Actele de dispozitie ale partii prin care se pune capat judecatii

Actele de dispozitie ale partii prin care se pune capat judecatii

Actele de dispozitie ale partilor in procesul civil sunt:

- renuntarea reclamantului la judecata sau la insusi dreptul pretins (desistarea);

- recunoasterea de catre parat a pretentiilor reclamantului si aderarea de catre partea care a pierdut procesul la hotararea pronuntata impotriva sa (achiesarea);

- intelegerea ambelor parti de a curma procesul inceput (tranzactia).

1. Desistarea

In conformitate cu principiul disponibilitatii legea procesuala civila da posibilitatea reclamantului de a pune capat procesului civil inceput, in orice faza s-ar gasi, prin renuntarea la judecati sau la dreptul pretins.

a)Renuntarea la judecata

Renuntarea la judecata este actul procesual prin care reclamantul se desisteaza de judecata inceputa (paratul va putea sa renunte la judecata numai in cazul in care are si el calitatea de reclamant, adica in cazul in care a facut o cerere reconventionala). In consecinta, dreptul pretins ramanand neatins, el poate incepe o noua judecata in vederea apararii sau valorificarii aceluiasi drept, cu conditia ca intre timp sa nu fi operat prescriptia.

Conditiile si caracterele renuntarii la judecata

Renuntarea la judecata fiind un act de dispozitie, se cere ca reclamantul sa aiba in momentul renuntarii capacitatea de a dispune, adica sa aiba capacitate de exercitiu. In cazul in care renuntarea se face prin mandatar, potrivit art. 69 alin. 1 C. proc. civ., reclamantul trebuie sa-i dea o procura speciala in acest sens.

Renuntarea la judecata facuta de reprezentantii si ocrotitorii legali ai persoanelor incapabile ori cu capacitate restransa, atunci cand acestea au in proces calitatea de reclamanti, trebuie sa fie incuviintati de autoritatea tutelara.

Renuntarea la judecata este individuala. In cazul coparticiparii procesuale active, renuntarea la judecata a unuia dintre reclamanti nu produce nici un efect fata de ceilalti reclamanti care doresc sa continuie procesul. In cazul coparticiparii procesuale pasive, renuntarea reclamantului la judecata inceputa numai fata de unul dintre parati, nu produce nici un efect fata de ceilalti parati cu care urmeaza sa se judece in continuare.

Renuntarea la judecata este un act unilateral. Aceasta nu inseamna ca paratul nu este tinut sa-si manifeste si el vointa in sensul acceptarii renuntarii reclamantului. Potrivit art. 246 alin. 3 C. proc. civ. 'daca renuntarea s-a facut dupa comunicarea cererii de chemare in judecata, instanta, la cererea paratului, va obliga pe reclamant la cheltuieli'.

Cand partile au intrat in dezbaterea fondului (acest moment incepe o data cu admiterea probelor) renuntarea nu se poate face decat cu invoirea celeilalte parti. Daca paratul are suficiente motive sa creada ca actiunea reclamantului va fi respinsa, el are deplina facultate sa se opuna renuntarii facute de reclamant si sa ceara continuarea judecatii asupra fondului cauzei. Numai in procesul de divort paratul nu se poate opune la renuntarea reclamantului la proces.

Renuntarea la judecata poate fi facuta oricand in cursul judecatii fie verbal in sedinta, fie prin cerere scrisa (art. 246 alin. 1). Asupra declaratiei de renuntare la judecata instanta urmeaza a se pronunta printr-o incheiere fara nici o motivare, deoarece instanta prin incheiere ia act de vointa reclamantului de a se desista de la judecata inceputa. Aceasta incheiere nu este susceptibila de a fi atacata cu apel (art. 246 alin. 2 C. proc. civ.).

Incheierea prin care s-a luat act de vointa reclamantului de a se desista de la judecata inceputa pune capat procesului prin inchiderea dosarului.

Prin incheierea dosarului, partile sunt puse in situatia anterioara introducerii actiunii, cu toate efectele ce decurg din acest fapt. Efectele renuntarii la judecata fiind numai de ordin procesual, reclamantul va putea incepe o noua judecata, intrucat fondul dreptului ramane neatins.

b)Renuntarea la dreptul pretins

Renuntarea la drept este actul procesual prin care reclamantul renunta la insusi dreptul pretins in judecata. In consecinta, renuntand de a mai avea vreo pretentie impotriva paratului, reclamantul pierde si facultatea de a se mai adresa instantei cu o noua cerere in vederea valorificarii dreptului asupra caruia a renuntat.

Tinand seama de consecintele grave ale renuntarii de la dreptul pretins, manifestarea de vointa a reclamantului in acest sens trebuie facuta numai cu respectarea unor anumite conditii si forme:

Principala conditie ceruta pentru a putea renunta la dreptul pretins este conditia capacitatii. Persoanele care nu au capacitate de exercitiu, precum si cele ce actioneaza in numele altuia, nu pot renunta la dreptul pretins in judecata (intr-o actiune pentru stabilirea paternitatii si intretinere, mama reclamanta nu se poate desista personal de la un drept care apartine minorului si pe care l-a pretins in numele acestuia).

O alta conditie ce trebuie indeplinita atunci cand se renunta la dreptul pretins sau la actiune este exprimarea libera a consimtamantului reclamantului in acest sens. Daca actul renuntarii nu este expresia vointei libere a reclamantului, nu-si va produce efectele (cand retragerea unei actiuni este rezultatul unei erori materiale, partea poate interveni asupra ei; instanta este obligata sa verifice situatia deoarece astfel hotararea ramane contrara adevaratului obiectiv).

Si renuntarea la dreptul pretins ca si renuntarea la judecata este un act unilateral. Pentru efectuarea acestui act nu se cere consimtamantul paratului. Art. 247 alin. 2 C. proc. civ. prevede ca renuntarea se poate face si fara invoirea celeilalte parti. De altfel, paratul nu ar avea nici un interes sa se opuna, intrucat reclamantul renuntand la insusi dreptul pretins, paratul nu se mai vede amenintat de o noua judecata.

Prin renuntarea la dreptul pretins, reclamantul nu trebuie sa urmareasca scopuri ilicite, sa eludeze legea ori sa prejudicieze interesele statului.

In ceea ce priveste forma in care se poate face renuntarea la dreptul pretins, in art. 247 alin. 3 C. proc. civ., se face precizarea ca aceasta se poate face in sedinta sau prin inscris autentic.

Renuntarea la dreptul pretins poate fi facuta oricand in fata primei instante si chiar direct, in fata instantei de apel.

Cand renuntarea se face in fata primei instante, aceasta ia act de manifestarea de vointa a reclamantului de a nu mai avea nici o pretentie impotriva paratului, pronuntand o hotarare, prin care respinge actiunea reclamantului in fond. Totodata instanta va hotari si asupra cheltuielilor de judecata, care vor fi suportate de reclamant. Hotararea pronuntata nu este susceptibila de a fi atacata cu apel (art. 247 alin. 1 si 4 C. proc. civ.).

Cand renuntarea se face in fata instantei de apel, hotararea primei instante va fi anulata in total sau in parte, in masura renuntarii (art. 247 alin. 5 C. proc. civ.).

Renuntarea la dreptul pretins stinge procesul prin respingerea in fond a actiunii. Odata cu stingerea procesului, pentru reclamant se stinge si posibilitatea pornirii unui nou proces pentru valorificarea dreptului la care a renuntat.

2. Achiesarea

Notiunea achiesarii

In acceptiunea juridica, a achiesa inseamna a incuviinta, a consimti, a fi de acord, a recunoaste un act, un drept, o hotarare etc. In cadru1 procesului civil, achiesarea este manifestarea in forma procesuala a consimtamantului paratului de a recunoaste pretentiile reclamantului sau a partii care a pierdut procesul in fata primei instante de a renunta la calea de atac.

In cadrul procesului civil, achiesarea poate avea loc in doua situatii:

a) - cand paratul recunoaste pretentiile reclamantului (art. 1204 C. civ. si art. 270 C. proc. civ.);

b) - cand partea care a pierdut procesul in fata primei instante (indiferent care dintre ele) achieseaza la hotararea pronuntata prin renuntarea la calea de atac (art. 267 C. proc. civ.).

Conditiile cerute pentru a achiesa sunt aceleasi ca si la desistare:

- capacitatea de a dispune

- exprimarea libera a consimtamantului;

- urmarirea unui scop licit etc.

Datorita faptului ca achiesarea produce efecte deosebit de grave pentru partea de la care emana, in materiile in care este vorba de valorificarea si a unor interese generale (alaturi de cele ale partilor), achiesarea nu este permisa.

Astfel, in procesele in care sunt angajate drepturi asupra carora nu se poate dispune, cum ar fi in materie de casatorie, acte de stare civila, capacitate etc., achiesarea nu poate opera.

Achiesare poate fi expresa sau tacita.

Este expresa atunci cand vointa partii de a achiesa rezulta dintr-un act special intocmit in acest sens, de exemplu, interogatoriul prin care paratul recunoaste pretentiile reclamantului.

Este tacita cand vointa partii rezulta dintr-o manifestare careia nu i se poate atribui o alta semnificatie, de exemplu, partea care a pierdut procesul in fata instantei de fond si lasa sa treaca termenul de apel, inseamna ca achieseaza la hotararea pronuntata in defavoarea sa.

a) Achiesarea paratului la pretentiile reclamantului

Paratul poate achiesa la pretentiile reclamantului in tot cursul judecatii, pana la judecata asupra fondului. Achiesarii paratului la pretentiile reclamantului nu trebuie sa i se acorde doar o simpla semnificatie de ordin probator, ci calitatea unui act de dispozitie.

Intr-adevar, paratul recunoscand pretentiile reclamantului nu-i usureaza reclamantului sarcina probatorie, ci renunta la mijloacele pe care legea i le pune la dispozitie pentru a-si apara pozitia sa procesuala.

Achiesarea paratului la pretentiile reclamantului poate fi totala sau partiala.

Recunoasterea totala a pretentiilor reclamantului de catre parat se poate face numai pe calea unei marturisiri judiciare pure sau simple (recunoasterea fara rezerve). Marturisirea calificata si cea complexa, prin faptul adaugat avand drept scop respingerea pretentiilor reclamantului sau anihilarea faptului cunoscut, nu pot fi considerate ca achiesare.

Achiesarea nu va putea fi dedusa niciodata din refuzul paratului de a raspunde sau de a se infatisa la interogatoriu.

Recunoasterea in mod neconditionat de catre parat a pretentiilor reclamantului are menirea de a pune capat procesului inceput, continuarea judecatii in contradictoriu nemaiavand nici o semnificatie.

Pornind de 1a prezumtia ca recunoasterea paratului corespunde adevarului, instanta de judecata se va pronunta in favoarea reclamantului, functia probatorie a recunoasterii avand suficienta tarie de a sta in mod independent (de alte probe) la baza hotararii instantei prin care se va pune capat procesului dintre cele doua parti.

Instanta de judecata, desi se afla in fata unei recunoasteri, este obligata, inainte de a da curs cererilor sale, sa verifice daca aceasta nu a fost facuta in vederea eludarii legii, a obtinerii unor avantaje ilicite, prejudicii unor terte persoane etc.

Recunoasterea odata facuta, devine invocabila. In consecinta, hotararea pronuntata pe baza ei va deveni si ea irevocabila sau va capata putere de lucru judecat.

Un alt efect al achiesarii este acel al scutirii paratului de a mai plati cheltuieli de judecata, daca recunoasterea a avut loc pana la prima zi de infatisare si nu a fost pus in prealabil in intarziere (art. 275 C. proc. civ.).

Recunoasterea partiala a pretentiilor reclamantului de catre parat o gasim reglementata expres in art. 270 C. proc. civ. Textul prevede ca daca paratul recunoaste o parte din pretentiile reclamantului, instanta, la cererea acestuia, va da o hotarare partiala in vederea recunoasterii.

Pentru a se putea face o recunoastere partiala si a se pronunta o hotarare pe masura recunoasterii este necesar a fi intrunite conditiile:

- pricina sa nu se afle in stare de judecata in fond. Ratiunea care l-a condus pe legiuitor de a permite darea unei asemenea hotarari fiind aceea de a pretinde reclamantului sa treaca mai repede la executarea, cel putin partiala, a pretentiilor sale, iar pentru rest sa continue judecata;

- paratul sa fi facut o marturisire judiciara simpla in sensul recunoasterii partiale a pretentiilor reclamantului;

- reclamantul sa accepte darea unei hotarari partiale pe masura recunoasterii facute (hotararile partiale se vor pronunta numai daca reclamantul cere aceasta in mod expres).

Inainte de a se pronunta asupra recunoasterii facute, instanta de judecata va verifica daca aceasta este conforma cu legea, nu s-a urmarit un scop ilicit, prejudicierea unui tert etc.

Ca si in cazurile recunoasterii totale, temeiul hotararilor partiale il va constitui recunoasterea partiala a paratului facuta in fata instantei de judecata. Hotararile partiale, conform art. 278 pct. 7 C. proc. civ. devin de indata executorii.

b)Achiesarea partii care a pierdut procesul

Achiesarea partii care a pierdut procesul la hotarare se caracterizeaza prin aceea ca partea care a pierdut procesul (in prima instanta sau in apel) renunta la dreptul de a exercita calea de atac (apelul sau recursul, dupa caz) impotriva hotararii respective, ori, daca a formulat deja calea de atac, renunta la ea.

Aceasta forma de achiesare poate fi expresa sau tacita.

Achiesarea expresa la hotarare poate fi facuta, oral in instanta, imediat dupa pronuntarea hotararii, ori prin infatisarea ulterioara a partii in fata presedintelui, precum si prin inscris autentic (art. 267 C. proc. civ.).

Daca partea a introdus calea de atac, ea poate renunta expres la aceasta, insa este necesar sa se stabileasca exact daca partea renunta la calea de atac (deci este o achiesare la hotararea atacata) sau renunta la judecata, in acest din urma caz urmand a se aplica prin analogie prevederile art. 246 si art. 247 alin. final C. proc. civ., deci sa se ceara consimtamantul paratului, sa se dispuna inchiderea dosarului dupa ce s-a anulat hotararea primei instante sau, dupa caz, hotararile instantelor de fond, ipoteza vizeaza situatia in care reclamantul in cererea de chemare in judecata declara ca renunta la calea de atac.

Achiesarea tacita la hotarare rezulta din faptul ca partea executa de buna-voie hotararea, prezumandu-se ca ea a renuntat la atacarea hotararii respective.

Nu poate fi considerata achiesare tacita imprejurarea ca partea nu se opune la executarea silita a hotararii (este vorba de hotararea pronuntata in apel si de hotararea de prima instanta ce se bucura de executie vremelnica), deoarece o asemenea opunere este pedepsita de legea penala.

In literatura juridica se mai considera ca suntem in prezenta unei achiesari tacite si atunci cand partea interesata, lasa sa expire termenul de recurs (sau de apel) fara sa exercite calea de atac. In aceasta situatie opereaza decaderea din dreptul de a mai exercita calea de atac respectiva, asa incat o eventuala exercitare a caii de atac dupa expirarea termenului prevazut de lege, nu duce la respingerea caii de atac respective ca inadmisibile, intrucat partea ar fi achiesat tacit la hotararea atacata, ci la respingerea ei ca tardiv introdusa.

Art. 283 C. proc. civ. prevede ca partea care a renuntat la apel cu privire la o hotarare sau a executat-o de buna-voie nu mai are dreptul de a face apel, iar daca hotararea a fost executata (de buna-voie) partial, partea va avea dreptul de a face apel, pentru celelalte capete din dispozitivul hotararii (care nu au fost executate).

Deci textul se refera atat la achiesarea expresa la hotarare, cat si la cea tacita, prevazand ca in aceste situatii dreptul la actiune va fi lipsit de o componenta a sa, anume posibilitatea de a exercita calea de atac a apelului.

Pentru identitatea de ratiune, aceeasi este situatia si in cazul in care se achieseaza expres sau tacit la o hotarare ce ar putea fi atacata cu recurs.

Lipsind o componenta a dreptului la actiune, rezulta ca in cazul in care partea care a achiesat la hotarare exercita totusi calea de atac impotriva acelei hotarari, sanctiunea va fi respingerea ca inadmisibila a caii de atac respective.

3. Tranzactia

Notiune

Contractul prin care partile sting un proces inceput sau preintampina nasterea unui proces, prin concesii reciproce, constand in renuntari reciproce la pretentii, ori in prestatii noi savarsite sau permise de o parte in schimbul renuntarii de catre cealalta parte la dreptul care este litigios sau indoielnic poarta denumirea de tranzactie.

Codul civil reglementeaza tranzactia in art. 1704 si urm., iar Codul de procedura civila in art. 271-273, se ocupa numai de tranzactia incheiata prin stingerea procesului, cu concursul instantei de judecata, referindu-se la 'hotararile care consfintesc invoiala partilor', care sunt denumite in literatura si in practica hotarari de expedient.

Hotararea care consfinteste invoiala partilor este un contract intervenit intre parti sub auspiciile justitiei, deci un contract judiciar, ceea ce inseamna ca trebuie respectate conditiile de fond si forma pentru incheierea actelor juridice.

Partile trebuie sa aiba capacitatea de a dispune de drepturile lor (capacitate de exercitiu deplina, sa fie vorba de drepturi cu privire la care partea poate sa dispuna de ele), deoarece tranzactia presupune renuntari reciproce, deci este un act de dispozitie.

Pentru a tranzactiona, reprezentantul sau ocrotitorul legal au nevoie de autorizarea prealabila a organului competent, iar reprezentantul conventional de o procura speciala data pentru acest act de dispozitie.

Daca invoiala cuprinde un act solemn, tranzactia trebuie incheiata in forma autentica.

Art. 1705 Cod civil prevede ca tranzactia trebuie sa fie constatata printr-un act scris, iar art. 272 alin. 1 C. proc. civ. dispune ca invoiala va fi infatisata in scris.

Procedura tranzactiei

Tranzactia judiciara poate interveni oricand in cursul judecatii, inclusiv in judecarea unor cai de atac, nu poate aduce atingere drepturilor celorlalti coparticipanti, stabilite prin hotararea impotriva careia s-a exercitat calea de atac respectiva.

Legea distinge dupa cum partile se prezinta pentru incheierea tranzactiei la termenul de judecata sau intr-o alta zi, chiar fara sa fi fost citate.

In primul caz, tranzactia poate fi primita de un singur judecator, iar hotararea se va pronunta de instanta in sedinta.

In cel de-al doilea caz, instanta va da hotararea in camera de consiliu. Intelegerea partilor va alcatui dispozitivul hotararii.

Potrivit art. 273 C. proc. civ., hotararea care consfinteste invoiala partilor se da fara drept de apel, solutie logica, deoarece ea nu reprezinta rezultatul unei judecati de fond, ca urmare a unor dezbateri contradictorii.

Fiind o hotarare definitiva conform dispozitiilor art. 377 alin. 1 C. proc. civ., in masura in care una dintre parti nu-si executa de buna-voie obligatiile asumate, ea va putea fi investita cu formula executorie si pusa imediat in executare.

Tranzactia judiciara fiind un contract, partea interesata poate sa ceara anularea invoielii si, pe cale de consecinta, a hotararii de expedient, invocand, de exemplu, faptul ca a avut consimtamantul viciat.

Hotararea care consfinteste invoiala partii poate fi atacata cu recurs, contestatie in anulare, pentru motivele si in conditiile prevazute de lege.

Insa, in principiu, revizuirea este inadmisibila, deoarece hotararea judecatoreasca nu este rezultatul unor dezbateri contradictorii si nu stabileste o situatie de fapt in functie de probele administrate. Totusi, unele motive de revizuire ar putea fi valorificate si impotriva hotararii de expedient, de exemplu, daca obiectul pricinii nu se afla in fiinta, daca reprezentantul incapabilului a fost de rea credinta etc.

Deliberarea si pronuntarea hotararii judecatoresti

Notiune

Principalele acte de procedura civila sunt: cerea de chemare in judecata, intampinarea, cererea reconventionala, citatiile, procesele-verbale, hotararile judecatoresti si incheierile.

Hotararea judecatoreasca nu reprezinta numai actul prin care se statueaza asupra judecatii deduse, ci si actul final. Pe plan mai indepartat o hotarare judecatoreasca are si o valoare etica si deci, implicit, o functie educativa.

Caracteristicile hotararii judecatoresti:

- hotararea judecatoreasca are, in general, ca obiect solutionarea unui litigiu, cu unele exceptii (de exemplu, in materia actelor de stare civila). Hotararea emana de la instantele judecatoresti. Datorita continutului ei intotdeauna emisa dupa o procedura specifica, care se caracterizeaza mai ales, prin contradictorialitatea sa si lipsa sesizarii din oficiu. Este un act complex care trebuie sa cuprinda, in afara de dispozitiv si motivare, considerentele de fapt si de drept, deoarece este rezultatul solutionarii unui litigiu. Datorita obiectului ei este intotdeauna individuala, producand efecte juridice intr-o singura situatie sau mai multe situatii juridice existente, precis determinate. Hotararile se bucura de autoritatea lucrului judecat (pro veritate habetur). Hotararea nu este revocabila nici de instanta de la care emana, nici de cea superioara, deoarece judecatorul indata ce a pronuntat hotararea, este desesizat (judex lata sententia dessinit esse judicem) ; este in general declarativa de drepturi, ceea ce inseamna ca are efect retroactiv, numai in mod exceptional ea are efect constitutiv de drepturi.

Hotararea judecatoreasca este actul final sau epilogul judecatii, ea reprezinta solutia pe care instanta o pronunta cu privire la conflictul de drept dedus judecatii. Sau dintr-un alt punct de vedere, hotararea judecatoreasca este actul prin care instanta de judecata isi exercita puterea de a decide (jurisdictio et imperium), fiind un act de judecata si de vointa.

In privinta denumirii hotararilor, art. 225 C. proc. civ. prevede hotararile prin care se rezolva fondul cauzei in prima instanta se numesc sentinte, iar hotararile prin care se solutioneaza apelul, recursul, recursul in interesul legii se numesc decizii, toate celelalte hotarari date de instanta in cursul judecatii se numesc incheieri.

Deliberarea si pronuntarea hotararii

Deliberarea are loc in cadrul dezbaterilor orale si contradictorii, dupa ce au fost rezolvate exceptiile procesuale ce nu au necesitat unirea lor cu fondul, au fost administrate toate mijloacele de proba incuviintate de instanta, iar partile si-au spus cuvantul asupra fondului cauzei, daca instanta se considera lamurita, presedintele va declara dezbaterile inchise (art. 150 C. proc. civ.) si judecatorii ce alcatuiesc completul de judecata vor delibera in    vederea pronuntarii hotararii.

Deliberarea este operatiunea de stabilire a faptelor si de aplicare a normelor de drept, reprezentand insasi esenta actului jurisdictional.

Dupa sfarsitul dezbaterilor, judecatorii chibzuiesc in secret fie in sedinta, fie in camera de consiliu (art. 256 C. proc. civ).

Pentru cauze simple, completul poate delibera chiar in sala de sedinta, dar, de regula, judecatorii se retrag in sala de consiliu pentru a delibera.

Deliberarea este condusa de presedintele completului de judecata, care dupa discutiile purtate, va trece la adunarea parerilor judecatorilor, incepand cu cel mai nou in functie, presedintele pronuntandu-se ultimul.

Hotararea trebuie sa exprime parerea majoritatii, asa incat, daca nu toti judecatorii sunt de acord asupra solutiei, opinia separata a judecatorului ramas in minoritate va fi consemnata aparte, in dispozitiv.

In situatia in care instanta nu poate hotari imediat, pronuntarea se va putea amana pentru un termen ce nu poate depasi 7 zile. Termenul are caracter relativ, astfel incat, nerespectarea lui nu afecteaza valabilitatea hotararii.

Inauntrul acestui termen se va pronunta si judecatorul care a luat parte la judecata, dar care a fost transferat la o alta instanta (daca insa calitatea sa de magistrat a incetat intre timp, el nu va mai putea participa la deliberare).

In ceea ce priveste luarea hotararii, nu exista nici o dificultate in situatia in care judecata se face de un singur judecator. In situatia completului alcatuit din doi judecatori este posibil ca judecatorii sa nu cada de acord asupra solutiei, fiind necesara rejudecarea procesului in complet de divergenta, care se constituie prin includerea in completul de judecata a presedintelui sau vicepresedintelui instantei, a presedintelui sectiei ori a judecatorului din planificarea de permanenta desemnat de presedinte (art. 54 alin. 3 si 4 din Legea nr. 304/2004).

In acest fel completul fiind format din trei judecatori, adica un numar impar, hotararea se ia cu majoritate.

Dezbaterile sunt reluate asupra punctelor ramase in divergenta si ca fiecare judecator poate reveni pana la darea hotararii asupra parerii sale.

Dupa judecarea punctelor ramase in divergenta, completul care a judecat inainte de ivirea ei, va continua judecarea pricinii. In cazul in care divergenta a purtat asupra solutiei in intregul ei, completul de divergenta de trei judecatori se pronunta asupra intregii actiuni.

In ipoteza in care completul de judecata este format din numar impar de judecatori, inclusiv in cazul completului de divergenta, hotararea se ia in unanimitate, cum se intampla de regula, dar daca unul dintre membri completului nu este de acord cu opinia majoritatii, el face opinie separata. Despre aceasta se face mentiune in minuta hotararii care se citeste in sedinta publica, iar ulterior, acel judecator, este obligat sa-si motiveze separat opinia care se anexeaza la hotarare.

Solutiile ce pot fi pronuntate in urma deliberarii sunt

- admiterea cererii de chemare in judecata, astfel cum a fost formulata, atunci cand pretentiile reclamantului s-au dovedit a fi intemeiate;

- admiterea in parte a cererii, atunci cand reclamantul si-a dovedit numai o parte din pretentiile formulate;

- respingerea cererii de chemare in judecata ca neintemeiata, daca din probele administrate rezulta ca pretentia reclamantului nu este fondata;

- anularea cererii, respingerea ei ca inadmisibila, prescrisa, existand putere de lucru judecat, ca introdusa de o persoana fara calitate procesuala activa sau impotriva unei persoane fara calitate procesuala pasiva, ca lipsita de interes, ca prematura, ca nefiind de competenta instantelor romane, atunci cand se admite o exceptie peremptorie.

Se mai poate pronunta perimarea cererii si respingerea cererii de divort ca nesustinuta.

Rezultatul deliberarii se consemneaza pe scurt, de indata, intr-un act de procedura ce poarta, in practica, denumirea de minuta si care va alcatui dispozitivul hotararii (etimologic deriva de cuvantul grec minuter- a face o ciorna, a scrie marunt).

In conformitate cu prevederile art. 258 din alin. 1 C. proc. civ., dispozitivul hotararii se intocmeste de indata ce s-a intrunit majoritatea membrilor completului de judecata si se semneaza sub pedeapsa nulitatii, de judecatori. Cerinta semnarii dispozitivului este menita sa garanteze neschimbarea hotararii pronuntate, precum si sa ofere posibilitatea de a se verifica legalitatea compunerii completului de judecata. Incalcarea mentionatei prevederi legale prin nesemnarea dispozitivului de catre judecatori sau de catre grefier atrage deci, nelegalitatea hotararii'.

In aceasta etapa grefierul este 'un martor al legalitatii'.

Potrivit legii minuta hotararii trebuie sa cuprinda intre altele, data la care s-a pronuntat si mentiunea ca pronuntarea s-a facut in sedinta publica, nerespectarea acestor conditii fiind sanctionata cu nulitatea.

Practica instantei supreme era in sensul ca neconcordanta dintre minuta si dispozitivul hotararii redactate ulterior pronuntarii atrage nulitatea.

Dupa intocmirea minutei cu ocazia pronuntarii hotararii, judecatorul nu mai poate reveni asupra parerii sale.

Dupa redactarea minutei, presedintele completului sau unul dintre judecatori va trece in condica de sedinta datele esentiale din minuta, precum si numele judecatorului care va redacta hotararea.

Desi hotararea judecatoreasca poate fi redactata mai tarziu, ea trebuie sa aiba totusi dispozitivul identic cu cel intocmit in momentul pronuntarii, deoarece dispozitivul este unic si nu poate fi modificat ulterior.

Presedintele completului va pronunta solutia in numele legii, in sedinta publica, indiferent daca partile sunt prezente sau nu, iar din acest moment instanta s-a dezinvestit de judecata procesului.

Pronuntarea este o formalitate deosebit de importanta, deoarece din acest moment hotararea capata importanta, cu toate efectele sale.

Dupa cum dispune art. 267, dupa pronuntarea hotararii, partea poate renunta in instanta la calea de atac, fapt ce va fi trecut intr-un proces verbal, semnat de presedinte si de grefier. Renuntarile se pot face si ulterior acestui moment, prin infatisarea partii inaintea presedintelui sau prin inscris autentic.

In ce priveste incheierile premergatoare, judecatorii nu sunt legati prin aceste incheieri. Ei sunt legati, insa, de acele incheieri care, fara a hotari in total pricina, pregatesc dezlegarea ei.

Cuprinsul hotararii

Hotararea judecatoreasca trebuie sa imbrace forma scrisa. Necesitatea formei scrise are la baza urmatoarele motive:

a) pentru a fi conservata si a se cunoaste motivele pe temeiul carora a fost pronuntata, motive care de multe ori sunt necesare pentru lamurirea dispozitivului;

b) hotararea trebuie sa fie comunicata partilor;

c) instanta de control judiciar trebuie sa poata verifica regularitatea si temeinicia hotararii;

d) hotararea urmand a fi executata, trebuie sa se cunoasca cui se cuvine prestatiunea si intinderea ei.

Hotararea se compune din trei parti:

- practicaua

- considerentele

- dispozitivul

Practicaua (partea expozitiva)

Reprezinta partea introductiva si descriptiva a hotararii. Ea trebuie sa cuprinda, potrivit articolului 261 C. proc. civ. urmatoarele:

a) aratarea instantei care a pronuntat hotararea si numele judecatorilor care au luat parte la judecata.

Elementul primordial al unei hotarari este indicarea instantei de la care emana. Numai in acest mod se poate stabili daca a fost competenta a solutiona pricina si deci, daca hotararea a fost pronuntata legal.

Totodata, prin mentionarea numelui judecatorilor se poate verifica daca judecatorii care au participat la dezbatere sunt acei care au judecat fondul pricinii.

Numai prin aratarea numelor respective se va putea sti daca hotararea a fost pronuntata de judecatorii firesti investiti cu aceasta calitate, viciile privitoare la aceste mentiuni constituie motive de casare.

In cazul in care o hotarare nu contine numele judecatorilor, desi ea este semnata de judecator, ea este casabila, deoarece nu se poate cunoaste daca cei ce au semnat-o au luat parte in realitate si la judecarea pricinii, si totodata daca nu cumva au semnat-o din eroare. O asemenea omisiune nu se poate acoperi cu un proces verbal incheiat ulterior de catre judecatori, prin care sa se tinda a se dovedi care judecatori au luat parte la proces.

Nu opereaza nulitatea hotararii atunci cand mentionarea, in preambulul hotararii a numelui unui alt judecator este rezultatul unei erori materiale, care poate fi rectificata cu procedura prevazuta de art. 281 C. proc. civ.

b) numele, domiciliul sau resedinta partilor

In primul rand se vor identifica partile care se judeca, prin aratarea numelui, prenumelui, domiciliul sau resedinta si calitatea pe care o au in proces.

Aceste mentiuni sunt necesare pentru individualizarea impricinatilor, desi nu sunt socotite formalitati esentiale. Astfel, daca numele este indicat gresit in hotarare, stabilindu-se ca este vorba de o simpla greseala materiala, hotararea nu este nula; tot astfel si in ceea ce priveste neindicarea domiciliului.

Pe de alta parte, persoanele juridice vor fi indicate prin denumirea lor exacta si denumirea sediului; pot fi folosite si initialele lor.

Deosebit de nume si prenume, se va arata calitatea in care partile se prezinta, atat in ceea ce priveste rolul lor in proces (reclamant, parat, intervenient, chemat in garantie, recurent, etc.) cat si referitor la capacitatea lor juridica (personal, tutore, curator, minor, etc.).

De asemenea trebuie facuta mentiune despre numele mandatarilor sau a reprezentantilor legali si al avocatilor, spre a se verifica respectarea formelor de procedura cu privire la reprezentarea judiciara;

c) obiectul cererii si sustinerile in prescurtare ale partilor, cu aratarea dovezilor

Obiectul cererii este cel aratat in cererea de chemare in judecata. Sunt insa si exceptii, atunci cand acesta a fost modificat sau completat pe parcursul judecatii.

Sustinerile partilor (rezumatul dezbaterilor) vor cuprinde succint numai faptele si    imprejurarile care au importanta pentru dezbaterea pricinii. De asemenea, apararile de drept care au fost prezentate de parti in cadrul dezbaterilor si in special cu ocazia concluziilor in fond.

Se vor indica si dovezile pe care partile si-au intemeiat cererea. Aceasta pentru a se putea verifica daca instanta a luat in considerare si s-a pronuntat asupra cererilor si mijloacelor de aparare ale partilor.

d) aratarea concluziilor procurorului, atunci cand acesta participa la proces

In cazul in care pronuntarea hotararii a fost amanata, aceste mentiuni se vor trece in incheierea de dezbateri (care face corp comun cu hotararea), despre care se va face vorbire in hotarare, iar hotararea va incepe cu o practicaua redusa la aceasta mentiune si la aratare completului care a facut pronuntarea, pentru a se putea verifica daca acesti judecatori care au participat la dezbateri au pronuntat si hotararea.

Considerentele sau motivarea hotararii

Motivare reprezinta, de regula, partea cea mai intinsa a hotararii, aceasta trebuind sa arate ' motivele de fapt si de drept care au format convingerea instantei, cum si cele pentru care s-au inlaturat cererile partilor' (art. 261 alin. 1 C. proc. civ.).

Motivarea hotararii constituie una dintre cele mai esentiale garantii impotriva arbitrarului    judecatoresc.

Obligatia motivarii se impune spre a se arata ca judecatorii au examinat fiecare cerere sau aparare pe care au facut-o partile si totodata spre a se da posibilitatea instantelor superioare sa controleze daca judecata s-a facut in baza formelor legale. Aceasta indatorire priveste toate instantele judecatoresti de orice grad. Exceptie fac hotararile date in materie de stramutare (art. 40 alin. 4 C. proc. civ.), unde hotararile se dau fara motivare.

Motivarea hotararii sau o motivare necorespunzatoare atrage casarea ei.

In considerente trebuie sa se arate tot procesul de elaborare a rationamentului instantei, argumentandu-se cat mai clar pentru ce s-a ajuns la adoptarea sau respingerea anumitor principii, dispozitiuni legale, probe. In motivare se va arata felul in care au fost retinute si incadrate faptele deduse judecatii. Asadar se vor face naratiuni ale faptelor ce trebuiesc judecate, se vor face prezentari si evaluari ale materialului probator existent la dosar.

In acest fel, instanta, folosind o argumentare deductiva sau inductiva, silogisme, interpretarea legii, va trebui sa enunte concluzia la care a ajuns cu privire la raporturile dintre parti.

Motivarea constituie si un element al publicitatii. Ea are importanta si pentru exercitarea controlului judiciar, instanta superioara trebuind sa cunoasca temeiurile pe care se sprijina hotararea pentru a putea decide daca ea este sau nu temeinica si legala.

Motivarea trebuie sa fie in concordanta cu actele dosarului, in caz contrar ea echivaleaza cu o nemotivare. Fara aratarea motivelor si dovezilor, instanta de fond pronunta o solutie netemeinica.

Judecatorul trebuie sa motiveze pentru ce respinge o proba si nu este de ajuns sa afirme ca proba este neconcludenta sau ceruta pentru sicana.

Cand are de optat intre doua probe contradictorii, el nu poate spune pur si simplu ca una din ele i se pare mai convingatoare, ci trebuie sa arate temeiurile care l-au condus la aceasta concluzie.

In situatia in care exista contrarietate intre considerente si dispozitiv, dispozitivul cuprinzand o alta concluzie decat acea pe care considerentele o impuneau, hotararea data, in atare conditii, este nemotivata, instanta neputand reveni cu ocazia redactarii hotararii asupra celor statornicite prin dispozitiv.

Instanta poate folosi motivarea alternativa sau subsidiara, deoarece, in acest caz, un considerent nu exclude pe celalalt. De exemplu, se poate constata    nulitatea unei conventii, dar si ca in ipoteza in care ar fi valabila ea poate fi reziliata pentru neexecutarea obligatiei sau pentru ca, alaturi de o nulitate de forma, opereaza si una de fond, ca actiunea este prescrisa, dar in acelasi timp este si nefondata.

In cazul in care o solutie data de instanta de fond este legala si temeinica, insa, numai motivarea este gresita, s-a apreciat ca instanta de recurs nu va casa hotararea, ci va substitui in hotararea sa temeiul gresit al hotararii prin cel real, facand incadrarea legala.

Potrivit art. 231 alin. 1 pct. 5 hotararea trebuie sa cuprinda printre altele si motivele de drept care au format convingerea instantei. Nearatarea in hotarare a textului de lege in baza caruia s-a admis sau s-a respins actiunea, nu atrage nulitatea ei, fiind suficienta enuntarea principiului de drept pe care se bazeaza. Nu este firesc ca reclamantul sa indice in cererea sa de chemare in judecata incadrarea in drept, iar instanta, in hotararea ce o redacteaza, sa omita acest lucru, marginindu-se a face referiri numai la principii generale de drept. Hotararea trebuie sa contina indicarea textului de lege care are aplicare in cauza.

Motivarea poate imbratisa mai multe capete de cerere, cu conditia de a face sa reiasa neindoios ca raspunde pentru toate deodata.

In practica judiciara s-a decis ca, intrucat recursul se poate exercita numai impotriva dispozitivului hotararii, nu si impotriva considerentelor, in cazul in care solutia data procesului prin dispozitivul ei este justa, iar eroarea savarsita de prima instanta priveste doar considerentele, instanta de casare urmeaza sa respinga recursul, mentinand hotararea atacata, dar va inlocui motivarea gresita din considerente cu alta corecta. Intr-o atare situatie se retine culpa procesuala a intimatului si deci acesta va fi obligat sa plateasca recurentului cheltuieli de judecata in recurs.

Pede alta parte, ceea ce este de esenta unei hotarari judecatoresti este faptul ca ea trebuie sa exprime adevarul. Iar atunci cand anumite considerente nu exprima acest adevar, exista un interes legitim, pentru exercitarea caii de atac si indreptarea greselilor. Nu exista o limitare legala a exercitarii apelului sau recursului numai impotriva dispozitivului, art. 282 si art. 299 C proc. civ. , referindu-se la hotarari in general.

Instanta de recurs nu este obligata sa raspunda fiecarui argument folosit in dezvoltarea unui motiv de recurs si nici chiar fiecarui motiv de recurs in parte, atunci cand mai multe motive de recurs au un element comun determinant, fie pentru admitere, fie pentru respingerea lor globala, instanta este autorizata sa le grupeze si sa le discute impreuna, ceea ce este necesar fiind numai obligatia de a nu lasa necercetate toate motivele formulate de recurent. Cu alte cuvinte o motivare poate imbratisa in general mai multe capete de cerere, cu conditia de a face sa reiasa neindoios ca raspunde pentru toate deodata.

Motivarea poate fi si implicita, si in acest caz, hotararea nu poate fi casata pentru lipsa de motivare.

Dispozitivul

Dispozitivul constituie cea de-a treia parte hotararii judecatoresti si cuprinde solutia ce s-a pronuntat in cauza asupra faptelor care au fost deduse judecatii.

Dispozitivul trebuie sa fie identic cu minuta care constituie, practic, insusi dispozitivul hotararii, deci in hotararea propriu-zisa se reproduce minuta pe care a pronuntat-o instanta la sfarsitul deliberarii. Desi ca acte procedurale ele sunt doua acte diferite, efectuate la intervale de timp diferite, continutul lor trebuie sa fie identic.

Termenii in care trebuie redactat dispozitivul trebuie sa fie imperativi. El trebuie sa fie clar, precis, neconditionat, deoarece orice lipsa de exactitate in redarea lui poate constitui impediment cu ocazia punerii lui in executare.

In dispozitiv se va arata decizia instantei cu privire la toate capetele de cerere, se va stabili daca actiunea a fost admisa, respinsa sau anulata, cu o scurta calificare justificativa, si anume, fondata, precizata, fara interes, netimbrata, inadmisibila, etc.

Daca dispozitivul hotararii este neclar, el urmeaza a fi explicat ulterior printr-o cerere adresata instantei care a pronuntat-o.

Dispozitivul trebuie sa cuprinda specificatiile necesare pentru a putea fi pus in executare silita. Este incompleta hotararea prin care, desi se admite actiunea, totusi, nu se arata in dispozitiv prestatia la care este obligat paratul.

Cand condamnarea nu se poate face in natura, pentru ca, de exemplu, lucrul a pierit, hotararea condamna prin echivalent la plata valorii corespunzatoare in bani, iar in cazul obligatiei de a face se prevede si sanctiunea unor daune cominatorii pe zi de intarziere.

Daca se pronunta o condamnare alternativa trebuie sa se arate atat prestatiunea principala, cat si cea alternativa. La sumele de bani, de obicei se condamna si la plata dobanzilor. In cazul in care se admite actiunea mai multor reclamanti, dupa caz, se va arata cat se cuvine fiecaruia, daca exista solidaritate; acelasi lucru in cazul condamnarii mai multor parati, cat datoreaza fiecare sau ca obligatia este solidara, cum sunt repartizate cheltuielile de judecata.

Instanta poate motivat sa acorde debitorului condamnat un termen de gratie, adica un termen inauntrul caruia sa se faca plata sau sa se esaloneze plata la mai multe termene succesive, altfel condamnarea este pura si simpla si poate fi pusa in executare imediat ce hotararea ramane definitiva (art. 262). Art. 263 interzice sa se acorde termen de gratie si chiar decade pe debitor din termenul acordat, daca se incepe executarea bunurilor lui de un alt creditor, daca este in stare de insolvabilitate notorie sau daca isi micsoreaza garantiile date creditorului, ori nu da garantiile fagaduite.

Hotararea trebuie sa condamne la cerere partea care a pierdut procesul la plata cheltuielilor de judecata. Instanta nu poate acorda cheltuieli de judecata decat la cerere. Instanta de judecata, in baza rolului ei activ, trebuie sa atraga atentia partilor asupra dreptului de a cere cheltuieli de judecata. Daca partea a omis sa ceara cheltuieli de judecata, ea este in drept sa formuleze aceasta cerere pe calea unei actiuni principale.

Deosebit de solutia procesului, dispozitivul trebuie sa mai cuprinda mentiuni cu privire la calea de atac pe care o pot exercita partile si termenul in care poate fi exercitata, de exemplu, cu drept de apel sau de recurs in termen de 15 zile de la comunicare (art. 261). Indicarea caii de atac se refera numai la calea de drept comun, iar nu si la caile extraordinare de atac, pentru ca ele fie nu sunt la indemana partilor sau in cazul revizuirii si al contestatiei in anulare acestea sunt conditionate de imprejurari speciale despre care, la data pronuntarii, nici nu are cunostinta.

In ce priveste folosirea unei cai de atac, se aplica principiul legalitatii cailor de atac, in sensul ca posibilitatea de a folosi o cale de atac, precum si conditiile de exercitare ale acesteia sunt date de lege, iar nu de judecatori.

In dispozitiv se va mentiona ca pronuntarea s-a facut in sedinta publica. Aceasta mentiune deriva din principiul publicitatii dezbaterilor si atrage nulitatea hotararii in cazul nespecificarii.

Redactarea si comunicarea hotararii

Hotararea se redacteaza de unul dintre judecatorii completului, dar ea este opera colectiva a intregului complet de judecata.

In ceea ce priveste redactarea considerentelor, o problema importanta este aceea a sistematizarii lor. In practica se obisnuieste a se imparti argumentele: mai intai dupa cereri, apoi dupa motivele invocate si chiar dupa anumite probleme mai importante asupra carora se reclama o dezvoltare mai completa. Este recomandabil ca formularea chestiunilor asupra carora urmeaza o demonstrare sa se faca pe scurt, in cat mai putine cuvinte, ocolindu-se astfel un mod de prezentare a lor care nu faciliteaza intelegerea.

In hotarari se mai gasesc anumite formule traditionale privitoare la articularea considerentelor. Dupa un vechi tipar de origine franceza, hotararile judecatoresti se redacteaza avand argumentele precedate de traditionalul 'avand in vedere ' sau 'considerand '. Din cauza acestor formule, partea din hotarare care cuprinde motivarea este cunoscuta sub denumirea de 'considerente'.

Din punct de vedere al stilului, constructiile rationamentului se vor enunta la persoana a treia singular, deoarece judecatorii angajeaza 'Judecatoria', 'Tribunalul', sau 'Curtea', ca entitati deosebite de persoana lor.

Se impune un limbaj sobru, clar si elegant, pentru ca numai astfel partile vor intelege rational si emotional considerentele hotararii.

In ceea ce priveste dispozitivul, termenii in care se redacteaza trebuie sa fie imperativi. El trebuie sa fie clar, precis si neconditionat, deoarece orice lipsa de exactitate in redactarea lui poate constitui impedimente cu ocazia punerii lui in executare.

Redactarea se face in termen de 30 de zile de la pronuntare, dar, fiind vorba de un termen relativ, de recomandare, depasirea acestui termen nu influenteaza valabilitatea hotararii (art. 264 alin. 1 C. proc. civ.).

Daca in timpul deliberarii s-a formulat si o opinie separata, aceasta se redacteaza de judecatorul ramas in minoritate in acelasi timp cu hotararea (art. 264 alin. 2 C. proc. civ.). Opinia separata se poate insera in continuare, dupa dispozitiv, sau separat, atasandu-se la hotarare.

Hotararea se va face in doua exemplare originale, dintre care unul ramane in dosarul cauzei, iar al doilea se depune intr-o mapa speciala - impreuna cu toate hotararile sau mapa de hotarari (art. 266 alin. 1 C. proc. civ.).

In cazul in care in hotarare s-au strecurat erori materiale, instanta, din oficiu sau la cererea partilor, procedeaza la indreptarea lor. Instanta apreciaza daca aceasta indreptare o face cu citarea sau fara citarea partilor.

Indreptarea se face printr-o incheiere si printr-o mentiune facuta, in baza incheierii, pe ambele exemplare originale ale hotararii.

Hotararea se semneaza de judecatori si de grefier. Daca insa unul dintre judecatori este impiedicat sa semneze, presedintele instantei va face aratare despre aceasta, semnand hotararea conform art. 260 alin. ultim Cod procedura civila. S-a decis ca hotararea este nula daca este semnata pentru toti membrii completului de judecata de presedintele instantei care nu a facut parte din complet.

In caz de impiedicare a grefierului, semneaza pentru el grefierul sef, facandu-se mentiune de cauza impiedicarii. Aceasta dispozitie se refera la hotarare, nu la dispozitiv, unde ipoteza impiedicarii de a semna este exclusa, dat fiind ca minuta, sub pedeapsa de nulitate, se redacteaza pe loc inainte de pronuntarea hotararii. Prin Legea nr. 219/2005 a fost inlaturata din cuprinsul art. 261 alin. 1 pct. 8 mentiunea conform careia lipsa semnaturilor judecatorilor de pe hotarare putea fi complinita oricand in cursul procesului.

Cazul de nulitate prevazut de art. 304 pct. 2 C. proc. civ., cand hotararea a fost data de alti judecatori decat cei care au judecat cauza, se aplica si cu privire la dispozitivul hotararii.

Hotararea se comunica partilor, in 7 zile de la pronuntare (art. 261 alin. 3 C. proc. civ.) - termen de recomandare. Cand termenul de recurs curge de la pronuntare - de exemplu, in cazul declinatorului de competenta - ea nu se mai comunica. Insa, in cazul introducerii apelului sau recursului, inainte de comunicare, hotararea totusi se va comunica apelantului sau recurentului, deoarece termenul pentru depunerea motivelor se calculeaza de la comunicarea hotararii (solutia este prevazuta numai pentru recurs art. 303 alin. 2 C. proc. civ., dar, pentru identitatea de ratiunea, se aplica si pentru apel).

Comunicarea hotararilor se face potrivit regulilor stabilite pentru inmanarea citatiilor (art. 86-98 C. proc. civ.).

Dupa pronuntarea hotararii ori dupa comunicarea ei, dupa caz, partea care a pierdut procesul poate folosi caile de atac prevazute de lege. Dar ea, poate sa renunte la aceste cai, achiesand la hotarare in mod tacit sau expres. In cazul in care nu s-a declarat apel sau recurs, hotararea ramane definitiva, respectiv irevocabila la data expirarii termenului de apel sau recurs.

Clasificarea hotararilor judecatoresti

Hotararile judecatoresti pronuntate in materie civila pot fi clasificate in mai multe categorii, dupa urmatoarele criterii:

1. Dupa continutul lor se impart in:

a) sentinte, prin care instanta rezolva fondul cauzei;

b) decizii, prin care instanta se pronunta asupra apelului, recursului, recursului in interesul legii.

2. Din punctul de vedere al duratei actiunii lor hotararile se impart in:

a) hotarari propriu-zise;

b) hotarari provizorii.

Hotararea propriu-zisa este cea care rezolva insusi fondul procesului si are de regula o actiune care nu este limitata in timp. Hotararea provizorie, are un caracter temporar. Efectul unei astfel de hotarari este vremelnic si dureaza numai atata timp cat este nevoie. Hotararea poate fi revocata sau modificata chiar in cursul procesului, iar la sfarsitul procesului, dupa imprejurari, hotararea finala o va mentine, o va modifica sau o va desfiinta. De exemplu, intr-un proces de divort, instanta poate lua masuri provizorii cu privire la pensia de intretinere si la incredintarea copiilor minori. Tot o masura provizorie este punerea bunului litigios sub sechestru judiciar.

Exista si o categorie intermediara de hotarari, in sensul ca actiunea acestora va dura atata timp cat imprejurarile avute in vedere la pronuntarea lor au ramas neschimbate (in materia punerii sub interdictie, a pensiei de intretinere, a incredintarii copiilor minori).

3. In functie de posibilitatea de a fi atacate sau nu cu apel sau recurs, hotararile se clasifica in:

a) hotarari definitive;

b) hotarari nedefinitive;

c) hotarari irevocabile.

Hotararile nedefinitive sunt acelea impotriva carora se poate exercita calea de atac a apelului.

Hotararile definitive sunt acelea care nu mai pot fi atacate cu apel, insa se poate exercita impotriva lor, recursul.

Potrivit art. 377 alin. 1 C. proc. civ., sunt hotarari definitive:

- hotararile date in prima instanta fara drept de apel;

- hotararile date in prima instanta, care nu au fost atacate cu apel, sau chiar atacate cu apel, daca judecata acestuia s-a perimat sau apelul a fost respins sau anulat;

- hotararile date in apel;

- orice hotarari care, potrivit legii nu mai pot fi atacate cu apel.

Hotararile irevocabile sunt acele hotarari care nu mai pot fi atacate cu recurs.

Art. 377 alin. 2 C. proc. civ. dispune ca sunt hotarari irevocabile:

- hotararile date in prima instanta, fara drept de apel, nerecurate;

- hotararile date in prima instanta, care nu au fost atacate cu apel;

- hotararile date in apel, nerecurate;

- hotararile date in recurs, chiar daca prin acestea s-a solutionat fondul pricinii;

- orice alte hotarari care potrivit legii, nu mai pot fi atacate cu recurs (de exemplu, decizia pronuntata intr-o contestatie in anulare sau revizuire, prin care se atacase o hotarare a unei instante de recurs, hotararea prin care se constata perimarea recursului, decizia pronuntata intr-o contestatie la titlu introdusa impotriva hotararii unei instante de recurs).

4. Dupa cum pot fi puse sau nu in executare silita:

a) hotarari executorii;

b) hotarari neexecutorii;

Hotararile executorii sunt hotararile care au fost pronuntate in actiuni in realizare, caci numai hotararile date intr-o actiune in realizare sunt susceptibile de executare silita. Dar si in acest caz, pentru a putea fi pusa in executare, hotararea trebuie sa fie definitiva, hotararea de prima instanta, in masura in care nu se bucura de executie vremelnica, fiind o hotarare neexecutorie. Hotararile neexecutorii sunt pronuntate in actiuni in constatare.

5. Din punctul de vedere al continutului lor, hotararile se impart in :

a) integrale;

b) partiale;

Prin hotarare se rezolva in intregime litigiul si instanta se dezinvesteste de intreg dosarul.

Exista insa si situatii in care instanta pronunta numai o hotarare partiala.

Articolul 270, prevede ca: 'daca paratul recunoaste o parte din pretentile reclamantului, instanta, la cererea acestuia (nu poate da din oficiu o hotarare partiala, pentru ca s-ar incalca principiul disponibilitatii), va da o hotarare partiala in masura recunoasterii'.

De exemplu reclamantul pretinde o anumita suma si paratul recunoaste o suma mai mica. In acest caz instanta poate da o hotarare partiala pentru suma recunoscuta, hotarare care este executorie imediat (art. 278 pct. 7), ramand ca pentru rest judecata sa continue.

Pentru a se putea da o hotarare partiala este necesar, in primul rand sa fie vorba de o marturisire judiciara - adica de o recunoastere facuta in instanta. In al doilea rand este necesar ca marturisirea sa fie efectiva, neputandu-se face aici aplicarea art. 225, intrucat lipsa raspunsului la interogatoriu constituie doar o prezumtie de recunoastere.

In final trebuie sa fie vorba de o marturisire pura si simpla. Marturisirea calificata si cea complexa nu pot justifica pronuntarea unei hotarari partiale.

6. Sub aspectul condamnarii, hotararile pot fi:

a) cu o singura condamnare;

b) hotarari cu condamnare alternativa;

Sunt hotarari cu o sigura condamnare, acelea in care paratul este obligat la efectuarea unei prestatii determinate, precum predarea unui bun, plata unei sume de bani, etc.

Hotararile alternative contin doua condamnari dintre care una este principala, iar alta este secundara. De exemplu, paratul este obligat sa predea un bun anumit, iar in caz de nepredare, sa plateasca o suma de bani care reprezinta contravaloarea bunului. Sau, in cazul condamnarii la o obligatie de a face, se poate trece alternativa (la cererea reclamantului) autorizarii reclamantului de a executa el o lucrare pe cheltuiala paratului.

7. Hotararile judecatoresti se mai impart in:

a) hotarari finale;

b) hotarari anticipatorii (incheieri);

Astfel, atat sentintele, cat si deciziile se caracterizeaza prin aceea ca pun capat procesului in fata instantei care le-a pronuntat, motiv pentru care sunt denumite si hotarari finale. Ca un efect specific al lor este faptul ca ele dezinvestesc instanta.

Toate celelalte hotarari ale instantei date in cursul judecatii prin care se rezolva anumite probleme, fie cu privire la mijloacele de probatiune, fie in legatura cu unele cereri incidente si, in general, cele prin care se iau diferite masuri in vederea solutionarii procesului, sunt denumite de lege incheieri.

Caracteristica incheierilor consta in faptul ca ele nu rezolva fondul procesului, ci numai pregatesc dezlegarea lui. Astfel, ele mai sunt numite hotarari anticipatorii.

Efectele hotararii judecatoresti

Hotararea judecatoreasca, mai exact actul jurisdictional, produce doua categorii de efecte:

-efecte substantiale;

-efecte procesuale;

Efectele hotararilor judecatoresti se refera fie la parti, fie la instanta de judecata:

1) - hotararea judecatoreasca dezinvesteste instanta de judecata (desistarea judecatorului);

2) dupa redactare si semnare, hotararea capata puterea doveditoare a actelor autentice;

3) hotararile constitutive creeaza drepturi sau situatii juridice noi pentru viitor (de exemplu, cele referitoare la starea sau capacitatea persoanei); hotararile declarative de drepturi recunosc retroactiv drepturi ale partilor;

4) hotararile sunt susceptibile de executare silita, putand dobandi forta executorie dupa ce au ramas definitive si irevocabile sau imediat dupa ce a fost pronuntata o hotarare partiala cu executare vremelnica;

5) hotararea face sa inceteze prescriptia extentiva    a dreptului la actiune si declanseaza termenul de prescriptie al executarii hotararii, adica schimba obiectul prescriptiei;

6) hotararea judecatoreasca are putere de lucru judecat, reglementata in art. 1201 Cod civ., ca o exceptie in fond, peremptorie si absoluta.

Efectele substantiale constau in sanctionarea unei situatii de fapt, in consecintele aplicarii normei de drept substantial la instanta de fapt din speta. Se poate vorbi de efectul substantial, deoarece actul jurisdictional produce o modificare a situatiei juridice dintre parti.

Aceasta modificare este evidenta in cazul hotararilor judecatoresti constitutive de drepturi, deoarece se creeaza o stare de drept diferita de cea existenta pana atunci, dar exista si in cazul hotararilor declarative de drepturi, deoarece hotararea inlocuieste o regula de drept abstracta,    transforma situatia juridica incerta in care au fost partile intr-o situatie certa, iar daca hotararea este susceptibila de executare silita, se schimba si felul prescriptiei (incepe sa curga prescriptia dreptului de a obtine executarea silita).

In cazul hotararilor susceptibile de executare silita, efectul substantial nu trebuie confundat cu forta executorie, aceasta permitand tocmai executarea efectului substantial cu ajutorul fortei de constrangere a statului, in masura in care debitorul nu il executa de buna voie.

Efectele procesuale

Acest efect sugestiv prin adagiul 'lata sentia, iudex desinit esse iudex' este consacrat de art. 258 alin. 3 cod proc. civ., potrivit caruia, dupa pronutarea hotararii nici un judecator nu mai poate reveni asupra parerii sale.

De la acest efect se admit urmatoarele exceptii:

- indreptarea greselilor materiale (art. 281 C. proc. civ.);

- contestatia la titlu (art. 400 alin. 2 C. proc. civ. );

Din punct de vedere probator, hotararea judecatoreasca constituie inscris autentic, astfel incat, constatarile personale ale judecatorilor fac dovada pana la inscrierea in fals.

Declaratiile consemnate intr-o hotarare definitiva pot fi rasturnate numai cu inscrisuri, deoarece, in recurs alte mijloace de proba sunt inadmisibile.

Hotararile susceptibile de executare silita, dupa ce au ramas definitive sau dupa caz irevocabile, pot fi investite cu formula executorie, constituind titluri executorii.

In cazul in care hotararea nu a fost pusa in executare silita, se pierde puterea de lucru judecat, fiind posibila introducerea unei noi cereri de chemare in judecata, daca dreptul de a obtine condamnarea paratului nu s-a prescris, iar in cadrul acelui proces, hotararea respectiva va putea fi folosita ca mijloc de proba.

Autoritatea de lucru judecat este o prezumtie legala absoluta, in sensul ca o hotarare definitiva reflecta adevarul si nu poate fi contrazisa printr-o alta hotarare pronuntata intre aceleasi parti, avand aceleasi calitati procesuale, pentru acelasi obiect si pentru aceeasi cauza.

Exista un interes teoretic si practic ca hotararea judecatoreasca, care a pus capat litigiului, dupa dezbateri contradictorii si cu respectarea unei proceduri probatorii menite sa dea putinta judecatorilor sa stabileasca in mod corect adevaratele relatii dintre parti, sa se bucure de prezumtia absoluta de adevar (res judicata pro veritate habetur) si ca nimeni ulterior sa nu mai poata pune in discutie dreptul consfintit prin hotarare dupa ramanerea ei definitiva. Pe baza acestei hotarari, cu ajutorul fortei coercitive a statului, daca este nevoie, partea castigatoare este repusa in drepturile ei si, totodata, prin aceasta ordinea de drept tulburata printr-un act antisocial este restabilita sau cel caruia dreptul i-a fost contestat capata o confirmare nediscutabila a dreptului sau. Orice incercare ulterioara se va lovi de puterea lucrului judecat si partea castigatoare, pe calea unei simple exceptii, poate paraliza tentativa de a i se mai pune dreptul in discutie.

Codul de procedura civila se ocupa de institutia autoritatii de lucru judecat numai sub forma exceptiei pe care partea castigatoare o poate opune celeilalte parti si succesorilor ei in drepturi, in cazul in care s-ar porni un al doilea proces (cand primul proces este inca in curs, paratul din a doua actiune ridica exceptia de litispendenta). Se impiedica o noua judecata asupra unei chestiuni definitiv solutionate de justitie.

Instanta verifica numai daca exista intre cele doua procese tripla identitate, despre care vorbeste art. 1201 C. civ, care este sediul materiei.

Art. 166 C. proc. civ. dispune numai ca exceptia lucrului judecat se poate ridica, de parti sau de judecator, chiar inaintea instantei de recurs. Deci, puterea de lucru judecat are un caracter imperativ. Daca paratul a ridicat exceptia lucrului judecat la prima instanta si i-a fost respinsa, el este de drept sa o reitereze in recurs'.

Institutia lucrului judecat are o importanta considerabila in procesul civil. Fara activitatea organelor judecatoresti, ar fi lipsita de orice valoare practica.

Coexistenta celor doua texte, din coduri deosebite (art. 166 C. proc. civ., art. 1201 C. civ) exprima, in realitate, o unitate dialectica intre cele doua laturi, inseparabile, lucrului judecat:

- prezumtia absoluta ca solutia data intr-un proces reflecta realitatea obiectiva a faptelor petrecute, adevaratele raporturi juridice dintre partile angajate in proces (res judicata pro veritate accipitur), intelegand nu numai starea de fapt, dar si corecta aplicare a normei de drept corespunzatoare.

- interdictia de a se relua ulterior judecata unui proces care mai fusese odata solutionat (his de eadem re ne sit actio).

Nu se confunda puterea lucrului judecat cu forta executorie a hotararilor judecatoresti, pentru ca, pe de o parte, sunt hotarari trecute in partea lucrului judecat care nu sunt, prin natura lor, susceptibile de executare - cum sunt cele pronuntate in actiunile in constatare sau prin care se anuleaza un act juridic -, iar pe de alta parte, exista si hotarari de prima instanta, care, fiind supuse recursului nu au dobandit putere de lucru judecat si totusi in mod exceptional, pot fi puse imediat in executare (art. 278 si 279).

Puterea lucrului judecat este o caracteristica specifica hotararii, ca act final al organului ce desfasoara o activitate de jurisdictie.

Art. 1201 Cod civ. conditioneaza lucrul judecat de identitatea celor trei elemente esentiale: de persoane, de obiect, de cauza. Dincolo de aceste limite, puterea hotararii inceteaza.

a) Identitatea de persoane

Textul art. 1201 intrebuinteaza expresia: 'aceleasi parti in aceeasi calitate', deci nu se refera la persoane din punct de vedere fizic, ci la calitatea lor juridica, adica dupa cum au stat in proces in nume personal sau pentru altul, de exemplu, ca tutore sau mandatar.

In practica judiciara s-a decis ca daca o persoana a fost parte in proces ca parata, iar in celalalt proces este chemata in garantie, nu exista lucrul judecat.

Sunt considerate parti in proces, si deci hotararea le este opozabila, desi nu au figurat in instanta: succesorii legali universali si cei cu titlul universal, creditorii chirografari care, avand numai un drept de gaj general asupra bunurilor din patrimoniul datornicului, sub rezerva actiunii pauliene sunt reprezentati de datornic in gestiunea acestui patrimoniu.

In ceea ce priveste debitorii solidari, daca acestora nu le poate fi opozabila hotararea obtinuta de creditor contra unuia dintre ei, in schimb ei pot invoca fata de creditor hotararea avantajoasa obtinuta de un alt codebitor.

In ceea ce priveste dobanditorii cu titlu particular, acestora le sunt opozabile hotararile obtinute impotriva autorului lor, dar numai cele anterioare actului de transmisie a bunului, insa dupa aceasta data, orice act juridic, deci si orice hotarare, la care dobanditorul nu participa este pentru el neopozabila.

b) Identitatea de obiect

In sfera notiunii de obiect al cererii de chemare in judecata se include nu numai obiectul material (pretentia concreta), ci si dreptul subiectiv care poarta asupra obiectului material (de exemplu, dreptul de proprietate).

Identitatea de obiect poate fi totala, dar si partiala. Daca intr-o prima cerere de chemare in judecata au fost formulate mai multe pretentii, dar instanta a omis sa se pronunte cu privire la unele dintre acestea, capetele de cerere ramase nesolutionate, vor putea fi reiterate intr-un al doilea proces, neexistand identitate de obiect.

In sfera notiunii de obiect se cuprinde si dreptul subiectiv care poarta asupra obiectului. Nu trebuie confundat dreptul cu cauza actiunii, care este temeiul juridic al dreptului valorificat prin actiune.

c) Identitatea de cauza

Prin cauza se intelege temeiul juridic al dreptului pretins si nu trebuie confundat nici cu scopul urmarit prin actiune, nici cu motivele cererii sau mijloacele de dovada.

Exista identitate de cauza numai daca fundamentul dreptului pretins este acelasi.

Hotararea data in posesoriu nu poate impiedica o actiune ulterioara petitorie, dar hotararea data in petitoriu este opozabila intr-o actiune posesorie.

Ceea ce are de examinat instanta chemata sa judece a doua actiune si careia i se opune puterea lucrului judecat dedusa din hotararea anterioara este daca prin admiterea celei de-a doua actiuni nu s-ar pronunta o hotarare contradictorie cu cea ramasa definitiva.

Autoritatea lucrului judecat poate fi privita atat din punctul de vedere al instantei care a dat hotararea, cat si din cel al persoanelor carora exceptia le este opozabila.

Prin pronuntarea hotararii, instanta de judecata s-a desesizat de judecata cauzei si nu mai poate reveni asupra hotararii sale.

Hotararea nu poate fi atacata pe calea unei cereri in anulare, la instanta de drept comun de primul grad. Puterea de lucru judecat nu trebuie legata numai de hotararile irevocabile, deoarece si hotararile definitive au o putere de lucru judecat provizorie (care se va consolida sau se va desfiinta in functie de solutia eventualului recurs); pe de alta parte, hotararile irevocabile pot fi totusi desfiintate, prin intermediul cailor extraordinare de atac de retractare (contestatia in anulare si revizuirea), in cazurile si conditiile prevazute de lege.

Pentru unele hotarari revocabile, puterea de lucru judecat se pastreaza numai daca starea de fapt ramane neschimbata (rebus sic standibus), cum este in materie de ordonante presedintiale, pensii de intretinere, incredintarea copiilor minori, punere sub interdictie etc., iar in materie necontencioasa, in principiu, hotararile nu au putere de lucru judecat.

Unii autori folosesc pentru hotararile definitive expresia de autoritate de lucru judecat, iar pentru hotararile irevocabile cea de putere de lucru judecat.

In procesul civil, spre deosebire de procesul penal, hotararea are putere relativa numai intre partile litigante si succesorii in drepturi; ea nu poate fi opusa tertilor care nu au luat parte la judecata (res inter alios judicata aliis nec nocere nes prodesse potest).

De la aceasta regula exista si exceptii, de exemplu, in materie de stare civila, in care hotararile au efecte erga omnes, deoarece o persoana nu are decat o singura stare civila; insa legea actelor de stare civila da tertilor putinta sa faca dovada contrarie.

O limita importanta a puterii lucrului judecat intre parti este restrangerea ei la acele puncte litigioase care au format obiectul litigiului si care au fost rezolvate prin dispozitivul hotararii.

Puterea de lucru judecat prezinta un aspect pozitiv pentru partea care a castigat procesul, in sensul ca aceasta se poate prevala de dreptul recunoscut prin hotararea ramasa definitiva intr-o noua judecata, fara ca partea adversara sau instanta sa mai poata lua in discutie existenta dreptului, dar si un aspect negativ pentru partea care a pierdut procesul, intrucat nu mai poate repune in discutie dreptul sau intr-un alt proces.

Aspectul negativ va intra in functie daca intr-un al doilea proces, intre aceleasi parti, se incearca valorificarea aceleiasi pretentii, invocandu-se acelasi temei juridic. Aspectul pozitiv apare daca identitatea de obiect si de cauza nu este decat partiala: un lucru deja este invocat, pe cale incidentala (de exemplu, dupa respingerea cererii in constatarea uzucapiunii prescurtate pe motiv ca posesorul a fost de rea-credinta, intr‑un al doilea proces, privind restituirea fructelor culese de posesor, nu se mai poate pune in discutie daca posesia a fost de buna credinta.

Puterea de lucru judecat este atasata numai dispozitivului, deoarece numai aceasta parte a hotararii cuprinde ceea ce a fost efectiv judecat, iar nu si considerentele, prin care numai se argumenteaza in fapt si in drept solutia pronuntata.

Se admite ca acele considerente care explica dispozitivul si se refera in acesta, facand corp comun cu el, dobandesc putere de lucru judecat.

Indreptarea hotararilor. Lamurirea si completarea lor

Potrivit art. 281 C. proc. civ., greselile asupra numelui, calitatii si sustinerilor partilor sau cele de socoteli, precum si orice alte greseli materiale strecurate in hotarare pot fi indreptate, din oficiu sau in urma unei simple cereri.

Partile pot fi citate, daca instanta gaseste de cuviinta pentru unele lamuriri.

Cererea se judeca in aceeasi compunere ca si fondul. Instanta va pronunta o incheiere, iar in caz de admitere a cererii, indreptarea se va face in ambele exemplare originale ale hotararii.

Incheierea este supusa recursului, la care termenul curge de la pronuntare, atunci cand s-a dat cu citarea partilor.

Incheierea este supusa acelorasi cai de atac ca si hotararea ce s-a cerut a fi indreptata.

Incheierea prin care s-a indreptat greseala materiala strecurata intr-o hotarare de apel, poate fi atacata cu recurs, iar incheierea prin care s-a indreptat o hotarare pronuntata in recurs, este irevocabila.

In acelasi mod se procedeaza si in cazul greselilor materiale strecurate intr-o incheiere.

Greselile asupra numelui, calitatii si sustinerii partilor sau cele de socoteli, precum si orice alte greseli materiale strecurate in hotarare pot fi indreptate, din oficiu sau in urma unei simple cereri printr-o incheiere a instantei. Pe aceasta cale nu se poate urmari insa indreptarea hotararii cu privire la un aspect de fond al raporturilor dintre parti, intrucat nu prezinta caracterul unei erori materiale.

Partea care ar justifica un interes poate solicita oricand indreptarea greselilor materiale strecurate intr-o hotarare, cu atat mai mult cu cat art. 281 C. proc. civ. nu prevede nici o limitare de timp.

Procedura prevazuta de art. 281 C. proc. civ. nu poate fi folosita pentru remedierea greselilor de judecata, oricat de evidente ar fi.

Art. 281¹ si art. 281² C. proc. civ. au introdus notiunile de lamurire, respectiv de completare a hotararilor, nuantand si aprofundand notiunea de baza de indreptare a hotararilor.

Astfel, lamurirea hotararei (art. 281¹ C. proc. civ.) se poate cere cu privire la intelesul, intinderea sau aplicarea dispozitivului, ori daca acesta cuprinde dispozitii contradictorii. Partile pot cere instantei care a pronuntat aceasta hotarare sa lamureasca dispozitivul sau, dupa caz, sa inlature dispozitiile potrivnice. Cererea se depune in termenul legal corespunzator pentru apelarea sau recularea hotararii respective. Instanta va solutiona cererea de urgenta, prin incheierea data in camera de consiliu, cu citarea partilor. Aceasta incheiere se va atasa la dosar, cat si la mapa de hotarari a instantei. Copii ale ei se comunica tuturor partilor, conform regulilor de drept comun.

Lamurirea hotararii pentru motivele invocate se poate face si ca urmare a unei cereri de revizuire a unei hotarari irevocabile pentru motivul prevazut de art. 322 pct. 1 C. proc. civ. sau chiar prin contestatie la executare.

Completarea hotararii (art. 281² C. proc. civ.) se cere cand instanta su s-a pronuntat asupra unui capat de cerere principal sau accesoriu sau asupra unei cereri comexe ori incidente. Termenul de executare a unei asemenea cereri este acelasi cu termenul de apel sau recurs aplicabil dupa caz in speta. In cazul hotararii pronuntate pe fond dupa casare dupa retinere, termenul de depunere a cererii de completare a hotararii este de 15 zile de la pronuntare.

Astfel de cerere de completare a hotararii se mai poate formula in cazul in care instanta a omis sa se pronunte asupra cererilor martorilor, expertilor, traducatorilor, interpretilor sau avocatilor, cu privire la drepturile lor. Cererile de completare a hotararilor se solutioneaza de urgenta, cu citarea partilor, printr-o hotarare separata, in acelasi regim ca si cererile de lamurire a hotararilor.

Incheierile pronuntate in temeiul art. 281¹ C. proc. civ. (indreptarea hotararilor) si art. 281² C. proc. civ. (lamurirea hotararilor), ca si hotararile pronuntate in temeiul art. 281³ C. proc. civ. (completarea hotararilor) sunt supuse acelorasi cai de atac ca si hotararile ce fac obiectul acestor cereri.

In aceasta materie partile nu pot fi obligate la plata cheltuielilor legate de indreptarea, lamurirea sau completarea hotararilor, respectiv nu se acorda cheltuieli de judecata.

Executarea vremelnica a hotararii judecatoresti

Executia vremelnica judecatoreasca (art. 279 C. proc. civ.) este lasata la aprecierea instantei de judecata, care poate incuviinta executia vremelnica a hotararilor privitoare la bunuri, ori de cate ori va gasi de cuviinta ca masura este necesara fata de temeinicia vadita a dreptului, starea de insolvabilitate a debitorului sau daca exista primejdie vadita de intarziere.

Instanta poate obliga pe creditor sa dea o cautiune pentru a asigura pe debitor, in ipoteza desfiintarii hotararii, in privinta despagubirilor ca urmare a executarii intempestive.

Executia vremelnica (provizorie) a hotararilor judecatoresti poate fi incuviintata , cu sau fara cautiune dupa imprejurari, iar utilitatea si oportunitatea acestei masuri este lasata la suverana apreciere a autoritatilor judecatoresti'.

Legea prevede ca nu se poate incuviinta executia vremelnica: in materie de stramutare de hotare, desfiintarea de constructii, plantatii sau a oricaror lucrari care au o asezare fixa, precum si in cazurile anume prevazute de lege; cand prin hotarare se dispune intabularea unui drept sau ridicarea lui din cartea funciara.

Art. 279 C. proc. civ. prevede ca executia vremelnica judecatoreasca poate fi incuviintata numai in pricinile privitoare la bunuri. Per a contrario, instanta nu poate acorda executia vremelnica in pricinile ce nu se refera la bunuri, de exemplu, in materie de stare civila si capacitatea persoanelor, in materie electorala, in materia contenciosului administrativ, etc.

Cererea de executie vremelnica se poate face in scris sau verbal in instanta, pana la inchiderea dezbaterilor. Cand cererea a fost respinsa, ea poate fi reiterata in apel.

Partea interesata trebuie sa solicite acordarea executiei vremelnice inaintea primei instante si cel mai tarziu, pana la inchiderea dezbaterilor de fond.

Deci nu se poate cere incuviintarea executiei vremelnice, pentru prima data, in cursul judecarii apelului si nici chiar inauntrul termenului de apel.

Art. 280 C. proc. civ. prevede posibilitatea introducerii unei cereri pentru suspendarea executiei vremelnice, fie odata cu cererea de apel, fie separat, in tot cursul judecarii apelului.

Cererea de suspendare se depune la prima instanta sau la instanta de apel, dar, in acest din urma caz, se va atasa copia legalizata a dispozitivului hotararii.

Cererea se judeca de catre instanta de apel, care poate incuviinta suspendarea executiei vremelnice, numai cu depunerea unei cautiuni care este obligatorie in acest caz.

Pana la rezolvarea cererii de suspendare, instanta de apel poate incuviinta vremelnic suspendarea, prin ordonanta presedintiala, chiar inainte de sosirea dosarului.