Scrigroup - Documente si articole

     

HomeDocumenteUploadResurseAlte limbi doc
AdministratieDrept

Tranzactia

legislatie



+ Font mai mare | - Font mai mic



Tranzactia



Notiune

Art.2276 - (1) Tranzactia este contractul prin care partile previn sau sting un litigiu, inclusiv in faza executarii silite, prin concesii sau renuntari reciproce la drepturi ori prin transferul unor drepturi de la una la cealalta.

(2) Prin tranzactie se pot naste, modifica sau stinge raporturi juridice diferite de cele ce fac obiectul litigiului dintre parti.

Domeniu de aplicare

Art.2277 - (1) Nu se poate tranzactiona asupra capacitatii sau starii civile a persoanelor si nici cu privire la drepturi de care partile nu pot sa dispuna potrivit legii.

(2) Se poate insa tranzactiona asupra actiunii civile derivand din savarsirea unei infractiuni.

Indivizibilitatea tranzactiei

Art.2278 Tranzactia este indivizibila in ceea ce priveste obiectul sau. In lipsa unei stipulatii contrare, ea nu poate fi desfiintata in parte.

Intinderea tranzactiei

Art.2279 - (1) Tranzactia se margineste numai la obiectul ei; renuntarea facuta la toate drepturile actiunile si pretentiile, nu se intinde nu se intinde decat asupra cauzei cu privire la care s-a facut tranzactie.

(2) Tranzactia nu priveste decat cauza cu privire la care a fost incheiata, fie ca partile si-au manifestat intentia prin expresii generale sau speciale, fie ca intentia lor rezulta in mod necesar din ceea ce s-a prevazut in cuprinsul tranzactiei.

Capacitatea de exercitiu

Art.2280 Pentru a tranzactiona, partile trebuie sa aiba deplina capacitate de a dispune de drepturile care formeaza obiectul contractului. Cei care nu au aceasta capacitate pot tranzactiona numai in conditiile prevazute de lege.

Conditii de forma

Art.2281 - Pentru a putea fi dovedita, tranzactia trebuie sa fie incheiata in scris.

Cauze de nulitate

Art.2282 - (1) Tranzactia poate fi lovita de nulitate pentru aceleasi cauze ca si orice alt contract.

(2) Cu toate acestea, ea nu poate fi anulata pentru eroare de drept referitoare la chestiunile ce constituie obiectul neintelegerii partilor si nici pentru leziune.

Tranzactia asupra unui contract nul

Art.2283 (1) Este nula tranzactia privitoare la un contract a carui cauza de nulitate absoluta era cunoscuta de ambele parti, afara de cazul in care partile au tranzactionat expres asupra nulitatii.

(2) In celelalte cazuri, anularea tranzactiei poate fi ceruta doar de partea care nu cunostea nulitatea titlului.

Inscrisuri false

Art.2284 Este, de asemenea, nula tranzactia incheiata pe baza unor inscrisuri dovedite ulterior ca fiind false.

Inscrisuri necunoscute

Art.2285 (1) Descoperirea ulterioara de inscrisuri necunoscute partilor si care ar fi putut influenta continutul tranzactiei nu reprezinta o cauza de nulitate a acesteia, cu exceptia cazului in care inscrisurile au fost ascunse de catre una dintre parti sau, cu stiinta ei, de catre un tert.

(2) Tranzactia e nula daca din inscrisurile descoperite rezulta ca partile sau numai una dintre ele nu aveau nici un drept asupra caruia sa poata tranzactiona.

Tranzactia asupra unui proces terminat

Art.2286 - Tranzactia asupra unui proces este anulabila la cererea partii care nu a cunoscut ca litigiul fusese solutionat printr-o hotarare judecatoreasca intrata in puterea lucrului judecat.

Tranzactia constatata prin hotarare judecatoreasca

Art.2287 (1) Tranzactia care, punand capat unui proces inceput, este constatata printr-o hotarare judecatoreasca poate fi desfiintata prin actiune in nulitate sau actiune in rezolutiune ori reziliere, precum orice alt contract. Ea poate fi, de asemenea, atacata cu actiune revocatorie sau cu actiunea in declararea simulatiei.

(2) Hotararea prin care s-a desfiintat tranzactia in cazurile prevazute la alin.(1) face ca hotararea judecatoreasca prin care tranzactia fusese constatata sa fie lipsita de orice efect.



Politica de confidentialitate | Termeni si conditii de utilizare



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 1784
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2024 . All rights reserved