Conventia Europeana si Tratatul asupra Constitutiei Uniunii Europene

Conventia Europeana si Tratatul asupra Constitutiei Uniunii Europene.

Integrarea europeana a fost gandita inca de la inceput ca un proces evolutiv, adaptat continuu la nevoile ce vor aparea pe parcurs si la dorintele exprimate de statele membre de a avansa intr-o directie sau alta.

In istoria sa, constructia europeana a inregistrat si esecuri, insa acestea palesc in fata succesului rasunator care a insemnat adoptarea Tratatului de la Maastricht de revizuire a tratatelor comunitare.

Urmatoarele revizuiri ale tratatelor comunitare, realizate prin Tratatele de la Amsterdam si Nisa    nu au avut acelasi succes, nereusind sa contribuie in mod semnificativ la adancirea procesului de integrare europeana, insa pasii facuti cu aceasta ocazie in constructia europeana nu sunt de neglijat.

F viitorul UE

In primul rand, ele au confirmat continuarea procesului de extindere a Uniunii Europene, si, din acest punct de vedere, necesitatea reformarii Uniunii pentru a o face functionala in conditiile in care numarul membrilor aproape se va dubla. Reformarea era necesara insa nu numai datorita extinderii, ci si din pricina problemelor pe care le ridica modul complicat de functionare a Uniunii.Astfel, semiesecul Reuniunii de la Nisa a facut statele membre constiente de deficientele mecanismului de luare a deciziilor, care se vor amplifica in conditiile extinderii Uniunii, fiind evidentiata necesitatea unor schimbari institutionale.La initiativa Germaniei, sprijinita de Italia, sefii de stat si de guvern prezenti la Nisa au adoptat o "Declaratie asupra viitorului Uniunii", in care se facea apel la lansarea unei ample dezbateri pe teme viitorului constructiei europene, fiind insarcinate viitoarele presedintii ale UE - cea suedeza si cea belgiana, sa initieze dezbateri cu toate partile interesate, inclusiv cu societatea civila. Solutiile care se conturau erau diferite, in raport de interesele diferitelor state - de la federalizarea progresiva la metode care urmaresc mentinerea unei importante componente interguvernamentale in cadrul Uniunii .

Consiliul European intrunit la Laeken in decembrie 2001 a reluat discutiile pe marginea acestui subiect, adoptand la randul lui o "Declaratie asupra viitorului Uniunii Europene" prin care se precizeaza obiectivul aducerii Uniunii Europene mai aproape de cetateni si in acelasi timp, necesitatea definirii unei Uniuni mai suple, mai eficiente, mai democratice si transparente.

In acelasi timp, era afirmata pentru prima data intentia de a se adopta o Constitutie europeana, in considerarea dorintei exprimate de popoarele europene.

F Conventia Europeana

Transformarea Uniunii urma sa se produca tot pe calea unei revizuiri a tratatelor, insa nu dupa metoda clasica, in cadrul unei Conferinte interguvernamentale, cu participarea sefilor de stat si de guvern ci cu angrenarea in acest proces si a cetatenilor europeni.

Solutia gasita a fost aceea a infiintarii unei Conventii Europene in componenta careia sa se regaseasca principalele parti implicate in dezbaterea asupra viitorului Uniunii[3], care sa pregateasca drumul catre urmatoarea Conferinta Interguvernamentala de o maniera completa si transparenta.

Activitatea Conventiei urma sa se desfasoare in trei etape: o etapa de dialog deschis cu societatea civila, o etapa de studiu si o etapa finala, de recomandari.

Conventia era insarcinata cu analizarea urmatoarelor aspecte:

o delimitare mai exacta a puterii intre Uniunea Europeana si statele membre;

statutul Cartei Drepturilor Fundamentale;

simplificarea Tratatelor Uniunii;

definirea rolului parlamentelor nationale in cadrul structurii europene;

o mai buna definire si impartire a competentelor in interiorul Uniunii;

apropierea Uniunii Europene de cetateni;

simplificarea instrumentelor Uniunii;

rezolvarea "deficitului democratic" al UE

definirea pozitiei Uniunii intr-o lume aflata in plin proces de globalizare;

integrarea tratatelor intr-un singur text constitutional.

Conventia a inceput sa lucreze in februarie 2002, avandu-l ca presedinte pe Valery Giscard d'Estaign si ca vicepresedinte pe Giuliano D'Amato si Jean Luc Dehaere si a continuat sa lucreze timp de 15 luni, prin intalniri bilunare care durau cate doua sau trei zile si cu dezbaterea, in paralel, pe grupuri de lucru, a unor probleme specifice si determinate.

Lucrarile Conventiei s-au desfasurat inca de la inceput, sub semnul transparentei si al deschiderii pentru acceptarea punctelor de vedere ale tuturor structurilor interesate si implicate in noua constructie europeana.

Rezultatul dezbaterilor din cadrul Conventiei, ce a durat mai mult de un an, l-a constituit Proiectul de Tratat instituind o Constitutie pentru Europa[4] prezentat Consiliului European de la Salonic, din iulie 2003, intrunit pentru semnarea tratatelor de aderare ale celor 10 state care au devenit membre in 2004.

F Proiectul de Tratat instituind o Constitutie pentru Europa

Consiliul European a luat decizia convocarii unei Conferinte interguvernamentale care sa aiba ca obiectiv modificarea tratatelor Uniunii pe baza textului prezentat de Conventie.

Conferinta interguvernamentala a fost lansata la 4 octombrie 2003, avand pe agenda discutarea problemelor delicate asupra carora s-a realizat cu greutate consensul in cadrul Conventiei.

S-a conturat de la inceput, impartirea statelor membre in doua categorii, in raport de interesele specifice pe care doreau sa le promoveze in cadrul conferintei: statele fondatoare ale Comunitatilor, care sustineau mentinerea integritatii proiectului de Tratat Constitutional propus de Conventie, si pe de alta parte, statele in curs de aderare, impreuna cu Austria, Finlanda si Spania care doreau rediscutarea unor subiecte considerate inchise de Conventie [5].Reuniunea s-a incheiat cu adoptarea unei declaratii comune in care, luandu-se act de angajamentul statelor participante la Conferinta fata de consolidarea procesului de integrare europeana si de acceptul acestora de a incepe lucrarile Conferintei pe baza textului propus de Conventie, a fost lansat ca termen pentru finalizarea lucrarilor si adoptarea Tratatului Constitutional, prima parte a anului 2004, inainte de alegerile pentru Parlamentul European, din iunie 2004. Au urmat apoi doua reuniuni la nivelul ministrilor de externe, la 13 octombrie 2003, respectiv 27 octombrie 2003, prima desfasurata la Luxemburg, iar cea de-a doua la Bruxelles. Desi acestea au avut pe agenda chestiuni punctuale, nu s-au inregistrat progrese notabile.Cum nici dupa reuniunea ministeriala din 18 noiembrie 2003 nu s-a avansat prea mult, au inceput sa apara critici la adresa Presedintiei italiene, pentru lipsa de fermitate, metoda aleasa de aceasta, de a lasa fiecare tara sa-si expuna ideile, fara a se incerca vreo formula de compromis, nepermitand avansari concrete in problemele delicate.

Luand act de aceste critici, Presedintia italiana a inaintat o propunere globala, pe baza dezbaterilor purtate in cadrul Conferintei, ce a fost prezentata in cadrul Reuniunii ministeriale de la Napoli, din 28-29 noiembrie 2003, ocazie cu care s-au purtat si primele negocieri veritabile.

Ultima reuniune ministeriala a avut loc la 8 decembrie 2003 si a fost dedicata dezbaterii chestiunilor legate de aparare si procedura bugetara.

La 12 decembrie 2003, Consiliul European s-a intrunit in cadrul Conferintei interguvernamentale pentru a adopta forma viitorului Tratat asupra Constitutiei Europene. Reuniunea, care s-a incheiat in data de 13 decembrie, a fost un esec, nereusindu-se obtinerea unui consens.

F blocaj

Blocajul s-a produs in principal datorita neintelegerilor referitoare la functionarea Consiliului si a Comisiei Europene, institutii care era evident ca trebuiesc reformate in conditiile extinderii Uniunii la 25 si apoi 27 de state.

Luand act de imposibilitatea obtinerii consensului pentru adoptarea Tratatului Constitutional, Consiliul European a insarcinat Presedintia Irlandeza care va incepe la 1 ianuarie 2004, sa faca o evaluare a perspectivelor de progres si sa pregateasca un raport pentru Consiliul European din martie 2004.

La Consiliul European de la Bruxelles, din 25-26 martie 2004, Presedintia irlandeza a prezentat raportul asupra Conferintei interguvernamentale, apreciind ca exista perspective de a se ajunge la un consens pentru adoptarea tratatului constitutional.

Consiliul European si-a reafirmat vointa de a ajunge la un acord cu privire la tratatul constitutional, care ar trebui sa permita Uniunii sa fie mai bine inarmata pentru a raspunde nevoilor cetatenilor sai si pentru a juca un rol cat mai important in ordine mondiala. S-a convenit ca este important sa se mentina elanul imprimat prin Conventie si prin actele realizate pana la acel moment prin Conferinta interguvernamentala.

Consiliul European a invitat presedintia sa-si continue consultarile si sa ia, in momentul in care circumstantele o vor permite, deciziile necesare pentru reluarea negocierilor formale in cadrul Conferintei interguvernamentale. El a decis ca un acord asupra tratatului constitutional ar trebui sa aiba loc cel mai tarziu cu ocazia Consiliului European din iunie 2004.

Cu ocazia Consiliului European de la Bruxelles din 17-18 iunie 2004 (si pe fondul unor schimbari politice ce au avut loc in principalele state care s-au opus adoptarii proiectului - Spania si Portugalia), se reuseste ajungerea la un acord asupra textului Constitutiei Europene.

F 29 oct 2004- semnarea Tratatului Constitutional

Ca o incununare a acestei activitati laborioase, la 29 octombrie 2004, la Roma, in cladirea Campologlio, sala Degli Orazi e Curiazi, aceeasi sala in care cele 6 state fondatoare au semnat in 1957 Tratatul de instituire a C E, este semnat de catre sefii de stat si de guvern si ministrii afacerilor externe ai statelor membre ale UE, Tratatul si Actul Final de instituire a unei Constitutii pentru Europa.

Semnarea Tratatului Constitutional, s-a produs intr-un moment de schimbari politice la nivelul institutiilor europene. Statele care au aderat la 1 mai 2004 si-au luat in primire prerogativele de membrii cu drepturi depline, alegerile din luna iunie aducand un nou Parlament European, format din 732 de membrii, si avandu-l ca presedinte pe Joseph Borrell Fontelles[7]. Primul ministru portughez,Jose Manuel Durao Barroso, este desemnat la Consiliul European extraordinar din 29 iunie 2004 ca presedinte al viitoarei Comisii Europene, aceasta desemnare fiind confirmata de Parlamentul European la 22 iulie. La 1 noiembrie 2004 intra in vigoare si noua ponderare a voturilor in Consiliu, prevazuta prin Tratatul de la Nisa, institutiile noii legislaturi sunt in functie si se asteapta viitoarea extindere si intrarea in vigoare a Tratatului Constitutional.

Ratificarea Constitutiei urma sa imbrace forme diferite in fiecare tara, in functie de traditiile constitutionale si procedurile politice ale tarii respective. Din cele 25 de state membre, 9 si-au manifestat intentia de a organiza un referendum pentru aprobarea Constitutiei Europene, in unele tari rezultatul urmand sa aiba caracter obligatoriu, iar in altele consultativ.

Pana in prezent, Tratatul Constitutional a fost ratificat de 15 state membre, in ordinea cronologica a ratificarilor: Lituania, Ungaria, Slovenia, Italia, Grecia, Slovacia, Spania, Austria, Germania, Cipru, Malta, Luxemburg, Belgia , Letonia si Estonia. Acestora li se adauga Romania si Bulgaria care au ratificat documentul odata cu aprobarea de catre parlamentele nationale a Tratatului de Aderare la Uniunea Europeana. In Finlanda, procedura de ratificare se afla in curs de desfasurare, asteptadu-se finalizarea ei pana la sfarsitul acestui an.
Franta si Olanda au respins Tratatul Constitutional prin referendum la 29 mai, respectiv 1 iunie 2005, declansand o criza de o amploare fara precedent in istoria constructiei europene. Votul negativ al cetatenilor francezi si olandezi a determinat o serie de incertitudini, framantari, interogatii cu privire la oportunitatea unei Constitutii si mai ales cu privire la continutul acesteia. Chiar daca motivele reale ale acestei respingeri tin mai degraba de factori de politica interna, decat de cei de politica europeana, situatia creata a deschis calea unor mari dezbateri cu privire la viitorul proiectului european.

F perioada de reflectie

F referendumuri negative in Franta si Olanda

Pentru a iesi din situatia dificila in care a fost pusa Uniunea ca urmare a referendumurilor negative din Franta si Olanda, sefii de stat si de guvern ai statelor membre, prezenti la Consiliul European din 16-17 iunie 2005, au adoptat o "Declaratie privind ratificarea Tratatului instituind o Constitutie pentru Europa", prin care invitau la o "perioada de reflectie" pe aceasta tema, in timpul careia fiecare tara urma sa declanseze dezbateri interne asupra Tratatului Constitutional si a viitorului constructiei europene. Era o incercare de apropiere de cetateni, prin implicarea lor mai directa si identificarea asteptarilor acestora legate de Europa comunitara, in scopul cresterii legitimitatii proiectului european . Intrucat anul care a urmat de la acest moment nu a adus clarificarile necesare, perioada a fost prelungita la Consiliul European din iunie 2006.

F principalele critici

Pana acum, au contribuit la dezbatere state membre si institutii comunitare, ca si diferite ONG-uri sau personalitati europene. Cetatenii au fost consultati prin diverse modalitati: forumuri de discutii on-line, conferinte si seminarii pe tematica viitorului Europei.

In conditiile in care 85% din prevederile Tratatului Constitutional reprezinta reguli existente, inscrise deja in tratatele anterioare, doar 15% fiind elemente de noutate, se pune problema care sunt principalele nemultumiri in legatura cu Tratatul Constitutional. In principal, au fost identificate urmatoarele:

- intinderea si complexitatea textului, care cuprinde aproape 300 de pagini si numeroase referiri la alte articole, fara ca textul acestora din urma sa fie redat. Lipsa deci de lizibilitate a acestuia:

- repunerea in discutie a "modelului social european", a Europei sociale, a locurilor de munca (avand in vedere ca principala preocupare a cetatenilor europeni o reprezinta somajul), si inscrierea unor politici economice cu o orientare neoliberala, in care libera concurenta se intinde la domenii sensibile precum sanatatea, energia si transportul;

- intarirea elementelor supranationale cu consecinta unei pierderi reale de suveranitate din partea statelor, prin adoptarea unor masuri precum: generalizarea votului cu majoritate calificata, inscrierea principiului prioritatii legii europene in fata celei nationale, introducerea in Constitutie a unor elemente care sunt legate in mod traditional de suveranitatea unui stat - steag, imn, deviza,    si chiar folosirea termenului de "Constitutie", care poate duce cu gandul la un viitor statal al Uniunii Europene;

- perpetuarea deficitului democratic, prin acordarea unor puteri sporite institutiilor care nu sunt alese prin sufragiu popular si care beneficiaza deci de o slaba legitimitate politica.