Coordonate ale comportamentului profesional

Coordonate ale comportamentului profesional

Omul este o fiinta esentialmente sociala. El trebuie sa traiasca bine si frumos. Sa incerce sa compenseze durata relativ redusa a vietii prin intensitate, printr-o activitate densa, printr-o viata bogata pentru el si ceilalti.

Cea mai importanta comunicare intre oameni este aceea care se face la nivelul caracterului[1].

Calitatea de functionar public este una a comportamentului elevat si elegant, diplomat si inspirat, consecvent si ponderat. Iar aceasta nu se poate realiza fara cunoastere si indemanare, spirit practic si autocontrol, dragoste de oameni, cultura, arta.

Referindu-se la un minim de prescriptii de politete care trebuie respectate de functionari, un autor[2] se opreste la urmatoarele reguli de civilitate:

- in oras functionarul este primul care isi saluta superiorul, care are obligatia sa-i intoarca salutul;

- la serviciu, pe culoare sau in incaperi, functionarii fac loc pentru a trece superiorii;

- atunci cand un functionar superior intra in biroul unuia dintre subordonatii sai, acesta trebuie sa se ridice in picioare;

-in birourile unde lucreaza mai multi functionari, se ridica numai acela caruia i se adreseaza superiorul sau;

- atunci cand un functionar este chemat in biroul superiorului sau, acesta din urma nu are obligatia nici sa se ridice pentru a-l intampina, nici sa-l conduca la plecare;

- atunci cand persoana chemata este o femeie de grad mijlociu sau superior, obligatia de a se ridica si de a o conduce subzista.

Functionarului "de cariera ", si nu numai, i se cere un comportament uman si profesional deosebit. Cuvantul "cariera" desemneaza profesia (ocupatia, indeletnicirea) pe care o exercita cineva pe baza unei pregatiri corespunzatoare[3].

In ceea ce priveste conceptul de "profesie", dictionarele il definesc ca reprezentand "pregatirea teoretica si practica pentru exercitarea unei anumite indeletniciri", respectiv " o ocupatie cu caracter permanent exercitata de cineva"[4]

Pentru frumusetea comportarii, nu trebuie calitati deosebite, dar este nevoie mare de astfel de calitati pentru frumusetea spiritului.

Francis Bacon afirma in "Eseuri": "conduita oamenilor ar trebui sa fie ca haina lor; nu prea masurata sau calculata, ci nestanjenitoare pentru gesturi si miscari".

Plin de talc ni se pare si indempul lui Imannuel Kant "poarta-te in asa fel incat oricare din faptele tale sa poata deveni o regula universala de conduita".

Este un indemn spre perfectiune, deoarece fiecare dintre noi trebuie sa aiba in suflet neodihna aspiratiei spre perfectiune pentru a fi apt sa evolueze in mod continuu.

In toate profesiile este nevoie, pe langa competenta, de un comportament ordonat si elegant. Dar in unele dintre ele, acest lucru dobandeste valente deosebite.

Comportamentul se inglobeaza in competenta, ca o dimensiune a acesteia.

Specificul unora dintre profesii, printre care si cea de functionar care lucreaza in mod direct cu publicul, consta in urmatorul aspect: daca in unele activitati profesionale poti sa te detasezi, prin rezerva, de ceilalti, si sa-ti concentrezi intreaga forta pe aspectele strict tehnic profesionale, in altele competenta profesionala trebuie imbinata in mod armonios cu posibilitatea de a comunica, cu o comportare manierata si elevata, in acelasi timp, capabila sa creeze acele punti de legatura intre oameni.

Nu credem ca pot fi formulate retete de urmat, ci, cel mult, exprimate idei care sa releve idealul, si mai putin calea de urmat.

Aceasta cu atat mai mult cu cat omul este impregnat si de un summum de factori exteriori care actioneaza asupra lui: clima, anotimpurile, sunetele, zgomotul, tacerea, miscarea, repaosul, totul actioneaza asupra masinii si asupra sufletului nostru".[5]

Pe templul lui Apollo din Delphi este gravat un epitaf ajuns deja celebru "nosce te ipsum", in traducere "cunoaste-te pe tine insuti".

Acest indemn invita omul la o autoevaluare permanenta, in urma caruia el devine constient de nivelul pe care l-a atins, de suficientele pe care le are si, in final, se creeaza premizele unei perfectionari permanente.

1) Inteligenta, cu care te nasti si pe care o desavarsesti, prin educatie si instructie, este o coordonata esentiala a vietii.

Cugetul il inalta pe om, face maretia lui.

Demnitatea omului nu trebuie cautata prin intindere, prin risipire, ci prin profunzimea gandirii. Daca Universul este acela care, prin vastitatea lui, cuprinde totul, omul, prin profunzimea mintii sale, cuprinde Universul.

2) Exista un farmec de a fi, de a te purta, de a aparea in public. El nu deriva din respectarea cu sfintenie a unui cod de reguli, care imprima artificialitate.

Farmecul deriva din delicatete sufleteasca, din respect pentru existenta celorlalti, din generozitate, sensibilitate, altruism.

Totodata, acest farmec deriva din naturalete, spontan si firesc "politetea si maniera politicoasa nu suporta stridenta, ridicolul, emfaza, pretiozitatea, exagerarea"[6].

3) Omul trebuie sa aspire catre ideal, catre perfectiune. Timpul si viata permit progresul de la aproape bine la bine. Dar nu trebuie sa uitam ca idealul exista si este periculos pentru om sa abandoneze in a-l cauta.

Renuntarea este primul pas catre compromis si degradare. Chiar daca "fiintele desavarsite nu se afla in natura si lectiile lor nu sunt tocmai atat de aproape de noi"[7], nu trebuie sa obosim in a cauta desavarsirea.

4) Comportamentul uman trebuie sa fie echilibrat. Extremele sunt nefiresti si daunatoare. Echilibrul interior, armonizat cu un comportament echilibrat, dau sens si culoare personalitatii individului.

In viata este ca in arta. Tablourile nu se vad bine nici daca sunt privite de la o distanta prea mica, nici de la departare.

La fel se intampla si in muzica, este o altitudine optima de ascultare.

Unii au vrut sa renunte la pasiuni si sa devina zei, altii au vrut sa renunte la ratiune si sa devina animale spunea Des Barreaux. Si unii si altii au esuat. Omul trebuie sa ramana complet, cu pasiunile si ratiunea sa, capabil sa se bucure de placerile vietii, dar sa-i guste si pacatele. Trebuie sa existe o masura in toate.

"Nimic din ceea ce este omenesc nu mi-e strain" se destainuia Terentius.

5) Cultura este o alta coordonata fundamentala a personalitatii umane.

Cunostintele si gusturile trebuie cultivate, imbogatite continuu. De aici, necesitatea unei lecturi diverse, serioase, care ajuta individul sa fie in consonanta cu spiritul si nivelul generatiei sale.

Cultura, se spune, este ceea ce ramane dupa ce ai uitat tot ce ai invatat. Nicolae Iorga considera ca un om cult inseamna o minte deschisa catre bunatate si frumusete.

6) A te indoi de orice nu inseamna a nega totul.

Dimpotriva, punand sub semnul indoielii cunostintele noastre, ni le putem verifica si corecta. "Dubito, ergo cugito, cugito ergo sum" reprezinta esenta filozofiei lui Descartes.

Astazi, cogito-ul cartezian ar putea fi ajustat, s-ar putea transforma in "vigo ergo cugito" adica "traiesc pentru ca gandesc", care este mai realist.

Aceasta nu inseamna ca nu trebuie sa recunoastem ca exista unele adevaruri valabile o mare perioada de timp, recunoscute ca atare, de o mare categorie de oameni. Unul din marile spirite ale poporului roman, Miron Costin, consemna: "Biruit-au gandul sa ma apucu de aceasta treaba, sa scot lumii la vedere felul neamului, din ce izvor si seminte sint lacuitorii tarii noastre, Moldovei si tarii Muntenesti si romanii din tarile unguresti, ca toti un neam si o data descalecati santem"[8].

Despre cele descoperite de Miron Costin, despre adevarurile sale, se poate spune ca "unele din aceste adevaruri sunt vesnice. In randul lor se inscrie, ca deviza a unei vieti - am zice, chiar a unei intregi culturi - cel privind victoria gandului "[9].

7) Omul modern trebuie sa placa[10].

Este elegant sa fii zambitor, optimist, puternic, saritor, atent cu ceilalti.

In ultimii ani, s-a scris o intreaga literatura a omului care place, care stie sa fie placut.

Nicolae Iorga spunea ca veselia omului este ca mirosul florilor; ea nu se inalta din suflete vestede.

Politetea adevarata este senina, luminoasa, datatoare de multumire, de bucurii, este binefacatoare.

J.J. Rousseau considera ca "daca bucuriile noastre ar putea fi descrise, ele ar starni rasul prin simplitatea lor"[11].

Omul trebuie sa largeasca aria de bunavointa din jurul sau. Va reusi sa lumineze pe ceilalti, toate lucrurile si pe sine insusi.

Biologii au demonstrat ca pentru a zambi sunt antrenati numai treisprezece muschi, pe cand, pentru a increti fruntea si ridica sprancenele sunt pusi in miscare cincizeci de muschi.

Nu se va reusi niciodata sa se releve, in suficienta masura, valoarea sociala a bunavointei, a buna-cuviintei, a zambetului propriu si pe care il transmiti si celorlalti, a increderii si optimismului care iti apartin si pe care le imprumuti, chiar si pentru putin timp, celorlalti. Imi place intelepciunea vesela si binevoitoare, se destainuia Montaigne.

"Fereste-te de omul care nu rade niciodata" spune o inteleapta zica-toare populara. Zambetul este semnul unui gust ales si al unei rafinate spiritualitati, pentru ca salasluieste in suflete mari.

Pentru omul modern, este foarte important sa placa, sa stie sa se faca placut. Americanii au instalat pe toate drumurile panouri pe care se afla scris: "Zambetul nu costa bani. Zambiti, va rugam!"

Omul binecrescut este firesc in gesturi, in ceea ce spune si in modul in care o face, este natural si deschis. "Cel mai neelegant lucru din lume este eleganta care incearca sa-ti bage degetele in ochi", afirma D. Bihoreanu, adica modul insinuant si insistent in care vrei sa dovedesti celorialti cat de politicos esti tu.

El personifica veselia gandirii si bucuria intelepciunii. Nu se poate concepe un om de cultura adevarat fara a fi un om de spirit, pentru ca forta spiritului presupune patrundere si profunzime.

Peste tot in lume, in cea a business-ului ca si a artei, in societate, se pune mare accent pe capacitatea de a impartasi, prin zambet, veselia si optimismul cu care se inving dificultatile vietii. Se spune ca optimismul netezeste ridurile vietii. Optimist este acela care vede floarea trandafirului, nu spinii lui.

Legata de aceasta problema, poate fi abordata si cea a umorului, calificat ca o veritabila virtute umana, deoarece "oricine se ia prea in serios devine vinovat fata de sine insusi"[12].

Consideram extrem de interesant urmatorul citat in care se regaseste ceea ce reprezinta quintesenta umorului: "Este nepoliticos sa-ti dai un aer important. Este ridicol sa te iei in serios. A fi lipsit de umor inseamna a fi lipsit de umilinta, de luciditate, de usunnta, tnseamna sa fii prea plin de tine, prea sever sau prea agresiv si, din aceasta cauza, lipsit aproape intotdeauna de generozitate, de blandete, de mila. Excesul de seriozitate, chiar de virtute, are ceva suspect si nelinistitor, in spatele ei trebuie sa se ascunda vreo iluzie sau vreun fanatism. Este virtutea care isi da importanta si care, prin aceasta, se pierde pe sine"[13].

8) Cunoasterea este o alta arma cu care invingem si ne implinim ca oameni si profesionisti.

Dar pentru a atinge un nivel de cunostinte, care niciodata nu este indeajuns, trebuie neodihna, cautare, lupta, o vesnica nemultumire si dorinta de autoperfectionare, de evolutie, in sensul complet al cuvantului.

Ca si cultura, stiinta nu se apreciaza dupa numarul de carti citite sau dupa zilele petrecute in biblioteca, ci dupa modul in care aceste carti au slefuit personalitatea omului.

Naturii ii trebuie sute de ani, uneori chiar mii, pana cand sa dea unui produs al sau, o stanca sau un varf de munte, o forma care ne impresioneaza prin arta si desavarsirea ei.

Omul trebuie sa fie rabdator cu sine insusi si cu ceilalti si, mai ales, sa tinda spre desavarsire.

Este relevant rolul cunoasterii pentru Socrate, deoarece acest intelept considera ca a sti inseamna a cunoaste pentru a determina ceea ce trebuie sa facem. Regasim aici semnificatia actului de cunoastere, utilitatea lui, care se releva a conta in determinarea necesitatilor viitoare.

La baza cunoasterii, el aseaza insa sondarea propriei constiinte, a propriului eu, idee concentrata in maxima "nosce te ipsum" (cunoaste-te pe tine insuti).

9) Omul nu trebuie sa se compare cu un individ inferior siesi. Este regretabil daca, pentru a justifica lipsurile, insuccesele, existenta searbada si neimplinita, te compari cu cei mai slabi si mai rai decat tine. Numai comparatia cu idealul este justificata. Oamenii mari sunt modesti pentru ca ei nu se compara cu ceilalti, ci cu modelul de om ideal pe care il au in spiritul lor. Sa nu cadem niciodata in pacatul ca, din dorinta de a ne salva in propriii nostri ochi, sa ne comparam cu cei ale caror imperfectiuni si neimpliniri ne sunt cunoscute.

"Cand vezi un om bun, gandeste-te sa-l intreci. Cand vezi un om rau, cerceteaza-ti inima", ne sfatuieste un intelept. Moliere considera ca numai faptele fac sa ne cunoastem ceea ce suntem, iar Shakespeare, intr-o cugetare, considera ca, pentru a cunoaste bine un om, trebuie sa te cunosti pe tine insuti.

10) Un reper existential extrem de important este modul in care ne alegem prietenii.

"Prietenia nu poate exista fara incredere, nici increderea fara integritate"[14].

Prietenii ne definesc si ne reprezinta intr-o mare masura.

Nu poti avea prieteni nepoliticosi, grosolani, de vreme ce aceste aspecte iti repugna. Nu suntein vinovati de impolitetea celui cu care ne intalnim, pe culoarul unui tren sau pe strada, dar raspundem de prietenii pe care ni-i alegem.

"Prietenia este podoaba cea mai frumoasa, este mangaierea cea mai simpla", aprecia R. Ruiz Amado. Ea presupune cu necesitate respect. "scoateti respectul din prietenie si-i veti lua cea mai frumoasa podoaba", afirma Cicero.

11) Bunatatea din noi, pentru noi, dar, mai ales, pentru altii, este un reper existential fundamental.

"In primul rand fiti buni; bunatatea in relatiile cu oamenii este principalul farmec al vietii" (Lacordaire).

Omul traieste pentru el, dar, mai ales, pentru ceilalti "Ce ocupatie fericita este aceea care ii da unui om in orice clipa prilejul sa faca bine atator mii de oameni", aprecia La Bruyere.

12) Relatiile dintre oameni trebuie sa fie guvernate de principiul respectului.

"Principiul respectului, ca principiu al dreptatii, cere mai mult decat sa nu vatamam pe cineva atunci cand vrem sa obtinem consecinte optime pentru toti cei afectati de rezultat; el impune si datoria de a-i ajuta pe cei care sunt victimele nedreptatilor comise de altii"[15].

Napoleon spunea ca "in lupta si in viata reuseste numai acela care este comandant stimat de soldatii sai".