Tendinte politice care privesc federalizarea Uniunii

Tendinte politice care privesc federalizarea Uniunii

Pe termen scurt, adancirea si extinderea Uniunii Europene sunt procese care se incomodeaza reciproc. Logica actuala a modului in care se organizeaza si functioneaza UE face ca o extindere rapida sa dilueze gradul de integrare, afectand eforturile de adancire a acesteia. (Noii membri vor avea nevoie de timp pana se vor adapta complet organismului in care au fost inserati.) In acelasi timp, adancirea rapida a integrarii in cadrul actualei UE ar face si mai dificila o extindere rapida, intrucat candidatilor le va fi mai greu sa atinga noile standarde impuse membrilor si sa faca fata concurentei si raspunderilor interne Uniunii. In plus, Uniunea Europeana este in situatia de a privi perioadele adancirii si extinderii. ca factori esentiali. Pentru a face fata exigentelor globalizarii, cursa trecerii de la ceea ce consideram a fi, mai ales, Europa-Piata, la ceea ce ar fi,mai ales, Europa-Puterel, este una contra-cronometru.

Singura solutie pentru impacarea celor doua procese aparent contradictorii este abordarea lor din perspectiva politica Œ sau predominant politica Œ, si nu economica. Procesele in cauza sunt politice, iar instrumentul este economic, nu invers. In alti termeni: adancirea trebuie proiectata si condusa in sensul unei uniuni politice europene.

Aceasta face ca extinderea sa poata fi conceputa, in primul rand, ca admitere si integrare imediata si deplina a statelor candidate in structurile politice ale Uniunii, urmata, in al doilea rand, de o integrare mediata si graduala a noilor membri in structurile economice, pe masura ce fiecare dintre ei Isi finalizeaza pregatirile in acest sens.

Impunerea unei viziuni pro-federative constituie o conditie indispensabila pentru ca federalizarea sa aiba loc. Ceea ce nu inseamna insa ca federatia este doar rezultatul inventarii unui proiect. Alaturi de optiunile conjuncturale ale unor guverne si parlamente nationale, alaturi de reactiile opiniei publice europene, viitorul UE este determinat de catre factori politici interni si externi cu o natura pe care am putea-o numi, cu toata precaritatea acestui concept, obiectiva. Sunt factori care actioneaza constant, pe termen lung, capabili sa influenteze procesele, dominand deseori fluctuatiile inerente ale actorilor politici ori ale opiniei publice. Ei apartin cel putin urmatoarelor trei categorii: (a) tendinta de a defini viitorul Europei, ca o contrapondere la actorii politico-economici internationali de care depinde viitoarea arhitectura mondiala Πcum ar fi Statele Unite, Asia, Rusia; (b) tendinta de a formaliza valorile care stau la baza Uniunii Europene Πvezi si eforturile, cu antecedente mai vechi, de promovare a unei Carte a Drepturilor Fundamentale, noile Directive ale Comisiei Europene privind egalitatea de sanse ori ideea promovarii unei Constitutii europene; (c) presiunea in directia adancirii si extinderii UE este mai curand un ansamblu eterogen de factori, dintre care unii au fost enuntati mai sus, iar dintre ceilalti trebuie mentionati neaparat cei de ordin economic, strategic, de politica externa, militara si care, in esenta, vizeaza mentinerea pacii pe continent, controlul migratiei si al crizelor identitare.

1.1. Europa, ca o contrapondere a celorlalti actori politico-economici

Planurile propuse pentru dezvoltarea Uniunii Europene vor fi mai mult decat expresia problemelor interne ale Uniunii. Viitorul UE rezulta dintr-o perspectiva istorica, asa cum este si miza, determinand o judecata asupra situarii continentului pe harta lumii, in raport cu ceilalti actori mondiali. Harta lumii se impune cu o anumita obiectivitate de care decidentii europeni se vor lovi constant, repetitiv, in fiecare etapa a definirii proiectului lor.

Uniunea Europeana este obligata sa se raporteze la evolutiile (probabile) din Federatia Rusa, din Statele Unite si din Asia. Datorita dimensiunii, dar si datorita realitatilor politico-culturale, Rusia nu poate fi conceputa ca parte integrata a unei Europe unite. Oricat de greu ar putea fi recunoscut public acest adevar, ocultarea sa va impiedica necesara limpezire a raportului dintre Europa si Rusia, precum si definirea de catre UE a unei politici rusesti. Consecinta va fi intarzierea CE nepermis de mult CEa procesului de negociere cu Federatia Rusa si a dezvoltarii unui parteneriat. Se va rata stabilirea in timp util a unui sistem de co-participare decizionala intre spatiul ruso-asiatic si cel european, iar prin aceasta s-ar lasa la voia conjuncturilor raporturile primelor doua cu spatiul transatlantic.

Oricum vor sta lucrurile, Europa va fi, inevitabil, la inceputul globalizarii, o entitate politico-economica asezata intre America si Rusia. Ea va trebui sa evite situatia de zona-tampon sau de factor de contrapondere utilizat de fiecare dintre vecinii sai impotriva celuilalt. Ar fi chiar periculos ca Europa sa joace rolul de zagaz al Americii in fata valului de migratie ruso-asiatica si de anarhie sociala revarsat ca urmare a unei eventuale prabusiri CE poate chiar una accelerata CE a mozaicului rusesc.

Privita din perspectiva europeana, problema Statelor Unite provine, conform punctului de vedere al unor oameni politici europeni, nu atat din statutul ei de unicale supraputere, cat din CE nota Hubert Vdrine CE conditia ei de hiper-putere: suprematia americana de astazi se manifesta atat in domeniile economic, financiar, tehnologic, militar, cat si in ceea ce priveste modul de viata, limba si produsele culturale de masa care subjuga lumea, modeland gandirea si fascinandu-i pana si pe adversarii Statelor Unite.

Cand ironizeaza opinia marilor responsabili si analisti americani despre Statele Unite, conform careia ele ar fi fost desemnate de Providenta drept natiunea indispensabila umanitatii, ministrul francez al Afacerilor Externe reflecta poate o traditionala reticenta franceza. Dar consecintele negative ale existentei unei hiper-puteri sunt reale . Aceasta hiper-putere nu trebuie confruntata si nici macar contestata, cu atat mai mult cu cat pentru trufia atitudinilor care supara uneori leadership-ul francez se gasesc usor explicatii . America ar trebui intr-un fel inglobata si valorificata in termenii unor parteneriate naturale, pentru ca, pe ansamblu, sa fie asigurate multipolaritatea, diversitatea si multi-lateralitatea necesare unei lumi deschise.

Pentru arhitectii Uniunii Europene nu poate fi decat limpede ca disparitatile in plan economic si, mai ales, tehnologic in favoarea Americii vor impiedica, in principiu, UE, in forma ei actuala, sa stabileasca o uniune economica transatlantica. Nu este mai putin limpede ca, daca va fi o unitate, UE va atinge puterea necesara pentru a deveni contraponderea Americii: O Uniune Europeana de circa 400 de milioane de persoane si cu un produs intern brut de peste 8 trilioane de dolari, capabila sa-si unifice potentialul diplomatic si militar, ar putea usor sa puna in discutie actualul statut al SUA, de unica supraputere; sa aiba o influenta asupra procesului de pace din Orientul Mijlociu si asupra securitatii din Golful Persic; sa obtina mijloace economice si financiare crescande, prin politica de securitate internationala; sa inceapa sa capete un rol mai mare in diplomatia si securitatea asiatica; si, probabil, cel mai important, sa creeze un nou echilibru in cadrul NATO, alianta dominata astazi de catre Statele Unitele .

Diferentele cultural-civilizationale dintre Europa si Rusia vor impiedica, in schimb, realizarea unei uniuni politice euro-ruse. Aceasta, in conditiile in care libera circulatie a bunurilor, serviciilor, capitalurilor si persoanelor va fi din ce in ce mai greu de stopat, atat sub presiunea exercitata dinauntrul, cat si din afara Europei. Pe masura trecerii timpului, UE de astazi va avea dificultati tot mai mari in a fi o adevarata citadela economico-sociala si statul-major al unei forte de aparare exprimand o viziune unitara asupra securitatii comune. In consecinta, Europa va fi obligata sa caute acel tip de evolutie care sa-i asigure rolul unui actor global de prim rang. Obligatia nu este, desigur, o chestiune de gust, ci de necesitate.

Simplu descrisa, solutia pentru Europa consta in sporirea capacitatii sale de a produce bunastare pana la o asemenea cota incat, prin exportul acesteia, sa poata stabiliza situatia interna a vecinului din Rasarit, fixand astfel migrantii la ei acasa. O alta miza este sa faca fata concurentei vecinului din Vest, cointeresandu-l in realizarea unei piete comune, cel putin de tipul unei zone transatlantice de liber schimb. Europa mai are obligatia sa-si asume cu succes raspunderi fata de stabilitatea si securitatea globala a lumii amintite pot fi atinse doar prin asocierea procesului de extindere a pietei europene cu procesul de adancire a integrarii politice europene. Din perspectiva rolului sau pe harta lumii, Uniunea Europeana are motive sa-si maximizeze atat gradul de coeziune, cat si extinderea. fata de ce tinta trebuie sa fie o federalizare suficient de flexibila pentru ca unitatea interna sa nu intre in contradictie cu asezarea frontierei pana la marginea Federatiei Ruse, in caz contrar, devenirea europeana va fi dominata de tendinta proliferarii liniilor de demarcatie in interior, asociata cu tendinta provincializarii.

Din contra, ca actor politic global, Europa ar fi unul dintre centrele politice, economice si culturale ale globalismului multipolar. Ca atare, ea isi va putea promova interesele specifice si, totodata, va putea contrabalansa eventualele excese ale altor centre de putere economica si politica. Iata deci rationamente care nu sunt doar judecati, ci adevarate evidente pe care proiectul viitoarei Uniuni Europene urmeaza sa le introduca in calcul.

1.2. Cautarile in directia unei Carte a Drepturilor Fundamentale

Uniunea Europeana (precum si ideea europeana) este legata in primul rand de un numar de valori fundamentale. Fara a putea vorbi despre o cauzalitate in acest sens, hotararea Consiliului de Ministri de la Kln (3-4 martie 1999) de a cere elaborarea unei Carte a Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene intra perfect in logica definirii unui spatiu valoric specific european. Hotararea Consiliului a fost urmata de formarea unui grup de experti (Prezidiul) pentru elaborarea unui prim proiect al Cartei, pana la sfarsitul lunii decembrie 2000. Prezidiul a oferit un text complet la data de 28 iulie 2000. Motivatia si efectele adoptarii unei asemenea Carte nu sunt usor de descris. Carta Drepturilor Fundamentale a fost adoptata, ca declaratie politica, in luna decembrie, la Nisa. In cadrul Uniunii Europene s-a dezvoltat, de-a lungul timpului, un sistem de protectie a drepturilor omului, eterogen si complex, care insumeaza: CE normele interne ale fiecarui stat in parte privind drepturile omului, gandite ca expresie a principiului subsidiaritatii; CE participarea tarilor membre UE la sistemul international de protectie a drepturilor omului; CE apartenenta, in particular, a tuturor tarilor membre ale UE, la Consiliul Europei; CE instrumentele specifice elaborate in cadrul UE. In ceea ce priveste instrumentele specifice Uniunii Europene relative la sistemul de protectie a drepturilor omului in cadrul UE, acestea ar fi: CE prevederile Tratatului de la Amsterdam, care enunta explicit faptul ca Uniunea va respecta drepturile fundamentale, asa cum sunt ele garantate de Conventia Europeana a Drepturilor Omului. si asa cum rezulta ele din traditiile constitutionale comune ale statelor membre, ca principii generale ale legislatiei comunitare;CE instrumentele institutionale ale Comunitatii, cu mandat specific: Unitatea 2 a Directoratului A al Directoratului General VIII, avand responsabilitati in domeniul drepturilor omului si al democratizarii; Unitatea 4 a Directoratului General VIII, pentru coordonarea aspectelor privind statul de drept, libertatile fundamentale, democratizarea si suportul institutional, alte structuri interdepartamentale; CE mecanismul plangerilor la Curtea Europeana de Justitie, care asigura persoanelor dreptul la remedii din partea Uniunii.

Acest sistem stufos a fost capabil sa asigure, in interiorul statelor Uniunii, un inalt nivel al drepturilor si libertatilor fundamentale. Dintre esecuri, au fost numite domeniile comportamentului rasist si xenofob, al egalitatii in fata legii, al grupurilor vulnerabile, al tratamentului refugiatilor si al solicitantilor de azil. Un alt caz aparte este cel al protectiei persoanelor afectate de sporirea competentelor la nivel comunitar in domeniul administrativ si juridic . Dar, mai ales, sistemul s-a dovedit nefunctional in a asigura un rol practic si simbolic la nivelul global al Uniunii Europene, in special In ceea ce priveste: CE pregatirea conditiilor impuse de extinderea UE; CE adaptarea politicilor in domeniul drepturilor omului la cerintele prevederilor specifice din Tratatul de la Amsterdam; CE asigurarea unui rol mai activ al UE in lume, ca aparatoare a drepturilor omului.

Acestui ultim tip de problematica, angajand Uniunea Europeana ca un tot, a fost chemata sa-i raspunda Carta Drepturilor Fundamentale. In plus, introducerea ansamblului de prevederi socio-economice poate fi considerata (dupa esecul relativ al Cartei Sociale Europene ) definitia unui spatiu european care depaseste standardele democratice, (circumscris, in acest sens, inclusiv prin diferenta fata de principiile democratiei americane). Dincolo de detalii, ceea ce pare important in dezbaterea din jurul Cartei este presiunea imanenta in directia dezvoltarii unui sistem european (al Uniunii Europene) al drepturilor omului, avand valoare politica si identitara.

Un sistem al Uniunii Europene acoperind problematica drepturilor omului formalizeaza, in cadrul UE, un spatiu comun supranational. Prin natura lor, prevederile Cartei codifica pilonul unei Constitutii a Uniunii. Trecerea de la o Carta a Drepturilor Fundamentale, la un sistem de institutii politice cu caracter federal, care sa garanteze valorile    fundamentale ale UE, este o evolutie logica. Intr-o forma sau alta, discutiile motivate de elaborarea si eventuala adoptare a Cartei par sa fi impins dezbaterea asupra anumitor fundamente politice ale Uniunii intr-o directie ireversibila. Multe dintre criticile aduse pana acum Cartei au facut speculatii asupra eventualelor consecinte negative. (Este vorba mai ales despre efectele in afara UE ). Dar criticile sunt valabile doar in masura in care tendinta adoptarii unui sistem propriu de drepturi de catre Uniunea Europeana nu este dusa pana la ultimele ei concluzii.

Completarea acestui sistem l-ar apropia de statutul unui pilon de Constitutie, iar adoptarea unei legi fundamentale a UE ar duce la crearea Europei Federale, aceasta putand participa ca atare la diferite aranjamente internationale, incluzand Consiliul Europei, O Federatie ar intari aceste aranjamente, si nu le-ar slabi.

1.3. Evolutiile economice din Uniune si primii pasi ai unei constructii federale structurate

Tratatul de la Maastricht a stabilit cei trei piloni de rezistenta ai UE: Comunitatea Europeana, Politica Externa si de Securitate Comuna si Politica in domeniile Justitiei sI Afacerilor Interne. Dintre ele, numai Comunitatea Europeana s-a bucurat de institutii integrate, celelalte doua ramanand procese interguvernamentale. Aceasta arata ca tendinta de federalizare europeana a avansat, pana la inceputul anilor T90, in domeniul economic si a intampinat rezistenta in domeniile specifice unei federatii: justitia, politica externa si apararea. Aceasta situatie a ramas valabila, in ciuda intenselor procese comunitare, si la sfarsitul deceniului, dar cu cateva evolutii relevante pentru tendinta generala de adancire a integrarii.