ACTIUNEA CIVILǍ

ACTIUNEA CIVILǍ

Sectiunea I. Notiune

Actiunea civila este ansamblul mijloacelor procesuale prin care se poate realiza protectia juridica a drepturilor subiective si a intereselor legitime.

Actiunea civila nu se confunda cu cererea de chemare in judecata, aceasta din urma fiind doar o forma de manifestare a actiunii civile. In unele cazuri chiar in Codul de procedura civila se foloseste notiunea de actiune cu sensul de cerere de chemare in judecata.

Sectiunea II. Conditiile de exercitiu ale actiunii civile

Conditiile de exercitiu ale actiunii civile sunt:

- afirmarea unui drept;

- interesul;

- capacitatea procesuala;

- calitatea procesuala.

2.1. Afirmarea unui drept

Pentru declansarea oricarui proces civil este necesar sa se formuleze o pretentie. Astfel, art. 109 C. proc. civ. dispune ca oricine pretinde un drept impotriva unei alte persoane trebuie sa faca o cerere inaintea instantei competente.

Este insa de retinut ca, desi in cele mai multe cazuri prin punerea in miscare a actiunii civile se urmareste sa se obtina protectia judiciara (recunoasterea sau, dupa caz, realizarea) a unui drept subiectiv civil, uneori, se solicita protectia judiciara a unei situatii juridice pentru a carei realizare calea judecatii este obligatorie (de exemplu, in cazul actiunilor posesorii).

Asadar, pentru exercitarea actiunii civile este necesar ca o persoana sa pretinda (sa afirme) un drept subiectiv civil sau sa se prevaleze de o situatie juridica pentru a carei realizare calea judecatii este obligatorie, deci sa supuna judecatii o pretentie.

Se admite ca, pentru a se bucura de protectie judiciara, dreptul subiectiv civil trebuie sa intruneasca anumite cerinte:

- sa fie recunoscut si ocrotit de lege, adica sa nu intre in continutul unui raport juridic care sa contravina normelor legale imperative sau regulilor de convietuire sociala;

- sa fie exercitat in limitele sale externe, de ordin material si juridic, precum si in limitele sale interne, adica numai potrivit scopului economic si social in vederea caruia este recunoscut de lege;

- sa fie exercitat cu buna-credinta;

- sa fie actual.

In legatura cu aceasta ultima conditie, se impun unele precizari. Cerinta se refera la ipotezele in care se solicita instantei realizarea dreptului, nu si atunci cand se cere sa se constate existenta dreptului in starea in care se gaseste. De asemenea, in cazul in care dreptul subiectiv civil nu este actual, deci este supus unui termen suspensiv sau unei conditii suspensive, titularul poate solicita anumite masuri de asigurare ori conservare sau poate proceda la o asigurare a dovezilor. In sfarsit, in cazurile expres prevazute de lege, se poate introduce o actiune preventiva, care nu il va prejudicia cu nimic pe debitor, deoarece hotararea obtinuta se va putea pune in executare numai dupa ce dreptul subiectiv a devenit actual. Astfel, potrivit art. 110 C. proc. civ., cererea pentru predarea unui imobil, la implinirea termenului de locatiune, poate fi facuta chiar inainte de implinirea acestui termen; executarea la termen a unei obligatii alimentare sau a altei prestatii periodice poate fi ceruta inainte de termen; presedintele instantei poate incuviinta, inainte de implinirea termenului, cererea pentru executarea la termen a unor obligatii ori de cate ori va aprecia ca cererea este indreptatita pentru a preintampina reclamantului o paguba insemnata pe care acesta ar suferi-o daca ar astepta implinirea termenului.

Subliniem ca existenta dreptului subiectiv civil pretins (sau, dupa caz, a situatiei juridice afirmate), precum si indeplinirea cerintelor mentionate mai sus se stabilesc de catre instanta, dupa dezbateri contradictorii, la sfarsitul judecatii. Tocmai de aceea, conditia de exercitare a actiunii civile in discutie nu vizeaza insasi existenta dreptului subiectiv, ci numai afirmarea lui (formularea unei pretentii).

In cazul in care, in urma probelor administrate si dupa dezbaterile contradictorii, instanta constata ca dreptul subiectiv pretins de reclamant nu exista, atunci cererea de chemare in judecata va fi respinsa ca neintemeiata (nefondata). Daca insa se constata ca dreptul subiectiv pretins nu este actual, ceea ce inseamna ca s-a invocat exceptia de prematuritate a cererii (care este o exceptie de fond, absoluta si peremptorie), cererea de chemare in judecata va fi respinsa ca prematura, fara a mai fi cercetata pe fondul pretentiei, iar reclamantul va fi indreptatit sa reitereze cererea in momentul in care dreptul subiectiv devine actual, fara a i se opune exceptia puterii de lucru judecat.

2.2. Interesul

A) Notiune. Particularitati

Intrucat Codul de procedura civila nu defineste interesul, in doctrina s-a aratat ca prin interes intelegem folosul practic, imediat pe care-l are o parte pentru a justifica punerea in miscare a procedurii judiciare.

Interesul poate sa fie material, patrimonial (ex: atunci cand se urmareste restituirea unui imprumut, plata unei datorii, revendicarea unui bun etc.) sau moral, nepatrimonial (ex: in cazul punerii sub interdictie, masura este de natura sa-l apere atat pe cel pus sub interdictie cat si pe tertii cu care an putea incheia diferite acte juridice).

Reclamantul trebuie sa justifice in persoana sa, nu si in persoana paratului interesul de a promova actiunea civila.

Aceasta conditie trebuie sa existe nu numai la declansarea procedurii judiciare, deci nu numai in legatura cu cererea de chemare in judecata, ci pe tot parcursul procesului, ori de cate ori se apeleaza la una sau alta din formele procedurale care alcatuiesc continutul actiunii (cereri, exceptii exercitarea cailor de executare silita).

In aplicarea acestei idei au fost considerate ca lipsite de interes:

- actiunea prin care cel care are un titlu executoriu solicita constatarea dreptului sau;

- partea care a obtinut castig de cauza nu are interes in exercitarea caii de atac.

B) Conditiile interesului

Pentru a justifica sesizarea instantei de judecata, interesul trebuie sa indeplineasca anumite conditii:

- sa fie legitim, corespunzator cerintelor legii materiale si procesuale.

Interesul este legitim atunci cand se urmareste afirmarea sau realizarea unul drept subiectiv recunoscut de lege, respectiv, a unui interes ocrotit de lege si potrivit scopului economic si social pentru care a fost recunoscut.

Exercitarea unui drept subiectiv fara interes legitim, deci impotriva scopului sau recunoscut de lege, constituie un abuz de drept care trebuie sanctionat (art. 723 alin. 2 C. proc. civ.). Totusi, o eroare de apreciere, o greseala de gandire nu poate duce automat la concluzia ca cererea de chemare in judecata sau apararea este temerara si deci, abuziva. Revine judecatorului sarcina de a stabili, in functie de datele concrete ale spetei, in ce masura cererea a fost facuta in conditii care sa justifice greseala grava sau reaua-credinta;

- sa fie nascut si actual, sa existe in momentul in care este formulata cererea, pentru ca rolul judecatorului este de a rezolva litigii deja nascute. Un interes eventual, ca si un interes care a trecut, a fost depasit, nu poate fi luat in considerare.

In doctrina s-a spus ca interesul este actual in sensul ca daca cel interesat nu ar recurge la actiune in momentul respectiv s-ar expune prin aceasta la un prejudiciu.

Daca dreptul este nascut si actual atunci si interesul este nascut si actual.

- sa fie personal si direct, adica folosul practic urmarit prin declansarea procedurii judiciare sa apartina celui care recurge la actiune. Cu alte cuvinte, aceasta cerinta exprima ideea ca, in principiu, nu este ingaduit unei persoane sa apere interesul unei alte persoane si, pe cale de consecinta, nici interesul colectiv. In mod obisnuit, apararea colectivitatii este recunoscuta unor organe ale statului, Ministerul Public, sau unor organisme de specialitate, ca de exemplu, asociatiile pentru protectia consumatorilor, sindicatele etc.

Aceasta conditie a interesului este indeplinita si atunci cand actiunea nu este promovata de titularul dreptului, ci de persoane sau organe carora legiuitorul le-a recunoscut legitimare procesuala activa.

C) Sanctiunea lipsei interesului

Lipsa interesului in promovarea oricarei forme procedurale din cadrul actiunii sau a uneia din cerintele sale se invoca pe cale de exceptie, care este o exceptie de fond, peremptorie, absoluta.

Daca exceptia se admite, actiunea va fi respinsa pentru lipsa de interes.

Respingerea actiunii in aceste conditii nu poate fi invocata cu autoritate de lucru judecat intr-o alta actiune promovata intr-un moment in care interesul s-a nascut si intruneste si celelalte conditii.

2.3. Capacitatea procesuala

Capacitatea procesuala reprezinta aplicarea pe plan procesual a capacitatii civile.

Capacitatea procesuala de folosinta consta in aptitudinea unei persoane de a avea drepturi si obligatii pe plan procesual.

In cazul persoanelor fizice, capacitatea de folosinta incepe la nasterea lor si inceteaza la moartea lor. Nimeni nu poate fi lipsit total de aceasta capacitate insa, in cazurile si in conditiile expres prevazute de lege, capacitatea procesuala de folosinta poate fi limitata.

Capacitatea procesuala de folosinta a persoanelor juridice se dobandeste la data inregistrarii, iar pentru persoanele juridice care nu sunt supuse inregistrarii, la data actului de dispozitie, la data recunoasterii actului de dispozitie, la data autorizarii, ori la data indeplinirii oricarei alte cerinte prevazute de lege, dupa caz.

Continutul capacitatii de folosinta a persoanelor juridice este dominat de principiul specialitatii capacitatii de folosinta, in sensul ca persoana juridica nu poate avea decat acele drepturi si nu isi poate asuma prin acte juridice decat acele obligatii care corespund scopului ei.

Incetarea capacitatii procesuale de folosinta a persoanei juridice are loc la data incetarii persoanei juridice insasi, prin comasare, divizare totala sau dizolvare (in acest ultim caz, persoana juridica inceteaza la data incheierii operatiunilor de lichidare).

Capacitatea procesuala de exercitiu consta in aptitudinea unei persoane de a-si valorifica singura drepturile procedurale si de a-si indeplini singura obligatiile procedurale, deci de a sta in judecata.

In cazul persoanelor fizice, capacitatea de exercitiu deplina se dobandeste la implinirea varstei de 18 ani. Minora de 16 sau, dupa caz, de 15 ani dobandeste, prin casatorie, capacitate deplina de exercitiu. Incetarea capacitatii de exercitiu depline are loc, definitiv sau temporar, dupa caz, prin moarte, prin punere sub interdictie judecatoreasca, ori in situatia anularii casatoriei inainte ca femeia sa fi implinit 18 ani.

In cazurile si in conditiile prevazute de lege, o persoana poate fi lipsita total de capacitate de exercitiu, ori sa aiba numai o capacitate de exercitiu restransa. Articolul 42 C. proc. civ. se refera la institutiile reprezentarii, asistarii si autorizarii.

Reprezentarea (legala) intervine in cazul persoanelor fizice lipsite de capacitate de exercitiu (minorii sub 14 ani si cei pusi sub interdictie judecatoreasca). Acestia nu stau personal in proces, ci prin reprezentantii lor legali (parinti, tutore sau curator, dupa caz). Potrivit art. 44 alin. 1 C. proc. civ., cand cel lipsit de capacitate de exercitiu nu are reprezentant legal si exista urgenta in solutionarea cauzei, la cererea partii interesate, instanta va numi un curator special, care sa il reprezinte pe incapabil pana la numirea reprezentantului legal. De asemenea, instanta va numi un curator si atunci cand exista contrarietate de interese intre reprezentant si reprezentat (de exemplu, in procesele de iesire din indiviziune in care figureaza printre parti, alaturi de minor, unul sau ambii parinti ai acestuia, care deci stau in proces atat in nume propriu, cat si ca reprezentanti legali ai uneia dintre parti).

Asistarea intervine in cazul persoanelor cu capacitate de exercitiu restransa (minorii intre 14-18 ani). Acestia vor fi citati si vor sta personal in proces, dar asistati, dupa caz, de parinti sau tutore, care vor semna alaturi de minori cererile adresate instantei, iar in acest scop parintii sau tutorele vor trebui citati.

Daca minorul implineste in cursul procesului varsta de 14 ani, reprezentarea legala se transforma in asistare, astfel incat minorul va fi citat personal. In litigiile ce izvorasc din contractul de munca, se citeaza numai minorul personal si tot el efectueaza exclusiv actele de procedura.

In cazul in care partea cu capacitate de exercitiu restransa nu are ocrotitor legal si exista urgenta, instanta, la cererea celui interesat, va numi un curator special. De asemenea, instanta va numi un curator special si atunci cand exista contrarietate de interese intre cel cu capacitate de exercitiu restransa si cel ce il asista (ocrotitorul legal).

Autorizarea intervine in cazul in care reprezentantul legal al celui lipsit de capacitate de exercitiu sau minorul cu capacitate de exercitiu restransa si ocrotitorul legal care il asista efectueaza acte procesuale de dispozitie. Pentru aceste acte este necesara autorizarea speciala a organului competent, de regula, autoritatea tutelara.

In cazul persoanelor juridice, capacitatea de exercitiu se dobandeste, in temeiul legii, de la data infiintarii lor si sfarseste odata cu incetarea persoanei juridice. Persoana juridica isi exercita drepturile si isi indeplineste obligatiile prin organele sale, actele facute de aceste organe, in limitele puterilor ce le-au fost conferite, fiind actele persoanei juridice insasi.

Prin exceptie potrivit art. 41 alin. 2 C. proc. civ., potrivit caruia, asociatiile sau societatile care nu au personalitate juridica pot sta in judecata ca parate, daca au organe proprii de conducere. Intrucat acest text de lege instituie o exceptie, iar exceptiile sunt de stricta interpretare si aplicare, rezulta ca asemenea entitati nu pot sta in judecata ca reclamante, afara de cazul in care printr-o norma speciala s-ar dispune altfel.

Exceptia lipsei capacitatii de folosinta este o exceptie de fond, absoluta si peremptorie. Actele de procedura facute de o persoana fara capacitate de folosinta sunt nule, aceeasi fiind sanctiunea si in cazul actelor de procedura facute in contradictoriu cu o persoana fara capacitate procesuala de folosinta (a carei capacitate de folosinta a incetat prin deces).

Actele de procedura indeplinite de cel care nu are exercitiul drepturilor procedurale sunt anulabile. insa, potrivit art. 161 C. proc. civ., instanta poate acorda un termen pentru complinirea lipsurilor, iar actele vor putea fi confirmate, total sau partial, de reprezentantul sau ocrotitorul legal. Daca lipsurile nu se complinesc in termenul acordat de instanta, cererea se va anula. Exceptia lipsei capacitatii de exercitiu va putea fi invocata in orice stare a pricinii, chiar si de catre adversar, care are interesul sa se pronunte o hotarare valabila.

2.5. Calitatea procesuala

Calitatea procesuala presupune existenta unei identitati intre persoana reclamantului si cel care este titularul dreptului afirmat (calitate procesuala activa), precum si intre persoana chemata in judecata (paratul) si cel care este subiect pasiv in raportul juridic dedus judecatii (calitate procesuala pasiva). In cazul situatiilor juridice pentru a caror realizare calea justitiei este obligatorie, calitatea procesuala activa apartine celui ce se poate prevala de acest interes, iar calitatea procesuala pasiva apartine celui fata de care se poate realiza interesul respectiv.

Reclamantul, fiind cel care porneste actiunea, trebuie sa justifice atat calitatea procesuala activa, cat si calitatea procesuala pasiva a persoanei pe care a chemat-o in judecata, prin indicarea obiectului cererii si a motivelor de fapt si de drept pe care se intemeiaza pretentia sa. Dupa ce a fost sesizata, instanta trebuie sa verifice atat calitatea procesuala activa, cat si calitatea procesuala pasiva, fie inainte de inceperea dezbaterilor, daca acest lucru este posibil (de regula, in cazul cererilor personale, iar in cazul cererilor reale numai daca se invoca lipsa calitatii procesuale pasive), fie in cadrul dezbaterilor asupra fondului dreptului (de exemplu, daca se invoca exceptia lipsei calitatii procesuale active in cazul cererilor reale). Uneori, aceasta verificare este usor de realizat, deoarece chiar legea stabileste cine are calitate procesuala activa, cum ar fi: in cazul divortului (art. 38 C. fam.), al stabilirii filiatiei fata de mama (art. 52 C. fam.), al tagaduirii paternitatii (art. 54 C. fam.),2 al contestarii recunoasterii de paternitate (art. 58 C. fam.), al stabilirii paternitatii (art. 59 C. fam.). De asemenea, verificarea existentei calitatii procesuale nu prezinta dificultati deosebite in cazul actiunilor prin care se urmareste valorificarea unui drept de creata, deoarece in raportul juridic obligational dedus judecatii sunt determinati atat subiectul activ, cat si subiectul pasiv. In schimb, in cazul actiunilor prin care se urmareste valorificarea unui drept real principal, pentru a se stabili calitatea procesuala activa trebuie sa se administreze aceleasi probe ca si pentru dovedirea temeiniciei cererii, dar nici intr-un astfel de caz lipsa ca1itatii procesuale nu se confunda cu netemeinicia, deoarece in cazul unei actiuni reale introduse de o persoana fara calitate, dreptul subiectiv exista, dar cererea de chemare in judecata nu a fost introdusa de titularul dreptului respectiv. pe cand, in cazul unei actiuni (cereri) netemeinice (nefondate), nu exista dreptul pretins de reclamant.

Drepturile si obligatiile procedurale pot fi transmise in cursul procesului, ceea ce echivaleaza cu o transmisiune a calitatii procesuale, active sau pasive.

Transmisiunea poate fi legala sau conventionala.

In cazul persoanelor fizice, transmisiunea legala se realizeaza pe calea mostenirii (succesiunii), mostenitorii care accepta succesiunea preluand pozitia procesuala pe care o avea decuius, cu exceptia cazurilor in care legea nu permite aceasta, deoarece este vorba de drepturi legate nemijlocit de persoana (drepturi cu caracter strict personal) sau prevede o alta solutie (de exemplu, daca unul dintre soti decedeaza in timp ce procesul de divort este pe rol, atunci casatoria inceteaza prin deces, iar dosarul se va inchide). Sunt situatii in care actiunea nu trece asupra mostenitorilor dar, daca a fost pornita de titular, atunci ea poate fi continuata de mostenitorii acestuia. Cu alte cuvinte, in privinta declansarii procesului, mostenitorii nu au calitate procesuala activa, dar ar putea avea loc o transmisiune a calitatii procesuale active, daca procesul a fost declansat de autorul lor (actiunea in stabilirea maternitatii, actiunea in stabilirea paternitatii, actiunea in tagaduirea paternitatii; precizam ca, in privinta calitatii procesuale pasive, primele doua actiuni pot fi introduse direct impotriva mostenitorilor).

In cazul persoanelor juridice, transmisiunea legala are loc pe calea reorganizarii sau transformarii persoanei juridice care este parte in proces.

Transmisiunea conventionala a calitatii procesuale poate avea loc ca urmare a cesiunii de creanta, a vanzarii sau donarii bunului litigios, a preluarii datoriei cu consimtamantul creditorului, precum si a altor mijloace juridice indirecte de schimbare a subiectului activ sau pasiv al raportului juridic substantial dedus judecatii.

Din punctul de vedere al intinderii transmisiunii calitatii procesuale, aceasta poate fi universala (cazul mostenitorului legal unic si al legatarului universal, fuziunea, absorbtia, transformarea persoanei juridice), cu titlu universal (cazul mostenitorilor legali si al legatarului cu titlu universal; divizarea totala sau partiala) si cu titlu particular (legatul cu titlu particular; transmisiunea conventionala).

Cel care dobandeste calitatea procesuala ca efect al transmisiunii preia procesul in starea in care se gaseste in momentul in care a avut loc transmisiunea, actele procedurale indeplinite de autorul sau fiindu-i opozabile.

Exceptia lipsei calitatii procesuale este o exceptie de fond, absoluta si peremptorie. Daca instanta constata lipsa calitatii procesuale (active sau pasive), va respinge cererea ca fiind introdusa de o persoana fara calitate sau ca fiind introdusa impotriva unei persoane fara calitate. Daca intr-o actiune (cerere) reala se invoca lipsa calitatii procesuale active, iar instanta, dupa ce a unit exceptia cu fondul, constata ca reclamantul nu este titularul dreptului real principal, cererea va fi respinsa ca fiind introdusa de o persoana fara calitate, iar nu ca nefondata. Legislatia noastra, cu exceptia situatiei prevazute de art. 66 C. proc. civ., nu cunoaste institutia inlocuirii persoanei chemate in judecata si care nu are calitate procesuala pasiva, cu persoana care ar avea aceasta calitate. De altfel, chiar si in cazul prevazut de art. 66 alin. 1 C. proc. civ., inlocuirea paratului cu cel indicat ca titular al dreptului nu poate avea loc decat cu consimtamantul reclamantului.

Calitatea procesuala nu trebuie confundata cu interesul, desi, uneori, delimitarea intre aceste doua conditii de exercitiu ale dreptului la actiune nu este usor de facut.

Aparent, orice persoana care are un interes personal sa actioneze are si calitatea procesuala activa si, invers, absenta calitatii procesuale este insotita de o lipsa de interes. S-ar putea spune ca legea atribuie calitatea procesuala celui care are interes, iar din aceasta perspectiva interesul ar fi principala conditie de exercitiu a dreptului la actiune. Exista insa numeroase situatii in care dreptul la actiune nu poate fi exercitat de unele persoane, desi acestea ar justifica un interes personal, ori poate fi exercitat de cineva care nu are un interes personal si/sau direct.

Uneori, dintre persoanele susceptibile a avea interesul sa actioneze, legea limiteaza numarul titularilor dreptului la actiune, nerecunoscand calitatea procesuala anumitor persoane. Spre exemplu, numai sotii pot cere desfacerea casatoriei prin divort, paternitatea poate fi tagaduita de catre sotul mamei (mostenitorii pot insa continua actiunea pornita de acesta), cu precizarea ca actiunea in tagaduirea paternitatii poate fi pornita si de procuror (in baza art. 45 alin. 1 C. proc. civ.), precum si de mama sau copilul respectiv. Dreptul la actiune pentru stabilirea filiatiei fata de mama apartine numai copilului, cererile de nulitate pot fi intentate de un numar mai mic sau mai mare de persoane, in functie de natura lor etc.

Alteori, legea atribuie calitate procesuala unor persoane sau organe care nu ar justifica un interes personal.

Potrivit art. 974 C. civ., ,,creditorii pot exercita toate drepturile si actiunile debitorubui lor, afara de acelea care ii sunt exclusiv personale". In cazul actiunii oblice, interesul nu este personal celui ce exercita actiunea, ci debitorului acestuia. Este adevarat ca si creditorul justifica un interes, dar acesta nu este direct.

In ipotezele avute in vedere de art. 44 alin. 1 C. fam., art. 109, 143 si art. 151 C. fam., calitatea procesuala activa este recunoscuta si autoritatii tutelare. In aceste situatii, interesul este personal, dar apartine minorului sau incapabilului, dupa caz.

Articolul 45 alin. 1 C. proc. civ. recunoaste procurorului dreptul de a porni orice actiune civila (de a introduce orice cerere de chemare in judecata, inclusiv cele cu caracter strict personal) daca apreciaza ca aceasta este necesar pentru apararea drepturilor si intereselor legitime ale minorilor si ale persoanelor puse sub interdictie, ale disparutilor, precum si in alte cazuri expres prevazute de lege.

In literatura juridica se arata ca autoritatea tutelara si procurorul urmaresc si realizarea unui interes general. Se observa insa ca, in aceste cazuri, interesul, in intelesul de folos practic material sau moral, se rasfrange numai asupra persoanei in favoarea careia s-a actionat. De altfel, in situatia unui interes general, particularii nici nu ar trebui sa aiba calitate procesuala activa, ci aceasta ar trebui acordata numai Ministerului Public sau altui organ anume desemnat prin lege.

Faptul ca interesul si calitatea procesuala sunt doua conditii distincte pentru exercitiul dreptului la actiune rezulta cu claritate si in ipotezele in care legea acorda calitate procesuala unor entitati (grupuri), care, ca persoane juridice, nu actioneaza in vederea realizarii unui interes propriu, ci exercita dreptul la actiune urmarind valorificarea unui interes colectiv. Astfel, spre exemplu, Ordonanta nr. 21/1992 privind protectia consumatorilor acorda calitate procesuala activa asociatiilor pentru protectia consumatorilor, care pot sa introduca, impotriva agentilor economici ce au prejudiciat interesele legitime ale consumatorilor, cereri de chemare in judecata.

Sectiunea III. Clasificarea actiunilor civile (cererilor de chemare in judecata)

3.1. Cereri principale, cereri accesorii i cereri incidentale

In functie de calea procedurala aleasa de parte, cererile de chemare in judecata se impart in: cereri principale, cereri accesorii si cereri incidentale,

Cererea principala este aceea prin care se declanseaza procedura judiciara.

Cererea este accesorie daca rezolvarea ei depinde de solutia din cererea principala.

Cererea incidentala este acea cerere care poate avea o existenta de sine statatoare (ca si cerere principala), dar care este formulata intr-un proces deja inceput.

Trebuie precizat ca nu intotdeauna actul de procedura, prin care se sesizeaza instanta, in intregul sau reprezinta cererea principala. Astfel, daca prin cererea de chemare in judecata se solicita anularea unui contract pentru vicii de consimtamant, repunerea partilor contractante in situatia anterioara incheierii contractului, precum si cheltuieli de judecata, numai capatul de cerere referitor la anularea contractului are caracterul de cerere principala, celelalte doua capete de cerere fiind accesorii, rezolvarea lor fiind in functie de solutia data capatului de cerere principal. Iar daca paratul formuleaza o cerere reconventionala prin care solicita obligarea reclamantului la plata unei sume de bani ce reprezinta dobanzile aferente pretului platit, cererea respectiva este o cerere incidentala, deoarece ar putea forma obiectul unei judecati separate, insa a fost introdusa intr-un proces inceput deja.

Aceasta clasificare prezinta interes practic sub urmatoarele aspecte:

- din punctul de vedere al competentei (materiale si teritoriale), cererile accesorii si incidentale sunt in atributia instantei competente sa judece cererea principala (art. 17 C. proc. civ.);

- exista cereri care se pot formula numai pe cale principala (de exemplu, cererea in tagaduirea paternitatii), ori numai pe cale accesorie (spre exemplu, cererea sotului care solicita ca, in caz de desfacere a casatoriei prin divort, sa poarte in continuare numele de familie dobandit prin incheierea casatoriei);

- unele cereri accesorii si incidentale trebuie rezolvate din oficiu de catre instanta sesizata cu cererea principala (astfel, art. 42 C. fam. obliga instanta ca, in caz de pronuntare a divortului, sa se pronunte din oficiu in legatura cu incredintarea copiilor minori si stabilirea pensiei de intretinere);

- prin intermediul unor cereri incidentale pot fi atrase in proces terte persoane, care dobandesc calitatea de parte, iar hotararea pronuntata le va fi opozabila;

- termenul de apel sau de recurs este cel prevazut de lege pentru cererea principala chiar daca se ataca numai solutia pronuntata cu privire la cererea accesorie

3.2. Cereri in realizare, cereri in constatare si cereri in constituire de drepturi

In functie de scopul material urmarit, se disting: cererile in realizarea dreptului, cererile in constatare si cererile in constituire de drepturi.

a) Actiunile (cererile) in realizarea dreptului (numite si in condamnare, in adjudecare sau in executare), consacrate de art. 109 alin. 1 C. proc. civ., sunt acelea prin care reclamantul ce se pretinde titularul unui drept subiectiv solicita instantei sa il oblige pe parat la respectarea dreptului, iar daca acest lucru nu mai este posibil, la despagubiri pentru prejudiciul suferit.

Asadar, prin cererea in realizare reclamantul urmareste condamnarea paratului, adica obligarea acestuia, prin hotarare, la executarea obligatiei corelative dreptului subiectiv afirmat, iar, in caz de nevoie, hotararea va putea fi adusa la indeplinire pe cale de executare silita.

In practica, cererile de chemare in judecata care fac parte din aceasta categorie sunt cele mai frecvente: cererile in revendicare, cererile prin care se solicita plata unor sume de bani cu titlu de despagubiri, predarea unor bunuri, indeplinirea unor obligatii contractuale, cererea prin care se solicita anularea unui act juridic (indiferent ca s-ar invoca o cauza de nulitate relativa sau de nulitate absoluta), cererea prin care se solicita instantei pronuntarea rezolutiunii sau rezilierii etc.

b) Prin actiunile (cererile) in constatare (numite si cereri in recunoasterea dreptului sau in confirmare), reglementate de art. 111 C. proc. civ., reclamantul solicita instantei numai sa constate existenta unui drept subiectiv al sau, ori inexistenta unui drept subiectiv al paratului impotriva sa (deci, reclamantul solicita constatarea existentei sau inexistentei unui raport juridic concret).

Datorita faptului ca reclamantul nu urmareste condamnarea paratului, hotararile pronuntate cu privire la cererile in constatare nu pot fi titluri executorii, nefiind susceptibile de executare silita. Este vorba, desigur, de solutia data capatului principal de cerere (indiferent daca cererea in constatare a fost admisa ori respinsa). Insa, daca s-au acordat si cheltuieli de judecata, aceasta dispozitie a instantei poate fi pusa in executare silita. S-a subliniat, in mod justificat, ca din imprejurarea ca hotararea pronuntata intr-o cerere in constatare nu constituie titlu executoriu nu trebuie trasa concluzia ca judecata cererii in constatare s-ar face dupa procedura necontencioasa, iar nu dupa cea contencioasa.

Cererea in constatare are un caracter subsidiar fata de cererea in realizare, urmand a se respinge ca inadmisibila daca partea poate cere realizarea dreptului.

Se considera ca art. 111 C. proc. civ. se refera la toate mijloacele de realizare a dreptului, inclusiv la contestatia la executare, iar nu numai la cererile in realizare de drept comun.

In practica, uneori, problema de a stabili daca partea are sau nu la indemana calea unei cereri in realizarea dreptului ridica unele dificultati. Exemplificativ, mentionam ca ar fi admisibila cererea in constatare in urmatoarele situatii: daca unul dintre soti solicita sa se constate ca unul sau mai multe bunuri dobandite in timpul casatoriei sunt bunuri comune ori, dimpotriva, sunt bunuri proprii (partajarea bunurilor in timpul casatoriei neputandu-se face decat pentru motive temeinice); daca debitorul, inainte de declansarea executarii silite, solicita sa se constate ca a intervenit prescriptia dreptului creditorului de a cere i obtine executarea silita (o eventuala contestatie la executare ar urma sa fie respinsa ca prematura, deci debitorul nu are la indemana o cerere in realizare decat dupa ce s-a declansat executarea silita); cand constructorul pe terenul altuia solicita instantei sa constate calitatea in care a construit (in intervalul de timp cuprins intre momentul edificarii constructiei si cel al invocarii accesiunii imobiliare artificiale, constructorul nu are la indemana o cerere in realizarea drepturilor sale potrivit art. 494 C. civ. sau nascute in temeiul conventiei incheiate cu proprietarul terenului) etc.

Cererea in constatare nu se confunda cu cererea privitoare la constatarea unor situatii de fapt in cadrul procedurii de asigurare a dovezilor (art. 235-24 1 C. proc. civ.) si nici cu constatarea, de catre notarul public, a unor fapte aratate de lege (art. 91-92 din Legea nr. 36/1995).

De altfel, din imprejurarea ca art. 111 C. proc. civ. vorbeste despre cererea pentru constatarea existentei sau inexistentei unui drept, rezulta in mod clar ca, in cazul in care se solicita constatarea unei situatii de fapt, in temeiul art. 111 C. proc. civ., cererea se respinge ca inadmisibila.

Spre exemplu, cererea este inadmisibila: daca se solicita instantei sa constate identitatea de persoana dintre reclamant si cel care figureaza cu un alt nume intr-un act juridic; daca se solicita sa se constate ca un inscris s-a pierdut in anumite imprejurari etc.

In schimb, nu ar fi vorba despre o situatie de fapt, ci despre un raport juridic (deci, cererea in constatare ar fi admisibila), daca s-ar solicita constatarea: existentei consimtamantului paratului la efectuarea unor lucrari de imbunatatire a imobilului; calitatii in care o persoana a construit pe terenul altei persoane (constructor de buna-credinta, de rea-credinta ori constructor in temeiul unei conventii cu proprietarul); inexistenta unor raporturi de rudenie intre reclamant si parat etc.

Cererile in constatare sunt clasificate, la randul lor, in cereri in constatare pozitive si cereri in constatare negative, dupa cum se solicita constatarea existentei unui drept (unui raport juridic substantial intre reclamant si parat), respectiv constatarea inexistentei unui drept al paratului, clasificare ce rezulta din chiar prevederile art. 111 C. proc. civ.

In literatura de specialitate. cererile in constatare mai sunt clasificate in declaratorii, interogatorii si provocatorii.

c) Actiunile (cererile) in constituire de drepturi (numite si cereri in transformare) sunt acele cereri prin care reclamantul solicita aplicarea legii la anumite fapte pe care le invoca, in scopul de a crea o situatie juridica noua intre parti. Cu alte cuvinte, printr-o cerere in constituire se urmareste schimbarea sau desfiintarea unui raport juridic ce exista la data introducerii cererii si crearea unui nou raport juridic.

Hotararile pronuntate isi vor produce efectele, in principiu, numai pentru viitor. Sunt incluse in aceasta categorie: cererea de divort, cererea pentru punerea sub interdictie sau ridicarea acesteia, cererea de incuviintare a adoptiei sau de desfacere a acesteia etc.

Sunt insa si unele situatii in care, desi se creeaza o situatie juridica noua, hotararea produce efecte retroactiv, cum ar fi: cererile de anularea casatoriei, de stabilire a filiatiei fata de mama sau fata de tata, de tagaduire a paternitatii, de anulare a adoptiei etc.

3.3. Cereri nepatrimoniale si cereri patrimoniale (personale, reale si mixte)

Dupa caracterul patrimonial sau nepatrimonial al dreptului subiectiv ce se valorifica, deosebim:

- actiuni (cereri) nepatrimoniale (de exemplu, cererea de divort, cererea in anularea casatoriei, cererea prin care se solicita incuviintarea, desfacerea sau desfiintarea adoptiei, cererea de stabilire a paternitatii, cererea in tagaduirea paternitatii, cererea in declararea nulitatii recunoasterii voluntare de filiatie, cererea in contestarea recunoasterii voluntare de filiatie etc.);

- actiuni (cereri) patrimoniale.

La randul lor, actiunile (cererile) patrimoniale se impart in:

- actiuni (cereri) personale;

- actiuni (cereri) reale;

- actiuni (cereri) mixte.

Daca se ia in considerare si obiectul dreptului subiectiv patrimonial (in functie de care deosebim cereri mobiliare si cereri imobiliare), rezulta urmatoarea clasificare: cereri personale mobiliare, cereri personale imobiliare, cereri reale mobiliare, cereri reale imobiliare, cereri mixte mobiliare si cereri mixte imobiliare.

a) Actiunile (cererile) personale sunt acelea prin care se incearca valorificarea unui drept de creanta (numit si drept personal). Asadar, subiectul activ al raportului juridic obligational (creditorul) urmareste sa obtina, prin intermediul instantei, concursul subiectului pasiv al acelui raport juridic (debitorul), spre a-si exercita dreptul de creanta ce intra in continutul raportului juridic dedus judecatii, dreptul sau neputandu-se realiza fara concursul debitorului. La randul lor, cererile personale se subclasifica in:

- cereri personale mobiliare, daca dreptul de creanta pretins are ca obiect un bun mobil;

- cereri personale imobiliare, atunci cand obiectul dreptului pretins este un imobil (de exemplu, cererea prin care locatarul cheama in judecata pe locator solicitand obligarea acestuia la predarea imobilului ce formeaza obiectul contractului de locatiune).

b) Prin actiunile (cererile) reale se urmareste valorificarea unui drept real sau apararea posesiei unui bun. Cu alte cuvinte, cererea reala poate fi indreptata nu numai impotriva unei anumite persoane, ci impotriva oricarei persoane in mainile careia s-ar afla bunul.

Sunt incluse in categoria actiunilor (cererilor) reale:

cererea in revendicare (prin care se apara dreptul de proprietate);

- cererea confesorie (prin care se apara un dezmembramant al dreptului de proprietate);

. cererea negatorie (prin care se contesta un dezmembramant al dreptului de proprietate);

- cererea prin care se valorifica un drept real accesoriu;

- cererea posesorie (prin care se solicita apararea posesiei, ca o situatie de fapt, dar care produce efecte juridice);

- cererea in granituire;

- cererea prin care vanzatorul solicita rezolutiunea contractului de vanzare-cumparare (art. 1368 C. civ.);

- petitia de ereditate (cu exceptia cazului cand reclamantul nu solicita si restituirea bunurilor succesorale, ipoteza in care cererea nu are caracter patrimonial);

- cererea de partaj (prin care se solicita impartirea bunurilor aflate in proprietate comuna),

La randul lor, cererile reale se impart in:

- cereri reale mobiliare, in cazul in care au ca obiect un bun mobil;

- cereri reale imobiliare, daca obiectul dreptului real este un imobil sau daca posesia poarta asupra unui imobil.

Intr-o alta clasificare a cererilor reale, deosebim:

- cereri petitorii, atunci cand prin intermediul lor se urmareste apararea unui drept real;

- cereri posesorii, daca reclamantul urmareste apararea posesiei ca simpla situatie de fapt.

c) Actiunile (cererile) mixte sunt acele cereri prin care se urmareste valorificarea, in acelasi timp, a unui drept real si a unui drept de creanta, daca aceste drepturi sunt efectul aceleiasi cauze (izvorasc din acelasi act juridic) sau se gasesc intr-un raport de conexitate)

Exista doua categorii de cereri mixte:

- cererile care urmaresc executarea unui act juridic ce a creat sau transferat un drept real asupra unui bun individual-determinat, dand nastere totodata unor obligatii personale (de exemplu, cererea in predarea unui bun individual-determinat a carui proprietate a fost transferata printr-un contract de vanzare-cumparare);

- cererile in anularea, rezolutiunea, rezilierea (revocarea in cazul donatiei) unui act juridic prin care s-a transmis ori s-a constituit un drept real. Trebuie insa retinut ca art. 1368 C. civ. califica drept reala actiunea (cererea) vanzatorului pentru rezolutiunea vanzarii.

Cererea mixta din prima categorie mentionata mai sus nu trebuie confundata cu asa-numita ,,dualitate de actiuni" (situatia in care titularul unui drept real are la indemana atat o cerere personala, pentru a solicita restituirea bunului, ca drept de creanta izvorat dintr-un act juridic neconstitutiv sau netranslativ de drepturi reale, cat si o cerere reala; este cazul deponentului, comodantului, locatorului, proprietarul bunului gajat etc.), deoarece, in cazul acesteia din urma, dreptul real si dreptul de creanta nu au acelasi izvor (deci, cererea mixta din prima categorie presupune un act juridic translativ sau constitutiv de drepturi reale).

Clasificarea cererilor patrimoniale dupa natura dreptului ce se valorifica prezinta interes din punctul de vedere al:

- competentei teritoriale (in cazul cererilor personale mobiliare si al celor reale mobiliare se aplica, de regula, art. 5 C. proc. civ., pentru cererile reale imobiliare se aplica art. 13 C. proc. civ., cererilor personale imobiliare li se aplica art. 10 pct. 1 si pct. 2 C. proc. civ., iar pentru cererile mixte se aplica art. 10 pct. 1 C. proc. civ.);

- calitatii procesuale (in cazul cererilor personale calitatea procesuala pasiva apartine subiectului pasiv a! raportului juridic obligational, deci debitorului, iar in cazul cererilor reale si al celor mixte poate avea calitate procesuala pasiva detinatorul bunului);

- prescriptiei extinctive (Decretul nr. 167/1958 nu se aplica in cazul cererilor prin care se valorifica drepturile reale principale ci, in cazul acestora, prescriptia extinctiva este guvernata de dispozitiile inscrise in Codul civil).