LIBERA CIRCULATIE A PERSOANELOR

LIBERA CIRCULATIE A PERSOANELOR

Libera circulatie a fortei de munca este unul din drepturile fundamentale garantate de legislatia comunitara si probabil cel mai important drept individual. Aceasta libertate exista inca de la infiintarea Comunitatii Europene in 1957, articolul 39 din Tratatul CE mentionand urmatoarele: dreptul de a cauta un job in alt stat membru, dreptul de a munci in alt stat membru, dreptul de a locui pe teritoriul unui stat in acest scop, dreptul de a ramane acolo, dreptul de a beneficia de tratament egal in ceea ce priveste angajarea, conditiile de munca, conditiile de intrare si remuneratie cu cetatenii statului respectiv.

Aceasta din urma este chiar esenta acestei libertati care vizeaza direct eliminarea discriminarilor intre cetatenii statului membru si cetatenii celorlalte state membre ce stau sau muncesc pe teritoriul acelui stat. De aceste drepturi beneficiaza si statele din Zona Economica Europeana: Liechtenstein, Islanda si Norvegia. Un instrument important care face posibila exercitarea acestui drept este recunoasterea reciproca a diplomelor si calificarilor profesionale pe baza de reciprocitate.

Dreptul comunitar a dezvoltat si interpretat aceasta libertate pornind de la insusi conceptul de muncitor care se aplica cetatenilor unui stat membru care-si parasesc tara de origine pentru a lucra in alt stat membru, dar nu si persoanelor care lucreaza pe cont propriu, studentilor, pensionarilor sau altor categorii de inactivi.

Regulile stabilite de legislatia comunitara sunt completate, pe langa recunoasterea reciproca a diplomelor, de un sistem de coordonare a schemelor de securitate sociala. Regulamentul 1408/71/CEE reglementeaza aceasta materie si se aplica si membrilor familiei, indiferent de nationalitate, care se afla impreuna cu un cetatean al unui stat membru care este angajat pe teritoriul altui stat membru al Uniunii.

Pentru deplasarea si sederea muncitorilor si familiilor lor in interiorul Uniunii Europene au fost stabilite anumite conditii (existenta unui act de identitate valabil, facilitarea obtinerii vizelor pentru membrii de familie care nu au cetatenie europeana etc.) si existenta unui permis de sedere pe teritoriul statului unde lucreaza. Exista si cateva limitari ale acestei libertati, iar ele fac referire la ratiuni care tin de sanatatea publica, politici publice si de sanatate existand si la angajarile in sectorul public.

Pentru a facilita gasirea unui loc de munca intr-o tara europeana, Uniunea Europeana a deschis serviciul EURES, o retea care reuneste Comisia Europeana, serviciile publice din Europa, organizatii patronale si autoritati locale si regionale.

Consultantii EURES sunt prezenti in toate statele UE si pot oferi detalii importante cu privire la conditiile de viata si de munca din fiecare tara, piata muncii, sanatate, fiscalitate etc. Serviciul are o importanta mai mare in zonele de frontiera .

In practica, toate aceste drepturi nu se acorda din prima zi in care un stat devine membru deplin al Uniunii Europene. Muncitorii din statele care s-au alaturat UE la 1 mai 2004 au fost subiectul unor masuri tranzitorii care le restrictionau acest drept si care s-au aplicat initial pe o perioada de doi ani, pana in aprilie 2006.

Unele state pot prelungi aceasta perioada cu maxim trei ani si in continuare cu inca doi ani in cazul unor dereglari grave pe piata muncii noului stat membru. Aceasta a presupus ca cetatenii noilor state sa detina un permis de munca pentru a se putea angaja, dar si prioritate la obtinerea acestuia fata de ceilalti lucratori din statele terte.

Din momentul in care o persoana obtine acest permis ea are drepturi egale cu orice cetatean al tarii respective. A fost recunoscut si dreptul noilor state de a impune restrictii similare, si el a fost exercitat de trei noi state: Polonia, Ungaria si Slovenia. In ceea ce priveste Ciprul, acesta nu a facut subiectul unor astfel de restrictii, iar Malta a avut impusa doar o clauza de salvgardare.

La doi ani dupa cea mai mare extindere din istoria UE, a devenit evident ca temerile europenilor asupra migratiei masive de forta de munca dinspre est au fost neintemeiate si, mai mult, ca mobilitatea muncitorilor este un element absolut pozitiv in dezvoltarea economica a UE.

Atunci cand a devenit evident ca obiectivul Agendei Lisabona transformarea UE in cea mai competitiva economie din lume bazata pe cunoastere pana in 2010 nu se poate realiza in ritmul stabilit, in 2005 s-a realizat o revizuire a acesteia, iar accentul a fost mutat pe progres tehnologic si ocuparea fortei de munca. Mobilitatea directioneaza persoanele potrivite spre diferite arii geografice sau domenii de activitate ocupand goluri si generand dezvoltare economica. Dar, asa atat mobilitatea geografica, dar si cea profesionala raman la niveluri scazute. Rata somajului in UE este de 9%, asa ca este nevoie urgenta de mobilitate in domeniile unde piata locala a fortei de munca nu ofera solutii satisfacatoare.

La nivel global, mobilitatea geografica in cadrul UE-25 este la un nivel scazut: 1,5% cetateni care traiesc si lucreaza in alt stat decat cel de origine. Un raport al Comisiei Europene, publicat in februarie 2006 arata ca mobilitatea fortei de munca dinspre Europa Centrala si de Est a avut efecte benefice asupra economiei europene si nu s-a inregistrat, asa cum se temeau vechii europeni, un exod de instalatori si muncitori polonezi sau de alta nationalitate.

In Marea Britanie, Irlanda si Suedia, unde fortei de munca nu i s-au impus restrictii, s-au inregistrat cresteri economice importante si o scadere a somajului.    Comisarul european Vladimir Spidla recomanda statelor membre sa se gandeasca daca mentinerea perioadelor de tranzitie este chiar o masura absolut necesara, avand in vedere necesitatile lor de dezvoltare.

Acelasi Raport al Comisiei arata ca restrictiile in calea mobilitatii fortei de munca au un efect foarte slab in controlarea mobilitatii muncitorilor si ca nu exista nici un raport direct intre perioadele de tranzitie si dimensiunea fluxurilor de persoane dinspre noile state membre. In aceste situatii conteaza mai mult factorii de cerere si oferta.

In conformitate cu Tratatul de Aderare a celor 10 noi state semnat in 2003, statele membre trebuie sa decida pana in luna aprilie 2006 daca vor mentine restrictiile nationale in acest domeniu (cu exceptia Irlandei, Suediei si Marii Britanii care nu au asemenea prevederi). Anticipand, Finlanda, Spania si Portugalia si-au deschis pietele de munca chiar din martie 2006.

Dupa 2007 Romania si Bulgaria sunt noile state care aspira la statutul de membru cu drepturi depline, iar cetatenii lor sunt atrasi de posibilitatile si oportunitatile pe care le creeaza dreptul de a munci liber pe teritoriul UE. Ca si in cazul primului val al extinderii, Uniunea Europeana a solicitat o perioada de tranzitie pentru libera circulatie a lucratorilor de 2 pana la 7 ani dupa aderare.

Inaintea celui de-al doilea an dupa aderare va fi facuta o evaluare a masurilor nationale luate in domeniu, pe baza sugestiilor si rapoartelor Comisiei. In completarea acestei evaluari si nu mai tarziu de sfarsitul celui de-al doilea an de dupa aderare, statele membre vor notifica Comisiei daca intentioneaza sa continue aplicarea masurilor nationale pe urmatoarea perioada de 3 ani sau daca intentioneaza sa aplice acquis-ul pe viitor.

Romania a adoptat acquis-ul comunitar in domeniu in anul 2002 si a acceptat prin documentele de pozitie aranjamentul tranzitoriu pentru liberalizarea circulatiei lucratorilor propus de Uniunea Europeana asa cum a fost mentionat acesta in Tratatul de Aderare si isi rezerva dreptul ca, in contextul acestui aranjament, sa poata aplica cetatenilor unui stat membru actual masurile nationale echivalente masurilor aplicate de acel stat membru Romaniei cu privire la libera circulatie a lucratorilor.

Dreptul de lucra in Uniunea Europeana este probabil unul din cele mai mari beneficii ale aderarii si cu siguranta cel mai atractiv pentru cetatenii statelor membre. Desi aceasta libertate a fost de multe ori considerata de cetatenii din Europa de Vest o amenintare asupra propriilor oportunitati de angajare, iar temerile au crescut dupa ultima extindere, timpul a dovedit ca libertatea, interactiunea si mobilitatea aduc multe beneficii economiei si societatilor europene. A trai si a lucra oriunde in Uniunea Europeana este o oportunitate unica din punct de vedere profesional, personal si cultural. [1]