Sistemul de partide in Romania si Ungaria dupa 1989

Ideea de baza a lucrarii de fata o constituie partidele politice, sistemele de partide din Romania si Ungaria tratate din perspectiva valorilor democratiei si a consolidarii acesteia. Accentul lucrarii cade pe impulsul politic nou pe care partidele nou aparute intrand intr-un fel de reactie chimica, o genereaza.

Nu exista democratie fara partide, dar reciproca insa nu este valabila: caci partidele nu pot garanta prin simpla lor existenta, democratia.

Ipoteza - In lucrarea de fata incerc sa observ si sa analizez evolutia sistemelor de partide in Romania si Ungaria, dupa 1989,ca punct de referinta in istoria celor doua state; momentul in care sistemul comunist se prabuseste, lasand loc aparitiei pluralismului si a viziunilor socio-economice de tip liberal. Important este de observat impactul pe care partidele politice nou aparute l-a avut asupra societatii, si modul in care acestea au reusit sa implementeze politica liberala. Pornind de la aceste premise am incercat sa observ totodata ce elemente diferentiaza cele doua cazuri luate in discutie, pornind de la ideea ca amandoua au fost timp de cateva decenii sub acelasi regim politic.

Metoda de cercetare care sa ilustreze cel mai bine subiectul propus este analiza comparativa.

Democratia nu poate exista cu adevarat decat daca indivizii se grupeaza in functie de scopurile si afinitatile lor politice, adica daca intre un individ si stat se insereaza acele formatiuni colective, fiecare reprezentand o anume orientare comuna pentru membrii sai, un partid politic

Sisteme de partide - parte teoretica.

In conformitate cu precizarile facute de Maurice Duverger 'un sistem de partide al unei tari se defineste prin formele si modalitatile in care coexista mai multe partide1. Pentru autorul francez exista doua serii de lemente care compun un sistem de partide: pe de o parte, este vorba de asemanarile si deosebirile care pot exista in structurile interioare ale fiecarui partid; se pot distinge astfel sisteme de partide centralizate si descentralizate, de partide totalitare si partide specializate, de partide suple si partide rigide. Pe de alta parte, compararea diferitelor partide permite un nou nivel de analiza, si anume: numarul partidelor, dimensiunile si tipurile lor, localizarea spatiala, repartitia politica a acestora.

Sistemele de partide insa sunt efectul a numerosi si complexi factori. Pe de o parte e vorba de factorii generali, comuni tuturor statelor, iar, pe de alta parte este vorba despre factorii specifici. Prima categorie, cea a factorilor specifici include elemente ca: istoria si traditiile specifice unui stat, credintele religioase ale acestuia, compozitia etnica.

In ceeea ce priveste factorii generali acestia sunt in numar de trei, si anume: socio-economici, ideologici si tehnici.

Factorii socio-economici. Pentru Duverger influenta claselor sociale asupra sistemului politic are cea mai mare importanta. In acest sens, autorul considera ca se poate descrie diviziunea partidelor europene din secolul al XIX-lea, intre conservatori si liberali, ca opozitia intre aristocratia funciara si burghezia financiara; de asemenea, aparitia partidelor socialiste la inceputul secolului al XX-lea coincide cu intrarea clasei muncitoare in viata politica.

Factorii ideologici. Acesti factori de ordin ideologic corespund intr-o buna masura pozitiilor de clasa. Un partid care nu-si schimba 'sigla' nu inseamna ca nu este supus transformarii, inclusiv in privinta ideologiei sale: competitia politica obliga partidele sa-si revizuiasca permanent pozitiile ideologice.

Factorii tehnici. Acesti factori vizeaza regimul sau sistemul electoral. Aceasta are un rol esential pentru configurarea sistemului de partide al unui stat. Duverger a schematizat impactul general al modului de scrutin in urmatoarele trei formule:

- reprezentarea proportionala tinde spre un sistem de partide multiple, rigide, independente si stabile;

- scrutinul majoritar cu doua tururi tinde spre un sistem de partide multiple, suple, dependente dar mai putin stabile;

- scrutinul majoritar cu tur unic tinde spre un sistem dualist, cu alternanta marilor partide independente.

Critica adusa pozitiei lui Duverger apartine lui Douglas W. Rae care arata 'ca toate sistemele electorale, inclusiv reprezentarea proportionala, dau o prima de locuri parlamentare celor mai puternice partide si afecteaza mai mult sau mai putin partidele mici. Totodata, scrutinul majoritar cu un singur tur implica in mod inevitabil sistemul bipartidismului'.

Tipologia sistemelor de partide.

Literatura traditionala despre partidele politice este in cea mai mare parte favorabila sistemului bipartidic, numit si sistem cu doua partide, considerandu-se ca acest sistem nu este numai unul stabil si eficient decat cel multipartidic, dar este si superior din punct de vedere calitativ in ceea ce priveste valorile democratice fundamentale.

Avantajele sistemului bipartidist sunt prezentate, succint, astfel:

- are o influenta moderatoare si centralizatoare asupra regimului democratic. Daca exista doar doua partide competitoare ele vor tinde sa-si concentreze atentia asupra alegatorilor neangajati, aflati in mijlocul spectrului politic.

- in sistemul bipartidic executivul va fi stabil, pentru ca el va fi o entitate consistenta a unui singur partid - partidul majoritar (A. Lawrence Lowell considera ca legislativul trebuie sa contina doua partide si numai doua.in scopul ca formula parlamentara a guvernamantuluisa poata sa produca mereu rezultate bune'1).

- alegatorii pot face o distinctie clara intre doua seturi alternative de politici publice; programul partidului castigator va deveni automat programul cabinetului.

Totusi, in literatura s-au impus si criticile aduse sistemului bipartidist, cum ar fi:

- Punctul de referinta in analiza sistemului bipartidist ca fiind cel mai bun, au fost statele unde contrastul dintre multipartidism si bipartidist a fost puternic: Marea Britanie, Statele Unite ale Americii, pe de o parte si Italia postbelica, Republica de la Weimar,Republicile a II-a si a IV-a franceze pe de alta parte. Insa recentele analize compoarative au aratat ca in democratiile mai mici democratia este combinata cu un sistem multipartidic: statele scandinave, Elvetia, Benelux.

- Realitatea ne arata ca multipartidismul este asociat cu o durata de viata relativ scurta a cabinetelor, dar este eronat sa privim astfel instabilitatea ca un indicator al declinului unui sistem politic.

- In ceea ce priveste asertiunea ca sistemele bipartidiste sunt mai bune calitativ decat cele multipartidiste trebuie aratat ca este o contradictie intre cele doua

- asumptii ale exponentilor acestor sisteme: ca ambele partide vor fi moderate si centriste precum si ca aceea ca ele ofera o alegere clara intre programe. Daca programele lor sunt inchise centrului ele vor fi similare unul cu celalalt astfel incat, in loc sa ofere o alegere semnificativa pentru alegatori, partidele vor fi simple 'ecouri' unul pentru celalalt.

- In final trebuie sa semnalam faptul ca adeptii bipartidismului isi intemeiaza sustinerea pe asumptia ca in sistemul politic exista o singura dimensiune ideologica: stanga-dreapta. Astfel, un sistem bipartidist nu poate reflecta domensiunile ideologice majore care pot exista intr-o secietate.

Asadar, multa vreme sistemele de partide au fost clasificate dupa criteriul numarului de partide existente intr-un sistem politc. O prima reactie la acest mod de abordare este scaderea bazei numerice 'pe fundamentul afirmatiei ca distinctia traditionala dintre pattern-urile bi si multi-partidiste nu a condus la o intelegere suficienta'. Astfel, M. Weiner si J. LaPalombara propun pentru sistemele de partide competitive urmatoarea tipologie (dupa modul de distribuire a puterii):

1. Hegemonic-ideologice;

2. Hegemonic-pragmatic;

3. Alternant-ideologic;

4. Alternant-pragmatic1.

Alta reactie este aceea a lui Jean Blondel care a propus o clasificare a sistemelor de partide care ia in calcul atat numarul partidelor cat si dimensiunea lor relativa, astfel identificand patru clase, categorii de sisteme de partide:

1. Sistem bipartidic;

2. Sistem de doua partide si jumatate;

3. Sistem multipartidic cu un partid dominant;

Sistem multipartidic fara un partid dominant.

Cel care va reusi sa elaboreze o teorie unificata asupra partidelor si a sistemelor partide va fi Giovani Sartori, el considerand ca numarul partidelor conteaza in analiza unui sistem de partide, 'pentru ca numarul de partide indica o trasatura importanta a sistemului politic: masura in care puterea politica este sau nu fragmentata, dispersata sau concentrata. Prin simpla cunoastere a numarului de partide aflam numarul de curente de interactiune care sunt implicate'.

In urma stabilirii celor doua reguli de numarare (una care ne spune ca un partid minor poate fi scos de la socoteala ca fiind irelevant daca el ramane in timp inutil, si, cea de-a doua care ne spune ca un partid este considerat relevant daca existenta sa sau modul in care este perceput afecteaza tactica competitiei partidelor si, in particular, cand modifica directia competitiei electorala), Sartori va propune o clasificare a sistemelor de partide nu o tipologie din care vor rezulta sapte clase de sisteme politice:

- cu partid unic

- cu partid hegemonic

- cu partid predominant

- bipartidic

- pluralist limita

- pluralist extrem

- atomizat.

Totusi, Sartori va avansa o tipologie operationala pantru analiza sistemelor de partide:

Sisteme de partide

Poluri

Polarizare

Tendinte

Pluralism simplu

Bipolar

nici una

Centripeta

Pluralism moderat

Bipolar

Mica

Centripeta

Pluralism extrem

Multipolar

Polarizat

Centripeta

Prin bipolar, autorul intelege functionarea pivotilor sistemului de partide in jurul a doi poli, caz in care sistemul nu are centru; termenul de multipolar desemneaza un sistem care pivoteaza in jurul a mai mult de doi poli, in care exista un centru.

Teoria clasica a clivajelor

Mai departe voi discuta despre sistemele de partide din prisma teoriei clivajelor elaborate de catre Lipset si Rokkan. Autorii isi fundamneteaza tipologia ca partidele politice sunt in acelasi timp agenti ai conflictului si mijloace de integrare politica. Rokkan si Lipset considera doua momente din evolutia istorica a unei natiuni care sunt determinante pentru structura clivajelor fundamentale pe care se vor constitui ulterior partidele politice: Revolutia Nationala si Revolutia Industriala.

Revolutia Nationala determina conflictul dintre cultura centrala a natiunii in formare si rezistenta crescanda a populatiei subjugate din provincii si periferii, distincte etnic, lingvistic si religios, conflictul dintre centralizarea, standardizarea si mobilizarea statului-natiune si privilegiile comune, istoric stabilite ale Bisericii.

Revolutia Industriala determina conflictul dintre interesele proprietarilor de pamant si clasa in ascensiune a antrepenorilor industriali si anatagonismul dintre proprietari si stapani, pe de o parte si arendasi, salariati si muncitori , pe de alta parte.

*Formarea clivajelor sub incidenta celor doua Revolutii:

Clivajul

Momentul de rascruce

Oponentii

Probleme tematizate

Stat vs. Biserica

Revolutia Nationala

(precedata de Reforma si Contra-Reforma)

Biserica vs. Stat sau Biserica de stat vs. Biserica minoritara

-privilegiile corporatiste ale Bisericii Romano-Catolice

-independenta Bisericii Nationale

-educatia in limba materna

Centru vs. Periferie

Revolutia Nationala

Centru vs. periferie sau capitala vs. provincie

-privilegiile elitelor locale

- expansiunea culturii statului-natiune in detrimentul culturii traditionaliste, locale

Urban vs. Rural

Revolutia Industriala

Populatia urbana vs. populatia rurala

-interese economice industriale vs. interese economice agrare

- libera concurenta industriala vs. protectionismul de tip agrar

Patron vs. muncitor

Revolutia Industriala (urmata de revolutia Bolsevica)

Patron vs. angajat

-interese socio-economice 'de clasa'

- izolationism 'de clasa' vs. integrare in sistemul politic national si in defavoarea unei miscari revolutionare industriale

De la inceputul secolului al XIX-lea, mare parte din istoria Europei ar putea fi descrisa in termeni de interactiune intre cele doua procese de transformare revolutionara, unul declansat in Franta, celalalt in Anglia. Singura si cea mai importanta analiza a derivarii structurii de clivaj in sistemele democratice, se gaseste in analizele efectuate de cei doi autori. Pe de o parte, aceasta analiza se concentreaza in evolutia istorica si comparativa a sistemelor de partide, legate srans de revolutiile industriale si nationale ale secolului al XVII-lea pana in secolul XX, si urmareste institutionalizarea alternativelor de partid pana la proeminenta conflictelor centru/periferie, ca si a conflictelor intre oras si sat si clase sociale. Pe de alta parte, Lipset si Rokkan au simtit ca o reconstructie istorica ad-hoc a structurilor de clivaje in sistemele de partide este destul de fada si de aceea au suprapus schema AGIL a lui Parson ale functiilor in schema societala cu alternativele de clivaj intalnite in formarea sistemelor de partide europene.

Tipologiile de mai sus sunt un element ce ne ajuta la intelegerea sistematica a sistemului de partide din Europa de Est, cu precadere din Romania si Ungaria. Care sunt caracteristicile fiecarui dintre sistemele de partide din cele doua state, voi incerca sa analizez in cele ce urmeaza. Pentru ca partidele nu exista si nu actioneaza decat printr-un univers politic precis, la configurarea caruia ele insesi contribuie intr-o masura mai mare sau mai mica, dar care le este totusi preexistent si modelator. Acest univers este constituit esentialmente din sistemul de partide.

Sisteme de partide in Romania si Ungaria - metoda comparativa.

Anul 1989 a intrat in istoria omenirii ca an al prabusirii in lant a regimurilor comuniste din tarile Euroepi Centrale si de Est, iar rapiditatea cu care s-a desfasurat acest eveniment marturiseste cat de artificial si antisocial era acest sistem. Partidul unic comunist s-a dovedit a fi u element strain in societate dar pe care o stapanea cu o forta si stotputernicie nemaiintalnita in istorie. De indata ce monopolul Partidului Comunist a disparut se produce emergenta pluripartidismului si, odata cu acest fenomen, societatile cunosc o schimbare de esenta.

Din punct de vedere genetic, partidele alternative la partidul comunist apar in societatile comuniste intr-o maniera inversa fata de patternul emergentei lor istorice. Ele sunt, citandu-l pe Maurice Duverger, 'partide de creatie exterioara', pentru ca s-au format/reformat in exteriorul institutiilor parlamentare.

Nasterea noilor partide s-a bazat efectiv, atat in Romania cat si in Ungaria, pe noul drept constitutional de libera asociere. Este si motivul pentru care ele au proliferat intr-o progresie geometrica in prima etapa a existentei acestui drept, aparand imediat o inflatie partidista, numarul partidelor depasind cu mult paleta rezonabila de oferte politice, depasind o suta sau chiar doua sute de formatiuni politice (in Romania, de exemplu, in intervalul dintre aparitia Decretului-Lege nr.8/1989, care legifera pluripartidismul, si alegerile de la 20 mai 1990, s-a inregistrat in fiecare zi cate un partid; o situatie asemanatoare s-a petrecut si in Ungaria, Polonia sau Bulgaria).

Insa nu toate partidele au avut aceeasi geneza: in acest sens trebuie amintite cel putin doua exceptii, si anume: pe de o parte, este vorba de faptul ca fostele partide comuniste au continuat sa existe (intr-o forma mai putin primitiva) sau ele s-au autodivizat, redefinindu-si doctrina, sigla si asumandu-si o pozitie, de obicei, de centru-stanga. Pe de alta parte, este vorba de reaparitia fostelor partide istorice interzise in perioada comunista; asemenea partide se gasesc mai ales in Romania (Partidul National Liberal, Partidul National Taranesc Crestin Democrat sau Partidul Social-Democrat), dar ele sunt prezente si pe scena politica a Ungariei (Partidul Micilor Proprietari).

In statele aflate in plin proces de democratizare, datorita faptului ca nu exista cai alternative suficient de bine elaborate si dezvoltate pentru manifestarea cetatenilor, partidele politice joaca un rol instrumental important in consolidarea unor noi regimuri. Aceasta se datoreaza in principal faptului ca democratia este asociata cu xistenta mai multor partide politice. In al doilea rand, partidele politice sunt percepute la nivel societal ca entitati mobile si mobilizatoare, cele care sesizeaza sau determina modificari in structura politica si sociala a unei tari si reactioneaza la aceasta. Totodata, partidele apar ca principal canal de comunicare dintre cetatean si domeniul public: autoritati publice, guvernamant.

Partidele poltice in Romania au aparut imediat dupa revolutie. Noi lideri politici au fost cei care au luat o prima masura legislativa care a permis aparitia unui sistem pluralist de partide. Fac aici referire la Decretul-Lege nr.8/1989 care stabilea dreptul cetatenilor de a forma partide politice conditionand minim existenta acestora. Prin acest lucru, Romania se inscria in randul sistemelor pluraliste, urmand traditia sa istorica, dar si contextul international in care dorea sa se integreze.

Tinand cont ca 'noua' elita aparuta pe scena politica era formata din fostii comunisti reformatori, este interesant de vazut de ce a adoptat ca sistem electoral reprezentarea proportionala, sistem care pe termen lung impiedica formarea unei majoritati monocolore. Daca la primele alegeri, cele din 1990, aceasta caracteristica nu a fost evidenta (FSN obtinand in alegeri o majoritate covarsitoare), cele din 1996 au dus la formarea unei coalitii pluricolore nu numai din punct de vedere ideologic dar si din punct de vedere etnic. Nemidificcarea legii electorale de catre FSN in 1990 (dupa ce alegerile avusesera loc), tinand cont de situatia extrem de favorabila din Parlament, a fost determinata intr-o foarte mare masura de necesitatea pastrarii increderii Occidentului, mai ales ca Bucurestiul incepuse sa devina criticat.

Intre 1990-1992 discursul populist al noilor comunisti se opunea discursului criticist si ratinal al opozitiei. In aceasta perioada, prins intre demagogia comunistilor refomatori si critica acerba a opozitiei electoratul se indreapta spre partide nationaliste si etnice: PUNR, PRM si UDMR. Parlamentul format in 1992 reprezinta un spectru politic-ideologic mult mai larg decat cel din 1990, de la extrema stanga la extrema dreapta. Caractersitic atat Romaniei cat si Ungariei, este faptul ca nu a avut timpul necesar sa-si dezvolte gradual sistemul de partide. Incercand sa refaca multipartidismul interbelic, noile partide politice nu s-au mai bazat pe clivaje sociale preexistente, aderarera membrilor lor avand loc primordial pe criterii ideologice sau de traditie. In acest context afirmatia lui Roskin cum ca: 'In multe cazuri, partidele est-europene nu aveau baze sociale clare, iar alegatorii est-europeni se identificau in mica masura cu partidele', este indreptatita.

In Romania alegerile legislative si prezidentiale din 27 noiembrie 1992 s-au desfasurat in baza unei noi legi electorale (Legea nr.68/1992) care continua practica reprezentarii proportionale, pe care insa o amenda, fata de vechea formula, cu pragul electoral de 3% din totalul voturilor exprimate. Scopul reducerii acestui prag electoral a fost reducerea numarului exagerat de partide politice reprezentate in Parlament prin eliminarea celor cu rezultate mediocre. In urma alegerilor FDSN (28%) si CDR (20%) devin principalele doua forte politice ale statului.

Ele sunt urmate de un grup de 3 formatiuni politice care obtin fiecare 8-10% din voturile exprimate, aceste partide fiind: FSN, PUNR si UDMR. In sfarsit, rezultatele electorale contureaza un al treilea grup de partide care abia reusesc sa depaseasca pragul electoral, acestea fiind: PSM, PRM si PDAR.

Faptul ca nici un partid politic nu a obtinut majoritatea absoluta a voturilor si, implicit, a mandatelor parlamentare sunt argumente care pledeaza pentru un sistem multipartidic 'pur'. De asemenea, pentru aceasta concluzie pledeaza si dispunerea pe esichierul politic al partidelor: PDSR situat la centru-stanga si CDR, situat la centru-dreapta.

Incepand cu cea de-a doua sesiune a anului 1995, viata parlamentara din Romania a cunoscut o noua dinamica, in sensul ca s-a produs ruperea dintre PDSR si PRM (asociat la guvernare de catre PDSR pentru a-si asigura majoritatea). In alta ordine de idei, este vorba despre destinderea relatiilor dintre partidul de guvernamant si unele partide din opozitie. In acest context nou, sistemul de partide, inca numeros ca parti componente dar cu pondere relativ echilibrata, s-a distribuit, spre finalul mandatului parlamentar, gratie mai ales aliantelor din opozitie (PD s-a apropiat tot mai mult de CDR) si a anularii aliantelor PDSR, cautand o formula de existenta.

Toate acestea au facut ca la alegerile din 3 noiembrie 1996 esichierul politic sa se prezinte sensibil modificat sub aspectul orientarilor politice ale unor partide si aliante. Mai intai, a avutloc o modificare de natura compozitionala a CDR (in care reintra PNL si din care ies PSDR, PAC si PL'93) si de constituirea unor aliante: Uniunea-Social Democrata (PD si PSDR), Alianta National Liberala formata din PAC si PL'93; Uniunea Nationala de Dreapta, formata din nou aparutul Partid Umanist Roman (PUR). Se observa foarte bine faptul ca partidele care au fost la guvernare s-au prezentat la alegeri de sine statator, in timp ce fortele politice din opozitie au cunoscut o intensa dinamica a aliantelor.

Astfel, algerile parlamentare si prezidentiale din 1996 au adus o schimbare politica esentiala asteptata de peste 50 de ani, si anume: alternanta la putere (*vezi 'Alegerile legislative din 3 noiembrie 1996).

Schimbarile radicale produse in urma alegerilor, au conturat si mai bine ideea ca sistemul romanesc de partide si-a corectat cateva din deficientele constitutive. In primul rand trebuie amintit ca sistemul multipartid 'pur', rezultat la alegerile din 1992, s-a reprodus in 1996, ceea ce reprezinta un indiciu de stabilitate si intareste un orizont de asteptare. In al doilea rand, distanta inter-partidica constituita la alegerile din 1992 a fost sensibil diminuata, in sensul ca nu mai sunt doua forte politice care au sprijinul a cate 20% din electorat, ci sunt chiar doua partide politice in aceasta situatie: PDSR si PNTCD, acesta din urma facand parte din CDR, dar avand cel mai mare procentaj. In al treilea rand, este vorba de pozitionarea ideologica a partidelor parlamentare, pozitionare ce confera sistemului un echilibru functional cert: CDR situata in centru-dreapta, contra-balansata de centru-stanga reprezentata de PDSR.

Alegerile locale din iulie 2000 au avut un rezultat care era surprinzator, dar totodata de asteptat. Astfel, CDR se duce in jos pana pe locul 5 in preferintele electoratului roman, asta in timp ce PDSR iese in urma acestor alegeri ca marele invingator, fara sa-si fi modificat intr-un fel ideologia sau pozitia fata de problemele societatii. PDSR a castigat alegerile locale efectiv pe baza neputintei CDR de a face fata efectiv problemelor economice cu care se confrunta Romania, iar alegerile din noiembrie 2000, cele prezidentiale si cele parlamentare, vin sa confirme acest lucru.

Dupa 1989, Ungaria a fost unul dintre statele care aveau toate sansele si posibilitatile de a trece cu succes la democratie. Unul dintre cei ce au sustinut aceasta schimbare a fost Imre Pozsgay, care a sustinut multe din ideile lui Marx. Propunerile facute de el nu au vrut subminarea, desfintarea monopolului de putere la Partidului Comunist, dar a sugerat separarea partidelor. A fost un model de pluralism. In octombrie 1989, au loc schimbari constitutionale: Ungaria devine Republica Ungaria; stat democratic, de drept, independent, in care se afirma in egala masura atat valoarea democratiei burgheze cat si cele ale socialismului democratic.Ideile centrale ale gandiri lui au ramas separatia intre societate si putere, posibilitatea societatii de a castiga dreptul la reprezentarea independenta a intereselor lor, dar cu puterea executiva in mana partidelor.

Propunerile initiate in ceea ce priveste reforma constutionala favoriza diviziunea puterii intr-o camera aleasa de populatie si a senatului si presedentia (propuneri similare au fost facute de Gorbaciov). Dar aceste propuneri au dus la noi conflicte, opozitia venind din partea liderului Karoly Grosz care sustinea ca nu trebuiesc facute schimbari in sistem ci trebuie revitalizat socalismul.

In Ungaria, incepand cu 1988 incep sa para primele partide politice alternative la Partidul Comunist. Se nasc astfel Forumul Democratic Maghiar (MDF), un partid cu o ideologie de tip populist-conservatoare, preocupat in special de prabusirea morala a tarii sub conducerea regimului comunist si de soarta maghiarilor din tarile vecine. Alianta Democratilor Liberi (SZDSZ), o formatiune compusa preponderent din intelectuali era preocupata de soarta economiei de piata si de valorile democratiei de tip liberal iar Federatia Tinerilor Democrati (FIDESZ) era o formatiune politica usor iesita din tipare, excentric, dar de orientare liberal-moderna, imbinand aderenta la valorile liberale si europene cu atasamentul national.

In 1989, comunistii ungari accepta sa negocieze la o masa rotunda cu opozitia deja cristalizata, ajungandu-se la un acord care prevedea ca in anul urmator sa aiba loc alegeri libere. Partidul Comunist, devenit deja Partidul Socialist, consimtea astfel sa accepte pluralismul politic ca pe un fapt real, careia nu trebuie sa i se opuna.

Sistemul comunist din Ungaria se prabuseste in primavara anului 1990, cand, potrivit acordului incheiat au loc primele alegeri libere. 'Partidul Socialist Ungar este invins fara nici un drept de apel'1 de catre Forumul Democrat Maghiar care obtine in urma alegrilor 42,9% din voturi. El a fost urmat de Alianta Democratilor Liberi cu 23,8% din totalul voturilor. Forumul Democrat Maghiar impreuna cu Partidul Micilor Intreprinzatori si cu partidul Crestin Democrat al Poporului formeaza in 23 mai 1990 o coalitie de centru - dreapta condusa de Josef Antal. In 31 august, Adunarea Nationala il voteaza cu 295 pentru si 13 impotriva pe Arpad Goncz (SzDSz) - ca presedinte.

Cu toate ca la putere se afla un partid democratic, cu viziuni liberale si pro-occidentale, acesta (MDF) a provocat multe nemultumiri sociale, aratandu-se mai degraba interesat de soarta maghiarilor din statele vecine decat de economia de piata, de privatizare sau de alte probleme sociale cu care se confrunta Ungaria. Iesirile ultra-nationaliste ale unor lideri din MDF (Istvan Csurka), acuzatiile la adresa partidului cum ca acesta ar fi reinviat traditiile extremiste de dreapta din perioada interbelica l-au adus pe acesta, la alegerile din 1994 pe locul al treilea Rezultatul alegerilor din 1994 este spectaculos. Partidul Socialist Ungar este marele invingator in aceste alegeri, Ungaria trecand astfel 'testul dublei rasturnari,proband ca este deja o democratie bine asezata'.

Aceasta asezare din startul democratiei ungare satisfacea, formal, toate cerintele de ordin normativ ale sistemului multipartidist cu partid dominant. 'Cand Ivan Volgyes afirma, la scurt timp dupa alegeri, cand exista deja o perspectiva comparatista, ca 'Ungaria a devenit singura democratie multipartidista adevarata din Europa de Est', el avea in vedere nu numai prioritatea cronologica al instituirii pluralismului politic in Ungaria, ci si calitatea sistemica a acestora'.

Pentru a da o concluzie generala cu privire la fenomenul partidic in cele doua state, trebuie aratat inainte de toate, ca ele au aparut ca raspuns a unei necesitati imperioase a regimului reprezentativ. Odata aparute, partidele au devenit organele esentiale ale vietii politce, cu o dubla functie, si anume: sa promoveze si sa apere interesele electorilor si sa limiteze puterea (presedintelui si a guvernului).

Datorita sufragiului, partidele politice pot exercita functia de mediatori intre poporul suveran si poporul guvernant, intre corpul electoral si parlament. Intr-o democratie, nu atata partidele ca entitati sau ca unitati, conteaza ci relatia dintre ele, pentru ca ea este apanajul sistemului pe care il formeaza, fiind facute sa confere fundament toturor problemelor ce pot aparea la un moment dat in societate.

Este totusi prematur sa vorbim despre sisteme de partide, atat in cele doua state luate in discutie in prezenta lucrare, cat si in restul Europei Centrale si de Est. Si asta pentru ca sistemul politic din aceasta parte a continentului se afla in plin proces de transformare si tranzitie, cunoascand reorganizari, restructurari de la o etapa la alta a procesului de consolidare democratica darl se poate intrevedea cat de cat ca linia spre care tind sa se organizeze sistemele de partide din Romania si Ungaria este cea a pluralismului pur.

Rezultatele alegerilor din Romania din 20 mai 1990.

Nr. crt.

Partide/formatiuni politice

CAMERA DEPUTATILOR

SENAT

Frontul Salvarii Nationale (FSN)

Uniunea Democratica a Maghiarilor Din Romania (UDMR)

Partidul National Liberal (PNL)

Miscarea Ecologista din Romania (MER)

Partidul National Crestin Democrat (PNTCD)

Partidul Uniunii Nationale a Romanilor (AUR)

Partidul Democratiei Agrare din Romania (PDAR)

Partidul Ecologist Roman (PER)

Partidul Socilaist Democrat (PSD)

Partidul Social-Democrat Roman (PSDR)

ALEGERI LEGISLATIVE IN ROMANIA (1992): principalele partide

Nr. crt.

Partide/formatiune politica

CAMERA DEPUTATILOR

SENAT

FDSN

CDR

FSN

PUNR

UDMR

ALEGERI LEGISLATIVE IN ROMANIA (1996): principalele partide

Nr.crt.

Partide/formatiuni politice

CAMERA DEPUTATILOR

SENAT

CDR

PDSR

USD

UDMR

PRM

PUNR

Rezultatele alegerilor legislative din Ungaria (1994):

PARTIDUL

MANDATE

VOTURI

Partidul Socialist Ungar

Alianta democratilor liberi

Forumul Democratic Maghiar

Partidul Civic si al Micilor Gospodari Independenti

Partidul Popular Crestin-Democrat

Alianta Tinerilor Democrati

Alianta Agrariana

Blocul Liberal

TOTAL