Introducere in stiinta politica

Introducere in stiinta politica

I.            Aparitia si evolutia stiintei politice

II.         Obiectul ei de studiu

III.       Functiile exercitate de politologie in societate

I. Cunoasterea si intelegerea mecanismului de constituire a puterii, a institutiilor si in special a exercitarii acesteia, a constituit o preocupare permanenta a fiintei umane, intrucat, de modul de functionalitate al acestora declina in mare masura realizarea in practica a aspiratiilor si intereselor lor. Drept urmare, societatea, atat in ansamblul ei cat si a partilor constitutive, a fost studiata de oameni si instrumentele create de acestia. Dintre stiintele care si-au adus un acord deosebit in studiul societatii, in special a domeniului sau politic, l-a constituit politologia. Interesul deosebit fata de studiul politicului a facut ca inca din Antichitate sa se nasca termenul de ,,politologie". Etimologia acestuia vine de la cuvintele grecesti ,,polis ,,stat, cetate si ,,logos ,,stiinta , adica ,,studiul despre stat, cetate . De-a lungul vremii, notiunea de politologie a cunoscut diferite denumiri, cum ar fi de: ,,arta guvernarii ,,stiinta politicului , ,,politica . Termenul modern de, ,,politologie", a fost creat si pus in circulatie in 1954 de cercetatorul german Ervin Fischer. Primele cunostinte date despre societate ne parvin inca din Antichitate. In Antichitate, ca si in cea mai mare parte a feudalismului, nu exista o delimitare clara, precisa intre stiintele care studiau societatea, astfel ca datele, cunostiintele economice, politice, morale, se impleteau cu cele religioase. De altfel, in sclavagism si feudalism, religia era considerata unica stiinta, o adevarata axioma a cunoasterii. Odata cu descompunerea societatii feudale, cu fenomenele si procesele ce i-au urmat, cum ar fi: reforma, renasterea, iluminismul, s-a consolidat spiritual si stiintific in studiul societatii si a domeniilor sale. Incepe un proces lent de constituire a stiintelor de sine statatoare in functie de domeniile lor de studiu. Enciclopedistii si iluministii secolelor XVII si XVIII, John Locke, Thomas Hops, Montesquieu, Voltaire, vor milita pentru constituirea, de sine statatoare a unei stiinte politice. Acest proces va incepe in secolul XIX, el fiind in legatura directa cu cresterea rolului politicului in teorie si practica sociala si mai ales in impunerea acestuia in organizarea si conducerea societatii.

Acest proces de constituire a stiintei politice va cunoaste 2 etape:

1. Prima, la mijlocul secolului XIX, si va consta in separarea stiintei politice si a sociologiei, de celelalte stiinte sociale, inclusiv de morala crestina.

2. A doua si cea mai importanta va fi catre sfarsitul secolului XIX si va consta in separarea stiintei politice de sociologie si de constituirea acestora in stiinte de sine statatoare cu metode si mijloace proprii de cercetare, obiective proprii, cu functii si rol distinct in societate. Drept urmare, in 1880, la Universitatea Columbia din Colorado, SUA, se va crea prima catedra de Stiinte politice. Dupa aceasta data, in special in cursul secolului XX, in societatile democratice dezvoltate, SUA, Canada, Europa Apuseana, Nordica, Japonia, vor lua nastere facultati, specializari, catedre, institute de cercetare a politicii si politicului. Astazi, nimeni nu mai concepe ca formarea omului nou se poate reduce numai la componenta profesionala, ci aceasta trebuie dedublata si de una social-politica. In Romania, nici in perioada interbelica si cu atat mai putin in cea comunista nu a existat o stiinta, disciplina, care sa isi propuna sa analizeze politicul/politica. In perioada interbelica investigarea politicului se facea din perspectiva istorica, sociologica, detasandu-se studiile lui D.D. Rosca sau Dimitrie Gusti. In perioada comunista, nici nu putea fi vorba de un studiu stiintific al politicului, de fapt, se realiza o indoctrinare, o subordonare politica si ideologica a oamenilor, cu ideologia comunista. Revolutia anticomunista din decembrie 1989, marile schimbari ce i-au urmat la nivelul politicului, a structurilor si institutiilor sale, a mecanismului de exercitare a puterii, modului de intelegere a politicului, a ........democratismului social-politic, a impus nevoia de creare a unei stiinte/discipline de studiu a politicului. La aceasta trebuie avuta in vedere si necesitatea racordarii invatamantului romanesc la cerintele europene, universale, mondiale.

II. Precizarea obiectului unei stiinte, in special a uneia sociale si politice, este un demers teoretic extrem de complicat, aceasta datorandu-se marii explozii informationale despre societate si domeniile sale, de aparitie a unor noi stiinte si cunostinte despre societate si mai ales si mai ales de aparitie a unor stiinte de granita intre politic si social. Stabilirea obiectului unei stiinte trebuie sa porneasca de la luarea in consideratie a unor criterii, elemente, precum:

raportul dintre respectiva stiinta si cele sociale si de ramura

procesele, legitatile pe care aceasta le are si isi propune a le studia

metodele , tehnicile, strategiile folosite in domeniul cunoasterii

functiile, utilitatea sociala, eficienta pe care o realizeaza respectiva stiinta in domeniul cunoasterii sociale

Pornind de la aceste cerinte vom constata ca procesul de stabilire a obiectului stiintei politice a cunoscut numeroase greutati, ele fiind determinate de caracterul relativ tanar al constituirii stiintei politice, de mare explozie informationala despre societate si politic, de interferentele dintre politic si celelalte stiinte ce studiaza societatea.

In consecinta, pe marginea stabilirii obiectului de studiu al stiintei politice s-au constituit 3 mari orientari:

Prima orientare considera ca obiectul de studiu al politologiei trebuie sa-l constituie statul, institutiile sale, puterea emanata de acestea. Este o orientare mai veche, fiind pusa in circulatie de Montesquieu in cursul secolului XVIII. In sustinerea unei asemenea orientari se aduc urmatoarele argumente: 1. statul ar fi cea mai veche si cea mai importanta institutie politica a societatii; 2. insasi etimologia termenului de stat stiinta ar pleda pentru aceasta.

Unei asemenea orientari i se opun majoritatea cercetatorilor politologiei, care aduc urmatoarele contraargumente: 1. recentele cercetari au demonstrat ca statul nu ar fi cea mai veche institutie; importanta ei este data de prezenta celorlalte, care o proiecteaza in centrul activitatii politice; 2. notiunea de politologie, in Antichitate, nu ar fi avut actualul sens si intelegere, ea s-ar fi referit la stat ca o comunitate umana distincta, delimitata de altele, iar din perspectiva politica, statul era privit ca o institutie generala, ca un principiu general de conducere; 3. statul este cercetat din diferite perspective, paliere, si de catre alte stiinte: economie, sociologie, drept, istorie, fapt ce face ca acestea sa nu aiba ca obiect de studiu statul. A accepta formula ca obiectul de studiu al politologiei este statul ar insemna a restrange, limita, aria sa de investigare, cercetare numeroase componente ale politicului, ca: relatiile, institutiile, cultura, constiinta, partidele politice, sa ramana in afara studiului sau.

A doua orientare, sustinuta in principal de politologii nord-americani, considera ca obiectul de studiu al politologiei ar trebui sa-l constituie puterea in general, cea politica in particular. Ei pornesc de la considerentul ca orice actiune politica ar avea ca obiectiv, finalitate, puterea. Sustin si ca politicul ar gravita in jurul puterii, fie pentru mentinerea, conservarea, controlul ei, sau chiar schimbarea sau inlocuirea acesteia.

Unei asemenea teorii i se opun, insa, alti cercetatori, politologi, care sub argumentarea pozitiei lor sustin ca puterea e doar o parte componenta a sistemului politic, ca ea nu se identifica cu sistemul ca atare, nu-l poate substitui, inlocui. Insasi problema definirii puterii nu este pe deplin elucidata, existand doua pozitii: una de extindere a sferei, de cuprindere a puterii, atat la politic cat si la nepolitic si a doua, de rezumare a puterii, numai la relatiile de autoritate, la puterea ce decurge din aceasta.

Si in acest caz avem de-a face cu un fenomen de restrangere, limitare a obiectului de studiu al politologiei, a sferei sale de cuprindere, investigare, fapt ce ar leza grav politicul si tot ce tine de el.

A treia orientare considera ca obiectul de studiu al politologiei trebuie sa-l constituie politica in multitudinea si diversitatea formelor pe care le imbraca in teoria si practica vietii sociale. Originea politicii, procesele sale, geneza, institutiile, modalitatea constituirii si functionarii lor, relatiile politice, spiritual politice, adica tot sistemul politic trebuie sa fie obiectul sau de studiu.

Politologia este singura stiinta sociala si politica de ramura care realizeaza o analiza de ansamblu, de sinteza a politicului. Precizarea obiectului de studiu al politologiei nu poate fi pe deplin elucidat daca nu se are in vedere raportul dintre stiinta politica si stiintele sociale pe de o parte, si stiinta politica si stiintele de ramura, pe de alta parte.

Stiintele sociale sunt acele stiinte care au ca obiect de studiu societatea: istoria, filosofia, sociologia, politica, dreptul, psihologia morala, etc. Intre stiintele politice si aceste stiinte sociale se dezvolta, nasc relatii, raporturi de 2 tipuri :

Unul de comunitate => care decurge din faptul ca toate aceste stiinte au ca obiect de studiu societatea umana. Drept urmare, intre politologie si aceste stiinte exista un permanent circuit, schimb, de date, cunostiinte .

Al doilea de individualizare => acesta fiind dat de domeniul lor diferit de studiu.

Intre politologie si stiintele sociale putem spune ca este un schimb, circuit, permanent de date, informatii, cunostiinte, o interferenta, complementaritate reciproca.

Intre stiinta politica si stiintele politice de ramura exista 2 tipuri de relatii: politicul in multitudinea si diversitatea sa este studiat de mai multe stiinte politice de ramura: politologie, societate politica, doctrinele politice, psihologia politica, istoria ideilor politice.

Intre politologie si aceste stiinte se nasc:

- relatii de comunitate: generate de faptul ca toate au ca obiect de studiu politicul. - relatii de individualizare: determinate de modul lor diferit de analiza a politicului.

Unele, ca politologia, analizeaza politica in ansamblu, altele numai anumite segmente. De exemplu: doctrinele politice, istoria politica, societatea politica. De asemenea, formele, mijloacele, metodele folosite in analiza politica le pot diferentia; emitentul de care tin si in slujba caruia se afla acele stiinte politice pot deasemenea determina diferentieri intre acestea . Scopul, utilitatea, cunoasterea datelor despre societate, pot determina deosebiri.

Politologia este singura care se deosebeste de stiintele politice si de ramura prin analiza sa de sinteza de ansamblu a politicii. Ea exercita un rol conducator de orientare a cercetarii pentru celelalte stiinte politice. Ea e cel mai putin legata de un emitent politic. Sociologia, doctrinele, se afla in serviciul emitentului: ele au un persistent caracter partizan. Cercetarile, studiile lor, privesc cu predilectie pe emitent, pe cand ale politologiei sunt un bun public, servesc intreaga spiritualitate politica a societatii. Si in acest caz, ca si in cel al stiintelor sociale, intre politologie si stiintele politice de ramura este un permanent schimb de date, cunostiinte, fapt ce le ajuta in studiul de profunzime si detaliu al politicului.

III. Pentru a-si demonstra rolul, utilitatea in societate, orice stiinta, disciplina, se foloseste de anumite functii; functiile exercitate de politologie nu sunt la fel in toate societatile, nu au aceeasi amplitudine, forta, rol, ci acestea sunt in mare masura determinate de anumiti factori ca: natura si esenta regimului politic, nivelul de dezvoltare al vietii materiale, spirituale, politice, nivelul dezvoltarii democratismului social-politic din societate, stadiul dezvoltarii societatii respective, obiectivele si sarcinile pe care ea si le propune.

In societatile democratice stiinta politica exercita urmatoarele functii :

- functie cognitiva a realitatii inconjuratoare a vietii politice. In cunoasterea realitatii, politologia porneste de la conditiile general umane. Drept urmare, ea are un grad ridicat de obiectivitate, datele si cunostiintele rezultate sunt un bun al intregii societati, contribuind la nasterea     unor produse spiritual-politice: programe, doctrine, ideologii, strategii.

- functia creativa: - datele rezultate din actul cunoasterii stiintei politice vor naste valori politice care vor intemeia spiritualitatea politica a societatii, dand nastere la ideologii, programe, modele.

- Functia fractiologica - practica politologia, nu realizeaza doar o abordare strict teoretica, abstracta a politicului ci incearca sa transforme in practic cunostintele dobandite. Unele din acestea pot sta la baza luarii unor decizii politice, elaborarii de programe, strategii politice, pot crea modele de dezvoltare social politica, pot prognoza evolutia vietii social-politice.

- functia civica, educativa, formativa, patriotica.