LIBERAL?

LIBERAL?¹

"Nu intre democratie si dictatura se pune

problema, ci intre absolutism si liberalism"

(N. Steinhardt)

1. Introducere

Comunistul de ieri, liberalul de azi., comenta recent, ironic, un editorial din Moskovskie Novostie; la sfirsit de secol douazeci, am devenit, se zice, aproape cu totii liberali. Liberalismul pare a fi devenit idolul in care unii isi pun neconditionat sperantele sau adversarul pe care altii il gasesc vinovat de toate greutatile reformei. Contestarile sint insa mult mai palide in raport cu tonul triumfal al noilor liberali. Revolutiile de catifea est-europene din 1989 au fost interpretate drept o victorie istorica a liberalismului (a societatii deschise) asupra comunismului (societatii inchise), iar liberalismul pare a fi devenit . daca e sa-i credem pe unii dintre universitarii americani . .sintaxa primara constitutiva a gindirii politice. , singura dimensiune a imaginarului nostru politic . Libera-lismul promite (sau ameninta) sa transforme intreaga lume intr-o varianta a Californiei, sub mirajul confortului material si al culturii de tip shopping mall

Asa sa fie oare? Este lumea post-comunista de astazi populata cu precadere de spirite liberale? Cit de reala este aceasta pretinsa hegemonie a liberalismului ca doctrina politica? Si, mai presus de toate, ce este liberalismul: o doctrina politica si (sau) economica, o ordine sociala, o filosofie sau un simplu instrument retoric? Acestea sint, in linii mari, intrebarile pe care imi doresc sa le aduc in atentia dumneavoastra, propunindu-va in cele ce urmeaza sa facem impreuna o calatorie in istoria liberalismului pentru a descifra citeva dintre trasaturile sale fundamentale. In partea a doua, voi reveni la situatia particulara in care se afla in prezent liberalismul si spiritele autentic liberale in Europa de Est, urmind ca in sectiunea finala sa descriu succint coordonatele in jurul carora se plaseaza acea varianta a liberalismului fata de care ma simt cel mai afin.

2. Ce ne spun liberalii insisi?

Dificultatea de a da un raspuns transant la aceste intrebari are la baza o anumita ambiguitate terminologica. Pe cit de greu este de ajuns la o definitie unica si incontestabila a liberalismului, pe atit de usor (si nefondat) este folosit termenul de liberal in contexte foarte diferite intre ele. S-a remarcat pe buna dreptate . nu fara o justificata ironie, de altfel . ca, decenii de-a rindul, termenul de liberal a fost aplicat cu mare generozitate secretarilor generali ai CC al PCUS, care erau - se zice - pe rind, mai - liberali - decit predecesorii lor. In comparatie cu Stalin, Hrusciov a aparut la un moment dat infinit mai liberal, dupa cum Gorbaciov a fost perceput pe scara larga (mai mult in Vest decit in Est) drept mult mai liberal decit predecesorii sai, Brejnev, Andropov si Cernenko. La noi chiar, Ceausescu a aparut cindva mai .liberal. ca autoritarul Gheorghiu-Dej, perceput la rindul sau ca fiind mai .liberal. decit predecesorii sai.

Evident, aplicarea termenului de liberal unor spirite prin excelenta autoritare si anti-liberale este o licenta complet nefondata in ochii oricarui istoric serios al liberalismului. Ea marturiseste insa nu mai putin despre o anumita dificultate de a impune in circulatie o folosinta unica a conceptelor .liberal. si .liberalism.. Ambele par a se preta unor nesfirsite interpretari si definitii, incepind cu legatura comuna dintre liberalism si libertate⁴, definirea liberalismului ca ideologie⁵ sau opusul oricarei ideologii⁶, si pina la identificarea liberalismului cu o anumita forma de generozitate (liberalitate). Aceasta este de altfel definitia data de Ortega y Gasset liberalismului: .suprema forma de generozitate: dreptul acordat de majoritate minoritatii hotarirea de a trai impreuna cu adversarii tai, mai mult chiar, cu un adversar mai slab decit tine. (Ortega citat in Merquior, 1991: 1).

La rindul sau, istoria liberalismului este ea insasi un subiect deschis: a fost Montaigne-scepticul un protoliberal, sau nu? Dar Hobbes, Hume, Kant? In plus, exista cel putin trei planuri la care se poarta adesea discutiile despre liberalism: principii liberale, practica politica si institutii liberale; fara o atenta delimitare a subiectului, confuzia este inevitabila si regretabila. Daca ne oprim, in sfirsit, atentia asupra arenei politice romanesti de astazi, vom gasi o multime de partide si spirite asa-zis liberale, care-si revendica . intr-o lupta din pacate adesea lipsita de substanta . prioritatea sau puritatea doctrinara in raport cu concurentii lor. Mai mult chiar, unele dintre politicile ineficiente si etatiste ale fostelor guverne au fost uneori gresit considerate ca .liberale., pentru simplul motiv ca ele ar fi urmarit liberalizarea economiei.

Este atunci, oare, aceasta imprecizie conceptuala o anomalie ce poate fi amendata si indepartata? Intuitia ma indeamna sa afirm ca nu este indicat sa vorbim in acest context despre o situatie .anormala.. Pentru a justifica aceasta afirmatie, va propun sa facem in cele ce urmeaza o trecere in revista a literaturii liberale contemporane. Ipoteza pe care vreau s-o lansez in cadrul discutiei de fata este aceea ca, in locul unei definitii esentialiste a liberalismului, care ar cauta cu orice pret o esenta unica si invariabila a liberalismului, este mult mai util sa punem in lumina existenta unei intregi diversitati, a unei familii de liberalisme, a unor variante diferite ale liberalismului⁷. Cu alte cuvinte, ar fi mai indicat sa vorbim despre liberalisme la plural, decit despre liberalism la singular. Un astfel de demers ne-ar permite atunci sa ne dam mai bine seama de variatele forme de liberalism care au aparut de-a lungul timpului . liberalism clasic si revizionist, vechi si nou, liberalism politic si economic, liberalism perfectionist si liberalism minimal⁸ . sau de diferentele dintre formele diverse pe care liberalismul le-a imbracat in diferite tari. S-a vorbit astfel despre liberalismul englez, francez, american, german, italian si spaniol, fiecare cu trasaturile sale distincte (Ruggiero, 1959; Bellamy, 1990). Caci liberali au fost, deopotriva, Locke si Montesquieu, J.S. Mill si Adam Smith, Tocqueville si Hobhouse, John Dewey si Raymond Aron, Hayek si Keynes, Popper si Nozick, Rawls si Milton Friedman. De asemenea, un demers pluralist ne da posibilitatea de a raspunde mai bine diverselor acuzatii aduse liberalismului de catre oponentii sai. Acestia au afirmat in repetate rinduri ca liberalismul este ateu si relativist, nihilistic si reductionist, instrumental si universal, cosmopolit si lipsit de profunzime. In acelasi timp, concentrindu-ne asupra diversitatii interne a libera-lismului, putem intelege mai bine ce diferentiaza liberalismul perfectionist (Wilhelm von Humboldt, J.S. Mill)⁹ de liberalismul politic (Rawls, Larmore) sau cel al drepturilor naturale (Nozick). Pe scurt, este mai usor sa descrii diferitele tipuri de liberalism decit sa incerci o definitie exacta si exhaustiva a liberalismului in general.

Incercarile de a defini o anumita esenta . imuabila si unica . a liberalismului nu au lipsit insa (dimpotriva!), si ele nu sint deloc lipsite de importanta, in pofida faptului ca liberalismul pare a fi o tinta miscatoare ce se sustrage unei definitii univoce. Interesant este si faptul ca intre cei care au optat pentru o abordare esentialista s-au aflat nu numai liberali proeminenti, ci si adversari notorii ai liberalismului¹⁰; astfel, a fost posibil ca liberalismul sa fie definit in raport cu adversarii sai: teocratie, putere absoluta, socialism, conservatorism. In mod natural, abordarile esentialiste au diferit mult intre ele; sa ne oprim atentia in cele ce urmeaza asupra citorva dintre cele mai importante.

In opinia majoritatii istoricilor gindirii politice, liberalismul, in varianta sa politica ¹¹, s-a nascut in urma razboaielor religioase din secolele XVI-XVII, ca

o incercare de rezolvare a celebrei probleme teologico-politice¹². Toleranta statului in raport cu diferitele doctrine religioase a fost singura cale de a impune pacea sociala unor comunitati, divizate pina atunci de interminabile lupte intestine. Sfera de interventie a statului a fost astfel limitata in baza unor reguli clar stabilite (de obicei, constitutionale), in timp ce legile urmau sa vegheze nu la pedepsirea ereticilor, ci la siguranta publica a cetatenilor. John Locke, promotor al tolerantei politice, a avut o pozitie clara asupra acestui subiect: menirea legilor este aceea de a veghea nu la puritatea doctrinelor sau veracitatea opiniilor personale, ci la siguranta si securitatea comunitatii si ale bunurilor si integritatii personale ale fiecarui cetatean.¹³.

Limitarea puterii statului a fost, de aceea, o preocupare constanta a primilor liberali, ceea ce i-a determinat pe unii filosofi politici contemporani . Friedrich von Hayek, de exemplu . sa vada esenta liberalismului in caracterul sau anti--etatist. Aceasta latura a liberalismului clasic a fost contestata recent, printre altii, de Stephen Holmes (1995). In opinia lui Holmes, liberalii clasici nu au neglijat cu totul caracterul pozitiv al puterii; incercind sa o limiteze prin constringerile constitutionale, ei au urmarit in fond, considera profesorul ame-rican, sa creeze un nou tip, superior, de putere, ceea ce dovedeste ca ei au fost opusi de la bun inceput numai puterii arbitrare, absolute, bazate pe privilegii sociale, si nu puterii politice in general. A insista doar asupra caracterului anti-etatist al liberalismului devine atunci o strategie neproductiva: .libera-lismul nu este alergic la puterea politica., noteaza Holmes, .el este una dintre cele mai eficiente filosofii de creare a statului care au fost imaginate vreodata Puterea statului si libertatea sint interdependente, nu pur si simplu opuse. (Holmes, 1995: xi; 19).

Impotriva celor care sustin prioritatea absoluta a libertatii in raport cu alte concepte liberale, Ronald Dworkin, unul dintre cei mai cunoscuti, respectati si, totodata, contestati exponenti ai liberalismului anglo-saxon de astazi, afirma in mod transant ca exista un singur tip de liberalism, in centrul caruia s-ar afla o teorie a egalitatii si a respectului egal, ce impune neutralitatea statului in raport cu proiectele si aspiratiile indivizilor¹⁴. .Doresc sa argumentez., afirma Dworkin, .ca o anumita conceptie despre egalitate, pe care o voi numi conceptia liberala a egalitatii, reprezinta nervul liberalismului Moralitatea sa constitutiva o constituie o teorie a egalitatii care reclama ca statul sa fie in mod oficial neutru in raport cu diversele teorii referitoare la binele suprem al vietii. (Dworkin, 1978: 115, 142). In sfirsit, desi opiniile sale au evoluat considerabil in ultimul deceniu intr-o directie anti-esentialista¹⁵, profesorul britanic John Gray, consi-derat drept una dintre vocile cele mai competente in domeniul liberalismului, afirma si el in Liberalism (1986) ca tuturor variantelor doctrinei liberale le sint comune patru elemente: individualismul, egalitarismul, universalismul si pro-gresismul. .Aceasta conceptie despre om si societate., noteaza Gray, .este cea care-i da liberalismului o anumita identitate ce transcende vasta lui varietate si complexitate interna. (Gray, 1986: x).

Toate trasaturile puse in evidenta de Gray fac parte, intr-adevar, din panteonul liberalismului. Acesta din urma a pus accentul de la bun inceput pe toleranta si pluralism, limitarea puterii politice si separarea puterilor in stat, libertatea individuala si proprietatea privata¹⁶, unicitatea si inviolabilitatea individului, drepturi individuale si autonomie personala. De asemenea, fideli preferintei lor pentru sfera privata ce trebuie protejata de orice imixtiune neavenita din partea statului, liberalii au afirmat dintotdeauna importanta distinctiei dintre sfera publica si cea privata. Astfel, ei au insistat asupra libertatii negative care defineste acel spatiu in care individul este liber sa faca ceea ce crede de cuviinta pentru afirmarea valorilor, intereselor si principiilor sale, cu conditia de a nu periclita prin comportamentul sau dreptul egal al celorlalti de a face exact acelasi lucru. De aici a rezultat celebra distinctie dintre libertatea negativa a modernilor si libertatea pozitiva a anticilor, dichotomie pusa pentru prima oara in evidenta cu pregnanta de Benjamin Constant intr-un faimos discurs din 1819¹⁷ si reiterata in zilele noastre de Isaiah Berlin in fundamentalul sau eseu Doua tipuri de libertate¹⁸. Anticii erau liberi sa participe in mod direct in viata politica a cetatii, deliberind si votind legi sau luind diferite decizii politice; notiunile de libertate individuala si drepturi individuale le erau insa necunoscute. In lumea moderna, insa, libertatea a luat o forma diferita: constienti de drepturile noastre individuale, vrem sa ne bucuram de libertatea de a trai cum credem de cuviinta in intimitatea vietii private, fara a fi obligati sa luam parte direct la conducerea cetatii.

In sfirsit, indiferent de variantele sale, liberalismul a afirmat de la bun inceput importanta citorva libertati fundamentale, pentru care a luptat in mod constant. Libertatea de gindire si religie, libertatea de asociere si exprimare a propriilor opinii sau libertatea presei sint cele mai importante in aceasta privinta. Consimtamintul cetatenilor si contractul social au fost vazute apoi ca singurele forme de legitimare a puterii, in timp ce constitutionalismul a fost conceput ca

o modalitate eficienta de limitare a puterii (limited government). Puterea politica trebuie controlata si limitata, afirma Locke; ea trebuie sa urmareasca doar binele comun si sa evite orice forma de arbitrariu politic¹⁹. Un intreg sistem de checks and balances trebuie creat, noteaza Madison, pentru a permite o armo-nioasa coexistenta a tuturor fortelor si intereselor sociale. In zilele noastre, un Hayek sau Dworkin, in pofida diferentelor dintre ei, nu au gindit altfel.

Cei care prefera un demers anti-esentialist se concentreaza de obicei asupra metodei sau temperamentului liberal. Potrivit acestei viziuni, originalitatea liberalismului ar consta tocmai intr-un anumit stil, care acorda un rol important civilitatii in raporturile sociale si porneste de la premisa potrivit careia opiniile si ideile oamenilor nu sint niciodata infailibile, avind nevoie de o permanenta verificare si corectare. Liberalismul a putut fi definit astfel ca o atitudine particulara fata de viata, sceptica²⁰ si rationala, bazata pe experimentare si investigare libera. Bertrand Russell²¹ afirmase odata, in stilul sau caracteristic, ca esenta viziunii liberale n-ar consta atit in continutul opiniilor, cit in modul in care acestea sint afirmate: nedogmatic, netransant, cu titlu de ipoteza si cu constiinta failibilitatii lor. Mai aproape de noi, intrebat de ce este liberal, cunoscutul scriitor maghiar G. Konrd a dat urmatorul raspuns: .pentru ca sint sceptic in privinta tuturor lucrurilor omenesti, sint sceptic cu privire la eul nostru colectiv, pentru ca, in ochii mei, nu exista nici un fel de institutii, persoane sau concepte care sa fie sacrosante sau deasupra criticii, pentru ca in gindirea omului nu recunosc nici un fel de obligatii sau tabuuri. Pentru mine, liberalismul este, inainte de toate, un stil; lumesc, civilizat, personal, ironic. (Konrd, 1990: 189-190; sublinierile imi apartin). Altfel spus, daca totul s-ar rezuma la stil, (proto)liberali au fost si Socrate, si Montaigne, si La Rochefoucauld et j.en passe.

Sa recapitulam: doua demersuri diferite (nu si incompatibile insa) se afla in competitie. O privire atenta asupra istoriei gindirii politice moderne arata ca se poate vorbi despre un nucleu constitutiv al liberalismului; conceptele asupra carora ne-am oprit anterior o dovedesc cu prisosinta. Liberalii s-au opus in mod principial oricarei forme de putere arbitrara sau absoluta; ei s-au pronuntat pentru apararea drepturilor individuale, a proprietatii si sferei private de orice imixtiune ilegala din partea statului. Ei au subliniat importanta separarii puterilor si a diversitatii sociale, semnificatia pluralismului, legalitatii (celebra rule of law) si tolerantei ca mod de reconciliere in plan politic a unor viziuni opuse asupra lumii si vietii. Nu in ultimul rind, liberalii s-au opus viziunilor utopice si s-au inspirat din etosul rationalist, umanist si progresist al Iluminismului, ale carui valori le-au incorporat in doctrinele lor²². Pe de alta parte, am aratat ca termenul de liberal a fost folosit adesea pentru a indica . doar . o anumita metoda, atitudine sau stil (de abordare a problemelor politice).

A aduce toate aceste opinii la un numitor comun nu e deloc o chestiune usoara, cu atit mai mult cu cit, in operele liberalilor insisi, accentul nu cade aproape niciodata pe aceleasi valori sau principii (in pofida afinitatii dintre ele). Pentru a ilustra aceste dificultati, sa luam ca exemplu urmatoarea afirmatie, des intilnita: .liberal este acela care pretuieste mai presus de toate libertatea.. Prima intrebare care se iveste aici este despre ce fel de libertate vorbim (negativa sau pozitiva); apoi, ramine neclar care e raportul dintre libertate si egalitate, un subiect de disputa intre liberalii clasici si cei .revizionisti.. Asupra acestui din urma subiect, un spirit liberal clasic precum Tocqueville nu ezitase sa afirme ca acela care nu pretuieste libertatea de dragul libertatii are in adincul lui un suflet de sclav. In zilele noastre, Ronald Dworkin (cu siguranta, nu un spirit tocquevillian) a afirmat odata ca liberalii nu urmaresc sa reconcilieze libertatea si egalitatea, cum (gresit) se afirma. Liberalismul este axat in mod esential, in viziunea lui Dworkin, pe idealul egalitatii, in forma a ceea ce el numeste .a commitment to equality of concern and respect. (Dworkin, 1978: 142). In sfirsit, alti liberali sustin o viziune instrumentala asupra libertatii: aceasta din urma nu mai e privita ca un scop in sine, ci e pretuita in virtutea consecintelor sale benefice. De ce atunci unui demers care ar urmari sa evidentieze esenta liberalismului ii este de preferat o abordare mai pluralista, care s-ar concentra tocmai pe existenta unei familii largi de liberalisme?

3. Diversitatea liberalismului

Ratiunea principala care ma indeamna sa procedez la o deconstructie a libera-lismului pentru a pune in lumina existenta mai multor liberalisme . la plural . consta tocmai in faptul ca, de la bun inceput, liberalismul a fost o doctrina marcata de o funciara diversitate. Majoritatea autorilor pe care-i consideram astazi liberali sau protoliberali . Locke sau Montesquieu, de exemplu . nu si-au scris operele din dorinta de a aparea cu orice pret liberali (un termen inexistent la vremea aceea), ci drept raspuns la problemele diverse cu care au fost confruntati. De aceea, nu putem intelege complexitatea dezbaterilor conceptuale pe marginea liberalismului, daca raminem rigid fixati pe un anumit set de principii cu care am cauta sa evaluam .puritatea. diferitelor variante ale libera-lismului²³. Nu vreau sa sugerez prin aceasta ca un astfel nucleu n-ar exista; afirm doar ca a merge prea departe pentru a cauta cu orice pret o definitie unica a liberalismului ar putea fi o strategie neproductiva²⁴.

Adesea, discontinuitatile si diferentele dintre liberali au fost la fel de impor-tante, uneori chiar mai importante si mai fecunde pentru dezvoltarea ulterioara a doctrinei, decit continuitatile si asemanarile dintre ei. Liberalismul dreptului natural profesat de John Locke in Two Treatises on Government difera de liberalismul autonomiei individuale practicat de Kant (in scrierile sale politice), tot asa dupa cum liberalismul teleologic al lui Wilhelm von Humboldt, care punea (impreuna cu J.S. Mill) un mare accent pe educatia si perfectionarea capacitatilor individului, este diferit de minimalismul politic al lui John Rawls. Unii liberali si-au construit doctrinele pe ipoteza contractului social (Locke), in timp ce altii au respins hotarit aceasta teorie (Hume, Guizot)²⁵. Chiar daca utilitaristul Bentham si doctrinarul Guizot, de exemplu, au fost contemporani, fiecare a avut o intelegere sensibil diferita a liberalismului; unul si-a construit intreg sistemul in jurul ideii de utilitate, celalalt in jurul suveranitatii ratiunii. Diferente de stil si strategie au existat apoi intre Montesquieu si Adam Smith, Constant si Guizot, Tocqueville si Bastiat sau Rawls si Hayek, astazi. Liberalii au diferit (si continua sa difere) intre ei in ceea ce priveste rolul religiei sau al traditiei (majoritatea au fost ostili acestora din urma ori s-au declarat sceptici), precum si cu privire la raportul dintre liberalism si democratie. Guizot si Royer-Collard au vazut o anumita incompatibilitate intre principiile liberale si democratia politica²⁶, in timp ce in ochii discipolului lor, Tocqueville, acestea doua puteau fi conciliate.

In sfirsit, nu toti liberalii au fost apologeti entuziasti ai pietei libere sau ai societatii industriale. Dimpotriva, unii dintre ei au crezut ca acestea vor duce la o slabire a implicarii cetatenilor in treburile cetatii si la o retragere a lor in spatiul sferei private. Pornind de aici, un liberal aristocrat ca Tocqueville a prevazut posibilitatea aparitiei unui nou tip de despotism in lumea moderna . despotismul democratic ., fiind in acelasi timp perfect constient de importanta religiei intr-un regim democratic. Nu la fel a gindit un liberal progresist ca John Dewey²⁷, care a aparat cu inteligenta si tenacitate tocmai valorile fata de care autorul Democratiei in America fusese mai mult sau mai putin neincrezator, inainte de toate civilizatia moderna.

Nimic nu ilustreaza insa mai elocvent diversitatea interna a liberalismului²⁸ decit disputele conceptuale dintre liberali si comunitarieni. Am in vedere aici dezbaterile actuale de idei care-i pun fata in fata pe partizanii unui liberalism strict politic sau minimal ce evita prin definitie a fi o filosofie comprehensiva, si cei care vad in liberalism tocmai o astfel de Weltanschauung, definindu-l drept o doctrina comprehensiva, non-minimalista²⁹. Majoritatea criticilor comu-nitariene s-au nascut ca reactii critice la opera lui John Rawls, autor al celebrei A Theory of Justice (1971), urmate doua decenii mai tirziu de Political Liberalism³⁰. Intreaga teorie a dreptatii a lui Rawls are la baza doua principii fundamentale care isi propun sa regleze politicile distributive:

a)    fiecare individ are un drept egal la cel mai cuprinzator sistem de libertati fundamentale de care se bucura toti ceilalti cetateni;

b) inegalitatile sociale si economice pot fi acceptate numai daca ele sint in avantajul celor mai dezavantajati cetateni si numai daca pozitiile sint deschise tuturor, pe baza egalitatii de sanse³¹.

Rawls construieste in fapt o noua varianta a teoriei contractului social, folosind doua ipoteze fundamentale: original position si veil of ignorance³². Principiile care rezulta in urma acestui contract social sui generis nu trebuie sa fie distorsio-nate de inegalitati sociale sau naturale, sau de conceptii particulare cu privire la organizarea vietii sau a cetatii. Statul trebuie sa fie neutru³³ in raport cu proiectele indivizilor (atit timp cit ele respecta fundamentele constitutionale ale societatii), marginindu-se la a aplica politici anti-perfectioniste care nu acorda in mod public intiietate unor anumite proiecte, in defavoarea altora. Natura univer-salista a proiectului politic rawlsian nu trebuie pierduta din vedere; principiile sale sint presupuse a fi aplicabile pe scara universala, fara respect pentru particula-ritatea funciara a diverselor culturi sau traditii. Merita notata in treacat si conceptia pe care Rawls o avanseaza in legatura cu persoana umana. In viziunea filosofului american, individul este pe deplin autonom, in sensul ca identitatea lui nu este fixata a priori, ci e data de - si se modifica neincetat in raport cu - alegerile pe care acesta le face. Altfel spus, identitatea sa nu este data nici de situarea sa sociala, nici de apartenenta la vreun grup, traditie, religie, sau cultura³⁴.

Teoria dreptatii a suscitat de la bun inceput atit comentarii entuziaste, cit si critici dintre cele mai diverse. Este posibil ca, peste ani, unul dintre meritele acestei carti sa fie tocmai acela de a fi revigorat (pentru un timp) teoria politica nord--americana. In orice caz, in diversa tabara liberala, opera lui Rawls a impulsionat nu numai filosofi libertarieni ca Robert Nozick, autor al unei celebre carti, Anarchy, State, Utopia (1974), ci a dat nastere unui intreg curent autointitulat comunitarianism³⁵. Criticile comunitariene au avut ca tinta diverse fatete ale teoriei lui Rawls si a discipolilor sai; cu toate acestea, as vrea sa subliniez faptul ca, in marea lor majoritate, comentariile comunitarienilor nu au condus la o respingere totala a liberalismului³⁶. In esenta, ele au pus sub semnul intrebarii validitatea conceptiei persoanei in viziunea lui Rawls (individul vazut ca unencumbered self, eu de-situat) si individualismul .asocial., caracterul universalist al teoriei dreptatii si neutralitatea ca principiu politic. Astfel, Sandel, Taylor si MacIntyre au insistat asupra faptului ca eul este intotdeauna situat intr-o anumita traditie, in raport cu care capata un set de atasamente ce-i configureaza identitatea personala. In plus, neutralitatea si latura anti-perfectionista a liberalismului rawlsian sint simple iluzii, afirma comunitarienii³⁷; fiecare stat actioneaza conform unei anumite teorii a binelui, mai mult sau mai putin articulate sau comprehensive. Criticind latura universalista a teoriei dreptatii si contractul social rawlsian intemeiat pe ipoteza pozitiei originare (detasate de orice context social), Michael Walzer a pus in lumina existenta mai multor sfere ale justitiei care au propriile lor criterii redistributive. In viziunea lui Walzer, orice teorie a dreptatii trebuie sa acorde atentie naturii particulare a diferitelor sfere sociale, fapt pierdut din vedere de liberalii rawlsieni. In viziunea lui Walzer, ignorarea diferentelor dintre sfere da nastere .tiraniei.; idealul sau politic este un regim bazat pe principiul .egalitatii complexe., care este tocmai opusul tiraniei³⁸.

Expresie a nostalgiei dupa o lume pierduta sau dovada a unei naivitati politice de neinvidiat, comunitarianismul este, in viziunea mea, un bun exemplu pentru a ilustra diversitatea funciara a liberalismului contemporan. Ar fi gresit, insa, daca ne-am imagina peisajul liberal doar in contrastul alb-negru prezentat mai sus. Pentru a complica si mai mult lucrurile, as dori sa mai adaug la lista liberalismelor posibile inca un nume marcant. Judith Shklar, autoarea unui celebru eseu, The Liberalism of Fear (1989), a construit si ea un tip aparte³⁹ de liberalism politic, vazut in primul rind ca o doctrina politica si nu ca filosofie comprehensiva asupra vietii⁴⁰. Spre deosebire de majoritatea confratilor sai, Shklar nu s-a lasat sedusa de concepte precum rationalitate sau progres si nici nu a cazut in mrejele utopiei⁴¹. Generalizarile aride si teoriile mai mult sau mai putin perfecte i-au fost dintotdeauna suspecte. Liberalismul, a afirmat ea in numeroase ocazii, s-a facut in plus vinovat de naivitate psihologica, crezind ca omul ar fi perfectibil la infinit, iar progresul social ar putea fi nelimitat. Diferenta care o separa de John Rawls nu putea fi mai clara. In timp ce Shklar pune accentul pe studiul nedreptatilor (pasive si active), intr-o incercare temerara de a da inapoi liberalismului ceva din finetea psihologica pe care a pierdut-o in ultimele doua secole, Rawls aduce in prim-plan dreptatea sociala, intr-un cadru de gindire deontologic-kantian, definit de un set de reguli si principii care stau la baza politicilor distributive (dreptatea nefiind altceva decit aplicarea impartiala a acestor principii). Daca majoritatea liberalilor vorbesc despre drepturi indivi-duale, Shklar alege o cale diferita, concentrindu-se asupra diferitelor vicii omenesti si forme de injustitie (mai mult sau mai putin vizibile, .pasive. sau .active.) prezente in viata cotidiana.

Liberalismul lui Shklar este in esenta o pledoarie pentru diversitate sociala, opusa din principiu oricarei forme de maximalism moral⁴². Shklar distinge intre un liberalism al drepturilor naturale (manifestat, de exemplu, in celebra Declaratie de Independenta sau in operele politice ale lui Locke ori Kant), un liberalism perfectionist care pune accentul pe dezvoltarea armonioasa a individualitatii

(W. von Humboldt, J.S. Mill) si un .liberalism al fricii., nascut dintr-un profund scepticism cu privire la natura umana si puterea politica in general. Pentru Shklar (1989: 21), singurul scop al liberalismului trebuie sa fie asigurarea conditiilor politice necesare pentru exercitarea libertatilor si drepturilor individuale. Fidel etosului sau minimalist, liberalismul lui Shklar pune pe primul plan nu afirmarea unei teorii a vietii perfecte, ci evitarea cruzimii in toate formele sale, atit in sfera publica, cit si in cea privata⁴³. O atentie particulara este acordata apararii si cultivarii autonomiei personale si libertatii de constiinta; in paralel, Shklar afirma si importanta citorva virtuti liberale indispensabile, precum toleranta, respectul pentru opiniile altora, prudenta⁴⁴.

A pune in lumina toate aceste exemple, nuante si diferente nu revine insa . repet . la a nega existenta unui anumit nucleu doctrinar in diversitatea funciara a liberalismului. Cred insa, impreuna cu Szacki (1995: 18), ca numai cei care dau liberalismului propria lor definitie, fara a lua in consideratie istoria si varietatea sa constitutiva, pot fi siguri de .precizia. si .infailibilitatea. incercarii lor. As dori doar sa mai adaug faptul ca, de-a lungul timpului, diverse tipuri de justificari au fost aduse institutiilor si principiilor liberale⁴⁵.Acestea din urma au fost considerate dezirabile fie pentru ca au reusit sa aduca si sa mentina pacea sociala, fie pentru ca au fost izvorul prosperitatii economice sau au incurajat aparitia unor virtuti (liberale ori civice) definitorii pentru orice societate deschisa. Fapt este ca liberalismul a suferit modificari notabile de-a lungul timpului si ca nu exista pina astazi un catehism liberal, ci doar variante diferite ale liberalismului⁴⁶. O astfel de abordare pluralista ne da posibilitatea sa reconciliem intre ele vocile atit de diferite ale liberalilor, incepind cu cei care afirma ca a fi liberal e o chestiune mai mult culturala decit politica (ceva care nu are de-a face direct cu problemele practicii politice cotidiene⁴⁷) si terminind cu cei care nu recunosc decit latura politica a liberalismului.

4. Liberalismul politic si Europa de Est

E timpul insa, sa revenim la problemele care ne framinta, si anume la cele ale Europei de Est. Care este profilul pe care liberalismul l-a luat in acest spatiu geografic? Este . va fi . el doar o simpla imitatie a doctrinei, asa cum s-a dezvoltat ea in lumea occidentala? Acestea sint intrebarile care ne vor ocupa atentia in cele ce urmeaza.

Inainte de 1989, orice dizident, orice opinie care contesta .veracitatea. ortodoxiei marxiste puteau trece    - si au trecut in fapt - drept liberale, chiar daca nu faceau decit o slaba referinta la traditia liberalismului clasic sau contemporan (care erau de fapt putin cunoscute). Fie ca era vorba despre .puterea celor fara de putere. (Vclav Havel), fie despre .polisul paralel. (Vclav Benda), aceste texte erau privite ca niste adevarate manifeste liberale. Intr-adevar, a te opune statului totalitar presupunea afirmarea citorva principii si libertati fundamentale care fac parte din panteonul liberalismului: dreptul la viata privata, autonomie individuala, societate civila, libertate de asociere, gindire si religie, libertatea presei si a informatiei, libertatea de a circula s.a.m.d. (Gligorov, 1991: 8-14)⁴⁸. Problema fundamentala era, desigur, anihilarea sau imblinzirea Leviatanului comunist⁴⁹.

Aceasta larga aplicabilitate a termenul .liberal. a facut ca tabara liberalilor sa fie in realitate o masa fara un profil clar conturat in afara opozitiei sale fata de un sistem atroce si inuman. Pentru a fi considerat liberal era suficient, de exemplu, sa afirmi libertatea si drepturile individuale ca antidot impotriva autoritatii nelimitate a statului marxist; foarte putini erau interesati sa afle ce fel de libertate era aceasta sau care erau coordonatele institutionalizarii ei. De aici, lipsa unui program pozitiv cu adevarat liberal inainte de 1989, in afara citorva incercari mai mult sau mai putin coerente in domeniul economiei (multi reformisti au evoluat, insa, o buna perioada de timp, pe linia unui socialism de piata). Liberali erau considerati, in virtutea statutului lor de dizidenti, si Havel si Patocka, si Walesa si Mazowiecki, si Zinoviev si Goma, si Michnik si Balcerowicz. Ceea ce-i unea . repet . era opozitia fata de Leviatanul ce ameninta sa inghita si sa distruga societatea, de unde si dorinta de a limita puterea sa, de a mari autonomia societatii civile ca sfera alternativa la statul totalitar. As nota aici, in treacat, asemanarea partiala dintre acest program si cel al (proto)libe-ralilor secolului XVII, care urmareau si ei sa limiteze . in alt fel, e adevarat . puterea absoluta a monarhilor.

In mod nesurprinzator, imediat dupa revolutiile de catifea din 1989, arena politica a cunoscut o adevarata inflatie de spirite liberale, o multiplicare miracu-loasa care, cel putin in primele sale momente, a mascat modul sensibil diferit in care era interpretata doctrina liberala chiar de catre liberalii insisi. Inca o data . mai exact, pentru ultima oara ., in euforia victoriei era celebrata unitatea ale carei zile erau insa de acum numarate. Aceasta stranie situatie isi avea originea intr-un paradox propriu Europei de Est: aici, asa dupa cum am aratat deja, liberalismul a fost conceput, inainte si imediat dupa 1989, drept un fel de comunism à rebours, mai exact ca o negare sistematica a socialismului sau comunismului. Puterii arbitrare ii era opusa acum domnia legii, atotputerniciei planului centralizat inteligenta pietei libere, proprietatii de stat proprietatea privata s.a.m.d.

O concluzie se impune aproape de la sine: atit timp cit adversarul era comun si unic . statul comunist, oamenii si institutiile sale ., totul parea a fi simplu pentru spiritele (asa-zis) liberale; in ochii lor, ceea ce-i unea era mult mai important si urgent decit eventualele diferente de viziune politica. Cum avea sa arate o societate marcata de pluralism, diversitate si inevitabile conflicte de interese, in ce mod aveau sa fie reconciliate divergentele de viziune dintre membrii comunitatii, fara ca libertatea lor individuala sa fie afectata, care era strategia pentru a pastra o balanta intre egalitate si libertate, care era acel set minim de valori asupra carora toti cetatenii, indiferent de opiniile lor politice sau religioase, ar putea cadea de acord, pe scurt toate problemele cu care liberalii occidentali se confruntasera de mai bine de un veac si jumatate nu intrasera inca in sfera centrala de preocupari ale congenerilor lor est-europeni.

Insa divergentele interne n-au incetat sa apara, mai ales acolo unde . a se vedea cazul Poloniei si, partial, al Ungariei . aplicarea hotarita a liberalismului economic a impus un ritm sustinut reformelor si a adus, in mod natural, noi probleme si provocari sociale. In sinul pina mai ieri unitei tabere liberale, se aud acum pentru prima data discordante intre voci social-democrate (aparatoare ale principiilor statului bunastarii sociale), crestin-democrate sau autentic clasic--liberale (pledind pentru un stat minimal). Diversitatea de viziuni a fost pentru un timp (si continua sa fie pina in ziua de astazi) o problema care a condus la dezbinari si a pus sub semnul intrebarii succesul liberalilor autentici in a articula

o doctrina care era mai mult decit o simpla opozitie sau un raspuns la anomaliile statului totalitar. Este adevarat, in 1989, liberalismul s-a impus oarecum spontan, ca o solutie normala la caderea regimurilor comuniste din Est. In plus, atractia liberalismului in acel moment venea si din faptul ca vechile experiente cu socialismul de piata esuasera, iar liberalismul . sau, mai exact, economia de piata . fusese perceput(a) ca o solutie testata si confirmata de istorie, in timp ce marxismul fusese complet refutat in practica. Intoarcerea insasi la liberalism a fost astfel vazuta, pe drept cuvint, ca un semn de reintrare in normalitate. Dar exuberanta expansiune initiala a liberalismului a inceput sa-si ia o neasteptata revansa, pe masura ce adversarul (comun) de pina mai ieri intra (fara lauri) in cartile de istorie, lasindu-i pe liberali la cirma guvernarii (nu acesta a fost, din pacate, cazul Romaniei). Pentru a-si contura o identitate bine definita in raport cu alte orientari doctrinare (nu numai socialismul), liberalii s-au vazut nevoiti sa infrunte acum noi oponenti, care ii fusesera pina mai ieri aliati fideli. Acesta era pretul inevitabil al tranzitiei de la un "liberalism" de opozitie la un liberalism de guvernare.

Din nou, cazul Poloniei este tipic. Aici, in scurt timp, termenul de liberalism a inceput sa capete in ochii unora conotatii peiorative (fiind asociat cu degradarea moralei, gasit responsabil pentru nivelul crescind al crimei si somajului s.a.m.d.). In incercarea sa (vizibil anti-liberala) de a impune intregii societati o singura viziune unificatoare asupra societatii si lumii, Biserica Catolica, aflata in plina revenire in sfera politica, a inceput sa acuze liberalismul pentru pozitia sa fata de religie, morala si traditie. Tot asa, intre Walesa si Mazowiecki, Vclav Klaus si Vclav Havel sau intre Adam Michnik si fostii sai prieteni crestin-democrati au aparut considerabile diferente de viziune si strategie politica, ce au avut uneori repercusiuni asupra coerentei politicilor liberale.

Dincolo de aceste detalii mai mult sau mai putin anecdotice, o concluzie importanta se impune aproape de la sine. In masura in care a fost conceput doar ca o negare a comunismului⁵⁰, liberalismul est-european - atit cit a fost - pornit la drum cu un program general, insuficient articulat, care era potrivit pentru acel moment, dar care s-a dovedit nesatisfacator de indata ce s-a trecut de la un liberalism de opozitie la un liberalism de guvernamint. A contat mult in aceasta privinta lipsa unei traditii autentic liberale sau a unei articulari coerente a solutiilor liberale in orizontul conceptual si problematic al libera-lismului contemporan. Desi victorios in 1989, liberalismul politic a trebuit ulterior sa plateasca intr-un anumit fel pentru modul in care fusese definit initial, ca si pentru costurile mari (inevitabile) pe care liberalismul economic le adusese cu sine. In plus, aminata diferentiere interna in tabara liberala a fost . si continua sa ramina . un proces inevitabil, normal si chiar dezirabil; de aceea, disensiunile si divergentele doctrinare nu sint doar expresia unor simple idiosincrazii personale.

Trebuie doar sa experimentezi pe propria piele socialismul pentru a vedea .frumusetile. naturale ale liberalismului, afirma in 1991 sirbul Vladimir Gligorov, care avertiza in plus, cu aceeasi ocazie, ca liberalismul si nationalismul nu fac cel mai adesea casa buna. De aceea, liberalismul a aparut in 1990 . si continua sa fie in multe dintre tarile Europei de Est . ca un lucru inevitabil. Am in vedere aici nu doar liberalismul economic, perceput de unii ca o .pedeapsa. impusa tarilor est-europene de catre organismele internationale (FMI, Banca Mondiala etc.), de altii ca singura solutie de salvare⁵¹. Astazi, numai spiritele lunatice se mai pot intreba daca solutia dezirabila este piata sau planul centralizat; ramin in discutie, totusi, gradele, nuantele, nu si principiile.

Inevitabil insa . si as vrea sa subliniez acest lucru . a devenit astazi si liberalismul politic, in masura in care societatile post-comuniste au devenit mai diversificate, mai putin omogene. In aceste conditii, impunerea unei singure viziuni despre ceea ce englezii numesc the good life (chiar daca ea nu mai este viziunea marxista) a devenit problematica, pentru ca ar insemna incalcarea libertatii indivizilor de a trai asa cum cred ei de cuviinta, atit timp cit nu incalca acelasi drept . egal . al celorlalti si nu pericliteaza ordinea publica. Cu alte cuvinte, statul trebuie sa adopte o pozitie de impartialitate liberala in aceasta privinta, pentru ca altfel ar recadea in vechile habitudini totalitare. Trebuie mentionat, totusi, ca am in vedere aici nu o neutralitate in sensul strict al cuvintului (Dworkin, 1978), care ar conduce in final la relativism, ci acordarea de catre stat fiecarui cetatean a unei consideratii egale si a unui respect absolut⁵².

Toate acestea revin la a spune ca un set minimal de principii liberale au devenit inevitabile astazi si in Europa de Est. Pe masura ce aceste societati inainteaza pe calea societatii deschise, ele descopera ca problema fundamentala de acum inainte nu va mai fi lupta pentru afirmarea acestui liberalism minimal, ci tocmai gestiunea inteligenta a pluralismului, mai exact a diferentelor de valori, principii si opinii din sinul societatii (si, apoi, din sinul taberei liberale insesi). Marea provocare vine acum din a preda societatii virtutile tolerantei, civilitatii si compromisului; altfel spus, cum e posibil sa traiesti in pace alaturi de cineva care are alte opinii decit tine asupra religiei, traditiei, moralitatii sau guvernarii civile. Liberalismul nu este altceva decit o tehnica a administrarii dizarmoniei sociale, un mod relativ eficient de a incorpora diversitatea si pluralismul, de a mentine conflictul la un nivel civil sau, cel putin, tolerabil.

5. Liberalismul politic cu care ma simt afin

Nu voi risca, de aceea, prea mult daca voi afirma ca, in Europa de Est, a sosit acum ceasul liberalismului, ca raspuns la diversitatea si pluralismul in afirmare ce caracterizeaza aceste societati. Acesta nu este, asa dupa cum remarca odata si Isaiah Berlin (1991: 18-19), un proiect care sa trezeasca entuziasmul si fervoarea ce caracterizeaza epocile revolutionare, in care totul se construieste de la zero, intr-un periculos delir constructivist. Proiectul liberalismului politic este, totusi, inevitabil; liberalismul a devenit in aceasta parte a lumii o sintaxa obligatorie a gindirii politice, cadrul de referinta minimal pentru viitoarele dezvoltari teoretice si solutii practice. Cind spun aceasta, ma adresez nu numai spiritelor liberale pentru a le conforta in ceasurile grele; ii am in vedere, in aceeasi masura, si pe adversarii lor, multi dintre ei . desi nu toti, e adevarat . incremeniti in proiecte si utopii trecute.

Nu vreau, totusi, sa dau impresia ca trebuie sa fim cu totii liberali; recentele schimburi de idei dintre liberali si comunitarieni dovedesc ca liberalismul este destinat sa fie supus unei critici constante si unor inevitabile corectii. Poti . si chiar este mare nevoie adesea . sa te opui liberalismului de pe o pozitie conservatoare, criticind de exemplu miopia sa spirituala sau moralitatea sa minimala cu nuante relativiste. Dupa cum poti, de asemenea, sa contesti citeva dintre principiile liberalismului de pe o (respectabila) pozitie social-democrata, insistind, de exemplu, asupra limitelor inerente pietei libere si nevoii unui set de politici sociale comprehensive. Cind afirm ca a sosit ceasul liberalismului (politic?), doresc sa sugerez ca a venit si timpul de a trece de la o atitudine encomiastica la adresa liberalismului (vazut ca panaceu) la o pozitie mai realista, care ia in calcul si limitele sale reale. Societatile liberale occidentale se con-frunta, intr-adevar, cu citeva provocari majore. Specialistii depling aparitia unei culturi publice saracite, dominate de valori mercantile; ei critica retragerea tot mai accentuata a cetatenilor in spatiul vietii private, in detrimentul participarii lor civice. Organizatiile au devenit tot mai birocratice sau corporatiste, iar societati afluente cum e cea americana nu au rezolvat inca probleme sociale majore ca violenta, ghettoizarea metropolelor sau educatia⁵³.

In Europa de Est si, mai ales, in Romania de azi, atractivitatea si inevita-bilitatea liberalismului politic si economic rezulta nu numai din nevoia de a iesi de sub povara malefica a trecutului. Date fiind conditiile, el este, pentru a prelua sintagma lui Shklar (1989), un .liberalism al fricii., care urmareste sa evite extremele suferintei, precum si diversele forme de nedreptate sociala. Stim prea bine ca, daca sint lasati liberi (neconstrinsi), unii dintre noi vor fi inclinati sa fie cruzi fata de semenii lor, de unde si nevoia de a ridica bariere in calea practicarii impenitente a raului. Acest liberalism minimal, impreuna cu valorile si principiile sale . toleranta, constitutionalism etc. . nu mai poate fi ignorat decit cu pretul recaderii in viciile nefaste ale trecutului. Cu alte cuvinte, el este inevitabil, data fiind prioritatea pe care ne-am asumat-o cu totii, si anume aceea de a evita in viitor suferintele extreme (Berlin, 1991: 17). Intr-o epoca dominata pina mai ieri de o .politica a pasiunii., pledez . pe urmele lui Michael Oakeshott (1996) . pentru o .politica a scepticismului., care nu uita ca omul este o fiinta failibila si limitata.

Este acest .liberalism al fricii. suficient insa? Nu are el oare o natura reductionista? Poate si trebuie sa fie statul cu adevarat neutru in raport cu diferitele planuri si conceptii de viata ale indivizilor? Chiar daca ar fi dezirabila in plan teoretic, este oare aceasta neutralitate posibila in practica? Nu este utopic acest vis de a trai cu totii intr-un iluzoriu modus vivendi sau overlapping consensus (Rawls, 1993), bazat doar pe o benigna toleranta, evitarea doctrinelor extremiste sau un habermasian patriotism constitutional?

Acestea toate sint intrebari dificile care continua sa-i divizeze pe liberalii contemporani. Mi-am manifestat anterior ingrijorarea in raport cu tendinta de a privilegia un anumit tip de liberalism (rawlsian), cu pretul ignorarii celorlalte variante ale liberalismului. Incercarile de a face o distinctie transanta intre liberalismul politic si liberalismul ca doctrina comprehensiva asupra vietii prin afirmarea prioritatii dreptului asupra binelui (Rawls, 1993) i-au condus pe unii dintre filosofii politici anglo-saxoni, dupa opinia mea, la o forma aseptica a liberalismului, dominata in final de spectrul relativismului⁵⁴. Orice s-ar spune, liberalismul este, fie si in mod indirect, un raspuns . unul dintre multele . la intrebarea cum ar trebui sa traiasca oamenii (Beiner, 1995: 25). El nu este neutru in privinta acestei fundamentale probleme, pentru simplul motiv ca are

o teorie proprie a binelui, pe care intelege sa o aplice cu mijloace tipic liberale. Mai mult chiar, datorita valorilor pe care le promoveaza, liberalismul se opune acelor moduri de viata si doctrine care exclud autonomia individuala sau pluralismul.

De aceea, ma alaturi vocilor critice⁵⁵ care sustin ca neutralitatea statului tout court este o utopie. Exista moduri si principii de viata care nu au o valoare egala, intre ele trebuind de ales la un moment dat; unele dintre acestea trebuie incurajate, altele descurajate, chiar daca legalitatea lor nu poate fi pusa in discutie. Democratiile moderne incurajeaza, pe linga multe lucruri bune, si mediocritatea culturala, si noi forme de conformism carora se cuvine sa ne opunem⁵⁶. Pentru a-l parafraza pe J.S. Mill, este important nu numai ceea ce oamenii fac, ci si ce calitati personale au ei. Unui (autentic) spirit liberal nu ii poate fi indiferent daca semenii sai sint sau nu capabili de a fi autorii propriilor lor vieti, dupa cum lui nu ii poate fi indiferent nici modul in care alti indivizi isi exercita autonomia individuala ⁵⁷; in cele din urma insa, el recunoaste dreptul fiecaruia de a-si alege propriul mod de viata, rezistind oricaror tentatii paternaliste. Altfel spus, statul nu e chemat sa-i faca pe indivizi mai virtuosi, dar el le poate pune acestora la dispozitie cai pentru perfectionarea si cultivarea individuala. Liberalismul a afirmat dintotdeauna importanta tolerantei (care nu e acelasi lucru cu neutralitatea sau indiferenta morala), ceea ce revine in final la a acorda respect si consideratie egala indivizilor, indiferent de opiniile si apartenenta lor politica, etnica sau religioasa. Virtutile liberale nu inseamna perfectiune, ci se refera la un set de calitati si caractere care le permit indivizilor sa traiasca decent in societate. Am invatat de la Isaiah Berlin si de la liberalismul sau .agonistic.⁵⁸ ca liberalismul nu ne poate oferi vreo reteta de perfectiune. Exista momente cind sintem obligati sa alegem sau sa decidem intre valori in principiu incompatibile si chiar incomensurabile; liberalismul ne poate ajuta (cel putin) sa evitam alegerile dezastruoase.

Aceasta pozitie pluralista nu inseamna, insa, relativism moral; exista un set bine definit de valori si virtuti care stau la baza demersului meu liberal. Am afirmat si cu alta ocazie (Craiutu, 1994) cit de importanta mi se pare, de exemplu, intarirea autonomiei individuale si a constiintei de cetatean, in con-textul inca nebulos si neconsolidat al democratiei romanesti. Libertatea, asa dupa cum afirma Rousseau⁵⁹ cu doua secole in urma, este un aliment pretios, dar greu de digerat; ca sa-i supravietuiesti, iti trebuie o atenta disciplina si un set de virtuti liberale. Un autentic spirit liberal, Benjamin Constant, nu spunea alt lucru atunci cind afirma ca libertatea poate innobila sufletul sau il poate degrada. Individualitatea insasi trebuie atent cultivata; cu ea nu te nasti pur si simplu, ci o dezvolti in tine pe masura ce devii mai educat si inveti sa-ti controlezi impulsurile atavice sau instinctele gregare. Manifestul Grupului Individualist (din care facea parte si Tudor Vianu)⁶⁰ avea dreptate sa afirme, cu mai bine de sase decenii in urma: .Individualismul liberal e o doctrina de necesitate nationala si de salubritate publica. (sublinierile imi apartin). Aceasta diagnoza nu e mai putin valabila astazi.

A afirma individualismul nu revine, insa, la a celebra o forma perversa de egoism. In viziunea pe care o propun aici, individualismul implica, dimpotriva, loialitate civica si civilitate; liberalismul pe care-l apar nu este doar o doctrina politica, ci si o anumita dispozitie, a state of mind. De aceea, pledez inca o data, de pe pozitia unui liberalism perfectionist⁶¹, in favoarea cultivarii acelor valori civice definitorii pentru exercitarea calitatii de cetatean: constientizarea dreptu-rilor, libertatilor si datoriilor individuale, toleranta si respectul pentru drepturile celorlalti, autonomia individuala⁶², dorinta si capacitatea de a te asocia cu ceilalti in scopul promovarii binelui comun al cetatii. La toate acestea, as mai adauga capacitatea de a forma si revizui critic propriile opinii si proiecte, respectul fata de principiile pluralismului si constiinta propriei failibilitati. Fidel spiritului liberal, as dori sa incurajez pluralismul, individualismul si diversitatea, pentru ca ele aduc in viata noastra culoare si libertate (o data cu . e adevarat . noi probleme)⁶³.

Ma bucur sa constat ca a fi liberal a incetat sa mai fie o simpla excentricitate a unor intelectuali minati de pasiunea de a visli mereu contra curentului. Bucuria aceasta imi trece insa, aproape ori de cite ori privesc spectacolul politicienilor romani care s-au declarat liberali (cu buna sau rea credinta). Prea putini sint cei cu care ma simt afin, motiv pentru care sentimentul de a fi inca in minoritate continua sa ma obsedeze. Exista citeva ratiuni obiective pentru aceasta situatie: lipsa unei traditii autentic liberale, catastrofa comunista, lipsa unei adevarate comunitati academice in domeniul stiintelor politice sau slabul suport liberal in sinul unei populatii omogene si ancorate inca in tiparele trecutului. Observatia pe care Jerzy Szacki o face Poloniei se aplica, mutatis mutandis, si Romaniei de astazi (Szacki, 1995: 204). Mai persista inca la noi o intelegere rudimentara, arhaica, a democratiei ca expresie (infailibila) a vointei majoritatii (poporului). Conform acestei viziuni, o majoritate . fictiva sau reala . este indreptatita sa-si impuna arbitrar vointa, mergind pina la incalcarea unor drepturi si libertati individuale fundamentale. O astfel de viziune acorda, din pacate, prea putina atentie diversitatii, pluralismului si minoritatilor, compromitind citeva valori definitorii ale societatii deschise. In aceasta din urma, nu exista loc pentru plebiscit.

Ma simt, asadar, un liberal in minoritate chiar in momentul in care citeva dintre principiile fundamentale ale liberalismului au devenit . sper . moneda (aproape) curenta. Nu ma recunosc (deocamdata) in liderii si ideologia partidelor liberale de la noi, pentru ca:

1. comportamentul lor politic este prea adesea neserios si

2. la nivel conceptual, programele lor par aproape complet izolate de dezbaterile actuale de idei din liberalismul contemporan.

Nu cred apoi in transplantarea integrala a liberalismului politic de tip anglo-saxon in contextul politic romanesc de astazi. Am insistat anterior asupra diversitatii interne a liberalismului, tocmai pentru a demonstra ca a proclama . asa cum fac arogant unii . superioritatea unui anumit tip de liberalism este o eroare. Daca inteleg sa pastrez ceva din liberalismul lui John Rawls, si anume accentul pus pe pluralism si nevoia de ajustare a opiniilor si intereselor diverse intr-un cadru constitutional, spiritul deontologic-kantian in care este conceput acest tip de liberalism anglo-saxon, bazat pe reguli universale si lipsit de imaginatie socio-logica si istorica, imi este in buna parte strain. Aceasta pentru ca nu cred ca liberalismul trebuie (si poate) sa fie neutru, relativist si anti-perfectionist, asa cum sint de parere Rawls si discipolii sai. Prin temperament, ma apropii de acei liberali care nu reduc cetatea doar la dimensiunea ei orizontala, care incearca sa adopte o pozitie nerigida in privinta religiei sau traditiei⁶⁴. Intr-o lume care adesea pare a fi pierdut stiinta dialogului, imi place sa afirm si sa cultiv . atit cit imi sta in putinta . civilitatea, decenta si toleranta, valori liberale prin excelenta.

Cred apoi ca o societate deschisa este caracterizata de existenta unui dialog generalizat si de acordarea unui respect egal fiecarui cetatean (Sora, 1990; Larmore, 1990). In acelasi timp . nu e nici o contradictie la mijloc . pretuiesc conflictele de idei, in care vad sursa progresului, atit cit e posibil in lumea noastra imperfecta. In ierarhia mea de valori, pluralismul si creativitatea indivi-duala ocupa un loc proeminent; omogenitatea si solidaritatea fortata imi sint putin simpatice. Nu intimplator, filosoful politic pe care-l admir cel mai mult, Alexis de Tocqueville, se intimpla sa fie si el un spirit liberal, dupa propria sa marturisire, un liberal de un tip nou, chiar daca unul aristocrat liberal. In sfirsit, pe masura ce citesc si studiez mai mult, certitudinile mi se imputineaza si simt nevoia sa devin mai atent la nuante si detalii, sa verific mai mult si mai temeinic. Iata de ce cred ca am un temperament liberal si ma simt bine in umbra lui Tocqueville. Va invit si pe dumneavoastra in aceasta companie.

Note

As dori sa le multumesc lui Virgil Nemoianu, Vladimir Protopopescu, Horia Patapievici, Radu Neculau, Cristian Preda, Jonathan Allen si Jeremy Shearmur pentru observatiile facute pe marginea unor versiuni anterioare ale acestui text. Acest studiu reia si dezvolta citeva dintre subiectele pe care le-am schitat in anii din urma in Inescapable Liberalism (Craiutu, 1996a) si Cum e cu putinta sa nu fii liberal (Craiutu, 1996b). Multumesc, de asemenea, Societatii Academice din Romania conduse de Alina Mungiu-Pippidi pentru invitatia de a prezenta acest studiu in cadrul unei conferinte publice la Bucuresti si, in mod special, Oanei Suciu si lui Vlad Alexandrescu pentru sprijinul acordat cu aceasta ocazie. O varianta a acestui text a fost publicata in revista Polis (Craiutu, 1997b); el a fost substantial revizuit si dezvoltat pentru volumul de fata.

Sintagma ii apartine, in mod curios, unui spirit social-democrat, cu usoare inclinatii socialiste (Ira Katznelson, 1996: 17), care, prin tonul sau precaut, e departe de a aduce un elogiu triumfal liberalismului de tip Milton Friedman sau Hayek.

Un inventar al retoricii discursurilor academice despre .marea transformare. ce are loc in prezent in Europa de Est poate fi gasit in Craiutu, 1997a.

Definitiile date libertatii sint diferite. Ceea ce Montesquieu intelegea, de exemplu, prin libertate (.dreptul de a face orice permite legea., Spiritul legilor, cartea XII, capitolul II) nu e acelasi lucru cu definitia data de Kant si Rousseau, care afirmasera ca nu poti fi liber decit in raport cu o lege pe care ti-ai prescris-o tu insuti. In mod asemanator, definitia data libertatii de Benjamin Constant (libertatea negativa a sferei private ca non-interferenta) este diferita de cea pozitiva a lui Rousseau din Contractul social. Pentru clasica distinctie dintre libertate negativa si libertate pozitiva a se vedea Berlin (1996).

Pentru o astfel de pozitie a se vedea Manning (1976).

Cred ca cel mai aproape de o astfel de pozitie a fost Karl Popper, la care legatura dintre societatea deschisa (liberala) si failibilitate este evidenta.

O opinie asemanatoare o sustine si J.G. Merquior in excelenta sa carte dedicata liberalismului: .Opting for the historical perspective allows one to show that almost since its inception, liberalism has been plural and diverse This variety of discourses has enriched liberalism considerably in its political relevance, its moral scope, and its sociological acumen. (Merquior, 1991: xiii).

Lista e lunga si sint nevoit sa simplific. Mentionez doar ca recent a fost publicata o interesanta carte cu un titlu provocator, Aristocratic Liberalism, scrisa de Alan Kahan (1992); eroii sai sint Tocqueville, J.S. Mill si J. Burckhardt.

Liberalismul perfectionist poate fi definit astfel: .a strand of liberal thought that develops the concept of human agency into a normative conception of the person and places that conception at the center of an account of the bases of political action. (Johnston, 1994: 68). Kant, Tocqueville si Mill au fost liberali perfectionisti.

Ratiunile unei astfel de strategii sint evidente: ca sa critici ceva, trebuie sa ai la dispozitie o definitie clara a obiectului criticat, o esenta pe care sa o combati.

As dori sa subliniez aici in mod particular anterioritatea liberalismului politic in raport cu cel economic. Acesta din urma a aparut ulterior cristalizarii principiilor liberalismului politic; parintele liberalismului economic, Adam Smith, a fost in multe privinte mostenitorul lui John Locke, intemeietorul liberalismului politic. Pentru o interpretare a liberalismului economic vezi Daianu, 1997. Exista, insa, si un curent (mai recent) de interpretare, care afirma ca nu se poate vorbi cu adevarat despre liberalism decit in secolul XIX, dupa Revolutia franceza, o data cu trecerea la un liberalism de guvernamint in Anglia sau Franta. Pentru un astfel de punct de vedere a se vedea Alan Kahan (1997).

Pentru o buna prezentare a importantei problemei teologico-politice ca origine a liberalismului politic a se vedea excelenta Istorie intelectuala a liberalismului a lui Pierre Manent (1992).

Citatul intreg este urmatorul: .The business of laws is not to provide for the truth of opinions, but for the safety and security of the commonwealth, and of every particular man.s goods and person. (Locke, Second Treatise on Government, citat in Larmore, 1990: 339).

Pentru o pertinenta critica a pozitiei lui Dworkin a se vedea excelenta replica data de H.L.A. Hart (1979). Pentru o analiza a teoriilor neutralitatii statului a se vedea Thigpen & Downing, 1983: 585-600.

Aceasta abordare anti-esentialista este evidenta in volumul sau din 1989 sugestiv intitulat Liberalisms.

Este important de subliniat faptul ca argumentele in favoarea proprietatii private si a libertatii individuale au variat considerabil in timp in sinul taberei liberale. Astfel, justificarea proprietatii data de Locke . acel lucru in care omul isi pune munca in mod nemijlocit . difera considerabil de cea oferita ulterior de Hayek (sau Marx, dintr-o alta perspectiva). Pentru mai multe detalii a se vedea Ryan (1987).

Eseul lui Constant se numeste .Despre libertatea modernilor comparata cu libertatea anticilor. si a fost republicat in excelenta antologie De la libert chez les modernes, editata de Marcel Gauchet (1980). Tema a fost apoi reluata de Eduard Laboulaye, intr-un eseu publicat in anii 1860 in culegerea sa L. tat et ses limites, si de Isaiah Berlin in secolul nostru.

Eseul lui Berlin a fost publicat in Four Essays on Liberty (1969). Traducerea roma-neasca a acestei carti a aparut in 1996 la editura Humanitas.

These are the Bounds which the trust that is put in them by the Society, and the Law of God and Nature, have set to the Legislative Power of every Commonwealth, in all forms of Government. First, They are to govern by promulgated established Laws, not to be varied in particular Cases, but to have one Rule for Rich and Poor, for the Favourite at Court, and the Country Man at Plough. Secondly, These Laws also ought to be designed for no other end ultimately but the good of the People. Thirdly, they must not raise Taxes on the Property of the People, without the Consent of the People, given by themselves, or their deputies. Fourthly, The Legislative neither must nor can transfer the Power of making Laws to any Body else, or place it where but the People have. (Locke, 1963: 409).

Judith Shklar noteaza in aceasta privinta afinitatea care exista intre un spirit liberal si unul sceptic (Shklar, 1989: 25).

Russell citat in Arblaster, 1984: 26.

Celebru in aceasta privinta a ramas eseul lui Kant, .Ce este Iluminismul?., unde libertatea de a gindi pe cont propriu impotriva oricaror dogme este pregnant afirmata.

Un demers asemanator poate fi intilnit in studiul lui Virgil Nemoianu (1997). Cel mai potrivit lucru, noteaza profesorul Nemoianu, este de a face citeva distinctii etimo-logice, dupa care fiecare este in principiu liber sa se aseze in categoria care-i convine cel mai mult. Nemoianu distinge patru mari tipuri: liberalismul clasic, ultraindivi-dualismul (libertarianism), socioliberalismul si liberalismul patrician. Textul contine, de asemenea, citeva reflectii interesante asupra traditiei liberale romanesti.

Jerzy Szacki, autorul unei excelente carti despre liberalism dupa comunism, sustine o opinie asemanatoare (Szacki, 1995: 30). Pentru o excelenta antologie tematica liberala, ce contine multe texte si comentarii pertinente care pun in lumina diversitatea funciara a liberalismului, vezi Bramsted & Melhuish (1978). Antologia acopera urmatoarele teme: originile liberalismului in secolul XVIII, perioada liberalismului clasic, dezvoltarea doctrinei liberale in secolul XIX in Anglia, Franta, Germania, Italia, Spania, raportul liberalism-democratie si incercarile de revizuire a libera-lismului in prima jumatate a secolului nostru.

As vrea sa subliniez aici faptul ca, daca unii dintre liberali au respins ipoteza contractului social ca neplauzibila din punct de vedere istoric (cazul lui Hume, care a subliniat ca la originea puterii sta forta, nu contractul social), ideea ca, pentru a fi legitima, o guvernare trebuie sa aiba consimtamintul cetatenilor, strabate ca un fir rosu intreaga doctrina liberala.

In prima jumatate a secolului XIX, liberalismul a fost vazut ca o cale de a bloca ascensiunea democratiei politice; liberalii au avansat ideea sufragiului cenzitar si a capacitatii politice tocmai pentru a contracara progresul rapid al sufragiului universal. Intr-un studiu recent (1993), Pierre Rosanvallon a demonstrat cu limpezime diferenta dintre democratie sociala (idei, moravuri democratice) si democratie politica; intre liberalism si democratie sociala nu a existat o incompatibilitate funciara. Pentru o critica liberala a democratiei bazate pe sufragiul universal vezi Steinhardt (1937).

Pentru o buna prezentare a operei politice a lui John Dewey (1859-1952) a se vedea Ryan (1995).

Am in vedere aici, in primul rind, liberalismul anglo-saxon.

Dintre cei care sustin o astfel de opinie, voi mentiona aici pe Ronald Beiner (1995), Anthony Arblaster (1984) si Joseph Raz (1986).

Larmore (1990) propune o varianta partial asemanatoare a liberalismului politic.

Intre cele doua principii, in viziunea lui Rawls, prioritatea revine celui de-al doilea (egalitarist); acest fapt confera teoriei lui Rawls o nuanta social-democrata, in traditia lui Hobhouse si Dewey. Este interesant de mentionat faptul ca in Statele Unite exista o puternica tendinta in sinul acestei orientari de a face din opera lui Rawls un adevarat catehism liberal. Pentru o astfel de lectura partizana si ideologic rigida care se transforma adesea intr-un elogiu necritic al lui Rawls a se vedea Gutmann (1989). Gutmann nu este singura care a dat tonul acestei idolatrizari a lui Rawls; exista o intreaga .industrie universitara. Rawls, care reia la nesfirsit aceleasi teme si locuri comune, fara a aduce contributii teoretice semnificative. Reactiile critice fata de aceasta orientare nu au incetat sa apara; cu riscul de a simplifica mult, as mentiona aici Beiner (1996), Gray (1995b; 1996; 1997), Kekes (1997) si Wolin (1996). Pentru o privire generala asupra lui Rawls si a criticilor sai vezi Kukathas & Pettit (1990).

In pozitia originara., indivizii speculeaza asupra principiilor dreptatii fara a lua in consideratie propria lor pozitie sociala, aspiratii, inclinatii, talente sau inzestrari naturale. Aceasta restrictie defineste ceea ce Rawls numeste veil of ignorance. Pentru mai multe detalii vezi Rawls, 1971: 17-22, 136-42. Natura ipotetica a contractului social al lui Rawls si magnitudinea restrictiilor care se aplica alegerilor principiilor dreptatii reies cu pregnanta din urmatorul fragment: .First of all, no one knows his place in society, his class position or social status; nor does he know his fortune in the distribution of natural assets and abilities, his intelligence and strength, and the like. Nor, again, does anyone know his conception of the good, the particulars of his rational plan of life, or even the special features of his psychology such as his aversion to risk or liability to optimism or pessimism. More than this, I assume that the parties do not know the particulars circumstances of their own society. The persons in the original position have no information as to which generation they belong The only particular facts which the parties know is that their society is subject to the circumstances of justice. (Rawls, 1971: 137).

Pentru a fi mai exact, statul trebuie sa fie neutru doar in raport cu diferitele proiecte si conceptii filosofice ale indivizilor (in sensul ca nu discrimineaza in favoarea unora); neutralitatea sa nu se extinde insa si in privinta problemelor referitoare la dreptate sociala, legalitate etc.

Pozitia lui Rawls a fost reafirmata si rafinata in Political Liberalism (1993). Cartea aduce citeva noutati conceptuale, intre care notiunile de societate bine ordonata (well-ordered society), consens (overlapping consensus), pluralism rezonabil (reasonable pluralism), distinctia dintre doctrine comprehensive si non-comprehensive, o rede-finire a conceptului de politic. Din ratiuni de spatiu, nu pot insista aici asupra acestor dezvoltari recente. Cititorul interesat poate consulta Rawls, 1993: 1-46, Mulhall & Swift, 1992: 167-205, precum si editia paperback a lui Political Liberalism (1996), care include citeva importante adaugiri, precum raspunsul dat de Rawls lui Habermas si o noua prefata.

Tabara comunitarienilor nu este, ideologic vorbind, uniforma; tendinta social-demo-crata se impleteste cu conservatorismul cultural si socialismul democratic. Cei mai importanti reprezentanti ai curentului comunitarian nord-american sint Michael Sandel (Liberalism and the Limits of Justice, 1982), Michael Walzer (Spheres of Justice, 1983), Charles Taylor (Sources of the Self, 1989), si - in pofida refuzului sau de a accepta epitetul de comunitarian - Alasdair MacIntyre (After Virtue, 1981). S-a afirmat in repetate rinduri ca distinctia dintre liberali si comunitarieni este falsa din punct de vedere conceptual (Ryan, 1989; 1993), teza la care subscriu si eu. Unii comunitarieni, ca Sandel, sint in esenta liberali (in sensul american al termenului), altii, ca MacIntyre, se declara ostili liberalismului.

Aceeasi opinie o au si Mulhall & Swift: .being a communitarian critic of liberalism by no means entail a wholesale rejection of liberalism and liberal values. (Mulhall & Swift, 1992: 155).

O opinie asemanatoare poate fi intilnita si la Raz (1986).

It establishes a set of relationships such that domination is impossible. In formal terms, complex equality means that no citizens standing in one sphere or with regard to one social good can be undercut by his standing in some other sphere with regard to some other good. (Walzer, 1983: 19).

Shklar (1927-1992) a fost o figura marcanta in comunitatea academica nord-americana. Ea a predat la universitatea Harvard pina la stingerea sa din viata in 1992 si a publicat citeva carti importante: After Utopia (1957), Legalism (1964), Men and Citizens: A Study of Rousseaus Social Theory (1969), Ordinary Vices (1984), The Faces of Injustice (1990), American Citizenship (1991). Pentru o privire sintetica asupra operei si mostenirii intelectuale ale lui Shklar vezi Bernard Yack (ed.), Liberalism Without Illusions (1996); volumul contine in final o emotionanta confesiune a lui Shklar, sugestiv intitulata A Life of Learning.

Shklar noteaza: Liberalism's deepest grounding is in the conviction of the earliest defenders of toleration, born in horror, that cruelty is an absolute evil. It is out of that tradition of fear that the political liberalism of fear arose and continues amid the terror of our time to have relevance The liberalism of fear does not, to be sure, offer a summum bonum, which all of us know and would avoid if we could. That evil is cruelty and the fear it inspires. (Shklar, 1989: 23; 29).

Pentru o prezentare a liberalismului "distopic" a lui Shklar vezi Seyla Benhabib, "Judith Shklar' Dystopic Liberalism" in Yack (ed.), 1996: 55-63.

Shklar: "It is, at its simplest, a defense of social diversity, inspired by that bare bones liberalism which, having abandoned the theory of progress, is committed only to the belief that tolerance is a primary virtue and that a diversity of opinions and habits is not only to be endured but to be cherished and encouraged" (Shklar, 1964: 5). De asemenea: "No form of liberalism has any business telling the citizenry to pursue happiness or even to define that wholly elusive condition" (Shklar, 1989: 31).

Shklar precizeaza: "We might begin by insisting that liberalism refers to a political doctrine, not a philosophy of life such as has traditionally been provided by various forms of revealed religion and other comprehensive Weltanschauungen. Liberalism has only one overriding aim: to secure the political conditions that are necessary for the exercise of personal freedom Apart from prohibiting interference with the freedom of others, liberalism does not have any particular positive doctrines about how people are to conduct their lives or what personal choices they are to make" (Shklar, 1989: 21). Liberalismul lui Shklar nu trebuie confundat insa cu liberalismul statului minimal aparat de Nozick; Shklar a inclinat de altfel catre o varianta aparte a social-democratiei. Pentru o lectura social-democrata a lui Shklar, vezi Amy Gutmann, "How Limited Is Liberal Government" in Yack (ed.), 1996: 64-81.

Pentru a evita orice confuzii, iata un pasaj elocvent din Shklar care ma scuteste de comentarii suplimentare: .The very refusal to use public coercion to impose creedal unanimity and uniform standards ofbehavior demands an enormous degreeofself-control. Tolerance consistently applied is more difficult and morally demanding than repression Far from being an amoral free-for-all, liberalism is, in fact, extremely difficult and constraining, far too much so for those who cannot endure contradiction, complexity, diversity and the risks of freedom. (Shklar, 1984: 4-5). Cu alte cuvinte, liberalismul cere o vigilenta si un activism cetatenesc aparte, .an active citizenship of vigilance. (Benhabib, in Yack ed., 1996: 60).

Unul dintre cei mai proeminenti liberali contemporani anglo-saxoni, Jeremy Waldron, defineste nu intimplator liberalismul astfel: .I want to argue that liberalism rests on a certain view about the justification of social arrangements Liberals are committed to a conception of freedom and of respect for the capacities and the agency of individual men and women and that these commitments generate a requirement that all these aspects of the social world should either be made acceptable or be capable of being made acceptable to every last individual. (Waldron, 1993: 36-37).

Szacki sustine o opinie asemanatoare: .There was not, is not and, very likely never will be any orthodox liberalism, any quintessential liberalism, any consistency or inconsistency which could serve to determine whether someone.s views are or are not liberalism. (Szacki, 1995: 19). Acest lucru trebuie repetat la nesfirsit, in conditiile in care, asa dupa cum am vazut deja, unii se refera la opera lui Rawls ca la un astfel de catehism liberal. Opinia mea este lipsita de orice ambiguitate: liberalismul nu se confunda cu teoria politica a lui Rawls.

O astfel de opinie o sustine John Dunn: .No one is likely to dispute that being a democrat is a fundamentally political value. Being a liberal is often a matter of broad cultural allegiance and not of politics at all. (Dunn, 1979: 29).

Referitor la individualism, Gligorov noteaza cu ironie: .Though this may seem cinical, it is the political prisons and all of the other Communist types of repression, which always involve some kind of isolation, that breed individualism, and ultimately liberalism Only when socialist collectivism disintegrates, can the already existing individualism start to assert itself. (Gligorov, 1991: 18).

Pentru o excelenta analiza a acestei situatii a se vedea Szacki, 1995: 73-74.

La un moment dat, era la moda o comparatie intre Marx si Tocqueville, ca si cum cel din urma ar fi fost exact negatia celui dintii. In realitate, ei apartin unor lumi complet diferite.

Ambele opinii sint, fireste, criticabile.

In ultima sectiune a eseului meu, revin asupra acestei teme de pe pozitia unui liberalism perfectionist care accentueaza importanta autonomiei individuale.

Pentru o buna trecere in revista a problemelor enuntate aici a se vedea Beiner (1995: 36) si Lasch (1991).

Acest lucru e valabil chiar si atunci cind liberalii au declarat explicit ca nu sint partizanii relativismului (Larmore, 1990). Pentru o critica solida a liberalismului rawlsian a se vedea Gray (1995b), mai ales fulminantul sau eseu, .Against the New Liberalism.. In doua recente articole (1996, 1997), Gray anunta profetic sfirsitul hegemoniei liberalismului deontologic rawlsian: .A particular liberal hegemony in political philosophy is nearly over. For more than twenty years after the publication of John Rawls.s Theory of Justice in 1970, English-speaking political philosophy was dominated by a single variety of liberalism. This American liberal doctrine understood political philosophy to be a branch of legal theory. Its goal was to state the principles of an ideal liberal constitution As it was practised by Rawls, Dworkin, Ackerman, Nozick and their unnumbered followers in this school, the subject-matter of political philosophy was not politics. It was law The ongoing dissolution of that liberal hegemony is a sign that pluralism is at last reaching into intellectual life. As a result, political philosophy may be able to reconnect with the world that it was once supposed to be about. With the passing of the singular and aberrant liberalism that has dominated the subject over the past quarter-century political thought may once again be free to engage with political practice. Such a development would be a hopeful augury, not least for liberalism. (Gray, 1997: 30).

Una dintre vocile cele mai originale in aceasta directie este canadianul Ronald Beiner. Dintre liberalii perfectionisti, ii mai amintesc aici pe William Galston (1991) si Joseph Raz (1986). Beiner noteaza pe buna dreptate: .What is primary is a certain moral vision. Liberals are fearful of state power on account of a certain understanding of what it is to respect individuals, not vice versa Liberalism as I understand it does not merely refer to a particular relation between the state and the individual, but expresses an encompassing view of human life, one that aspires to leave individuals as much as possible free to shape their own lives according to their own notions, so that society offers no official guidance on how people are to conduct their lives in a meaningful direction. (Beiner, 1996: 195; 201).

Tocqueville si Mill sint doi liberali proeminenti care s-au opus acestor tendinte pernicioase ale democratiei moderne. Pentru o buna analiza a locului virtutii in doctrina liberala vezi Berkowitz (1996) si Macedo (1991).

Aceasta problema este cu atit mai importanta in lumea de astazi, dominata tot mai mult de o cultura publica saracita, birocratizare crescinda, absenta unor deliberari autentice pe marginea problemelor fundamentale ale vietii in societate, consumerism etc.

Sintagma agonistic liberalism este o creatie a lui John Gray pentru a descrie esenta liberalismului lui Isaiah Berlin. Recent, Gray si-a exprimat preferinta pentru libera-lismul .agonistic. al lui Berlin, care recunoaste locul central pe care-l joaca plura-lismul si conflictele dintre valori in viata societatii. In opinia lui Gray, sinteza lui Berlin reprezinta actualmente cea mai valoroasa forma de liberalism pe care o avem la dispozitie, superioara liberalismului politic deontologic al lui John Rawls (Gray,1995a). Pentru mai multe detalii a se vedea Gray (1995a).

Afirmatia este luata din mai putin cunoscutul sau text,Considrations sur le gouvernement de Pologne, cap. VI, publicat in J.-J. Rousseau, uvres complètes, vol. IV, Paris: Gallimard, 1964, p. 974.

Manifestul Grupului Individualist a fost publicat in 1933. Ii multumesc lui Vlad Alexandrescu pentru amabilitatea de a-mi fi procurat acest intruvabil (si pe nedrept ignorat) text politic, in cea mai buna traditie liberala.

Pozitia mea in aceasta privinta se inspira mult din fundamentala carte a lui Mill, Despre libertate. Prin aceasta, ma despart de o pozitie precum cea a lui Dworkin (1978). Pentru o originala interpretare a individualismului din perspectiva emer-soniana vezi Kateb (1992).

Am in vedere aici trei sensuri ale autonomiei individuale; ele sint bine descrise de Johnston: .First, a person might be considered autonomous when she is capable of conceiving and acting on (or attempting to realize) projects and values A second way of thinking of autonomy is to suppose that a person is autonomous when she has an effective sense of justice. To have a sense of justice is to recognize that other beings are agents like yourself, with projects and values of their own, that may impose limits on the things you can do in pursuit of your own projects and values A third type of autonomy is achieved when a person autonomously chooses his own projects and values. A person who has attained the ability to do this may be described as an agent of self-authorship, a self-defining subject, or a subject of free and conscious self--creation. (Johnston, 1994: 71-75).

Pentru o justificare inteligenta a liberalismului de pe o pozitie similara a se vedea Galston (1982).

Acesta este un alt mod de a recunoaste ca nu sint imun la anumite seductii ale conservatorismului. Citesc cu interes criticile conservatoare (autentice) ale libera-lismului (Burke, Maistre, romanticii germani, Oakeshott, Ortega y Gasset, Rpke), tocmai pentru ca ele sint in masura sa lumineze limitele liberalismului care, inca o data, nu-si propune sa ofere Raspunsul la misterul vietii. Pentru o interesanta varianta conservatoare a liberalismului vezi Steinhardt (1937).

Referinte bibliografice

Arblaster, Anthony, The Rise and Decline of Western Liberalism, Oxford, Blackwell, 1984. Beiner, Ronald, What.s the Matter With Liberalism? Berkeley, University of California Press, 1995.

"What Liberalism Means", Social Philosophy and Policy, pp. 191-206, 1996. Bellamy, Richard, Liberalism and Modern Society: A Historical Argument, University Park, The Pennsylvania State University Press, 1992.

Berlin, Isaiah, The Crooked Timber of Humanity, New York, Knopf, 1991.

Patru eseuri despre libertate, Bucuresti, Humanitas, 1996.

Berkowitz, Peter, .Liberalism.s Virtue., Perspectives on Political Science, toamna 1996, pp. 183-191, 1996.

Bramsted E.K. & Melhuish K.J. ed., Western Liberalism: A History in Documents from Locke to Croce, Londra,

Longman, 1978.

Constant, Benjamin, De la libert des modernes compare à celle des antiques (ed. Marcel Gauchet), Paris,

Hachette, 1980.

Craiutu, Aurelian, .De la clientelism politic la societatea civila., Litere, Arte & Idei, Anul IV, Nr. 33 (167), pp. 1-3, 8, 1994.

"Inescapable Liberalism", Sfera Politicii, Anul V, Nr. 34, pp. 38-40, 1996a.

"Cum e posibil sa nu fii liberal astazi?", Dilema, Anul IV, Nr. 187, 9-15 august, p. 14, 1996b.

"Un tunel la capatul luminii?", Note despre retorica marii transformari in Europa de Est., Polis, Vol. 4, Nr. 2, pp. 56-79, 1997a.

"Ce inseamna a fi liberal astazi?", Polis, Vol. 4, Nr. 3, pp. 5-21, 1997b.

Daianu, Daniel, .Liberalismul secolului XX., Sfera Politicii, Nr. 54 & 55, 1997.

Dunn, John, Western Political Theory in the Face of the Future, Cambridge, Cambridge University Press, 1979.

Dworkin, Ronald, .Liberalism., in: Stuart Hampshire (ed.), Public and Private Morality, Cambridge, Cambridge

University Press, pp. 113-143, 1978.

Galston, William, .Defending Liberalism., American Political Science Review, Nr. 76, pp. 621-669, 1982.

Liberal Purposes, Cambridge, Cambridge University Press, 1991.

Gligorov, Vladimir, .The Discovery of Liberalism in Yugoslavia., East European Politics and Societies, Vol. 5, Nr. 1, pp. 5-25, 1991. Gray, John, Liberalism. Minneapolis, University of Minnesota Press, 1986.

Liberalisms: Essays in Political Philosophy, Londra, Routledge, 1989.

Isaiah Berlin, Londra, Harper Collins, 1995a.

Enlightenment's Wake, Londra, Routledge, 1995b.

"The Derelict Utopia", The Times Literary Supplement, 24 mai, p. 29, 1996.

"Autonomy Is Not the Only Good", The Times Literary Supplement, 13 iunie, p. 30, 1997.

Gutmann, Amy, "The Central role of Rawls's Theory", Dissent, vara 1989, pp. 338-342, 1989.

Hart, H.L.A., "Between Utility and Rights", in Alan Ryan (ed.), The Idea of Freedom, Oxford, Oxford University Press, pp. 77-98, 1979. Holmes, Stephen, Passions and Constraint, Chicago, University of Chicago Press, 1995.

Johnston, David, The Idea of a Liberal Theory, Princeton, Princeton University Press, 1994.

Kahan, Alan, Aristocratic Liberalism, New York, Oxford University Press, 1992.

The Language of Liberalism, manuscris nepublicat, 1997.

Kateb, George, The Inner Ocean: Individualism and Democratic Culture, Ithaca, Cornell University Press, 1992.

Katznelson, Ira, Liberalism.s Crooked Circle, Princeton, Princeton University Press, 1996.

Kekes, John, Against Liberalism, Ithaca, Cornell University Press, 1997.

Konrd, G., .Chance Wanderings., Dissent, primavara 1990, pp. 189-191, 1990.

Kukathas, Chandran & Pettit, P., Rawls: A Theory of Justice and Its Critics, Cambridge, Polity Press, 1990.

Larmore, Charles, .Political Liberalism., Political Theory, Vol. 18, Nr. 3, august, pp. 339-360, 1990.

Lasch, Christopher, The True and Only Heaven, New York, Norton, 1991.

Locke, John, Two Treatises on Government (ed. Peter Laslett), Cambridge, Cambridge University Press, 1963.

Macedo, Stephen, Liberal Virtues, Oxford, Clarendon Press, 1991.

Manent, Pierre, Istoria intelectuala a liberalismului, Bucuresti, Humanitas, 1992.

Manning, D.J., Liberalism, Londra, J. M. Dent & Sons, 1976.

Merquior, J.G., Liberalism Old and New, Boston, Twayne Publishers, 1991.

Mulhall, Stephen & Swift, Adam, Liberals and Communitarians, Oxford, Blackwell, 1992.

Nemoianu, Virgil, .Variante ale liberalismului., Romania literara, Nr. 18, 13 mai, pp. 14-15, 1997.

Oakeshott, Michael, The Politics of Faith and the Politics of Scepticism (ed. Timothy Fuller), New Haven, Yale

University Press, 1996.

Rawls, John, A Theory of Justice. Cambridge, Harvard University Press, 1971.

Political Liberalism, New York, Columbia University Press, 1993.

Raz, Joseph The Morality of Freedom, Oxford, Clarendon, 1986.

Rosanvallon, Pierre, .Histoire du mot dmocratie à l.poque moderne., La Pense politique I, Paris, Seuil &

Gallimard, 1993.

Ruggiero, Guido de, The History of European Liberalism, Boston, Beacon Press, 1959.

Ryan, Alan, Property, Minneapolis, University of Minnesota Press, 1987.

"Communitarianism, the Good, the Bad, & the Muddly", Dissent, vara 1989, pp. 350-354, 1989.

"The Liberal Community", in John Chapman & Ian Shapiro (ed.), Democratic Community: Nomos XXX,

New York, New York University Press, pp. 91-114, 1993.

John Dewey and the High Tide of American Liberalism, New York, Norton, 1995.

Shklar, Judith, Legalism, Cambridge, MA, Harvard University Press, 1964.

Ordinary Vices, Cambridge, MA, Harvard University Press, 1984.

"Liberalism of Fear", in Nancy Rosenblum (ed.), Liberalism and the Moral Life, Cambridge, Cambridge

University Press, pp. 21-38, 1989.

Steinhardt, N., .Liberalism., Revista Fundatiilor Regale, Anul IV, Nr. 9, 1 septembrie 1937, pp. 584-604, 1937.

Szacki, Jerzy, Liberalism After Communism, Budapest, Central European University Press, 1995.

Sora, Mihai, Eu & tu & el & ea sau dialogul generalizat, Bucuresti, Cartea Romaneasca, 1990.

Thigpen, Robert B. & Downing Lyle, .Liberalism and the Neutrality Principle., Political Theory, Vol. 11. Nr. 4,

noiembrie, pp. 585-600, 1983.

Waldron, Jeremy, Liberal Rights, Cambridge, Cambridge University Press, 1993.

Wolin, Sheldon S., .The Liberal/Democratic Divide, On Rawls.s Political Liberalism., Political Theory, Vol. 24,

Nr. 1, februarie, pp. 97-119, 1996.

Yack, Bernard, ed., Liberalism Without Illusions, Chicago, University of Chicago Press, 1996.