Tratatul de la Amsterdam - 1997

Tratatul de la Amsterdam - 1997

1. Scurta prezentare. Structura

Tratatul de la Amsterdam reprezinta rezultatul conferintei interguvernamentale, lansata cu ocazia intrunirii Consiliului Europei la Torino, la data de 29 martie 1996. Acest tratat a fost adoptat cu ocazia intrunirii Consiliului European la Amsterdam (16-17 iunie 1997) si semnat la data de 2 octombrie 1997 de catre Ministrii de Externe din cele 15 state membre, prin aderarea ultimelor trei de atunci, in anul 1995: Austria, Finlanda si Suedia. Tratatul a intrat in vigoare la data de 1 mai 1999, fiind ratificat de toate tarile membre in conformitate cu propriile dispozitii constitutionale.

Noul Tratat cuprinde trei parti:

Modificari aduse tratatelor anterioare;

Simplificare;

Prevederi generale si finale.

Acest Tratat reaminteste faptul ca "Uniunea Europeana este fondata pe principiile libertatii, democratiei si ale respectarii drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului". Tratatul de la Amsterdam creeaza impresia unui tot unitar care ajuta la intocmirea unei uniuni stranse intre popoarele europene, ceea ce marcheaza un alt punct important.

Consiliul, reunit la nivelul sefilor de stat sau de guvern si hotarand in unanimitate, la propunerea unei treimi din statele membre sau a Comisiei, si dupa obtinerea avizului conform al Parlamentului European, poate constata existenta unei incalcari grave si persistente a principiilor enuntate in articolul F, paragraful 1, din partea unui stat membru, dupa ce a invitat guvernul acelui stat membru sa isi prezinte observatiile. In cazul existentei unei asemenea constatari, Consiliul poate decide sa suspende anumite drepturi statului membru vizat care rezulta din aplicarea Tratatului de la Amsterdam, inclusiv dreptul de vot in Consiliu al reprezentantului guvernului statului membru.

Consiliul poate modifica, prin votul calificat al majoritatii, masurile luate sau sa urmareasca incetarea lor. Se aminteste ca nu se tine seama de votul reprezentantului guvernului statului membru in cauza. Se defineste majoritatea calificata ca fiind aceeasi proportie a voturilor ponderate ale membrilor Consiliului ca cea fixata in articolul 148, paragraful 2, al Tratatului instituind Comunitatea Europeana adica sunt ponderate dupa cum urmeaza: Germania, Franta, Italia, Marea Britanie - 10, Spania - 8, Belgia, Grecia, Olanda si Portugalia - 5, Austria si Suedia - 4, Danemarca, Irlanda, Finlanda - 3, Luxemburg - 2, iar pentru adoptarea actelor Consiliului sunt necesare 62 de voturi care trebuie adoptate la propunerea Comisiei, 62 de voturi care exprima acordul a cel putin zece membrii. Abtinerile membrilor prezenti sau reprezentanti nu impiedica Consiliul sa adopte acte care necesita unanimitatea.

Pe langa dispozitiile asupra politicii externe si securitatii comune, dispozitiile asupra cooperarii judiciare in materie penala, ofera cetatenilor un nivel ridicat de protectie, intr-un spatiu al libertatii, securitatii si justitiei, prin elaborarea unei actiuni comune a statelor membre in domeniul cooperarii politienesti si judiciare in materie penala si prin prevenirea si reprimarea rasismului si a xenofobiei. Prevenind si combatand criminalitatea, terorismul, traficul cu fiinte umane si infractiunile impotriva minorilor, traficul de droguri, arme, coruptia si frauda, se pot atinge obiectivele propuse.

In Tratatul de la Amsterdam, se pune si problema privind cooperarea intensificata care se poate realiza prin recurgerea la institutiile, procedurile si mecanismele prevazute de acest tratat. Statele membre aplica actele si deciziile luate pentru punerea in practica a cooperarii la care participa, in masura in care acestea le privesc. Statele Membre neparticipante nu intervin in punerea in practica a cooperarii de catre statele membre participante. Se promoveaza cel mai inalt nivel posibil de cunostinte printr-un larg acces la educatie si prin permanenta actualizare a acesteia.

Pentru a institui progresiv o zona a libertatii si securitatii si justitiei, Consiliul adopta intr-o perioada de cinci ani de la intrarea in vigoare a Tratatului de la Amsterdam, masuri menite sa asigure libera circulatie a persoanelor, cu ajutorul masurilor asupra controalelor la frontierele externe, azil si imigratie.

Statele membre si Comunitatea se angajeaza sa elaboreze o strategie coordonata pentru ocuparea fortei de munca si pentru promovarea unei forte de munca competente, calificate si capabile de adaptare, precum si a unei piete a muncii apta sa reactioneze rapid la evolutia economiei, in vederea atingerii obiectivelor puse in plan. Consiliul hotaraste luarea masurilor pentru a intensifica cooperarea vamala intre statele membre si intre acestea si Comisie. Aceste masuri nu se vor referi la aplicarea dreptului penal intern, nici la administrarea justitiei in statele membre.

In partea a treia, in dispozitiile generale si finale, articolul 13, se stipuleaza ca prezentul act este incheiat pe o durata nelimitata. El va fi ratificat de inaltele Parti Contractante, potrivit normelor constitutionale respective. Instrumentele de ratificare vor fi duse la guvernul Republicii Italiene si va intra in vigoare in prima zi a celei de-a doua luni care urmeaza dupa depunerea instrumentului de ratificare de catre ultimul stat semnatar care va indeplini aceasta formalitate.

Tratatul de la Amsterdam a fost redactat in 12 limbi, dupa cum urmeaza: daneza, engleza, finlandeza, franceza, germana, greaca, italiana, olandeza, portugheza, spaniola si suedeza, textele autentice fiind depuse in arhivele guvernului Republicii Italiene, care a remis cate o copie certificata pentru conformitate fiecaruia dintre guvernele celorlalte state semnatare.

Tratatul a fost supus ratificarii de catre statele membre ale Uniunii Europene, potrivit procedurilor nationale respective, si a intrat in vigoare la 1 mai 1999 dupa depunerea la 30 martie 1999 a ultimului instrument de ratificare.

2. Obiectivele Tratatului de la Amsterdam

• Asigurarea locului cuvenit muncii si drepturilor cetatenilor;
• Eliminarea ultimelor obstacole din calea liberei circulatii a bunurilor si serviciilor, fiecare stat membru fiind nevoit sa colaboreze mai strans in cadrul Europolului;
• Realizarea unei dezvoltari durabile si echilibrate printr-un spatiu fara frontiere;
• Mentinerea integrala a acquis-ului comunitar si dezvoltarea lui;
• Crearea unor institutii sau proceduri capabile sa asigure buna functionare a unei Uniunii extinse;
• Posibilitatea acordata UE de a-si face mai bine auzita vocea in cadrul instantelor internationale.

3. Modificarile aduse de Tratatul de la Amsterdam

Odata cu Tratatul de la Amsterdam au fost aduse modificari anumitor prevederi din Tratatul UE, tratatelor de instituire a comunitatilor europene, precum si unora din actele legislative conexe. Acest tratat nu a fost adoptat ca substituent al celorlalte tratate in vigoare, ci a venit in completarea lor. Procesul de reforma, cuprinzand gruparea de reflectie si conferinta interguvernamentala, a avut ca rezultat Tratatul de la Amsterdam, cea de a treia mare revizuire a Tratatului, dupa Actul Unic European si Tratatul de Ia Maastricht. in cele ce urmeaza vom rezuma, cele mai importante schimbari aduse de acest Tratat.

Extinderea, planificata pentru un numar mare de domenii politice, a modalitatii de decizie prin majoritatea calificata nu a putut fi realizata, fiind posibila doar in cazul unui program-cadru de cercetare. In schimb, spre surprinderea chiar a Parlamentului European, s-a impus procedura de codecizie, in domenii precum politica ocupationala, a transporturilor sau a politicii de dezvoltare. Nu s-a ajuns la nici o intelegere cu privire la redistribuirea Comisarilor din fiecare tara, adica a compunerii Comisiei Europene, si a distributiei voturilor in Consiliu. Asupra acestei probleme urma sa se revina de abia acum, in contextul aderarii si a Romaniei si Bulgariei. Doar propunerea pentru consolidarea pozitiei presedintelui Comisiei Europene a fost acceptata. Alaturi de politica sociala, au fost introduse in Tratat mai multe domenii apartinand celui de-al treilea pilon.

De asemenea, au fost preluate in legislatia comunitara acele parti care se afla in legatura directa cu piata intena. Acest lucru viza mai ales Acordul Schengen (renuntarea la controlul vamal), cu rezerve din partea Marii Britanii si Danemarcei. In ceea ce priveste dreptul la azil, Germania a fost tara care s-a opus cel mai mult introducerii deciziilor majoritare, aceasta hotarare urmand a fi reverificata dupa trecerea a 5 ani. Totusi propunerea presedintiei Consiliului, de a trece in mod automat la aceasta, dupa scurgerea celor 5 ani, in cazul in care nu se decide altfel, a fost respinsa tot de catre Germania.

La pilonul al doilea, la PESC, sunt alte doua hotarari importante. In primul rand, decizia ca statelor membre sa le fie permisa o cooperare mai stransa, fara ca toate aceste state sa fie nevoite sa ia parte la acest tip de cooperare. In urma compromisului de la Amsterdam, hotararea, daca un astfel de tip de cooperare poate fi permisa, trebuie luata cu majoritate de voturi. Aici este vorba astfel despre punerea la dispozitia "membrilor a optiunii integrarii graduale, optiune care aduce insa cu sine anumite probleme: este necesara participarea majoritatii statelor membre, institutiile UE trebuie sa co-participe si ele, iar capacitatea de functionare a UE nu trebuie sa fie periclitata de aceasta;

In cel de-al doilea rand, pactul de stabilitate si pactul ocupational. In acest caz s-a decis adoptarea unei proceduri de vot, care urma sa inceapa cu un bilant al situatiei din tarile membre. Consiliul Ministrilor trebuia sa stabileasca anual liniile directoare, de urmat de fiecare guvern in parte. Fiecare stat membru urma sa raporteze o data pe an centrului de la Bruxelles iar Consiliul urma sa verifice aceste rapoarte, putand trimite sugestii, stabilite prin majoritate calificata, guvernelor.

In ceea ce priveste Politica Externa si de Securitate Comuna (PESC), avem de a face cu o structura extrem de ambivalenta. Pe de o parte au fost implementate modificari in procedurile de decizie, fiind oferita posibilitatea votului majoritar, pentru ca abtinerile de la vot a unor tari sa nu mai impiedice ca pana atunci luarea deciziilor, iar pe de cealalta, fiecarui stat membru i s-a acordat drept de veto. S-a hotarat ca pe viitor capacitatile pentru o politica externa cu caracter anticipativ sa fie ameliorate prin instituirea unei asa numite unitati de planificare strategica si de alarma imediata, compusa din reprezentanti ai Consiliului, ai Comisiei si ai UE, precum si cooperarea cu UE in general. Nu s-a putut insa ajunge la un comun acord cu privire la o integrare completa a acestei organizatii in structurile UE - o optiune care se afla de multa vreme in centrul discutiilor.

Evaluarea Tratatului de la Amsterdam decurge in doua directii diferite. In primul rand pot fi observate stradaniile de a lua in calcul deficitele sesizate in momentul aplicarii dispozitiilor incluse in Tratatul de la Maastricht. Acest lucru este vizibil chiar din programul de activitate, propus de grupul de reflectie in raportul adresat Consiliului Europei. Aceste stradanii au dat rezultate totusi, si vom sublinia aici progresele facute la nivelul cooperarii in domeniul Justitiei si Afacerilor Interne, in ciuda tuturor termenelor si intarzierilor prevazute in textul Tratatului. Pe de alta parte nu poate fi trecut cu vederea faptul ca Tratatul de la Amsterdam nu si-a indeplinit unul din obiectivele sale cele mai importante, si anume cel de pregatire a UE pentru extinderea catre Est.

Nu a fost astfel adaptata nici distributia voturilor in Consiliu, factor central in vederea extinderii, si nici alcatuirea si modul de lucru al Comisiei. De asemenea, nu s-a putut obtine nici extinderea principiului majoritatii calificate in cadrul deciziilor din Consiliu, imperios necesara pentru potentialii membri. Astfel, Tratatul de la Amsterdam nu a reusit sa se descurce cu imensa presiune a problemelor, reprezentand o noua ocazie ratata de aprofundare a procesului de integrare, fapt cu atat mai grav, cu cat sansa istorica a realizarii unei Europe unite in urma evenimentelor epocale din anii 1989/1990 nu se oferea decat o singura data.

In concluzie CE, respectiv UE, s-a aflat, de la emiterea Actului Unic European, intr-un proces din ce in ce mai rapid si mai intens de discutare a propriilor "reguli de joc" si de adaptare la un context modificat intern, dar mai ales extern. In timp ce de la Actul Unic European si pana la inceperea discutiilor cu privire la o noua modificare a Tratatului, care au avut ca rezultat Tratatul de la Maastricht, a trecut destul de putin timp, inca de la intrarea in vigoare a Tratatului de la Maastricht a inceput dezbaterea pe tema altor adaptari necesare si fundamente de inclus in Tratat, care a avut ca rezultat, la randul ei, Tratatul de la Amsterdam.

Imaginea unei permanente discutii cu privire la constitutie este confirmata si de un protocol anexat Tratatului de la Amsterdam, in care se specifica, cu privire la problemele nerezolvate ale unei reforme institutionale.