DREPTURILE SI INDATORIRILE FUNCTIONARULUI EUROPEAN

DREPTURILE SI INDATORIRILE FUNCTIONARULUI EUROPEAN

1 Chestiuni introductive

Daca institutia publica, nationala sau europeana, are dreptul sa ceara de la functionarul sau un comportament profesional si extraprofesional adecvat, in mod similar functionarul public este indrituit sa pretinda si sa obtina de la institutia in care este integrat recunoasterea si respectarea drepturilor sale garantate de lege. Dreptul functionarului se transforma in obligatie pentru institutie si invers.

Drepturile functionarilor publici, nationali sau europeni, reprezinta acele prerogative pe care le au titularii unei functii publice, izvorate din raportul de serviciu pe care il au cu autoritatea sau institutia publica si care izvorasc din lege, neputand fi negociate ca in cazul salariatilor.

Drepturile functionarului public european fac obiect de reglementare al titlului II din Statut, alaturi de obligatiile acestuia.

I. Un prim principiu este reprezentat de necesitatea ca functionarul european sa se achite de indatoririle sale si sa-si adapteze conduita avand in vedere numai interesele Comunitatilor si preocupandu-se pentru realizarea unei independente absolute a functionarului public fata de orice guvern, autoritate, organizatie sau persoana exterioara institutiei sale.

Acest principiu se afla inscris in articolul 11 (96) aliniatul (1) din Statut si urmareste realizarea unei independente desavarsite coroborata cu absenta oricarei dependente a functionarului de vreun organism, autoritate sau persoana,alta decat institutia din care face parte si se concretizeaza in mai multe interdictii:

Interdictia pentru functionar de a accepta instructiuni de la un guvern, autoritate, organizatie sau persoana exterioara institutiei careia ii apartine, fara autorizarea investita cu puterea de numire, sau vreun lucru care ar putea sa-i compromita independenta.

Interdictia pentru functionar de a accepta de la un guvern sau de la o sursa exterioara institutiei o distinctie onorifica, o functie, o favoare, un dar, o remuneratie, de orice natura ar fi acestea, cu exceptia celor pentru servicii facute inainte de numirea sa sau in timpul unui concediu special pentru serviciul militar sau national si in numele acelui serviciu. Textul art. 11 (96) alin. 2 face trimitere la o autorizare din partea Autoritatii de numire, singura care ar putea permite functionarului european sa abdice de la interdictia statutara. Se excepteaza situatia unor eventuale recompense primite pentru servicii realizate inainte de intrarea in functie sau in timpul concediului pentru satisfacerea stagiului militar sau national si in numele acestor servicii.

Interdictia pentru functionar ca, in indeplinirea indatoririlor sale de serviciu, sa se implice intr-o chestiune in care, in mod direct sau indirect, are vreun interes personal care i-ar afecta independenta si, in special, familia si interesele financiare. In situatia in care are de-a face cu o astfel de chestiune, el are obligatia sa informeze Autoritatea de numire, care va lua toate masurile necesare pentru a-l proteja pe functionar de responsabilitatea care ar putea interveni.

Interdictia pentru functionar de a pastra sau dobandi, direct sau indirect, in actiuni care se supun autoritatii institutiei careia apartine, un beneficiu important sau substantial care i-ar putea compromite independenta in indeplinirea indatoririlor sale de serviciu. Principiul conform caruia functionarul trebuie sa se achite de functiile sale si sa-si regleze conduita avand in vedere interesele organizatiei careia apartine este prevazut si de statutele altor categorii de functionari internationali, cum ar fi cei din cadrul ONU, O.I.M. etc.

II. Un al doilea principiu care guverneaza exercitiul drepturilor si indatoririlor fundamentale ale functionarului comunitar si care se afla in stransa corelatie cu cel enuntat anterior, mai exact deriva din acesta, este o dimensiune a acestuia care are insa o semnificatie care ne determina sa-l analizam de sine statator, il reprezinta necesitatea de a asigura independenta fata de statele membre ai caror nationali sunt.

Statele membre ale organizatiei internationale au impresia ca resortisantii lor trebuie sa le reprezinte interesele proprii, ceea ce este fals si periculos in acelasi timp. Acest principiu nu este insa intotdeauna inteles in semnificatia lui autentica, mai ales de statele ai caror resortisanti sunt functionarii comunitari. Ramane ca exemplu de notorietate cazul lui Jacques Chirac, ministrul agriculturii in Franta, care, dupa intrunire Consiliului din 6 iulie 1973 l-a acuzat pe un membru al Comisiei, resortisant francez, ca a tradat interesele Frantei.

Functionarii internationali nu-si pot indeplini cum trebuie misiunile decat daca sunt siguri ca nu au nici o obligatie fata de tara lor si daca nu se emite nici o pretentie in acest sens in ceea ce ii priveste. Doctrina recunoaste ca "Fundamentul statutului functionarilor internationali, al privilegiilor si imunitatilor lor rezida in necesara independenta, imperativ ceruta de functiile internationale si supranationale, in interesul evident al organizatiei care l-a angajat".

III. Un alt principiu este acela ca privilegiile si imunitatile sunt conferite functionarilor exclusiv in interesul Comunitatilor (art. 23, 24,) (96).

Potrivit Protocolului privind privilegiile si imunitatile, Comunitatile, membrii institutiilor comunitare, functionarii lor ti ceilalti agenti, reprezentantii statelor membre care sunt atrasi in functionarea institutiilor comunitare si a misiunilor acreditate pe langa Uniune beneficiaza de unele privilegii si imunitati. Intre acestea se regasesc: inviolabilitatea locuintelor, scutiri de taxe, libertatea de comunicare, drepturi de transport etc. Acelasi Protocol privind imunitatile prevede ca cei interesati, respectiv functionarii europeni, nu sunt scutiti de achitarea obligatiilor lor private, nici de respectarea legilor si a regulamentelor in vigoare ale politiei. In situatia in care privilegiile si imunitatile sunt contestate, indiferent de cine, functionarul in cauza trebuie sa aduca la cunostinta Autoritatii investita cu puterea de numire situatia intervenita.

IV. Un alt principiu care guverneaza regimul juridic al realizarii prerogativelor de functie publica de nivel european este acela ca functionarii activi se afla in orice moment la dispozitia institutiei lor, fara ca in acest mod sa se poata depasi durata maxima de 42 de ore saptamanal, care sunt executate in cadrul unui orar general, exista doua derogari:

prima priveste posibilitatea ca acest orar sa poata fi modificat si sa se poata stabili orare adecvate, pentru anumite categorii de functionari care indeplinesc atributii specifice;

o a doua derogare priveste posibilitatea ca, datorita nevoilor serviciului sau a exigentelor normelor de securitate a muncii, functionarii sa poata fi obligati ca, in afara duratei normale de lucru, sa fie la dispozitia institutiei la locul lor de munca sau la domiciliu. Modul in care se concretizeaza aceasta derogare este stabilit de institutia comunitara, cu consultarea Comitetului de personal.

V. Un aspect cu totul deosebit in regimul general al functionarilor europeni, inclusiv in materia drepturilor si indatoririlor lor, este ca ei sunt antrenati in pregatirea reglementarilor carora li se supun si in punerea lor in practica.

2 Analiza drepturilor si libertatilor functionarilor europeni

A.         Fundamentarea notiunilor

Termenul de "indatorire" este preferat celui de "obligatie". Termenul de "obligatie" poarta, o incarcatura preponderent civilista, ea aflandu-se in stransa corelatie cu drepturile subiective.

Putini autori de drept public folosesc conceptul de "obligatie" atunci cand analizeaza aceasta institutie. De obicei, este folosita sintagma de "indatorire fundamentala". Pentru limbajul de drept public este preferata sintagma de "indatorire" celei de "obligatie".

Se utilizeaza expresia drepturi si libertati fundamentale in locul celei de libertati, desi Statutul face vorbire doar despre "drepturile si obligatiile functionarului".

Terminologia folosita in doctrina contemporana nu este unitara.

Unii autori apreciaza ca "drepturile omului si libertatile publice nu se situeaza pe acelasi plan si nu au acelasi continut". Drepturile si libertatile fundamentale, subiective prin natura lor, consacrate fiind si libertatile fundamentale, subiective prin natura lor, consacrate fiind prin chiar asezamantul fundamental si prin normele comunitare sau internationale, sunt prerogative in jurul carora graviteaza toate celelalte drepturi subiective si ele se bucura de o protectie in raport celelalte drepturi subiective si ele se bucura de o protectie in raport cu toate puterile statului, inclusiv, daca e cazul, prin interventia judecatorul constitutional si a celui european, in conditiile prevazute de normele nationale si de cele comunitare.

Autorul citat se opreste la urmatoarele repere de realizare a distinctiei dintre cele doua notiuni, pe care, datorita interesului pe care-l reprezinta, ne ingaduim sa le reproducem:

a) Notiunea de "drepturi ale omului releva conceptia dreptului natural, ea priveste drepturile inerente naturii umane, in afara si deasupra dreptului pozitiv" pe cand libertatile publice sunt "categorii reale, prerogative recunoscute si garantate juridiceste";

b) Drepturile omului reprezinta un minim de prerogative necesare autode-terminarii lui, pe cand libertatile publice reprezinta prerogative care asigura securitatea individului, protectia lui, reprezentand adevarate creante fata de societate.

c) Drepturile omului reprezinta prerogative abstracte, pe cand libertatile publice sunt prerogative efective.

Montesquieu definea libertatea ca fiind "aceasta liniste a spiritului, care provine din opinia ca fiecare are propria siguranta."

Libertatile sunt intim legate de natura umana si ele apar ca "o independenta a persoanei in sanul societatii politice".

Desi reprezinta un efect al drepturilor naturale, intr-o societate organizata se impune reglementarea legala a libertatilor si drepturilor individuale. Interesanta este si teza potrivit careia "libertatea nu admite autorizare prealabila, dar admite sanctiuni represive" Acesti autori identifica trei categorii de libertati: libertatile fundamentale, care garanteaza siguranta persoanei fizice si constituie minimul ireductibil al ideii de libertate; libertatile interioare, care se raporteaza la formarea si dezvoltarea credintelor si cunostintelor si libertatile exterioare, care permit exercitiul activitatilor fondate pe drepturile individuale.

Aceste argumente, ne-au determinat ca in abordarea acestei dimensiuni a regimului juridic al functionarului comunitar, sa vorbim, in egala masura, despre drepturile si libertatile acestuia, si nu doar despre simple drepturi.

B. Drepturile si libertatile fundamentale ale functionarului european.

1. Functionarii beneficiaza de libertatea de opinie si de expresie, respectand principiile loialitatii si impartialitatii.

In doctrina occidentala, se sustine ca dreptul la opinie al functionarului public (cu referire la functionarul public national) trebuie analizat diferit, in timpul serviciului si in afara serviciului.

In timpul serviciului, functionarul public este tinut de obligatia de neutralitate, care ii impune sa dea dovada de loialitate fata de institutie, de stat. Loialitatea si integritatea servesc ca fundament si ca explicatie a tuturor obligatiilor profesionale. Loialitatea nu se confunda cu loialismul politic. Ea implica impartialitate, obiectivitate, probitate.

In afara serviciului, dreptul la opinie este circumstantial de obligatia de rezerva, si de masura in exprimarea opiniilor sale.

De altfel, doctrina occidentala recunoaste ca una din indatoririle functionarului public pe cea de rezerva si de discretie, care este prevazuta expres de articolul 17 (96) din Statut. Interesant este si faptul ca acest articol nu vorbeste pur si simplu de obligatia de discretie, ci de obligatie de cea mai mare discretie. Aceste idei sunt valabile si in ceea ce priveste regimul functionarului european.

Functionarului public european ii este recunoscut un drept de opinie si de exprimare, care trebuie insa exercitat cu respectarea obligatiei de loialitate fata de institutia comunitara careia ii apartine si de impartialitate. In cazul membrilor Comisiei, denumiti si "comisari" regasim faptul ca acestia, la instalare, "isi vor lua un angajament solemn de a respecta, pe toata durata functiei si dupa incetarea ei, obligatia de onestitate si de prudenta in ceea ce priveste acceptarea de anumite functii si avantaje, in caz contrar Curtea de Justitie putand pronunta demisia din oficiu sau decaderea din dreptul la pensie al celui in cauza".

De altfel, libertatea de expresie este una din libertatile fundamentale prevazute de articolul 10 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului. Acest text statueaza ca "Orice persoana are libertate de expresie. Acest drept cuprinde libertatea de opinie si libertatea de a primi sau de a comunica informatii sau idei fara amestecul autoritatilor publice si fara considerarea frontierei .".

Ca o dimensiune a libertatii de expresie este regimul dreptului functionarului european de a-si publica anumite texte care au legaturi cu activitatea Comunitatilor, singur sau in colaborare cu alte persoane. Articolul 17 a(96) din Statut prevede, in alin. 2, ca in situatia in care functionarul intentioneaza sa publice sau sa dea publicatii, sigur sau in colaborare, vreun text care ar avea legatura cu activitatea Comunitatilor, el are obligatia sa informeze inainte Autoritatea de numire.

2. Functionarul european beneficiaza de dreptul de asociere.

Articolul 24 bis (8)(96) prevede ca "functionarii se bucura de dreptul de asociere; in special ei pot fi astfel membri ai organizatiilor sindicale sau profesionale ale functionarilor europeni."

Dreptul de asociere in organizatii de tip sindical reprezinta un drept fundamental al cetateanului, recunoscut si garantat si functionarului public de legislatiile nationale. El cuprinde posibilitatea pe care o au cetatenii "de a se asocia in mod liber, in partide sau formatiuni politice, in sindicate, patronate, sau in alte forme si tipuri de organizatii, ligi si uniuni, cu scopul de a participa la viata politica, stiintifica, sociala si culturala pentru realizarea unei serii de interes legitim comune".

In doctrina occidentala il regasim enuntat si prin sintagma "libertate de asociere", care "permite mai multor persoane sa se reuneasca pentru a forma un grup permanent constituind o persoana morala (in opozitie cu reuniunea care nu are caracter permanent), intr-un scop dezinteresat (prin opozitie cu societatea, care este creata intr-un scop lucrativ).

Acest drept fundamental a fost confirmat si de acordul cadru incheiat in septembrie 1974, prin care se reglementeaza relatiile dintre Comunitate si organismele sindicale si profesionale. La ora actuala sunt recunoscute si functioneaza mai multe sindicate, din care doua sunt cele mai importante. Este vorba de Federatia Functiei Publice Europene (F.F.P.E.) care are o orientare profesionala    si mai putin sindicala, si l'Union Syndicale (Uniunea Sindicala) care are o orientare sensibila socialista si care este afiliata Confederatiei Europene a Sindicatelor.

3. Desi nu este prevazut in mod expres de Statut, dreptul la greva este recunoscut functionarilor comunitari.

In Europa exercitiul dreptului la greva al functionarilor publici determina deosebiri considerabile de la o tara la alta. Inaintea celui de-al doilea razboi mondial, principiul consacrat era cel al interzicerii grevei in serviciile publice, lucru care nu a intimidat si nu a impiedicat marile greve care au avut loc, in special in Franta in anii treizeci.

Dupa cel de-al doilea razboi mondial, in cadrul creat de ceea ce autorul citat numeste "nebunia eliberarii", cele mai multe tari isi modifica conceptia privind exercitiul dreptului la greva, fara a reusi insa sa armonizeze libertatea grevei cu principiul fundamental al continuitatii serviciilor publice. In prezent in Europa exista patru categorii de tari, din punct de vedere al recunoasterii sau nu , pentru functionarii publici, a acestui drept fundamental:

a) tari unde este in continuare interzisa greva functionarilor (Danemarca, Germania, Portugalia, Belgia). Aceasta interdictie vizeaza functionarii in acceptiunea stricto sensu, si nu pe toti cei care isi desfasoara activitatea in serviciile publice, si care pot avea statut de salariat.

b) tari in care regasim o interdictie generala a grevei in serviciile publice, cu posibilitatea interventiei, in caz contrar, a unor sanctiuni disciplinare sau chiar penale;

c) tari in care, desi dreptul la greva nu este prevazut expres, exercitiul lui nu antreneaza interventia unor sanctiuni (exemplu Irlanda sau Regatul Unit al Marii Britanii si Irlandei de Nord si Tarile de Jos);

d) tari in care este recunoscut liberul exercitiu al dreptului la greva al functionarilor publici, cu precizarea existentei unei categorii de functionari carora le este interzisa greva, de regula politisti (Spania, Franta, Grecia, Luxemburg si Italia).

Este interesant modul in care se regaseste reglementat dreptul la greva in unele documente internationale. Astfel, articolul 8 din Pactul international relativ la drepturile economice, sociale si culturale este consacrat libertatii sindicale si dreptului la greva, si el prevede ca textul respectiv "nu impiedica de a supune restrictii legale exercitiul acestor drepturi de catre membrii fortelor armate, politiei sau functiei publice".

Textul face referire la servicii esentiale pentru societate, in care isi desfasoara activitatea persoane cu statut de functionar public sau de salariat, ceea ce ne determina sa afirmam ca s-au avut in vedere si functionarii publici atunci cand a fost consacrat dreptul la greva, insa cu conditia ca exercitiul dreptului sa nu perturbe activitatea serviciilor publice esentiale pentru societate.

4. Functionarilor europeni le este recunoscut dreptul fundamental la concediul de odihna, care are o durata de minim 24 de zile lucratoare, la acestea adaugandu-se un numar de zile suplimentare, care se stabileste in functie de diferite criterii (varsta, grad). Maximul duratei de concediu este de 30 de zile. In afara acestui concediu, functionarul mai poate beneficia de un concediu special, a carui modalitate de acordare este reglementata prin Anexa nr. V din Statut. Poate fi vorba despre concediu pe perioada cand functionarul indeplineste o functie electiva sau concediu pentru cresterea unui copil mai mic de 5 ani sau handicapat. In acest din urma caz, durata este stabilita la un an si este reinnoibila anual timp de inca 4 ani.

5. Un drept important recunoscut functionarilor europeni este acela de a candida la functii elective. In cazul in care a fost ales intr-o astfel de functie, sunt doua solutii, la care se recurge si in functie de dificultatea functiei respective, si anume:

- functionarul sa indeplineasca, prin cumul, atat functia publica cat si pe cea electiva, Statutul permitand ca indeplinirea functiei prin cumul sa se faca fie cu jumatate de norma, fie in acelasi mod ca si inainte;

- functionarul sa fie considerat in concediu personal pe o durata egala cu cea a mandatului electiv.

In solutia pe care o va adopta, autoritatea investita cu puterea de numire va tine seama de importanta fiecarei functii si de obligatiile care ii revin titularului ei, potrivit articolului 15 (96) alin. (2). Din continutul articolului 15 (96) alin. (1) se pot desprinde doua concluzii:

- ca functionarului public ii este recunoscut, de principiu, dreptul de a candida pentru o functie electiva;

- ca in exercitiul acestui drept, functionarul trebuie sa solicite un concediu in interes personal, pe durata mandatului sau.

Ca o concluzie, candidatura la functii publice sau elective nu poate fi admisa fara anumite precautii.

In sistemele nationale din Europa privind functia publica regasim o diversitate de situatii, din punct de vedere al recunoasterii, pentru functionarii publici, a dreptului de a participa la o functie electiva.

Astfel Anglia prezinta particularitatea existentei mai multor categorii de functionari, din punct de vedere al aptitudinii de a putea fi alesi intr-o functie cu caracter electiv, si anume:

- salariatii si muncitorii si muncitorii manuali, care nu cunosc nici o restrictie in a participa la activitati politice sau electorale;

persoane care pot participa la activitati nationale sau locale, cu caracter politic sau electoral numai daca au obtinut o autorizatie prealabila in acest sens;

inaltii functionari, "cadrele", in care sunt inclusi cei care au un grad similar unui ministru sau a caror activitate implica un contact important cu publicul si carora le este interzis sa se angajeze in activitati politice sau elective cu caracter national. Ei pot insa cere autorizare pentru a se implica in activitati de acest gen, insa la nivel local.

Aceasta situatie diversificata este fundamentata pe conceptia britanica privind neutralitatea politica a functionarilor si se regaseste de o maniera similara si in Irlanda. Cum ne informeaza autorul citat, in aceasta tara regasim sistemul weberian in toata puritatea sa, practic functionarul trebuind sa aleaga intre cariera in administratie ti cariera politica.

Situatia este fundamental schimbata in Franta si Germania, unde reglementarile legale determina nu doar legatura, ci chiar suprapunerea intre activitatea din administratie si activitatea politica a functionarilor.

"Functionarul ales este plasat in mod automat intr-o pozitie temporar exterioara functiei publice (prin detasare, disponibilizare, nu are relevanta denumirea) care le permite nu doar intoarcerea in administratie la sfarsitul mandatului, dar si mentinerea intre timp a dreptului la avansare si a dreptului la pensie."

Acest sistem a influentat si alte tari din Europa, cum ar fi Danemarca, Italia, Spania, Portugalia etc. Exista state europene unde, desi este admisa, de principiu, posibilitatea participarii la alegeri, ea poate antrena unele consecinte negative pentru functionari, si anume:

obligatia acestora de a demisiona din postul respectiv (Tarile de Jos);

pierderea unor avantaje importante privind cariera (Belgia).

6. Functionarilor comunitari le este recunoscut dreptul la cariera.

Notiunea de cariera este definita de doctrinele nationale pornindu-se de la radacinile sale foarte vechi, ea reprezentand dezvoltarea, in timp, a situatiei profesionale a unui functionar de la recrutare pana in momentul in care inceteaza activitatea profesionala a acestuia.

Problemele care privesc cariera functionarilor europeni cad in competenta comitetului de personal. Pentru a-si indeplini rolul Comitetului trebuie sa-i fie comunicate informatiile care vizeaza modul in care prevederile Statutului si ale celorlalte reglementari sunt duse la indeplinire, dificultatile aparute, astfel incat sa devina competent in a formula solutiile care se impun pentru rezolvarea problemelor, pentru imbunatatirea conditiilor de serviciu ale functionarilor, pentru organizarea si functionarea diferitelor structuri ale institutiilor europene.

O cariera normala ingaduie agentilor europeni sa avanseze in interiorul aceleiasi categorii, cu aspecte specifice pentru fiecare dintre ele.

Fiecare functionar european face obiectul unui raport, care se intocmeste periodic, cel putin o data la doi ani, in conditiile stabilite de fiecare institutie si in conformitate cu procedura prevazuta de art. 110 din Statut. Elementele avute in vedere sunt competenta in indeplinirea sarcinilor de serviciu, randamentul si conduita.

Titlul III al Statutului contine un capitol separat (capitolul III) problemei "rapoartelor, avansarii in treapta si promovarii".

7. Functionarilor comunitari le este recunoscut dreptul la pensie.

Dreptul la pensie este recunoscut sub cele doua forme clasice ale sale, cunoscute in legislatia romaneasca. El este reglementat in capitolul 3 al titlului V, intitulat pensii si alocatii de invaliditate. Potrivit articolului 77 (8)(96), functionarul care a implinit cel putin 10 ani in munca are dreptul la pensie de vechime. Totodata, el are dreptul la aceasta pensie si fara conditionarea impusa pentru durata serviciului, daca este in varsta de peste 63 de ani, daca nu a putut fi reintegrat in cursul unei perioade de disponibilizare sau in caz de retragere din functie in interesul serviciului. Cuantumul maxim al pensiei pentru vechime este calculat la 70% din ultimul salariu de baza aferent ultimului grad in care functionarul a fost plasat pe o perioada de cel putin un an.

Pensionarea pentru limita de varsta se realizeaza din oficiu, la implinirea varstei de 63 de ani.

In afara de pensia de vechime, functionarul european mai beneficiaza si de alte pensii, cum ar fi cea de invaliditate, atunci cand sufera de invaliditate permanenta, considerata ca totala, care il pune in starea de imposibilitate de a exercita o functie corespunzatoare unui post adecvat formatiei sale profesionale. Pensia de invaliditate se stabileste in acelasi cuantum, de 70% din ultimul salariu de baza al functionarului.

Un alt tip de pensie este pensia de urmas, care se acorda sotului supravietuitor al unui functionar public, egala cu 60% din pensia de vechime sau de invaliditate de care sotul sau a beneficiat sau ar fi putut beneficia daca ar fi putut sa o solicite.

Beneficiarul unei pensii de vechime, de urmas sau de invaliditate are dreptul, in conditiile prevazute de Anexa nr. VII din Statut si la alocatiile familiale prevazute de art. 67, respectiv alocatia pentru locuinta, pentru copilul aflat in intretinerea functionarului si pentru educatie.

8. Dreptul la perfectionarea pregatirii profesionale.

Pe parcursul derularii unei cariere europene un rol cu totul special il are pregatirea profesionala a functionarului. Nu este de conceput ca persoana care ocupa o functie europeana sa stagneze din punct de vedere al devenirii, sa se mentina la stadiul in care se gasea in momentul in care a fost investit cu o astfel de functie. Articolul 24 (8)(96) din Statut prevede ca functionarului ii este facilitata de catre Comunitati perfectionarea profesionala in masura in care acest lucru este compatibil cu cerintele bunei functionari a serviciilor si conform propriilor interese ale functionarului. Pregatirea si instruirea profesionala au consecinte in ceea ce-l priveste pe functionar, in sensul ca sunt luate in consideratie la promovarea in cariera.

Curtea Europeana de Justitie a statuat, prin mai multe decizii, cu privire la faptul ca notiunea de "formare profesionala" are o sfera mai larga, care are aptitudinea de a integra formele de instructie si educatie inclusiv studiile universitare. Totodata, s-a recunoscut, prin jurisprudenta Curtii Europene, ca politica universitara, ca si problema educatiei, in general, raman in domeniul competentelor nationale.

Doctrina comunitara recunoaste, printre obligatiile Comunitatilor care reprezinta un drept al functionarilor, pe acela de a favoriza perfectionarea pregatirii profesionale a functionarilor comunitari.

Functionarul comunitar are dreptul sa fie remunerat pentru activitatea prestata.

In doctrina franceza, pentru salariul acordat functionarului public se foloseste sintagma "traitement" spre a accentua distinctia de regim juridic in retributia salariului si cea a functionarului public.

Dreptul la remuneratie al functionarului public este reglementat in titlul V al Statutului intitulat "regimul pecuniar si asigurarile sociale ale functionarilor", capitolul 1 fiind consacrat remuneratiei si rambursarii cheltuielilor.

Din continutului articolelor cuprinse in titlul V care reglementeaza regimul remuneratiei functionarilor europeni, pot fi deprinse urmatoarele concluzii:

a)      acordarea remuneratiei reprezinta un drept al functionarului european;

b)      acest drept face parte din categoria celor la care functionarul european nu poate renunta, fapt stipulat expres prin articolul 62 alin.

c)      retributia se acorda in functie de grad si de treapta aferente functiei publice, si este atrasa de numirea functionarului european, ea reprezinta deci un efect al actului de numire intr-o functie comunitara.

d)      retributia functionarului este exprimata in Euro si platita in moneda tarii in care acesta isi desfasoara activitatea.

e)      retributia functionarului este supusa unor examinari anuale si unor corecturi, al caror scop este de a proteja functionarul, de a acorda un nivel de retributie corespunzator, in care sa se reflecte si eventualele mutatii care l-ar putea afecta.

f)        nivelul retributiei, in functie de grad si treapta, este stabilit prin articolul 66 din Statut.

g)      cu caracter temporar, pentru o perioada cuprinsa intre 1 mai 2004 si 31 decembrie 2012, au fost stabilite anumite contributii temporare, pe care functionarul este tinut sa le achite (pentru fondul de securitate sociala si al pensiilor, alte contributii), al caror cuantum variaza pentru fiecare an, intre 2,5% pentru anul 2004 si 5,5% pentru anul 2012, calculat la salariul de baza aferent gradului si treptei avute in vedere pentru stabilirea remuneratiei functionarului, din care se scad contributiile la sistemul de asigurari sociale si o suma egala cu salariul de baza al unui functionar din gradul 1 si treapta1.

h)      in afara retributiei de baza, functionarii au si alte drepturi banesti, la salariul de baza adaugandu-se diferite sporuri si indemnizatii.

- articolul 64 din Statut reglementeaza "alocatiile familiale", in care sunt incluse alocatii care vizeaza locuinta, copiii aflati in intretinerea functionarului si alocatia pentru educatie.

- functionarii pot primi si o indemnizatie de repatriere (instalare) al carei nivel este de 16% din totalul salariului de baza, al alocatiei de familie si pentru copilului aflat in intretinerea functionarului, al carei nivel nu poate fi mai mic de 442,72 Euro pe luna (articolul 69).

- functionarii au dreptul la restituirea cheltuielilor ocazionate de dreptul sau in functie, de instalare, de mutare, sau, dimpotriva, de incetare a functiei, ca si de cele propuse de exercitiul functiilor sale (art. 71).

- in caz de deces al unui functionar, mostenitorii acestuia primesc o suma egala cu retributia defunctului timp de 5 luni. Beneficiaza de aceasta indemnizatie sotul supravietuitor si copiii functionarului decedat, iar in cazul in care nu exista persoane din aceasta categorie, alti descendenti, conform dreptului succesoral aplicabil functionarului in cauza.

- alte indemnizatii, care pot fi: pentru invaliditate permanenta sau temporara, plata unei sume egale cu opt salarii de baza ale persoanei in cauza.

- alocatie de nastere, in cuantum de 198,31 Euro, achitata persoanei care are copilul in ingrijire.

- ajutor banesc pentru decesul unui functionar european.

j) constatam astfel ca regasim o situatie asemanatoare functionarilor nationali, in sensul ca si drepturile banesti ale functionarilor europeni au doua componente: salariul si alte sporuri si indemnizatii.

10. Functionarul european are dreptul la protectie sociala. Acest drept ii vizeaza si pe membrii familiei functionarului (sotie, copii, alte persoane aflate in intretinerea sa).

11. Dreptul la ajutor si asistenta, a functionarului public din partea Comunitatilor

Regimul acestui drept special si specific functionarilor europeni isi afla consacrarea in articolul 24 (8) din Statut, presupune urmatoarele dimensiuni:

- din modul de formulare "Comunitatile asista functionarii", desprindem concluzia ca textul nu prevede o latitudine, ci o obligatie a Comunitatilor;

- obiectul acestui ajutor si asistente il reprezinta orice actiune judiciara care vizeaza amenintari, jigniri, calomnii sau atentate a caror tina este el si familia sa, in virtutea calitatii si functiei detinute de acesta;

- principiul solidaritatii intre institutie si functionar pentru prejudiciile propuse de acesta, in masura in care acesta nu se gaseste insa, cu intentie sau prin neglijenta grava, la originea acestor prejudicii si nu s-au putut obtine despagubiri de la autorii faptelor

12. Dreptul de a-i fi comunicata in scris orice decizie cu caracter individual care il priveste pe functionar

Articolul 25(8) (96) din Statut consacra, cu valoare de principiu, norma ca orice decizie referitoare la o anumita persoana care este luata in aplicarea Statutului trebuie sa-i fie comunicata in scris acestuia iar orice decizie cu caracter represiv trebuie motivata. Deciziile care privesc numirea, titularizarea, promovarea, transferul, determinarea statutului administrativ si incetarea functiei unui functionar sunt publicate la institutia de care apartine functionarul. Publicarea trebuie sa fie accesibila functionarului pe o perioada de timp corespunzatoare.

3 Indatoririle functionarilor europeni

Unii autori disting doua feluri de obligatii: pozitive si negative. Primele impun o anumita conduita iar secundele interzic o anumita conduita. In concordanta cu documentele europene, cu practica Uniunii si cu jurisprudenta Curtii Europene, pot fi identificate urmatoarele obligatii:

Indatorirea de independenta si neutralitate a functionarului international fata de orice alta autoritate decat organizatia care l-a angajat.

Ea reprezinta prima dintre obligatiile prevazute de Statut in articolele 11 (96), 11a(96), 12 (96), 12a(96), 12b(96), 13 (96), 14 (96), si se concretizeaza in mai multe aspecte:

a) interdictia de a solicita sau accepta instructiuni de la orice alt guvern, autoritate, organizatie sau persoana din afara institutiei;

b) interdictia de a accepta din partea vreunui guvern sau sursa exterioara institutiei careia ii apartine o distinctie onorifica, o functie, un favor, un dar, o remuneratie de orice natura ar fi aceasta, cu exceptia celor pentru serviciile facute inainte de numirea sa sau in timpul unui concediu special, pentru serviciu militar sau national si in numele acestor servicii, fara autorizarea expresa acordata de autoritatea de numire.

c) interdictia de a conserva sau primi, in mod direct sau indirect, in actiuni care se supun autoritatii institutiei careia apartin sau care au de-a face cu acea institutie, vreun beneficiu atat de important sau substantial, de natura sa-i compromita independenta in exercitiul indatoririlor sale (art. 11 (96) alin.3). in dreptul diferitelor state se regaseste teoretizata, de sine statator, o obligatie de dezinteresare, pe care doctrina franceza o mai analizeaza sub denumirea de "obligatie de probitate si dezinteres"

d) regimul activitatilor desfasurate de functionarul public in afara institutiei careia ii apartine.

Potrivit articolului 12b(96), acest regim juridic special reprezinta si el o dimensiune a indatoriri de neutralitate, si include urmatoarele aspecte:

- vizeaza orice activitate exterioara Comunitatilor, remunerata sau nu, sau un mandat exercitat in afara acestora;

- functionarul in discutie trebuie sa solicite o aprobare de la autoritatea investita cu puterea de numire;

- autoritatea respectiva poate sa refuze emiterea aprobarii, in situatia in care activitatea ce urmeaza a fi desfasurata de functionar este de natura sa-i afecteze independenta sau sa prejudicieze activitatea Comunitatilor;

- functionarul are obligatia sa anunte orice schimbare intervenita in activitatea sa exterioara.

e) indatorirea de independenta vizeaza nu doar pe functionari, ci si familia sa.

Astfel, potrivit articolului 13 (96), in cazul in care sotul (sotia), functionarului exercita, cu titlu profesional, o activitate lucrativa, functionarul este obligat sa aduca la cunostinta autoritatii investite cu puterea de numire acest lucru.

Autoritatea respectiva va analiza situatia, si in cazul in care va ajunge la concluzia ca activitatea respectiva este incompatibila cu cea a functionarului si daca functionarul nu este in masura sa dea asigurari ca va pune capat acestei activitati intr-un anumit termen. Autoritatea investita cu puterea de numire decide daca functionarul este sau nu mentinut in functie sau transferat pe alt post. Autoritatea de numire este obligata sa solicite mai intai avizul Comisiei paritare privind situatia creata.

Foarte important este faptul ca prin articolul 12 din Constitutia elvetiana se interzice agentilor Confederatiei sa accepte prime sau decoratii de la guvernele straine.

Conservarea independentei functionarului european impune abtinerea de la orice activitate care ar putea sa-i compromita aceasta independenta, pe de o parte, iar, pe de alta parte, consultarea autoritatii investita cu puterea de numire asupra oricarei posibile situatii care ar putea afecta aceasta independenta.

Astfel, articolul 11 a (96) se constituie intr-o norma cu caracter de principiu, potrivit careia functionarul, in indeplinirea atributiilor sale, nu va putea avea de-a face cu o chestiune in care ar trebui sa se pronunte asupra unei probleme in care, direct sau indirect, ar avea un interes personal, de natura sa-i compromita independenta si in special familia si interesele financiare. Daca se afla intr-o atare situatie este obligat sa informeze autoritatea investita cu puterea de numire.

Consiliul de Stat francez a statuat, printr-o decizie din 30 mai 1950, ca in indeplinirea sarcinilor sale, functionarul trebuie sa respecte obligatia de neutralitate, care se impune oricarui agent care colaboreaza la prestarea unui serviciu public.

Indatorirea de rezerva si de discretie, cunoscuta si in majoritatea sistemelor nationale ale functiei publice se regaseste prevazuta expres si in Statutul functiei publice europene. Aceasta indatorire ii interzice functionarului public divulgarea informatiilor de care are cunostinta din exercitarea functiei sale.

Din continutul articolului 17 (96) se desprind urmatoarele dimensiuni:

- reprezinta o indatorire foarte importanta, ceea ce a determinat legiuitorul sa o reglementeze nu doar ca pe o simpla "discretie", ci in formula "cea mai mare discretie", evocandu-se astfel importanta deosebita care ia fost acordata.

din punct de vedere al continutului ei, ea vizeaza orice informatie de care functionarul ia cunostinta in exercitiul functiei sale daca respectivele informatii nu au fost facute deja publice sau nu sunt accesibile pentru public.

- aceasta obligatie subzista atat in timpul exercitarii functiei, cat si dupa incetarea raportului de functie publica europeana.

Prin articolul 19 se reglementeaza un aspect specific al obligatiei de discretie, respectiv dreptul functionarului de a dezvalui in justitie sau in fata comisiei de disciplina, informatii de care ia cunostinta datorita functiei sale. Functionarului european ii este astfel interzis, prin articolul 17 a (96) alin. 2 sa publice sau sa faca sa dea publicitatii, singur sau in colaborare, vreun text ce are legatura cu activitatea Comunitatilor, fara sa aiba autorizarea necesara emisa de autoritatea investita cu puterea de numire.

Aceasta autoritate este la randul ei obligata sa emita autorizatia respectiva, ea nu o poate refuza decat daca publicatia respectiva ar fi de natura sa prejudicieze interesele legitime ale Comunitatilor. Obligatia de discretie este generala, sub rezerva autorizarii, si se regaseste si la alte categorii de functionari international, cum ar fi cei din cadrul ONU, NATO etc.

Indatorirea de a se achita de indatoririle sale revine fiecarui functionar, indiferent ca isi desfasoara activitatea intr-o autoritate publica nationala sau in cadrul unui organism international.

Doctrina occidentala o mai analizeaza si sub titulatura de "indatorirea de a se consacra functiei".

Functionarul este obligat sa-si consacre intreaga sa activitate profesionala indeplinirii in mod cat mai apropiat de ideal a sarcinilor care ii revin. De aici deriva problema admisibilitatii sau nu a cumulului.

Unii autori francezi analizeaza, ca prima obligatie a functionarului public, pe cea de a-si exercita functiile argumentand aceasta semnificatie pe urmatoarele idei:

a) Functionarul are datoria de a ocupa postul in care a fost numit, refuzand de a face acest lucru atragand sanctiuni.

b) Functionarul trebuie sa-si indeplineasca functia de o maniera continua. Acest principiu reprezinta o consecinta a principiului continuitatii serviciului public si in concret se traduce prin obligatia de a respecta durata si orarul de lucru.

c) Functionarul trebuie sa-si indeplineasca functia de o maniera personala. Delegarea de competenta se poare face doar in temeiul unei prescriptii legal.

d) Functionarul trebuie sa-si indeplineasca functia de o maniera efectiva functia, pe durata reglementara de lucru.

Articolul 60 din Statut obliga functionarii europeni sa fie prezenti la serviciu, nefiind acceptata absentarea decat in cazuri de boala sau accident.

In textul respectiv se mai regasesc si, principiul interdictiei de a absenta de la serviciu si implicit, al obligativitatii prezentei la serviciu. Orice absenta a functionarului european, alta decat cea determinata de cauza de boala sau accident, trebuie sa fie aprobata de functionarul ierarhic. Absentele nemotivate pot atrage, pe de o parte raspunderea disciplinara a functionarului european, iar, pe de alta parte, se scad din concediul de odihna, astfel incat este posibila epuizarea concediului.

Daca a fost epuizat concediul in acest mod, functionarul nu mai are dreptul la compensarea in bani a zilelor de concediu neefectuate.

Statutul francez (Legea din 13 iulie 1983) prevede in articolul 25 ca "functionarii consacra integritatea activitatii lor profesionale indeplinirii sarcinilor care le-au fost conferite".

Obligatia de supunere, este prevazuta in majoritatea statutelor de personal si naste problema fireasca intalnita si in dreptul intern, daca agentul trebuie sa se supuna tot timpul, daca trebuie sa execute el si un ordin ilegal. "Este problema conflictului etern intre datoria de supunere si supunerea fata de principiul legalitatii". Ea este prevazuta si in articolul 21 (24) (96) si 21 a (96) din Statutul functionarilor europeni.

Puterea de a da ordine, care apartine superiorului, se numeste "putere ierarhica" si ea presupune, dupa cum se pronunta constant doctrina franceza dreptul de a anula, suspenda sau reforma ordinele inferiorului, atat pentru motive de legalitate, dar si pentru motive de neoportunitate.

Fundamentele ierarhiei rezida in urmatoarele ratiuni:

a) functionarului ierarhic ii revine misiunea de a coordona sarcinile subordonatilor sai si modul in care acestia le duc la indeplinire;

b) in activitatea administratiilor, seful ierarhic este raspunzator pentru modul in care se realizeaza activitatea intr-o institutie sau un compartiment;

c) este firesc deci ca seful ierarhic, care se prezuma ca dispune si de o competenta profesionala deosebita si de experienta, care l-au propulsat in aceasta functie, sa coordoneze unitar activitatea subordonatilor sai, ceea ce confera un plus de securitate si celor cu care institutia respectiva intra in relatie.

In valorosul sau tratat, profesorul Paul Negulescu afirma ca "inferiorul datoreste supunere si ascultare sefului sau direct, nu legei, caci superiorul se interpune intre functionar si lege".

In spiritul reglementarilor statutare, doctrina occidentala este unanima in a admite ca functionarul trebuie sa se conformeze instructiunilor superiorului sau ierarhic, cu exceptia cazurilor in care ordinul este manifest ilegal si de natura sa compromita grav un interes public.

Prescriptiile care se emana de la un superior ierarhic pot imbraca doua forme:

norme generale, cuprinse in circulare sau instructiuni de serviciu;

ordine individuale, care la randul lor pot fi scrise sau verbale.

In cazul ordinului ilegal, functionarul se gaseste plasat intre "respectul fata de lege si supunerea fata de superiorul ierarhic".

Ceea ce este de retinut pentru regimul juridic al acestei obligatii este faptul ca ea este datorata numai superiorilor care fac parte din aceeasi ierarhie administrativa. Din acest caracter deriva si obligatia, pentru functionar, de a urma "calea ierarhica", aceasta impunandu-i sa reclame la seful imediat superior in ierarhie.

In abordarea acestei obligatii, se impune a realiza o distinctie intre functiile civile si cele militare, deoarece este evident ca exigentele disciplinei militare sunt mai stricte decat cele ale functiei civile.

In ceea ce priveste regimul supunerii functionarului european, din analiza articolului 21 (24) (96) si 21 a (96), care presupune, in egala masura conditii dar si limite, pot fi desprinse urmatoarele dimensiuni:

a) Obligatia de supunere fata de superiori revine fiecarui functionar european, indiferent de rangul sau ierarhic.

b) Functionarul european, in functie de locul pe care-l ocupa in ierarhia din care face parte, este tinut sa-i asiste si sa ofere consiliere superiorilor sai.

c) Functionarul european raspunde pentru modul in care isi indeplineste sarcinile care ii sunt incredintate.

d) Functionarului comunitar caruia i s-a incredintat sarcina de a face sa functioneze un serviciu, este raspunzator fata de sefii autoritatii care i-a incredintat respectiva sarcina, de modul in care executa ordinele care i-au fost date. Prin acest text se instituie o obligatie de supunere nu fata de sefii ierarhici, ci fata de sefii unei autoritati comunitare care i-a incredintat functionarului o anumita misiune.

De aici sfera mai larga a acestei obligatii la functionarii europeni fata de cei nationali.

e) Functionarul european este obligat sa execute ordinele primite de la superiorii ierarhici.

Daca functionarul apreciaza ca ordinul este afectat de nelegalitate sau ca executarea lui ar putea cauza dificultati majore, atunci are urmatoarele obligatii:

- sa exprime superiorului ierarhic chiar si in scris cu privire la caracterul ordinului respectiv. Daca opinia este exprimata in scris, atunci si raspunsul va fi primit tot in scris;

- daca superiorul ierarhic ii confirma, tot in scris, necesitatea executarii ordinului, iar functionarul considera ca aceasta confirmare nu reprezinta un raspuns rezonabil la opinia sa, functionarul se poate adresa autoritatii ierarhice imediat superioare. In situatia in care aceasta autoritate confirma ordinul tot in scris, atunci functionarul are obligatia sa le execute, cu exceptia cazului in care ordinul este contrar legii sau incalca normele de siguranta in vigoare;

in situatia in care functionarul imediat superior considera ca ordinile trebuie executate prompt, functionarul le va executa prompt, daca acestea nu sunt contrare legii sau nu incalca normele de siguranta in vigoare. La cererea functionarului, superiorul ierarhic are obligatia sa dea astfel de ordine in scris.

Obligatia de fidelitate a functionarului european

In toate tarile din Uniunea Europeana se consacra obligatia functionarului public de a fi loial natiunii pe care o slujeste, institutiilor democratice ale acesteia si in particular, institutiei in care este numit.

In Germania se recunoaste existenta unei "legaturi particulare de fidelitate, care leaga functionarul de organul care l-a numit si care deriva direct din monarhie".

Un element foarte important este ca functionarul international sa fie animat de un spirit international, care presupune loialitate fata de institutia in cadrul careia functioneaza si un echilibru special intre spiritul international sau european si patriotismul fata de tara careia ii apartine.

Obligatia de fidelitate, in regimul functionarului european imbraca forme speciale, ea facand parte din categoria acelor obligatii care trebuie respectate atat pe perioada cat dureaza mandatul respectiv, cat si ulterior acestei perioade. Protectia loialitatii functionarilor internationali este la originea unei mari parti din dispozitiile care tind sa ii confere garantii de independenta prin stabilitatea postului, asigurarea unei cariere, o remuneratie satisfacatoare, securitate impotriva masurilor de amenintare si presiune.

Obligatia unui comportament profesional corespunzator

Articolul 12 (96) prevede ca functionarul este obligat sa se abtina de la orice act sau comportament care s-ar putea reflecta negativ asupra functiei sale.

Acest lucru se poate face in corelatie cu conturarea cu suficienta forta, juridica si etica, a sintagmei "comportament profesional", care acopera toate ipostazele exprimarii unei persoane in exercitiul profesiei sale. Ea vizeaza urmatoarele categorii de relatii:

relatiile cu ceilalti colegi;

relatiile cu intreg personalul dintr-o institutie;

relatiile cu superiorii;

relatiile cu subalternii;

respectul de sine, sau relatia cu sine insuti, care obliga pe functionar sa fie consecvent intr-un comportament corespunzator rangului sau si asteptarilor celorlalti.

Obligatia de domiciliu

Articolul 20 (96), instituie pentru functionarul european obligatia de a avea resedinta in localitatea unde este angajat sau la o distanta corespunzatoare, care sa nu ii afecteze exercitarea functiei sale. Corespunzator acestei indatoriri, functionarul trebuie sa informeze autoritatea de numire cu privire la adresa sa si la orice modificare intervenita referitor la aceasta adresa.

Functionarul european trebuie sa locuiasca (sa aiba resedinta) in locul in care se afla institutia in care este incadrat, iar exceptia ca se admite posibilitatea locuirii si in alta parte, dar conditionata de interdictia ca acest lucru sa il afecteze in exercitiul functiei sale. Notiunea de resedinta implica o stabilire de fapt, mai mult sau mai putin indelungata, si nu se confunda cu domiciliul.

Obligatia de a repara prejudiciile cauzate Comunitatii prin faptele sale personale grave

O regasim consacrata de articolul 22 din statut, dupa cum urmeaza:

a) Obligatia este fundamentala pe greseli personale grave pe care functionarul le comite in exercitiul sau cu ocazia exercitarii functiei sale.

b) Interventia acestei raspunderi este conditionata de emiterea unei decizii motivate de catre Autoritatea de numire si cu respectarea formalitatilor aplicabile in materia raspunderii disciplinare.

c) Curtea de justitie a Comunitatilor are deplina competenta jurisdictionala in a se pronunta asupra deciziilor care privesc interventia acestei forme de raspundere.

10) Indatorirea de moralitate (integritate)

"Puterile cu care functionarul este investit si prestigiul atasat situatiei sale, interzic sa i se confere deplina libertate in viata sa privata".

Moralitatea vietii private a functionarului public face parte din obligatiile generale ale acestuia, indiferent ca ne raportam la functionarii nationali sau la cei internationali.

Ea poate sa priveasca, in egala masura, viata privata a functionarului public inainte de intrarea in functie, in timpul exercitarii functiei sau dupa incetarea raportului de serviciu.

Viata privata a functionarului nu trebuie sa dea loc la scandaluri sau conduita necorespunzatoare notorie. In afara serviciului, functionarului public trebuie sa dea dovada unui comportament adecvat, care variaza dupa functia si rangul sau in ierarhia administrativa.

O asemenea obligatie, este prevazut de art. 16 (96) conform caruia functionarul este obligat, dupa incetarea functiei sale, sa respecte indatorirea de integritate si discretie in ceea ce priveste acceptarea anumitor functii si avantaje.

Ea se afla astfel intr-o stransa legatura cu obligatia instituita prin articolul 12, prin care functionarului european ii este interzis sa savarseasca vreun act sau comportament care s-ar putea reflecta negativ asupra functiei sale.

Articolul 41 (8)(46)(78)(79)(96) reglementeaza regimul disponibilizarii functionarilor europeni, care va face obiect de analiza a unui capitol viitor, si, foarte interesant este faptul ca printre criteriile pe care le are in vedere autoritatea investita cu puterea de numire atunci cand intocmeste lista functionarilor care vor fi pusi in disponibilitate se afla si conduita in serviciu a acestora.

Un alt text care sustine ideea consacrarii implicite a obligatiei de moralitate il reprezinta articolul 43 (96) din Statut care prevede, printre criteriile de care se tine cont atunci cand se face evaluarea functionarului si pe cel al conduitei in serviciu. In conformitate cu articolul 16(96), o asemenea indatorire face parte din categoria celor care vizeaza atat perioada exercitarii functiei publice, cat si dupa incetarea raportului de functie publica europeana. Daca o asemenea obligatie subzista dupa incetarea raportului de functie, cu atat mai mult ea va trebui sa se regaseasca in timpul exercitarii atributiilor functionarilor europeni.

10) Obligatia efectuarii controlului medical anual

Exercitarea unei functii publice intr-un organism european presupune nu doar disponibilitati intelectuale, pregatirea necesara in scopul indeplinirii ei, ci si o stare de sanatate fizica si psihica adecvata. Aceasta este ratiunea pentru care functionarii europeni se supun anual unui control medical, care se poate efectua fie prin medici consilieri din institutie fie de catre medicul pe care l-a ales functionarul in cauza.

11) Obligatia functionarului european de a se abtine de la orice forma de hartuire psihologica sau sexuala (art. 12 a (96)).

Conceptul de hartuire psihologica semnifica orice conduita nepotrivita care se repeta sau este sistematica si implica un comportament fizic, un limbaj scris sau vorbit, gesturi sau alte acte intentionate si care pot submina personalitatea, demnitatea sau integritatea fizica sau psihologica a unei persoane. Prin hartuire sexuala se intelege o conduita referitoare la sex, nedorita de persoana careia ii este adresata si care are scopul sau efectul de a crea un mediu de intimidare, ostil, ofensiv si perturbat. Hartuirea sexuala este tratata in acelasi mod ca si discriminarea sexuala.

13) Indatorirea functionarului european care, in decursul sau cu ocazia exercitarii indatoririlor sale, observa fapte care pot presupune existenta unei activitati ilegale, inclusiv frauda sau coruptie in detrimentul Comunitatilor, sau o conduita in indeplinirea obligatiilor profesionale care poate constitui o abatere de la obligatiile functionarilor Comunitatilor, de a informa imediat fie pe superiorul imediat sau pe Directorul general sau, daca el considera eficient, pe Secretarul General sau persoanele din functii echivalente sau direct Biroul European Anti Frauda (OLAF). Articolul 22 a(96) obliga ca acest gen de informatii sa se dea intotdeauna in scris. Obligatia subzista si in eventualitatea neindeplinirii unei obligatii similare de catre un membru al unei institutii sau orice alta persoana din serviciu sau care desfasoara o activitate pentru o institutie europeana. Functionarul european care primeste o asemenea informatie are obligatia sa o transmita imediat la Biroul European Anti Frauda (OLAF).