FEMINISMUL CA POLITICA A MODERNIZARII

FEMINISMUL CA POLITICA A MODERNIZARII

Cind am debutat in exprimarea publica pe teme de feminism, primul lucru care mi-a trecut prin minte a fost acela de a scrie un text deasupra unui desen (caricaturi). Imaginea desenului era cea a unei femele cangur privind indulgent--contrariata spre propriul ei marsupiu din care se vedea bustul cu cravata al unui cangur-mascul care vorbea in fata unor microfoane. Continutul discursului sau era: "Domnilor, femeile sint creaturi slabe care au nevoie de protectie" (M. Miroiu . din 1991 si pina acum).

1. Cine detine telecomanda?

"E cu totul de asteptat sa ne putem schimba profesiile, casatoriile si locurile de vietuire cu aceeasi resemnare si acelasi optimism cu care schimbam canalele televizorului". Acestea sint cuvintele Patriciei Mann scrise in contextul discutiei sale despre "strategii pentru o era postfeminista"¹. Ele sint izvorite dintr-un tip de experienta, cea a lumii deschise si dinamice care lupta, in mod deschis si dinamic, impotriva conservatorismului, dezmarginind orizonturile libertatii. Ele vin dintr-o lume care acum aproape 30 de ani facea din The Feminine Mystique a lui Betty Friedan o constiinta de sine lucida a americancelor care, formate sa fie .papuselele lui taticu..², incepeau sa refuze tot mai explicit sa fie doar atit. In aceeasi vreme, .femela cangur a socialismului. nu lupta nici cu mitul frumusetii, nici cu familia republicana. Nu lupta pentru emancipare economica, fiindca era obligata sa munceasca. Nici macar nu contempla bustul masculului din marsupiu tinind discursuri despre neajutorare, fiindca discursurile publice nu erau despre astfel de .amanunte. lumesti, ci despre .marile probleme ale umanitatii.. Comunismul nu-si permitea "detalii", ideologia lui sarea direct la "esente".

Femeile despre care scrie Patricia Mann s-au afirmat intr-o societate care a ajuns in stadiul in care oamenii isi pot schimba proiectele de viata mai mult sau mai putin asemanator cu schimbarea canalelor TV. Democratiile liberale permit oamenilor sa-si tina telecomanda vietii proprii in miini proprii. In regimurile totalitare, telecomanda este tinuta insa de catre stat. In societatile de tranzitie din estul Europei telecomenzile se multiplica si incep sa se distribuie prin descentralizare. Guvernarile insele incep sa se legitimeze doar prin contributia la acest proces de .re-incetatenire., de redare a puterii de alegere celor ce urmeaza sa le aleaga. Incepe sa se propage distinctia dintre .canale. private si canale publice. Este procesul de redobindire a exercitiului cetatenesc, asupra caruia voi reveni atunci cind voi trata problema .minimalismului civic. in societatile de tranzitie³.

In Romania, procesul de universalizare a cetateniei a fost lung si dificil. Incepind cu 1829, aceasta societate s-a inscris pe terenul provocarilor spre modernizare, teren care a cuprins, cu sincope semnificative, si desmarginiri ale conceptului de cetatean si ale accesului spre cetatenie. Ne-am incadrat procesului revolutionar de la 1848⁴, am introdus votul cenzitar (1858), am universalizat votul masculin, mai putin ofiterii si magistratii in 1923, dupa indelungi parla-mentari asupra includerii femeilor ca cetateni⁵. Constitutia lui Carol al II-lea permitea femeilor sa fie alegatori, sa candideze pentru Senat, dar nu si pentru Camera Deputatilor. Dar dictatura care i-a urmat a transformat-o in simplu document pentru uzul istoricilor. Cind nimeni nu a mai putut parlamenta dupa instaurarea comunismului, cind a vota nu a mai avut decit sens ritualic, fiindca exista o singura oferta politica si statul se identifica cu un partid, femeile au primit drept de vot (1948). Prin urmare, in Romania femeile sint formal cetateni din 1948. Ele au primit acces la putere tocmai atunci cind puterea civica devenise vida de sens.

Istoria reala a cetateniei a inceput insa pentru femeile din Romania acum sapte ani. Sa intelegem, deci, ca stadiul actual minimalist al participarii femeilor la viata publica se datoreaza unei duble istorii: cea patriarhala (pina in 1948), cea totalitara (pina in 1989). Sa intelegem ca si obstacolele de acum sint legate de memoria unei istorii pretotalitare in care viata publica era aproape exclusiv masculinizata. Sa mai intelegem si ca, potrivit reflexului mintal al .vinovatului primordial. si al .tapului ispasitor., imaginea femeilor in politica continua sa fie tendentios marcata de figuri ale comunismului (Ana Pauker, Elena Ceausescu, Lina Ciobanu, Alexandrina Gainuse, Aneta Spornic). Vizibilitatea politica a femeilor produce multor ziaristi si oameni politici .crampe mintale. de tip patriarhal si reactia fata de acest fenomen este un fel de Vade retro Satana!⁶ (voi reveni asupra acestei probleme).

Ca sa intram intr-o .era postfeminista., asa cum incepe sa se contureze ideea in tarile cu democratie avansata, noi ar fi trebuit sa epuizam totusi niste stadii ale acestui proces.

A) Miscare feminista liberala n-am avut decit embrionar (cea din jurul anului 1923), iar acum nu avem o miscare liberala consistenta careia feminismul sa-i fie parte. Feminismul liberal contemporan se axeaza pe drepturile omului, insistind asupra incorporarii experientei femeilor. El produce politici ale egali-zarii sanselor in competitie, pledeaza pentru reformarea sex-rolurilor, pentru educatia androgina, pentru eliminarea sexismului din educatie si din practicile institutiilor publice, pentru reformarea familiei in valorile parteneriatului domestic. Militind pentru eliminarea patriarhatului in sfera publica si privata, feminismul liberal extinde drepturile omului, accentuind pe integritate, reciprocitate si autoafirmare, inclusiv cu sprijinul politicilor axate pe democratia paritara si pe parteneriatul privat. In contrast cu aceasta abordare, liberalii romani actuali par sa preia grosso-modo ideea miinii invizibile, suficienta egalitatii formale in fata legilor. Cu alte cuvinte, strategia lor este inca opaca la nedreptatea de gen. Mai in gluma, mai in serios, ei par sa fie atasati unui principiu amoral: .scapa cine poate.. El este amoral tocmai fiindca in lipsa justitiei cu ochii deschisi la discriminari, perpetueaza principiul justitiei oarbe care produce si aplica legi abstracte pentru entitati teoretice, indivizi fara determinari. In plus de aceasta, ca si alte familii politice romanesti, liberalii nostri par inca prea indiferenti la reforma sociala, practicind (constient sau nu) ideologia marxista a determinarii suprastructurii de catre baza, avatar al economismului reductionist.

B) Feminismul socialist are un prost prestigiu, caci este asociat cu emanci-parea comandata (cu porunca de la stapinirea comunista). In retorica partidelor de orientare marxist-socialista nu intilnim analiza dublei zile de munca a femeilor, nici exploatarea muncii neplatite a acestora, drept caz fundational pentru restul formelor de exploatare, indeosebi pentru cea de clasa. Inegalitatea nu este tratata ca avindu-si sorgintea in familie, in relatiile asimetrice prin care jumatatea feminina a societatii este desemnata rolurilor auxiliare si este frustrata de timp liber pentru autodezvoltare. .Promovarea femeii. din discursurile socialistilor romani este goala de justificari si programe. Mai mult, cele mai multe partide politice, socialiste sau nu, precum Partidul National Taranesc Crestin-Democrat (PNTCD), Partidul Unitatii Nationale a Romanilor (PUNR), Partidul Romania Mare (PRM), sint explicit conservatoare in programele lor pe dimensiunea de gen. Ele vorbesc despre abstractia .femeia., o glorifica pentru roluri traditionale si, eventual, o fac partasa la strategia protectiei sociale inteleasa ca .parastas. ocazional (in locul asistentei pentru dezvoltare, femeile primesc conjunctural din pomenile protectiei sociale). Din cind in cind, mai ales cind se afla la guvernare, astfel de partide introduc retorica promovarii .femeii. in politica, multumindu-se sa o justifice exclusiv prin argumentul autoritatii, nu prin cel al necesitatii: .Asa ne cere Consiliul Europei.; .Ne preseaza Banca Mondiala., .Ne pune conditii Uniunea Europeana. etc.

C) Feminismul social-democrat se contureaza insular. Practic, in peisajul politic romanesc el apare in programele Partidului Democrat (PD), fiind inclus in strategiile de contracarare a fenomenelor de excludere sociala. PD are initiative legate de politicile afirmative pentru femei, dar nu si-a gasit inca o strategie coerenta de argumentare si nici aliati suficient de contemporani in privinta genului social care sa determine o abordare normativa moderna. Partidele social-democrate nu includ inca activitatea domestica in categoria .munca retribuita. si nu au strategii de dezvoltare a serviciilor astfel incit sa elibereze potentialul creativ al femeilor inspre activitati platite si cu utilitate sociala inalta. Tuturor partidelor le lipsesc politici de integrare a educatiei pentru sfera publica cu educatia pentru sfera privata. Nici politicile de protectie specifice pentru contracararea violentei care afecteaza prioritar femeile nu sint inca mai mult decit discutii de club restrins.

D) Feminismul ecologist ar presupune un stadiu in care societatea se repliaza generos spre fiintele nonumane, caci a depasit problemele vitale ale fiintelor umane. Daca am avea o miscare ecologista, ar exista si terenul pentru dezvoltarea ecofeminismului. Cel din urma ar demonta retorica dispretului fata de natura, a tratarii acesteia ca simpla resursa si ar construi politici comune de combatere a sexismului si specismului. Caci in cazul ambelor forme de discriminare se opereaza cu o logica a dispretului pentru ceea ce e natural (speciile nonumane) si pentru categoria socotita de catre sexisti drept emotionala, deci mai putin capabila de discernamint si autoguvernare: femeile.

E) Feminismul radical este un stadiu avansat de evolutie a feminismului. El presupune saltul peste limitele reformiste ale celorlalte orientari, adica o revalo-rizare radicala a experientelor femeiesti, o strategie de construire a valorilor ginomorfice, resemnificarea conceptelor centrale ale religiei, moralei si politicii. Presupune revalorizari structurale ale culturii, adica strategii de subminare a radacinilor traditiei patriarhale. Depasind feminismul egalitatii prin cel al afirmarii diferentelor, feminismul radical este o alternativa simbiotica a lumii in care traim. Separatismul teoretic pe care il practica induce inhibitie si teama. De aceea, sansele sale de dezvoltare pe solul cultural si politic romanesc sint inca nule sau cel mult embrionare (la nivelul .jocului cu margele de sticla. intre citeva teoreticiene). Acest lucru este firesc. Din experienta proprie, pot sa afirm ca abordarile in discursul public asa cum le-au practicat pina acum cei citiva teoreticieni si analisti romani, desi erau de sorginte liberala sau social-democrata, au trecut drept radicale si au trezit reactii de teama si indignare. Erau prea subversive pentru familiarul conservatorism de gen, la nivelul la care exista el la noi: cel al unei retorici premoderne.

Practic, o societate ca aceea romaneasca este un paradox. Pe de o parte, multe din punctele de pe agenda miscarilor feministe sint atinse fara o miscare feminista: dreptul la vot, participarea la activitatea productiva (peste 47% din totalul fortei de munca in comunism, peste 44% in 1996, dreptul la avort si, foarte recent, concediul parental, 1997). Pe de alta parte, evidenta indica in continuare o societate sexista, cu tendinte profund conservatoare (ba chiar reactionare) in privinta femeilor. Acest paradox face obiectul analizei in continuare.

2. Patriarhat fara "tati"

Una din marile diferente intre .femeia-cangur a socialismului. si .femeia-cangur a tranzitiei. este aceea ca microfoanele din marsupiu au fost recuplate si discursul despre slabiciunea si lipsa de autonomie a femeilor se aude nestingherit in spatiul public. O societate formala fara discriminari de gen, dar in care sfera privata a ramas domeniul femeilor marcate de dubla zi de munca si de spaimele produse de politica pronatalista (A. Baban) s-a transformat dupa 1989 intr-una tot mai pregnant patriarhala. Ea a anulat ideologia fara gen a .omului nou de tip comunist.. A inlocuit-o cu alte valori pe care, in criza de repere, le-a cautat in amintirea trecuta a perioadei interbelice. Combinatia intre nostalgia perioadei precomuniste, realitatea postcomunista si modelul new woman al societatii de consum oferit de media, a nascut un patriarhat fara .tati.. L-am numit astfel pentru ca patriarhatul actual romanesc este cu totul altul decit, de exemplu, patriarhatul de tip republican din SUA. Este o ideologie si un comportament care nu rezulta deloc din statutul de unic intretinator al familiei (bread-winner) al barbatului (cel ce detine si distribuie resursele, deci detine in chip .legitim. controlul). .Capul familiei. este un concept mai degraba pur ideologic. El a ramas mostenire din statisticile de tip comunist si din singura traditie mai larg acceptata: cea religioasa. Societatea romaneasca este explicit si indiscutabil subsumabila definirilor societatii patriarhale. Adica ea este dominata de sistemul autoritatii masculine in oricare din zonele vietii publice: cultura, religie, politica, economie, administratie.

a)    Femeile nu se regasesc in ceea ce societatea recunoaste drept autoritate.

Cercetarile asupra increderii populatiei in institutii releva procente semni-ficativ inalte pentru cele autoritare. Intre acestea, Biserica se afla pe primul loc (89%), iar Armata pe locul al doilea (81%)⁷. Mutatiile suferite dupa alegerile din 1996 nu schimba semnificativ tendinta. Parlamentul are o cota de incredere constant scazuta (in jur de 21%), iar organizatiile nonguver-namentale . in care femeile detin o pondere de aproape jumatate si sint foarte active in conducere . nici macar nu figureaza in cercetarile asupra autoritatii cu care sint creditate institutiile.

Din insusi locul Bisericii, Armatei si, mai nou, al Presedintiei, din simpatia unor categorii largi ale populatiei pentru demonstratiile de forta ale politiei, se poate deduce tendinta spre autoritati-model, spre ierarhii clare, lanturi de comanda precise, obligatii si constringeri, dar prea putin spre drepturi si libertati⁸. In nici una dintre aceste institutii superior creditate femeile nu ocupa pozitii vizibile. La nivelul Bisericii, dominanta ortodoxa, catolica si greco--catolica asaza femeile in locuri practic invizibile si le cantoneaza cel mult in educatie si caritate, daca nu in mai traditionalele vindut de luminari si spalat podele. La nivelul armatei femeile sint putine si cu grade secundare,iar Presedintele este barbat.

b) Societatea de supravietuire se sprijina prin excelenta pe munca femeilor. Comunismul romanesc s-a concentrat pe dezvoltarea industriei: o industrie care ambitiona sa produca de toate, de la piuneze la avioane. Scapind de ideologia care comanda economia, dupa .89 se pune capat expansiunii industriale, dar nu numai ei, ci si celor mai multe industrii. Salvarea societatii, in lipsa investitiilor de capital, a fost intoarcerea in rural. La ora actuala zona rurala cuprinde peste 54% din populatie. Aceasta populatie cultiva o eco-nomie de subzistenta in gospodarii in care se lucreaza de toate, de la cultivarea florilor la cresterea vitelor. Locuitorii satelor romanesti sint la aceasta ora tarani si nu fermieri⁹. Neputind produce mai mult decit pentru reproducerea simpla a vietii proprii, ei sprijina strategii care deocamdata sint de supravietuire, nu de modernizare. In astfel de gospodarii cei mai multi sint ceea ce statisticile denumesc .lucratori familiali neremunerati.. Iar 78,4% dintre ei sint femei. Avem, deci, de a face cu un fenomen de refacere a ruralului patriarhal bazat pe mijloace agricole premoderne si pe relatii de familie la fel de premoderne¹⁰. Multe sate sint populate mai ales cu femei batrine vaduve, caci in Romania speranta de viata a femeilor este cu 7 ani mai mare decit a barbatilor.

Astfel de comunitati alimenteaza marginalismul civic. Pentru ele problema drepturilor omului este o simpla .poveste oraseneasca. despre care aud la televizor.

Un alt sindrom semnificativ al societatii de supravietuire il reprezinta costul serviciilor in totalul bugetului de familie. Acesta este in medie 15,5% si este alocat preponderent transportului, educatiei si sanatatii. Serviciile menajere sint complet nesemnificative. Ele sint prestate de catre .lucratorii familiali neremu-nerati. de oriunde, adica de catre femei. Nici istoria, nici literatura nu consem-neaza comportamente semnificativ revendicative ale femeilor. Asa cum este ea invatata in scoala, nu consemneaza nimic despre lupta femeilor pentru eman-cipare. Doar dupa cercetari in surse greu accesibile, descoperi ca exista o astfel de istorie. Modelul .femeia capricioasa. care bate din picior sa obtina ceva este destul de strain acestui spatiu. In locul lui, si literatura si istoria se centreaza pe mitul autosacrificiului femeiesc. Acest model a fost substantial alimentat de micro-politicile de supravietuire cu mijloace ieftine, colectare si reciclare practicate de multe femei din estul Europei¹¹.

Daca Vestul pare coplesit de cererile din ce in ce mai mari ale femeilor, la noi, exasperarea are cauze contrarii. Femeile par sa nu ceara nimic si, mai mult, ele s-ar simti imorale daca ar revendica in loc sa ofere, chiar si bombanind.

c)Protectia inversa si infantilizarea barbatilor. In Romania nu s-ar putea vorbi despre protectia femeilor altfel decit la nivelul unui ritual demagogic ieftin, asemenea celui din metafora cangurului tinind un discurs dinlauntrul marsu-piului. Formula .femeile presteaza servicii menajere si sexuale in schimbul intretinerii si protectiei. are peste 50 de ani de inactualitate in Romania. Pe de o parte, nici o lege nu le apara in mod specific in raport cu violenta domestica, cu cea stradala, cu hartuirea sexuala sau violul marital. Astfel de plingeri sint rare, iar prima institutie care nu le ia in serios decit atunci cind formele devin grave este chiar politia¹². Aceasta nu intervine in .conflicte intime ale cuplului., compatimeste barbatii cind sint reclamati, iar bataia usoara este socotita un comportament tolerabil chiar de catre femei. Violenta domestica nu este o infractiune distincta in legislatia romaneasca. Demonstratia unui viol este total umilitoare, violul la intilniri este ignorat iar femeile culpabilizate. Legislatia noastra sufera suficient de mania egalitarista ca sa ramina oarba la discriminari reale.

Pe de alta parte, protectia economica este si ea fara acoperire. Din totalul populatiei active, 43,8% o reprezinta femeile¹³. Dar, desi cele mai multe femei au propriile lor surse de cistig, in Romania ca si in majoritatea statelor, saracia este feminizata. Cistigurile lor sint in medie cu 10,9% mai mici decit ale barbatilor, iar domeniile in care femeile sint majoritare au salarii sub media pe economie¹⁴. Numarul familiilor monoparentale a crescut de 1,5 ori. Ele sint cele mai sarace familii, iar cazul clasic e cel al mamei abandonate cu unul sau mai multi copii. Toate masurile de protectie sociala luate de noua guvernare sint nule in raport cu femeile si foarte slabe in raport cu copiii¹⁵.

Protectia nu functioneaza nici in privinta somajului. Femeile sint primele concediate (ultima angajata, prima concediata), iar sansele de a obtine o slujba sint din ce in ce mai mici pentru femeile tinere. Aproape un sfert din aceasta categorie (23%) sint somere¹⁶.

Am putea spune ca in aceasta societate protectia care functioneaza real este cea asigurata barbatilor de catre femei prin multitudinea de strategii de supra-vietuire pe care acestea le produc in imprejurari oricit de vitrege. Lor le revine managementul domestic, administrarea resurselor in general sarace, munca fizica istovitoare cu unelte gospodaresti preponderent manuale. Aceasta calitate li se recunoaste prin sintagma impersonala .femeile sint mai muncite. si se .premiaza. cu reducerea virstei de pensionare cu trei ani in raport cu cea a barbatilor. Participarea lor la activitatea productiva, reproductiva si comunitara nu le lasa timp pentru dezvoltarea altor capacitati. Fara cinism, cred totusi ca pentru cele mai multe femei functioneaza realitatea unui slogan de trista amintire .libertatea inseamna munca.¹⁷.

Fiind protectoare ale familiei, femeile creeaza si un efect mai putin inten-tionat: cel al infantilizarii barbatilor in raport cu viata cotidiana. Ei depind excesiv de femei si tind spre neajutorare. Cerindu-li-se putin si fiind in schimb bombardati cu reprosuri, barbatii insisi sufera. Nu-si dezvolta spiritul intre-prinzator, au initiativa scazuta, se incurca in propria lor autonomie, capata frustratii. O data cu noile socuri in schimbarea de valori si cu presiunea sociala in situatii de criza si nesiguranta, ei dobindesc mai usor boli cardiace. In Romania mortalitatea barbatilor maturi (35-44 de ani) a crescut cu 23%. Obisnuintele unei familii neparteneriale si ale unui protectorat femeiesc adauga la rindul lor ceva in plus la cauzele pentru care barbatii traiesc cu 7 ani mai putin, iar vaduvia lor este mai rara, caci ei suporta mai greu singuratatea si lipsa de protector.

Dincolo de ochelarii de cal ai metaforelor utilizate de misogini . .sexul slab., .fiinte neajutorate. . femeile dovedesc multa rezistenta si abilitate, doar ca aceasta se consuma in sensul strategiilor de supravietuire si nu al celor de dezvoltare si autoafirmare. Practic, exista justificari serioase ca prin viata pe care o duc si prin tolerarea .patriarhatului fara tati., femeile contribuie substan-tial la nemodernizarea societatii romanesti. Singurul lor protest tacit, dar foarte semnificativ, se vede acum in refuzul maternitatii si in cresterea uriasa a numarului de avorturi. Nesigure fizic, economic si social, lipsite de perspective si avind soti needucati pentru parteneriatul domestic, femeile tinere din Romania, desi reprezinta cea mai numeroasa generatie, caci sint rezultatele politicii pronataliste din anii .60-.70, nu mai indraznesc sa aiba copii. Natalitatea a scazut cu 38% in conditii ideale ca virsta fertila (in cazul celor foarte tinere, intre 20-24 de ani, natalitatea a scazut de 3,4 ori)¹⁸. Ele nu mai vor copii pe care sa-i creasca din resurse putine, in conditii de responsabilitate parentala redusa, gindindu-se ca le da afara patronul daca ramin insarcinate si ca traiesc intr-o societate in care, pe lista parlamentului, problemele lor figureaza pe ultimele locuri sau niciunde.

3. Traim intr-o era prefeminista

Bucurindu-ne teoretic de faptul ca Vestul se pregateste pentru o era postfeminista (desi acest lucru este contestat de multi feministi), nu avem decit sa ne calculam distanta fata de acest reper si sa constatam ca in spatiul nostru un astfel de verdict nu e doar inactual, ci si periculos. Cu el se intorc diversi profesionisti romani cu acces preferential la .microfoanele. media: lasati-o mai moale cu feminismul, caci i-a trecut vremea, sinteti anacronice, deci ridicole. Putini sint cei de alta parere. Redau, spre exemplificare, opinia lui Sorin Alexandrescu: .Actuala emancipare general democrata ascunde faptul ca emanciparea unor categorii specifice precum cea a femeilor nu a inceput inca. Mai mult, problema abia acum devine vizibila. In mintea multora, nu numai barbati ci, culmea, chiar si femei, ea nici macar nu exista ca deziderat Ca sa nu mai spun nimic de uluitorul falocratism al lumii politice democratice din Romania actuala in care femeile nu au aproape nici un loc in parlament, nici in guvern si nici macar in conducerea partidelor de opozitie democrate. Democratice pentru cine? Iata de ce o discutie foarte teoretica despre capcanele feminismului mi se pare de-a dreptul ireverentioasa intr-un moment in care feminismul este inca imperios, dureros de necesar.¹⁹.

a) Vade retro Satana! Lumea postcomunista este populata cu .draci., ca lumea lapona cu spiridusi. Duhurile rele se afla pretutindeni unde sint .ceilalti., cei care n-au ce cauta acolo unde .celor buni. nu le convine. In lupta cu .monstrii., cind binele invinge, se produc veritabile ritualuri de exorcizare, cum ar fi cel de .alungare a duhurilor rele. din cabinetele ministeriale dupa alegerile din 1996²⁰. Monstrul tipic este comunismul. Feminismul este un monstru mai mic. Lui i se da o importanta mai redusa in exorcizari. Problema devine acuta in momentul in care femeile sar din conul de umbra, patrunzind in sfera publica, in politica, atunci cind ele sint vizibile si conduc ceva.

Asa cum aminteam ceva mai devreme, istoria comunismului romanesc a fost populata si cu citeva figuri de femei: Ana Pauker (ministru de externe si viceprim-ministru in primul guvern comunist), Elena Ceausescu (numarul doi in ierarhia de partid si de stat), citeva ministre femei ale guvernarii Ceausescu (Aneta Spornic . invatamint, Suzana Gidea . cultura). Desigur, numarul lor a fost mic fata de cel al barbatilor, dar potrivit principiului .relele facute de barbati ascund in spatele lor o femeie diabolica, iar meritele femeilor ascund in spate un autor moral barbat., mult din raul comunist a trecut pe seama femeilor. Simplul fapt ca promovarea lor a rupt traditia invizibilitatii publice, adica neraminerea femeilor in .banca lor., a fost si este socotit factor de decadere a bunelor moravuri traditionale. Curios este si faptul ca in perioada interbelica femeile erau eligibile pentru consiliile locale in care ele nu erau alegatori, dupa cum, in Constitutia lui Carol al II-lea, ele erau admise ca alegatori, dar nu si candidati pentru Camera Deputatilor.

Rezultatul acestor paradoxuri este acela ca promovarea pe cote a femeilor e socotita obicei comunist, ca si promovarea lor in general. Disputele din vara anului 1997 despre introducerea sistemului de cote (a premierii banesti a parti-delor care atrag femei in politica activa) sint mai degraba sterile si lozincarde. Paula Ivanescu, deputata PD, a propus acest sistem neargumentind convingator ca este vorba despre stimularea politicilor afirmative pentru grupuri margina-lizate, iar replicile liberale de tipul celor ale deputatei Mona Musca au fost perfect coerente cu liberalismul secolului XIX, adica total departate de politicile egalitatii de sanse. Nici o femeie importanta in viata publica romaneasca post--totalitara nu a scapat macar de un articol aparut intr-unul din cotidienele de mare tiraj, articol care ar fi putut purta in toate cazurile titlul generic Vade retro Satana!

Asa se face ca am trecut de la pseudo-parlamentul comunist cu 34% femei si guvern cu 11% ministre, la cele democratice cu 3,4% (1993-1996) parla-mentare si o ministra femeie²¹ si cel actual in care se afla 2 femei in Senat si 21 in Camera Deputatilor, reprezentind sub 4% dintre parlamentari. In Guvern nu mai exista nici o ministra. Singura femeie cu functie de ministra secretara de stat este neintimplator la Departamentul pentru Handicapati, adica intr-un departament care aminteste de faptul ca, in cele mai multe programe ale partidelor politice romanesti, problemele femeilor apar la capitolul destinat copiilor, batrinilor si persoanelor cu dizabilitati. Incluse in aceasta categorie, femeile sint etern infantilizate, tratate ca handicapate si destinate sa se aseze sub protectoratul celor cu adevarat maturi si autonomi, adica al barbatilor.

In Romania, doar trei femei au imagine mediatizata in virtutea functiilor lor publice: Zoe Petre, consiliera prezidentiala, Ana Blandiana, presedinta Aliantei Civice si Alina Mungiu, Directoarea Departamentului Emisiunilor Informative al postului public de televiziune. Pe linga vinatoarea clasica de greseli la care este supusa de catre presa orice persoana publica, cele trei personaje sint vinate in stilul diabolizarilor pentru faptul de a fi femei. Zoe Petre, cunoscuta istorica, a devenit .scroafa urcata in copac., este acuzata ca il are in subordine pe propriul fiu care devine astfel .un barbat care accepta sa fie angajatul ma-sii ce nu poate fi barbat, cu atit mai putin factor de influenta in politica externa a Romaniei.²². Ana Blandiana, o persoana de mare influenta avind in vedere participarea Aliantei Civice la guvernare, este acuzata ca transforma barbatul--presedinte intr-o .papusa de carton. si este asociata .rolului nefast jucat in istoria Romaniei, de a conduce tara nu asumindu-si public vreo responsabilitate, ci pitindu-se in spatele unor barbati politici.²³. Ea este asociata unui personaj feminin .malefic., amanta Regelui Carol al II-lea al Romaniei. Alina Mungiu--Pippidi, o persoana incisiva, o personalitate puternica, este acuzata ca e prea barbata si are rol .castrator. in raport cu barbatii sefi din jur, transformindu-i in .soti natafleti.. Ea e .barbat din cap pina in picioare, cu o mica, poate neinsemnata exceptie.²⁴. Asocierea ei nu e cu cea a amantei regale (pasiv--feminina), ci cu femeile .malefice. ale comunismului.

In jurul celor trei figuri s-au creat trei mituri ale femeilor in viata publica: cel matern, care actioneaza irational in virtutea maternitatii (Zoe Petre), cel delicat-sensibil, care actioneaza subtil-pervers in virtutea sensibilitatii (Ana Blandiana), si cel viril, care actioneaza dictatorial si castrator in virtutea .barbatiei. (Alina Mungiu). Oricare dintre tipuri are imagine negativ-malefica.

Iar ziaristii care le mediaza sint editorialistii cei mai importanti, intr-o societate in care autoritatea mediatica o bate net pe cea profesionala.

Ca sa puna inca o picatura paharului si asa saturat cu mesaje diabolizante, presedintele Romaniei protesteaza in Indonezia impotriva afisarii portretului sotiei sale, Nadia Constantinescu (cum cerea de altfel protocolul tarii respec-tive), cu justificarea ca acest portret va fi asociat cu cel al Elenei Ceausescu²⁵. Protestul sau nu a fost la fel de raspicat in privinta propriei imagini, caci in legatura cu complexul Nicolae Ceausescu .barbatii politici. nu si-au batut capul.

O contributie substantiala la aceasta imagine publica o au si ONG-urile de femei, care protesteaza timid sau nu protesteaza deloc in astfel de cazuri. Femeile cu autoritate in presa nu reactioneaza impotriva sexismului (a discri-minarii), ci impotriva misoginismului (care trece mai mult drept prejudecata si nu pune probleme de sanctionare). Data fiind natura protestului, el se refera doar la situatiile in care sint atacate femei de elita (eventual de pe aceeasi parte a baricadei politice). Un astfel de caz il reprezinta redactora sefa a revistei 22, Gabriela Adamesteanu, ea insasi tinta unui sexism de joasa extractie, practicat de catre Ion Cristoiu in paginile cotidianului National. Profitind de slaba coagulare a comunitatilor profesionale si a societatii civile, opinia editorialistilor din Romania a devenit un inlocuitor de autoritate in materie de civism, etica si democratie. Acest fapt nu este un rau in sine. El devine insa un rau incalculabil prin consecintele sale pe termen lung atunci cind jurnalistii ignora cerintele minime ale deontologiei profesionale intr-un stat ale carui politici pretind sa duca spre civilizatia democratiilor liberale.

Chiar trei dintre protagonistele imaginilor diabolizate se declara antifeministe si impartasesc strategia opacitatii la gen (Ana Blandiana, Gabriela Adamesteanu, Nadia Constantinescu). Una singura isi asuma simpatii feministe, Zoe Petre. Multe femei care actioneaza in partide sint conservatoare. Este mai ales cazul acelor partide care impartasesc nostalgii ale traditiei interbelice. In discutii particulare, aceste femei se pling ca sint intens exploatate in campaniile electorale, dar sint trecute pe liste pe locuri neeligibile, raminind sa pazeasca .focul vetrei., sa pregateasca rapoarte locale si cafele la intoarcerea alesilor in circum-scriptia electorala.

b) Cetateanul minimal la feminin. Respingerea asocierii femeilor cu macro--politica este in perfecta concordanta cu respingerea lor in asociere cu politica locala. Dupa alegerile din 1996, doar 2,75% primari, 6,11% consilieri locali si 5,47% consilieri judeteni sint femei²⁶. Femeile prefecti, ca si femeile rector lipsesc cu desavirsire din peisajul public romanesc. Inclusiv in insti-tutiile in care femeile sint majoritare, raportul functiilor de conducere este de 36/100 in favoarea barbatilor²⁷. Lipsa de coagulare in protejarea intereselor proprii, in ciuda celor peste 50 de ONG-uri ale femeilor, este coerenta cu felul in care partidele politice din Romania trateaza problemele femeilor.

Aceste probleme se regasesc in programele celor mai multe partide politice la capitolul special destinat batrinilor, copiilor, bolnavilor si handicapatilor. Intr-o astfel de perspectiva, in perceptia publica femeile sint asociate cu victimizarea, slabiciunea, lipsa de protectie si statutul de .etern minor., .etern handicapat.. Mesajul programelor politice este in genere ca femeile au nevoie de protectie sociala, dar nu mai mult decit de atit: nu de asistenta pentru dezvoltare, nici de actiuni afirmative, nici macar de reduceri de impozite pentru unelte electro-casnice. Partidele de orientare liberala adopta strategii oarbe la gen, cele social-democrate vorbesc despre .o mai mare implicare a femeilor in viata publica. in enunturi goale de programe, cele de orientare nationalista si crestin-democrata au nostalgia familiei traditionale care .elibereaza femeile de constringerea de a lucra., intorcindu-le la matca traditionala a familiei patriarhale. Micile exceptii²⁸ nu au coagulat o alta imagine publica decit aceea ca femeile sint cetateni de rangul al doilea, reduta cea mai reprezentativa a .cetateanului minimal..

Am definit intr-o alta lucrare²⁹ minimalismul civic prin citeva trasaturi:

o       reducerea cetateanului la statutul de alegator-legitimator al celor ce guverneaza (fapt confirmat in cazul femeilor de datele anterior prezentate);

o       nesiguranta fizica (supuse violentei domestice si mai ales climatului de amenintare, nesigurantei in libera circulatie, femeile traiesc in genere intr-o stare de teama);

o       saracia (care produce fenomenul de marginalizare sociala, mai ales pentru femei in calitate de .saraci ai saracilor.);

o       indoiala in privinta legilor (includerea in legi a unor capitole distincte care afecteaza mai ales femeile, precum si sanctionarea celor vinovati de hartuire si violenta .usoara. par inca deziderate utopice);

o       complexul inferioritatii ierarhice (numarul de sefi creste exponential in cazul femeilor);

o       lipsa autoritatii de cetatean-contribuabil (functionarii publici continua sa fie functionari ai statului);

o       imaginea de .mama partenogenetica. (responsabilizarea excesiva si aproape exclusiva a femeilor in privinta cresterii copiilor, abandonului de copii, toate acestea consumind orice timp liber dedicabil potential activitatilor de auto-dezvoltare si autoafirmare publica).

Minimalismul civic la feminin genereaza cercul vicios al neimplicarii sociale si intareste o trasatura comportamentala evidentiata in multe cercetari sociologice: femeile sint mai conservatoare decit barbatii.

c) Roluri ancilare, mentalitati conservatoare. .Femeile, scrie Kathy Ferguson, nu sint lipsite de putere fiindca sint feminine. Mai degraba sint feminine fiindca sint lipsite de putere.³⁰. Ca sa confirme aceasta idee, multi cercetatori romani remarca faptul ca societatea post-totalitara este excesiv feminizata. Ceea ce a reusit sa educe comunismul in oameni sint virtuti feminin-negative: supunere, teama, lipsa de autonomie, lipsa de indrazneala, incapacitate de autoguvernare. Chiar unii dintre ei lupta contra feminismului (sint anti-feministi inaintea feminismului) cu argumentul excesivei feminizari a societatii³¹.

Aceasta trasatura este caracteristica pentru ceea ce am numit .societate de supravietuire.³². Cei ce traiesc intr-o astfel de lume .invata, indiferent de sex, lectia amara a umilintei, obedientei, dependenta permanenta de alt cap decit al lor. O astfel de societate este excesiv ierarhizata. Cei de jos isi asuma roluri feminine: ei sint sustinatorii, slujitorii, auxiliarii celorlalti. Sint obligati sa intre in gratiile birocratiei, sa inteleaga dorintele stapinilor, sa nu caute autoafirmarea. Ei au o slaba incredere in sine, o stima de sine scazuta si duc

o viata ancilara in raport cu cei puternici.³³. Feminizarea pe coordonata ei negativa produce teama de schimbare radicala, o teama fireasca atunci cind lupta zilnica pentru a trai lasa prea putin loc celeilalte: a trai cu sens auto-construit. Multe lucrari romanesti dedicate tranzitiei remarca faptul ca femeile sint, statistic vorbind, mai conservatoare decit barbatii. Ele sufera de .un sindrom traditionalist prin definitie ostil schimbarii.³⁴.

Conservatorismul romanesc pare a avea o dimensiune de gen. Acest fapt este recunoscut si de catre femeile din ONG-uri si explicat prin teama pentru ziua de miine, mai pregnanta in cazul femeilor care au responsabilitati foarte concrete fata de semenii lor. Femeile se tem mai mult decit barbatii, fiindca isi asuma mai mult decit barbatii problema supravietuirii cotidiene.

Ceea ce par a ignora antifeministii romani este faptul ca o cauza de fond a feminizarii negative si conservatorismului este tocmai lipsa politicilor feministe, adica lipsa ridicarii acestei probleme la rangul de ideologie si politica. Prin necercetarea cauzelor si blocarea persuasiva a unor strategii de constientizare, .democratii. romani submineaza procesul de modernizare sociala si de conso-lidare a democratiei.

d) Feminismul trebuie stirpit de mic. De la politicieni, istorici, sociologi, specialisti in stiinte politice, filosofi, pina la persoane cu indeletniciri mai putin teoretizante, discursul dominant pe tema de gen este fie omagial, fie anistoric si traditionalist (clasica retorica despre .natura femeii., .maternitate., .sensibilitate vegetala.), fie declarat antifeminist. A treia varianta, cea feminista este inca insulara si face obiectul unei abordari separate. Prima categorie de discursuri este raspindita la ambele sexe. Daca retorica traditio-nalista este prea bine cunoscuta (suna cam la fel in toate spatiile culturale, are atributul ca e valabila peste tot si niciunde), cea antifeminista este mai interesanta si mai particulara.

Voi releva doua trasaturi ale acestui discurs: 1) feminismul e periculos oriunde se manifesta, caci instaureaza barbaria; 2) feminismul e un pericol particular pentru societatea noastra, caci ne creeaza probleme in plus. Concluzia ambelor discursuri este aceeasi: feminismul trebuie stirpit de mic.

Feminismul e periculos oriunde se manifesta, caci feministele sufera de o .furie revizionista oarba., sint extremiste, pun in pericol marile momente ale culturii de la Platon la Kant, distrug rationalitatea logica, alunga sau castreaza intelectual barbatii, produc o eugenie de tip nou, instaureaza in ultima instanta barbaria absoluta a unei lumi irational isterice³⁵. Tot cu barbaria ne ameninta si reputatul eseist si senator Alexandru Paleologu: .Daca renuntam la curtoazie, la galanterie, la politete, la dorinta si placerea de a ocroti o fiinta, totusi, mai slaba, daca renuntam la aceste realitati care sint cele care au fasonat de un mileniu lumea europeana, garantez pentru generatia urmatoare barbaria definitiva.³⁶.

2) Feminismul e un pericol particular pentru societatea noastra, caci e inamical, resentimentar si negativ si avem deja destui inamici si destule denunturi. El e periculos fiindca e socialist, iar noi l-am experimentat deja. Feminismul e un atac la fundamentele clasice ale drepturilor omului, iar noi care de-abia le introducem nu putem risca acceptarea unui astfel de discurs. Traim intr-o societate cu mari probleme morale, iar feminismul e un atac la virtute, caci submineaza morala existenta. Explicatia pentru faptul ca .in societatea romaneasca, in care imitatia feluritelor solutii proaste este o regula, femi-nismul e (aproape) absent., ca este un exces necopiat inca, este pusa pe seama efeminarii societatii in totalitarism, a lipsei acute a virtutilor barbatesti in politica, deci a lipsei falocratiei. Pentru o societate ca a noastra, lipsita de virilitate si cu grave carente in protectia fizica a indivizilor, faptul ca nu are miscari feministe si ecologiste este un semn ca .inca nu am decazut intr-atit.³⁷, este un semn de normalitate sociala.

4. Si totusi se naste

Celor pentru care istoria a progresat lin si destul de sigur le e greu sa-si imagineze cit de intensa poate sa fie derularea unor aspecte ale ei in doar sapte ani. Dincolo de aspectele economice grele, adesea de nedepasit, dincolo de cele doua categorii de anarhisme (traditia unei modernitati ratate si .traditia comunista.), in Romania, cea mai vitregita tara a celui mai dur totalitarism european din deceniul opt, se asaza o societate care are institutii democratice, pluripartidism, societate civila, o societate in care productia incepe sa se orienteze dupa piata si nu dupa .instantele superioare. care stabileau ce nevoi avem. In ciuda obstacolelor inca evidente, in ciuda dificultatilor in renasterea comunitatilor si a vietii publice, in acest spatiu se intimpla real reintrarea in istorie, recapatarea controlului individual. Aceasta renastere se produce la doua capete: prin cerere sociala (oamenii descopera faptul ca au interese si le pot formula politic) si prin oferta institutional/intelectuala. Este un progres de netagaduit intr-o societate in care drepturile omului au parut multa vreme .marfa de import., iar orice ideologie noua producea disonanta cognitiva.

Aceasta renastere civica este fundamental legata de tratarea experientelor proprii drept .centre politice ale vietii noastre.³⁸. Politica asociata problemelor grandioase si grijilor straine si abstracte si-a atins ultimele consecinte in comunism, chiar daca feministii acuza aceasta trasatura ca specifica societatilor andro-centrice. Redescoperirea interesului personal si experientei cotidiene in socie-tatea romaneasca este un proces concomitent cu redescoperirea (reinventarea) politicului in sine. E drept ca in acest proces, conform reflexelor istorice bine exersate, problemele femeilor si marginalilor tind sa ramina in afara sferei in care se asaza elementele spatiului politic.

Cu toata nedreptatea pe care o fac istoriei feminismului romanesc de pina in anii .40, ma voi opri asupra procesului de nastere a cererii si ofertei in aceasta zona, in ultimii sapte ani.

a) Cererea si oferta in media. Ce vor oare aceste .conservatoare.? Nu inclina cumva sa reintre in gineceu? Nu cumva se lasa dominate de bombardamentul televiziunii cu femei care ba tin detergenti in mina, obsedate de curatenia gulerului camasii barbatesti, ba isi afiseaza coapsele lungi la concursuri de top modele?

Iesirea femeilor din tarcul totalitar pare a se produce pe diverse usi: cea a reluarii domesticitatii rurale, cea a nesigurantei locului de munca, cea a imitatiei ofertei Western womanhood. Cea din urma merita putina atentie. Unele companii vestice au tendinta sa profite de nemodernitatea mentalitatilor est-europene, exportind aici tot ce scade in cererea propriei lor piete: noi marci de bauturi si tigari, produse cotate cu risc cardiac, diabetic si cancerigen, noi modele de criminalitate si, in cazul in speta, noi modele de feminitate: feminitatea de consum³⁹. Prea putin din aceasta oferta avantajeaza emanciparea femeilor⁴⁰.

Sa nu uitam ca, in lumea influentelor, televiziunea este atotputernica. Ea ofera si citeva emisiuni pentru femei, intre care pina la ora actuala una singura pare sa-si asume rolul de emisiune sociala⁴¹ cu teme specifice abordarilor contemporane ale genului (dubla zi de munca, invizibilitatea publica, saracia, obstacolele in cariera, vinzarea corpurilor, violenta domestica, prostitutia, lipsa parteneriatului public si privat). Ea a fost conceputa initial ca o emisiune .pe placul doamnelor. (deci cu modele de rochii si coafuri, retete noi etc.), dar la sondajele legate de interese reale ale femeilor pentru astfel de emisiuni a reiesit ca obsesiile romancelor sint cu totul altele decit ondulatul parului. Realizatoarele s-au repliat pe cerere, pe problemele mai sus pomenite, adica pe cele sociale.

Cotidianele de mare tiraj sint la ora actuala veriga cea mai slaba a cererii si ofertei. Ele prezinta cazurile grave care afecteaza femeile ca pe simple fapte diverse, necomentate. Trateaza adeseori ironic incipientele miscari revendicative ale femeilor, asociaza feminismul cu homosexualitatea si ecologia (si acestea reduse la rindul lor la simple clisee negative), creind stereotipuri greu de depasit. Nici un cotidian nu contine o pagina sau o rubrica dedicate problemelor de gen (dimpotriva, aceste probleme par sa fie marginalizate drept simple cazuri singulare), prezenta femeilor la stiri este intre 0,5-1,5%. Problemele lor, ca si prezenta lor publica, sint subreprezentate in orice context⁴².

Presa de influenta culturala este intr-o situatie paradoxala sub acest aspect, caci ea ofera o tribuna de exprimare si feminismului, si conservatorismului. Cum in Romania cel din urma domina asupra celui dintii, aceasta presa joaca un rol ambiguu: pe de o parte este in avangarda eforturilor de modernizare, si prin aceasta a celor emancipatoare pentru femei, pe de alta parte propaga prin vocea autoritatilor cultural recunoscute, a .patriarhilor culturii romane., mesajul invers. Iata citeva exemple: revista cu cel mai mare interes pentru teorii feministe si analize de gen este Dilema⁴³; 22, alta revista cu prestigiu cultural, publica sporadic asemenea abordari, in functie de conjunctura, dar fara sa aiba o astfel de politica redactionala; Contrapunct a dedicat citeva rubrici feminismului cultural si recenziilor lucrarilor de feminism. Revistele de specialitate Sfera Politicii si Revista de cercetari sociale sint deschise unor astfel de abordari si polemicilor fair-play. Un caz interesant este cel al unei publicatii socotita de cel mai inalt prestigiu, Secolul 20. Ea a dedicat un numar intreg Femeilor si Feminismului⁴⁴. Acest numar este paradigmatic pentru eclectismul culturii romanesti actuale. El contine abordari feministe post-moderne, alaturi de abordari tipice discutiilor pre-wolstonecraftiene de secol XVIII (dar scrise la sfirsitul seco-lului XX): de la demonstratii asupra necesitatii imperioase a feminismului in Romania, la retorici alarmiste despre stricarea sevei sanatoase a societatii via feminism intr-un hibrid care da seama de stadiul actual al constientizarii acestei probleme, chiar de catre cei care se cred in avangarda influentei culturale in Romania.

Revistele pentru femei exista, dar ele inca se adreseaza intr-o maniera prefeminista sau, in anumite cazuri, chiar traditionalist conservatoare. Unele promoveaza .modelul occidental. intr-un proces de colonizare care alunga doua coordonate de fond: feminismul si dimensiunea sociala a genului, asa cum se manifesta ea real in Romania (Lumea femeilor, Timpul femeilor in tara barbatilor, Familia, Familia mea, Avantaje). Revistele care mai pastreaza coordonata autohtona continua linia .sanatoasa. socialista: Femeia moderna si Doina⁴⁵. Toate aceste publicatii au in comun faptul ca intaresc asocierea femeie-trup si femeie-familie. Emanciparea civica si politica nu sint obsesiile lor tematice, iar organizatiile care se ocupa de studii de gen nu au reusit sa capete suportul financiar necesar pentru publicatii proprii.

b) Cercetarea si educatia. Cercetarea si educatia pot sluji in doua sensuri iesirii femeilor din minimalism civic, anume prin constientizarea coordonatei sociale a genului si prin feminism. Interesant este ca a doua cale este actualmente mai dezvoltata decit prima⁴⁶. Societatea romaneasca nu este inca suficient cercetata sub multe aspecte, dar atit cit reprezinta deja cercetarea, ea releva la aproape toti indicatorii (cu exceptia sperantei medii de viata) faptul ca femeile sint social defavorizate. Cercetarea calitativa este inca foarte restrinsa, iar cea cantitativa nu ne spune nimic despre cauzele fenomenelor. In ultimii ani, au inceput insa sa fie elaborate teme de diploma, MA si doctorat pe coordonate de gen, preponderent in domeniile: sociologie, filosofie, psihologie, stiinte politice, jurnalistica si mai putin in istorie sau drept⁴⁷.

In Romania, se traduc putine lucrari din categoria studiilor de gen⁴⁸ din cauza dificultatilor de copy-right si a interesului inca restrins pentru o abordare hard a acestei problematici. Apar in schimb din ce in ce mai multe lucrari autohtone: de la teologie feminista (Imaginea feminina in Biserica lui Hristos, Anca Manolache, 1994), filosofie feminista (Gindul umbrei. Abordari feministe in filosofia contemporana, 1995; Convenio. Despre natura, femei si morala, 1996, Mihaela Miroiu), studii de gen (cercetari interdisciplinare), Cine sintem noi? (Editura Madalina Nicolaescu, 1996), Gen si educatie si Gen si societate (ed. Laura Grnberg, Mihaela Miroiu, 1997). Cercetari asupra genului social isi fac aparitia in volume de politici sociale si stiinte politice.

Intimpinate initial cu zimbete ironice ca in fata unei bizarerii de import, cursurile de feminism incep sa se propage in institutiile de invatamint superior, de exemplu: Filosofie feminista (Facultatea de Filosofie, din 1994), Genul in cercetarea sociologica (Facultatea de Sociologie, 1993-1995), Genul in mass--media (Jurnalism, 1995), Lingvistica si critica literara feminista (Facultatea de Limba Engleza, din 1995) . toate la Universitatea din Bucuresti. Din 1996, astfel de tematici de curs au fost introduse si la universitatile din Cluj si Iasi.

Rezistenta la abordarile feministe incepe sa se topeasca si la nivelul curricular al altor discipline. Teoriile feministe si studiile de gen au devenit parte compo-nenta si in cadrul stiintelor politice, politicilor publice, istoriei, relatiilor inter-nationale, dreptului. Dezvoltarea viitoare a curriculumului universitar include studii de gen in cadrul Departamentului de Politici Publice, Universitatea din Bucuresti, al Facultatii de Stiinte Politice, Scoala Nationala de Studii Politice si Administrative, Bucuresti.

Educatia in studii de gen este facuta si prin module de pregatire de scurta durata. Cele mai multe cursuri de acest tip sint realizate de catre Societatea de Analize Feministe ANA, in colaborare cu PHARE si PNUD⁴⁹.

Primii ani ai revitalizarii feminismului romanesc (practic incepind cu 1992) au fost marcati de singularitatea si apoi de insularitatea celor implicati. Legati de universitati, destul de rupti de straturile adinci ale problemelor femeiesti, de zonele femeilor neprotejate de mediul artificial academic, cercetatorii domeniului au vazut intii teoriile, au promovat intii o .lume a ideilor., populata mai mult cu feminisme decit cu femei⁵⁰. Reprosurile NGO-urilor de femei la adresa lor aveau si au inca o baza substantiala. Teoreticienele au asteptat depasirea stadiului singular-insular ca sa poata reveni .pe pamint.. Cererea sociala este presanta, uriasa chiar, iar fortele implicate in constientizarea si politizarea ei sint inca putine, chiar daca in crestere. Cele mai bune semnale au venit chiar dinspre femei, ele parind din ce in ce mai putin dispuse sa indure, tacind, nedreptatea de gen⁵¹. Cel mai semnificativ rezultat este transferul teoriilor despre gen si cetatenie in manualele de cultura civica, la virste mici⁵². Cea mai importanta speranta este aceea ca femeile tinere (multe inca studente) incep sa isi asume conditia de femei, sa activeze in NGO-uri, sa se implice in cercetare si politici de gen. Fenomenul nu ocoleste nici barbatii tineri. Multi dintre ei impartasesc ideea ca in Romania antifeministii sint si antiliberali, ca feminismul este o parte componenta a democratiilor liberale si ca o astfel de miscare nu poate porni decit prin promovarea intereselor comune de emancipare-autoafirmare. Inca in pozitia de rara avis, am intilnit totusi si ministri barbati cu deschidere spre politici feministe. Mai greu este pentru multi sa depaseasca prima ispita, aceea de a se rusina ca de SIDA sa se declare explicit feministi. In paranteza fie spus, multa lume bine intentionata m-a rugat adeseori sa nu-mi stric prestigiul profe-sional declarind in gura mare ca sint feminista (adica devianta, anormala, dubioasa), cel putin pina incepe lumea sa inteleaga despre ce este vorba.

c) Cine misca o miscare feminista? Cind apartii unui spatiu academic precum cel romanesc, iti permiti prea putin dulcele .joc cu margelele de sticla.. Placerea intelectuala de a intoarce teoriile pe toate fetele, de a fora in concepte, de a-ti confunda biografia cu bibliografia este, daca nu imposibila, cel putin vinovata. Soarta intelectualilor romani seamana mult cu cea a femeilor de cariera. Dupa ce ies pe usa universitatilor ei sint presant trasi de mineca de

o intreaga comunitate saturata de nevoi. Aceasta comunitate asteapta ca ei sa faca macar .managementul domestic., daca nu micro- si macro-politici. Astfel, ei devin un fel de Jack of All Trades: creeaza ONG-uri si le critica pentru inactivitate, infiinteaza si desfiinteaza partide, guverneaza si fac opozitie.

.Avantajul femeilor. este acela ca, deocamdata, sint trase de mineca doar in sensul ONG-urilor, in care ele detin o participare de 46%⁵³. Numarul ONG-urilor inregistrate depaseste 12 000, dar cele dedicate explicit problemelor femeilor sint in jur de 50⁵⁴. Se constituie insa aceste organizatii intr-o miscare in favoarea femeilor? Supozitia mea este aceea ca la ora actuala ele pot sa fie doar factori ai .miscarii. unei miscari a femeilor, adica un primum movens, dar nu un movens. Ampla cercetare a Laurei Grnberg confirma aceasta supozitie. Ratiunile implicarii femeilor in astfel de NGO-uri sint prea putin legate de politici constiente si mai ales de politici afirmative. Ele tind mai mult spre rezolvarea unor probleme generale (deci vagi), spre o coagulare de tip activitati de caritate si de sprijinire a familiei. Citeva vizeaza ca domeniu drepturile femeilor⁵⁵, protectia impotriva violentei; fiinteaza asociatii profesionale ale femeilor, asociatii pentru integrare profesionala a femeilor somere, pentru femei de afaceri. Doar doua ONG-uri isi asuma explicit caracterul feminist, ambele fiind profilate pe studii de gen . ANA: Societate de Analize Feministe si Gender: Centru de studii ale identitatii feminine. Ele coopereaza cu alte organizatii implicit feministe: Asociatia Fetelor Ghizi, SIRDO, SECS, Ariadna (Asociatia Jurnalistelor). Exista un numar semni-ficativ de Asociatii Nationale ale Femeilor.

In 1995, aceste organizatii au avut initiativa constituirii Grupului 22 pentru democratia paritara. Proiectul a fost sprijinit prin pregatire pentru campanie electorala pentru femei, prin asocierea organizatiilor de femei din diferite partide politice. Rezultatele acestei initiative au fost departe de asteptari. Alegerile locale si cele generale n-au facut decit sa intareasca in plus marginalizarea politica a femeilor. Cauzele acestor esecuri le putem gasi in multe pacate ale ONG-urilor: lipsa unei agende comune, neinsusirea unui limbaj specializat, a teoriilor si politicilor de gen, amatorismul, teama de .devianta.⁵⁶, concentrarea pe a ajuta femeile, nu pe a le emancipa.

Dar acestea, alaturi de patriarhatul fara .tati., nu sint singurele cauze. In Romania actuala, maturizarea vietii politice nu a ajuns inca nici macar la stadiul unei miscari liberale si ecologiste cu suport popular, in ciuda numarului mare de partide liberale si a participarii liberalilor la guvernare. Procesele politice care se petrec aici progreseaza intr-un mod foarte diferit de cele din spatiul vestic. Conservatorismul societatilor post-comuniste este de stinga (comunist si socialist), caci interesele multor oameni sint legate de economia centralizata. Lui i se adauga . in politicile pentru femei, in cele ale dreptatii restitutive, in cele educationale . conservatorismul de dreapta. Democratii nostri nu sint cei care fac corectii nedreptatilor create de liberalism, ci celor create de etatism.

Pe acest fond, o miscare feminista de buna seama ca nu seamana prea mult din punct de vedere politic cu una apuseana, caci mai intii ea nu se leaga de o politica orientata spre drepturi si, mai ales, spre dreptul la autoafirmare in varianta liberala. Societatea romaneasca s-a maturizat prin trecerea de la comunism spre social-democratie si crestin-democratie. Varianta liberala este inca marea ei absenta. Strapungerile liberale nu au venit pe calea presiunilor interne, a cererii interne, ci mai degraba prin presiuni de integrare europeana. Noua legislatie a aparut de obicei ca import de legi, nu ca presiune normativa interna⁵⁷. Supozitia mea este aceea ca, cel putin in perioada urmatoare, miscarea femeilor va impartasi o soarta comuna cu cea liberala.

Note si referinte bibliografice

Patricia Mann, Micro Politics, University of Minnesota Press, Mineapolis, 1994, p. 115.

Expresia apartine lui Sommer Brodribb in Nothing Mat(t)ers, Spinifex Press, Melbourne, 1992 si este comun impartasita de multe feministe radicale.

Abordarea acestui subiect este amplu tratata in Vladimir Pasti, Mihaela Miroiu, Cornel Codita, Romania: Starea de fapt. Societatea, Editura Nemira, Bucuresti, 1997.

In acest proces a fost implicata si o femeie, Ana Ipatescu. Ea a reusit sa organizeze eliberarea guvernului revolutionar provizoriu. In Bucuresti, pina anul trecut, un bulevard important i-a purtat numele. Dar acesta a fost schimbat cu cel al unui prim-ministru conservator, stergindu-se astfel si mai mult .urmele. femeilor in istoria modernizarii.

Universalitatea masculina a votului s-a produs ca fenomen real incepind cu 1919. Constitutia de la 1923 doar l-a consacrat.

Piei, Satana!

Aceste cercetari au fost intreprinse de catre institutiile de cercetare a opiniei publice in cursul anului 1996. Increderea in Biserica este mai degraba axiomatica. Doar 11% dintre romani sint credinciosi practicanti.

In primavara lui 1997 investitia de incredere se muta si spre Presedintie, comisiile anticoruptie si Ministerul de Interne.

Vezi (3), pp. 205-206.

Conform datelor Comisiei Nationale pentru Statistica, fenomenul este in expansiune.

Ele au fost, de altfel, bine descrise de catre Slavenka Draculic in How we Survived Comunism and Even Laughed, W.W. Norton Company, New York, 1991.

S-au intreprins citeva studii semnificative pe aceasta tema: unul apartine grupului Minnesota Advocates for Human Rights: Lifting the Last Courtain: a Report on Domestic Violence in Romania, Minneapolis, MN, MAHR, 1995. Altul apartine avocatei Monica Macovei: Protectia egala si drepturile femeilor in legislatia romana (in cadrul proiectului UNDP . Women in Development, 1995).

Conform Comisiei Nationale pentru Statistica, mai 1996.

Ibid. Este vorba de educatie, 92,1%, comert . 79,8%, sanatate si protectie sociala 7,3%.

Alocatia pentru cresterea unui copil este echivalata cu 7 USD pe luna. Aceasta reprezinta echivalentul a 2 kg de carne sau al unei jumatati de perechi de pantofi.

O tinara ziarista de la cotidianul cu cel mai mare tiraj din Romania, Adevarul, relata experienta ei in a cauta o slujba in cursul lunii iulie 1997. Concluzia celor citeva zile de batut la portile ofertelor de serviciu a fost: in Romania, singura .slujba. sigura pentru o tinara femeie este prostitutia.

Acest slogan era scris pe lagarele de munca naziste.

La grupa de virsta a femeilor de 20-24 de ani, natalitatea a scazut de 3,7 ori (vezi Romania: Starea de fapt, p. 3).

Sorin Alexandrescu .Alunecosul, necesarul feminism. in Secolul 20, nr. 7-9/1996.

Faptul este remarcat si in Democracy in Romania, Assessment Mision Report, International IDEAE, Stockholm, 1997, p. 25.

Daniela Bartos a detinut functia de ministru al sanatatii doar pentru citeva luni.

Cristian Tudor Popescu, cotidianul Adevarul, 20 decembrie 1996, .In copacul de la Cotroceni nu mai cinta cucuveaua, dar se urca scroafa..

Ion Cristoiu, Evenimentul zilei, 21 ianuarie 1997 .De la Elena Lupescu la Ana Blandiana..

Ion Cristoiu, Evenimentul zilei, 13 ianuarie 1997, .Cum l-a cenzurat TVR pe Bill Clinton..

Conform agentiei Mediafax, iulie 1997.

Potrivit Comisiei Nationale pentru Statistica, 1996.

Vezi (3), pp. 189-190.

Este, de exemplu, cazul Partidului Democrat care elaboreaza politici social-demo-crate de orientare feminista si pare interesat intr-o maniera contemporana de aspectele de gen ale vietii politice.

Romania: Starea de fapt (3)

Kathy Ferguson in .Bureaucracy and Public Life: The Feminization of the Policy. in Feminism and Philosophy, Nancy Tuana si Rosemarie Tong (ed.), Westview Press, Boulder, 1995, p. 377.

Vezi, de exemplu, Cristian Preda, .Feminism si Efeminare Totalitara., in Dilema, nr. 150/1995.

A se vedea Romania: Starea de fapt (3).

Vezi Mihaela Miroiu .Hrana conservatorismului: antifeminismul., in Sfera Politicii, nr. 47/1997.

Dumitru Sandu, Sociologia tranzitiei, Staff, Bucuresti, 1996, p. 47. Ideea se poate regasi si in alte cercetari: Politici sociale (ed. E. si C. Zamfir), Editura Alternative, Bucuresti, 1995, Dimensiuni ale saraciei, C. Zamfir, Editura Expert, Bucuresti, 1995.

Ideile sint preluate din articolul Mihaelei Irimia .Amazoniada., Dilema, nr. 150/1995.

In Secolul 20, 7-9, 1996, p. 186.

Vezi Cristian Preda, .Feminismul si efeminarea totalitara., in Dilema, nr. 150/1995.

Expresia apartine lui Ann Philips in Engendering Democracy, The Pennsylvania State University Press, 1991, p. 111.

Vezi in acest sens studiul Madalinei Nicolaescu .Cu cit mai artificiala, cu atit mai feminina . impactul idealului de feminitate occidentala., in Cine sintem noi? Ed. de Madalina Nicolaescu, Editura Anima, 1996.

Doar citeva filme si seriale mai ofera un spatiu alternativ (mai ales Dr. Quinn). Dar piata e suprasaturata de filme violente sau de melodrame de productie latino-americana.

Este difuzata pe postul public si poarta un titlu care se indeparteaza de continut Pentru dumneavoastra, doamna. Alte emisiuni, de exemplu, Interzis barbatilor, Femeia . un barbat si jumatate sint inca departe de o abordare specifica genului social.

Monica Lotreanu a intreprins un astfel de studiu publicat sub titlul .Informare sau manipulare despre imaginea femeilor in presa posttotalitara., vezi vol. de la nota 37. Liliana Popescu a analizat stereotipurile de gen in media, sugerind si strategii de schimbare, in .Soapte fierbinti si fantezii romantice?., Sfera Politicii, nr. 47/1997.

In mare parte gratie redactorei Delia Verdes care isi face un doctorat in lingvistica feminista.

Este vorba despre Secolul 20, 7-9/1996.

Vezi in acest sens studiul Madalinei Nicolaescu .Cu cit mai artificiala, cu atit mai feminina., in op. cit. la (39).

Este demn de semnalat faptul ca intre anii 1967-1989 cercetarea sociala a fost aproape interzisa si ca inainte de aceasta perioada, multe din rezultatele ei erau mistificate ideologic.

Si in zona dreptului lucrurile par sa se modifice sub influenta unor tinere juriste si a cursurilor tinute aici de catre Julie Mertus.

Practic exista doar doua reader-uri: Jumatatea anonima. Antologie de Filosofie Feminista (Sansa, 1995) si Sophia (Universitatea Bucuresti, 1995), editate de Mihaela Miroiu.

Un sprijin substantial il acorda Fundatia Soros si legaturile foarte puternice cu Universitatea Central Europeana . Budapesta (Departamentul de Gender Studies).

Autoarea isi asuma pe deplin acest .pacat originar..

Liga pentru Apararea Demnitatii Femeilor a transformat in 1997 ziua de 8 martie dintr-o sarbatoare falsa intr-o manifestatie de protest contra faptului ca in ultima instanta sacrificiile tranzitiei le suporta tot femeile.

Cultura civica pentru clasa a III-a a scolii primare (Doina Sefanescu, Dakmara Georgescu, Editura Humanitas, 1997) este un manual model in acest sens. Drepturile femeilor, ca si problema sexismului au devenit parte consistenta a manualului de Cultura civica pentru primul an de liceu (1995, coord. Mihaela Miroiu).

Cel mai consistent studiu pe tema implicarii femeilor in NGO-uri este Romanian Women.s NGO-s or Alice in Transition-Land si apartine Laurei Grnberg, presedinta Societatii de Studii Feministe ANA. Acest studiu este in curs de publicare intr-un volum coordonat de Gail Kligman.

Datele sint furnizate de FDSC (Foundation for the Development of the Civil Society) si sint valabile pentru finele anului 1996.

Asociatia Femeilor de Cariera Juridica, Liga Democrata a Studentelor, Centrul pentru Femei al Societatii Civile, Liga Pro Europa (Departamentul pentru Femei), SIRDO, Asociatia Romana pentru Drepturile Femeilor. Foarte semnificativ si riscant este faptul ca doar 4% din organizatiile de femei au sustinere financiara interna.

Feminismul este inca foarte prost privit iar feministele risca sa-si piarda .buna reputatie. prin dezaprobare sociala. Vezi in acest sens consideratiile extrem de actuale ale lui A. Rich din Of Women.s Born, Virgo, Londra, 1997, pp. 58-59.

Vezi, de exemplu, Legea concediului parental promulgata in iulie 1997. Ea a fost propusa de Ministerul Muncii si Protectiei Sociale, a fost promovata de femei care au cunoscut legislatia internationala si sugestiile unor ONG-uri romanesti. Daca s-ar fi supus dezbaterii publice, aceasta lege n-ar fi fost promovata, fiind socotita inutila.

Bibliografie orientativa: teorii politice feministe

Essays on Sex Equality, Ed. Rossi, J. St. Mill si H. Taylor Mill, University of Chicago Press, 1970.

Feminism as a Critique, Ed. S. Benhabib, D. Cornell, Polity Press, Oxford, 1987.

Feminism-Postmodernism, Ed. L. Nicholson, Routledge, New York, 1990.

Feminism & Political Theory, Ed. C. Sunstein, The University of Chicago Press, 1990.

Women in Western Political Philosophy, Ed. Ursula Vogel & Others, Sage Publications, Londra, 1986. Valerry Bryson, Feminist Political Theory, McMillan Press, Londra, 1982.

Zillah Eisenstein, The Radical Future of Liberal Feminism, Longman, New York, 1981.

Will Kymlicka, Contemporary Political Philosophy, Calderon Press, Oxford, 1990.

Patricia Mann, Micro-Politics. Agency in a Postfeminist Era, University of Minnesota Press, 1994.

Kate Millet, Sexual Politics, Aron Books, New York, 1971.

Susan Moller Okin, Justice, Gender and the Family, Basic Books, New York, 1989.

Carol Pateman, The Sexual Contract, Stanford University Press, 1989.

Anne Phillips, Engendering Democracy,The Pennsylvania State University Press, 1991.

Mary Wollstonecraft, A Vindication of the Rights of Woman (aparuta in 1798), Penguin, Harmondworth, 1975.