| CATEGORII DOCUMENTE |
Actele procesuale si procedurale comune
Sectiunea I-a
Actele procesuale si procedurale
Notiune si clasificare
Actele procesuale si procedurale sunt instrumentele juridice prin intermediul carora se dinamizeaza si se infaptuieste activitatea procesual penala din momentul inceperii acesteia si pana la solutionarea cauzei.
Actele procesuale sunt actele prin care participantii la procesul penal isi manifesta vointa, in conditiile si in formele prevazute de lege, de incepere si de desfasurare a procesului in vederea realizarii scopului acestuia. Manifestarile de vointa privesc indeplinirea unor dispozitii legale sau a unor cerinte procesuale ori exercitarea drepturilor si obligatiilor procesuale. Sunt acte procesuale punerea in miscare a actiunii penale, trimiterea in judecata, citarea, incuviintarea de probatorii, constituirea ca parte civila, declararea apelului, etc.
Actele procedurale sunt actele prin care se aduce la indeplinire un act sau o masura procesuala ori se constata efectuarea si se consemneaza continutul unui act procesual sau procedural ori a unei masuri procesuale. Sunt acte procedurale emiterea mandatului de arestare preventiva si executarea lui, citatia si procedura de inmanare a sa, ascultarea martorului, efectuarea cercetarii la fata locului etc. Actele procedurale prin care se atesta indeplinirea unor acte procesuale sau procedurale se mai numesc si acte procedurale constatatoare sau documente procedurale. Sunt acte constatatoare ordonantele, incheierile, procesele verbale in care se consemneaza cele dispuse prin actele procesuale sau cele constatate prin actele procedurale efectuate.
Deosebirea dintre actele actele procesuale si cele procedurale reprezinta criteriul de reglementare a comisiei rogatorii si a comunicarii actelor. Astfel, numai actele procedurale pot face obiectul comisiei rogatorii si al delegarii, nu si cele procesuale (art.132 al.1 si 2). De asemenea, art.182 prevede ca actele ce se intocmesc pentru a fi comunicate partilor, precum si actele care servesc la comunicarea acestora sunt acte procedurale.
Actele procedurale constatatoare trebuie sa nu cuprinda nici o adaugire, corectura sau suprimare de text, pentru a fi posibila aflarea modului in care a fost indeplinit actul procedural sau procesual pe care il constata, fara sa existe posibilitatea de denaturare. In acest sens, legiuitorul a prevazut (art.194 al.3) ca locurile nescrise din cuprinsul unei declaratii trebuie barate, astfel incat sa nu se poata face adaugiri. Exista insa si posibilitatea ca in timpul intocmirii unui act procedural sa se produca anumite greseli sau erori care trebuie sa fie corectate tocmai pentru a nu denatura situatia reala. Rectificarea acestor acte se poate produce pe calea modificarii actelor procedurale, indreptarii erorilor materiale sau a inlaturarii unor omisiuni vadite
Modificarea (art.194 al.1 si 2) poate avea loc in cursul intocmirii actului sau imediat dupa aceasta, putand fi facuta doar de cel care a incheiat actul. Modificarile pot lua forma unei adaugiri, corectari sau suprimari si trebuie confirmate in scris, in cuprinsul sau la sfarsitul actului, altfel nefiind luate in seama. Daca modificarile facute nu schimba intelesul frazei, ele vor fi valabile chiar daca nu sunt confirmate.
Indreptarea erorilor materiale (art.195) cuprinse in actele procedurale se face de catre organul de urmarire penala sau de instanta de judecata care a intocmit actul, la cererea celui interesat sau din oficiu. Erorile materiale sunt simple greseli scriptice si nu erori care privesc continutul actului. Ele pot privi numele sau calitatea unei persoane, date sau cifre si trebuie sa reprezinte, in mod evident, o greseala. In vederea indreptarii erorii, partile pot fi chemate pentru a da lamuriri. Indreptarea erorii se consemneaza de organul de urmarire penala intr-un proces verbal si de instanta intr-o incheiere, facandu-se mentiune si la sfarsitul actului corectat.
Procedura de indreptare a erorilor materiale se aplica si in cazul in care, ca urmare a unor omisiuni vadite, organul de urmarire penala sau instanta de judecata nu s-a pronuntat asupra unor chestiuni adiacente fondului. Omisiunea vadita presupune absenta unor mentiuni pe care actul procedural trebuie sa le cuprinda in mod obligatoriu. Sunt considerate omisiuni vadite: omisiunea de a se pronunta cu privire la sumele pretinse de martori, experti, interpreti sau aparatori si omisiunea de a dispune cu privire la restituirea lucrurilor si la ridicarea masurilor asiguratorii (art.196). Nici o alta omisiune decat cele aratate nu poate fi inlaturata prin aceasta procedura.
3. Comunicarea actelor procedurale
Comunicarea este actul procedural scris prin care se transmite unui participant la procesul penal un alt act procedural scris, indeplinit in cauza, spre a lua cunostinta de continutul sau.
Comunicarea actelor procedurale este obligatorie, ori de cate ori legea impune aceasta. Ea se poate realiza prin transmiterea unei copii integrale dupa act sau a unei copii partiale. Comunicarea se face potrivit acelorasi dispozitii ca si citarea.
Sectiunea a II-a
Citarea
1. Notiunea de citare
In vederea asigurarii normalei desfasurari a procesului penal si a asigurarii scopului acestuia este necesara participarea atat a partilor cat si a altor persoane care au calitate de subiecti ocazionali ai procesului penal (martori, experti, interpreti). Pentru a asigura participarea subiectilor la desfasurarea procesului penal, organele judiciare trebuie sa procedeze la chemarea acestora, chemare ce se realizeaza prin intermediul institutiei citarii.
Citarea este actul de dispozitie prin care o persoana este chemata in fata unei autoritati judiciare la o anumita data, sub prevederea unei sanctiuni in caz de neprezentare. Sanctiunea este diferita, in caz de neprezentare la citare in raport de calitatea celui chemat:
partile vor fi judecate in lipsa. Daca prezenta inculpatului este obligatorie acesta poate fi adus cu mandat de aducere (art.183 al.1). Daca inculpatul lipseste de la mai multe chemari se trage concluzia ca se sustrage de la judecata.
martorilor li se poate aplica o amenda judiciara de la un milion la 10 milioane (art.198 al.3 lit.a); si martorii pot fi adusi si cu mandat de aducere.
Citarea se realizeaza de regula prin citatie scrisa, dar se permite si citarea prin nota telefonica sau telegrafica (art.175 al.1).
2. Citatia
Citatia este actul procedural scris si individual prin care o persoana este incunostintata de un organ judiciar ca a dobandit in cadrul procesului penal o anumita calitate procesuala si ca este chemata in fata acestei autoritati pentru a indeplini sau a lua parte la indeplinirea unui act procesual.
Citatia se prezinta ca un formular cu doua parti: prima parte o constituie citatia propriu-zisa care se inmaneaza sau se afiseaza, iar cea de a doua este dovada de indeplinire a procedurii de citare ce se restituie organului judiciar si se ataseaza la dosar.
Citatia trebuie sa cuprinda urmatoarele mentiuni (art.176):
- denumirea organului judiciar care a emis citatia, sediul sau, data emiterii si numarul dosarului;
- numele, prenumele si calitatea celui citat;
- adresa completa a celui citat, anume localitatea, judetul, strada, numarul si apartamentul pentru orase si municipii, respectiv, judetul, comuna si satul pentru comune (se pot trece si orice alte date necesare pentru stabilirea adresei celui citat);
- indicarea obiectului cauzei;
- data (ziua, luna, anul), ora si locul unde trebuie sa se infatiseze;
- invitatia de a se prezenta;
- indicarea sanctiunii care intervine in caz de neprezentare;
- indicarea dreptului partii de a se prezenta asistata de aparator la termenul fixat, precum si a cazurilor in care este obligatorie asistenta juridica a inculpatului, precizandu-se ca, daca partea nu isi alege un aparator, i se va desemna un aparator din oficiu;
- indicarea dreptului partii de a consulta dosarul aflat la arhiva instantei;
- semnatura celui ce a emis citatia.
3. Locul de citare (art.177)
Locul unde se trimite citatia prezinta importanta pentru a incunostinta in mod real partile despre termenul de judecata si de asemenea pentru a se evita sustragerea inculpatului de la judecata. De aceea legea prevede mai multe locuri unde poate fi citat inculpatul in raport de situatiile posibile in care s-ar afla. Conform art.177 al.9, citarea celorlalte persoane se face in aceeasi modalitate ca si a inculpatului.
Ca regula generala, citarea se face la adresa unde locuieste inculpatul, deci adresa efectiva din momentul citarii care poate fi diferita de domiciliul stabil. Adresa se stabileste prin investigatiile organului de urmarire penala, fie prin declaratia inculpatului. Daca inculpatul a indicat in cursul procesului penal un alt loc pentru a fi citat, el este citat la locul indicat. In caz de schimbare a adresei indicate, inculpatul trebuie sa incunostinteze organul judiciar pentru a fi citat la noua adresa, altfel el va continua sa fie citat la vechea adresa afara de cazul cand, pe baza cercetarilor facute, organul judiciar constata ca s-a o schimbare de adresa.
Daca nu se cunoaste adresa, inculpatul se citeaza la locul de munca prin serviciul personal al unitatii respective. Daca nu se cunosc adresa si locul de munca, inculpatul se citeaza la sediul Consiliului Local in a carui raza teritoriala s-a savarsit infractiunea. Cand activitatea infractionala s-a desfasurat in mai multe locuri, afisarea se face la sediul Consiliului Local in a carei raza teritoriala se afla organul care a efectuat urmarirea penala.
Bolnavii aflati in spital sau case de sanatate se citeaza prin administratia acestora. Detinutii se citeaza prin administratia locului de detinere, iar militarii incazarmati se citeaza prin comandantul unitatii militare.
Daca invinuitul sau inculpatul locuieste in strainatate, citarea se face potrivit normelor de drept international penal aplicabile in relatia cu statul solicitat, in conditiile legii. In absenta unei asemenea norme sau in cazul in care instrumentul juridic international aplicabil o permite, citarea se face prin scrisoare recomandata. In acest caz, avizul de primire a scrisorii recomandate, semnat de destinatar, sau refuzul de primire a acesteia tine loc de dovada a indeplinirii procedurii de citare. La stabilirea termenului pentru infatisarea invinuitului sau inculpatului aflat in strainatate, se tine seama de normele internationale aplicabile in relatia cu statul pe teritoriul caruia se afla invinuitul sau inculpatul, iar in lipsa unor asemenea norme, de necesitatea ca citatia in vederea infatisarii sa fie primita cel mai tarziu cu 40 de zile inainte de ziua stabilita pentru infatisare.
Persoana juridica se citeaza la sediul ei prin serviciul de registratura.
Inmanarea citatiei se face de agentul anumit insarcinat cu indeplinirea acestei atributii sau prin mijlocirea serviciului postal.
Inmanarea citatiei se face personal celui citat, daca este gasit la locul citat, acesta trebuind sa semneze dovada de primire a citatiei. Daca persoana citata nu vrea sa primeasca citatia, aceasta se afiseaza pe usa locuintei si se intocmeste proces-verbal. Daca primeste citatia dar nu vrea sau nu poate sa semneze citatia, i se lasa citatia si se intocmeste despre aceasta proces-verbal.
Daca cel citat nu este gasit acasa, citatia se inmaneaza sotului, unei rude sau oricarei persoane care locuieste cu cel citat sau unei persoane care ii primeste corespondenta in mod obisnuit. Citatia nu poate fi inmanata unui minor sub 14 ani sau unei persoane lipsite de uzul ratiunii.
Daca cel citat locuieste intr-un imobil cu mai multe apartamente sau intr-un hotel, in lipsa persoanelor aratate anterior, citatia se inmaneaza administratorului sau portarului sau celui care in mod obisnuit il inlocuieste. Procedura de inmanare este aceeasi.
Daca nu este gasita nici una dintre aceste persoane, citatia se afiseaza pe usa locuintei. Daca in citatie nu este indicat apartamentul si nici nu s-a aflat numarul acestuia in urma investigatiilor facute, citatia se afiseaza pe usa principala a cladirii.
Daca agentul procedural constata ca cel citat si-a schimbat adresa, citatia se afiseaza pe usa locuintei aratate in citatie si consemneaza in procesul-verbal cele constatate, urmand ca organul judiciar sa stabileasca unde se va emite o noua citatie.
In situatia in care citarea se face prin serviciul personal al locului de munca sau administratia spitalului sau locului de detentie sau prin comandantul unitatii militare, aceste organizatii sunt obligate de a inmana citatia persoanei citate sub luare de dovada de primire, certificand semnatura sau aratand motivele pentru care nu a semnat. Citatia nu poate fi inmanata altor persoane sau afisata in aceste cazuri.
In cazul in care scrisoarea recomandata prin care este citat inculpatul ce locuieste in strainatate nu poate fi inmanata datorita refuzului primirii ei sau din orice alt motiv, citatia se va afisa la sediul parchetului sau al instantei, dupa caz. La fel se procedeaza si in situatia in care statul destinatarului nu permite citarea prin posta a cetatenilor sai.
Dovada de indeplinire a procedurii de citare se face prin dovada de primire a citatiei sau procesul-verbal incheiat de agentul procedural.
Dovada de primire a citatiei trebuie sa cuprinda :
datele prin care se identifica citatia (numarul dosarului, denumirea organului judiciar, numele, prenumele si adresa persoanei citate, calitatea acesteia, data la care este citata);
data inmanarii citatiei;
numele, prenumele si calitatea celui ce inmaneaza citatia;
numele, prenumele si calitatea celui ce a primit citatia;
semnatura agentului;
certificarea semnaturii si calitatii persoanei care a primit citatia.
Procesul-verbal incheiat cu ocazia inmanarii sau afisarii citatiei cuprinde aceleasi date la care se adauga si cauza care a determinat incheierea procesului-verbal.
Sectiunea a III-a
Mandatul de aducere este actul procedural prin care se ordona aducerea silita a unei persoane in fata organului judiciar in situatia in care aceasta, desi citata, nu s-a prezentat si ascultarea sau prezenta sa este necesara. Invinuitul sau inculpatul poate fi adus cu mandat chiar inainte de a fi chemat prin citatie, daca organele judiciare apreciaza motivat ca se impune aceasta in interesul rezolvarii cauzei.
Aducerea cu mandat poate fi dispusa de organul de urmarire penala si de instanta de judecata si se executa de catre organele de politie, jandarmeriei sau politiei comunitare, mai putin in cazul militarilor, pentru care executarea mandatului se face prin comandantul unitatii militare sau prin comandantul garnizoanei.
Daca persoana nu poate fi adusa din motive de boala, cel insarcinat cu executarea mandatului constata aceasta intr-un proces verbal care se inainteaza organului judiciar care a emis mandatul. Aceeasi procedura se aplica si in cazul in care persoana aratata in mandat, cu exceptia invinuitului sau inculpatului, nu poate fi adusa din oricare alte motive. In ceea ce-i priveste pe invinuit si pe inculpat, acestia nu vor fi adusi numai in caz de boala; in celelalte cazuri, daca refuza sa se supuna mandatului sau incearca sa fuga, ei vor fi adusi silit.
Daca persoana prevazuta in mandat nu este gasita la adresa indicata, organul de politie va face cercetari pentru a o gasi, iar daca acestea au ramas fara rezultat, va incheia un proces verbal care va cuprinde mentiuni despre cercetarile efectuate.
Persoana adusa cu mandat va fi ascultata de indata de organul judiciar, ne putand fi tinuta la dispozitia organului judiciar decat timpul strict necesar pentru audiere, afara de cazul cand s-ar dispune retinerea sau arestarea sa preventiva.
Sectiunea a IV-a
Termenele
1. Notiune
Termenele sunt intervale de timp inauntrul carora sau dupa expirarea carora poate fi indeplinit un act procesual sau procedural sau poate fi luata o masura procesuala.
Legiuitorul a prevazut, de regula, termene pentru efectuarea oricarui act sau luarea oricarei masuri in procesul penal. Determinarea termenului se face prin aratarea duratei lui in ore, zile, luni sau ani, fie prin aratarea momentului limita pana la care poate fi efectuat actul. Pentru unele acte, legiuitorul nu a prevazut un termen dar a impus efectuarea de indata sau de urgenta, limitand astfel in timp momentul efectuarii actului. Exista insa si acte procesuale si procedurale libere de orice limita de timp, putand fi facute oricand (revizuirea in favoarea condamnatului, art.398 al.1).
In desfasurarea procesului penal intervin doua categorii de termene: termene substantiale si termene procedurale.
Termenele substantiale sunt cele ce ocrotesc drepturi si interese extraprocesuale, preexistente procesului penal si independente de acesta limitand durata unor masuri sau conditionand indeplinirea unor acte sau promovarea unor actiuni care ar anihila un drept sau un interes extraprocesual. Termenele substantiale reglementate de Codul de procedura penala se refera la durata masurilor preventive, la durata pentru care se mentine masura asiguratorie in cazul scoaterii de sub urmarire penala sau de incetarea a urmaririi penale si la perioada de timp pentru care se poate dispune amanarea sau intreruperea executarii pedepsei.
Termenele procedurale sunt termenele care ocrotesc drepturile si interesele procesuale ale participantilor la procesul penal si contribuie la disciplinarea si sistematizarea activitatii procesuale in vederea asigurarii realizarii la timp si in mod just a scopului procesului penal. Toate temenele prevazute de cod sunt termene procedurale, afara de cele aratate anterior.
Termenele procedurale se pot clasifica in mai multe categorii, in functie de urmatoarele criterii:
Ø dupa factorul ce stabileste termenul, sunt termene legale (a carei durata este impusa de lege) si termene judiciare (fixate de organul judiciar);
Ø dupa efectele pe care le produc, termenele pot fi:
termene imperative (peremptorii) - termenele inauntrul carora trebuie efectuat actul, sub sanctiunea decaderii din exercitiului dreptului in caz de neefectuare in termen;
termene prohibitive (dilatorii) - termenele care se constituie intr-un obstacol in calea efectuarii actului, actul putand fi indeplinit numai dupa expirarea termenului;
termene de recomandare (oranduitorii) - termene inauntrul carora trebuie efectuat un act, fara insa ca neefectuarea lui in termen sa aiba consecinte asupra actului;
Ø dupa modul de fixare, termenele pot fi:
fixe (termenele care au o durata invariabila de timp);
maxime (termenele care stabilesc o durata maxima de timp pentru efectuarea actului, identificandu-se prin expresia "in cel mult");
minime (termene care impun o durata minima de timp ce trebuie sa existe intre doua termene, identificate prin expresia "cu cel putin . inainte de").
Termenele maxime sunt intotdeauna peremptorii, iar cele minime sunt dilatorii;
Ø dupa sensul in care sunt calculate, termenele pot fi de succesiune (termenele care se calculeaza in sensul normal al curgerii timpului) si de regresiune (se calculeaza in sens invers). Termenele minime sunt termene de regresiune.
Termenele sunt marcate de doua momente: un moment de la care incepe sa curga termenul, numit si dies a quo, si un moment final la care se sfarseste termenul, numit dies ad quem. Intervalul de timp marcat de aceste doua momente constituie durata termenului.
Momentul de la care termenul incepe sa curga este precizat de lege pentru fiecare termen in parte. Nu se admite luarea in considerare a unui alt act avand aceeasi finalitate (teoria echipolentei). La calcularea termenelor procedurale se porneste de la ora, ziua, luna sau anul mentionat in actul care a provocat curgerea termenului, afara de cazul cand legea dispune altfel (art.186 al.1). Termenele substantiale incep sa curga de la data luarii masurii sau, in cazul arestarii preventive, de la data punerii ei in executare.
Cunoscand momentul la care termenul incepe sa curga, durata termenului si modul de calcul al acestuia se poate stabili momentul la care termenul expira si se poate verifica daca actele procesuale sau procedurale sau masurile procesuale au fost intocmite sau luate cu respectarea termenelor.
Modul de calcul al termenelor este diferit dupa cum termenul este substantial sau procedural, respectiv dupa unitatea de timp pe care este stabilit.
Termenele procedurale pe ore si pe zile se calculeaza potrivit sistemului pe unitati libere de timp in sensul ca nu intra in calcul nici ora sau ziua cand termenul incepe sa curga si nici ora sau ziua cand termenul expira. De exemplu, un termen procedural de 24 de ore care incepe sa curga astazi la ora 12, expira maine la ora 14, iar un termen procedural de 3 zile care incepe sa curga luni, expira vineri.
Termenele substantiale pe ore si pe zile se calculeaza potrivit sistemului pe unitati pline de timp in sensul ca intra in calcul si ora sau ziua cand termenul incepe si ora sau ziua cand termenul expira. Un termen substantial de 24 de ore care incepe sa curga astazi la ora 12, expira maine la ora 12, iar un termen substantial de 3 zile care incepe sa curga luni, expira miercuri.
Termenele procedurale pe luni si pe ani se calculeaza potrivit sistemului calendaristic, in sensul ca termenul expira in ziua corespunzatoare din ultima luna, respectiv ultimul an. Un termen procedural de 2 luni care a inceput sa curga pe 8 martie expira pe 8 mai, iar un termen de 1 an care a inceput pe 8 martie 2004 expira pe 8 martie 2005.
In ceea ce priveste termenele substantiale pe luni si pe ani, conform dispozitiilor Codului penal (art.154), luna si anul se socotesc implinite cu o zi inainte de ziua corespunzatoare datei la care au inceput sa curga. Daca termenul de 2 luni a inceput sa curga pe 8 martie va expira pe 7 mai, iar termenul de 1 an inceput pe 8 martie 2004 va expira pe 7 martie 2005.
Durata efectiva a termenele procedurale poate fi modificata prin prorogare (ceea ce presupune extinderea duratei lor) sau prin abreviere (scurtarea duratei lor).
Prorogarea termenelor procedurale intervine atunci cand ultima zi a termenului este o zi nelucratoare, caz in care termenul va expira la sfarsitul primei zile lucratoare care urmeaza (art.186 al.4). Un termen procedural de 3 zile inceput marti ar trebui sa expire sambata, dar intrucat sambata este zi nelucratoare, termenul va expira luni. Zilele nelucratoare din interiorul termenului se socotesc utile, deci intra in calculul termenului.
Abrevierea intervine in cazul termenelor procedurale pe luni, atunci cand ultima zi a termenului cade intr-o luna care nu are zi corespunzatoare, caz in care termenul va expira in ultima zi a acelei luni (art.186 al.3). De exemplu, un termen de 2 luni care a inceput sa curga pe 31 decembrie expira pe 28 februarie intrucat luna februarie nu are decat 28 de zile.
Ori de cate ori legea prevede un termen inauntrul caruia sa fie efectuat un act, pentru a fi valabil, actul trebuie sa fie indeplinit in acel termen dar si sa fie depus la organul judiciar competent sa primeasca actul in acel termen. Legiuitorul a luat in considerare, insa, si situatiile in care partile nu se pot deplasa la organul judiciar competent, prevazand in art.187 ca sunt recunoscute ca fiind facute in termen si actele depuse sau inregistrate inauntrul termenului prevazut de lege la alte organe, indiferent de data la care vor ajunge aceste acte la organele judiciare competente.
Organele la care se poate depune actul sunt limitativ prevazute de lege si anume, locul de detinere, unitatea militara si oficiul postal.
Astfel, cei detinuti sau arestati pot depune cererile de apel, de recurs sau orice acte pentru care legea cere un anumit termen, la administratia locului de detinere. Inregistrarea sau atestarea facuta de administratie pe actul respectiv dovedeste depunerea actului in termen.
Militarii pot depune actele procesuale sau procedurale la unitatea militara de care apartin, iar atestarea facuta de serviciul administrativ al unitatii va servi drept dovada a depunerii actului in termen.
Toate celelalte persoane care nu se pot deplasa la sediul organului judiciar pot uza de serviciile postale, trimitand actul prin scrisoare recomandata, iar dovada depunerii in termen se face cu recipisa oficiului postal.
In ceea ce priveste actele efectuate de procuror care trebuie depuse la alte organe judiciare, acestea vor fi considerate ca facute in termen daca data la care este trecut actul in registrul de iesiri al parchetului este inauntrul termenului cerut de lege pentru efectuarea actului. De la aceasta regula fac exceptie caile de atac formulate de procuror care vor fi considerate facute in termen in raport de data inregistrarii in registrul de intrari al instantei.
Nerespectarea termenelor impuse de lege produce efecte diferite dupa cum termenul procedural este imperativ sau prohibitiv.
In cazul termenelor imperative, neefectuarea actului inauntrul termenului conduce la decaderea din exercitiul dreptului a titularului care nu si-a exercitat dreptul in termenul prevazut de lege. Daca termenul a expirat fara ca actul sa fie efectuat, actul nu va mai putea fi efectuat sau desi efectuat va fi lipsit de efecte juridice prin aceea ca este lovit de nulitate ca tardiv.
In cazul termenelor prohibitive, daca actul este efectuat inainte de a expira termenul impus de lege, el va fi lipsit de efecte juridice, fiind lovit de nulitate ca prematur. Dupa expirarea termenului, actul va putea fi efectuat din nou, putand produce efecte juridice.
In ceea ce priveste termenele substantiale, cand o masura procesuala nu poate fi luata decat pe un anumit termen, expirarea acestuia atrage de drept incetarea masurii luate.
Sectiunea a V-a
Sanctiunile procesual penale
Sanctiunile procesual penale constau fie in pierderea unor drepturi procesuale, fie in lipsirea de valabilitate a actelor procesuale sau procedurale efectuate ori a masurilor procesuale dispuse cu incalcarea dispozitiilor care reglementeaza desfasurarea procesului penal.
Instituirea de sanctiuni procesual penale urmareste un scop multiplu: in primul rand, un scop preventiv, de a preintampina incalcarea legii, fiind un avertisment ca aceasta nu va ramane nesanctionata; in al doilea rand un scop sanctionator, de a desfiinta actele efectuate cu incalcarea legii procesuale si, in fine, un scop reparator, prin aceea ca, atunci cand este posibil, actul trebuie refacut, dar in conditiile si formele prevazute de lege.
Codul de procedura penala reglementeaza patru categorii de sanctiuni procesual penale: decaderea din exercitiul dreptului, inadmisibilitatea, inexistenta si nulitatea.
1. Decaderea din exercitiul dreptului (art.185 al.1)
Decaderea din exercitiul dreptului este sanctiunea care intervine in cazul in care nu s-a respectat un termen imperativ si consta in pierderea unui drept procesual ca urmare a neexercitarii lui in termen. Decaderea opereaza si cand legea procesuala stabileste ca exercitarea unui drept trebuie sa se faca intr-o anumita etapa a procesului si partea nu respecta aceasta cerinta.
Dupa expirarea termenului, titularul dreptului procesual nu isi mai poate valorifica dreptul sau si nu mai poate efectua acte procesuale sau procedurale in temeiul acelui drept. Daca, totusi, actul va fi efectuat el va fi lovit de nulitate ca tardiv si nu va produce efecte juridice.
Sanctiunea decaderii din exercitiul dreptului nu poate fi inlaturata sau acoperita. In materia apelului si a recursului, legiuitorul a reglementat insa posibilitatea repunerii in termen, daca sunt indeplinite anumite conditii impuse de lege, astfel ca, desi declarat tardiv, apelul va produce efectele pe care le-ar fi produs daca era declarat in termen.
Inadmisibilitatea consta in lipsirea de efecte a unui act procesual sau procedural pe care legea nu il prevede ori il exclude, precum si a unui act prin care a fost exercitat sau se incearca exercitarea unui drept procesual exercitat si epuizat anterior.
Inadmisibilitatea intervine asadar in doua situatii:
cand se efectueaza un act pe care legea nu il prevede sau il exclude. Se are in vedere atat situatia in care legea nu permite efectuarea unui act, cat si situatia in care legea restrange posibilitatea efectuarii unui act numai pentru unii participanti la proces.
cand se incearca exercitarea unui drept epuizat anterior printr-o alta cale procesuala sau chiar printr-un act neprocedural.
Inadmisibilitatea este o sanctiune procesual-penala care impiedica efectuarea unui act; daca totusi actul este efectuat, nu produce efecte juridice, fiind lovit de nulitate.
Sanctiunea inadmisibilitatii poate privi numai actele partilor din proces ori a altor participanti la proces, dar nu si pe cele ale organelor judiciare; in privinta actelor acestora opereaza nulitatea.
Inexistenta este sanctiunea procesuala ce caracterizeaza actele si masurile procesual penale ce nu sunt indeplinite sau efectuate cu respectarea conditiilor esentiale pretinse de lege pentru existenta lor. Actul inexistent este o simpla realitate de fapt care, insa, nu poate produce nici un efect juridic, datorita modului cum a fost conceput.
Actul are, deci, numai aparenta unei existenta juridice si ca atare, nu poate fi luat in considerare de organele judiciare, nefiind necesara nici desfiintarea sa. Sunt inexistente, de exemplu, o citatie intocmita de o parte sau un rechizitoriu intocmit de un student.
Nulitatea este sanctiunea procesuala care atrage nevalabilitatea actelor procesuale si procedurale efectuate cu incalcarea dispozitiilor care reglementeaza desfasurarea procesului penal, daca s-a produs o vatamare ce nu poate fi inlaturata decat prin remedierea sau refacerea actelor viciate, cand acest lucru este posibil.
Clasificarea nulitatilor
Principala clasificare a nulitatilor se face dupa natura, modul de aplicare si efectele pe care le produc. Dupa acest criteriu, nulitatile sunt:
Ø nulitati absolute. Nulitatile absolute intervin in cazurile expres prevazute de lege si pot fi invocate oricand in cursu1 procesului penal si de catre oricine, putand fi luate in considerare si din oficiu. Sunt prevazute sub sanctiunea nulitatii absolute, conform art.197 al.2, urmatoarele dispozitii legale relative la:
competenta materiala;
competenta dupa calitatea persoanei;
sesizarea instantei;
compunerea instantei;
publicitatea sedintei de judecata;
participarea procurorului la judecata cand este obligatorie;
prezenta inculpatului cand este obligatorie potrivit legii;
asistarea inculpatului de catre aparator, atunci cand este obligatorie potrivit legii;
efectuarea referatului de evaluare in cauzele cu infractori minori.
Ø nulitati relative. Nulitatile relative sunt, de regula, cele virtuale si sunt incidente in cazul incalcarii oricarei alte dispozitii legale decat cele enumerate anterior. Nulitatea relativa poate fi invocata numai de partea care a suferit vatamarea prin incalcarea legii, numai intr-o anumita stare a procesului si poate fi acoperita prin vointa partilor.
Conditiile nulitatii
Continutul procesual al nulitatii este determinat de intrunirea unor conditii necesare pentru existenta ei ca sanctiune procesuala si de prezenta unor trasaturi pentru valorificarea ei in procesul penal.
Atat nulitatile absolute cat si cele relative presupun mai intai indeplinirea unor conditii generale de existenta a nulitatii:
a) Sa se constate o incalcare a dispozitiilor legale care reglementeaza desfasurarea procesului penal. Se au in vedere dispozitiile referitoare la urmarirea penala, la judecarea cauzei in prima instanta, in apel sau recurs, precum si incalcarea dispozitiilor care reglementeaza judecata in caile de atac extraordinare. Nulitatea intervine indiferent daca este vorba de norme inscrise in Codul de procedura penala sau de norme de procedura inscrise in legi speciale. Nulitatea opereaza cand se incalca dispozitiile care reglementeaza efectuarea actelor procesuale, dar si atunci cand incalcarea se refera la actele procedurale.
b) Sa se produca o vatamare procesuala. Vatamarea poate aduce atingere directa atat intereselor societatii cat si intereselor legitime ale partilor din proces. Partilor din proces li se poate aduce o vatamare atunci cand li se incalca un drept procesual sau o garantie procesuala de natura a le asigura apararea intereselor lor legitime in proces. Atunci cand incalcarea unei dispozitii procedurale aduce atingere garantiilor fundamentale ale justitiei, dar in anumite conditii si forme procesuale, legea considera ca exista intotdeauna o vatamare ce nu poate fi inlaturata in nici un fel, deoarece se aduce atingere posibilitatilor de a se realiza scopul procesului penal. Astfel, in cazul incalcarii dispozitiilor prevazute sub sanctiunea nulitatii absolute, vatamarea este prezumata de legiuitor, fara a se putea face dovada inexistentei ei.
c) Vatamarea produsa sa nu poata fi inlaturata decat prin anularea actului indeplinit prin incalcarea legii. Daca vatamarea produsa prin incalcarea dispozitiilor procesuale poate fi inlaturata in alt mod, devine inutila anularea actului pentru acest motiv. Si indeplinirea acestei conditii este prezumata de legiuitor in cazul incalcarii unei dispozitii procedurale prevazute sub sanctiunea nulitatii absolute. Prezumtia este absoluta, nulitatea fiind intotdeauna singura modalitate de inlaturare a vatamarii procesuale produse.
Invocarea nulitatii
Nulitatea nu opereaza automat, prin simpla incalcare a legii ci trebuie invocata in fata autoritatii judiciare de catre partea indrituita sau trebuie luata in discutie din oficiu de catre organul judiciar. Nulitatea se invoca, in cursul procesului penal, prin exceptia de nulitate. Exceptia de nulitate poate fi formulata de oricare dintre participantii la proces, putandu-se prezenta fie in forma scrisa, fie in forma orala.
In caile de atac, nulitatile pot fi invovate ca motiv de apel sau de recurs si chiar ca motiv de contestatie in anulare sau de recurs in anulare.
Constatarea si declararea nulitatii
Pentru ca nulitatea sa devina operanta in procesul penal nu este suficient ca ea sa fie invocata si pusa in discutia partilor, ci este necesar ca ea sa fie constatata si declarata de organul judiciar competent. Constatarea si declararea nulitatii se poate face in tot cursul procesului penal, atat in faza urmaririi penale, cat si a judecatii.
Astfel in faza de urmarire penala organul judiciar imputernicit sa constate si sa declare nulitatea va fi in primul rand organul de urmarire penala care instrumenteaza cauza, iar in cursul judecatii instanta in fata careia s-a produs incalcarea legii. In al doilea rand vor avea dreptul de a constata si declara nulitatea organele care exercita controlul legalitatii in cursul procesului penal, si anume procurorul, sau procurorul ierarhic superior, dupa caz, in faza urmaririi penale, respectiv instantele de control judiciar, in faza judecatii.
Odata constatata si declarata, nulitatea trece in stare activa si produce efecte specifice de sanctiune si remediu procesual. Dupa declararea ei judiciara nulitatea produce doua efecte principale, consecutive:
a) lipseste de efecte juridice actele efectuate cu incalcarea legii. Actul e considerat ca lipsit de efecte juridice din momentul efectuarii lui si nu din momentul constatarii nulitati. Acest efect se produce atat in cazul nulitatii absolute cat si a celei relative. Acest efect se rasfrange nu numai asupra actului efectuat cu incalcarea legii ci si asupra actelor subsecvente acestuia si aflate in legatura cu el. De regula, nulitatea unui act procesual atrage si nulitatea actului procedural constatator (judecarea unei cauze de o instanta compusa nelegal atrage si nulitatea sentintei nu numai a judecatii); si nulitatea actului procedural constatator poate trage nulitatea actului procesual.
b) creeaza posibilitatea si atrage obligativitatea restabilirii legalitatii prin refacerea sau remedierea actelor neregulate. Refacerea actelor anulate este indeplinita chiar de catre organul judiciar care le-a intocmit cand nulitatea este constatata de acesta. Daca nulitatea este constatata de catre un alt organ judiciar, refacerea este realizata fie de organul care a efectuat actul nul, fie de cel ce a facut constatarea nulitatii.
Sectiunea a VI-a
Cheltuielile judiciare
Cheltuielile judiciare sunt cheltuielile facute de organele judiciare sau de parti pentru indeplinirea actelor de procedura, administrarea probelor si conservarea mijloacelor materiale de proba, retribuirea aparatorilor, precum si pentru orice alte activitati inerente desfasurarii procesului penal.
In cheltuielile judiciare se includ si sumele de bani cuvenite martorului, expertului si interpretului pentru transportul, intretinerea, locuinta si a altor cheltuieli necesare prilejuite de chemarea in fata organului judiciar. La acestea se adauga si venitul de la locul de munca, pe durata lipsei de la serviciu, daca sunt salariati. Daca martorul nu este salariat, dar are venit din munca, el are dreptul la o compensatie pentru venitul de care a fost lipsit. Expertul si interpretul vor primi pentru indeplinirea insarcinarii date si o retributie, in cazurile si conditiile prevazute de lege (art.190 al.1-4).
Sumele de bani cuvenite se platesc martorului imediat dupa infatisare, iar expertului si interpretului, dupa indeplinirea insarcinarii date, pe baza dispozitiilor organului judiciar care a dispus chemarea din fondul cheltuielilor judiciare special alocat. Venitul de la locul de munca se plateste de unitatea al carei salariat este martorul, expertul sau interpretul.
Cheltuielile judiciare se acopera in cursul procesului penal de catre parti sau din sumele avansate de stat. Sumele avansate de stat sunt cuprinse, distinct, in bugetul de venituri si cheltuieli al Ministerului Justitiei, Ministerului Public si Ministerului Administratiei si Internelor (art.189 al.2).
Cheltuielile judiciare avansate de stat (art.191 si 192)
Obligatia de a suporta cheltuielile judiciare avansate de stat se determina in raport de solutia procesuala data cauzei penale. Cheltuielile judiciare vor fi suportate de partea aflata in culpa procesuala.
In caz de condamnare, obligatia platii ii revine inculpatului mai putin in ceea ce priveste cheltuielile privind interpretii si aparatorul, daca s-a dispus acordarea de asistenta gratuita, care raman in sarcina statului. Cand in cauza sunt mai multi inculpati, cheltuielile se vor imparti intre acestia, in functie de masura in care au provocat cheltuielile, instanta trebuind sa stabileasca partea fiecaruia.
Daca partea responsabila civilmente a fost obligata in solidar cu inculpatul la repararea pagubei, ea va fi obligata in mod solidar si la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
In caz de achitare sau de scoatere de sub urmarire penala, plata cheltuielilor revine:
partii vatamate, in masura in care au fost determinate de aceasta;
partii civile careia i s-a respins in totul pretentiile civile, in masura in care au fost determinate de aceasta parte;
inculpatului, in cazul cand, desi achitat, a fost obligat la repararea pagubei sau cand a fost achitat pentru ca fapta nu prezinta gradul de pericol social al unei infractiuni.
In caz de incetare a urmaririi penale sau a procesului penal obligatia de a suporta cheltuielile judiciare avansate de stat ii revine :
inculpatului, daca s-a dispus inlocuirea raspunderii penale sau exista o cauza de nepedepsire;
ambelor parti, in caz de impacare;
partii vatamate, in caz de retragere a plangerii prealabile sau cand plangerea a fost tardiv depusa.
Daca inculpatul cere continuarea procesului penal, in conditiile art.13, cheltuielile judiciare sunt suportate de catre partea vatamata, daca inculpatul este scos de sub urmarire penala sau achitat si de catre inculpat, atunci cand, neputandu-si dovedi nevinovatia, procesul penal a incetat fata de acesta.
In cazul declararii apelului sau recursului ori introducerii oricarei alte cereri, persoana careia i s-a respins ori care si-a retras apelul, recursul sau cererea va fi cea obligata la plata cheltuielile judiciare.
In toate celelalte cazuri, cheltuielile avansate de stat raman in sarcina statului. Cheltuielile facute cu interpretul desemnat de organul judiciar si cu aparatorul, in cazul acordarii de asitenta juridica gratuita, raman in sarcina statului indiferent de solutia data fondului cauzei.
Cheltuielile judiciare facute de parti (art.193)
In ceea ce priveste cheltuielile judiciare facute de parti, plata acestora se face tot de partea aflata in culpa procesuala.
In caz de condamnare si in caz de admitere a actiunii civile, inculpatul este obligat sa plateasca partii vatamate, si respectiv partii civile, cheltuielile facute de aceasta. Cand actiunea civila este admisa numai in parte, obligarea la plata cheltuielilor poate fi totala sau partiala. Daca in cauza exista mai multi condamnati, cheltuielile se vor imparti intre acestia, instanta trebuind sa stabileasca partea fiecaruia, iar daca partea responsabila civilmente a fost obligata in solidar cu inculpatul la repararea pagubei, ea va fi obligata in mod solidar si la plata cheltuielilor judiciare facute de partea civila.
In caz de achitare, partea vatamata este obligata sa plateasca inculpatului si partii responsabile civilmente cheltuielile judiciare facute de acestia, in masura in care au fost provocate de ea.
In toate celelalte cazuri, obligatia de restituire se stabileste potrivit legii civile.
Sectiunea a VII-a
Amenda judiciara (art.198-199)
Amenda judiciara este masura procedurala ce poate fi luata in cazul savarsirii unei abateri judiciare in scopul asigurarii bunei desfasurari a procesului penal si impiedicarii oricarei tergiversari a solutionarii cauzelor.
Art.198 reglementeaza abaterile judiciare ce pot fi comise in patru categorii, in functie de consecintele pe care le pot produce, cuantumul amenzii fiind diferit.
Astfel, se sanctioneaza cu amenda de la 100 - 1.000 lei:
- neindeplinirea sau indeplinirea gresita ori cu intarziere a lucrarilor de citare sau de comunicare a actelor procedurale, precum si a oricaror alte lucrari, daca au produs intarzieri in desfasurarea procesului penal;
- neindeplinirea sau indeplinirea gresita a indatoririlor de inmanare ori de comunicare a citatiilor si a celorlalte acte procedurale, precum si neexecutarea mandatelor de aducere.
Amenda are o valoare cuprinsa intre 250 si 5.000 lei in caz de lipsa nejustificata a martorului.
O alta abatere judiciara consta in lipsa nejustificata a aparatorului ales sau desemnat din oficiu fara a asigura substituirea, in conditiile legii, ori inlocuirea sau refuzul acestuia de a asigura apararea, abatere ce se sanctioneaza cu amenda judiciara de la 500 lei la 5.000 lei.
Cuantumul amenzii este cuprins intre tot intre 500 si 5.000 de lei daca se savarsesc urmatoarele abateri:
a) impiedicarea in orice mod a exercitarii, in legatura cu procesul, a atributiilor ce revin organelor judiciare, personalului auxiliar de specialitate al instantelor judecatoresti si al parchetelor, expertilor desemnati de organul judiciar in conditiile legii, agentilor procedurali, precum si altor salariati ai instantelor si parchetelor;
b) lipsa nejustificata a expertului sau interpretului legal citat;
c) tergiversarea de catre expert sau interpret a indeplinirii insarcinarilor primite;
d) neindeplinirea de catre orice persoana a obligatiei de prezentare, la cererea organului de urmarire penala sau a instantei de judecata, a obiectelor ori inscrisurilor cerute de acestea, precum si neindeplinirea aceleiasi obligatii de catre reprezentantul legal al persoanei juridice sau de cel insarcinat cu aducerea la indeplinire a acestei obligatii;
e) nerespectarea obligatiei de pastrare, impusa persoanelor carora li s-au restituit in cursul procesului penal bunuri ce constituie mijloace materiale de proba in cauza;
f) neluarea de catre reprezentantul legal al persoanei juridice in cadrul careia urmeaza a se efectua o expertiza a masurilor necesare pentru efectuarea acesteia sau pentru efectuarea la timp a expertizei, precum si impiedicarea de catre orice persoana a efectuarii expertizei in conditiile legii;
g) nerespectarea de catre parti, aparatorii acestora, martori, experti, interpreti sau orice alte persoane a masurilor luate de catre presedintele completului de judecata pentru asigurarea ordinii si solemnitatii sedintei de judecata;
h) manifestarile ireverentioase ale partilor, aparatorilor acestora, martorilor, expertilor, interpretilor sau ale oricaror alte persoane, fata de judecator sau procuror;
i) nerespectarea de catre invinuit sau inculpat a obligatiei de a incunostinta in scris, in termen de 3 zile, organele judiciare despre orice schimbare a locuintei pe parcursul procesului penal;
j) neindeplinirea de catre organul de cercetare penala a dispozitiilor scrise ale procurorului, in termenul stabilit de acesta.
Amenda se aplica de organul de urmarire penala prin ordonanta, iar de instanta prin incheiere. Ea se face venit la bugetul de stat, intrand distinct in bugetul Ministerului Justitiei. Aplicarea amenzii judiciare nu inlatura raspunderea penala daca fapta intruneste elementele constitutive ale unei infractiuni.
Persoana amendata poate cere scutirea de amenda sau reducerea amenzii in termen de 10 zile de la comunicarea ordonantei ori a incheierii de amendare. In cazul in care persoana amendata justifica de ce nu si-a putut indeplini obligatia, organul judiciar va dispune scutirea sau reducerea amenzii. Organul de urmarire penala se pronunta prin rezolutie, iar instanta prin incheiere.
|
Politica de confidentialitate | Termeni si conditii de utilizare |
Vizualizari: 1549
Importanta: 
Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2024 . All rights reserved
