ANGAJAREA RASPUNDERII PATRIMONIALE IN LUMINA ACTUALEI REGLEMENTARI DIN DREPTUL MUNCII

ANGAJAREA RASPUNDERII PATRIMONIALE IN LUMINA ACTUALEI REGLEMENTARI DIN DREPTUL MUNCII

1. Raspunderea patrimoniala a salariatilor fata de angajator

1.1. Notiune si reglementare

Art. 270 alin. 1 din Codul Muncii prevede ca "salariatii raspund patrimonial, in temeiul normelor si principiilor civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina si in legatura cu munca lor".

Coroborand disp art. 164 alin. 2 cu dispozitiile art. 270 alin. 1 din Codul Muncii, rezulta ca este exclusa raspunderea materiala a salariatilor astfel cum a fost reglementata in vechiul Cod al Muncii. Mai mult, chiar in absenta reglementarii exprese continute de disp.art. 270 alin. 1, nu s-ar putea sustine ca legea speciala - Codul muncii actual - ar putea fi completata cu o dispozitie abrogata. Prin urmare, apelul la dispozitiile legii civile, mai concret la dispozitiile civile contractuale, s-ar fi impus chiar in situatia in care ar fi lipsit trimiterea expresa din Codul Muncii

Spre deosebire de reglementarea precedenta care avea in vedere numai pagubele efective nu si beneficial nerealizat, fiind astfel mai restrictiva decat raspunderea contractuala, actuala reglementare consacra raspunderea patrimoniala de dreptul muncii ca o raspundere contractuala cu toate consecintele ce decurg din ea.

Rolul raspunderii patrimoniale consta in aceea ca este un mijloc juridic prin care se asigura recuperarea pagubelor din vina angajatilor cu ocazia executarii contractului individual de munca. Antrenarea acestei raspunderi este conditionata de existenta raportului juridic de munca.

Raspunderea patrimoniala a salariatului poate interveni in cazurile in care, prin incalcarea unor norme de protectie a muncii, cel in cauza a produs concomitent si un prejudiciu material angajatorului. Ei nu raspund insa de pagubele provocate de forta majora, de alte cauze neprevazute si care nu puteau fi inlaturate, si nici de pagubele care se incadreaza in riscul normal al serviciului.

Conditiile raspunderii patrimoniale a salariatului

Salariatul raspunde patrimonial numai daca sunt intrunite cumulativ urmatoarele conditii

Persoana vinovata de producerea prejudiciului trebuie sa aiba calitatea de salariat, deci sa aiba un contract individual de munca incheiat cu angajatorul pagubit.

Potrivit Codului Munci, salariatul este persoana care este parte intr-un contract individual de munca pe durata nedeterminata, determinata ori cu program de lucru integral sau cu timp de lucru partial.

Salariatii au obligatia sa repare prejudiciul cauzat angajatorului din vina si in legatura cu munca lor.

Chiar daca persoana in cauza a trecut in alt loc de munca ori s-a incadrat in alta unitate, recuperarea pagubei se va face conform Codului Muncii.

De asemenea, si fostii salariati raspund potrivit normelor din Codul Muncii daca paguba produsa de ei angajatorului a fost descoperita dupa incetarea contractului individual de munca.

In cazul incetarii de drept a contractului individual de munca, salariatul raspunde patrimonial potrivit normelor dreptului muncii pentru faptele prejudiciabile comise pana la data la cere intervine cauza de incetare, inclusive in zona respectiva. Cat priveste data incetarii contractului in cazul constatarii nulitatii, aceasta este data acordului partilor cu privire la nulitate sau, dupa caz, data ramanerii definitive a hotararii judecatoresti privind constatarea nulitatii.

Intrucat in dreptul muncii hotararile pronuntate in prima instanta sunt executorii de drept, rezulta ca data incetarii contractului de munca este chiar data comunicarii sentintei de catre prima instanta.

La incetarea contractului de munca prin demisie, data limita pentru faptele apte sa atraga raspunderea salariatului este data expirarii termenului de preaviz sau data depunerii demisiei fara preaviz, pentru situatia in care angajatorul nu isi indeplineste obligatiile ce ii revin.

In cazul incetarii contractului de munca la initiativa angajatorului, data limita este cea a comunicarii catre salariat a deciziei de concediere disciplinara sau data expirarii termenului de preaviz, in ipoteza concedierii colective.

Data limita pentru angajarea raspunderii patrimoniale, in situatia incetarii contractului de munca prin acordul partilor este data acordului sau data convenita de parti.

In ce conditii se va angaja raspunderea patrimoniala prevazuta de Codul muncii si nu raspunderea patrimoniala de drept civil?

Daca o persoana o prejudiciaza pe alta, consecinta va fi obligarea celei vinovate la acoperirea prejudiciului astfel produs. Art. 998 din Codul civil prevede ca "Orice fapta a omului care cauzeaza altuia un prejudiciu obliga pe acela din a carui greseala s-a ocazionat, a-l repara". Aceasta este regula de maxima generalitate, aplicabila in cazul oricarui prejudiciu[2].

Atunci cand intre cele doua persoane exista un contract individual de munca, raspunderea are unele particularitati. Cel prejudiciat (angajatorul) nu este complet lipsit de orice vina; are macar vina de a nu-si fi ales cel mai potrivit salariat. Salariatul (autorul faptei prejudiciabile) nu este un strain, ci este chiar persoana pe care angajatorul a selectat-o la angajare. Acesta este motivul pentru care raspunderea patrimoniala in dreptul muncii are o reglementare distincta de cea generala, din dreptul civil.

De aceea este importanta delimitarea persoanelor intre care se pune problema raspunderii patrimoniale reglementate de Codul Muncii.

Exemplu:

Se supun normelor privind raspunderea patrimoniala cuprinse in Codul muncii salariatii angajati:

- cu contract de munca incheiat pe durata nedeterminata

- cu un contract de munca incheiat pe durata determinata;

- cu contract de munca cu timp partial;

- cu contract de ucenicie;

- cu contract de munca la domiciliu;

- care se afla in detasare la unitatea pe care au prejudiciat-o, etc.

Nu sunt avuti in vedere:

- elevii sau studentii care efectueaza practica intr-o anumita unitate;

- functionarii publici;

- persoanele angajate cu contract civil de prestari servicii;

- voluntarii;

- administratorii care activeaza in temeiul unui contract de mandat;

- cenzorii si lichidatorii unei societati comerciale;

- persoanele care se afla in delegatie la unitatea pe care o prejudiciaza, etc.

Toti acestia vor raspunde civil delictual pentru prejudiciile produse, adica dupa regulile Codului civil.

Fapta ilicita (si personala) a salariatului trebuie sa fie savarsita in legatura cu munca sa .

Ce fapta trebuie sa fi savarsit salariatul pentru a se angaja raspunderea patrimoniala?

Fapta savarsita de salariat trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii:

- sa fie legata de munca prestata

Conditia se considera implinita nu numai in cazul faptelor savarsite in exercitarea atributiilor de serviciu, dar si a oricaror alte fapte legate de munca.

Exemplu:

Absenta de la locul de munca, daca este cauzatoare de prejudicii, poate atrage raspunderea patrimoniala a salariatului. Fapta este "in legatura cu munca", dar nu este savarsita " in exercitarea muncii".

- sa existe in neindeplinirea corespunzatoare a indatoririlor de serviciu.

In practica judiciara s-a apreciat[3] ca angajatorul trebuie sa dovedeasca ce sarcini avea salariatul si pe care nu le-a adus in mod corespunzator la indeplinire, astfel incat a produs prejudiciul respectiv.

sa fie ilicita

Exemplu

Daca salariatul constata nerespectarea unor prevederi legale in unitate, el se va putea adresa Inspectoratului Teritorial de Munca, pentru a semnala neregula respectiva. Aceasta poate conduce la prejudicierea angajatorului (obligat de exemplu, la plata unei amenzi), dar nu va putea atrage raspunderea patrimoniala a salariatului pentru acoperirea acestui prejudiciu.

fapta ilicita poate consta intr-o actiune sau o inactiune.

Exemplu:

Actiuni (fapte comisive) care pot atrage raspunderea patrimoniala;

- neglijenta in serviciu;

- divulgarea unor secrete de fabricatie;

- utilizarea necorespunzatoare a unui utilaj, fara a se urmari precizarile din manualul de utilizare, etc.

Inactiuni ( fapte omisive) care pot atrage raspunderea patrimoniala:

- lasarea unui utilaj nesupravegheat,

- neluarea unor masuri de securitate a utilajelor,

- nerealizarea reviziei periodice a unui utilaj;

- necomunicarea catre seful direct a unei defectiuni, ceea ce a condus la amplificarea acesteia, etc.

Intr-o asemenea situatie, raspunderea penala va fi dublata de o raspundere civila, pentru prejudiciul astfel produs. Ca urmare, angajatorul va putea pretinde despagubiri nu numai pentru pagubele previzibile, dar si pentru cele imprevizibile, iar in cazul in care exista mai multi autori ai faptei prejudiciabile, ei vor raspunde solidar. Ca urmare, angajatorul va putea sa il urmareasca pe oricare dintre ei pentru acoperirea intregului prejudiciu.

Fireste, fapta va putea fi considerata in acelasi timp si abatere disciplinara, cu consecinta aplicarii sanctiunii disciplinare corespunzatoare.

Exemplu:

Salariatul comite infractiunea de furt in dauna angajatorului sau. In aceasta imprejurare, el va raspunde penal, disciplinar si civil. Ca urmare, va putea fi condamnat la pedeapsa cu inchisoare, concediat disciplinar si obligat la despagubiri.

Prin fapta sa ilicita si personala, salariatul sa fi produs un prejudiciu material angajatorului.

Prejudiciul reprezinta o paguba, o dauna, un efect material al faptei ilicite, care se face simtit in diminuarea prezenta sau viitoare a patrimoniului angajatorului. Valoarea prejudiciului cuprinde atat prejudiciul efectiv, cat si prejudiciul nerealizat.

Angajarea raspunderii patrimoniale este intotdeauna conditionata de producerea unui prejudiciu[4]. Daca un asemenea prejudiciu nu s-a produs, salariatul nu va fi obligat la plata despagubilor, chiar daca a fost neglijent, neatent, si-a organizat defectuos munca sau s-a aflat in pericolul de a-l prejudicia pe angajator. In toate aceste situatii se va putea angaja insa raspunderea disciplinara.

In acest sens, instantele au decis in mod constant ca daca prejudiciul nu exista sau nu poate fi dovedit, raspunderea patrimoniala nu se va putea angaja

De exemplu, organizarea defectuoasa a activitatii de evidenta nu este, prin ea insasi cauzatoare de prejudicii atata vreme cat bunurile au fost primite, ci poate angaja eventual, doar raspunderea disciplinara a salariatului .

Pot fi calificate drept prejudicii, daca s-au produs ca urmare a unei fapte ilicite savarsite de catre unul sau mai multi salariati:

distrugerea, sustragerea sau degradarea unor bunuri;

diminuarea unor venituri;

- consumuri nejustificate de materii prime, materiale, piese de schimb;

scaderea cifrei de afaceri;

ratarea semnarii unui contract;

pierderea unei licitatii;

plata unor penalitati sau amenzi;

prescrierea unor drepturi.

Cum se evalueaza si cum se acopera prejudiciul?

In vederea evaluarii prejudiciului trebuie avute in vedere anumite elemente[7]:

o       se acopera atat paguba efectiv produsa, cat si beneficiul nerealizat.

Acesta este o noutate a actualului Cod al muncii, deoarece cel anterior limita raspunderea salariatului la paguba efectiv produsa.

Exemplu

Salariatul unei societati comerciale, ocupand postul de paznic depozit, nu a respectat regimul de interdictie a focului deschis in incinta depozitului si, ca urmare, s-a declansat un incendiu. In evaluarea prejudicului astfel produs nu se va avea in vedere numai pretul cu care fusesera achizitionate marfurile depozitate acolo, ci si profitul care urma a se obtine prin comercializarea acestora

o       se acopera numai prejudiciul material

Codul muncii face referire expresa, in art.270, la prejudiciul material, excluzand posibilitatea angajarii raspunderii patrimoniale pentru producerea de daune morale;

o       daca exista reglementari legale privind evaluarea prejudiciului, acestea

vor fi ajute in vedere

Exemplu

Asemenea reglementari speciale exista, intre altele, in:

- Legea nr.81/1993 privind determinarea despagubirilor in cazul unor pagube produse fondului forestier, vegetatiei forestiere din afara fondului forestier situate pe terenurile propietate publica si privata si economiei vanatului, cu modificarile si completarile ulterioare ;

- Hotararea Guvernului nr.111/2002[10] privind stabilirea procentelor maxime admise ca pierderi tehnologige in timpul manipularii si depozitarii marfurilor solide si lichide, etc.

La evaluarea prejudiciului in cazul pierderii sau degradarilor de bunuri se tine cont de gradul de uzura a bunului;

Prejudiciul constand in pierderea unor creante, va fi evaluat tinandu-se cont de indicele de inflatie;

In cazul prejudiciului constand in pierderi banesti se are in vedere dobanda legala. Se aplica Ordonanta Guvernului nr.9/2000 privind nivelul dobanzii legale pentru obligatiile banesti, aprobata si modificata prin Legea nr.356/2002 .

In situatia evaluarii pagubelor rezultate din lipsuri de gestiune se compenseaza lipsurile cu plusurile, daca vizeaza aceeasi perioada si acelasi gestionar;

Se acopera numai prejudiciul cert, nu si cel eventual.

Exemplu:

Pierderea unui client din cauza neglijentei unui salariat ar putea atrage, in cascada, si pierderea altor clienti, dar acesta fiind doar un eventual prejudiciu, nu se poate pretinde acoperirea lui de catre salariatul neglijent.

Legatura de cauzalitate dintre fapta ilicita si prejudiciu.

Prejudiciul trebuie sa fie consecinta faptei ilicite, instantele solicitand, in fiecare caz, si proba faptului ca prejudiciul respectiv a fost efectiv urmarea faptei salariatului

Exemplu:

Directorul societatii comerciale "A" S.A. salariat al acesteia, face o serie de declaratii neadevarate in presa, din care se poate trage concluzia ca societatea urmeaza sa se dizolve. In intervalul de timp imediat urmator, cifra de afaceri a societatii scade brusc. Exista deci fapta ilicita si prejudiciu, dar legatura de cauzalitate dintre acestea va trebui dovedita de sine - statator.

Pentru aceasta, vor fi citati in instanta fostii parteneri contractuali ai SC "A" SA care sa declare ca au renuntat sa mai faca afaceri cu respectiva societate ca efect al declaratiei directorului ei.

Vinovatia salariatului -conditie sine gua non a patrimoniale

Raspunderea patrimoniala reglementata de Codul muncii este ca si ansamblul raspunderii civile contractuale, o forma de raspundere subiectiva. Ca urmare, fara constatarea vinovatiei salariatului care a produs prejudiciul, raspunderea patrimoniala este inadmisibila .

Ca element subiectiv al patrimoniale, vinovatia presupune:

discernamantul salariatului, respectiv capacitatea acestuia de a-si reprezenta relatia dintre fapta sa ( actiune sau inactiune) si rezultatul pagubitor;

vointa libera a salariatului existenta in momentul savarsirii faptei prejudiciabile.

Daca prejudiciul s-a produs, dar fapta care l-a declansat nu a fost savarsita cu vinovatie, atunci nu se vor putea pretinde despagubiri . Nu conteaza insa gradul vinovatiei, salariatul va raspunde chiar si pentru culpa usoara. Intinderea raspunderii salariatului este data de intinderea prejudiciului, nu de gradul de vinovatie.

Exista totusi o situatie in care gradul de vinovatie este luat in calcul, de exemplu, situatia in care prejudiciul este produs de mai multi salariati. Astfel, potrivit art.271 din Codul muncii, cand paguba a fost produsa de mai multi salariati, cuantumul raspunderii fiecaruia se stabileste in raport cu masura in care a contribuit la producerea ei.

Daca masura in care s-a contribuit la producerea pagubei nu poate fi determinata, raspunderea fiecaruia se stabileste proportional cu salariul sau net de la data constatarii pagubei si, atunci cand este cazul, in functie de timpul efectiv lucrat de la ultimul sau inventar.

In cazul gestionarilor opereaza o prezumtie de vinovatie, in cazul constatarii unor lipsuri in gestiune[14]. Intr-o asemenea situatie, gestionarilor li se va angaja raspunderea patrimoniala fara sa mai fie necesara dovedirea vinovatiei. Prezumtia poate fi rasturnata atunci cand salariatul face dovada ca lipsurile din gestiune nu existau sau ca au aparut ca urmare a unor imprejurari obiective care exclud culpa sa.

Deci, asa cum am subliniat, pentru ca salariatul sa raspunda patrimonial, prejudiciul trebuie sa fie real, cert, actual, direct si material.

In continuare, vom prezenta o speta in care instanta a constatat ca nu au fost indeplinite cumulativ conditiile mai sus aratate deci, nu poate fi antrenata raspunderea patrimoniala a salariatului.

Raspundere patrimoniala - Neindeplinirea conditiilor raspunderii patrimoniale a salariatului.

Reclamanta SC O SRL, in contradictoriu cu paratul C.L. a investit instanta ca prin hotararea ce se va pronunta sa dispuna obligarea paratului la plata sumei de 123.000.000 lei cu tilu de despagubiri.

In motivarea actiunii s-a sustinut ca paratul a detinut functia de agent comercial, fiind incadrat pe durata nedeterminata si avand ca sarcini de serviciu: distribuirea de produse, atragerea de noi clienti, emiterea facturilor si incasarea debitelor.

A considerat ca paratul nu si-a indeplinit obligatiile intrucat a incetat raporturile de munca fara un preaviz si nu a instiintat la plecare despre situatia platilor de la clientii ce ii aproviziona. Pentru a recupera contravaloarea marfurilor vandute, unitatea a folosit resurse de personal si material care se adauga la valoarea marfurilor nerecuperate.

In dovedirea actiunii a solicitat incuviintarea probelor cu inscrisuri, martori, expertiza si interogatoriu.

In drept a invocat dispozitiile art. 969 din Codul civil si art. 270 din Codul muncii.

Paratul, legal citat nu si-a precizat pozitia procesuala prin intampinare in termenul prevazut de lege.

La termenul de judecata din 19.09.2004, instanta, in temeiul disp.art. 167, 189 si 218 Cod procedura civila a incuviintat ca utile si necesare corectei solutionari a cauzei, administrarea probelor cu inscrisuri, interogatoriul paratului si proba testimoniala cu soi martori, solicitate de reclamanta.

La termenul de judecata din 1.10.2004, reclamanta a precizat defalcat cuantumul prejudiciului ce se solicita a fi recuperat astfel: 42 milioane lei - contravaloare marfa; 23 milioane lei - daune interese pentru nerespectarea clauzei de confidentialitate si 22 milioane lei - contravaloarea combustibilului utilizat pentru perioada procedurilor de recuperare a prejudiciului.

La termenul de judecata din 211.2004, instanta, in temeiul disozitiilor art. 167 raportat la art. 201 Cod procedura civila, a incuviintat administrarea probei cu expertiza de specialitate, avand obiectivele prevazute in incheierea de sedinta din aceiasi data, concluziile expertului fiind atasate la filele 207-212 din dosar.

Impotriva concluziilor expertului, reclamanta a formulat obiectiuni in sensul ca expertul nu a calculat prejudiciul cauzat prin intarzierea incasarilor.

Obiectiunile formulate de reclamanta la raportul de expertiza au fost respinse de catre instanta pe considerentul ca fata de obiectivul incuviintat- stabilirea soldului lasat de parat la plecarea din societate si cat s-a recuperat din aceasta suma- cele solicitate prin obiectiuni, apar ca un nou obiectiv, concluziile expertului fiind in mod corect raportate la obiectivul incuviintat.

Din sustinerile partilor si din continutul materialului probator administrat in cauza, reiese ca, instanta a fost investita cu solutionarea unui litigiu de munca in sensul dispozitiilor art. 5 raportat la art. 68 lit.a) din legea nr. 168/1999 coroborat cu disp.art. 248 alin.3 si art. 281 din Legea nr.53/2003, avand ca obiectiv obligarea angajatului la plata unor despagubiri catre angajator.

In materia conflictelor de munca, sarcina probei a fost reglementata de disp.art. 287 din Legea nr. 53/2003, in sensul ca incumba in totalitate in sarcina angajatorului, reclamanta in prezenta cauza, aceasta fiind obligata de a depune probe in sustinerea temeiniciei cererii sale.

Potrivit disp.art. 271 din legea nr. 53/2003 " salariatul raspunde patrimonial in temeiul normelor si principiilor raspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina si in legatura cu munca lor".

Rezulta astfel ca, pentru a se angaja raspunderea materiala a paratului din prezenta cauza este necesara intrunirea cumulativa a urmatoarelor conditii:

- existenta unei fapte ilicite prin care se incalca o anumita obligatie contractuala in legatura cu obligatiile de serviciu ale salariatului.

In cauza, obligatia contractuala incalcata, deci fapta ilicita, este considerata de reclamanta, neurmarirea unor debitori si incalcarea unei clauze de confidentialitate.

Din analiza coroborata a ansamblului probator, instanta a retinut ca in contractul de munca al paratului cu reclamanta, nu exista inserata nici o clauza de confidentialitate in sensul art. 26 din Codul muncii. Mai mult chiar, desi se invoca o activitate concurentiala a paratului, aceasta nu este dovedita, fiind infirmata chiar de inscrisurile atasate la filele 110 - 111 din dosar, din care rezulta ca paratul a desfasurat activitate corespunzatoare functiei de conducator auto la o firma cu obiect de activitate diferit al reclamantei.

Cat priveste nerespectarea clauzei din fisa postului referitoare la incasarea debitelor si recuperarea datoriilor ( fila 11 din dosar), instanta a retinut ca din cele 3 pagini ale fisei postului, reclamanta si paratul au semnat-o doar pe ultima, iar acesta nu precizeaza nimic cu privire la obligatiile mentionate anterior.

Chiar trecand peste acest aspect, instanta a resinut ca, clauzele mentionate sunt aplicabile pe perioada desfasurarii raporturilor de munca. Nu se poate retine ca si dupa incetarea raporturilor de munca, paratul trebuia sa urmareasca ebitorii neincasati, clauzele contractului de munca, producand efecte doar pe durata existentei lui.

Din acest punct de vedere, instanta a constatat ca ceea ce se imputa paratului si se invoca temei al raspunderii contractuale, nu este modul de executare al raporturilor de munca, asupra caruia nu s-a facut proba in sensul ca paratul nu si-a indeplinit o sarcina de serviciu, ci faptul ca existau datorii ce nu au fost urmarite de parat pana la momentul incetarii raporturilor de munca si ulterior. In actele dosarului nu a fost dovedita existenta unei clauze conform careia la incetarea raporturilor de munca sa nu existe debitori, eventualele debite urmand calea executarii-contractuale sau silite.

Fata de aceste aspecte, instanta nu a putut retine culpa paratului in modul de executare a raporturilor de munca, cu atat mai mult cu cat, conform

expertizei contabile administrate in cauza, debitele invocate au fost recuperate, deci nu au existat carente ale modului de intocmire a actelor de catre parat, care eventual sa prezume o culpa a sa.

Referitor la vinovatie, instanta retine ca in materia raspunderii civile contractuale, dispozitiile art. 1082 din Codul civil, instituie o prezumtie de culpa, inaplicabila in cauza datorita dispozitiilor speciale prevazute de art. 287 din legea nr. 53/2003.

Din probatoriile administrate in cauza, astfel cum s-a aratat si anterior, nu rezulta existenta unei culpe a paratului in modul de executare a raporturilor de munca. Faptul ca reclamanta a utilizat personal in vederea recuperarii debitelor fiind determinat de incetarea raporturilor de munca cu paratul si preluarea atributiilor acestuia de acel personal. Cat timp nu s-a dovedit o restrangere de activitate, este normal ca atributiile paratului sa fie preluate de alti salariati.

Referitor la existenta unui prejudiciu patrimonial, s-a retinut ca este privita ca atare orice micsorare a activului sau crestere a pasivului patrimoniului reclamantei din prezenta cauza.

Prejudiciul ce se solicita a fi recuperat consta in cheltuielile efectuate de reclamanta cu recuperarea contravalorii debitului. La momentul pronuntarii, astfel cum rezulta din raportul de expertiza, prejudiciul fusese recuperat.

Cheltuielile cu combustibilul, nu sunt dovedite sub aspectul efectelor in scopul invocat, chitantele depuse nefacand dovada modului de cheltuire a debitelor. De asemenea, nu s-a facut dovada ca persoanele ce au recuperat debitele au fost dotate cu mijloace de transport.

Daunele interese solicitate nu sunt dovedite nici sub aspectul cuantumului si nici al temeiniciei lor, neexistand o clauza care sa prevada cuantumul sau care sa prevada o data de recuperare a sumelor reprezentand contravaloarea marfurilor facturate.

Despagubirile ce se solicita a fi obligat paratul nu sunt dovedite a fi in legatura de cauzalitate cu activitatea de serviciu a acestuia, pentru aceleasi considerente exprimate anterior.

Rezulta astfel ca nu sunt indeplinite conditiile raspunderii patrimoniale contractuale prevazute de art. 270 alin.1 din Codul muncii, situatie fata de care, instanta a respins actiunea ca nefondata.

1.3. Cauzele de inlaturare a raspunderii patrimoniale

Exista situatii in care salariatul nu va putea fi constrans la plata de despagubiri, chiar daca, prin fapta sa, a produs un prejudiciu. Ele sunt similare cauzelor de neraspundere disciplinara[16]. In aprecierea acestor situatii in care salariatul nu va fi silit la despagubiri sunt avute in vedere disp.art.270 alin.2 din Codul muncii, potrivit carora: "salariatii nu raspund de pagubele provocate de forta majora, de alte cauze neprevazute si care nu puteau fi inlaturate si nici de pagubele care se incadreaza in riscul normal al serviciului".

Ca urmare, pot fi considerate cauze de neraspundere patrimoniala:

forta majora

Forta majora este o imprejurare de fapt, imprevizibila si de neinlaturat, care impiedica in mod obiectiv si fara nici o culpa a salariatului executarea corespunzatoare a obligatiei de serviciu[17].

cazul fortuit

Cazul fortuit este o imprejurare imprevizibila pentru salariat din cauza careia acesta a fost pus in situatia de a-l prejudicia pe angajator. Imprevizibilitatea evenimentului se determina concret, tinand seama de nivelul cunostintelor ce trebuiau insusite de salariat in raport de functia indeplinita .

starea de necesitate

Este in stare de necesitate salariatul care savarseste fapta prejudiciabila pentru a salva de la un pericol iminent si care nu putea fi inlaturat altfel viata, integritatea corporala sau sanatatea sa, a altuia sau un bun important al sau ori al altuia sau un interes general.

excutarea ordinului de serviciu

Salariatul care executa un ordin de serviciu nu poate fi, in principiu, obligat la despagubiri pentru acoperirea prejudiciilor astfel produse. Eventual, se poate pune problema raspunderii superiorului (maistru, sef de compartiment, director etc.) care i-a repartizat sarcina de serviciu respectiva.

Daca insa ordinul este vadit nelegal, salariatul va raspunde pentru executarea lui.

Exemplu:

Daca ordinul de serviciu a fost formulat urmarindu-se in mod deliberat, prejudicierea angajatorului, se va putea angaja nu numai raspunderea celui care l-a emis, dar si a salariatului care, in cunostinta de cauza, l-a executat.

De asemenea, daca ordinul consta in obligarea salariatului la savarsirea unei nelegalitati, cum ar fi interzicerea emiterii de facturi, obligatia falsificarii de acte, etc, raspunderea ii va reveni si salariatului executant.

riscul normal al serviciului

Exista uneori, in procesul de productie, pierderi inerente, care sunt asumate si luate in calcul de la inceput de catre angajator.

Reglementari in acest sens cuprinde Hotararea de Guvern nr.1569/2002 prin care s-au aprobat Normele privind limitele legale de perisabilitate la marfuri in procesul de comercializare. Aceste pierderi si scazaminte se aproba de catre managerul, directorul sau administratorul persoanei juridice, dupa caz, la nivelul cantitatilor efectiv constatate ca pierderi naturale cu ocazia receptionarii marfurilor transportate, a inventarierii sau predarii gestiunii.

Perisabilitatile sunt zacaminte care se produc in timpul transportului, manipularii, depozitarii si desfacerii ale marfurilor, determinate de procesele naturale cum sunt: uscare, evaporare, volatilizare, pulverizare, hidroliza, racire, inghetare, topire, oxidare, aderare la peretii vagoanelor sau vaselor in care sunt transportate, descompunerea, scurgere, imbibare, ingrosare, imprastiere, faramitare, spargere, inclusiv procesele de fermentare sau biofizice, in procesul de comercializare in reteaua de distributie, depozite cu ridicata, unitati comerciale cu amanuntul si de alimentatie publica.

Pe langa acest risc normat al serviciului, exista si un risc nenormat, apreciat de angajator tinandu-se cont de specificul activitatii respective.

Astfel, de exemplu, instantele au apreciat ca un asemenea risc trebuie luat in considerare in situatii ca:

- volumul mare de operatii;

- ritmul accelerat;

- durata prelungita de desfasurare a activitatii;

- folosirea unor utilaje vechi, etc

1.4. Raspunderea patrimoniala si obligatia de restituire a salariatilor

In Codul muncii in Titlul IX capitolul III - raspunderea patrimoniala este reglementata si obligatia de restituire a salariatilor, desi, din punct de vedere juridic, aceasta nu este o componenta a raspunderii patrimoniale a salariatilor.

Astfel, salariatul care a incasat de la angajator o suma nedatorata, potrivit art. 272 din Codul muncii, este obligat sa restituie acea suma; daca a primit bunuri ce nu i se cuveneau si care nu pot fi restituite in natura sau i-au fost prestate servicii la care nu era indreptatit, este obligat sa suporte contravaloarea lor, stabilita potrivit valorii acestora la data platii.

Deci, obligatia de restituire intervine atunci cand salariatul:

a primit sume necuvenite

a primit bunuri care nu i se cuveneau si care nu mai pot fi restituite in natura

i s-au prestat servicii la care nu era indreptatit.

Prin derogare de la regula aplicabila raspunderii patrimoniale, beneficiarul are obligatia sa restiuie mai intai in natura bunurile si, numai daca acest lucru nu este posibil, este obligat sa plateasca contravalorea lor[20].

In sarcina salariatilor obligati la restituire nu se retine vinovatia celor in cauza: vinovatia apartine insa altor persoane, respectiv angajatorului - direct sau prin prepusii sai - care in mod nelegal au dispus efectuarea platilor, prestarea serviciilor prin predarea bunurilor a caror contravaloare se impune a fi restituita. De aceea, doarece nu presupune vinovatia salariatului, obligatia de restituire ce se naste in sarcina salariatului nu reprezinta o forma a raspunderii patrimoniale[21].

Ratiunea de a fi a acestei obligatii se intemeiaza pe plata lucrului nedatorat. Altfel spus, caracterul inacceptabil al imbogatirii fara just temei naste in sarcina salariatului care a primit plata (accipiens) obligatia de a restitui plata nedatrorata catre cel care a efectuat-o.

Cel vinovat de plata nedatorata, de predarea fara drept a unor bunuri sau de prestarea unor servicii necuvenite (respectiv prepusul angajatorului) are o raspundere subsidiara, el va suporta acoperirea prejudiciului numai in masura in care acesta nu poate fi recuperat de la salariatul beneficiar.

Cu toate ca sub aspectul naturii sale juridice obligatia de restituire constituie, asa cum am aratat, altceva decat raspunderea patrimoniala reglementata de Codul muncii, procedura de recuperare a pagubei de la salariat este - ca si sub imperiul Codului anterior -una si aceeasi ( art.273-275).

S-a remarcat faptul ca art.272 din Cod nu precizeaza ca si obligatia de restituire a salariatului se bazeaza tot pe normele si principiile dreptului civil, respectiv, in principal, pe art.992 si art.1092 din Codul civil. Cu toate acestea, este evident ca pentru identitate de ratiune o astfel de solutie se impune cu certitudine (neexistand o dispozitie contrara in Cod) .

In practica judiciara s-a subliniat[23] ca obligatia de restituire opereaza numai daca predarea bunurilor sau prestarea serviciilor a fost in legatura cu munca salariatului. In caz contrar, s-a evidentiat corect - avand valabilitate si in prezent - ca recuperarea prejudiciului poate urma numai calea unei actiuni de drept comun.

Asadar, in contextul reglementarilor actuale, daca nu exista nici o legatura cu munca salariatului, repararea prejudiciului se face fara aplicarea normelor derogatorii cuprinse in art.164 alin2, 270 alin.2, art.271 alin.2 si art.273 din Codul muncii.

Vom exemplifica relatarile anterioare printr-o speta in care reclamamanta si-a intemeiat actiunea pe disp.art. 272 alin.1 si 2 din Codul muncii.

Obligatia de restituire- sume incasate necuvenit

Reclamanta SC U SA a chemat in judecata paratul P.L. solicitand sa fie obligat la plata sumei de 6.458.790 lei, reprezentand debit ca urmare a incetarii raporturilor de munca.

In fapt, reclamanta a aratat ca paratului i-a fost aprobata demisia la data de 6.07. 2005, incetand astfel contractul individual de munca conform art. 55 lit.b) din Codul muncii, prin decizia nr. 247/6.07.2005.

S-a intocmit nota de lichidare a datoriilor rezultand un debit de 6.458.790 lei compus din 130.000 lei - contravaloare echipament de luru/protectie, 3.063.487 lei - contravaloare a 10 zile de concediu de odihna aferente anului 2004, necuvenite si 1.265.303 lei contravaloare a 22 bonuri de masa primite pentru luna iunie 2005.

Reclamanta a mentionat ca paratul a semnat angajamentul de plata, recunoscand datoria fata de aceasta.

In drept, actiunea a fost intemeiata pe dispozitiile art. 272 alin.1 si 2 din Codul muncii.

Pentru dovedirea cererii de chemare in judecata, reclamanta a anexat urmatoarele inscrisuri: contractul individual de munca al paratului, fisa de evidenta a obiectelor de inventar in folosinta, cererea de demisie a paratului,

decizia nr. 247/6.07.2005, statul de retributii pentru regularizarea drepturilor salariale conform fisei de lichidare pe luna iulie 2005, extras din statul de plata pe luna iunie 2005, factura nr.5052558/29.06.2005, furnizor tichete de masa pentru luna iunie 2005, extras din lista de repartizare a tichetelor de masa pentru luna iunie 2005, pontajul aferent lunii iunie 2005, nota de lichidare a datoriilor si angajamentul de plata.

Legal citat, paratul nu s-a prezentat in instanta si nu a propus probe in aparare.

Analizand cererea reclamantei in functie de sustinerile acestei si inscrisurile doveditoare depuse la dosarul cauzei, instanta a constatat ca actiunea este intemeiata intrucat art. 35 din contractul individual de munca prevede obligatia salariatului de a restitui echipementul de lucru sau de protectie, la incetarea raporturilor de munca cu angajatorul, inaintea duratei de folosire a echipamentului.

Calculul contravalorii debitului este consemnat in actiune, raportat la valoarea obiectelor de inventar, a termenului de utilizare si a timpului ramas neamortizat, ajungand la suma de 130.000 lei.

Cele 22 tichete de masa primite de parat rezulta din extrasul listei anexate actiunii unde sunt consemnate si seriile, apartinand totodata si pe factura nr.5052558/29.06.2005 anexata actiunii, valoarea lor fiind de 1.265.303 lei.

Contravaloarea celor 10 zile de odihna rezulta din calculul de regularizare a drepturilor salariale pe luna iulie 2005.

In angajamentul semnat de parat la data de 8 iulie 2005, acesta a recunoscut datoria sa fata de reclamanta, insa nu a achitat-o pana la data formularii actiunii, determinand-o pe aceasta sa solicite obligarea la plata prin hotarare judecatoreasca.

Alin.1 al art. 272 din Codul muncii arata ca "salariatul care a incasat de la angajator o suma nedatorata este obligat sa o restituie", iar potrivit alin.2 al aceluiasi articol "daca salariatul a primit bunuri care nu i se cuveneau si care nu pot fi restituite in natura sau i-au fost prestate servicii, la care nu era indreptatit, este obligat sa suporte contravaloarea lor"

Fata de probatoriile administrate in cauza si dispozitiile textului de lege mai sus enuntat, instanta a admis cererea reclamantei ca fondata si a obligat paratul la plata sumei solicitate de catre reclamanta.

Raspunderea patrimoniala a angajatorului fata de salariatii sai

Notiune si reglementare

Nu numai salariatii raspund patrimonial fata de angajator in ipoteza in care produc o paguba, dar si angajatorul raspunde patrimonial fata de salariat intr-o atare situatie

Art.269 din Codul Muncii prevede ca: "angajatorul este obligat, in temeiul normelor si principiilor raspunderii civile contractuale, sa il despagubeasca pe salariat in situatia in care acesta a suferit vreun prejudiciu material din culpa angajatorului in timpul indeplinirii obligatiilor de serviciu sau in legatura cu serviciu " (alin.1).

In situatia in care un salariat a suferit, din culpa angajatorului, un prejudiciu material in procesul executarii contractului individual de munca (respectiv in timpul indeplinirii obligatiilor de serviciu sau in legatura cu serviciul), art. 269 alin.1 din Codul muncii stabileste ca angajatorul este obligat sa il despagubeasca pe salariat, in temeiul normelor si principiilor civile contractuale.

"Angajatorul care a platit despagubirea isi va recupera suma aferenta de la salariatul vinovat de producerea pagubei, in conditiile art.270 si urmatoarele" (alin.3).

Platind despagubirile cuvenite persoanei prejudiciate, unitatea devine ea insasi prejudiciata, astfel ca paguba respectiva o va recupera de la cei vinovati de producerea ei.

Aceasta inseamna ca, pentru recuperarea pagubei, se va proceda la emiterea unui titlu executoriu, care poate fi tip decizie de imputare, sau chiar prin asumarea unui angajament de plata, impotriva carora cel in cauza poate introduce contestatie.

In situatia in care angajatorul refuza sa il despagubeasca pe salariat, in temeiul disp.art. 270 alin.2 din Codul Muncii, acesta se poate adresa instantei de judecata care va solutiona cauza potrivit reglementarilor in dreptul muncii coroborate cu prevederile dreptului comun in materie contractuala si procesuala.

Prin urmare, si raspunderea patrimoniala a angajatorului prezinta aceleasi caracteristici ca si cea a salariatilor este[26] :

contractuala avand izvorul in contractul individual de munca;

reparatorie, prejudiciul material are legatura cu serviciul,

se aplica aceleasi reguli ale raspunderii civile contractuale.

Conditiile raspunderii patrimoniale ale angajatorului

Pentru repararea prejudiciului, angajatorul si salariatul pot conveni de comun acord modalitatea de despagubire si cuantumul acestor despagubiri. Daca insa nu exista un acord in acest sens, salariatul poate formula o actiune in justitie pentru despagubiri, pentru care trebuie ca dovedeasca urmatoarele aspecte:

- fapta ilicita a angajatorului, adica incalcarea obligatiilor ce ii revin fata de salariat in temeiul contractului individual de munca incheiat cu acesta;

Deci trebuie sa existe fapta ilicita a angajatorului, fie in mod direct a acestuia, atunci cand angajatorul este persoana fizica, fie, in cazul angajatorului persoana juridica, fapta ilicita sa fi fost savarsita de catre organele de conducere ale acestuia sau de oricare salariat in calitate de prepus al persoanei juridice respective.

Desigur, fapta ilicita - ca o conditie a raspunderii angajatorului - este o fapta a uneia sau a mai multor persoane din colectivul sau. Este si motivul pentru care textul de lege mentioneaza ca despagubirile platite de angajator se vor recupera de la cei vinovati in conditiile art. 270 si urmatoarele din Codul muncii. Pot fi mentionate drept fapte ilicite ale angajatorului susceptibile sa atraga raspunderea patrimoniala a acestuia, urmatoarele

impiedicarea accesului salariatului la munca;

concedierea nelegala a salariatului;

neplata sau intarzierea platii salariului;

suspendarea nelegala din functie a salariatului ca urmare a sesizarii nejustificate a organelor de cercetare penala de catre angajator;

refuzul angajatorului de a remite salariatului documentul atestand activitatea desfasurata de acesta, vechimea in munca, in meserie si specialitate, etc.

existenta unui prejudiciu material cauzat salariatului cu conditia ca prejudiciul suferit sa fi avut loc in timpul indeplinirii indatoririlor de serviciu sau in legatura cu serviciul ;

Prejudiciul trebuie sa fie rezultatul nerespectarii de catre angajator a obligatiilor ce ii revin in temeiul dispozitiilor legale care stau la baza contractului de munca incheiat.

Intrucat art. 269 alin.1 din Codul muncii prevede expres ca angajatorul vinovat raspunde patrimonial in temeiul normelor si principiilor civile contractuale, prejudiciul pe care este obligat sa il acopere acesta cuprinde atat paguba efectiv produsa, cat si beneficial nerealizat.

raportul de cauzalitate, adica trebuie sa existe o legatura intre fapta ilicita a angajatorului si prejudiciul material suferit de catre salariat - legatura de

la efect la cauza;

Daca fapta ilicita care a cauzat prejudiciul material suferit de angajat nu se datoreaza unui fapt personal al angajatorului, atunci acesta se poate indrepta impotriva salariatului vinovat de producerea pagubei pentru recuperarea sumei aferente, in conditiile stabilite de Codul Muncii pentru raspunderea patrimoniala a salariatilor fata de angajator.

- culpa angajatorului, este de asemenea o conditie prevazuta de lege pentru angajarea raspunderii angajatorului.

In legatura cu aceasta, potrivit unei reguli de drept comun, in materia raspunderii contractuale, debitorul care nu si-a indeplinit obligatiile este prezumat in culpa, fiind aparat de raspundere numai daca dovedeste ca a fost impiedicat sa execute prevederile contractului printr-o cauza care nu ii poate fi imputata

Fara indoiala, regula isi regaseste aplicarea si in ceea ce priveste raspunderea patrimoniala a angajatorului.

Astfel, se poate observa ca toate conditiile de existenta ale raspunderii juridice, care se refera la salariati, se regasesc si in cazul raspunderii patrimoniale a angajatorului (fapta ilicita, raportul de cauzalitate, culpa).

3. Cazuri in care angajatorul raspunde patrimonial

Ca oricare alta regula de principiu, disp.art.269 din Codul Muncii pot fi incidente in numeroase situatii, de exemplu

- salariatul este impiedicat, sub orice forma sa munceasca;

- instanta sesizata cu o contestatie impotriva concedierii salariatului constata ca masura dispusa de angajator este nelegala sau netemeinica si, in consecinta, dispune acordarea de despagubiri. Despagubirile pot fi acordate fie, conform art.78 alin.2 din Cod, cumulate cu repunerea partilor in situatia anterioara emiterii actului de concediere (daca salariatul a cerut expres reintegrarea in functie), fie de sine statator, daca salariatul nu a solicitat reintegrarea sa;

- intarzierea nejustificata a platii salariului sau neplata acestuia - art.161 alin.4 din Cod

- instanta penala constata nevinovatia unui salariat care - din cauza faptelor savarsite, incompatibile cu functia detinuta - a fost suspendat din functie ( urmare a sesizarii organelor de cercetare penala de catre angajator);

- neacordarea concediului de odihna, total sau partial, pana la sfarsitul anului calendaristic urmator anulului in care salariatul nu a beneficiat de concediu;

- in cazul sustragerii echipamentului de lucru ori a celui personal, din cauza neluarii de catre angajator a masurilor de baza;

- refuzul angajatorului de a inmana salariatului (ori fostului salariat), in conditiile art.34 alin.5 din Codul muncii, documentul care sa ateste activitatea desfasurata de acesta, vechimea in munca, functie sau specialitate urmat de imposibilitatea celui in cauza - determinate de acest fapt - de a se angaja la un alt angajator.

De asemenea, in cazul in care salariatului discriminat de catre angajator i s-a produs si un prejudiciu material, va fi antrenata raspunderea angajatorului respectiv conform art. 269 din Codul Muncii.

Cazurile tipice pentru raspunderea patrimoniala a angajatorului sunt cele privind accidentele de munca si bolile profesionale.

In contextul reglementarilor actuale, raspunderea patrimoniala a angajatorului pentru prejudiciile cauzate victimelor accidentelor de munca sau

bolilor profesionale, se intemeiaza pe art. 269 din Codul muncii coroborat cu art. 46 din Legea 90/1996 republicata

4. Intinderea raspunderii patrimoniale a angajatorului

Din analiza prevederilor art. 269 din Codul muncii, se intelege ca raspunderea patrimoniala a angajatorului pentru paguba provocata salariatului,

trebuie sa fie integrala. Aceasta inseamna ca trebuie sa fie calculate si acordate salariatului si foloasele nerealizate.

Raspunderea patrimoniala integrala a angajatorului intervine ori de cate ori paguba este cauzata cu vinovatie de catre organele de conducere sau de catre prepusii acestuia.

Salariatul este indreptatit sa pretinda de la angajatorul care l-a pagubit nu numai creanta propriu-zisa privitoare la despagubiri, ci si dobanzi, care, in conformitate cu disp.art. 1088 Cod civil, incep sa curga de la data introducerii cererii de chemare in judecata.

In temeiul art. 269 din Codul muncii, angajatorul nu este tinut decat la repararea prejudiciului material pricinuit salariatului, nu si a prejudiciului moral. Este insa admisibila clauza contractuala prin care partile contractului individual de munca ar conveni ca angajatorul sa repare si prejudiciile morale suferite de salariat