MANAGEMENTUL PUBLIC - CA ADMINISTRATIE PUBLICA

Angajatul public era identificat ca birocrat. Contractul de munca se baza pe filosofia managementului public, pe devotament pentru interesul public. Salariul era adesea unic, dar angajatul public avea locul sau de munca, desi i se interzicea dreptul la greva. Existau reguli clare de promovare, in principal bazate pe vechime, iar sarcinile birocratului erau definite pe baza crietriilor obiective, in special derivate din stiintele publice[1].

Administratia publica era ierahizata, responsabilitatea era a managementului de varf si se caracteriza printr-un inalt grad de diviziune a muncii, limitand activitatea diversilor functionari publici la functii limitate.

Definitia angajutului public era orientata spre conceptele de responsabilitate si datorie. Asa-numita datorie oficiala era pentru toti angajatii publici, ai administratiei centrale si locale, cu cateva exceptii minore (ingrijitori, functionari simpli). Se penalizau greselile intentionate sau neintentionate in serviciul public .

Responsabilitatea pentru pagubele provocate datorita erorilor in serviciu era adesea a angajatului public.

Avand in vedere accentul pus pe datorie si responsabilitate, orientarea spre reguli a adevenit o ocupatie principala in administratie publica.

A administra un sistem de reguli era usor atata timp cat sectorul era mic. In cadrul sectorului public putea fi un sistem de reguli care guverneaza atat activitaile autoritatilor centrale, cat si ale administratiei locale.

Pe de o parte, sistemul administrativ cuprinde reguli generale pentru exercitiul autoritatii publice, iar pe de alata parte, fiecare autoritate publica are un document special intocmit pentru ai se specifica functiile si structura.

Administratiile locale - municipalitatile si consilii judetene - aveau tendinta de a avea o dimensiune mica si activitatile lor puteau fi ghidate prin instructiuni de stat sub forma Legii generale a administratiei locale si, de asemenea, printr-o legislatie speciala pentru indeplinirea functiilor trasate de administratia centrala care specifica obligatiile lor.Suplimentar, deciziile judecatoresti puteau limita autonomia lor.