Parlamentul - Functiile parlamentului

Parlamentul

Caracterizarea parlamentului

Aparitia parlamentului, ca institutie politico-juridica fundamentala intr-o societate organizata in stat, a fost de fapt o reactie fireasca impotriva despotismului si tiraniei specifice absolutismului feudal. Aparitia parlamentului trebuie considerata ca exprimand cerinta umana de participare la facerea legilor, participare care este de fapt prima dintre legile democratiei.

Parlamentul apare deci ca o institutie politica si juridica formata din una sau mai multe corpuri, adunari sau "camere', fiecare alcatuita dintr-un numar de membri (deputati, senatori), dispunand, intr-o masura mai mare sau mai mica, de putere de decizie. Parlamentul nu trebuie confundat cu comitetele sau comisiile, care, de regula, sunt create de catre camerele parlamentare si cuprind un numar mai mic de membri si nici cu adunarile consultative, care nu au puteri de decizie.

Functiile parlamentului

1. Generalitati privind functiile parlamentului

Parlamentul are si trebuie sa aiba un loc si un rol deosebit in sistemul statal. De aceea si competenta sa (imputernicirile) trebuie sa raspunda necesitatii de a se crea conditiile exprimarii vointei poporului care 1-a ales si pe care-1 reprezinta direct, nemijlocit.

Atributiile parlamentului sunt specifice infaptuirii, la cel mai inalt nivel a conducerii statale (exercitiul suveranitatii nationale). Ca atare functiile parlamentului sunt functii de conducere, sunt functii deliberative. Fiind ales direct de catre cetateni, prin vot, el reprezinta vointa poporului si are dreptul sa exercite cele mai importante drepturi ale acestuia, sa exercite puterea poporului.

Functia deliberativa

Ceea ce face unicitatea si specificitatea parlamentului este ca in exercitarea variatelor sale functii el procedeaza prin aceeasi operatiune de vointa, care este deliberarea. Se adauga ca avantajul definirii unei puteri publice prin modul sau de operare este ca puterea ramane deasupra functiilor pe care le indeplineste si ca, in speta, puterea deliberativa nu este absorbita de functia de a face legi, nici de altfel de cea de control al guvernului.

Functiile parlamentului sunt multiple si importante. Este in afara oricarei indoieli ca parlamentul are - si trebuie sa aiba - functii legislative, precum si functii de control. Se pune intrebarea daca parlamentul poate indeplini si functia de constituanta precum si functia jurisdictionala.

2. Functia constituanta

Trebuie sa mentionam ca functia constituanta si functia legislativa nu se confunda, in principiu parlamentul legifereaza. Au fost situatii, si mai pot fi, in care parlamentul poate primi functii constituante.

Astfel, Parlamentul Romaniei ales la 20 mai 1990, a fost organizat prin legea electorala, act cu caracter constitutional, ca adunare constituanta. Rolul sau stabilit prin lege a fost de a elabora Constitutia. Pana la adoptarea Constitutiei el a indeplinit, potrivit legii electorale si rolul de adunare legiuitoare. Tot un element constitutiv al functiei constituante poate fi considerata si atributia Parlamentului de a revizui Constitutia (a se vedea art. 150-152 din Constitutie). Aceasta atributie ii este conferita de puterea constituanta, care ii poate stabili si limitele. Parlamentul Romaniei a exercitat aceasta functie in anul 2003.

Clasificarea functiilor

Vom distinge urmatoarele functii: a) legislativa (adoptarea legilor); b) stabilirea directiilor principale ale activitatii social-economice, culturale, statale si juridice; c) alegerea, formarea, avizarea formarii, numirea sau revocarea unor autoritati statale; d) controlul parlamentar; e) conducerea in politica externa; f) organizarea si functionarea proprie.

1. Functia legislativa a parlamentului

Legiferarea ramane imputernicirea primordiala a parlamentului, ea fiind cea mai importanta functie in cadrul celor trei. Intr-o viziune simpla functia legislativa inseamna edictarea de norme juridice, obligatorii pentru executiv iar, in caz de litigii si pentru puterea jurisdictionala. Vom observa insa ca legea are doua acceptiuni, deopotriva corecte si des utilizate. O acceptiune larga de act juridic normativ si o acceptiune restransa de act al parlamentului. Pentru intelegerea corecta a functiei legislative, trebuie sa precizam ca ne referim la sensul restrans al conceptului de lege, adica la sensul de act juridic normativ al parlamentului, in aceasta acceptiune adoptarea legilor apartine numai parlamentului. Ca atare intr-o asemenea viziune trebuie interpretat si art. 61 alin. (1) din Constitutia Romaniei potrivit caruia Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a tarii.

Exercitarea functiei legislative, apartine teoretic numai parlamentului, care o exercita singur, in practica insa, el "imparte' aceasta functie, sau unele aspecte ale acestei functii, cu executivul, cu electoratul (referendum), cu comisiile proprii.

Executivul se implica in functia legislativa indeosebi prin initiativa legislativa, legislatia delegata, promulgarea legilor, dreptul de veto.

Examinand dispozitiile Constitutiei actuale a Romaniei se poate retine ca stabilirea domeniului rezervat legii este, in principal, realizata prin art. 73, care stabileste ca Parlamentul poate adopta trei categorii de legi: legi constitutionale, legi organice si legi ordinare.

Potrivit art. 73 legile constitutionale sunt cele de revizuire a Constitutiei, iar legile organice se adopta pentru: sistemul electoral si Autoritatea Electorala Permanenta; organizarea, functionarea si finantarea partidelor politice; statutul deputatilor si senatorilor si drepturile acestora; organizarea si desfasurarea referendumului; organizarea Guvernului si a Consiliului Suprem de Aparare a Tarii; regimul starii de mobilizare partiala sau totala si al starii de razboi; regimul starii de asediu si al celei de urgenta; infractiunile, pedepsele si regimul executarii acestora; acordarea amnistiei sau a gratierii colective; statutul functionarului public; contenciosul administrativ; organizarea si functionarea Consiliului Superior al Magistraturii, a instantelor judecatoresti, a Ministerului Public si a Curtii de Conturi; regimul juridic general al proprietatii si al mostenirii; regimul general privind raporturile de munca, sindicatele si protectia sociala; organizarea generala a invatamantului; regimul general al cultelor; statutul minoritatilor nationale; reglementarea celorlalte domenii pentru care, in Constitutie, se prevede adoptarea de legi organice. Raman in sfera legilor ordinare celelalte relatii sociale, asupra carora legislativul poate hotari.

2. Stabilirea directiilor principale ale activitatii social-economice, culturale, statale si juridice

Exercitand imputernicirile de conducere statala ce-i sunt delegate de catre popor, parlamentul poate decide in problemele cele mai importante. Aceste imputerniciri sunt prevazute in Constitutie si se realizeaza prin lege.

Revin, in general, parlamentului urmatoarele atributii; adoptarea bugetului, aprobarea programului guvernului; declararea mobilizarii generale sau partiale; reglementarea alegerilor; reglementarea organizarii si desfasurarii referendumului; organizarea si functionarea organelor de stat precum si a partidelor politice; organizarea fortelor armate si a apararii nationale; stabilirea regimului juridic al starii de asediu si a celei de urgenta; stabilirea infractiunilor si pedepselor; acordarea amnistiei; reglementarea cetateniei; stabilirea regulilor privind statutul si capacitatea persoanelor fizice si juridice; stabilirea sistemului general al impozitelor si taxelor; emisiunea de moneda; stabilirea regimului proprietatii si al mostenirii; stabilirea regulilor generale privind raporturile de munca, sindicatele si securitatea sociala; organizarea invatamantului; organizarea administrativa a teritoriului; stabilirea statutului functionarilor publici; stabilirea procedurilor jurisdictionale etc. Desigur cele mai multe dintre acestea se hotarasc prin legi, dar aici avem in vedere continutul functiei si nu forma sa de realizare. Atributiile Parlamentului Romaniei de aceasta natura sunt prevazute in mai multe articole ale Constitutiei (a se vedea de exemplu art. 73, precum si art. 65 care nominalizeaza: primirea mesajului Presedintelui Romaniei; aprobarea bugetului de stat si a bugetului asigurarilor sociale de stat; declararea mobilizarii generale sau partiale; declararea starii de razboi; suspendarea sau incetarea ostilitatilor militare; examinarea rapoartelor Consiliului Suprem de Aparare a Tarii si ale Curtii de Conturi etc.)

3. Alegerea, formarea, avizarea formarii, numirea sau revocarea unor autoritati statale

Este o functie complexa, iar exercitarea unor asemenea atributii difera la un sistem constitutional la altul.

Parlamentul Romaniei, potrivit Constitutiei, poate suspenda din functie Presedintele Romaniei (art. 95), acorda votul de incredere Programului si intregii liste a Guvernului (art. 103), poate retrage increderea acordata Guvernului (art. 113), numeste judecatori la Curtea Constitutionala prin votul Camerei Deputatilor si al Senatului (art. 142), numeste directorii serviciilor de informatii, numeste Avocatul Poporului etc.

4. Controlul parlamentar

Realizarea controlului de catre parlament prezinta o mare importanta. Acest control este necesar si deplin si se manifesta diferentiat.

Ei este necesar deoarece parlamentul ca organ de stat caruia poporul ii delega functia deliberativa, trebuie sa constate, direct, cum sunt respectate si aplicate Constitutia si legile, cum autoritatile statale isi realizeaza rolul ce-1 au in mecanismul statal.

Controlul exercitat de catre parlament este un control deplin. De principiu, el se intinde asupra intregii activitati desfasurate potrivit constitutiei si legilor, Parlamentul avand dreptul de a anula acte ilegale, de a revoca organe de stat sau inalti functionari, a caror activitate este nesatisfacatoare.

Acest control este diferentiat atat in functie de natura activitatii controlate, cat si de pozitia in sistemul statal a autoritatii controlate.

Controlul parlamentar cuprinde activitati, organe de stat, acte normative etc. El se exercita fie direct de catre intregul parlament, fie de catre una din camerele sale (in sistemul bicameral), fie prin alte mijloace si forme de control. Constitutia Romaniei contine multe dispozitii in acest sens, printre care mentionam: obligatia Avocatului Poporului de a prezenta celor doua Camere ale Parlamentului rapoarte (art. 60), raspunderea politica a Guvernului (art. 109), obligatia Guvernului de a prezenta in cadrul controlului parlamentar informatiile si documentele cerute (art. 111) etc.

Cat priveste formele si mijloacele specifice prin care se exercita controlul parlamentar acestea pot fi sistematizate astfel: a) controlul exercitat prin dari de seama, mesaje, rapoarte, programe prezentate parlamentului; b) controlul exercitat prin comisiile parlamentare; c) controlul exercitat prin intrebari si interpelari; d) dreptul deputatilor si senatorilor de a cere si obtine informatiile necesare; e) controlul exercitat prin rezolvarea petitiilor cetatenilor; f) controlul exercitat prin avocatul poporului (ombudsman).

a. Controlul parlamentar exercitat prin dari de seama, mesaje, rapoarte, programe

Acesta este un mijloc de control direct asupra activitatii autoritatilor statale. Potrivit Constitutiei unele organe de stat au obligatia de a prezenta parlamentului sau uneia din camerele sale mesaje, rapoarte, dari de seama, programe.

Astfel Parlamentul Romaniei, asculta anual mesajul Presedintelui Romaniei cu privire la principalele probleme politice ale natiunii (art. 88 din Constitutie); asculta si aproba programul Guvernului (art. 103 din Constitutie); asculta anual raportul Curtii de Conturi (art. 140 din Constitutie), asculta rapoartele Avocatului Poporului (art. 60 din Constitutie).

b. Controlul exercitat prin comisiile parlamentare

Acesta este un control eficient, practicat destul de des. in sens larg toate comisiile parlamentare pot efectua control, dar aceste functii sunt de regula incredintate unor comisii de ancheta sau comisii speciale.

c. Controlul exercitat prin intrebari si interpelari

Acesta este un important mijloc de control, reglementat detaliat in Constitutia Romaniei.

Intrebarile sunt cereri adresate de catre deputati sau senatori organelor de stat (indeosebi guvernului sau ministrilor) in legatura cu activitatea analizata in parlament sau cu orice alte probleme sociale, economice, culturale, juridice. Prin intrebari se cer anumite informatii, precizari etc.

Interpelarile se deosebesc de intrebari atat prin importanta lor sporita, cat si prin regimul lor juridic deosebit stabilit de catre regulamentele parlamentare. De regula, obiectul interpelarii se formuleaza in scris si se depune presedintelui Camerei care o supune atentiei acesteia spre a hotari daca urmeaza a fi dezvoltata de indata sau in care anume sedinta. De asemenea, daca se socoteste necesar, discutiile asupra interpelarii se incheie printr-o motiune [art. 112 alin. (2) din Constitutie], in mod obisnuit, interpelarea presupune un vot, ea putand avea drept consecinta chiar punerea in joc a responsabilitatii guvernului in fata parlamentului.

Regulamentul Camerei Deputatilor arata ca interpelarea este o cerere formulata fie de un grup parlamentar, fie de unul sau mai multi deputati, adresata Guvernului, prin care se solicita explicatii asupra politicii Guvernului in probleme importante ale activitatii sale interne si externe. Regulamentul Senatului defineste interpelarea ca o cerere adresata de un senator Guvernului sau unui membru al acestuia.

d. Dreptul Deputatilor si senatorilor de a cere si obtine informatiile necesare

Exercitarea eficienta a controlului parlamentar presupune dreptul deputatilor si senatorilor de a cere informatii autoritatilor publice si desigur obligatia acestora de a le furniza. Este si motivul pentru care Constitutia prin art. 111 stabileste ca, in cadrul controlului parlamentar al activitatii lor, Guvernul si celelalte organe ale administratiei publice sunt obligate sa prezinte informatiile si documentele cerute de Camera Deputatilor, de Senat sau de comisiile parlamentare, prin intermediul presedintilor acestora.

e. Controlul exercitat prin rezolvarea petitiilor cetatenilor

Cetatenii se pot adresa cu petitii deputatilor, senatorilor sau Camerelor Parlamentului, stiut fiind ca deputatii si senatorii sunt reprezentantii cetatenilor si ca atare pot fi intermediari intre cetateni si guvern. Deputatii si senatorii trebuie sa se preocupe de rezolvarea petitiilor cetatenilor, sa actioneze si sa intervina pentru ei la administratie, la ministri. Este un mijloc prin care ministrii si guvernul pot cunoaste doleantele cetatenilor, este deci un aspect al apararii intereselor particulare. Rezolvarea petitiilor de catre Camerele Parlamentului, discutarea in sedintele acestora a unor probleme rezultand din petitii, au o mare eficienta date fiind publicitatea dezbaterilor parlamentare, faptul ca guvernul trebuie sa se explice in public, publicarea dezbaterilor in M. Of, difuzarea lor prin presa, radio, televiziune.

f. Controlul exercitat prin avocatul poporului (ombudsman)

Institutia ombudsman-ului este de origine suedeza (1766) si a cunoscut o rapida raspandire, mai ales la nivelul continentului european, in special dupa cel de-al doilea razboi mondial. Ea functioneaza sub diferite denumiri precum: comisar parlamentar, aparator al poporului, aparator public, mediator public, avocat al poporului, procuror parlamentar.

Ombudsman-ul, este o persoana (sau mai multe) independenta, numita de catre Parlament pentru a supraveghea administratia.

Denumirea sub care institutia ombudsman-ului se regaseste in Romania este Avocatul poporului. Avocatul poporului isi gaseste reglementarea constitutionala in articolele 58-60.

Rolul fundamental al avocatului poporului este de a apara drepturile si libertatile cetatenesti, in genere in raport cu autoritatile publice si in special in raport cu cele executive. Avocatul poporului va putea deveni un antidot puternic contra birocratismului care este, in mare masura, o boala foarte extinsa.

Avocatul poporului este numit in sedinta comuna a celor doua Camere ale Parlamentului pentru un mandat cu o durata de 5 ani. Aceasta modalitate de numire, precum si prelungirea mandatului de la 4 la 5 ani sunt rezultatul revizuirii textului constitutional. Anterior revizuirii Constitutiei din 2003 Avocatul Poporului era numit doar de Senat, aceasta atributie speciala a Camerei superioare fiind singura ce diferentia competentele celor doua Camere ale Parlamentului. Pe durata mandatului sau avocatul poporului nu poate indeplini nici o alta functie publica sau privata, regimul incompa-tibilitatilor fiind modificat in urma revizuirii Constitutiei in sensul ca este permis cumulul unor functii didactice in invatamantul superior.

O alta noutate introdusa prin revizuirea Constitutiei o reprezinta si posibilitatea numirii de adjuncti ai Avocatului Poporului, specializati pe domenii de activitate.

Avocatul Poporului isi exercita atributiile fie din oficiu, fie la cererea persoanelor interesate. Pentru ca activitatea sa sa fie eficienta Constitutia obliga autoritatile publice sa-i asigure sprijinul necesar.

Avocatul poporului raspunde numai in fata Parlamentului, avand obligatia de a prezenta acestuia rapoarte, in aceste rapoarte avocatul poporului poate face si recomandari privind legislatia sau luarea unor masuri pentru ocrotirea libertatilor publice.

5. Conducerea in politica externa

Parlamentului ii revin importante atributii in sfera relatiilor externe, atributii ce tin de domeniul conducerii. Cele mai importante atributii in acest domeniu sunt: ratificarea si denuntarea tratatelor internationale; declararea starii de razboi; decizia de suspendare sau incetare a ostilitatilor militare (a se vedea si art. 65 din Constitutie).

6. Atributiile parlamentului privind organizarea interna si functionarea sa

In cadrul acestor atributii mentionam indeosebi: validarea sau anularea alegerii parlamentarilor; adoptarea regulamentului de functionare; alegerea organelor interne de lucru; aprobarea bugetului propriu: unele atributii privind statutul parlamentarilor.

a.Validarea sau anularea alegerii parlamentarilor

Atunci cand se intrunesc in prima sedinta dupa alegeri, separat, Camera Deputatilor si Senatul procedeaza la verificarea legalitatii alegerii fiecarui membru, hotarand validarea alegerii sau, dupa caz, anularea alegerii, in acest sens, fiecare Camera isi alege o comisie de validare care sa reflecte configuratia sa politica, asa cum rezulta ea din constituirea grupurilor parlamentare. Verificand legalitatea alegerii, comisia intocmeste un raport, in ultima instanta decizia privind validarea sau invalidarea alegerii apartinand respectivei Camere. Camera Deputatilor sau, dupa caz, Senatul sunt legal constituite numai dupa validare. Potrivit Regulamentelor Camerei Deputatilor si Senatului, acestea sunt legal constituite dupa validarea a doua treimi din mandate.

b. Adoptarea regulamentului de functionare

Adoptarea regulamentului exprima autonomia regulamentara a parlamentului si, desigur, a Camerelor acestuia in sistemul bicameral. Atat Camera Deputatilor cat si Senatul isi stabilesc organizarea si functionarea prin regulamente proprii, in sistemul bicameral, se poate adopta si un regulament al intregului parlament, mai ales cand Camerele reunite functioneaza ca adunare constituanta sau, in Constitutie se prevede realizarea unor atributii numai in aceasta formula organizatorica (validarea alegerii sefului de stat, ascultarea mesajului anual al sefului de stat, exercitarea altor atributii).

c. Alegerea organelor interne ale Camerelor Parlamentului

In cadrul acestei atributii, care exprima autonomia organizatorica a Camerelor, sunt incluse: alegerea birourilor camerelor, a comitetului (biroului) parlamentului pentru situatia in care camerele lucreaza reunite (Adunarea Constituanta in Romania); formarea comisiilor parlamentare etc.

d. Stabilirea bugetului propriu

Aceasta atributie exprima autonomia bugetara a camerelor, a parlamentului. Astfel potrivit art. 64 alin. (1) din Constitutie resursele financiare ale Camerelor sunt prevazute in bugetele aprobate de acestea.

e. Unele atributii privind statutul deputatilor sau senatorilor

Daca statutul senatorilor si deputatilor, precum si salarizarea acestora face obiectul unei legi organice [conform art. 73 alin. (3) litera c) din Constitutie] adoptata in sedinta comuna a celor doua Camere [conform art. 65 alin. (2) litera j) din Constitutie], exista si unele atributii legate de statutul parlamentarilor care tin exclusiv de competenta fiecareia din Camere (de exemplu, ridicarea imunitatii parlamentare - art. 72 din Constitutie).

Functionarea parlamentului

1. Mandatul sau legislatura

Prin mandat sau legislatura se intelege perioada de timp pentru care este ales parlamentul (sau camerele) si isi exercita imputernicirile sale.

Cat priveste Parlamentul Romaniei, art. 63 din Constitutia revizuita prevede ca mandatul Camerei Deputatilor si Senatului este de 4 ani si ca acest mandat se prelungeste de drept in stare de mobilizare, de razboi, de asediu sau de urgenta, pana la incetarea acestora. Alegerile pentru noile Camere vor avea loc in termen de cel mult trei luni de la expirarea mandatului sau de la dizolvarea Parlamentului. Parlamentul nou ales se intruneste, la convocarea Presedintelui Romaniei, in cel mult 20 de zile de la alegeri. Pentru a atenua influenta parlamentarilor in functie in alegerile ce urmeaza expirarii mandatului sau dizolvarii acestuia si desigur pentru a gasi o solutie de asigurare a continuitatii conducerii la acest inalt nivel statal, Constitutia stabileste ca mandatul Camerelor se prelungeste pana la intrunirea legala a noului Parlament. Aceasta prelungire nu da insa Parlamentului totalitatea imputernicirilor din timpul mandatului normal. Astfel, pe perioada acestei prelungiri a mandatului, Parlamentul nu poate revizui Constitutia si nu poate adopta, modifica sau abroga legi organice. Tot in ideea garantarii unei necesare continuitati in activitatea parlamentara, Constitutia a prevazut si ca proiectele de legi sau propunerile legislative inscrise pe ordinea de zi a Parlamentului precedent isi continua procedura in noul Parlament.

2. Sesiunea

Camerele parlamentare isi desfasoara activitatea periodic, principala forma de lucru fiind sesiunea.

a. Categorii de sesiuni

Sesiunile parlamentare sunt sesiuni ordinare si sesiuni extraordinare. Sesiunile ordinare sunt acele sesiuni in care Camera (adunarea, parlamentul) este obligata a se intruni, numarul lor fiind expres prevazut prin lege. Potrivit art. 66 alin. (1) din Constitutia Romaniei, Camera Deputatilor si Senatul se intrunesc in doua sesiuni ordinare pe an.

Sesiunile extraordinare sunt acele sesiuni care se pot tine ori de cate ori este nevoie, in afara sesiunilor ordinare. Desigur, sesiunile extraordinare se realizeaza acolo unde durata in timp a sesiunilor este limitata. Potrivit art. 66 alin. (2) din Constitutia Romaniei, Camera Deputatilor si Senatul se intrunesc si in sesiuni extraordinare.

b. Convocarea sesiunilor parlamentare

Conform art. 66 alin. (3) din Constitutia Romaniei, convocarea, in orice tip de sesiune, revine presedintilor camerelor si se realizeaza prin decizie. In legatura cu acest aspect trebuie retinute insa si dispozitiile art. 63 alin. (3), potrivit carora Parlamentul nou ales se intruneste la convocarea Presedintelui Romaniei in cel mult 20 de zile de la alegeri. Trebuie mentionata si ipoteza convocarii de drept a Parlamentului, ipoteza ce rezulta din art. 92 alin. (3) si art. 93 alin. (2) din Constitutie. Astfel potrivit art. 92 alin. (3) Parlamentul se convoaca de drept in 24 de ore in cazul declansarii unei agresiuni armate impotriva Romaniei, iar potrivit art. 93 alin. (2) convocarea de drept se realizeaza in cel mult 48 de ore de la instituirea starii de asediu sau a starii de urgenta. De asemenea Parlamentul se convoaca obligatoriu in sesiune in situatia adoptarii ordonantelor de urgenta, prevazute la art. 115 alin. (5) din Constitutie.

c. Durata sesiunilor

Durata sesiunilor este fie stabilita explicit prin lege, fie, de regula, dureaza pana la epuizarea problemelor inscrise pe ordinea de zi, in afara situatiilor cand se hotaraste inchiderea sau suspendarea lor.

Dispozitiilor Constitutiei Romaniei in acest domeniu valorifica procedee eficiente si practice, in ce priveste sesiunile ordinare, Constitutia stabileste ca acestea sunt doua pe an, mentionand si perioada calendaristica in care se desfasoara. Astfel, prima sesiune ordinara incepe in luna februarie si nu poate depasi sfarsitul lunii iunie. Cea de a doua sesiune ordinara incepe in luna septembrie si nu poate depasi sfarsitul lunii decembrie.

Cat priveste sesiunile extraordinare acestea pot fi convocate la initiativa Presedintelui Romaniei, a biroului permanent al fiecarei Camere ori cel putin o treime din numarul deputatilor sau al senatorilor.

3. Sedintele

In cadrul sesiunilor, camerele parlamentului lucreaza in sedinte, care se desfasoara potrivit regulamentelor de functionare. Cat priveste sedintele, trebuie avut in vedere ca potrivit Constitutiei Camera Deputatilor si Senatul lucreaza in sedinte separate si sedinte comune. Constitutia nominalizeaza prin art. 65 alin. (2) situatiile in care Camerele lucreaza in sedinte comune, mentionand ca desfasurarea acestora este stabilita prin regulament. Aceste sedinte sunt publice, cu exceptia situatiilor cand se hotaraste sedinta secreta.

Prezidarea sedintelor apartine de regula presedintelui camerei, ajutat de membri ai biroului, toti sau numai unii prin rotatie. Potrivit regulamentelor Camerelor Parlamentului Romaniei, conducerea lucrarilor apartine Presedintelui Camerei sau, in lipsa acestuia, unuia din vicepresedinti, ajutat de doi secretari. Lucrarile sedintelor comune sunt conduse, alternativ, de presedintele Camerei Deputatilor si de presedintele Senatului, asistati de doi secretari cate unul de la fiecare Camera.

Astfel, potrivit regulamentului, Camera Deputatilor isi desfasoara activitatea, in plen, in comisii, si in grupurile parlamentare, pe parcursul a patru sau cinci zile consecutive din saptamana, potrivit programului stabilit de ea, la propunerea Biroului permanent. A cincea zi din saptamana, de regula, potrivit programului este rezervata activitatii in circumscriptiile electorale in care deputatii au fost alesi. La propunerea Biroului permanent se vor putea tine sedinte si dupa un alt program.

Cat priveste Senatul, acesta isi desfasoara activitatea in plen si pe comisii, de regula, in zilele de luni, marti, miercuri si joi. La propunerea Biroului permanent se vor putea tine sedinte sau efectua deplasari ale senatorilor in judete si dupa un alt program. La sedinte au dreptul sa participe, in afara deputatilor sau senatorilor, membrii sau reprezentantii Guvernului, diplomati, reprezentanti ai presei, radioului si televiziunii, precum si cetateni, pe baza autorizatiei sau invitatiei emise de secretarul general al aparatului Camerei, in conditiile stabilite de Biroul permanent.

Camera parlamentului lucreaza valabil daca in sala de sedinta sunt 783 prezen si cel putin jumatate plus unul din numarul total al membrilor sai, adica daca este intrunit cvorumul de sedinta. De aceea, deputatii si senatorii sunt obligati sa fie prezenti la lucrarile Camerei si sa se inscrie pe lista de prezenta, tinuta de unul din secretari. Deputatul sau senatorul care nu poate lua parte la sedinta, din motive independente de vointa sa, va trebui sa anunte din timp biroul permanent, mentionand cauzele care il impiedica sa participe.

Puterea executiva

Precizari terminologice

In cadrul "puterilor' statului se distinge, prin continut si trasaturi specifice, puterea executiva. Aceasta putere este nominalizata in stiinta si legislatie (in constitutie in primul rand) fie prin expresia "putere executiva', fie prin cea de "autoritate administrativa', fie prin cea de "administratie de stat'. Constitutia Romaniei, sub titlul III intitulat Autoritatile publice reglementeaza, in ordine, Parlamentul (cap. I), Presedintele Romaniei (cap. II), Guvernul (cap. III), Administratia publica (cap. V). Practic sunt numite direct autoritatile.

Seful de stat, deseori denumit seful executivului, purtand, de regula, denumirea de monarh sau presedinte, se prezinta cu trasaturi diferite in functie de forma de guvernamant.

Guvernul este consacrat in constitutii sub denumiri diferite precum cele de Cabinet, Guvern, Consiliu de Ministri. Aceste denumiri depind de sistemul constitutional, de faptul daca executivul este format din una sau doua structuri. Guvernul are doua componente si anume seful guvernului (acolo unde exista) si ministri si secretari de stat. Potrivit art. 102 alin. (3) al Constitutiei Romaniei, Guvernul este alcatuit din prim-ministru, ministri si alti membri stabiliti prin lege organica.

Ministerele si celelalte organe centrale ale administratiei publice executa legile in domeniile lor de activitate. De aceea mai sunt denumite de domeniu sau de resort. Ele se subordoneaza guvernului.

Organele administratiei publice locale isi desfasoara activitatea in unitatile administrativ-teritoriale. Ele cunosc o subordonare ierarhica (pe verticala) fata de organele executive superioare, dar si (uneori) o subordonare pe orizontala fata de organele locale alese prin vot de catre cetateni.

Desemnarea sefului de guvern si a membrilor acestuia

In    Romania, potrivit Constitutiei, seful de stat desemneaza un candidat pentru functia de prim-ministru, in urma consultarii partidului care are majoritatea absoluta in parlament ori, daca nu exista o asemenea majoritate, a partidelor reprezentate in parlament. Candidatul va cere, in termen de 10 zile de la desemnare, votul de incredere al parlamentului asupra programului si a intregii liste a Guvernului. Programul si lista guvernului se dezbat de catre Camera Deputatilor si de catre Senat in sedinta comuna. Votul de incredere se acorda cu votul majoritatii deputatilor si al senatorilor, iar pe baza sa Presedintele Romaniei numeste Guvernul. Primul-ministru si ceilalti ministri vor depune individual, in fata Presedintelui, juramantul de credinta, acesta fiind momentul incepand cu care membrii Guvernului isi incep exercitarea mandatului, (art. 104 din Constitutia revizuita)

Presedintele Romaniei are dreptul sa revoce si sa numeasca, la propunerea primului ministru pe membrii Guvernului, in caz de remaniere guvernamentala sau de vacanta a postului. Articolul 107 alin. (2) din Constitutia revizuita prevede ca Presedintele nu poate totusi sa il revoce pe Primul-Ministru. Doar in cazul in care Primul-Ministru se afla intr-una din situatiile enumerate la art. 106 din Constitutie (demisie, pierderea drepturilor electorale, stare de incompatibilitate, deces sau alte cazuri prevazute de lege) seful statului poate desemna un alt membru al Guvernului ca prim-ministru interimar, pana la formarea noului Guvern.

Raporturile legislativ-executiv in legatura cu activitatea acestora

In activitatea de guvernare legislativul si executivul au un rol hotarator. Participarea lor la actul guvernarii este complexa si nuantata incat uneori este dificil de identificat cat reprezinta in guvernare interventia legislativului si cat cea a executivului.

Se afirma tot mai des si mai ferm ca organele executive sunt singurele in masura sa elaboreze politica si sa o puna in aplicare. Rolul organelor executive, se spune, este de a lua decizii, de a realiza programe, de a angaja si realiza negocieri, de a recompensa pe cei devotati, de a sanctiona incalcarile, de a reglementa afacerile si problemele curente, ceea ce nu poate face o adunare parlamentara.

Se considera ca organele executive sunt perfect inarmate pentru aceasta misiune. Din punct de vedere tehnic ele dispun de oameni de decizie, ierarhizati. Din punct de vedere politic membrii executivului (a se vedea situatia primului-ministru) sunt conducatori, lideri ai partidului majoritar, in fine, din punct de vedere institutional executivul dispune de mijloace administrative, financiare si de o forta publica ce este indispensabila executarii legilor.

Interventia legislativului in activitatea executivului

Aceasta se realizeaza prin mai multe cai:

a. Adoptarea legilor

Puterea legislativa este cea care stabileste normele juridice (legile) pe care puterea executiva trebuie sa le aduca la indeplinire, sa le execute.

b. Aprobarea programul executivului

Orice guvern isi formuleaza un program de guvernare. Acest program este aprobat de parlament, aprobarea fiind si un vot de incredere in guvern. De regula, neaprobarea programului conduce la demisia guvernului.

c. Aprobarea delegarii legislative

In anumite situatii si conditii guvernul poate fi abilitat sa emita norme juridice in domenii rezervate legii. Trebuie observat ca numai parlamentul da o asemenea delegare, stabilind cu acest prilej domeniul si durata delegarii, precum si modul in care va controla exercitarea delegatiei de catre guvern (a se vedea si art. 115 din Constitutia Romaniei privind abilitarea Guvernului de a emite ordonante).

d. Controlul activitatii guvernului

Este una din cele mai importante functii ale parlamentului. Desi aceasta functie pierde mult din importanta daca guvernul dispune in adunari de o majoritate fidela, ea ramane o functie nu numai teoretica, ci si practica. Dar existenta parlamentului si dreptului sau de control, explicit prevazut in constitutii, constituie un avertisment permanent pentru executiv si un garant contra eventualelor abuzuri.

2. Interventia executivului in activitatea legislativului

Relatiile dintre cele doua puteri, legislativa si executiva implica si interventii ale executivului, care se exprima indeosebi cu prilejul initiativei legislative, al promulgarii legilor si al referendumului.

a. Cu prilejul initiativei legislative

Importanta initiativei legislative in guvernare a fost explicata deja. Se constata ca, in toate sistemele constitutionale, printre subiectele dreptului de initiativa legislativa se numara si guvernul. Dar, si acest lucru este revelator aici, guvernul isi exercita cu prisosinta dreptul de initiativa legislativa.

b. Cu prilejul promulgarii legilor

Promulgarea legii, etapa finala in procesul complex de elaborare a acesteia, a apartinut si apartine de regula executivului, prin seful acestuia. Promulgarea legii nu este o simpla semnare a legii. Desi de regula este obligatorie, in unele sisteme constitutionale promulgarea presupune posibilitatea pentru seful statului de a cere, in cazuri intemeiate, reexaminarea legii de catre Parlament. Uneori seful statului are drept de veto, putand practic bloca o lege.

c. Cu prilejul referendumului

In multe sisteme constitutionale organizarea referendumului este in sarcina executivului si el poate privi chiar adoptarea unor legi.

Compatibilitatea functiei parlamentare si functiei executive

Practica constitutionala a statelor evidentiaza cel putin trei solutii distincte. Sunt sisteme constitutionale in care exercitiul unei functii ministeriale este considerat ca incompatibil cu exercitiul unui mandat in parlament.

Un al doilea sistem practicat cauta sa valorifice cat mai mult echilibrul si colaborarea puterilor permitand cumularea celor doua functii (mandate).

Exista un al treilea sistem, de mijloc, in tarile in care ministrii nu sunt obligati sa fie si parlamentari.

In Romania, potrivit Constitutiei, functia de membru al guvernului este compatibila cu cea de parlamentar.

Cresterea rolului executivului. Cauze si consecinte

Exista    tendinta constanta de crestere a rolului executivului, tendinta evidenta in sistemele pluraliste de guvernamant.

Aceasta tendinta nu este intamplatoare si nici pur subiectiva. Ea isi gaseste explicatia si justificarea in rolul hotarator al partidelor politice in crearea celor mai importante institutii statale. Asa vazute lucrurile vom observa ca la putere este adus acel guvern care sa infaptuiasca platforma electorala a partidului invingator in alegeri, desigur impreuna cu majoritatea din corpurile legiuitoare. De aici tendinta de a da guvernului misiunea, dar posibilitatea luarii marilor decizii politice care se traduc prin legi sau prin masurile executive, corpurilor legiuitoare rezervandu-li-se rolul de organisme de reflectie si de control al actiunilor guvernului. Aceasta fundamentare teoretica si practica face ca guvernul, considerat subordonat parlamentului fiindca nu rezulta direct din alegeri, sa fie in realitate "elementul motor si dinamic al intregului sistem politic' (Pierre Pactet). in relatia legislativ-executiv guvernului nu i se mai rezerva deci un rol secundar, ci deseori un rol primordial.

Daca privim executivul in complexitatea lui, vom observa ca tendinta de crestere a rolului sau este practic institutionalizata. Astfel, in unele sisteme constitutionale, seful de stat este ales prin vot universal, el primind imputernicirile sale direct de la popor (SUA, Franta, Romania).

Cresterea rolului executivului se exprima si prin trecerea in sarcina sa a unor atributii legislative, lucru evident mai ales prin legislatia delegata (Franta, Romania), in fine, importanta crescanda a sectoarelor afaceri straine, aparare, economie, sectoare in care parlamentele pot face putine lucruri, duce evident la sporirea rolului executivului.

Institutia sefului de stat

Consideratii generale

Institutia sefului de stat isi are obarsia in chiar istoria lumii, a sistemelor statale. Din totdeauna colectivitatile umane organizate au avut un sef, recunoscut sau impus, in contextul imprejurarilor istorice. Cu atat mai mult statele, concepute ca mari colectivitati umane, grupate pe teritorii mai mult sau mai putin intinse, delimitate prin frontiere, au cuprins in sistemul organizarii lor politice si institutia sefului de stat. Aceasta institutie, a cunoscut o evolutie cat priveste formele, structurile, imputernicirile, protocoalele.

Cei care au ocupat aceasta inalta demnitate statala s-a numit sau se numesc regi, principi, regenti, emiri, imparati, presedinti.

2. Rolul si atributiile Presedintelui Romaniei

Explicarea rolului si atributiilor sefului de stat in Romania trebuie sa porneasca de la dispozitiile clare si explicite ale Constitutiei. Astfel, din art. 80 alin. (1) din Constitutie se desprinde urmatoarea caracterizare a Presedintelui Romaniei:

a) reprezinta statul roman. Aceasta inseamna ca in relatiile interne si internationale, statul este reprezentat de seful de stat;

b) este garantul independentei nationale, al unitatii si al integritatii teritoriale a tarii. Din aceasta rezulta marea responsabilitate pe care seful de stat o are in ocrotirea acestor valori. Aceasta trasatura fundamenteaza unele atributii ale Presedintelui Romaniei, precum cele in domeniul apararii;

c) vegheaza la respectarea Constitutiei si la buna functionare a autoritatilor publice. Aceasta caracterizare are un continut complex in semnificatii juridice, dar si politice, Constitutia adaugand ca, in acest scop, Presedintele exercita functia de mediere intre puterile statului, precum si intre stat si societate.

De asemenea, potrivit art. 92 alin. (1) din Constitutie, Presedintele Romaniei este comandantul fortelor armate si indeplineste functia de presedinte al Consiliului Suprem de Aparare a Tarii.

Caracterizandu-1 astfel Constitutia stabileste ce atributii indeplineste Presedintele Romaniei. Pe criteriul continutului aceste atributii pot fi grupate astfel:

a) atributii privind legiferarea; b) atributii privind organizarea si functionarea puterilor publice; c) atributii privind alegerea, formarea, avizarea formarii, numirea sau revocarea unor autoritati publice; d) atributii in domeniul apararii tarii si asigurarii ordinii publice; e) atributii in domeniul politicii externe; f) alte atributii.

1. Atributii privind legiferarea

Am aratat deja ca la exercitarea functiei legislative de catre parlament concura si alte autoritati, mai ales executivul. De aceea seful de stat are importante atributii in acest domeniu. Astfel, Presedintele Romaniei: promulga legile (art. 77), avand dreptul de a cere, o singura data. Reexaminarea legii; semneaza legile in vederea publicarii lor in Monitorul Oficial; poate sesiza Curtea Constitutionala in legatura cu neconsti-tutionalitatea legilor, potrivit art. 146 lit. a) sau in legatura cu conflicte juridice de natura constitutionala, potrivit art. 146 lit. e) din Constitutia revizuita.

Atributii privind organizarea si functionarea puterilor publice

Din caracterizarea institutiei sefului de stat stabilita de art. 80 alin. (2) din Constitutie rezulta ca Presedintele Romaniei exercita functia de mediere intre puterile statului, precum si intre stat si societate. Ca atare, seful de stat se afla in raporturi constitutionale clar definite cu autoritatile publice, multe din atributiile sale privesc organizarea si functionarea acestora. Aceste atributii sunt: prezentarea de mesaje Parlamentului, cu privire la principalele probleme politice ale natiunii (art. 88); consultarea Guvernului cu privire la probleme urgente si de importanta deosebita (art. 86); participarea la sedintele Guvernului si prezidarea acestor sedinte in conditiile art. 87; organizarea referendumului in probleme de interes national, dupa aprobarea prealabila a Parlamentului (art. 90).

Atributii privind alegerea, formarea, avizarea formarii, numirea sau revocarea unor autoritati publice

In sistemul constitutional fundamentat pe echilibrul puterilor este firesc ca principalele autoritati sa colaboreze la constituirea autoritatilor. Atributiile ce revin Presedintelui Romaniei in acest domeniu sunt: dizolvarea Parlamentului in conditiile art. 89; desemnarea unui candidat pentru functia de prim-ministru, numirea Guvernului pe baza votului de incredere acordat de Parlament, revocarea si numirea unor ministri in caz de remaniere guvernamentala sau vacanta a postului, la propunerea primului-ministru (art. 85 din Constitutie); numirea a trei judecatori la Curtea Constitutionala, potrivit art. 142 alin. (3) din Constitutie, numirea in functie a magistratilor in conditiile art. 125 din Constitutie; numiri in functii publice potrivit art. 94 lit. c) din Constitutie; acordarea gradelor de maresal, de general si de amiral [art. 94 lit. b)], etc.

Atributii in domeniul apararii tarii si asigurarii ordinei publice

In cadrul acestor atributii includem: declararea cu aprobarea prealabila a Parlamentului, a mobilizarii partiale sau generale a fortelor armate, in situatii exceptionale Presedintele Romaniei poate lua aceasta masura, hotararea fiind supusa aprobarii Parlamentului in cel mult 5 zile de la adoptare; luarea de masuri pentru respingerea oricarei agresiuni armate indreptate impotriva Romaniei. Printr-un mesaj aduce neintarziat la cunostinta Parlamentului aceasta situatie; instituirea starii de asediu sau starii de urgenta, partiale sau totale. Presedintele va solicita Parlamentului incuviintarea masurii adoptate in cel mult 5 zile de la luarea acestor masuri.

5. Atributii in domeniul politicii externe

In aceasta categorie cuprindem: incheierea, in numele Romaniei, a tratatelor negociate de Guvern si supunerea lor spre ratificare Parlamentului intr-un termen rezonabil; acreditarea si rechemarea, la propunerea Guvernului, a reprezentantilor diplomatici ai Romaniei; aprobarea infiintarii, desfiintarii sau schimbarii rangului misiunilor diplomatice; acreditarea in Romania a reprezentantilor diplomatici ai altor state.

6. Alte atributii

In aceasta categorie se includ: conferirea decoratiilor si titlurilor de onoare; acordarea gratierii individuale.

Alegerea sefului de stat in Romania

Romania a adoptat forma de stat republicana, ceea ce inseamna ca functia de sef de stat este exercitata de catre un presedinte. Presedintele Romaniei este ales prin vot universal, egal, direct, secret si liber exprimat, solutie adoptata de Decretul-lege nr. 92/1990 privind alegerea Parlamentului si a Presedintelui Romaniei si consacrata prin art. 81 din Constitutie. Alegerea Presedintelui Romaniei se realizeaza in doua tururi de scrutin. Daca un candidat obtine in primul tur de scrutin, majoritatea de voturi a alegatorilor inscrisi in listele electorale, este declarat ca ales Presedinte. Daca nici unul dintre candidati nu obtine aceasta majoritate se realizeaza al doilea tur de scrutin. La acesta participa numai primii doi candidati stabiliti in ordinea numarului de voturi obtinute in primul tur. Va fi declarat ales Presedinte, candidatul care obtine cel mai mare numar de voturi.

Raspunderea sefului de stat

Raspunderea sefului de stat pentru activitatea ce o desfasoara in aceasta calitate este o problema mult mai complexa si mai delicata decat apare la prima vedere. Ideea ce a dominat sistemele constitutionale este in sensul ca seful de stat nu raspunde pentru actele savarsite in aceasta calitate. Pe aceasta idee se fundamenteaza multe prevederi constitutionale, precum cele privind contrasemnarea actelor sefului de stat.

Astfel, Constitutia romana din 1923 (art. 87) stabilea ca "persoana regelui este inviolabila, ministrii lui sunt raspunzatori. Nici un act al regelui nu poate avea tarie daca nu va fi contrasemnat de un ministru, care prin aceasta chiar devine raspunzator de acel act' (vezi si art. 44 din Constitutia din anul 1938).

Desigur, seful statului nu poate fi in afara raspunderii politice a guvernantilor. Daca in sistemele monarhice lucrurile se pun altfel datorita chiar modului de succesiune la tron, in sistemele republicane raspunderea trebuie sa existe. Aici intinderea raspunderii si modalitatile de realizare depind de modalitatea de desemnare a sefului de stat.

Astfel, atunci cand seful de stat este ales de parlament, seful de stat raspunde, macar aparent in fata acestuia. Parlamentul poate chiar controla activitatea sefului de stat si il poate revoca.

Daca insa seful de stat este ales direct, prin sufragiu universal, atunci parlamentul are un rol foarte scazut sau inexistent in antrenarea raspunderii sefului de stat.

Constitutia Romaniei contine mai multe dispozitii in legatura cu raspunderea sefului de stat, aceste dispozitii privind imunitatea, raspunderea politica si raspunderea penala.

1. Imunitatea

Ca si deputatii si senatorii, Presedintele Romaniei se bucura de imunitate. Desi textul constitutional nu este la fel de explicit ca cel privind imunitatea parlamentarilor, printr-o interpretare sistematica a Constitutiei vom retine ca sunt aplicabile, corespunzator, regulile pe care le-am analizat deja privind lipsa raspunderii juridice pentru voturile sau pentru opiniile politice exprimate in exercitarea mandatului [art. 84 alin. (2) trimite explicit la art. 72 din Constitutie], precum si cele privind inviolabilitatea persoanei Presedintelui, coroborate cu dispozitiile art. 84.

2. Raspunderea politica

Denumim astfel aceasta raspundere pentru a o deosebi de raspunderea penala, pentru ca urmarile acestei raspunderi sunt de fapt politico-juridice. Aceasta raspundere isi are temeiul juridic in art. 95 din Constitutie. Ea intervine atunci cand Presedintele Romaniei savarseste fapte grave prin care incalca prevederile Constitutiei, in asemenea situatie se poate propune suspendarea din functie, de catre cel putin o treime din numarul deputatilor si senatorilor. Aceasta initiativa se comunica neintarziat si Presedintelui Romaniei. Discutand propunerea, Camera Deputatilor si Senatul, in sedinta comuna, cu votul majoritatii deputatilor si senatorilor, dupa consultarea Curtii Constitutionale, pot hotari suspendarea din functie a Presedintelui Romaniei. Constitutia da dreptul Presedintelui de a putea da Parlamentului explicatii cu privire la faptele ce i se imputa.

In cazul in care propunerea de suspendare din functie este aprobata, demiterea Presedintelui Romaniei se poate decide numai prin referendum, care se organizeaza in cel mult 30 de zile.

3. Raspunderea penala

Aceasta raspundere intervine in situatia in care seful statului ar comite crima de inalta tradare, in acest caz, punerea sub acuzare poate fi hotarata de Camera Deputatilor si Senat, in sedinta comuna, cu votul a cel putin doua treimi din numarul deputatilor si senatorilor. Constitutia revizuita a precizat cui revine competenta de a propune punerea sub acuzare a Presedintelui, respectiv majoritatii senatorilor si deputatilor. Acuzatia se aduce la cunostinta celui interesat neintarziat, pentru ca acesta sa poata da explicatii cu privire la faptele ce i se imputa.

Intre momentul punerii sub acuzare si cel al demiterii Presedintele este suspendat de drept, conform art. 96 alin. (3) din Constitutia revizuita.

Competenta de judecata apartine inaltei Curti de Casatie si Justitie. Daca s-a pronuntat o hotarare definitiva de condamnare, Presedintele este demis de drept.

In legatura cu raspunderea sefului de stat, trebuie sa mentionam ca potrivit art. 98 din Constitutie, si presedintelui interimar i se aplica dispozitiile privind raspunderea politica.

Actele sefului de stat

Actele prin care seful statului isi exercita atributiile sale sunt de regula denumite decrete. Ele pot fi cu caracter normativ sau caracter individual. Decretele trebuie contrasemnate de catre primul-ministru. Contrasem-narea actelor sefului de stat s-a practicat si se practica in sistemele constitutionale. Prin aceasta, se da actului respectiv o motivatie mai solida si se antreneaza, de regula, raspunderea juridica a celui care a contrasemnat actul. Contrasemnarea este si o masura impotriva depasirii de catre seful de stat a imputernicirilor conferite de constitutie si legi, contrasemnarea fiind o conditie de valabilitate a actului.

Constitutia Romaniei prevede si ea asemenea reguli, cu precizarea ca obligatia contrasemnarii decretelor de catre primul-ministru nu priveste toate aceste decrete, ci numai cele expres mentionate prin art. 100 alin. (2). Decretele Presedintelui Romaniei se publica in Monitorul Oficial al Romaniei, nepublicarea atragand inexistenta decretului.