Presedintele Romaniei

Presedintele Romaniei

1. Rolul Presedintelui Romaniei

Reglementarile privitoare la Presedintele Romaniei se gasesc in Titlul III, Capitolul II din Constitutia Romaniei, in art. 80-100. Constitutia noastra instituie un executiv bicefal, format din Presedinte si Guvern. Textul legii fundamentale nu utilizeaza sintagma "sef de stat" insa, din examinarea functiilor si atributiilor Presedintelui Romaniei, reiese ca un asemenea titlu ii este aplicabil. Caracterul bicefal al executivului implica faptul ca Presedintele si Guvernul au atributii distincte, exercitate relativ autonom. Ca si Parlamentul, Presedintele este ales de catre popor, prin vot universal, egal, direct, secret si liber exprimat (art. 81, alin. (1)), ceea ce confera un caracter reprezentativ functiei sale. Imprejurarea ca Parlamentul este "organ reprezentativ suprem" (art. 60, alin. (1), teza 1), nu implica nicidecum o subordonare a Presedintelui fata de Parlament.

Art. 80 din Constitutia Romaniei stabileste ca Presedintele "reprezinta statul roman si este garantul independentei nationale, al unitatii si integritatii teritoriale a tarii" (alin. (1)). El vegheaza la respectarea Constitutiei si la buna functionare a autoritatilor publice. In acest scop, Presedintele Romaniei mediaza intre puterile statului precum si intre stat si societate.

2. Mandatul Presedintelui Romaniei

Numarul mandatelor si durata acestora

Pana la revizuirea Constitutiei, Presedintele Romaniei era ales pentru un mandat de 4 ani. Mandatul Presedintelui a fost prelungit prin modificarea art. 83, alin. (1), la cinci ani, prevederi care se aplica insa incepand cu noul mandat prezidential (art. 155, alin. (3)). Conditiile de eligibilitate sunt urmatoarele:

- candidatul sa fie cetatean roman;

- candidatul sa nu aiba si alta cetatenie decat cea romana;

- candidatul sa aiba drept de vot;

- candidatului sa nu-i fie interzisa asocierea in partide politice in baza art. 37, alin. (3);

- candidatul sa fi implinit varsta de 35 de ani la data alegerilor;

- candidatul sa nu mai fi exercitat anterior doua mandate de Presedinte al Romaniei.

Alegerea poate avea loc prin unul sau doua tururi de scrutin (in cazul in care nici unul din candidati nu obtine majoritatea voturilor valabil exprimate pe intreaga tara). Intampinarile si contestatiile cu privire la inscrierea candidatilor sau la desfasurarea alegerilor vor fi solutionate de Biroul Electoral Central, putand fi atacate prin contestatie, solutionata - in baza art. 146, lit. f) - de catre Curtea Constitutionala. Validarea mandatului se va face de catre Curtea Constitutionala (art. 82, alin. (1)). Modul de desfasurare a alegerilor este reglementat in prezent de dispozitiile Legii nr. 370 / 20. 09. 2004, care inlocuieste Legea nr. 69/1992 cu privire la alegerea Presedintelui Romaniei, sub imperiul careia s-au desfasurat alegerile de pana acum (din anii 1992, 1996 si 2000).

Nimeni nu poate exercita functia de Presedinte al Romaniei pentru mai mult de doua mandate. In practica politica recenta s-a pus problema calificarii mandatului de Presedinte al Romaniei, exercitat de domnul Ion Iliescu in perioada mai 1990 - noiembrie 1992. Efectuand o distinctie intre notiunile de "functie" si "mandat", Curtea Constitutionala a stabilit ca mandatul ("preconstitutional") exercitat de domnul Ion Iliescu intre anii 1990-1992 nu constituie un mandat in intelesul art. 81, alin. (2), fraza 1, si - ca atare - nu va fi luat in calcul la stabilirea numarului de mandate exercitate. In consecinta, atat candidatura acestuia din anul 1996, cat si candidatura din anul 2000 au fost constitutionale.

Durata mandatului este (de la noul mandat inainte) de 5 ani. Ea poate fi prelungita, prin lege organica, in caz de razboi sau de catastrofa (art. 81, alin. (3)). Observam sub acest aspect o anumita similitudine cu mandatul Parlamentului, care - conform dispozitiilor art. 63, alin. (1), poate fi de asemenea prelungit, in aceleasi conditii. Similitudinea nu mai este insa de observat in privinta stabilirii datei alegerilor. Alegerile parlamentare trebuie organizate in decurs de 3 luni de la expirarea mandatului (art. 63, alin. (2)). In privinta stabilirii datei alegerilor prezidentiale, legea fundamentala nu cuprinde nici un fel de dispozitii. In Legea nr. 370 / 2004, se prevede doar ca data alegerilor prezidentiale se stabileste de catre Guvern, cu cel putin 45 de zile inainte de data votarii, si se aduce la cunostinta populatiei cu cel putin 5 zile inainte de expirarea mandatului sau de la data survenirii vacantei functiei (art.4, alin. 1 din legea mentionata). Aceasta reglementare lasa loc unor abuzuri din partea Guvernului. Astfel, in cazul in care Guvernul anunta, cu o saptamana inainte de expirarea mandatului presedintelui, data alegerilor, stabilind-o insa la 6 luni dupa data anuntarii, sunt respectate cerintele art. 4 al legii mentionate. Practic insa, intr-o asemenea situatie, mandatul Presedintelui ar fi prelungit cu aproape 6 luni. In plus, in Constitutie nu exista o dispozitie - similara celei din art. 63, alin. (4), in privinta Parlamentului, sau celei din art. 110, alin. (4) in privinta Guvernului - care sa restranga exercitarea atributiilor prezidentiale in perioada dintre expirarea mandatului si intrarea in functie a noului Presedinte. Alegerile au loc intr-o singura zi, care poate fi numai duminica (art. 4, alin. 2 din lege).

Exercitarea mandatului incepe de la data depunerii juramantului prevazut in art. 82. Presedintele isi exercita mandatul pana la depunerea juramantului de catre Presedintele nou ales (art. 83, alin. (2)).

Vacanta functiei de Presedinte al Romaniei, prevazuta in art. 97, survine in caz de demisie, de demitere din functie, in caz de imposibilitate definitiva de exercitare a functiei, sau de deces. Demiterea din functie poate fi decisa doar de popor, prin referendum, in baza art. 95 din legea fundamentala. Modul de organizare a referendumului privind demiterea (sau confirmarea in functie) a Presedintelui Romaniei este reglementat de Legea nr. 3/2000 privind organizarea si desfasurarea referendumului, in art. 8-10 precum si in art. 15-48. Presedintele mai este demis - de drept - pe data ramanerii definitive a hotararii Inaltei Curti de Justitie si Casatie, de condamnare pentru infractiunea de inalta tradare (art. 96, alin. (4), fraza ultima). Imposibilitatea definitiva implica in mod normal recurgerea la avizul unor experti (de obicei in medicina) .Ea trebuie insa constatata, pe baza avizului expertilor, de catre Curtea Constitutionala (art. 146, lit. g)). In caz contrar ar fi posibile anumite abuzuri.

Incompatibilitati si imunitati

Functia de presedinte este incompatibila cu orice alta functie publica sau privata (art. 84, alin. (1), teza a doua). Demnitatea functiei de sef al statului ar fi grav afectata in cazul in care titularul acesteia nu i-ar consacra intreaga sa energie, precum si toate resursele fizice si intelectuale disponibile. In timpul mandatului sau, Presedintele Romaniei nu poate fi membru al unui partid politic (art. 84, alin. (1) teza 1). Situarea sefului statului in afara sferei de competitie dintre partidele politice il plaseaza pe o pozitie similara celei a unui monarh constitutional, a unui arbitru intre diversele partide, inclusiv fata de cel din care provine. O asemenea solutie denota o neincredere funciara in capacitatea partidelor de a-si exercita functia de formare a vointei politice a electoratului si de a asigura - in cazul in care ajung la guvernare - realizarea politicii aprobate prin vot de catre cetateni. Implicit, aceasta semnifica o anumita rezerva sau chiar ostilitate fata de pluralismul politic. Un partid democratic isi propune in mod manifest promovarea unei politici benefice pentru intreaga natiune iar conducatorii sai sunt sau ar trebui sa fie capabili sa exercite functia suprema in stat in mod echilibrat si impartial, sa fie cu alte cuvinte presedinti deopotriva a celor care i-au votat cat si a celor care nu i-au votat. Imprejurarea de a fi membru al unui partid politic - detinand chiar o functie de conducere in acel partid - nu are cum sa afecteze modul de a exercita functia de sef al statului in cazul in care partidul respectiv este loial fata de constitutie si fidel principiilor democratiei si statului de drept. In conditiile unei competitii politice democratice, accesul la functia suprema in stat este practic imposibil in conditii normale pentru un candidat din afara unui partid politic; este greu de conceput ca un partid politic sa sprijine candidatura pentru aceasta functie a unei personalitati apolitice. Alegerea in functia de Presedinte al Romaniei il obliga pe cel ales sa se abtina de la a participa la luarea deciziilor in propriul partid, ceea ce inevitabil este de natura a crea frictiuni si rivalitati in interiorul partidului intre adeptii si sustinatorii sai pe de o parte si cei legati de noua conducere a partidului, de regula implicati in activitatea de guvernare, pe de alta parte. Retragerea din procesul decizional din interiorul partidului sau are sens pentru un politician aflat la sfarsitul carierei, care odata cu incheierea mandatului de Presedinte intentioneaza sa se retraga din viata politica si nu va fi decat cu greu credibila si efectiva in cazul in care un politician exercita un prim mandat de Presedinte, se intoarce in fruntea partidului sau la incheierea mandatului, exercita mai tarziu un al doilea mandat pentru a-si continua apoi cariera ca parlamentar. Este perfect normal ca un lider al unui partid politic sa exercite functia de sef al statului iar la sfarsitul mandatului ori intre mandate sa detina un mandat de parlamentar; a-l obliga insa pe durata mandatului de Presedinte sa se abtina de la a participa la dezbaterile si la deciziile din propriul partid inseamna a-l obliga fie la a renunta la viitorul sau politic, fie la gasirea unor cai ocolite de a-si pastra influenta si autoritatea in partidul din care oficial nu mai poate face parte. Practic dispozitia constitutionala citata (art. 84, alin. (1), teza a 2-a) obliga clasa politica romaneasca la o ipocrizie in plus. Caracterul nerealist al acestei exigente este constientizat intr-o anumita masura si de legiuitorul organic: noua lege electorala prevede in mod expres posibilitatea ca Presedintele in functie la data alegerilor, daca se afla in ultimele 3 luni ale mandatului, sa poata candida "ca independent pe listele unui partid politic, unei aliante politice sau aliante electorale pentru obtinerea unui mandat de deputat sau senator." Candidatura implica posibilitatea de a-si sustine propria candidatura, participand la campania electorala; este insa discutabil in cel mai inalt grad daca Presedintele poate promova in aceasta campanie electorala nu numai propria candidatura, ci si partidul pe listele caruia este inscris precum si pe candidatii propusi de acel partid, mentinandu-se totodata in limitele stabilite de art. 84, alin. (1).

Conform articolului 84, alin. 2 din legea noastra fundamentala, Presedintele Romaniei beneficiaza de imunitate. O prima problema ridicata de interpretarea acestui text o constituie intinderea imunitatii conferite de Constitutie sefului statului. Beneficiaza Presedintele de imunitate pe intreaga durata a mandatului, pentru toate actele si faptele sale sau doar in privinta actelor si faptelor comise in exercitiul mandatului? In vechea redactare a textului constitutional, raspunsul se putea da usor: art. 84 (denumit ca si in prezent "Incompatibilitati si imunitati") era formulat aproape identic in primele doua alineate, avand in plus un al treilea alineat, privitor la punerea sub acuzare a Presedintelui pentru inalta tradare. Continutul acestui alineat este preluat prin legea de revizuire in noul articol 95¹, devenit 96 in urma renumerotarii. In formularea anterioara a art. 84, interpretarea sistematica a textului ducea la concluzia neresponsabilitatii presedintelui: dispozitiile constitutionale privind imunitatea cuprindeau un enunt succint ("Presedintele Romaniei se bucura de imunitate") urmat de o trimitere la un text referitor la neresponsabilitatea parlamentarilor si de reguli privind tragerea la raspundere a sefului statului in caz de "inalta tradare". Rezulta per a contrario, ca in celelalte imprejurari Presedintele Romaniei nu raspundea - nici politic si nici juridic in fata vreunui organ constitutional sau judiciar - responsabilitatea sa fiind limitata la cazul "inaltei tradari", si - in plus - conditionata de procedura stabilita in acest sens. Din moment ce constituantul privea procedura punerii sub acuzare a Presedintelui ca o exceptie de la regula imunitatii prezidentiale, tacerea sa in privinta altor situatii trebuie interpretata in sensul negarii admisibilitatii vreunei raspunderi.

In noua redactare a textului legii fundamentale, dispozitiile privind imunitatea sefului statului si cele referitoare la procedura punerii sale sub acuzare sunt plasate in articole diferite (84 si respectiv 96). Prin urmare, nu mai putem trage concluzia ca legiuitorul constituant ar privi raportul dintre cele doua norme ca pe un raport intre regula si exceptie. "Mutarea" dispozitie din art. 84, alin. (3) in cuprinsul unui nou articol (95¹ devenit prin renumerotare 96) pledeaza mai degraba pentru o solutie contrara. Prin urmare, discutia asupra intinderii si limitelor imunitatii prezidentiale trebuie reluata, cu luarea in considerare a noii configuratii a textului constitutional.

Sunt posibile doua interpretari, in functie de modul in care privim raportul dintre cele doua fraze ale alineatului 2 din art. 84.

1) Pe de o parte, putem sustine ca fraza a doua ("Prevederile articolului 72, alin. (1) se aplica in mod corespunzator.") cuprinde o asertiune suplimentara fata de dispozitia din prima fraza ("Presedintele Romaniei se bucura de imunitate.") si contine o regula aparte, distincta de regula generala a imunitatii sefului statului; astfel, in plus fata de imunitatea - generala si neconditionata - conferita prin prima fraza si care priveste toate actele si faptele sale, Presedintele mai beneficiaza de imunitate in privinta actelor si faptelor care au legatura cu exercitarea mandatului. In prima situatie, imunitatea este limitata la durata mandatului (fiind asadar o imunitate de procedura), iar in cea de-a doua, imunitatea este perpetua (constituind de data aceasta un caz de neresponsabilitate). Dificultatea principala ce sta in calea acestei interpretari rezida in lipsa argumentelor exprese de text care sa pledeze in sprijinul unei limitari in timp - la durata mandatului - a imunitatii stipulate in prima fraza, in contrast cu caracterul nelimitat in timp al imunitatii prevazute in fraza a 2-a. Este insa de remarcat faptul ca in cazul in care am admite lipsa unei limitari in timp a imunitatii prevazute in prima fraza, cea de a doua fraza ar fi absolut inutila: ce sens ar mai avea trimiterea la aplicarea corespunzatoare a dispozitiilor din art. 72, alin. (1), din moment ce Presedintele beneficiaza perpetuu de imunitate pentru toate actele si faptele sale, indiferent daca sunt savarsite in legatura cu mandatul sau sau in afara acestuia? Prin urmare imunitatea prevazuta de textul primei fraze a art. 72, alin. (1) este limitata in timp la durata mandatului; consideram ca atunci cand constituantul intelege sa confere imunitate unui demnitar, o face doar pe durata mandatului sau, iar atunci cand imunitatea conferita este perpetua o mentioneaza expres. In lipsa unei asemenea dispozitii, orice imunitate este limitata la durata mandatului.

2) Pe de alta parte se poate afirma ca fraza a 2-a nu reprezinta altceva decat reluarea si concretizarea regulii stabilite in prima fraza; prin urmare Presedintele nu ar dispune decat de acea imunitate care rezulta din aplicarea corespunzatoare a dispozitiilor art. 72, alin. (1). Cu alte cuvinte, imunitatea sa s-ar intinde doar asupra opiniilor si a deciziilor adoptate in exercitiul mandatului. Concluzia aceasta este greu de acceptat din perspectiva unei interpretari teleologice. Intentia constituantului a fost de a-l proteja pe Presedinte contra presiunilor, sicanelor sau tracasarilor decurgand din exercitarea cu rea credinta sau din interes politic a unor actiuni penale. Totodata, caracterul independent si impartial al actului de justitie este mult mai bine aparat atunci cand cel acuzat nu mai ocupa o inalta functie in stat. Pe de o parte sunt excluse sau macar reduse considerabil atat influentele pe care acesta si prietenii sai politici le-ar putea exercita asupra justitiei, iar pe de alta parte dispare miza politica enorma reprezentata de posibilitatea compromiterii grave a unui personaj de prim rang al scenei publice.

Inceperea cercetarii sau a urmaririi penale ori a procesului penal in cazul unei fapte legate de exercitarea mandatului nu ar fi atat de grava sub acest aspect; in discutie s-ar afla acte politice ale Presedintelui, iar opinia publica ar percepe aceste proceduri ca parte a unei dispute politice, in care cei ce au initiat-o risca sa apara si ei intr-o lumina negativa, ca persoane incapabile sa-si sustina punctul de vedere prin intermediul unei dezbateri democratice sau sa-si impuna proprii reprezentanti in functii eligibile prin scrutin democratic si care recurg la mijloace neloiale pentru a compromite reprezentantii adversarilor sau a zadarnici initiativele acestora. Un proces penal pentru fapte savarsite in afara exercitiului mandatului este mult mai grav pentru reputatia unui demnitar ; s-ar crea imaginea unui om aflat in conflict nu cu adversarii sai politici - ceea ce ar fi absolut normal pentru un om politic -, ci cu legea. O acuzatie pentru o fapta care are legatura cu mandatul trebuie intotdeauna sa se raporteze la cazuri reale si precise, in general cunoscute publicului larg si dezbatute in mass media; ca atare posibilitatea de a inventa sau exagera este considerabil redusa. O acuzatie privind fapte savarsite in afara mandatului poate privi orice situatii reale sau imaginare; posibilitatea de a inventa, interpreta tendentios sau a exagera anumite circumstante sau de a rastalmaci anumite declaratii este practic nelimitata. Orice procesoman obscur poate iesi din anonimat, dobandind o celebritate de nationala de o zi, prin formularea unei acuzatii penale impotriva sefului statului. Initierea oficiala a unei anchete in acest sens ar conferi insa acestui demers un plus de credibilitate in fata opiniei publice iar prejudiciul public ar fi considerabil. Pentru aceste ratiuni, credem ca este greu de admis ca intentia legiuitorului constituant a fost de-a proteja mandatul Presedintelui doar contra primei categorii de acuzatii, cele politice - mai usor de verificat si de respins -, lasand deschisa posibilitatea tracasarii sefului statului si a degradarii nivelului confruntarilor politice prin procese penale pentru fapte savarsite in afara exercitiului functiei, caz in care demontarea acuzatiilor este mult mai greu de realizat.

Nou inseratul articol 96 din legea fundamentala stabileste conditiile punerii sub acuzare a Presedintelui pentru "inalta tradare". Se pune si in acest caz problema daca punerea sub acuzare se face in conditiile prevazute doar in timpul exercitarii mandatului de catre Presedinte sau si dupa expirarea acestuia. Credem ca faptele de "inalta tradare" comise de Presedinte intra sub incidenta dispozitiilor mentionate doar in cazul in care au fost comise in timpul exercitarii mandatului, sau daca fusesera comise anterior, ele vor fi supuse acelorasi dispozitii numai pe durata exercitarii mandatului. Dupa expirarea mandatului, atat faptele de tradare (sau de "inalta tradare") comise anterior exercitarii functiei de Presedinte, cat si cele comise ulterior, vor fi supuse dispozitiei dreptului comun in materie.

Conform alin. (1) din articolul mentionat, punerea sub acuzare a Presedintelui pentru inalta tradare se face doar de Camera Deputatilor si de Senat, intrunite in sedinta comuna, cu votul a doua treimi din numarul deputatilor si senatorilor. Conform art. 60 din Regulamentul sedintelor comune ale Camerei Deputatilor si ale Senatului, cererea de punere sub acuzare trebuie semnata de cel putin o treime din numarul total al senatorilor si deputatilor. Competenta de judecata apartine Inaltei Curti de Casatie si Justitie. Dupa cum am mai mentionat, Presedintele este demis de drept pe data ramanerii definitive a hotararii de condamnare. De la data trimiterii sale in judecata si pana la data demiterii, Presedintele este suspendat de drept (art. 96, alin. (3)).

Suspendarea si demiterea Presedintelui Romaniei

Conform art. 95, alin. (1), in cazul savarsirii unor fapte grave prin care incalca prevederile Constitutiei, Presedintele Romaniei poate fi suspendat din functie de Camera Deputatilor si de Senat, intrunite in sedinta comuna, cu votul majoritatii deputatilor si senatorilor, dupa consultarea Curtii Constitutionale. Presedintele poate da Parlamentului explicatii cu privire la faptele ce i se imputa. Propunerea de suspendare din functie poate fi initiata de cel putin o treime din numarul deputatilor si senatorilor si se aduce neintarziat la cunostinta Presedintelui (art. 95 alin. (2)). Daca propunerea de suspendare din functie este aprobata, se va organiza in cel mult 30 de zile un referendum pentru demiterea Presedintelui (art. 95, alin. (3)).

In cei 16 ani care au trecut de la adoptarea legii noastre fundamentale, procedura de suspendare a Presedintelui Romaniei a fost initiata de doua ori:

- prima data ca urmare a unor declaratii facute de seful statului, dl. Ion Iliescu, in ziua de 20 mai 1994, interpretate ca fiind ostile atat restituirii, prin justitie, catre proprietari a imobilelor nationalizate, cat si ideii de proprietate privata in general si apreciate ca un act de presiune politica asupra judecatorilor care aveau a se pronunta asupra unor cereri de restituire a unor asemenea imobile. Curtea Constitutionala a dat un aviz negativ cererii de suspendare, iar Parlamentul a respins-o cu majoritate de voturi.

- Presedintele Romaniei a fost suspendat la data de 19 aprilie 2007, prin hotarare adoptata cu o larga majoritate de Camerele Parlamentului intrunite in sedinta comuna, in urma unei cereri initiate de PSD. Este de remarcat faptul ca parlamentarii care au votat in favoarea suspendarii au ignorat avizul negativ al Curtii Constitutionale, dezbaterile care au precedat adoptarea hotararii de suspendare fiind caracterizate prin violenta de limbaj si rechizitorii politice inversunate la adresa sefului statului; preocuparea de a examina rationamentul Curtii si eventual de a demonstra, contrar avizului acesteia, gravitatea pretinselor fapte de incalcare a Constitutiei, fiind practic absenta. Referendumul din 19 mai 2007, organizat in baza prevederilor art. 95, alin. (3) din Constitutie precum si a dispozitiilor Legii 3 / 2000, modificata in mod special cu acest prilej, a dat castig de cauza Presedintelui suspendat cu aproape 75 % din numarul voturilor valabil exprimate. Consecintele directe ale actului de suspendare (cresterea fara precedent a popularitatii sefului statului, perceput ca victima a unei coalitii transpartinice de parlamentari corupti, si reculul de popularitate al partidelor care au concurat la adoptarea hotararii de suspendare si chiar a Parlamentului in intregul sau) atesta riscurile politice ale exercitarii abuzive si fara discernamant a unui asemenea instrument de control parlamentar asupra executivului.

Interimatul functiei de Presedinte

Conform prevederilor art. 98, alin. (1), interimatul functiei survine in trei situatii: in cazul in care functia de Presedinte devine vacanta, daca Presedintele este suspendat din functie ori daca se afla in imposibilitate temporara de a-si exercita atributiile. Functia de Presedinte devine vacanta prin demisie, prin demitere (in urma referendumului prevazut de art. 95 alin. (3)), in caz de pierdere a drepturilor electorale sau de deces. Teoretic, mandatul Presedintelui ar mai putea inceta in caz de incompatibilitate, insa este greu de conceput o situatie in care un politician care reuseste sa ocupe cea mai inalta functie in stat sa-si pericliteze pozitia refuzand sa renunte la o functie publica sau privata pe care o detine sau la calitatea de membru a unui partid politic. In cazul in care, totusi, Presedintele exercita functii incompatibile cu demnitatea de sef al statului sau desfasoara activitati care presupun in mod necesar apartenenta la un anumit partid politic, asemenea fapte pot fi considerate incalcari grave ale prevederilor legii fundamentale, ducand la suspendarea sa din functie conform dispozitiilor art. 95, alin. (1), astfel incat aceasta situatie este subsumabila ipotezei a doua. Imposibilitatea exercitarii atributiilor trebuie sa fie temporara; in cazul in care ar fi definitiva (de exemplu: in urma unui accident sau a unei operatii nereusite, Presedintele se afla in coma iar functiile creierului sunt grav si iremediabil compromise), functia de sef al statului devine vacanta. Nu ne aflam in situatia unei imposibilitati temporare de exercitare a functiilor nici in cazul unei interventii chirurgicale in care Presedintele este supus anesteziei totale pentru o scurta perioada de timp. Imposibilitatea temporara in exercitarea functiilor apare atunci cand Presedintele este in coma in urma unei operatii sau nu poate lua decizii in deplina cunostinta de cauza datorita unor efecte secundare ale medicamentelor administrate in cadrul tratamentului postoperatoriu, ori - caz frecvent in filmele de aventuri dar aproape niciodata intalnit in practica - a disparut sau se afla in captivitate. Se poate imagina si situatia unei pierderi temporare a discernamantului sefului statului in urma unei boli mintale; totusi intr-o asemenea situatie vor exista intotdeauna presiuni considerabile din partea tuturor fortelor politice apropiate Presedintelui pentru ca acesta sa-si dea demisia, intrucat un asemenea fapt, devenit public, ar compromite grav imaginea publica a acestor partide.

Interimatul functiei de Presedinte se asigura, in ordine, de presedintele Senatului si de presedintele Camerei Deputatilor (art. 98, alin. (1), teza ultima). Pana in decembrie 2004, aceasta dispozitie nu avea o semnificatie politica deosebita, dat fiind faptul ca partidul sau coalitia care castiga alegerile parlamentare le castiga si pe cele prezidentiale. Presedintele Senatului - potential Presedinte interimar - apartinea aceluiasi partid sau unui partid aliat cu cel al sefului statului. Prin revizuirea legii noastre fundamentale, s-a prelungit mandatul sefului statului, ceea ce ridica in mod considerabil sansele survenirii unei coabitari a Presedintelui cu un Parlament si un Guvern de alta orientare politica. Independent de aceasta ipoteza, rezultatul strans al alegerilor din 28 noiembrie 2004 a dus la situatia bizara a unei majoritati parlamentare de moment - si anume in momentul alegerii presedintilor Camerelor - diferita de majoritatea guvernamentala de mai tarziu. Astfel, Presedintele Romaniei (care a candidat din partea Aliantei "Dreptate si Adevar") a coabitat peste un an cu presedintii Camerelor, ambii membri ai PSD. In aceste conditii, survenirea interimatului functiei de Presedinte implica o miza politica enorma. Opozitia va fi deosebit de interesata in a gasi temeiuri sau a crea situatii care ar putea duce la interimatul functiei de sef al statului. Recompensa va fi considerabila; controlul - fie el si temporar - asupra institutiei prezidentiale. Sub acest aspect, institutia interimatului, asa cum este configurata in textul actualei Constitutii are un anumit potential destabilizator.

O garantie in privinta sustragerii acestei decizii jocului politic interesat al partidelor o reprezinta atributia Curtii Constitutionale prevazuta in art. 146, pct. g) (art. 144, pct. e), in vechea redactare): Curtea constata existenta imprejurarilor care justifica interimatul functiei de Presedinte al Romaniei si comunica cele constatate Parlamentului. Insa in cazul in care interimatul survine ca urmare a suspendarii Presedintelui, rolul Curtii este limitat la un aviz consultativ, dat anterior deciziei de suspendare, conform art. 95, alin. (1), coroborat cu art. 146, pct. f).

Presedintele interimar poate exercita, pe durata functiei, toate atributiile sefului statului cu exceptia celor prevazute la articolele 88-90 (art. 98, alin. (2)). Este vorba de trimiterea de mesaje catre Parlament (art. 88), de dizolvarea Parlamentului (art. 89) si de consultarea poporului prin referendum (art. 90). Printre atributiile neexceptate se numara si cea de desemnare a unui candidat pentru functia de prim ministru (art. 85, alin. (1) si art. 103, alin. (1)) si de numire a Guvernului pe baza votului de incredere acordat de Parlament (art. 85, alin. (1), teza ultima). Aceasta poate duce la un abuz din partea Paramentului sau, mai exact, a majoritatii parlamentare. In cazul unei crize guvernamentale, atunci cand seful statului nu intelege sa faca uz de atributiile sale in sensul dorit de majoritatea parlamentara, numind candidatul la functia de prim ministru si echipa guvernamentala agreata de aceasta, va exista posibilitatea suspendarii Presedintelui pentru un pretext oarecare - invocat ca grava incalcare a Constitutiei - si dand astfel posibilitatea formarii unui nou Guvern in intervalul de timp dintre suspendare si referendumul organizat in urma acesteia. Chiar si in cazul in care votul poporului il confirma in functie pe Presedinte, acesta va intalni la revenirea in functie o echipa guvernamentala gata formata, pe al carei sef, conform art. 107, alin. (2), nu il poate revoca. In aceste conditii, dispozitiile art. 89 din Constitutie cu privire la dizolvarea Parlamentului au devenit practic caduce. In intervalul de timp - oricum exagerat de lung - de 60 de zile de la prima cerere de investitura a unui candidat neagreat de majoritatea parlamentara (termen a carui expirare este necesara pentru a se putea dizolva Parlamentul), aceasta majoritate are tot timpul de care are nevoie pentru a declansa procedura de suspendare din functie a Presedintelui si de a forma cu sprijinul presedintelui interimar un nou Guvern. Astfel, a disparut optiunea fireasca si necesara intr-un regim parlamentar, ca in caz de criza guvernamentala, seful statului sa se pronunte pentru mentinerea echipei guvernamentale si dizolvarea parlamentului, facand totodata un apel la electorat pentru a-i confirma prin vot decizia. Este greu de imaginat ca in conditiile unei vieti politice reale, in care nu trebuie sa ne asteptam la virtuti extraordinare si la atitudini civice total dezinteresate din partea factorilor politici, parlamentarii vor astepta rabdatori, in caz de criza, dizolvarea adunarilor legiuitoare, fara a face uz de posibilitatea de a suspenda Presedintele.

Presedintele interimar este raspunzator, politic si juridic, conform prevederilor art. 95 si 98 (la care face trimitere art. 99). Cu alte cuvinte, si lui i se pot aplica dispozitiile privitoare la suspendare, caz in care vom avea un al doilea Presedinte interimar (in locul presedintelui Senatului, interimatul va fi exercitat de presedintele Camerei Deputatilor). Consideram ca, in cazul suspendarii presedintelui interimar, nu se pune problema organizarii unui referendum pentru demiterea acestuia; el nu a fost desemnat in functie prin votul electoratului si nu are sens sa fie consultat electoratul in privinta mentinerii sale in functie. Practic, o hotarare de suspendare pronuntata in conditiile art. 95 cu privire la Presedintele interimar are efectul unei demiteri. Oricum, interimatul functiei de sef al statului este prin definitie conceput sa dureze putin timp, doar pana la alegerea noului Presedinte, la confirmarea celui aflat in functie sau la redobandirea de catre acesta a capacitatii de a-si exercita atributiile.

Textul legii fundamentale prezinta insa o lacuna: art. 99 omite sa faca trimitere si la dispozitiile art. 96 (carora le corespundeau cele ale art. 84, alin. (3) in vechea redactare), referitoare la cazul inaltei tradari. Desi cazurile de "inalta tradare", dincolo de toate problemele de interpretare ale textului constitutional in materie, sunt rarisime in cazul unui sef al statului, ba inca si mai rare in cazul unui presedinte interimar, lacuna legiuitorului constituant este totusi evidenta. Solutia ar reprezenta-o reglementarea acestei situatii de catre legiuitorul organic (de altfel inca dator si in privinta incriminarii faptelor de "inalta tradare"). Pentru cazul - absolut ipotetic - al savarsirii "inaltei tradari" de catre un Presedinte interimar, solutia ar consta fie in aplicarea prin analogie a dispozitiilor art. 96, fie in suspendarea sa din functie (suspendare care, dupa cum am vazut, are oricum consecintele unei demiteri), urmand a fi judecat conform dreptului si procedurii comune, dupa incetarea functiei sale.

3. Functiile si atributiile Presedintelui Romaniei

In baza art.80 al Constitutiei Presedintele reprezinta statul roman. El este garant al independentei nationale, al unitatii si integritatii teritoriale a tarii. De asemenea el vegheaza la respectarea Constitutiei si la buna functionare a autoritatilor publice. In acest scop, el mediaza intre puterile statului, precum si intre stat si societate.

Din analiza acestor dispozitii, reiese faptul ca Presedintele Romaniei indeplineste 3 functii:

- functia de reprezentare a statului roman;

- functia de garant al independentei nationale, al unitatii si integritatii teritoriale;

- functia de mediere.

Functia de reprezentare a Presedintelui devine vizibila in exercitarea unor atributii precum incheierea tratatelor internationale in numele Romaniei (art. 91, alin. (1)), acreditarea si rechemarea reprezentantilor diplomatici ai Romaniei (art. 91, alin. (2)), primirea scrisorilor de acreditare din partea reprezentantilor diplomatici straini (art. 91, alin. (3)), conferirea de decoratii si de titluri de onoare (art. 94, lit. a)), acordarea gradelor de maresal, general sau amiral (art. 94, lit. b)), numirea in functii publice ((art. 94, lit. c)), acordarea gratierii individuale (art. 94, lit. d) ori convocarea Camerelor nou alese (art. 63, alin. (3)).

Presedintele actioneaza ca garant al independentei nationale, al unitatii si integritatii teritoriale a Romaniei prin indeplinirea unor atributii precum: declararea mobilizarii partiale sau generale (art. 92, alin. (2)), adoptarea masurilor necesare pentru respingerea unei agresiuni armate impotriva Romaniei (art. 92, alin. (3)) ori instituirea, potrivit legii, a starii de asediu sau a starii de urgenta (art. 93, alin. (1)).

Presedintele actioneaza in indeplinirea functiei de mediere in urmatoarele situatii: cu ocazia numirii Guvernului si a membrilor acestuia (art. 85, coroborat cu art. 102), cu ocazia consultarii Guvernului (art. 86), prin participarea la sedintele Guvernului (art. 87), prin trimiterea de mesaje Parlamentului (art. 89), cu ocazia dizolvarii Parlamentului (art. 90), a consultarii poporului prin referendum (art. 90), a promulgarii legilor (art. 77) ori a sesizarii Curtii Constitutionale cu privire la neconstitutionalitatea unei legi adoptate de Parlament, anterior promulgarii (art. 144, lit. a)).

Atributiile Presedintelui Romaniei se gasesc reglementate, in majoritate in dispozitii din Titlul III, Capitolul II al Constitutiei (art. 85-94) dar si in dispozitii din alte capitole si titluri ale legii fundamentale (art. 63, alin. (3,) art. 77, art. 103, art. 109, alin. (2) sau art. 146, lit. a)). Clasificarea acestor atributii - destul de numeroase si eterogene - ridica anumite dificultati in privinta gasirii unui criteriu a carui aplicare consecventa sa epuizeze aceste atributii si sa evidentieze totodata specificul activitatii sefului statului. In afara de criteriul functiilor in indeplinirea carora sunt exercitate atributiile Presedintelui, criteriu tratat mai sus, un alt criteriu relevant este cel al conditionarii exercitarii acestora.

Exercitarea unor atributii prezidentiale este legata de indeplinirea unor conditii exterioare, dintre care cele mai importante sunt aprobarea Parlamentului si contrasemnarea de catre primul ministru. Aprobarea Parlamentului este necesara cu ocazia declararii mobilizarii generale sau partiale (art. 92, alin. (2)),sau a instituirii starii de asediu sau a starii de urgenta (art. 91, alin. (1)). Este de observat din analiza art. 100, alin. (2), ca exercitarea atributiilor respective este conditionata si de contrasemnarea de catre primul ministru a decretului prezidential respectiv. Numirea Guvernului (conform art. 85 coroborat cu art. 103) este de asemenea conditionata de aprobarea prealabila de catre Parlament, a listei Guvernului si a programului de guvernare. Desi in textul Constitutiei nu gasim dispozitii exprese in acest sens, numirea noilor membrii ai Guvernului, conform art. 85, alin. (2), (in caz de remaniere guvernamentala sau de vacanta a functiei) este supusa unei aprobari ulterioare prin hotarare a Parlamentului. Practica respectiva este perfect logica: nu ar fi de admis ca dupa aprobarea listei Guvernului, Presedintele si primul ministru sa poata conveni, fara aprobarea reprezentantei nationale asupra inlocuirii unuia sau mai multor persoane din cele nominalizate pe aceasta lista.

O alta conditie exterioara de exercitare a atributiilor prezidentiale este - dupa cum am mai mentionat - contrasemnarea decretelor de catre primul ministru. Art. 100, alin. (2) prevede in acest sens ca sunt supuse contrasemnarii, decretele emise de Presedinte in exercitarea atributiilor prevazute in art. 91, alin. (1) (incheierea de tratate internationale in numele Romaniei si supunerea lor Parlamentului spre ratificare), art. 91, alin. (2) (numirea si rechemarea reprezentantilor diplomatici ai Romaniei), art. 92, alin. (2) (declararea mobilizarii generale sau partiale), art. 92, alin. (3) (adoptarea masurilor de respingere a unei agresiuni armate). Art. 93, alin. (1) (instituirea starii de asediu sau a stari de urgenta). Art. 94, lit. a) (acordarea de decoratii si de titluri de onoare), art. 94, lit. b) (acordarea gradelor de maresal, general sau amiral) precum si art. 94, lit. d) (acordarea gratierii individuale). Exercitarea atributiei prevazute in art. 94, lit. c) nu este conditionata, prin Constitutie, de contrasemnarea de catre primul ministru a decretului respectiv. Textul stabileste doar faptul ca numirea se va face "in conditiile legii". Insa legea incidenta prevede in cuprinsul ei necesitatea contrasemnarii decretului de numire a functionarilor publici de catre primul ministru. Dat fiind faptul ca Guvernul raspunde politic in fata Parlamentului - pe cand Presedintele poate fi doar suspendat de catre Parlament in cazul savarsirii unor fapte grave, care incalca prevederile Constitutiei sau trimis in judecata pentru savarsirea infractiunii de inalta tradare, conform dispozitiilor art. 95 si respectiv 96, contrasemnarea unui decret de catre primul ministru va da posibilitatea organului legiuitor sa intervina, eventual chiar prin forma drastica a motiunii de cenzura; astfel, indirect, exercitarea anumitor atributii de catre Presedinte este supusa intr-o anumita masura controlului parlamentar.

In exercitarea anumitor atributii, Presedintele nu este legat de nici un fel de conditii exterioare. Astfel, el poate solicita Parlamentului reexaminarea unei legi trimisa spre promulgare (art. 77, alin. (2)), poate sesiza Curtea Constitutionala in legatura cu o eventuala neconstitutionalitate a legii trimise spre promulgare (art. 77, alin. (3) coroborat cu art. 144, lit. a)), promulga legile adoptate de Parlament (art. 77), poate cere convocarea Parlamentului in sesiune extraordinara (art. 66, alin. (2)), desemneaza un prim ministru interimar in situatia prevazuta de art. 107, alin. (2), adreseaza mesaje Parlamentului (art. 88), consulta Guvernul cu privire la probleme urgente si de importanta deosebita (art. 86), participa la sedintele Guvernului in care se dezbat probleme de interes national privind politica externa, apararea tarii sau asigurarea ordinii publice (art. 87, alin. (1)), primeste scrisorile de acreditare ale reprezentantilor diplomatici straini acreditati in Romania (art. 91, alin. (3)), numeste 3 judecatori la Curtea Constitutionala (art. 142, alin. (2)), sau propune Parlamentului numirea directorului Serviciului Roman de Informatii (art. 65, alin. (2), lit. h)) .

4.Actele Presedintelui Romaniei

Art. 100 din Constitutia Romaniei prevede ca "[i]n exercitarea atributiilor sale, Presedintele emite decrete, care se publica in Monitorul Oficial al Romaniei". Presedintele mai poate insa emite alte categorii de acte (mesaje - mentionate expres in art. 88 - apeluri, comunicate sau declaratii) insa acestea nu vor produce efecte juridice proprii. Exercitarea unei atributii prezidentiale trebuie facuta prin decret, in cazul in care se urmareste producerea unor efecte juridice. O problema disputata este cea a caracterului - exclusiv individual sau si normativ - pe care-l pot avea decretele Presedintelui. In literatura juridica nu exista un punct de vedere unitar asupra acestei chestiuni.

Nu exista o opinie unitara nici cu privire la posibilitatea atacarii decretelor Presedintelui in contencios administrativ. Profesorul clujean Ion Deleanu neaga admisibilitatea atacarii unor decrete prezidentiale in contencios administrativ. O asemenea posibilitate este insa afirmata de alti autori. Profesorul Tudor Draganu inclina catre o atitudine nuantata, in principiu compatibila cu ideea supunerii unor decrete ale Presedintelui controlului judecatoresc pe calea contenciosului administrativ.

Nepublicarea decretelor prezidentiale in Monitorul Oficial al Romaniei atrage dupa sine inexistenta acestora (art. 100, alin. (1), fraza 2).