AUTORITATEA LUCRULUI JUDECAT

Autoritatea lucrului judecat

In unele din lucrarile teoretice si solutiile practice ale instantelor judecatoresti s-a vorbit ori inca se vorbeste cu insuficienta rigoare, nediferentiat, despre "autoritatea lucrului judecat", "exceptia autoritatii lucrului judecat", "puterea lucrului judecat", "forta executorie", "putere de lege" - atribute considerate a fi exclusive hotararilor judecatoresti sau, intr-o acceptiune mai larga, deciziilor juridice prin care prin care se solutioneaza un raport conflictual. Nu au lipsit insa si incercarile notabile de a circumscrie in sfera unor notiuni specifice terminologia la care ne-am referit[1].

Intr-un studiu care, prin cuprinderea sa, depaseste obiectul cercetarii enuntate in titlul lui[2], autoritatea lucrului judecat, este considerata prezumtia de adevar pe care legea o confera constatarilor privitoare la raporturile juridice contestate intre parti. Ea dispenseaza de orice dovada pe acela in favoarea caruia a fost stabilita. in consens cu o parte a literaturii juridice, puterea de lucru judecat se considera a fi o denumire rezervata prezumtiei generate de acele hotarari ce pot fi supuse numai cailor de atac extraordinare. Exceptia de lucru judecat este mijlocul procesual prin care partile si instanta din oficiu pot impiedica repunerea in discutie a unui raport juridic constatat printr-o hotarare jurisdictionala anterioara. Efectul acesteia este respingerea de plano a actiunii ulterioare.

In alte studii, distinctia notionala si terminologica propusa este infatisata prin precizarea functiilor "puterii de lucru judecat": functia de impiedicare a unei noi judecati, (non bis in idem - iudicata pro veritae habetur- deci prezumtia de adevar a hotararii judecatoresti definitive); functia de a face sa fie executata hotararea definitiva[3]. Desi precizarile facute par a implica cerinta delimitarii conceptelor amintite, autoritatea lucrului judecat este sinonima puterii lucrului judecat. intr-adevar, se spune: "Autoritatea de lucru judecat este puterea sau forta acordata de lege hotararii judecatoresti definitive, de a fi executata si de a impiedica o noua urmarire pentru acelasi fapt. Institutia puterii lucrului judecat este impusa de necesitatea stabilitatii hotararilor judecatoresti definitive, care creeaza incredere in temeinicia activitatii justitiei, dand siguranta cetatenilor in ce priveste ocrotirea drepturilor lor, asigurand ordinea de drept instaurata". Aceeasi intelegere a celor doua concepte strabate si din afirmatia potrivit careia autoritatea lucrului judecat nu este numai o dispensa de dovada, ci ea reprezinta si interdictia de a formula din nou o pretentie asupra careia s-a pronuntat in mod definitiv un organ jurisdictional , caci, asa spunand, interdictia despre care se vorbeste nu este altceva decat descrierea, intr-o anume masura si o anume forma, a puterii lucrului judecat. Mai explicit, aceasta sinonimie rezulta din urmatoarele: " Prin lucru judecat (res iudicata) - spun doi autori de prestigiu - se intelege ceea ce s-a decis printr-o hotarare judecatoreasca, iar puterea sau autoritatea lucrului judecat inseamna forta cu care se impune lucrul judecat si care este aCeea a unei prezumtii absolute, in virtutea careia se prezuma ca ceea ce a decis instanta corespunde adevarului, asa incat impotriva acesteia nici o proba contrara nu poate fi admisa, nici chiar marturisirea: res iudicata pro veritae habetur. in lucrari mai recente se vorbeste fie de autoritatea lucrului judecat , fie de puterea lucrului judecat , fara a fi puse in disutie motivele uneia sau alteia din optiuni.

O baza de distinctie intre autoritatea lucrului judecat si puterea lucrului judecat decurge din efectele hotararii definitive: a) efectul pozitiv, care constituie temeiul juridic al executarii dispozitivului hotararii (eficienta activa), este exprimat concis prin puterea lucrului judecat, puterea ce confera persoanelor in favoarea carora au fost pronuntate dispozitiile hotararii dreptul de a folosi mijloace legale pentru executarea acelor dispozitii; b) efectul negativ se exprima in impiedicarea unei noi judecati - ori, in materie penala, chiar a unei noi urmariri - pentru faptele si pretentiile solutionate prin hotarire, potrivit regulii non bis in idem efect caruia ii corespunde conceptul de sinteza : autoritatea lucrului judecat. impotriva incalcarii acestei autoritati opereaza exceptia puterii lucrului judecat.

Sunt doar cateva incercari, la care s-ar mai putea adauga si altele, cu largi si substantiale motivatii, facute in scopul de a accentua rigoarea terminologica din interiorul acestei institutii.

Facand abstractie de nuantele mai mult sau mai putin semnificative ce ar putea fi desprinse din precizarile la care ne-am referit, credem ca, privind comparativ punctele de vedere exprimate, sinonimia celor doua concepte, ce ne este adeseori sugerata, nu pare a fi lipsita de motivatie. Autoritatea lucrului judecat exprima adevarul obiectivat prin confruntarile si constatarile jurisdictionale, sintetizate in cele din urma in decizia adoptata si considerata ca definitiva. Puterea lucrului judecat are in vedere efectele ce decurg din imprejurarea ca adevarul obiectiv a fost descoperit, recunoscut si consacrat. Termenul "putere", fara a putea fi scos din campul semantic al celui de autoritate, desemneaza valoarea dobandita si deci impusa a adevarului consacrat deja printr-o decizie juridica, fata de alte eventuale incercari de cautare a aceluiasi adevar, fata de incercarile ce s-ar putea face in viitor ca, prin alte decizii juridice, sa fi inca o data stabilit acelasi adevar ori chiar unul opus lui. Autoritatea lucrului judecat, ca prezumtie de adevar, se converteste in planul efectelor juridice ale hotararii ce-l incorporeaza in puterea lucrului judecat. Autoritatea lucrului judecat, cat si puterea lucrului judecat exprima aceeasi idee, dar pe planuri diferite: autoritatea lucrului judecat exprima ideea de gasire si consacrare a adevarului; puterea lucrului judecat exprima ideea de impunere a acestui adevar in campul relatiilor juridice. si una si cealalta este o prezumtie - o prezumtie absoluta; prima priveste adevarul stabilit, a doua - implicatiile stabilirii adevarului de catre un organ jurisdictional, in formele si in conditiile prescrise de lege. Dar, desi cele doua prezumtii opereaza in planuri diferite, ele nu pot fi totusi desprinse pana la capat, ci, dimpotriva, reclama chiar complementarea reciproca, de vreme ce adevarul obiectiv este recunoscut printr-un act juridic, pe de o parte, iar pe de alta parte, substanta actului juridic, sursa valorii si fortei sale il constituie tocmai adevarul obiectiv pe care-l incorporeaza .

Daca deosebirile, nu lipsite de interes, dintre autoritatea lucrului judecat si puterea lucrului judecat s-au dovedit a fi mai anevoioase si posibil a fi conduse numai pana la un punct, dincolo de care identificarea celor doua concepte nu numai ca nu este impiedicata, ci chiar justificata, in schimb, in incercarea de delimitare a autoritatii sau puterii lucrului judecat de exceptia lucrului judecat ne putem sprijini pe cateva criterii substantiale.

Sub aspectul fondului, autoritatea lucrului judecat reprezinta o prezumtie absoluta a adevarului. Ea confera pe planul dreptului procesual o exceptie peremptorie - exceptia autoritatii lucrului judecat, ce poate fi invocata de parti ori chiar de instanta de fond sau de recurs din oficiu - care impiedica o noua judecata asupra unei chestiuni definitiv solutionate . Pornind de aici, distinctiile dintre cele doua concepte pot fi construite pe urmatoarele criterii: prin natura lor - autoritatea lucrului judecat este un mijloc de dovada; exceptia de lucru judecat este numai un mijloc procesual; prin functie - autoritatea de lucru judecat are o functie pozitiva, constatarile jurisdictionale, investite cu valoarea unei prezumtii legale de adevar, fiind considerate adevarate; exceptia de lucru judecat are o functie negativa, in sensul ca ea impiedica reinnoirea unui litigiu solutionat anterior; prin domeniu - exceptia de lucru judecat opereaza strict intre persoanele prezente sau reprezentate in cele doua litigii succesive.

Pentru existenta autoritatii lucrului judecat, atat in materie civila, cat si in materie penala, au fost stipulate cateva conditii, ce trebuie indeplinite cumulativ.

A. Sa existe identitate de persoane adica, in cea de-a doua judecata - ori chiar urmarire penala - sa fie vorba de aceleasi persoane, in sens fizic, in aceeasi calitate procesuala. Precizand ca este vorba de aceleasi persoane, "in sens fizic", avem in vedere ca, chiar in situatia schimbarii sau dobandirii unui alt nume, identitatea de persoana se pastreaza, daca, bineinteles, ea se infatiseaza in proces in aceeasi calitate procesuala. Nu este nevoie ca persoana sa fie fiziceste prezenta in judecata, sau, mai larg spus, in proces, fiind suficient ca ea sa fie juridiceste prezenta, adica sa fi fost legal citata ori reprezentata. Cateva solutii ale practicii judecatoresti, la care ne vom referi, au adancit si explicat conditia identitatii de persoane. Astfel, in materie civila s-a decis ca: nu exista identitate de persoane atunci cand una din parti a figurat intr-un proces ca parata, iar in alt proces ca chemata in garantie ; identitatea de persoane, ceruta pentru existenta puterii lucrului judecat, inseamna participarea in ambele procese a acelorasi persoane, ca titulare ale drepturilor ce formeaza obiectul pricinii, excluzandu-se astfel situatia an care in care una din parti a figurat in primul proces pentru altul si nu in nume propriu ; imprejurarea ca intr-un proces o parte a figurat ca reclamanta si cealalta ca parata, iar in al doilea proces aceste calitati sunt inversate, nu este de natura sa justifice concluzia lipsei de identitate; faptul ca partea nu a reusit sa-si dovedeasca calitatea (de mostenitor) in primul proces, nu o indrituieste sa porneasca alt proces, infatisand de aceasta data certificatul de mostenitor; constatarea lipsei de calitate in actiunea posesorie are putere de lucru judecat in alta actiune de restituire a fructelor; debitorii solidari pot invoca fata de creditor hotararea avantajoasa obtinuta de alt codebitor. Mai mult chiar, in ultimul timp s-a decis ca reclamantul caruia i s-a respins prima actiune i se poate opune cu succes puterea lucrului judecat de paratul din a doua actiune - altul decat cel din primul proces, daca acesta are aceeasi situatie juridica cu primul parat. Solutia isi gaseste explicatia - cum temeinic s-a remarcat - in noua conceptie a procesului civil, care este dominat de rolul activ al judecatorului, obligat sa depuna toate eforturile - uneori chiar peste vointa partilor, ca in materie de probe - pentru aflarea adevarului . Alta este, desigur, situatia paratului din al doilea proces - observau cu finete aceiasi autori. Chiar daca este legat de paratul din primul proces prin raporturi de solidaritate sau datorita caracterului indivizibil al obiectului litigiului, lui nu-i poate fi opusa prima hotarare, deoarece nu a avut putinta sa-si faca apararea . Reclamantul nu are a se plange, caci el a fost parte si s-a aparat in ambele procese.

In materie penala, identitatea de persoana este mai usor de stabilit. Aceasta pentru ca, raspunderea penala operand in personam, trebuie sa fie vorba de aceeasi persoana, in sens fizic, iar, pe de alta parte, calitatea procesuala nu poate fi decat aceea de invinuit sau inculpat. Prin urmare, pentru existenta identitatii de perrsoana nu are relevanta pozitia pe care o ocupa persoana in raport cu savarsirea infractiunii (autor, coautor, complice etc.), intrucat schimbarea formei de participatie penala nu poate conduce decat la modificarea incadrarii juridice a faptei, iar nu a faptei insasi, ceea ce nu afecteaza eficienta lucrului judecat.

B. Sa existe identitate de obiect. "Este lucru judecat - spune art.1201 Cod civil - atunci cand a doua cerere de judecata are acelasi obiect, este intemeiata pe aceeasi cauza si este intre aceleasi parti, facuta de ele, si in contra lor in aceeasi calitate". Art.10 Cod procedura penala, insiruind autoritatea de lucru judecat printre cauzele care determina inaptitudinea functionala a actiunii penale, cauzele deci in care punerea in miscare sau exercitarea actiunii penale este impiedicata, precizeaza ca exista autoritate de lucru judecat atunci cand cu privire la fapta care face obiectul unei cauze penale si la faptuitorul tras la raspundere penala s-a pronuntat o hotarare definitiva.

Obiectul si cauza in materie procesual civila realizeaza o unitate complexa, desemnata prin raport juridic, a carei identitate se cere pentru existenta autoritatii lucrului judecat. Prin obiect intelegem insasi pretentia formulata prin cerere; prin cauza intelegem temeiul juridic al dreptului pretins, care nu trebuie confundat nici cu scopul urmarit prin actiune, nici cu motivele cererii sau mijloacele de dovada[13].

C. Sa existe o hotarare prin care sa se rezolve fondul litigiului. Uneori, in literatura de specialitate, aceasta conditie este formulata fie in sensul ca trebuie sa existe o hotarare definitiva, fie o hotarare susceptibila de atac numai prin exercitarea cailor extraordinare de atac, fie ca hotararea trebuie sa fie definitiva si irevocabila. Toate aceste atribute ale hotararii credem, insa, ca nu sunt esentiale pentru existenta lucrului judecat. Astfel, pot exista hotarari care, desi nu sunt definitive, se bucura de prezumtia autoritatii lucrului judecat, fie in intregimea lor, fie si unele din elementele lor constitutive .

In materie civila, cand primul proces se gaseste in recurs, in al doilea proces la judecatorie, nu mai opereaza litispendenta, ci puterea lucrului judecat, judecata urmand a fi suspendata pana la solutionarea recursului. Alteori, hotararile desi sunt definitive, ele nu sunt irevocabile. Acesta e cazul, de exemplu, al hotararilor prin care se dispune obligarea la plata unei pensii de intretinere, cuantumul acesteia putand fi reevaluat periodic. In fine, chiar hotararile definitive si irevocabile pot fi totusi inlaturate prin caile extraordinare de atac. Ceea ce apare insa pretutindeni drept conditie esentiala este faptul ca prin hotarare sa se rezolve fondul litigiului, deoarece numai astfel partea al carei drept a fost recunoscut se poate prevala de acesta intr-o noua judecata, iar instanta nu mai poate lua in discutie existenta dreptului[15].

Ne-am referit tot timpul la hotarari ale instantelor judecatoresti. Oare autoritatea lucrului judecat este un atribut specific si exclusiv numai acestei categorii de acte jurisdictionale? In prezent s-a conturat parerea unanima si deplin motivata ca toate deciziile adoptate in cadrul unei proceduri jurisdictionale si prin care se solutioneaza fondul unui litigiu se bucura de autoritatea lucrului judecat. Practica a avut a se pronunta in repetate randuri asupra acestei probleme si de fiecare data concluzia a fost aceeasi; indiferent de care anume organ jurisdictional era vorba (comisii de judecata, organe arbitrare, colegiul de jurisdictie al Curtii Superioare de control financiar, Comisia de arbitraj de pe langa Camera de Comert si Industrie).

Din cuprinsul hotararii numai dispozitivul acesteia este inzestrat cu autoritatea de lucru judecat, el sintetizand si valorizand toate constatarile organului jurisdictional. Prezumtia legala de adevar apartine nu numai constatarilor principale si exprese ale hotararii, dar si celor incidente si implicite.

Principiul puterii de lucru judecat impiedica nu numai judecarea din nou a unui nou proces avand acelasi obiect, aceeasi cauza si fiind purtat intre aceleasi parti, ci si contrazicerile intre doua hotarari judecatoresti, in sensul ca drepturile recunoscute unei parti sau constatarile facute printr-o hotarare judecatoreasca definitiva sa nu fie contrazise printr-o alta hotarare posterioara, data intr-un alt proces". Ar rezulta, deci, ca cele doua finalitati sunt cumulative, urmarindu-se prevenirea atat a unei noi judecati, cat si contrazicerile dintre doua hotarari. Problema teoretica si practica ce s-ar putea totusi pune este aceea de a sti daca poate avea loc o noua judecata in aceeasi cauza, cu conditia insa ca hotararea pronuntata sa nu o contrazica pe prima.

S-ar parea, deci, ca sub conditia de a nu se ajunge la o a doua hotarare ce ar contrazice-o pe prima este posibila o noua judecata in acelasi raport juridic. Dar, rationand astfel, unii autori sunt de parere[16] ca am ajunge la infirmarea finalitatii autoritatii lucrului judecat, de vreme ce calea unor noi judecati in aceeasi cauza ar ramane deschisa, fapt ce ar afecta considerabil stabilitatea ordinii de drept. Dealtfel, n-am putea justifica prin nimic cea de-a doua judecata daca, oricum, ea nu poate conduce la o hotarare care sa o contrazica pe cea pronuntata in prima judecata.

Asa fiind, precizarea celei de-a doua functii a autoritatii lucrului judecat - prevenirea pronuntarii unor hotarari contrazicatoare in aceeasi cauza - este de prisos, fata de mentinerea primei functii - prevenirea unei noi judecati - din moment ce, indiferent de rezultatul judecatii, cea de-a doua hoatrare este neavenita fata de prima, care se bucura de autoritatea lucrului judecat. Este si ratiunea pentru care, atunci cand existenta autoritatii lucrului judecat nu a fost cunoscuta sau invocata si s-a pronuntat o noua hotarare definitiva, hotararea pronuntata ulterior va fi desfiintata. in prezenta a doua grade de jurisdictie si a unor organe jurisdictionale de natura diferita, care este relatia, sub aspectul lucrului judecat intre diversele hotarari pronuntate sau pe cale a se pronunta?

Mai intai, relatiile existente intre actiunile penale si cele civile, ca si intre hotararile instantelor de grade diferite. Cand prejudiciul cauzat unei persoane a fost determinat de savarsirea unei fapte penale si pentru acea fapta s-a pornit proces penal, persoana vatamata poate opta intre a se constitui parte civila in procesul penal sau a se judeca ulterior, aparte la instanta civila pentru paguba pricinuita. Daca persoana vatamata s-a adresat cu actiunea sa la instanta penala, ea nu mai poate reveni apoi la instanta civila, potrivit principiului una via electa. Optand pentru instanta civila procesul civil se suspenda pana la solutionarea actiunii penale. Daca instanta penala nu a solutionat si actiunea civila ori nu a solutionat-o in intregime pentru toate capetele de cerere formulate, persoana vatamata urmeaza a se adresa instantei civile, dupa caz, pentru intreg sau numai pentru capetele de cerere nesolutionate de instanta penala. Cand actiunea civila nu a fost alaturata celei penale, dar a fost introdusa la instanta civila, hotararea instantei penale, ramasa definitiva, are autoritate de lucru judecat asupra judecatii civile in privinta existentei faptei imputate, persoanei care a savarsit fapta si vinovatia acesteia. De asemenea, in fata instantei civile raman valabile masurile instantei penale privitoare la restituirea lucrurilor, la desfiintarea totala sau partiala a inscrisurilor false, restabilirea situatiei anterioare savarsirii infractiunii, masurile asiguratorii privind reparatiile civile[17].

Daca instanta civila s-a pronuntat inaintea punerii in miscare a actiunii penale ori a reluarii procesului penal dupa suspendare, hotararea civila are autoritate de lucru judecat in procesul penal, privitor la latura civila. Cand instanta penala adopta dispozitii inconciliabile cu cele ale instantei civile, persoana care a fost obligata la operatiuni civile sau cea careia i s-au respins pretentiile civile prin hotararea civila poate cere revizuirea cauzei civile.

Hotararea instantei ierarhic superioara prin care se dispune casarea hotararii instantei de fond, are autoritate de lucru judecat cu privire la elementele procesului ce au fost solutionate de catre instanta de recurs.

Intocmai ca in cadrul raporturilor ierarhice dintre hotararile instantelor judecatoresti, hotararea instantei judecatoresti are autoritate de lucru judecat in fata comisiei de judecata in schimb, hotararea comisiei de judecata nu are autoritate de lucru judecat in fata instantei judecatoresti.

Efectele autoritatii lucrului judecat sunt diferite, dupa cum ele inzestreaza o hotarare penala sau civila. Hotararea penala definitiva are efecte erga omnes. Prin efect erga omnes se intelege ca hotararea penala definitiva se impune prin dispozitivul ei nu numai partilor din proces, ci si persoanelor si organelor care nu au luat parte la judecata dar care, fie pe cale penala, fie pe cale civila, incearca sa repuna in discutia organelor judiciare chestiunile definitiv rezolvate prin hotararea penala. Dimpotriva, hotararea civila definitiva are efecte numai inter partes, adica numai fata de partile din proces, precum si fata de succesorii lor in drepturi. Ea nu poate fi insa opusa tertilor care nu au luat parte la judecata: res inter alios iudicata aliis nec nocere nec prodesse potest. Distinctia este doar de principiu, intrucat exista si exceptii. De exemplu, produc efecte erga omnes hotararile in materie de stare civila, in materie de interdictie, divort, declararea mortii prin hotarare judecatoreasca etc[18].

In randul temelor discutate pana aici cu privire la autoritatea lucrului judecat, apreciem ca necesar sa mai raspundem unei singure intrebari: partea in favoarea careia opereaza autoritatea lucrului judecat poate renunta la beneficiul acesteia si sa primeasca o noua judecata? intr-o decizie a sectiei civile a Tribunalului Suprem, raspunzandu-se la aceasta intrebare, s-a spus: "La puterea lucrului judecat, care este oricum in favoarea partilor, se poate renunta, fie prin neinvocarea ei, fie prin neexecutarea hotararii judecatoresti in termenul legal de prescriptie a executarii. De asemenea, renuntarea la puterea lucrului judecat poate avea loc si printr-o manifestare expresa de vointa, intrucat nu exista nici un motiv care sa o impiedice, o atare manifestare de vointa putand fi atacata numai pentru vicii de consimtamant".

Asadar, autoritatea lucrului judecat semnifica stabilirea adevarului obiectiv in relatia litigioasa ce a fost transpusa spre solutionare unui organ jurisdictional, exprimata concis prin formula res iudicata pro veritate habetur. infatisandu-se ca prezumtie absoluta inseamna ca adevarul obiectiv adus la lumina de catre organul jurisdictional nu mai poate fi ulterior inlaturata prin nici un mijloc, el fiind statornicit irevocabil. Pe baza si din perspectiva conceptiei materialist-dialectice pe care o profesam, poate fi oare vorba de stabilirea unui adevar obiectiv de o asemenea valoare si cu un caracter atat de ferm? Pentru a tinde la un asemenea scop, cadrul institutional instituit spre descoperirea adevarului nu numai ca nu trebuie sa cunoasca nici un fel de victime, dar el trebuie chiar sa stimuleze, sa dinamizeze aflarea adevarului.

Principiul aflarii adevarului obiectiv isi gaseste, in legislatia noastra civila si penala consacrare explicita: judecatorii sunt obligati spune art.130 alin.2 Cod procedura civila "sa staruie, prin toate mijloacele legale pentru a descoperi adevarul si a preveni orice greseala in cunoasterea faptelor"; "in desfasurarea procesului penal - spune art.3 Cod procedura penala - trebuie sa se asigure aflarea adevarului cu privire la faptele si imprejurarile cauzei precum si cu privire la persoana faptuitorului".

Prescris ca regula fundamentala a procesului nostru judiciar, garantat si stimulat prin ambianta si interdependenta celorlalte principii, principiul aflarii adevarului obiectiv are toate perspectivele realizarii lui. Temeiul si sursa decisiva a validarii acestui principiu in viata le constituie dialectica materialista, care nu numai ca postuleaza posibilitatea aflarii adevarului, dar si ofera caile spre a ajunge la cunoasterea lui. Exista insa un adevar obiectiv, absolut si avem mijloacele spre a ajunge la el[19]?

Adevarul obiectiv, cu pretentii de adevar absolut, poate fi cunoscut. "Punctul de vedere al vietii, al practicii" este punctul de vedere prim si fundamental al teoriei cunoasterii. Pornind de la realitatile vietii si reintorcandu-ne la ele, adevarul cautat se lasa in cele din urma descoperit. Dar adevarul odata descoperit, nu trebuie considerat ca un dat imuabil[20].

Inseamna oare aceasta ca trebuie sa ne refuzam categoria de adevar absolut? Teoria adevarului nu a indemnat niciodata la o asemenea oponenta. in limitele de cunoastere date, la un anume nivel si la un anume timp, in anumite conditii si in textura anumitelor imprejurari, adevarul decoperit poate fi infatisat ca adevar absolut. Teoria absolutului si relativului respecta atat caracterul cumulativ al adevarului, cat si caracterul sau imperfect si revizuibil. in spatiul unor asemenea intelegeri putem vorbi de caracterul cumulativ al adevarului, cat si de caracterul sau imperfect si revizuibil. Dintr-o asemenea perspectiva putem deci vorbi si de caracterul absolut al adevarului stabilit de instanta[21].

Categoria de adevar fiind insa o categorie deschisa, este oare firesc si legitim ca, prin forta puterii lucrului judecat, adevarul odata stabilit sa fie definitiv, irevocabil impus? S-ar parea ca nu. Ca toate celelalte adevaruri si cel stabilit de catre instanta ar trebui sa fie supus unor permanente reevaluari. in campul relatiilor juridice, consolidate in continut de catre instante prin verdictul lor, acest lucru este posibil. Mai corect spus, acest lucru nu este posibil in aceleasi conditii ca si in alte domenii. cerinta valorizarii in cele din urma a drepturilor subiective, corelata cu aceea a stimularii si garantarii indeplinirii obligatiilor subiective, pe fondul unei ordini juridice stabile la care trebuie sa aspiram, reclama transarea, la un anumit nivel, cu caracter definitiv, a punctelor divergente existente intre purtatorii acelor drepturi si obligatii[22]. Adevarul stabilit de instanta este un adevar absolut, la nivelul, in limitele si in conditiile ce caracterizeaza procesul cunoasterii la un moment dat. in acelasi timp, credincios conceptiei care ii sta la baza aceea a teoriei adevarului, dreptul nu refuza hotarat posibilitatea reconsiderarii adevarului gasit si consacrat prin mijloacele sale, oferind si caile ce ar putea conduce la o atare reconsiderare. Existenta a doua grade de jurisdictie pentru a permite celui ce considera solutia instantei de la primul nivel ca nelegala ori netemeinica sa se judece la instanta superioara, suplimentata prin recunoasterea unor cai extraordinare de atac, lasa deschisa, in anumite limite si in anumite conditii, posibilitatea reevaluarii adevarului ce sta la baza unei decizii inzestrate chiar cu prezumtia absoluta de autoritate. Uneori, cum am vazut pentru ipoteza cand doua sau mai multe acte alcatuiesc o singura infractiune, unul din elementele substantiale ale dispozitivului - pedeapsa - poate fi reconsiderat, chiar fara a se exercita vreuna din caile de atac impotriva hotararilor judecatoresti ce a intrat in puterea lucrului judecat. Este motivul pentru care se considera justificata trecerea prezumtiei autoritatii lucrului judecat si, respectiv, a puterii lucrului judecat din categoria prezumtiilor absolute in categoria intermediara a acelor prezumtii ce pot fi totusi inlaturate in anumite conditii si limite.