SISTEMUL ORGANELOR STATULUI CU ATRIBUTIUNI DE MENTINERE A ORDINII SI REALIZARE A SIGURANTEI PUBLICE

SECTIUNEA 1

ORGANELE POLITIENESTI ALE STATULUI

Forta constrangerii statului este organizata de puterea legislativa si se indeplineste de puterea executiva. Fata de reglementarile actuale din lume, elementele fortei publice prin care se asigura dreptul de constrangere, de politie al statului sunt: a) organele de ordine (de interne); b) organele de siguranta si c) armata.

Constrangerea armatei asigura apararea integritatii teritoriului, inclusiv a spatiului aerian si a apelor teritoriale, prin organizarea si asigurarea apararii frontierelor de stat nationale. Uneori acestea pot fi chemate sa indeplineasca si masuri interioare. Organele de informatii sau de siguranta au ca scop obtinerea de date referitoare la activitatea de terorism, spionaj, diversiune si subminare economica a statului.

Organele de interne au ca atributiuni apararea persoanei si a avutului sau, a avutului public, vegheaza la mentinerea ordinii si linistii publice si respectarea regulilor de convietuire sociala. In randul acestora distingem organele de politie subordonate Inspectoratului General al Politiei si organele care asigura ordinea in stat, cum ar fi: jandarmii, politia de frontiera etc.

Tot in randul fortelor politienesti de ordine trebuie sa includem si organele cu atributii in domeniul executarii pedepselor, de la penitenciare.

Organele politienesti constituie un ansamblu de elemente ale fortei publice sau altfel spus, piese ale puterii executive ce isi desfasoara activitatea cu scopul aducerii la indeplinire al dreptului de politie al statului.

Toate aceste componente sunt structurate pe criteriul teritorial si al functionalitatii pe diferite domenii de activitate. In acest fel, se asigura unitatea de actiune, dar si cooperarea, conlucrarea corespunzatoare intre astfel de elemente. Totodata, pe plan local actioneaza unitati ale armatei, internelor, administratiei penitenciarelor si informatiilor cu competenta limitata si subordonate structurilor centrale. Pe de alta parte, pe plan orizontal, putem deosebi intre subsistemul organelor centrale si subsistemul organelor locale politienesti.

Organele politienesti formeaza o categorie aparte de organe ale statului. Ele se deosebesc de alte organe de stat prin anumite trasaturi caracteristice, definitorii. Astfel:

sunt organizate pe principiul teritorialitatii, avand - de regula - competenta la nivelul judetelor, oraselor, municipiilor si comunelor;

au continuitate in indeplinirea misiunilor si sarcinilor, fiind permanent angajate in activitatile de ordine publica;

in conducerea de catre organele centrale si teritoriale de profil se da autonomie fortelor politienesti pe plan local;

datorita structurilor suple, manifesta operativitate in actiune;

sunt parti componente ale unui sistem ierarhizat, bazat pe principiul subordonarii;

formeaza o unitate, in sensul ca din punct de vedere organizatoric, are loc subordonarea organelor politienesti de o anumita categorie, din treapta in treapta, pana la organul central1;

in indeplinirea misiunilor exista o stransa cooperare intre toate categoriile de forte, cu respectarea regulilor privind compartimentarea muncii si pastrarea secretului actiunii concrete.

Integrarea organelor politienesti in sistemul unitar se realizeaza prin mai multe tipuri de raporturi juridice si anume:

raporturi de subordonare, ceea ce presupune ierarhizarea organelor politienesti pe verticala, fiind asigurata unitatea lor de actiune;

raporturi de participare, in sensul ca organele politienesti emit avize, fac sesizari ori dau aprobari;

raporturi de colaborare, adica schimbul de informatii si executarea de acte materiale in comun.

Exista patru criterii distincte in functie de care se determina masura in care diferitele organe politienesti isi exercita atributiile: criteriul material, criteriul teritorial, criteriul personal si criteriul functional. Corespunzator acestor criterii se desemneaza si cele patru forme distincte de competenta (materiala, personala, teritoriala si functionala).

Competenta materiala se refera la sfera atributiilor unui organ politienesc. Ea este stabilita prin legi organice, legi ordinare sau alte acte normative.

Competenta teritoriala desemneaza limitele in spatiu, in care pot fi exercitate atributiile conferite de lege. Organele politienesti centrale isi desfasoara activitatea pe intreg cuprinsul tarii, iar organele locale, de regula, numai intr-o anumita unitate teritoriala.

Competenta personala se raporteaza la sfera atributiilor conferite unui politist ce ocupa o anumita functie. Dupa criteriul competentei personale se delimiteaza o functie de alta. In dreptul politienesc se mai cunoaste si competenta dupa calitatea persoanei.

Competenta functionala este data de functiile specifice conferite diferitelor organe politienesti in raport de diversele faze sau etape ale actelor pe care le executa (exemplu: constatarea contraventiei si aplicarea sanctiunii).

Potrivit competentelor ce le revin, organele politienesti emit ordine, dispozitii, incheie procese verbale, intocmesc rapoarte, referate, adrese s.a, care in ce priveste natura lor juridica sunt acte administrative. In plus, organele politienesti fac operatii administrative si operatiuni materiale.

In ce priveste personalul component, organele politienesti sunt reprezentate fie de o persoana, fie de un grup de persoane, functionari, constituit pe baza legii si care desfasoara o activitate cu caracter politienesc. Sensul de organ politienesc scoate in evidenta nu persoana sau grupul, ci institutia politieneasca pe care o reprezinta.

Organele politienesti sunt reprezentate de urmatoarele elemente:

A.- Fortele de ordine publica (de interne):

de lupta impotriva infractionalitatii si respectarea ordinii si linistii publice;

de paza si aparare a obiectivelor de interes deosebit (national sau international);

de prevenire si stingere a incendiilor;

de activitati administrative publice cotidiene (evidenta populatiei, pasapoarte, circulatie rutiera etc.).

B.- Armata - in cazul in care ordinea de drept stabilita in Constitutie este periclitata sau incalcata.

C.- Organele de stat specializate in activitatea de informatii.

In plus, exista organe specializate in anumite domenii (personal organizat in scop de control).

SECTIUNEA 2

ROLUL SI SARCINILE ORGANELOR (FORTELOR)

DE ORDINE PUBLICA

In sens larg, organele de ordine publica sunt prezentate in literatura de specialitate ca incluzand toate autoritatile publice si institutiile care au competente si atributii in materie de ordine publica, in virtutea carora pot sa someze pe oricine sa respecte anumite reguli de conduita, cu alte cuvinte care au dreptul de a chema la ordine.

In sens restrans, si de cele mai multe ori la nivelul limbajului comun, prin "organe (forte) de ordine publica" se intelege numai institutia Ministerului de Interne si, in special, fortele de politie propriu-zise - Politia si Jandarmeria.

Chiar termenul de "politisti" nu este conceput de catre toti in aceeasi maniera, motiv pentru care s-a resimtit nevoia unor delimitari ale sale in unele reglementari internationale sau regionale. Astfel, in Codul de conduita al Politistilor, cuprins in anexa Rezolutiei Adunarii Generale a O.N.U. relativa la coordonatele comportamentale ale persoanelor responsabile cu aplicarea legii, in comentariile art. 1 se arata ca acest termen include toti oamenii legii numiti sau alesi, care exercita puteri politienesti, in special puterea de a aresta si a retine si ca, in tarile in care puterile politienesti sunt exercitate de autoritati militare, fie in uniforma sau nu, sau de catre forte ale Securitatii Statului, definitia 'politisti' va fi considerata ca incluzand membrii acestor servicii.[1]

In aceeasi idee, Rezolutia 690 (1979) referitoare la declaratia asupra politiei, prevede, in subsol, ca "Partile A si B ale declaratiei se aplica la toate persoanele si organizatiile, inclusiv serviciile secrete, politia militara, fortele armate sau militii care isi asuma functiile politiei, care sunt insarcinate cu asigurarea respectarii legii, efectuarea de anchete, asigurarea ordinii publice si securitatii statului".[2]

O alta problema care se ridica in legatura cu ordinea publica este cea referitoare la serviciile care se organizeaza si se desfasoara vis--vis de aceasta. Astfel, Paul Florenz face o deosebire intre serviciul de ordine si serviciul de mentinere a ordinii, aratand ca primul implica desfasurarea unei activitati politienesti de securitate ce nu are sarcina restabilirii ordinii publice (cum ar fi serviciile de ordine ocazionate de o cursa ciclista, un meci de fotbal, o ceremonie comemorativa, de vizita unei personalitati), iar cel de-al doilea presupunand desfasurarea unor activitati de securitate cu perspectiva eventuala a restabilirii ordinii daca ea urmeaza sa fie tulburata, asa cum ar fi cazul unei manifestari intr-un loc public sau supravegherea unei reuniuni publice.

In acelasi timp, autorul sesizeaza limite ale distinctiei respective, aratand ca atunci cand serviciul de ordine, din cauza unui control necorespunzator si lipsei de clarviziune in pregatire, se poate modifica rapid in serviciul de mentinere a ordinii, pe fondul transformarii ceremoniei in revolta, pe care a facilitat-o. Pentru instruire, da ca exemplu serviciul de ordine, transformat in serviciu de mentinere a ordinii desfasurat in timpul finalei Cupei Campionilor Europene intre Juventus Torino si Liverpool de pe stadionul Heysel din Bruxelles.[3]

Departe de a fi un moft pur teoretic, preocuparile pentru decantarea specificitatii serviciilor implicate in actele si actiunile ce le presupune, ordinea publica prezinta importanta, mai ales din perspectiva manageriala, cunoscand ca demersurile etapelor conducerii difera in functie de fiecare situatie sau tipuri de situatii.

Avand in vedere aceste considerente, in ce ne priveste ne-am oprit asupra a trei categorii de servicii pe care le apreciem ca pot exista in raport de ordine publica:

primul ar fi serviciul de ordine, desfasurat zilnic de catre agentii de paza si ordine apartinand politiei, de gardienii publici etc.;

al doilea este serviciul de prevenire si combatere a criminalitatii;

al treilea, serviciul de mentinere a ordinii publice, il localizam la nivelul celui prilejuit de activitatile la care participa un grup numeros de persoane cum ar fi de exemplu cel premergator si din timpul unor intruniri publice;

al patrulea, serviciul de restabilire a ordinii publice, care intervine atunci cand deja ordinea si linistea publica a fost tulburata.

Intr-un stat de drept, fortele politienesti - in calitate de organ specializat al puterii executive, trebuie sa asigure ordinea si linistea publica, sa apere societatea de orice fel de convulsii, care pot surveni in viata sociala, sa neutralizeze si sa pedepseasca pe toti cei care nesocotesc legile statului, incalcandu-le in mod premeditat, prejudiciind astfel buna derulare a vietii cotidiene. Politia in sens larg, ca institutie de aparare a ordinii in stat, are menirea de a fi slujitoarea fidela a fiecarui cetatean si a poporului in intregul sau. De aceea este necesar a fi reconsiderata menirea civica si sociala a organelor de politie, menire care trebuie sa se afirme ca un veritabil factor de stabilitate si echilibru, de protectie a comunitatii, un garant al tuturor drepturilor si libertatilor cetatenesti.

Existenta si evolutia societatii nu poate fi conceputa fara asigurarea ordinii si linistii publice, fara recunoasterea si respectarea personalitatii umane, a atributelor fundamentale ale oricarei comunitati umane.

Principalele functii ale fortelor de ordine publica constau in prevenire - ceea ce este fundamental in statul de drept - precum si eventual, in represiune pentru restabilirea situatiei anterioare. Se poate afirma deci ca aceste functii sunt:

functia de informare (culegere de informatii);

functia de veghe sau de paza;

functia de prevenire a savarsirii de infractiuni sau acte antisociale;

functia de restabilire a situatiei anterioare;

functia represiva, de corectie, de sanctionare;

functia de orientare, de indrumare, de directionare, inclusiv de informare a opiniei publice si a puterilor din stat.

Fortele de ordine publica sunt specializate integral sau subdiviziuni (subunitati), in functie de destinatia si misiunile incredintate si indeplinesc atributii cu privire la respectarea ordinii publice, apararea drepturilor si libertatilor fundamentale ale cetatenilor, a avutului public si privat, prevenirea comiterii si descoperirii infractiunilor sau a altor incalcari ale normelor de conduita, contribuind prin aceasta la realizarea unei societati democratice, la apararea independentei, suveranitatii nationale si integritatii teritoriale.

Misiunile concrete ale fortelor de ordine publica constau in:

asigurarea si mentinerea ordinii si linistii publice si respectarea regulilor de convietuire sociala;

apararea vietii, integritatii corporale si a libertatilor persoanelor, a avutului public si privat, a tuturor drepturilor si intereselor legitime ale cetatenilor si ale statului;

participarea directa sau in cooperare cu trupe ale Ministerului Apararii Nationale la combaterea manifestarilor de violenta, neutralizarea unor actiuni de natura sa impiedice desfasurarea normala a activitatilor pe caile publice, in piete, in punctele vamale sau in zonele de acces la punctele de control trecere frontiera, gari, aeroporturi si alte obiecte de importanta deosebita si asigura restabilirea ordinii publice in cazul tulburarii acesteia;

indrumarea, controlul, organizarea si functionarea pazei bunurilor si asigurarea pazei si apararii obiectivelor de importanta deosebita date in competenta, potrivit legii;

actionarea, prin mijloace specifice, pentru cunoasterea, prevenirea si combaterea faptelor ilicite ale persoanelor despre care exista date sau indicii ca se pregatesc sa savarseasca sau au savarsit infractiuni;

desfasurarea, potrivit competentei stabilita prin lege, de activitati pentru constatarea si efectuarea cercetarilor in legatura cu savarsirea unor fapte prevazute de legea penala sau pentru probarea acestora, urmarirea, prinderea, tragerea la raspundere a infractorilor de catre instantele judecatoresti;

desfasurarea de activitati specifice in domeniul transporturilor feroviare, navale si aeriene;

exercitarea, potrivit legii, a controlului asupra detinerii si folosirii armelor si munitiilor;

supravegherea, controlul si dirijarea traficului rutier;

tinerea evidentei populatiei si eliberarea documentelor de identitate ale cetatenilor;

participarea, in cooperare cu trupe ale Ministerului Apararii Nationale, unitati de aparare civila si alte organe prevazute de lege, la salvarea si evacuarea persoanelor si bunurilor periclitate de incendii, explozii, avarii, accidente, epidemii, calamitati naturale si catastrofe, precum si la limitarea sau inlaturarea urmarilor provocate de astfel de evenimente.

SECTIUNEA 3

MINISTERUL DE INTERNE IN SISTEMUL ORGANELOR

STATULUI CU ATRIBUTIUNI DE MENTINERE

A ORDINII PUBLICE

Functionarea statului de drept si democratic nu poate fi conceputa cu excluderea unui cadru normativ adecvat, cu incalcarea frecventa a ordinii si linistii publice. Drept urmare, orice tara este indrituita si, in acelasi timp, obligata sa-si adopte masurile pe care le considera necesare in acest domeniu, circumscrise normativitatii internationale la care a aderat si sa asigure conditiile pentru traducerea lor in viata.

In toate statele lumii se are in vedere, in acest context, infiintarea unor institutii specializate pentru respectarea legilor si intarirea ordinii de drept si, deci, este normal ca acestea sa existe si in tara noastra, un loc distinct ocupandu-l Ministerul de Interne.

Acest organ central al puterii executive, in scopul traducerii in viata a dezideratului sus-mentionat, are in preocupari stabilirea, potrivit legii, a masurilor pentru apararea vietii, integritatii corporale si libertatii persoanelor, avutului public si privat, celorlalte drepturi si interese legitime ale cetatenilor, grupurilor sociale si ale statului.

Inscrierea unor asemenea prevederi, ca prima atributie a Ministerului de Interne, deriva din faptul ca viata, integritatea corporala, libertatea individului, avutul public si privat, drepturile si interesele cetatenilor, precum si cele ale grupurilor sociale si ale statului sunt valori fundamentale ale societatii, in afara carora aceasta nici nu ar putea fi conceputa. Efectele adoptarii unor asemenea masuri de catre Ministerul de Interne se repercuteaza pozitiv in planul sigurantei individuale, favorizand in ultima instanta, instituirea si mentinerea climatului propice angajarii responsabile in munca, manifestarii liberei dezvoltari a fiecarei persoane. Aceasta, cu atat mai mult cu cat aducerea in prim planul preocuparilor ocrotirii individului reprezinta o noua abordare a raportului dintre el si societate, care ii motiveaza si potenteaza dorinta si actiunea in directia afirmarii sale sociale, armonizarii propriilor interese cu cele de grup si cu ale statului pe un plan general.

In conturarea si adoptarea unor asemenea masuri rezulta, pe de alta parte, cerinta raportarii Ministerului de Interne si a implicarii acestei institutii pe problemele intereselor de grup si ale statului care se suprapun sau ar trebui sa se suprapuna cu cele ale individului. Rezulta, deci, ca masurile pe care Ministerul de Interne le adopta in domeniu, nici intr-un caz nu trebuie sa fie de natura a contrapune individul microsocialului sau viceversa. In toate cazurile de conflicte intre aceste doua categorii de subiecti si interese, criteriul principal de referinta in preconizarea masurilor pentru asigurarea respectarii si apararii valorilor sus-mentionate il reprezinta tocmai prevederile legii.

O alta atributie a Ministerului de Interne, care se afla intr-o stransa interactiune si interconditionare cu cea anterioara, se refera la obligatia de a organiza, controla si indruma activitatea de veghere la mentinerea ordinii publice si respectarea regulilor de convietuire sociala. Intr-o incercare de operationalizare, subliniem importanta deosebita ce revine organizarii acestei activitati care, printre altele, implica o conceptie foarte clara in domeniu, repartizarea si folosirea judicioasa a propriilor forte si mijloace disponibile, in raport de realitatile vietii sociale si evolutia situatiei operative. In acelasi timp, atributia de referinta cere din partea Ministerului de Interne efectuarea unor activitati sistematice de control si indrumare asupra modului in care organele si unitatile din subordine se achita de propriile obligatii si sarcini ce le revin potrivit legii, pentru intarirea ordinii publice si respectarea regulilor de convietuire sociala, in urma carora, periodic, pe baza concluziilor desprinse, va trebui sa se intervina pentru eventualele corecturi.

Avand in vedere ca asigurarea respectarii legilor, a ordinii si linistii publice, cele mai multe raspunderi revin unitatilor de politie, Ministerul de Interne are obligatia de a conduce si coordona activitatea acestora, in scopul cresterii eficientei cooperarii lor cu alte forte legitime ale statului, participante la combaterea manifestarilor de violenta si restabilirea ordinii de drept incalcate.

In conditiile in care cadrul democratic nou creat asigura posibilitatea exprimarii drepturilor si libertatilor cetatenesti intr-un spectru foarte larg de forme si modalitati, o atributie care primeste o tot mai mare consistenta se refera la stabilirea, potrivit legii, a masurilor necesare desfasurarii normale a adunarilor si manifestarilor publice, indiferent de initiatorii si organizatorii acestora.

Printre valorile deosebit de importante ale societatii se inscriu bunurile materiale produse de catre diversi agenti economici, precum si insesi obiectivele de importanta deosebita pentru functionarea economiei nationale si a statului de drept. Iata de ce, indrumarea si controlul organizarii pazei acestor bunuri precum si organizarea nemijlocita a pazei obiectivelor de importanta deosebita, date in competenta, este o atributie a Ministerului de Interne, careia trebuie sa i se acorde atentia cuvenita.

Pornind de la premisa potrivit careia fenomenul infractional este anormal din punct de vedere moral si, totusi, normal din punct de vedere sociologic, problema ridicandu-se nu atat in legatura cu existenta sa, cat mai ales cu ponderea si structura acestuia, Ministerului de Interne ii revine ca atributie organizarea activitatii ce se desfasoara prin mijloace specifice pentru cunoasterea, prevenirea si combaterea faptelor ilicite ale persoanelor despre care exista date sau indicii ca se pregatesc sa savarseasca ori au comis infractiuni.

Odata cu incalcarile de lege au avut loc, o gama larga de activitati ce se desfasoara pentru constatarea lor si efectuarea cercetarilor in vederea probarii acestora, pentru urmarirea, prinderea si tragerea la raspundere a autorilor de catre instantele de judecata. Pe aceeasi linie se inscriu si efectuarea investigatiilor, constatarilor tehnico-stiintifice si a altor activitati specifice. In legatura cu toate acestea, Ministerului de Interne ii revine obligatia sa controleze si sa indrume munca in domeniu a organelor si unitatilor subordonate.

Un grupaj important de atributii revine Ministerului de Interne pe linia controlarii, indrumarii, sprijinirii si supravegherii unor activitati de resortul strict al politiei, asa cum sunt cele referitoare la modul de functionare a locurilor de retinere si arest preventiv organizate in sistemul propriu, actiunile specifice in domeniul transporturilor feroviare, navale si a celor de paza si aparare a intreprinderilor de produse explozive, al produselor si substantelor toxice, radioactive si stupefiante, la imbunatatirea circulatiei rutiere, prevenirea si combaterea infractionalitatii si contraventiilor de aceasta natura, la regimul evidentei populatiei si eliberarea actelor de identitate, la cazierul judiciar.

Alte atributii vizeaza stabilirea masurilor pentru insotirea trenurilor specializate si executarea serviciului de paza si ordine in gari, triaje de cale ferata, aerogari si porturi, precum si a celor de paza si aparare a localurilor misiunilor diplomatice si a unor agentii si reprezentante economice straine.

O atributie distincta se refera la coordonarea activitatii tuturor unitatilor din subordine care participa la prevenirea, neutralizarea si lichidarea actelor teroriste si de diversiune intreprinse impotriva tarii.

Aceasta coordonare se extinde si in conditiile participarii efectivelor din subordine, in cooperare cu trupe ale Ministerului Apararii Nationale, unitati de aparare civila si alte organe prevazute de lege, la activitatile de salvare si evacuare a persoanelor si bunurilor periclitate de incendii, explozii, avarii, accidente, calamitati naturale si catastrofe si de limitare si inlaturare a urmarilor provocate de astfel de evenimente.

SECTIUNEA 4

PRINCIPIILE CARE STAU LA BAZA ACTIUNII

FORTELOR DE ORDINE PUBLICA

Asigurarea ordinii si linistii publice reprezinta o cerinta esentiala a stabilitatii interne care garanteaza asigurarea conditiilor corespunzatoare pentru infaptuirea statului de drept.

Totodata, ordinea publica reprezinta dorinta majoritatii covarsitoare a populatiei care simte nevoia sa i se asigure protectia vietii, a sanatatii, a bunurilor si nu in ultimul rand, a posibilitatilor de exprimare deschisa a optiunilor.

Din ansamblul obligatiunilor statuate prin lege in sarcina fortelor de ordine, asigurarea ordinii si linistii publice cu prilejul manifestarilor care concentreaza un numar mare de persoane, constituie o latura a activitatii lor iar exercitarea acestor obligatii implica respectarea unor principii care se regasesc atat in spiritul si litera Constitutiei cat si in legile adoptate pe baza ei.

In conceptia fortelor de ordine, mentinerea ordinii si linistii publice are ca obiect prevenirea tulburarilor pentru a se evita reprimarea lor. In acest sens actiunea fortelor de ordine se canalizeaza pe doua mari planuri: primul priveste obtinerea de informatii in scopul organizarii activitatilor de mentinere a ordinii, iar cel de al doilea, luarea masurilor concrete pentru ca manifestarile care concentreaza un numar mare de persoane sa se desfasoare fara a degenera in actiuni turbulente.

Daca activitatile care se desfasoara in referire la aspectul informational, presupun profesionalismul si specializarea necesara obtinerii datelor care caracterizeaza manifestarea, cele care se refera la organizarea masurilor concrete pentru mentinerea ordinii, impun celor ca le executa calitati precum simtul dialogului, calmul, moderatia, intrucat se considera ca folosirea fortei este intotdeauna ultima solutie la care recurg aparatorii opiniei publice si aceasta numai si numai in cadrul strict al respectarii prevederilor legale.

Un alt principiu al actiunii fortelor de ordine consta in faptul ca restabilirea ordinii nu este un razboi si nu poate fi tratata ca atare. Cei care participa la adunari publice, manifestatii cultural sportive sau mitinguri, sunt cetateni ai acestei tari, care, pe langa obligatii au si drepturi, garantate in primul rand de Constitutie si mai apoi de celelalte legi. A-i considera pe acesti oameni ca pe potentiali dusmani ar constitui o incalcare grava a drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului si cetateanului si ar presupune o stare de conflict social permanent care in nici un caz nu este specifica democratiei.

Mai mult decat atat, o asemenea optica a fortelor de ordine ar duce la manifestari de forta din partea acestora, imediat ce s-ar face vizibila o anume nemultumire sau stare de exuberanta a participantilor. Ori tocmai astfel de manifestari de forta ar putea constitui factori generatori ai unor reactii violente din partea multimii cunoscut fiind ca violenta genereaza la randu-i violenta.

De asemenea nu trebuie acceptata nici conceptia conform careia cetatenii care participa la o anumita forma de manifestare si care intr-un fel sau altul, mai mult sau mai putin, tulbura ordinea si linistea publica, trebuie neaparat si imediat considerati adversari ai fortelor de ordine, deoarece si in acest caz prima reactie ar fi cea de reprimare.

Fortele de ordine care participa la mentinerea ordinii si linistii publice trebuie sa aiba un comportament egal fata de toti participantii iar in cazul aparitiei unor inceputuri de tulburari, reactia imediata trebuie sa fie de linistire, de calmare a spiritelor, de invitare la dialog a liderilor si abia dupa epuizarea tuturor mijloacelor pasnice, atunci cand pericolul ca actiunile sa degenereze in tulburari grave se poate trece la folosirea gradata a fortei.

Un alt principiu al actiunii fortelor de ordine este acela ca, modul de desfasurare a masurilor de ordine pentru mentinerea sub control al multimilor nu trebuie sa stanjeneasca in nici un fel pe membrii participanti, sa nu le creeze senzatia existentei unei incorsetari a posibilitatilor de exprimare sau de miscare. Astfel, cel ce organizeaza masurile de ordine cu prilejul unei adunari publice trebuie sa dispuna fortele si mijloacele de o asemenea maniera incat cei care doresc sa participe, sa nu intampine oprelisti, iar prezenta fortelor de ordine sa creeze un sentiment de securitate, o atmosfera de ordine, de pace sociala.

Demn de subliniat este si principiul echidistantei si neutralitatii fortelor de ordine care presupune pe langa un comportament adecvat in cadrul contactului cu cetatenii si luarea unor masuri de ordin organizatoric care nu trebuie sa defavorizeze in nici un fel vreunul din grupurile de persoane care participa la o adunare publica sau manifestare cultural-sportiva.

Consecintele nerespectarii principiului echidistantei si neutralitatii fortelor de ordine, pot fi deosebit de grave mergand pana la discreditarea si pierderea autoritatii care, asa cum se cunoaste, se castiga greu, cu eforturi deosebite si intr-un timp destul de indelungat.

Un ultim principiu dintre cele care stau la baza actiunii fortelor de ordine publica si pe care dorim sa-l relevam este folosirea fortei.

Folosirea fortei nu este un scop in sine. Ea trebuie utilizata numai atunci cand toate celelalte mijloace legale si umane pentru mentinerea ordinii sau fost epuizate si cand manifestarile tulbura grav ordinea si linistea publica, pun in pericol viata, integritatea corporala sau sanatatea cetatenilor, a fortelor de ordine sau ameninta cu devastari ori distrugeri de cladiri si alte bunuri de interes public sau privat.

Reglementarile legale in vigoare stabilesc cazurile si modalitatile de folosire a fortei si apreciem ca nu este cazul sa abordam aspectele tehnice ale prevederilor Legii 60/1991 cu privire la politie (R.M.). cu toate acestea, o subliniere trebuie totusi facuta si anume: interventia in forta a organelor de ordine va fi decisa de prefect, primar sau inlocuitorii acestora din localitatea unde are loc manifestarea publica, la solicitarea sefului organului local de politie sau imputernicitului acestuia, desemnat sa asigure masurile de ordine la locul manifestatiei.

Folosirea fortei si a mijloacelor tehnice din dotare trebuiesc sa aiba un caracter gradual adica sa se respecte o anume proportionalitate intre intensitatea si formele turbulente si mijloacele folosite pentru reinstaurarea ordinii.

Totodata, folosirea armelor de foc, trebuie sa constituie mijlocul extrem de actiune, numai daca toate celelalte posibilitati au esuat si numai in stricta conformitate cu prevederile legii.

Folosirea mijloacelor de impiedicare sau de constrangere va inceta de indata ce s-a realizat degajarea spatiilor, imprastierea participantilor si s-a restabilit ordinea publica.

Avand in vedere principiile care stau la baza actiunilor fortelor de ordine, putem desprinde cateva dintre cerintele pe care trebuie sa le indeplineasca aceste actiuni si anume:

fortele de ordine trebuie sa actioneze in virtutea dreptului de politie al statului, exercitand astfel o importanta functie a sa;

fortele de ordine trebuie sa actioneze in conditiile respectarii depline a drepturilor cetatenesti; fortele de ordine trebuie sa dea dovada de predispozitie pentru dialog;

fortele de ordine publica trebuie sa aiba o atitudine neutra, ferma, angajanta, fara a da dovada de retineri;

fortele de ordine publica trebuie sa dea dovada de tact si prudenta, bazate pe eforturi de dezamorsare a conflictelor;

fortele de ordine trebuie sa procedeze la analiza diferentiata a fiecarui caz in parte si sa se respecte regulile generale de interventie.

In interventiile fortelor de ordine publica, atitudinea de "impunere a statului de drept" trebuie sa cedeze in fata unui "mod de actiune orientat spre intelegerea cetatenilor", sa prevaleze ideea de protectie a cetateanului.

Una din problemele cele mai dificile cu care se confrunta fortele de ordine publica este aceea de acceptare de catre populatie si se manifesta nu numai cu ocazia interventiilor pe scara mare si a situatiilor de importanta majora, dar si in activitatea cotidiana.

Aceste premise impun crearea unor structuri organizatorice institutionalizate pentru relatia cu opinia publica. Ele presupun existenta unui flux permanent de informatii din interior catre exterior, deoarece numai in acest fel activitatea de interventie a fortelor de ordine publica se poate mentine si manifesta ca factor stabilizator general.

In timpul interventiilor, in virtutea obiectivelor pe care si le pune politia, munca de orientare a publicului este orientata spre organizatori, participanti, opinia publica interesata sau afectata.

Lucrul cu publicul isi atinge integral scopul si evolueaza pe o linie stabilizatoare doar atunci cand este continuata si dupa terminarea interventiei (ex. : explicatii in presa, dezbateri publice, analize ulterioare interventiei, realizarea de documentatii privind interventiile).

Dincolo de aceste precizari care vizeaza un segment restrans al activitatii fortelor de ordine publica este bine sa facem cateva precizari.

Intotdeauna este mai bine sa previi decat sa combati. Acest adevar a dat dureri de cap analistilor din politie atunci cand s-a pus problema gasirii unor modalitati e prevenire a luptelor de strada.

Intrebari de genul: "Cum trebuie sa procedez pentru a nu ajunge la dezordine ?" sau "Ce trebuie sa fac pentru ca cetatenii sa manifeste pasnic?" Ne punem si noi intrebarea. Pentru a ajunge insa la o solutie valabila este bine sa ne reamintim ca relatia dintre fortele de ordine si cei care manifesta trebuie reevaluata. In acest fel ajungem la o notiune pe care an amintit-o mai inainte si care trebuie dezvoltata. Este vorba de notiunea de societate civila.