| CATEGORII DOCUMENTE |
| Administratie | Drept |
Structura, organizare si finantare
Exercitarea actului de politie in SUA are radacini in perioada coloniala cand structurile de aplicare a legii ale tarii mama erau aplicate peste tot, cu nesemnificative modificari si impuse cu strictete mai ales in cazul unor societati incipiente. Guvernatorii aplicau legea in orase si serifii avand competenta in regiunile rurale. Ambele tipuri au devenit elocvente dupa Revolutie. In secolul al XIX-lea, deoarece orasele au crescut rapid in marime, guvernatorii au devenit inadecvati ca aparatori ai legii si ordinii; multe metropole au inceput sa-si organizeze propriile forte de politie desi (la inceput) acestea s-au limitat la suplimentarea agentilor de ordine pe timp de noapte. New York a fost prima metropola care a unificat fortele de politie de zi si de noapte (1844) dupa care la 10 ani a urmat Boston. In primii ani ai acestui secol, cea mai mare parte a metropolelor au unificat fortele de politie iar comandantii erau numiti de primar - sau in unele cazuri alesi de catre cetateni.
Din 1945, fortele de politie ale SUA au ramas printre cele mai descentralizate politii din lume. Cinci tipuri de agentii de politie pot fi identificate: sistemul federal care include lucratori de politie atasati Departamentului de Justitie (Biroul Federal de Investigatii FBI), Biroul de Control Intern (specializat in evaziune fiscala), Serviciul Secret al Statelor Unite, Serviciul de Combatere a Drogurilor si Serviciul de Inspectie Postala; acestea au agenti in toate cele 50 de state; serifii in 3000 de unitati administrative si alte forte ale unitatilor administrative; forte de politie in aproximativ 1000 de metropole (orase mari) si 20.000 de orase si forte primare ale politiei in 15.000 de state si orase mici; de asemenea fortele speciale ale Washington DC, ale campusurilor universitare, poduri, parcuri si instalatiile noi (de mare importanta). Astazi sunt aproximativ 400.000 de forte de politie in tara care difera in marire de la puternicul Departament de Politie din New York cu 30.000 de politisti pana la forte de politie constituite dintr-o singura persoana in localitatile izolate. 90% din totalul municipalitatilor au mai mult de 2.500 de locuitori o proprie forta de politie si 80% au in structura mai putin de 10 politisti. Aproximativ 3.000 de forte sunt bazate pe unitatile administrative, 3000 sunt in orasele mari iar restul de 33.000 sunt distribuite in orase mici, orase si sate. Gradul in care specializarea functionala exista in fortele de politie variaza direct proportional cu marimea acestora. Membrii fortelor mici in marime de localitatile rurale indeplinesc mai multe functii in timp ce membrii fortelor de politie ale marilor orase sunt specializati in amanunt asupra diferitelor domenii ale muncii de politie cum ar fi: circulatie, narcotice si relatii comunitare. Conceptul de autonomie locala tinde sa accentueze descentralizarea structurala descrisa aici. Responsabilitatea unui lucrator de politie pentru mentinerea legii si ordinii se raporteaza la o jurisdictie teritoriala specificata exact. Totusi aceste competente se pot interpreta cum ar fi cazul ipotetic al unui profesor strain care viziteaza un campus universitar din Arizona. Profesorul pleaca intr-un wechend in Nevada si aduce cu el o femeie pe care pe urma o ucide in biroul sau. Cazul in speta poate fi cercetat de politia campusului universitar, de politia metropolei, seriful unitatii administrative, FBI-ul, autoritatile de emigrare si daca femeia se droga - de catre Serviciul de Combatere a Drogurilor. Aceasta intrepatrundere a competentelor duce la anumite rivalitati intre structuri si numai la o eficienta scazuta in determinarea si tragerea la raspundere a infractorului.
Aproape o jumatate de milion de politisti lucreaza cu norma intreaga si partiala in fortele de politie ale SUA. Aproximativ 75% lucreaza cu norma intreaga si 11% sunt civili. Distributia personalului pe teritoriul SUA este determinata de densitatea populatiei. De aceea "densitatea politiei pe mila patrata" difera de la mai putin la unul in Alaska si pana la 1278 in Manhattan. La nivel national, numarul politistilor la mia de locuitori a crescut constant din 1950: de la 1,6 in 1957 la 2,5 in 1977. Aceasta expansiune oglindeste cresterea ratei infractionalitatii cu 436% pentru aceeasi perioada: de la 1,1 infractiuni la mia de locuitori in 1957 la 5,9 la mia de locuitori in 1980.
Datorita dificultatilor in atragerea recrutilor care sa indeplineasca cerintele structurilor, multe departamente de politie nu au numarul de politisti autorizat de lege. Ca si cu privire la alte aspecte, fiecare forta de politie are propriile proceduri de selectie a recrutilor. Firesc, exista un examen scris, o varsta, sanatate si pregatire adecvata si un test al aptitudinii fizice. In spatele acestora exista o cercetare a vulnerabilitatii din punct de vedere financiar, educational sau personal care face uneori ca o persoana sa nu fie potrivita pentru a lucra in politie.
Unele forte au si teste psihologice. Perioadele de pregatire variaza considerabil: in 1970 un studiu a dezvaluit ca perioadele variaza intre doua saptamani si 40 de saptamani si unele forte angajau personal fara nici o pregatire prealabila (considerand ca experienta din strada este cel mai bun profesor), sau amana pregatirea pana cand recrutul efectueaza cateva saptamani de patrula. Calitatea pregatirii variaza de asemenea foarte mult; reciclari nu prea exista si se accentueaza mai mult pe efectuarea actului de politie in localitati, cu schimbari in procedurile operative si standarde in mediul rural.
O grija majora pentru atragerea unui numar suficient de recruti din randul minoritatilor etnice atata timp cat a fost evident faptul ca marile revolte urbane din anii '60 au fost partial cauzate de tensiunile dintre patrulele de politie "albe" si locuitorii ghetourilor. S-a observat ca in anii '70 ca o mixtura etnica sanatoasa in randul fortelor de politie din orasele mari ajuta la inlaturarea acuzatiilor cum sa scopul politiei este de a apara un sistem economic bazat pe privilegii rasiale. Ca urmare a eforturilor intreprinse in acest domeniu fortele de politie nationale au ajuns in anii '80 sa reflecte diversitatea etnica a populatiei. la inceputul anilor '60 proportia negrilor angajati in politie era de 3,5%, in 1972 era de 7,5% si in 1983, 13,1%, aproape echivalent cu proportia negrilor in randul populatiei. acelasi progres s-a inregistrat de curand in randul hispanicilor.
In timpul anilor '70, atentia opiniei publice s-a indreptat asupra rolului femeii in politie, fapt datorat si unui numar de cazuri de discriminare sexuala de la Curtea Suprema cum ar fi cel Frontiero-Richardson (1973). In acelasi timp grupurile feministe au exercitat presiuni pentru cresterea numarului de femei in politie, plata echivalenta cu a barbatilor si de asemenea un tratament egal la inrolare si cu privire la oportunitatile de avansare in grad. Astfel s-au luat masuri in domeniul angajarilor intreprinse. Spre exemplu in 1960 doar 2% din politisti erau femei in 1972, 2,6% si in 1983 s-a ajuns la 9,4%.
Raporturile politie cu societatea civila
Relatia cu opinia publica este unul dintre aspectele care alarmeaza pe politistii americani in munca lor. Politistul nu este prezentat cu respect si admiratie, chiar si de catre acele fractiuni ale opiniei publice care beneficiaza in cea mai mare masura de pe urma muncii sale. Acestor fractiuni ale opiniei publice cu care politia intra cel mai des in contact, oamenii in uniforma sunt prezentati ca duri, capriciosi, discriminatori si corupti. Aceste atitudini tind sa alimenteze punctul de vedere al politistilor asupra lor insasi cat si acela al comunitatii pe care o servesc. Iata de ce este mai putin important faptul ca americanii cred ca politia face o treaba buna decat faptul ca majoritatea politistilor considera ca opinia publica ii priveste cu ostilitate. Scazuta stima de care se bucura munca de politist are efect asupra recrutarilor. Fortele politienesti sunt rar capabile sa atraga personal de inalta calificare de care are nevoie si de aceea prestigiul serviciului de politie raman scazut in legatura cu calitatea recrutarilor.
Intreaga opinie publica afirma ca aproximativ doua treimi privesc politia ca pe o institutie publica ce face "o treaba buna" in aplicarea legii si aproximativ aceeasi proportie pretinde ca acorda un "mare respect" politiei. Totusi o minoritate substantiala simt ca statutul politistului e prea scazut. Un studiu facut in Washington DC, de exemplu, a relevat faptul ca doua treimi din numarul intervievatilor cred ca politia ar trebui platita mai bine. In alte metropole studiile arata ca populatia se considera satisfacuta de modul in care politia este platita si resping afirmatiile cum ca politia este nedreapta, inegala sau brutala in relatiile cu publicul.
Totusi, aceste atitudini nu sunt raspandite uniform in masa populatiei: si asta datorita faptului ca inca exista probleme in relatia politie - comunitate. Negrii sunt mai putin cooperanti cu politia decat albii. In Washington DC doar aproximativ 18% din numarul total de barbati albi au fost de acord cu faptul ca "ar trebui sa fie inlocuiti cel putin o jumatate din numarul politistilor pentru a obtine cu adevarat o politie buna" in timp ce 40% din alte grupuri au fost de acord cu aceasta afirmatie. In Watts (Loc Angeles) si in Detroit, negrii din toate nivelele economiei s-au plans de mari incidente ale politiei cand aceasta a dat dovada de lipsa de tact si chiar brutalitate.
In Watts, negrii afirma ca au fost martori sau au auzit de o indeplinire defectuoasa a atributiilor de serviciu din partea politistilor. Aceasta diferenta de atitudine intre albi si negri se extinde la aproape intregul spectru al relatiilor politie-comunitate.
Negrii considera ca politia este vinovata de discriminare la adresa lor, albii insa nu. Negrii simt lipsa unei protectii mai mari din partea politiei si se pare ca este un adevar dovedit statistic, deoarece negrii sunt proportional mai des victime ale infractiunilor decat albii.
O mare parte din aceste informatii vine din perioada anilor '60 si isi are originea in rabufnirea de violenta ivita la sfarsitul acestei decade. Au existat doua reactii diferite la perceptia disfunctionalitatilor din relatia politie-comunitate. Una a fost aceea de a recruta un numar mai mare de reprezentanti ai minoritatii etnice in departamentele de politie si a doua a fost de a stabili "relatii de comunitate" ca o atributiune specifica muncii de politie. Cele doua raspunsuri sunt cu siguranta interconectate, in aceea ca imbunatatirea relatiilor dintre politie si locuitorii acelor ghetouri s-a facut mai usor prin recrutarea de negrii (si hispanici) in structurile de politie statale. Spre exemplu, reprezentarea negrilor in structurile politiei Statelor Unite a crescut de la 7,5% in 1972 la 31,1% in 1983.
Recrutarea de mai multi membrii ai minoritatilor etnice in politie nu a fost un lucru usor. In primul rand, suspiciunea traditionala si obisnuita dintre politie si minoritati nu a fost usor de depasit si iata de ce a fost dificil pentru negrii sa iasa in fata si sa riste o ruptura de familiile si de traditia lor. In al doilea rand, chiar si cand acest pas a fost facut, noii politisti negri este posibil sa fi intalnit atitudini rasiste la adresa lor din partea membrilor departamentelor de politie, in marea lor majoritate albii carora le-a luat ceva timp sa abandoneze privirile conservatoare la adresa minoritatilor etnice. In al doilea rand, calificarea profesionala uneori a trebuit sa fie urgentata in detrimentul calitatii pregatirii si asta si pentru a incuraja recrutarile din partea negrilor. Si in ultimul rand pregatirea fizica, inaltimea, infatisarea si multe altele pledau impotriva recrutarii de negrii, hispanici sau orientali. Odata intrati in departamentele de politie, negrii cu greu pot promova in functii si de a executa activitatile de politie in propriile comunitati conduc la faptul ca majoritatea se pensionau pe caz de boala - marcati fizic si mental de faptul ca nu erau perfect acceptati nici de comunitatile lor dar nici de structurile de politie.
Implicarea minoritatilor etnice in exercitarea actului de politie este o parte a efortului de a imbunatatii relatiile politie - comunitate; cealalta este specifica incercarii de cladire a unor cai intre fortele de politie si comunitate. Aceasta munca pentru o lunga perioada de timp a fost considerata "Cenusareasa activitatilor de politie". Atata timp cat suna ca o munca in fluxul comunitatii, ea este perceputa ca nefiind adecvata prerogativelor politiei (sau inca mai rau ca o mangaiere pe crestet a populatiei care nu va aprecia ceea ce politia incearca sa faca deoarece populatia este instinctiv ostila legii si ordinii, adica a ceea ce politia cauta sa sustina). In unele structuri ale politiei, o astfel de munca comunitara este asemanata si numita ca fiind "unitatea de relatii comuniste /rosii". S-a sugerat ca aceasta indepartare a negrilor de politie este mai putin serioasa decat era, dar diferenta de perceptie dintre albi si negrii este inca semnificativa. Numarul tinerilor negrii este de doua ori mai mic decat cel al tinerilor albi in catalogarea performantelor politiei ca "bune".
Perceptia populatiei trebuie sa fie in balans cu perceptia politiei si a rolului sau in relatia cu publicul. Ca si politistii din majoritatea tarilor, Politia americana simte nevoia intaririi legilor nepopulare intr-o societate ostila standardelor pe care legea incearca sa le mentina si intr-un curent de opinie care admite si tolereaza abaterile. Politistii opereaza intr-o societate care trece cu vederea grade inalte de relativa pierdere si au inca tendinta de a cauta motive pentru comportamentul infractional la baza societatii. Este elocvent faptul ca politia inclina sa intre in contact cu o parte a societatii (ca exemplu, criminali, infractori) carora nu intentioneaza sa le devina cei mai frecventi suporteri si cu victime ale infractiunilor ceea ce inseamna ca imaginea politiei asupra naturii umane este in marea majoritate a cazurilor partinitoare. Deoarece munca sa ii cere sa fie conventional, este de asteptat ca politistul sa aiba o personalitate conservatoare. Asa cum nota unui scriitor este "Tot ceea ce un politai poate invarti intr-un mediu format din fumatori de marihuana, intalniri interrasiale si homosexuali este bastonul". Neconformismul este detestat la fel de mult ca si infractionalitatea si ambele se afla adesea intr-o stransa legatura in mintea unui politist.
Punctul de vedere al politiei asupra dezordinii si protestelor de genul discutate mai devreme este acela ca ele sunt cauzate de "agitatori" si "comunisti" care conduc populatia spre crearea de turbulente. Adesea dreptul legitim la protest este perceput ca fiind in afara legii deoarece el incearca sa schimbe un status quo in care politia insasi se simte cel mai confortabil si a carei mentinere este principalul ei atribut.
In situatiile de a conlucra cu multimea, politistii tind sa dezumanizeze participantii individuali, folosindu-se de metodele coercitive extreme si esuand in a vedea in acestia cetateni cu drepturi si libertati constitutionale specifice.
Contrareactiile politiei, sau folosirea excesiva a armamentului, pot amplifica tensiunea in interiorul multimii si va face ca aceasta sa se comporte in modul reflectat de perceptiile politiei: o multime poate intra in panica, poate actiona irational si este posibil sa devina intr-adevar un pericol pentru securitatea politistilor insisi. Nu este surprinzator ca si cateva din marile tulburari ale anilor '60 s-a recunoscut ca au fost izbucnite contrareactiile politiei la niste potentiale incidente minore.
Politia ca o institutie politica
Am ajuns in sfarsit sa punem intrebarea care a planat implicit asupra analizei noastre de pana acum: relatia dintre politie si stat. Putem raspunde la aceasta intrebare in mai multe moduri. La inceput trebuie sa ne reamintim ca acel concept de "stat" nu este unul foarte clar si bine delimitat pentru masa cetatenilor americani. Guvernul federal este perceput ca fiind distant si pe buna dreptate asa.
O mare parte a cetatenilor se identifica cu localitatea lor (fie ca metropola sau tara) si incercarile de interventie a autoritatilor "mari" (spre exemplu: federale) in autonomia locala sunt receptate cu o rezistenta acerba. Acest instinct - cristalizat in diviziunea puterilor intre guvernele statelor si guvernul federal - a influentat structura fortelor de politie si perceperea rolului lor. Am observat deja gradul remarcabil de descentralizare si radacinile locale care caracterizeaza fortele de politie in Statele Unite: eforturi de a uniformiza fortele, de a introduce standarde comune de operare si moduri de recrutare tip, la toate acestea s-au opus nu numai politistii insisi dar si cetatenii pe care acestia ii servesc. Aceasta rezistenta reflecta intr-o credinta inradacinata in meritele de a tine guvernul feudal la distanta si credinta in abilitatea opiniei locale de a fi cel mai bun judecator pentru problemele locale.
Iata de ce, intr-un mod simplist, structura fortelor de politie ale Statelor Unite este o oglinda a sistemului politic descentralizat si o intarire a lor scoate in evidenta aceasta divergenta. Caracterul local al fortelor de politie americane are consistenta absoluta in taxele locale, legile locale, interesele locale, care impreuna constituie peisajul in care majoritatea americanilor traiesc.
Politia de asemenea reflecta o incredere larg raspandita in individualism. Spre deosebire de corespondentul sau britanic sau european "politistul" american nu se bazeaza pe o ordine legala abstracta pentru a intari autoritatea sa: remarcabil de altfel, personalitatea politistului este constituita in preponderenta din modul sau de a rezolva o situatie operativa. Neimplicarea statului, radacinile locale ale fortei de politie insesi si relativitatea garantiilor constitutionale, toate impreuna plaseaza pe primul loc abilitatea omului in uniforma de a se folosi de libertatea sa in situatii particulare. In acelasi sens, americanii nu asteapta forate mult de la politistii lor si sunt mai toleranti la coruptie si delasare decat daca aceste probleme s-ar ivi de exemplu in Marea Britanie. Credinta ca politistul este "doar om" este foarte puternica, spre deosebire de Marea Britanie unde asteptarile calitatilor de "supraom" ale unui politist sunt inca larg raspandite.
Si acum un alt nivel, desi, politia poate fi vazuta ca protectoarea structurilor sociale si economice sunt saltul aproape insesizabil al statului. Daca este adevarat faptul ca Statele Unite ale Americii sunt un stat care se bazeaza nu numai pe o trasatura liberal democratica definitorie care proclama drepturi egale pentru toti dar si pe un sistem economic de piata libera care distribuie inegal bunurile economice, atunci nu va fi surprinzator faptul ca tot statul va suferi consecintele unei disonante intre egalitatea politica si inegalitatea economica. Principala sursa a dezordinii publice este, de fapt, lipsa concurentei dintre valitatea economica si mitul politic.
Pe la sfarsitul secolului al XIX-lea, traditia represaliilor politienesti impotriva miscarilor laburiste devenise deja adanc incetatenita. In 1877, atacarea muncitorilor de pe autostrazi aflati in greva de catre politie a avut consecinte fatale; in 1892, 8000 de membrii ai garzii nationale au spulberat o greva in Pennsylvania si in secolul XX aceasta obisnuinta a continuat cu uciderea a patru camionagii in timpul grevei din Dearborn, Michigan (1932) de catre politia inarmata cu pistoale si alt tip de armament de calibru mai mare. Rolul politiei a ramas aproximativ neschimbat chiar daca acum s-au intetit tulburarile rasiale si protestele studentilor. Oricare ar fi contextul totusi politia ramane la intersectia intre sistem si cei care il rumega.
Actionand ca un control radar, calibrat sa mentina societatea in limitele structurii care tinde oarecum sa fie mai apropiata de atributiile sale stabilite prin lege. De aceea politia reprezinta modul prin care sunt testate limitele, granitele si permisivitatea tolerantei sociale.
Rolului politiei i se mai adauga si dimensionarea rasiala cand se considera ca acea comunitate a negrilor a suferit in modul cel mai evident (nefiind un caz singular) de pe urma frustrarilor ce apar atunci cand promisiunile politice nu se regasesc in retributia materiala. In gasirea unei locuinte, a unui loc de munca, a educatiei primite, comunitatea negrilor a avut experienta nefasta a unor relative privatiuni care au dus la perceperea politiei (numai vorbind de recrutarile de negrii in randul politiei) ca o forta de ocupare in ghetou - sau, cum Eldridge Cleaver i-a numit candva - "paznici inarmati ai ordinii sociale".
Oricare ar fi motivele ce cauzeaza probleme ordinii publice, rolul politiei in SUA este de a sta la interferenta dintre societate si normele impuse ale statului. Politistul nu este un arbitru neutru sprijinit de un sistem legislativ impartial, desi si-ar dori sa fie caracterizat astfel. El este un agent al sistemului politic ale carui discontinuitati sunt de natura economica. El este agentul unui stat al carui principala caracteristica este descentralizarea.
Structura organizatorica, atributii, finantari
Organizarea politieneasca este centrata pe asigurarea ordinii si sigurantei publice la nivelul politiilor locale, orasenesti si metropolitane. Fiecare unitate administrativ-teritoriala are organizarea pe care o considera cea mai eficienta iar cateva aspecte ne atrag totusi atentia:
Din 1945, guvernele care s-au succedat au marit dimensiunea institutiei politienesti si au transformat organizarea efectivelor in unitati mai putine, dar mai mari. Dar evaluarea numarului ofiterilor de politie nu este un exercitiu simplu. Pe langa politia obisnuita, barbatii si femeile in albastru, exista o gama larga de alte efective care poseda puterile executive ale unui ofiter de politie obisnuit, unele dintre aceste efective, fiind organizate pe o baza explicit nationala. Pe deasupra, politia propriu-zisa a recrutat un numar din ce in ce mai mare de civili care sa preia o varietate de functii tehnice si functionaresti, eliberand astfel, ofiterii in uniforma de multe sarcini de rutina si mai specializate. Efectivul propriu-zis al politiei a devenit el insusi mai specializat intr-o gama de functii, dintre care nu cea mai putin importanta este aceea a mentinerii ordinii. Acestea precum si alte schimbari, inclusiv aplicarea sporita a tehnologiei, s-au dovedit a fi costisitoare. Nu numai ca bugetul politiei a crescut, dar, recent, acesta a fost si aparat contra cerintelor de scadere a cheltuielilor publice.
De-a lungul ultimelor patru decenii, numarul unitatilor de politie propriu-zise a fost redus de la 249 la 51 in Anglia si Tara Galilor si 8 in Scotia. Aceasta tendinta catre unitati mai putine, dar mai mari din punct de vedere numeric a inceput prin Reglementarile pentru Aparare din timpul razboiului, si a fost accelerata de Legile privind Politia, din 1946 si 1964, fiecare dintre ele dandu-i Ministerului de Interne puterea de a initia unificari obligatorii intre diferite efective. Etapa finala a reorganizarii a urmat reforma guvernului local, care a fost implementata la mijlocul anilor 1970. De la un capat la celalalt, procesul a fost justificat pe motiv de eficienta, desi crearea unor unitati mai mari promoveaza, in mod inevitabil, ideea politiei ca o forta cu precadere locala. Distanta organizationala dintre politie si public, este in continuare marita prin existenta in Anglia si in Tara Galilor a 10 (iar in Scotia, doua) efective asociate sau unite, ale caror granite depasesc districtele administrative izolate.
Paralel cu restructurarea accelerata a politiei, din timpul anilor 1960, a existat o schimbare fundamentala in organizarea metodelor politienesti, centrata pe conceptul de "Unit Beat" (Ritmul unitatii). Inceputa printr-un experiment in Aberdeen, la sfarsitul anilor 1940, politia "Unit Beat" (U.B.P.) a fost proiectata sa atinga un stil eficient de aplicare a metodelor politienesti, prin combinarea elementelor din metode noi si vechi. Ea a desfasurat politisti rezidenti pentru fiecare zona in parte si ofiteri de politie cu masini sau motociclete: primii, ancorati in comunitati locale, intentionau sa imbunatateasca relatiile cu publicul; cei din urma furnizau un raspuns rapid in fata incidentelor de crima si dezordine / tulburarea ordinii publice. La sectie, un ofiter care preia informatiile, ar evalua aceste informatii furnizate de politistii de strada, pentru a imbunatatii ritmul de prindere al infractorilor. Aceasta reforma a fost descrisa de catre Inspectorul Sef al Politiei, ca fiind "cea mai mare schimbare survenita in metodele fundamentale operationale ale politiei din 1829".
Totusi, acest tip de aplicare a legilor a ajuns sa fie privit ca apartinand unei politii "de lupta impotriva focului", minimalizand contactul zilnic familiar dintre politie si public.
La inceputul razboiului, a fi politist era o ocupatie rezervata, desi pe masura ce cerintele de oameni pentru fortele armate au crescut, ea s-a deschis treptat. In consecinta, efectivul politiei propriu-zise a scazut de la 57.102 in 1940, pana la 46.623 in 1945. Aceasta scadere a fost provocata de formarea Rezervei Politiste pentru Razboi, o organizatie permanenta de ofiteri de politie speciali, platiti, de recrutarea unor ofiteri de politie speciali, permanenti si platiti pentru asta; si de formarea primei Rezerve Politiste, alcatuita mai ales din fosti politisti. Numarul femeilor - ofiteri de politie a crescut de la 282 in 1940 la 418 in 1945; ele au fost suplimentate de Corpul Auxialiar de Politie al Femeilor, in timpul razboiului.
Intre 1946 si 1959, numarul total al ofiterilor de politie permanenti din Marea Britanie, barbati si femei, a crescut de la 54.382 la 81.889: acest lucru a reprezentat o imbunatatire a raporturilor politie-populatie de la 1,56 la 1000 in Anglia si Tara Galilor si 1,46 la 1000 in Scotia, la 1,67 la 1000 pe tot cuprinsul Marii Britanii.
Pe langa cresterea cifrelor totale, compozitia barbati-femei a politiei propriu-zise, s-a modificat. Desi este in continuare covarsitor de masculina, numarul femeilor politiste a crescut, in parte datorita trecerii la plata egala si la legislatia muncii de la mijlocul anilor 1970. Intre 1945 si 1959, numarul total al femeilor politiste permanente, in Marea Britanie a crescut de sase ori: de la 434 la 2613.
Impactul legislatiei privind egalitatea este evident. Cifrele s-au dublat practic din 1975, astfel incat raportul de femei politiste la barbati politisti a continuat sa scada. In 1960, raportul era de 1:31, in 1975 era de 1:17, iar in 1984 scazuse la 1:10.
In timp ce femeile au intrat din ce in ce mai mult in politie, a existat o lipsa evidenta de succes in ceea ce priveste atragerea recrutilor din minoritatile etnice. Primul recrut, ce nu apartinea rasei albe, la Politia Metropolitana (Met), cel mai mare efectiv de politie din Marea Britanie, s-a inscris in 1967. De abia in 1975, Politia Metropolitana s-a angajat intr-o campanie, special proiectata pentru a atrage minoritati etnice. Comandantul Politiei Metropolitane, de atunci, Sir Robert Mark, a explicat scopul acestei campanii, in felul urmator: "speram ca in urmatorii cativa ani, minoritatile vor fi reprezentate in politie, intr-o proportie corespunzatoare cu numarul lor in comunitate. Acest lucru este esential daca vrem sa acceptam provocarea de la proteja, din punct de vedere al politiei, populatia din ce in ce mai multi-rasiala, a Londrei".
Acest tel nu a fost atins. In 1979, erau doar 96 de ofiteri de politie de origine apartinand "Noii Comunitati Britanici de Natiuni", in Politia Metropolitana (Met); desi aceasta cifra a crescut la 232 in 1983, acest lucru insemna mai putin de 1% din efectivul total, pe cand proportia locuitorilor ce nu apartin rasei albe, in capitala este echivalenta cu 11% din populatia adulta totala. Pe tot cuprinsul Marii Britanii, situatia este aceeasi: mai putin de 1% din efectivul total al politiei il reprezinta cei ce nu apartin rasei albe. chiar mai mult, de cand cu tulburarile din interiorul orasului, de la inceputul anilor 1980 - situatia lor in Londra s-a deteriorat si mai mult. Calitatea proasta a relatiilor dintre politie si negri se reflecta in faptul ca cererile celor ce nu apartin rasei albe, de a se inrola in Politia Metropolitana au scazut de la 676 in 1982 la 400 in 1984: regula ramane uniforme albastre, fete albe.
O alta tendinta ce prezinta interes in institutia politiei este cresterea numarului de angajati civili, care a fost aprobat pe deplin de raportul din 1967 al Grupului de Lucru pe probleme privind Forta de Munca, din Consiliul Consultativ al Politiei. Din 1960, numarul civililor angajati permanent, care se ocupa de sarcini functionaresti si tehnice, a crescut de la 9358 la 32441. Folosind anul 1960 ca anul indice de baza, cresterea numarului de civili, la intervale de cinci ani este: 1960, 100; 1965, 129; 1970, 218; 1975, 299; 1980, 323; 1984, 347.
Cu privire la strategia de mentinere a ordinii publice, trebuie precizat faptul ca fiecare unitate de politie rezolva dupa cum considera necesar aceasta problema si in cazul in care este nevoie de ajutor se adreseaza Centrului National de Raportare (N.R.C.) infiintat in 1972. Acesta asigura asistenta si eventual trimite forte in orice parte a tarii pentru mentinerea si restabilirea ordinii publice.
Desi este o tara care tine de traditii, Marea Britanie a acceptat sa introduca in pregatirea politistilor si alte metode in afara de doctrina fortei minime.
Utilizarea unei alte metode decat cea a fortei minime nu a fost ceva atipic pentru politia coloniala a Marii Britanii. Intr-adevar se spune ca metodele recente de mentinere a ordinii publice in Marea Britanie au incorporat tactici care au fost anterior incercate si testate in colonii. De exemplu, pare a fi mai mult decat o coincidenta faptul ca, dupa miscarile de strada din 1981, ofiteri superiori din politia din Hong Kong au fost invitati la Academia de Politie, ca sa le tina o prelegere/un curs colegilor lor britanici, despre tehnicile de tinere sub control a multimii. Intr-un mod chiar mai direct, politia din Marea Britanie a invatat din experientele politiei R.U.C. din Irlanda de Nord, unde gloantele din cauciuc si plastic precum si vehiculele blindate, au devenit metode obisnuite de tinere sub control a miscarilor de strada.
Imaginea politiei britanice impodobita cu noul ei echipament contra revoltelor nu se potriveste cu imaginea traditionala a "politaiului ce-si face rondul"; si totusi ei sunt reprezentarea cea mai graitoare a schimbarilor recente survenite in politie. Capacitatea de a achizitiona, de a interpreta si de a exploata informatiile nu este mai putin importanta pentru mentinerea ordinii, decat formele mai conventionale ale metodelor politiste. Introducerea de catre Politia Metropolitana a Ofiterilor de Informatii (pe districte) - DIOs - in 1982 - este o expresie a nevoii de a strange informatii pentru a putea face fata unei potentiale dezordini. Rolul lor a fost definit de catre Comisarul Sir Renneth Newman, ca fiind "constienti de tensiunile si curentele subterane din cadrul comunitatilor, care s-ar putea transforma oricand in dezordine". Fixati in rolul de comparatisti, introdus in anii 1960, DIOs prin evaluarea informatiilor primite de la ofiterii de rond si din patrule, vor da posibilitatea, dupa parerea lui Newman, fortelor locale sa ia masuri intelepte, proiectate pentru "a reduce frictiunea si neintelegerile". Aceasta inovatie pare a fi o lectie invatata din practica politiei din S.U.A., unde s-a pus accentul pe dezvoltarea "barometrelor pentru indicarea sentimentelor raselor" care functioneaza ca indicatoare ale tensiunilor din comunitate.
Astfel de masuri preventive nu au diminuat nevoia pe care o simte politia de a crea rezerve mobile specializate pentru a inabusi dezordinea acolo unde apare ea. Newman este sensibil la problemele create de existenta unor astfel de unitati: "Trebuie sa realizam un echilibru delicat intre mentinerea unei rezerve eficiente pentru cazurile de dezordine spontana si riscul de a indeparta parti semnificative din comunitate care vad un anonimat indiferent sau chiar o amenintare ascunsa in desfasurarea unor astfel de forte". Echilibrul poate fi mentinut, conform parerii Comisarului, prin "cresterea nivelului de identificare locala a unor astfel de unitati, pentru a contracara impresiile negative ce pot fi create de grupurile de ofiteri necunoscuti in cadrul unei comunitati". Acest lucru pare a fi putin probabil. Natura echipamentului de tinere sub control a miscarilor de strada, confera un anonimat amenintator tuturor ofiterilor, fie ca fac parte fie ca nu fac parte dintr-un efectiv local de politie. Crearea unor astfel de rezerve este, bineinteles o alternativa la sprijinirea pe armata pentru a pastra sau pentru a restaura ordinea. Si totusi, pretul a fost alunecarea catre o forta de politie paramilitara. Chiar daca acest lucru este o tendinta preplanificata, sau doar o reactie pragmatica, efectele asupra relatiilor dintre politie si societate vor fi din punct de vedere calitativ, diferite de acelea obtinute in deceniile mai stabile de dupa razboi.
Un alt aspect al militarizarii politiei il reprezinta producerea si utilizarea armelor de foc. Desi politia britanica este recunoscuta ca fiind o forta neinarmata, numarul de ofiteri instruiti in utilizarea armelor, a crescut. Nu sunt facute publice nici un fel de cifre in legatura cu numarul de arme de foc din posesia politistilor care sunt pe strazi in fiecare zi, desi anumite unitati specializate sunt tot timpul inarmate. Acestea include Grupul de Protectie Diplomata si Regala; unii ofiteri din Sucursale Speciale; membrii ai Detasamentelor Anti-Teroriste si impotriva jafurilor; anumiti ofiteri SPG; plus membrii ai unitatilor de elita cum ar fi Detasamentul Dss al Politiei Metropolitane, care este de asemenea responsabil pentru instruirea in domeniul armelor de foc, din cadrul acestei forte. Ca rezultat a unei serii de accidente recente ce au implicat arme ale politiei si care au condus fie la ranirea grava, fie la moartea unor oameni nevinovati - inclusiv a unui baietel de cinci ani - procedurile de instruire au fost revizuite, iar Politia Metropolitana a anuntat o reducere a numarului de ofiteri autorizati sa poarte arme de foc.
Relatiile politiei britanice cu societatea civila
Primul studiu sistematic cu privire la opinia societatii civile despre politie a fost realizat in zona Metropolitana de catre Belson in 1972. Acesta a aratat ca 96% dintre adultii din Londra erau fie "foarte multumiti", fie "multumiti" de politie; 93% le placea de politie; si 90% aveau incredere in politie. Printre persoanele cu varste cuprinse intre 13-20 ani, opiniile erau de asemenea favorabile, desi la niste nivele usor mai scazute. In plus, 81% dintre adulti credeau ca demonstratiile publice erau "foarte bine" tinute sub control de catre politie, o parere impartasita de 65% cu privire la tinerea sub control a multimii, la meciurile de fotbal, probabil contextele cele mai frecvente in care apare dezordinea. Totusi, opiniile nu erau in totalitate aprobatoare. Belson a notat diferite critici legate de aspecte ale comportamentului politistilor, inclusiv impolitetea, proasta dispozitie, terorizarea populatiei, excesul de forta ocazional, si incorectitudinea lor fata de demonstranti, fata de tineri si fata de cei de alta culoare (ultimul punct de vedere se intalneste mai mult la tineri, decat la adulti).
In perioada ce a urmat, sustinerea politiei de catre societatea civila s-a mentinut la un nivel ridicat, desi exista unele dovezi de scadere. De exemplu, un studiu din 1980 punea ofiterii de politie, pe locul doi, dupa medici, in ceea ce priveste sinceritatea si standardele etice, in timp ce ei au coborat pe locul sase intr-un studiu similar realizat cu patru ani mai tarziu. Un sondaj de opinie din 1981 a aratat ca 90% dintre participanti aveau "o mare incredere" sau "destul de mare incredere" in politie, in timp ce doi ani mai tarziu Studiul privind Criminalitatea in Marea Britanie, a indicat ca numarul celor care credeau ca politia "facea o treaba buna" se ridica la 75%. De asemenea in 1983, un studiu condus de catre Politia Metropolitana a aratat ca aceasta ultima cifra scazuse usor la 72% dintre toti cei intervievati, cu o marja de eroare. Dar intre cei cu varste intre 16-34 ani cifra era de 65%, in timp ce printre cei de alta culoare, era doar de 54%. Acest studiu a urmat publicarii unui raport important ce apartine Institutului de Studii Strategice, despre politia din Londra, ce a fost realizat in 1976 de catre un fost comandant al Politiei Metropolitane. Raportul arata ca, in timp ce 79% dintre londonezi credeau ca politia este "corecta si dreapta", 1 din 10 si-au exprimat o lipsa totala de incredere in politisti si aproape jumatate dintre cei intervievati aveau indoieli serioase cu privire la standardele de comportament ale politistilor. Studiul a dezvaluit de asemenea "o lipsa serioasa de incredere in politie la un numar considerabil de tineri" si "o lipsa dezastruoasa de incredere la tinerii de origine Vest-Indiana". Comandantul a recunoscut gravitatea problemei in raportul sau anual pe 1983:
"Este destul de clar ca in unele zone - ca de exemplu in inimile si mintile tinerilor de culoare - am pierdut foarte mult din credibilitatea noastra. Daca efectivele de politie nu continua si nu-si intensifica eforturile de a distruge aceasta neincredere reciproca, este foarte putin probabil ca tinerii de culoare sa fie dispusi sa faca ei acest pas pozitiv".
Newman, autorul comentariului de mai sus, a cautat sa imbunatateasca relatiile dintre politie si comunitate, in Londra, prin implementarea a ceea ce el descrie ca un model "preventiv" al metodelor politienesti, ce implica o responsabilitate totala fata de comitetele consultative statutare, recomandate de catre Scarman, introducerea schemelor de "Protectie a Cartierului" si un accent puternic pe profesionalismul politiei. Acest model este prezentat ca o alternativa preferata la modelul de "tinere sub control a infractiunilor", care incorporeaza o activitate intensa de patrulare, o prezenta proeminenta a politistilor la nivelul strazii, un contact de strada abraziv cauzat de o utilizare extensiva a puterii de oprire si cercetare si o atitudine oarecum nepasatoare fata de drepturile civile. Telul lui Newman ste sa promoveze imaginea fortei de politie ca "un sustinator principal al egalitismului si al drepturilor umane" si in acest scop, el a prezidat formularea unui nou cod de comportament pentru ofiterii sai, care, printre altele, subliniaza necesitatea unor metode politienesti sensibile din punct de vedere etnic.
Faptul ca Newman este constienta ca modelul de tinere sub control a infractiunilor, poarta cu sine "posibilitatea pe termen lung de alinare a comunitatii in general", nu pare a fi impartasit de populatia generala. Un studiu realizat inainte de implementarea Legii Marturiilor Politiste si Penale, a aratat ca majoritatea erau in favoarea extinderii puterilor politiei in moduri corespunzatoare cu acest model.
De exemplu, 66% credeau ca politia ar trebui sa opreasca si sa cerceteze pe oricine considerau a fi suspect; 61% erau de acord ca politistii ar trebui sa le ia amprentele tuturor persoanelor dintr-o zona in care se comisese un delict grav; si - mai pertinent pentru scopul nostru - 62% credeau ca politistii ar trebui sa foloseasca gloantele din plastic, gazul CS si tunul de apa impotriva potentialilor demonstranti violenti. In parte aceste cifre sugereaza anxietatea in legatura cu rata crescuta a criminalitatii si cu scaderea ratelor de prindere a infractorilor. Ele sugereaza de asemenea ca publicul general este mai putin preocupat de metodele pe care le folosesc politistii pentru a rezolva crimele sau pentru a restaura ordinea, decat de eficienta acestora. In acest sens, pretul pe care politia l-a platit, la inceput, pentru a obtine acordul publicului, a produs un dividend frumos. Nivelele inalte si frecvente ale sprijinului din partea politiei, au creat un mediu favorabil, in care achizitionarea (si probabil utilizarea) a unui nou echipament contra revoltelor, pare a fi general acceptata. Si nu in mica masura, acest lucru poate fi datorat incercarilor recente ale politiei de a orchestra opinia publica si dezbaterile in publice.
Structura, organizare, finantare
O parte din structura actuala si organizarea actului de politie din Irlanda de Nord dateaza de inainte de 1970 cand mai multe modificari propuse de Comitetul Hunt au fost implementate. Una dintre cele mai importante a foste instituirea Autoritatii de Politie R.U.C. a Islandei de Nord. Prin statutul politiei (1970), Politia a fost insarcinata sa-si asume responsabilitatea pentru determinarea marimii si functiilor structurilor fortelor de politie, ofiteri de renume sa obtina functii pe masura, sa se tina o evidenta a plangerilor la adresa politiei si sa echipeze si sa finanteze serviciul de politie.
Exercitarea principalelor atributii a ramas un subiect care trebuia aprobat de la aprobarea ordonantei din 1972 emisa de Secretarul de Stat al Irlandei de Nord, ordonanta care de asemenea mentioneaza membrii Politiei, obiective si mijloace de procedura ale actului de politie subliniate cu scopul de a asigura legatura dintre aceasta si societatea nord-irlandeza. Intentia initiala, de inainte de crearea autoritatii de politie, a fost de a crea un corp de care sa raspunda seful R.U.C. (numele caruia fost schimbat din inspector general in director cu atributii pe teritoriul Marii Britanii), si cu aceasta sa se stabileasca acea autonomie a politiei fata de presiunile politice. Acestea urmau sa atraga critici cum ca Inspectoratul General era prea putin implicat in actul de supraveghere, si ca Politia s-a identificat ca fiind o unealta a guvernului unionist. Totusi, autoritatea directorului cu privire la problemele procedurale, a ramas garantata prin statut, si asta a demonstrat o limita a Autoritatii de Politie in supravegherea operatiunilor politienesti. La acestea se adauga anxietatea membrilor sai in a asigura asistenta RUC-ului in cazul unor probleme dificile si nerecunoasterea din partea Partidului Social-Democratic Laburist (S.D.L.P.) partea majoritara a minoritatii catolice a participarii R.U.C. la exercitarea autoritatii de politie. Toate acestea au avut tendinta de a submina Autoritatea, ca un atribut indispensabil in functionarea Politiei. In particular, Politia a atras critici considerabile in timpul scandalului cu privire la rele tratamente in cazul suspectilor de la centrul Castlereagh (inceputul anilor '70) pentru o evidenta necorespunzatoare a plangerilor exprimate de catre proprii doctori cu privire la abuzurile Politiei in cursul interogatoriilor. A fost o problema care a cauzat disensiuni in cadrul politiei si a atras demisia a doi membrii ai politiei. La mijlocul anilor '80 au existat speculatii in presa, precum ca Guvernul intentioneaza sa schimbe bazele pe care Autoritatea de Politie a fost constituita in special pentru a preveni implicarea partidelor politice. Au existat de asemenea sugestii ca Republica sa aiba un cuvant de spus in restructurarea Autoritatii de Politie in contextul procesului anglo-irlandez. Nimeni pana in prezent nu a venit cu propuneri de nici un fel.
Membrii permanenti ai R.U.C. constituie partea principala a corpului de ofiteri de politie in Irlanda de Nord. La sfarsitul anului 1985 ei numarau 8259 putin peste numarul autorizat de 8250.
Referindu-ne acum la numarul femeilor din R.U.C. trebuie mentionat faptul ca ceea ce limiteaza rolul femeilor in R.U.C. este ca acestea nu au voie sa poarte arme de foc. Aceasta instructiune s-a aplicat pana cand Curtea Europeana de Justitie a decis ca norma este contrara legii europene care interzice discriminarea sexuala. Pozitia femeilor in R.U.C. a fost si mai afectata de faptul ca numai politistii cu norma intreaga au dreptul sa poarte arme de foc.
Drept consecinta, s-a inregistrat un declin in numarul lucratorilor de politie femei. Alta problema o constituie problema religioasa. Ca raspuns la o intrebare in Parlament, la inceputul anului 1986, subsecretarul de stat parlamentar pentru Irlanda de Nord (Nicolas Scott) a afirmat ca 10% din R.U.C. si Rezerva R.U.C. sunt catolici. Acest procent este evident mai mic in perioada problemelor din 1968-1969. O estimare mai precisa nu gasim insa in nici o sursa oficiala. Un document de securitate al S.D.L.P. publicat la inceputul 1990 estimeaza la 6% numarul catolicilor din R.U.C., in timp ce raportul directorului R.U.C. din 1984 inregistreaza faptul ca a existat o crestere a numarului de catolici in randul noilor recruti dar nu a dat nici o estimare procentuala. Ceea ce estre indubitabil si duce la ingrijorari din partea oficialitatilor este numarul mic de reprezentare a minoritatii catolice in structurile Politiei, minoritate care reprezinta aproximativ 40% din populatia Irlandei de Nord.
Referindu-ne acum la cheltuielile Politiei, trebuie sa mentionam faptul ca chiar neluand in considerare inflatia, din primul an de functionare a Politiei si pana acum s-a inregistrat o evidenta crestere a cheltuielilor de Politie. Salariile si soldele membrilor R.U.C. si a rezervei R.U.C. reprezinta 2/3 din cheltuieli. Aceasta crestere reflecta nu doar expansiunea R.U.C. si a Rezervei R.U.C. ci si a imbunatatirii salarizarii membrilor politiei din 1970 pana acum.
Nivelul salarial ridicat din prezent este reflectat si de numarul aplicatiilor la care a participat R.U.C.; de exemplu in 1985 au existat 4648 de aplicatii, din care 390 au avut succes. Echiparea Politiei pentru indeplinirea atributiilor de serviciu a jucat de asemenea un rol important in cresterea cheltuielilor. Aceasta a implicat o remilitarizare partiala, adaptarea de tehnologii sofisticate si construirea pe scara larga a unor cladiri in locul celor vechi care nu mai faceau fata cerintelor.
R.U.C. este organizata in opt departamente denumite cu simboluri alfabetice: A pentru Administratie, B pentru Personal, C - Infractiunile, D - Operatiuni, E - Informatii si Ramura speciala, F - Controlul Trupelor si Centrul de Informatii, G - Plangeri si disciplina si H - Relatii comunitare si trafic. Aceste departamente sunt suportate de 12 divizii si 38 de subdivizii in functie de cerintele politiei, geografic, pe tot cuprinsul Irlandei de Nord, si acestea, ca urmare a schimbarilor facute in 1983 cand s-au constituit si divizii de granita si-au atribuit responsabilitati noi subdivziilor cu scopul de a intari politia locala. Din 1970 s-au format si unitati speciale cu atributii in mentinerea ordinii publice si in combaterea terorismului. La inceputul anilor '80 s-au constituit Comandamentul Unitatilor Mobile si Divizia Mobila (D.M.S.U.) ca forte de rezerva folosite pentru contrainformatii si in situatii de revolta.
Folosirea D.M.S.U. in devierea paradelor organizate de Ordinul Portocalei de traseul initial care strabatea si comunitati catolice a adus unitatea in centrul controverselor politice la mijlocul anilor 1980. In ceea ce priveste terorismul, activitatile unitatii speciale de supraveghere a Ramurii Speciale (E.4.A) care a folosit tehnici similare cu cele folosite de Serviciul Special Aerian (S.A.S.) au fost de asemenea in centrul controverselor asupra asa-numitelor incidente "impusca pentru a ucide" din 1982. Premergatorul E4A a fost Unitatea Auxiliara Bessbrook, care a actionat in sudul Armagh intre aprilie 1979 si aprilie 1980 si a folosit pentru prima data in politie tehnici de contrainformatii.
Aceasta militarizare a actului de politie era o hotarare motivata avand in vedere faptul ca aceasta se confrunta cu o ofensiva terorista continua care a limitat sperantele de revenire la normalitate. De asemenea, aceasta este o consecinta a esecului civilizarii, tinta initiala a reformelor organizatorice initiate de Comitetul Hunt.
Structura, organizare si finantare
Garda Siochiana intotdeauna a fost o forta de politie nationala condusa de un inspector sef numit in functia de ministru al justitiei. Sub comanda acestuia se afla doi inspectori deputati (adjuncti) si sase inspectori asistenti. Suprafata metropolitana Dublin (DMA) cuprinde metropolele Dublin, Coundy Dublin si parti ale County Meath, County Wieklow si County Kildove. In afara acesteia, tara este acoperita ca teritoriu de responsabilitate de 18 divizii, care coincid cu unitatile administrativ-teritoriale sau grupuri de astfel de unitati. Fiecare divizie este condusa de un Sef Superintendent in timp ce DMA se afla sub comanda unui inspector asistent.
Pana in anii 1960, Islanda neconfruntandu-se cu infractiuni si probleme de ordine publica, numarul sectiilor garzii erau reduse. Atat numarul sectiilor cat si al personalului era redus in perioada anilor 1950. Intre 1951 si 1963 numarul gardienilor a scazut de la 6904 la 6401 si numarul sectiilor de la 810 la 749. Diminuandu-se marimea acesteia s-a ajuns la o influenta tot mai accentuata din partea Departamentului de Justitie.
In perioada anilor '60, generatia fondatoare a Garzii s-a pensionat sau ocupa functii de conducere, incat un numar fara precedent de mare de noi recruti au intrat in structura. S-a constituit imediat o forta de opinie care cerea niste conditii salariale mai bune, care au fost evidentiate in raportul Conroy, raport care a facut o serie de recomandari bazate pe cercetari asupra tuturor aspectelor cu privire la rolul si atributiile acestei institutii.
Raportul (1970) a prezentat faptul ca exista serioase probleme morale in randurile membrilor garzii iar salariile si celelalte conditii materiale rezolva problema doar in parte. Raportul a recomandat o mai buna si mai indelungata pregatire pentru gardieni, o emancipare a acestora, o reexaminare si o replanificare a procedurilor de constatare a unei infractiuni si o reexaminare a relatiilor cu Departamentul de Justitie pe care raportul o gasea "neclara". De la prezentarea raportului s-au facut putin progrese in aceste domenii. In 1985, pregatirea studentilor de la Colegiul Templemore era inca considerata superficiala si intr-un stil cazon (militar). In Raportul Ryon (1980) se observa ca doar 300 din civili au fost angajati in Garde Siochare la nivelul intregii tari.
Ca raspuns la cresterea spectaculoasa a infractionalitatii din anii 1970 si a --- la problemele din Irslanda de Nord, personalul Garzii Siocheare a crescut substantial. Daca in 1985, Garda Siochara numara 18380 de membrii, in 10 ani acest numar a crescut cu 3000.
Surprinzator, probabil, nici pregatirea recrutilor si nici structura pregatirii nu s-a schimbat foarte mult in fata acestei rapide expansiuni, ca urmare a numarului de efective pe care structura le poseda, si chiar uneori a scazut. Astfel, rata constatarii infractiunilor a scazut de la 50% in 1974 la 32% in 1983. Pregatirea si modul de examinare nu au gasit inca solutia pentru a alege cele mai capabile talente, si moralitatea a inregistrat un declin, in parte datorat "interventiei politicului" (Departamentul de Justitie in speta) - in special la inceputul anilor '80.
Cele douazeci de saptamani petrecute la Templemore pentru pregatire pot fi considerate inadecvate cu privire la cel putin 3 aspecte. Mai intai cursurile au un accentuat caracter militar, cu un accent deosebit asupra pregatirii fizice si mai putin asupra tehnicilor de constatare a infractiunilor si de combatere a terorismului. In al doilea rand perioada este considerata ca fiind foarte scurta, cu timp insuficient pentru aprofundarea cunostintelor.
Dupa spusele unui student recrut: "nu exista timp de gandire in Templemore, si in nici un caz sa te regasesti pe tine insati in noua postura. Abunda in informatie elementara si mare parte din aceasta trebuie invatata pe de rost". In al treilea rand, toti recrutii pornesc de jos si foarte greu si dupa o perioada lunga de timp ajung in functie de conducere, lucru ce le erodeaza eventualele calitati de lider. Nu exista nivele de trecere pe baza de concurs, ca in sistemul tarilor vest-europene, care sa faca o repartitie adecvata a valorilor si posibilitatilor intelectuale si de pregatire in cadrul Garzii Siochone. Dintr-o promotie de 69 de absolventi in Garda Siochone 55 dintre ei primesc primul grad ierarhic si anume acela de sergent. Propunerile de avansare in grad si avansarile exceptionale sunt o problema datorita rezistentei de care dau dovada cele doua organizatii reprezentative, Asociatia Reprezentativa a Garzii (GRA) si Asociatia Sergentilor si Inspectorilor Garzii (AGSI), atata vreme cat ambele lupta pentru o limitare a oportunitatilor de promovare pentru membrii lor. Totusi, ambele organizatii recunosc lipsa abilitatii de a conduce si structura militarista rigida a Garzii Siocheone si aceste doua situatii trebuiesc limitate atata timp cat se militeaza pentru un inalt nivel moral si o eficienta maxima.
Lipsa pregatirii corespunzatoare are efect asupra atitudinii publicului la adresa Garzii: proceduri neclare si incorect aplicate, pierderea de probe in timpul cercetarii penale si nerespectarea drepturilor constitutionale sunt plangeri pe care le fac subiectii intrebati despre activitatea politiei. Drept raspuns la cererea / la nevoia unei pregatiri mai bune, in 1985 s-a infiintat un Comitet al pregatirii Garzii, la 15 ani dupa semnalul tras de Raportul Conroy. Ce efect va avea acest comitet ramane de vazut, are putini experti din afara Garzii Siochane sau a Departamentului de Justitie, si nici un reprezentant din partea GRA - surprinzator, avand in vedere insistentele GRA cu privire la crearea unor oportunitati de pregatire mai buna. In sfarsit, Comitetul reprezinta un pas intarziat in directia corecta.
La problemele structurale ale Garzii Siochone s-a adaugat cresterea numerica a unitatilor specializate ca raspuns la ceea ce se numesc probleme zilnice. Iata de ce autoritatea de politie a Garzii Siochone este de facto Departamentul de Justitie, care poate intarzia eficienta operationala, atata vreme cat unitatile speciale sunt uneori constituite dupa ce problemele au incetat. Astazi exista probabil o prea profunda specializare si un pericol constant in acoperirea cu responsabilitati.
Existenta unei Grupe Operative de Securitate, este inaintata de Ministerul de Justitie in 1976, si-a facut simtita lipsa in 1975 cand Herreme a fost rapit si Garda Siochone a cerut sprijin de specialitate din exterior. Principala cauza care a dus insa la crearea unei asemenea unitati au reprezentat-o numarul de jafuri armate care au afectat Republica in anii '70.
In 1980, doi gardieni au fost impuscati mortal in districtul Roscemmen: politisti neinarmati confruntandu-se cu hoti inarmati devenise o situatie destul de frecventa. Grupa Operativa de Securitate este compusa din 60 de oameni din care 30 sunt gata de a interveni in orice moment; si prima misiune s-a desfasurat cu ocazia vizitei Papei in 1979. Dupa 1980, unitatea s-a restructurat la nivelul diviziilor Garzii: cate 18 detectivi in fiecare divizie. De curand, unitatea a fost inglobata in Ramura Speciala si in acelasi timp ajuta lucratorii simpli din divizii. Toti detectivii sunt inarmati si in situatii speciale se folosesc si de ---- israeliene.
Pregatirea in folosirea armamentului ca de altfel tot antrenamentul sunt inca rudimentare.
Ramura Speciala dateaza din 1929. Astazi, ramura are legaturi cu figuri politice care la randul lor sunt implicate in organizatii paramilitare. In fiecare divizie a garzii sistemul de colectare a informatiilor este bazat pe informatori ale caror rapoarte sunt trimise la centru in Dublin. Activistii cunoscuti si grupurile suspecte sunt sub observatie permanenta, in special in metropole si cu un fond de recompense special acordat informatorilor. O alta metoda folosita este si punerea telefonului sub observatie, chiar daca ea este foarte bine controlata de la scandalul ascultarilor si inregistrarilor convorbirilor din 1983. Din 1983, toata informatia este introdusa intr-un IBM 4600 care este conectat la orice divizie a garzii din tara. Noul sistem (numit Reteaua de Comunicatii Nationale) da posibilitatea gardienilor ca intr-un interval scurt sa faca schimburi de informatii si sa verifice vehicule si infractori cunoscuti. Vechiul sistem bazat pe cartoteci este acum inlaturat. Doar ofiterii superiori care cunosc codurile speciale pot avea acces la baza centrala de date.
Crearea de unitati speciale in cadrul Garzii Siochone cum ar fi Departamentul Droguri, Ramura Speciala si Grupa Operativa de Securitate se preocupa cu probleme inerente. La inceput, de exemplu, a existat ceva rivalitate si gelozie intre politistii in uniforma si detectivii imbracati in tinuta civila - si aceasta poate duce la o ineficienta a conlucrarii. In al doilea rand unitatile speciale tind sa atraga cei mai talentati ofiteri, ceea ce inseamna pierdere din partea lucratorilor 'de rand'.
Finantarea Garzii Siochone depinde de Departamentul de Justitie. Deoarece structura a crescut in marime costurile au crescut si mai dramatice. Se estimeaza, luand in considerare, si inflatia, ca finantarea Garzii Siochone a crescut intre 1961 si 1981 cu un procent de 25%. Desi ca proportie in tot sistemul justitiei infractionale, procentul atribuit Garzii Siochone a scazut de la 89% in 1961 la 83% in 1981, cheltuielile ce tin de penitenciare au crescut in aceeasi perioada de la 4% la 13%. Cu toate acestea, guvernele ambelor partide au cheltuit mult mai putin cu asigurarea bunei functionari a Garzii Siochone, in ciuda promisiunilor facute de politicieni, mai ales cand se aflau in opozitie. Totusi problemele nu sunt doar financiare; este recunoscut in interiorul structurilor de politie ca lipsa abilitatii manageriale este la fel de serioasa ca si lipsa resurselor financiare.
Relatiile politiei cu societatea civila
In ultimii ani perceptia publicului asupra garzii siochiana s-a schimbat in mod substantial. Tinand seama de faptul ca pe la mijlocul anilor '70 se putea scrie despre o societate care era inca aproape de totalitate plina de respect fata de autoritate, in orice forma a ei, preoti, politie si chiar parinti; pe la sfarsitul anilor '80 atitudinea publica s-a schimbat in sens negativ, gradat, printr-o serie de intamplari carora li s-a facut o larga publicitate in mass-media si care au ridicat serioase indoieli asupra gradului in care garda siochana era raspunzatoare. Din 1972 gardienii au castigat puteri si atributii suplimentare in domeniul legislatiei cu privire la starea de necesitate, dar folosirea abuziva a acestor puteri, carora de altfel li s-a facut o larga publicitate, au dus in mod inevitabil la o ruptura intre putere si comunitate, pe care de altfel trebuia sa o serveasca. Lipsa de experienta a dus la reactii negative din partea opiniei publice, reactii care s-au manifestat prin demonstratii publice cum ar fi cea de la ambasada Marii Britanii, numeroase cazuri de tortura a arestatilor in timpul interogatoriului au iesit la suprafata; ceea ce a evidentiat faptul ca garda a permis sa fie folosita in scopul unor partide politice. Dar pe langa toate acestea, existau ingrijorari cu privire la abilitatea, capacitatea garzii siochiana de a investiga defectuoasa aplicare a procedurilor legale in randul personalului propriu. Chiar si in cazul "echipei cu greutate" (1976-1977), comisia guvernamentala a achitat principalele personaje, si unele dintre acestea au fost promovate mai tarziu. La fel s-a intamplat si in cazul "amprenta digitala" (1977-1984), caz in care doi membrii ai garzii care au incercat sa foloseasca ca proba in instanta o identificare falsa a unei amprente digitale. Acestia au fost transformati in victime in interiorul structurilor puterii, iar ofiterii implicati in aceasta falsa identificare au fost si ei mai tarziu promovati. S-a observat deja din cazul Kerry Babies (1983-1985) faptul ca comisia garzii a esuat in revelarea motivelor pentru o persoana a marturisit o crima pe care nu o comisese. Ar fi surprinzator daca increderea publicului in garda siochiana a ramas neclintita dupa aceste dezvaluiri.
In acelasi timp se admite faptul ca cu crescut si presiunile asupra garzii: infractionalitatea s-a raspandit si a luat amploare mult mai rapid decat numarul membrilor si moralul garzii. In structura garzii siochiana nu a fost ajutata deloc de rigiditatea in promovarea procedurilor si intarzierea succesiva a guvernantilor in adoptarea unei restructurari si a unei dotari tehnice mai bune.
Atitudini publice amanuntite cu privire la garda siochiana se gasesc in Studiul Sistemelor de Valori Europene lucrare de curand publicata a Serviciului de Informatii Irlandez. Un lucru normal in alte tari este ca populatia mai in varsta sa aiba o mai mare incredere in politie decat populatia tanara. In Islanda in timp ce 86% din chestionati spun ca au inca o mare incredere in garda, acest nivel scade la 81% pentru grupa de varsta cuprinsa intre 18 si 24 de ani dar in acelasi timp creste pana la 95% pentru cei peste 65 de ani.
Variatiile pe grupe de profesii nu sunt semnificative desi somerii au cea mai scazuta incredere in garda - doar 67% admitand faptul ca au o mare incredere in aceasta. Pe de alta parte, educatia se pare ca are un impact mai mare asupra atitudinilor subiectilor decat statutul profesional.
Cei care termina scoala la 16 ani sunt mai putin increzatori (80%) in timp ce nivelul de incredere creste pana la 90% in randul acelora cu grade mai ridicate de pregatire. Aceste variatii trebuiesc privite in contextul unui inalt sprijin acordat de majoritatea populatiei garzii siochiana. Chiar si in comparatie cu alte institutii de interes national garda este pozitionata inaintea Bisericii, Armatei, sistemului juridic, serviciile publice, a Parlamentului si a sistemului educational.
Raporturile politiei cu institutiile politice
Din cauza motivelor deja amintite, garda siochiana nu a scapat in totalitate de incercarile de politizare. Faptul ca garda este o structura a (iar comandantii sunt numiti ei) Ministerului de Justitie, acesta o pozitioneaza intr-un loc vulnerabil. Aceasta este o tema care trebuie dezbatuta: cat de adanc garda poate opera fara "interventie politica" ? In al doilea rand si consecutiv, cele doua corpuri reprezentative de politie (GRA si AGSI) sunt mai sonore (sau mai influente) decat echivalentele lor din Irlanda de Nord sau Marea Britanie. Ce impact au atunci asociatiile reprezentative asupra politicii de politie ? Legatura dintre Departamentul de Justitie si garda siochiana a atras atentia Raportului Conray din 1970.
De atunci putine au fost intreprinse in directia definirii ori redefinirii acestei relatii intr-un mod mai coerent. Nu a fost onorata o autoritate de politie civila care sa se fi putut interpune intre Departament si garda, si care sa actioneze ca un tampon.
Stiuta fiind lipsa unei stabilitati politice, 3 sanctiuni generale avand loc intre 1980 si 1986 ar fi surprinzator daca garda nu ar fi devenit ceva pe care l-am putea numi "o minge de fotbal politica". Intr-adevar s-a conturat o plangere unanima in randul structurilor de politie ca guvernele ce s-au succedat la putere au facut mari promisiuni dar au intreprins putin cand s-a ajuns la reforma structurala si legislativa ceruta de garda si de nevoile sale. In 1982 o serie de intamplari care de curand au fost cercetate au subliniat modul in care probleme ce tin strict de operativ pot deveni subiectul unei presiuni politice. S-a deplans faptul ca, de exemplu, Ministerul de Justitie a incercat sa transforme un ofiter al garzii care a incercat sa duca la capat un caz de tulburare a ordinii publice a unor membrii ai Ministerului de Justitie aflati in stare de ebrietate.
S-a afirmat de asemenea ca acelasi minster a incercat sa introduca un student in colegiul Templemore desi picase examenul de admitere din simplu motiv ca studentul fusese un angajat al ministerului. De asemenea, acelasi minister ar fi fost de acord incurajand suplinirea procedurilor de filaj ale garzii cu inca un reportofon astfel incat un ministru sa poata inregistra o convorbire cu altul, inregistrarea fiind ---- apoi de membrii garzii.
Ministrul este de asemenea acuzat de faptul ca a fost de acord cu instituirea unei echipe de filaj independente de garda care avea posibilitatea sa inregistreze convorbirile si dupa aceea sa trimita o copie garzii, desi acest lucru reprezenta o incalcare a prevederilor constitutionale.
Doi jurnalisti au fost inregistrati de membrii ai guvernului Firma Fail, pretinzand ca in interes de siguranta nationala dar mai probabil datorita faptului ca amandoi scriau articole anti Firma Fail pentru ziarele lor. Cazul "afacerea Downa" a fost si mai sinistru. Aici cumnatul ministrului de justitie a fost acuzat de a fi comis infractiunea de ofensa adusa unei persoane. In ziua in care era obligat sa apara in instanta, martorul principal al acuzarii a fost inchis de RUC si interogat in cazarma Gough; cazul a fost clasat. RUC nu a explicat inca de ce omul a fost retinut la Gough pentru interogatoriu in acea zi.
A existat suspiciunea ca ministrul de justitie a reusit sa coopereze cu RUC in acea zi pentru a proteja o ruda de-a sa. Daca suspiciunea ar fi fost probata cu probe indubitabile, repercusiunile politice ar fi fost: sa dai aprobare unui ministru al guvernului Firma Fail sa aresteze prin intermediul RUC peste atributiile garzii ar fi insemnat o extraordinara lipsa de responsabilitate fata de consecintele politice si insensibilitate la adresa traditiilor partidului din care face parte.
Cand coalitia Labour Fine Gael a preluat puterea la inceputul lui 1983, a fost numit un nou sef in fruntea garzii si multe dintre interventiile fostei administratii in munca garzii siochona au fost confirmate. Inevitabil, noul guvern a scos in evidenta implicatiile profunde ale fostei administratii si chiar daca uneori s-ar fi exagerat nu ar fi fost prima data cand un guvern islandez ar fi procedat astfel.
Merita sa reamintim faptul ca "interventia politica" implica intr-adevar doar membrii marcanti ai structurilor de politie. Acestia resimt astfel de interventii si ambele organizatii reprezentative ale garzii au cerut ca o autoritate a politiei sa izoleze structurile de politie de astfel de interventii.
Din 1978 AGSI cerea instituirea unei autoritati de acest fel si in toamna anului 1982 a decis ca atunci era o necesitate urgenta pentru o astfel de autoritate (probabil dupa reflectarea asupra unor episoade mai sus amintite). Ar fi rezultat trei avantaje pentru garda siochona din instituirea unei astfel de autoritati: prim, ar fi fost structurile de politie mai usor vulnerabile la interventiile politicului; a doua, ar fi facilitat existenta unor planuri pe termen lung si in al treilea rand ar fi definit mai clar relatia mai degraba vaga cu Departamentul de Justitie.
Evident o mare parte a acestei probleme depindea de personalitatile oamenilor cheie implicati in aceasta relatie : ministrul si seful garzii.
Sub mandatul domnului Noonau, de exemplu, Departamentul de Justitie a fost foarte transparent, ministrul aparand in mod frecvent la televiziune prezentand solutii imediate la ultimele probleme ale infractionalitatii; intrecerile din Dublin, droguri si jafurile asupra bancilor.
In contrast cu cele mentionate mai sus, seful garzii din aceeasi perioada prefera sa-si foloseasca puterea in mod tacit (fiind o persoana taciturna ce se apropia de pensie) si fara o prea mare implicare din afara. Asta insemna ca initiativa se indrepta si se opera la guvern ale carui inventii constante erau in forma unor "grupe de soc" pentru orice slabiciune in operatiunile garzii siochona.
Recent, puterea GRA a fost observata prin prisma Petitiei Cererilor Garzii. La conferinta anuala din Lumerick, 1986, delegatii au fost de acord sa discute propunerile cerute de garda de a semna niste documente si de a raspunde intrebarilor in fata unei comisii disciplinare cu privire la atributiile sale oficiale.
Ca o concesie facuta GRA, Departamentul de Justitie a fost de acord cu constituirea unei Curti Disciplinare de Apel sub comanda unui judecator sef. O astfel de instanta ar fi dat Garzii siochona un mijloc de apel impotriva deciziilor care erau considerate prea dure. Secretarul general GRA a afirmat ca noua veste era o concesie majora facuta GRA si de asemenea ca nu vedea ca exista alta forta de politie in care politistii insasi sa aiba posibilitatea sa se implice in stabilirea procedurilor disciplinare. "Aceasta va garanta nepartinirea in sistem" a afirmat acesta.
Structura, organizare, finantare
Inainte de fondarea Republicii Populare in 1949, China, a fost angrenata in niste convulsii revolutionare pentru mai mult de 20 de ani. In timpul guvernului Guomindang (Nationalist) precedent, putrea legii a fost arbitrara, iar coruptia si faradelegea devenisera evidente. Desi dobandise experienta judiciara si de politie limitata in teritoriile eliberate ale Razboiului Civil, noul guvern chinez s-a simtit obligat sa inlature toate legile Guamindang si organizarea judecatoreasca, si de a reconstrui agentiile de aplicare a legii. Dar agentiile nou-create s-au confruntat cu probleme grave. In primii 4 ani ai Republicii Populare, a existat o rezistenta considerabila fata de noul guvern din partea societatilor secrete vechi. Au existat de asemenea probleme in metropole (fostele puncte de sprijin Guomindong) prin sabotaj industrial, dizidenti si rezistenta. Au existat de asemenea revolte si rascoale taranesti ca reactii la eforturile centrale de a impune un sistem uniform de taxe. Apoi Razboiul coreean a dat speranta vechilor suporteri ai Guamindong, ca legea comunista ar putea sa nu fie permanenta. In acest context a fost greu sa structurezi politia pe baze sistematice, deoarece ei trebuiau sa actioneze inaintea tuturor mai degraba decat sa elibereze. In acest timp, politia a fost ajutata considerabil de militie si la acel timp de catre Armata Populara de Eliberare (PLA).
Perioada dintre 1954-1957 a fost una de consolidare nationala. Stabilitatea relativa a fost reasezata dupa terminarea Razboiului Coreean si dupa decaderea dizidentei interne. In acest timp, China se alia economic cu Uniunea Sovietica. Pentru sistemul legislativ si politie, aceasta a condus la o intarire a procedurilor constitutionale obisnuite. Exista o nevoie de specialisti in orice domeniu al economiei si in societate. De aceea pregatirea in cunoasterea metodelor de politie si a legii tinde sa creasca in importanta, de asemenea se simte nevoia familiarizarii cu procedurile judiciare.
Astfel, miscarile impotriva dreptei din 1957-1958 si Revolutia Culturala 1966-1976, au adus critici dure la adresa oficialitatilor "izolate de mase" si "care actioneaza intr-o maniera birocratica". La Ruiching seful politiei nationale a ramas aproape fara nici o autoritate ca urmare a criticilor publice.
Aceasta perioada a plasat actul de politie chiar si in urma legii ca importanta. Acest lucru a dat putere partidului comunist. In timp ce politia devenea din ce in ce mai mult un instrument al politicului, acestia erau departe de a fi relativ autonomi si organizati profesional. Forta de politie s-a reformat in acord cu scopurile maselor lucrand in stransa legatura cu organizatiile de masa, cu militia si Armata, nu chiar ca un partener egal, dar ca un instrument al noilor politici si interputeri.
Dupa moartea lui Mao Zedong si dupa inlaturarea "Celor patru" in 1976, China si-a schimbat din nou politicile sociale, economice, diferite fata de cele din perioada precedenta. Ca o urmare a masurilor luate din 1976 societatea s-a indreptat catre modernizare si catre o accentuare a ierarhiilor stabile libere fara influenta din partea organizatiilor de masa, si de formare a specialistilor in toate domeniile. Aceste aspecte au subliniat separatia teoretica si practica a partidului fata de stat. Efectul marilor politii in sfera economica a fost de a creste activitatea prin incurajarea productiei individuale in sfera agriculturii, si slabind controlul asupra intreprinderilor industriale si comerciale. Exportul a crescut dramatic. Aceste noi politici au generat o presiune asupra legislatiei, atat civile cat si penale.
Exemplu constituie planul facut intre 1981-1985 "de a mentine ordinea publica, de a asigura climatul de devotament total catre modernizare din partea populatiei.. de a intari ordinea publica ca o reactie la inamicii socialismului si a infractorilor". Cu siguranta in perioade de dezordine, a rasturnarii scarii valorilor in societate, uniforma si respectul impus de aceasta nu mai ating nivelul scontat. Efectul ierarhiilor din politie, a fost redus din cauza implicarii organizatiilor de masa care la timpul respectiv au surclasat serviciile regulate. Trebuie mentionat faptul ca in toata perioada din 1949 incoace, cea mai mare diferenta de grad era vizibila doar intre politisti si personalul civil. Totusi in randurile organizatiilor publice de securitate, exista o lupta pentru functii inalte. De curand, s-au introdus ramuri cu atributii legale sau quasilegale in arestarea si cercetarea penala. Acestea au fost dotate cu uniforme prin care diferenta de grad este mult mai evidenta.
Multor ramuri din acest domeniu li s-a diminuat din importanta datorita cererilor statului si partidului si a imperativelor economice si sociale. China totusi ramane o societate rurala imobila.
Mutarea dintr-un district in altul este destul de rara, partial din cauza mijloacelor de transport dar si a relativei suficiente a localitatilor. Acest lucru ajuta la efectuarea actului de politie. Este normal ca orice protest public sau alta activitate infractionala, sa se desfasoare in imediata vecinatate a domiciliului sau a locului de munca. Fara o infrastructura dezvoltata, infractorii si agitatorii nu se pot misca, astfel personalul ocupat cu securitatea publica locala nu simte nevoia unei cooperari interprovinciale.
Reorganizarea din 1984, a dat Ministerului Public de Securitate responsabilitatea efectuarii actului de politie la nivelul intregii Chine. Ruan Chongwu subliniaza relatia dintre acest minister si Ministerul Securitatii de Stat, dupa cum urmeaza: "Ministerul Securitatii Publice se ocupa cu legea si ordinea, siguranta traficului si stingerea incendiilor. Ministerul Securitatii Statului se ocupa de contraspionaj si cu protejarea securitatii nationale. Cele doua ministere nu prea au legatura unul cu altul in exercitarea atributiunilor lor". Din 1984, responsabilitatile politiei include si protectia Guvernului, a cladirilor ambasadelor, si a altor obiective de interes national. Pentru a indeplini aceste functii, 25 de divizii armate, au fost transferate de la Armata la Ministerul Securitatii Publice. Separat de aceasta Divizie de Politie Armata exista si alte structuri in forta care se ocupa de circulatie, cercetari penale, afaceri externe, securitate sociala, stingerea incendiilor si colectarea taxelor. In 1986, China detinea 1,2 milioane personal de securitate din care 600.000 sunt politisti inarmati. Acesta reprezinta o rata de 1,7 la mia de locuitori.
Cel mai recent studiu cu privire la noua organizare a fortei, a fost realizat de doi academicieni americani din domeniul criminalisticii Richard Ward si Dorothy Bracey. Ei au remarcat faptul ca aceste divizari sunt oarecum comparabile cu cele identificate in Vest, dar observa faptul ca exista o slaba mobilitate intre divizii si o diferenta considerabila in pregatire si in procedurile de recrutare. In acord cu alti autori, ei subliniaza tendintele unei munci mai calificate din partea politiei. Totusi, ei au receptat nevoia unei legaturi cu scopurile intregii societati.
Profesionalismul este vazut prin prisma regimului "pragmatic". Deng Xiaoping si urmasii sai se pare ca au crezut ca pot cultiva anumite aspecte ale profesionalismului, fara a se ajunge la "birocratism" in acelasi mod in care partidul de guvernamant este reprezentarea maselor. Pentru politie, ca si pentru toate celelalte ramuri ale Guvernului, incadrarea constienta in linia maselor, face posibila atragerea beneficiilor din partea virtutilor profesionalismului fara a suferi de viciile birocratiei.
Dezvoltarile pe care ei le-au raportat, totusi - cum ar fi uniforme distincte, calculatoare importate, echipament stiintific modern, toate sustinute de un sistem distinct de pregatire in domeniul securitatii publice - toate acestea par sa creasca rolul specializat si dezvoltarea relativ autonoma a politiei in ultima parte a anilor ''0. Un sistem raspandit de institute de pregatire se dezvolta in prezent cum ar fi: Noua Universitate pentru Securitate Publica si Universitatea Ofiterilor de Politie din Beijing. Acestea se incadreaza in planul general de pregatire a specialistilor in orice domeniu al vietii publice si comerciale. Metropolele chineze redeschid astazi colegiile de securitate publica, inchise din perioada Revolutiei Culturale, si exista planuri de dezvoltare a acestor colegii in fiecare district. Din 1982, admiterea in aceste institutii s-a facut pe criterii de competitivitate inca o data in spiritul "profesionalismului". Intr-adevar ministrul securitatii publice afirma ca: "dorim ca ofiterii de politie sa fie absolvit o universitate sau un colegiu, dar nu am atins acest deziderat inca. In prezent o cincime din politisti au terminat o universitate sau un colegiu. Incercam sa cream scoli mai specializate pentru a creste pregatirea".
Structura sistemului existent este descrisa de un cadru din conducerea Ministerului Securitatii Publice, dupa cum urmeaza:
Ministerul Securitatii Publice se subordoneaza Consiliului de Stat si Biroului securitatii sociale este un birou profesionist sub comanda ministerului si este constituit dintr-un Departament de Cercetare Penala si un institut de criminalistica si tehnologie. Birourile de Securitate Publica din provincie, municipalitati (direct subordonate Guvernului Central) si Regiunilor Autonome cuprind departamente de cercetare penala si securitate sociala. Biroul de Securitate Publica la nivel de Prefectura are o sectie de cercetare penala si de securitate sociala si Biroul de Securitate Publica la nivel de district rural are echipe de cercetare penala si de securitate sociala. In metropole, birourile de Securitate Publica . au propriile sectii si divizii de cercetare penala si securitate sociala. La baza acestor radacini se afla sectiile de politie.
Elmer Johnson a urmarit munca sectiilor de politie, el de asemenea raporteaza faptul ca si la acest nivel se simte nevoia de profesionalism. Nu are importanta cati pasi a facut politia chineza in directia pastrarii autonomiei, dar spiritul profesionalist a fost de curand recastigat. Toate acestea, pentru o perioada, acest va fi mai greu vizibil la baza ierarhiei structurii autoritatii.
Raporturile politiei cu societatea civila
Exista putina informatie cu privire la perceptia publicului asupra politiei. Una dintre putinele surse: - Studiul asupra vietii urbane in China contemporana de White si Parish - concluzioneaza ca politia este mai degraba nepopulara decat media liderului din apropiere. Totusi, informatia ne vine in principal de pe la sfarsitul anilor '70 o perioada cat exista o presiune mare asupra politiei urbane ca tineretul trimis la sate in cadrul revolutiei culturale sa nu se mai intoarca.
Ca o consecinta, erau frecvente perchezitiile in miez de noapte fapt care a dus la o racire a relatiilor politie-public. Este de asemenea foarte dificil intr-o tara complexa cum e China sa vorbesti despre politie ca despre un agregat si orice informatie disponibila poate fi pierduta. Totusi in ciuda faptului ca noile gerantii constitutionale sunt impotriva arestarilor arbitrare, politia are un formidabil set de metode impotriva cetatenilor simpli. Ei au autoritatea de a impune termene de detentie - de la sine putere, sau in asociere cu alte autoritati cvasijudiciare. Ei sunt de asemenea responsabili pentru sanatatea publica si pentru inregistrarea fiscului care le da efectiv dreptul sa cerceteze casa si trecutul fiecarei persoane. Pentru intreaga perioada de la 1949 pana acum are nevoie de permisiunea sau aprobarea politiei pentru orice exceptand traficul local.
Intr-adevar fara fosta cartela de ratie eliberata de autoritati, nici un aliment de baza nu poate fi obtinut din afara localitatii. De aceea puterea de a autoriza sau interzice contactul cu familia sau mobilitatea muncii a fost adesea la indemana politiei. Locul unde muncesti, intreprinderea respectiva au de asemenea putere de decizie asupra mobilitatii muncitorilor chinezi. Oricum aceasta este natura actului de politie incat se cunoaste situatia la nivel de individ, forta lor bazandu-se in principal pe persuasiune. De exemplu, in cazul delicventei juvenile, raportul lui Leng si Chiu afirma ca pentru infractiuni minore, infractorii adolescenti sunt indreptati catre organizatii de vecinatate, parinti si profesorii pentru a fi ajutati. Echipele de ajutor educational sunt organizate in comitete de strazi, scoli, fabrici, intreprinderi, parinti si politie cu scopul de a rezolva problema tineretului. In mod similar, metode de persuasiune sunt folosite de organizatiile muncitoresti in sectorul politie si social. Procese cu ajutorul organizatiilor de vecinatate se intrunesc in cazul politicilor de planning familial.
Primele semne de incalcare a acestei politici erau urmate de discutii prietenesti urmate apoi daca era necesar de discutii in grup si eventual critica. Acest fel de presiuni sunt folosite si cu scopul de a se inscrie pe traiectoria urmata de curentul politic si nomele sale. Iata de ce caminul si locul de munca sunt puternic socializate apoi urmand analiza finala a agentiilor cu scop de cercetare.
Tot de aceea odinea publica se impune singura prin intermediul acestor agentii, care filtreaza conflicte ce in alte tari sunt lasate sa urmeze caile mult mai formaliste ale politiei si instante de judecata.
Chiar daca ar exista o relaxare a ordinii, ramane in urma mentalitatea maselor. Din 1958 au avut loc in mod regulat companii ca: "Iubiti poporul" si "Indragiti Politia". Oricat de ciudat ar suna vesticilor, ele sunt luate in serios cu siguranta in China, pentru un popor care este obisnuit cu filozofia unei idei de masa care te streseaza in mod placut si deschide cooperarea intre oficialitati si populatie. In timpul acestor campanii politia va prelua proiectele comunitatii, va acorda atentie nevoilor oamenilor in varsta, ale copiilor, ale persoanelor handicapate si tot asa, in schimb populatia locala este indemnata sa ajute ofiterii de politie. Vesticii s-ar putea sa nu recunoasca terminologia acestor campanii dar vor recunoaste fara nici un dubiu validitatea si utilitatea acestei comunitati care-si aroga si atributii de politie.
Fortele de securitate publica nu au reusit sa-si creeze o imagine ca fiind solida si incapabila sa greseasca.
Istoria politica tulbure a Chinei incepand cu 1949 a evidentiat atat de diferite conceptii de lege si ordine incat atat politia nationala cat si cea locala a aratat o inconsistenta considerabila. S-a intamplat uneori sa slujeasca diferite fractiuni politice in loc sa-si exercite atributiile exacte trasate de prevederile constitutionale. Atat timp cat politia este in mod continuu si prezenta in ziua particulara a poporului chinez, ele nu sunt in mod egal scoase in evidenta. In trecut ele se regaseau in faptul ca doar o parte a sistemului ordinii publice implicata in comitetele de securitate, fortele militare si paramilitare si in multimea de comitete complexe ale tinerilor exercitau functii sociale de control politic.
|
Politica de confidentialitate | Termeni si conditii de utilizare |
Vizualizari: 1701
Importanta: 
Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2024 . All rights reserved
