masurile incoerente de reforma luate dupa 1989, dublate de amestecul logicii protectiei sociale cu politica economica, au fost de natura a genera o crestere rapida a indisciplinei financiare, cu efecte dezorganizante in intregul sistem economic si social. Lipsa disciplinei financiare a permis intreprinderilor sa isi conserve ineficienta structurala prin neplata facturilor pentru utilitati si prin acumularea de arierate catre bugetul statului. Mai grav este faptul ca neplata datoriilor catre buget s-a extins intr-un mod alarmant si la firme private extrem de profitabile. Experienta celorlalte state mai avansate din punctul de vedere al tranzitiei demonstreaza ca intreprinderile privatizate care se dezvolta intr-un mediu caracterizat de disciplina financiara au performante financiare superioare in raport cu cele care evolueaza in medii caracterizate de indisciplina.

Analiza structurii cheltuielilor familiilor din Romania indica faptul ca, daca in 1997 ponderea serviciilor era de 15%, in 2004 ele au crescut la nivelul de 26%. In acelasi timp, in mediul rural ele s-au mentinut relativ constante, in jur de 9%. In categoria serviciilor, partea cea mai importanta, care, de fapt,      a si generat cresterea, o reprezinta plata utilitatilor: apa, electricitate, gaze, incalzire

Relansarea economiei reprezinta factorul critic al absorbtiei exploziei saraciei. In mod special, o atentie deosebita trebuie acordata continuarii accelerate a reformelor, dar a unor reforme de calitate, care sa asigure cresterea economica, nu dezagregarea economiei.

Actuala guvernare este dedicata relansarii restructurarii economiei, accelerarii privatizarii, paralel cu asigurarea calitatii ei. Programul Economic de Preaderare (PEP), adoptat in septembrie 2001, prevede in perioada 2001-2005 o crestere a PIB in ritm sustinut, cu o medie anuala de 5,1%. Rezultatele din ultimii doi ani sunt incurajatoare.

Dupa trei ani de declin, economia romaneasca a reusit sa creasca cu 1,4% in 2000. In 2001 aceasta tendinta s-a consolidat, produsul intern brut inregistrand o crestere reala de 5,3%. Consumul privat a crescut in aceasta perioada cu 7,6%, iar investitiile au crescut cu 4,2%. Dupa cum se observa, factorul principal de crestere a fost consumul. Faptul ca ciclul restructurarii economiei nu s-a incheiat inca este de natura a produce in viitorul imediat numeroase efecte sociale negative: restructurarea energica a unor sectoare ale economiei va genera o crestere a somajului, care nu va fi decat probabil partial resorbit de relansarea economiei pe ansamblu. In plus, restructurarea agriculturii va elibera o forta de munca importanta mentinuta inca intr-un sistem agrar de supravietuire, din caza lipsei de oportunitati de la oras si din economia non-agricola. Din acest ultim motiv, pe masura ce se vor crea noi oportunitati economice, pe piata muncii vor aparea tot mai activ cei care sunt inca mentinuti intr-o stare de subocupare in agricultura.

Se pot formula trei directii critice ale relansarii economiei:

sprijinul dezvoltarii industriei, in directii strategice pentru care oportunitatile sunt favorabile,

restructurarea si eficientizarea utilitatilor publice si

relansarea agriculturii

Relansarea industriei poate avea loc doar printr-o crestere a mobilizarii investitiilor, atat a celor externe, cat si interne, sustinute de o politica industriala coerenta si suportiva. Investitiile in infrastructura reprezinta un factor cheie al unei asemenea relansari.

Dezvoltarea sectorului intreprinderilor mici si mijlocii va trebui sa fie o prioritate a guvernului si pentru urmatorii ani. Acestea au de regula un rol esential in dezvoltarea serviciilor si permit reabsorbtia fortei de munca disponibilizate in urma accelerarii procesului de restructurare la nivel microeconomic. Aceasta politica va permite si crearea unor alternative de ocupare, mai diversificate in mediul rural si va conduce la o realocare a fortei de munca de la activitatile agricole, care au o productivitate mai scazuta, catre activitati care aduc o valoare adaugata superioara.

A devenit tot mai clar ca pentru a sustine o crestere economica rapida si durabila, este necesara o crestere a efortului de protectie sociala.

Pe termen scurt, relansarea economiei nu este nici pe de parte suficienta pentru a resorbi saracia grava instalata in ultimul deceniu. PEP-ul prevede ca, efect al cresterii economice, se poate astepta ca salariul real sa creasca intr-un ritm anual de 3,8% pana in 2005. O asemenea crestere este, dupa cum se poate observa, mai degraba modesta, daca o cuplam cu predictia ca numarul de salariati va creste doar cu 1% anual. In consecinta, presiunile de ocupare din zona rurala nu vor putea fi satisfacute decat modest. O politica activa anti-saracie si de promovare a incluziunii sociale este vitala pentru absorbtia deteriorarilor grave ale mediului social.

A. O noua sursa de saracire: criza utilitatilor publice In ultima perioada, criza utilitatilor publice a devenit un factor cheie. Managementul deficitar este agravat de invechirea tehnologiei, fapt care face din producerea utilitatilor publice o activitate structural ineficienta, care nu poate fi corectata de cresterea pretului lor.

Cresterea rapida a pretului utilitatilor publice a devenit in ultimul timp un factor suplimentar cu efect dezastruos asupra standardului de viata, agravand saracia, si, ceea ce este si mai periculos, crescand riscul saraciei extreme. Devine tot mai evidenta necesitatea unei regandiri structurale atat a sistemului tehnic care ii sta la baza, cat si formei de proprietate si a managementul lor. Pericolul unor monopoluri private trebuie evitat mai degraba prin trecerea lor, intr-o masura cat mai mare posibila, in proprietatea comunitatilor. Trecerea in subordinea autoritatilor locale a 16 unitati desprinse din compania Termoelectrica, la care se adauga in scurt timp alte 10 este o evolutie decisiva in sensul solutionarii unei componente importante a problemei.

Romania nu va putea sa se inscrie pe o traiectorie de crestere ridicata sustenabila daca sectorul utilitatilor nu este restructurat.

B. Agricultura - factor major de constrangere a cresterii

Agricultura prezinta o stare extrem de precara. Doi factori sunt in principal responsabili de aceasta situatie.

In primul rand gradul foarte ridicat de faramitare a exploatatiilor agricole. Coexistenta a peste patru milioane de mici exploatatii de tipul gospodariei taranesti, cu o suprafata medie de 2,3 ha si a catorva exploatatii de mari dimensiuni, intre care si fostele ferme de stat (cele mai multe neprivatizate) nu este de natura incurajatoare pentru cresterea competitivitatii produselor agricole romanesti si restructurarii acestui sector.

In al doilea rand, subcapitalizarea severa. O mare parte din acumularile tehnologice obtinute in regimul socialist au fost distruse, dispersate sau pur si simplu s-au erodat fara a fi inlocuite. In consecinta, productivitatea in agricultura este foarte scazuta, mentinand o parte excesiv de mare a populatiei active intr-o stare de subocupare cronica sau de ocupare care asigura o simpla supravietuire precara. La aceasta se adauga o foarte scazuta profesionalizare a noii taranimi. Deficitul masiv de infrastructura, cumulat cu celelalte cauze enumerate mai sus, fac ca satul sa fie foarte putin diversificat din punctul de vedere al activitatilor economice, agricultura, si ea slab diversificata, reprezentand pe departe activitatea dominanta.

Piata funciara, care ar trebui sa aiba un rol foarte activ in constituirea unor ferme cu dimensiuni rentabile, este sever subdezvoltata. Sistemul de impozitare care avea unele ratiuni istorice, a devenit o puternica frana. La ora actuala sunt impozitate numai suprafetele mai mari de 10 ha, care reprezinta conform statisticilor oficiale, mai putin de 0,3% din numarul total al exploatatiilor. O asemenea masura descurajeaza consolidarea fermelor mijlocii si mari, putand stimula formarea unor exploatatii cu suprafete mai mici de 10 ha. O masura importanta, care ar putea forta consolidarea proprietatii terenurilor, ar fi impozitarea accentuata si a terenurilor cu suprafete mai mici de 10 ha apartinand celor care locuiesc la oras. In acest fel, s-ar putea incuraja constituirea unor ferme mijlocii si mari. Impactul unei asemenea masuri ar putea fi important, din moment ce 40% din proprietari nu locuiesc in proximitatea geografica a exploatatiilor agricole, multi dintre acestia fiind stabiliti in orase si avand ocupatii alternative. Veniturile obtinute dintr-o asemenea taxa ar putea fi canalizate direct in bugetele locale pentru a finanta programe de dezvoltare comunitara.

Politica actuala de a sprijini nu exploatatiile agricole de supravietuire, ci pe cele relativ mari care au sanse de dezvoltare, va avea probabil efecte pozitive. Este nevoie, de asemenea, de alocarea unor resurse bugetare suplimentare cu scopul cofinantarii imprumuturilor pentru dezvoltare rurala atrase de la Uniunea Europeana.

Agricultura trebuie considerata in cadrul mai larg al mediului rural. Este nevoie tot mai acuta a se promova un concept integrat al mediului rural, ca un spatiu complex de activitati agricole si non-agricole, dar si ca mediu de viata. Mediul rural are o nevoie acuta de investitii. Investitii suplimentare sunt necesare in infrastructura rurala (apa potabila, canalizare, distributia gazelor naturale, retele de transport si comunicatie).

Cresterea investitiilor in dezvoltarea rurala va conduce la diversificarea alternativelor de ocupare a fortei de munca din mediul rural, care la ora actuala este, in majoritate, absorbita de agricultura.

Un efort special trebuie facut in domeniul educatiei si sanatatii. Majoritatea populatiei din mediul rural (trei sferturi din total) are o pregatire scolara care se limiteaza la invatamantul primar sau cel mult gimnazial: o treime din populatie (33,1%) poseda numai instruire de nivel primar, inca o treime (33,7%) avand un nivel de pregatire gimnazial, iar o proportie inacceptabil de ridicata (7,4%) nu a absolvit nici o forma de scolarizare. Doar 1 din 100 de locuitori ai satelor a absolvit o institutie de invatamant superior. Marea majoritate a tinerilor din rural care au urmat invatamantul superior se stabilesc la orase, numai 10% optand pentru o eventuala reintoarcere in mediul rural.

In ceea ce priveste asistenta sanitara de care beneficiaza locuitorii satelor este cu mult sub nivelul calitativ al celei asigurate in mediul urban. Calitatea actului medical din mediul rural este relativ scazuta, in principal din cauza slabei dotari cu aparatura medicala si a lipsei de personal de specialitate.

Efectele situatiei in care se afla satul romanesc sunt multiple: activitatile economice sunt putin diversificate, agricultura practicata este neperformanta, starea de sanatate este precara, iar mortalitatea ridicata.

Ordonanta de urgenta nr. 108/2001 privind exploatatiile agricole (aprobata prin Legea nr. 166/2002) . Sunt definite exploatatiile agricole (forme complexe de organizare a proprietatii prin care se pun in valoare mijloacele de productie in vederea executarii de lucrari, prestarii de servicii si obtinerii eficiente de produse agricole) si sunt desemnate criteriile de diferentiere a lor. Ordonanta stabileste dimensiunile minime pentru exploatatiile agricole, in acord cu prevederile aplicate in statele membre UE, modalitatile de sprijinire a producatorilor agricoli care detin sau administreaza exploatatii agricole (acordarea de subventii pe produs, facilitati financiare privind achizitionarea de utilaje agricole, etc.). Un alt concept introdus este cel de exploatatii agricole familiale, o atentie deosebita fiind acordata si reglementarii modului de organizare a teritoriului exploatatiilor agricole (teren arabil, plantatii pomicole, viticole, pasuni si fanete).

C. Sistemul de pensii - factor major de risc fiscal

La ora actuala, nivelul pensiilor este extrem de redus, presiunile sociale fiind, in consecinta, ridicate in acest sector.

Fireasca ar fi o crestere a acestora mai ales din perspectiva ajustarilor de preturi la utilitatile publice. Pe de alta parte, starea sistemului de pensii este extrem de precara, iar deficitul la bugetul asigurarilor sociale are o tendinta de crestere accentuata.

De-a lungul anilor '90, pozitia financiara a sistemului romanesc de pensii      s-a deteriorat in mod rapid. Principalul factor al acestei evolutii a fost diminuarea substantiala a numarului contribuabililor, complementar cu cresterea rapida a numarului pensionarilor, prin abuzul de pensionari anticipate. In anul 2000, numarul contribuabililor la sistemul public de pensii, a fost de 4,6 milioane comparativ cu aproximativ 8,2 milioane platitori cu 10 ani in urma. In acelasi timp, numarul pensionarilor a crescut continuu de la 2,4 milioane in 1990 la 4,4 milioane in 2000, la care se adauga 1,7 milioane de beneficiari din fostele scheme de pensii ale agricultorilor. Conditiile nefavorabile ale pietei, cresterea somajului si concedierile din intreprinderile de stat, au motivat atat o crestere puternica a cererilor pentru pensionarea inainte de limita de varsta, cat si pe caz de boala. Cererea pentru pensionarea timpurie a fost incurajata si de penalitatile extrem de scazute impuse asupra pensionarii anterioare limitei de varsta. Numarul domeniilor de activitate si al salariatilor care au beneficiat legal de tratament preferential in ceea ce priveste pensionarea s-a extins continuu pe parcursul anilor '90. Cresterea dramatica a ratei de dependenta a sistemului a condus la cresterea dezechilibrelor. Ca masura compensatorie, rata medie a contributiilor sociale a crescut de la 14% la inceputul anilor '90, pana la o medie de 37,5% in 2000, totalitatea impozitelor aplicate asupra salariilor ajungand la un nivel de aproximativ 57%. Este necesar ca reforma sistemului de pensii sa fie continuata si finalizata, iar in paralel nivelul contributiilor de asigurari sociale sa fie diminuat.