MINORUL SI LEGEA PENALA

MINORUL SI LEGEA PENALA

Sistemul justitiei juvenile are scopul de a imbunatati situatia minorilor si de a asigura concordanta si proportionalitatea varstei si delictului comis, de a-i reorienta catre serviciile de asistenta sociala. La ora actuala insa, in sistemul judiciar national nu exista judecatorii specializate pe cauzele penale ale minorilor.

Evolutia regimului sanctionator al minorilor a fost constanta, fiind axata pe eliminarea pedepselor corporale, a diferentelor de tratament in raport cu categoria sociala din care faceau parte, pe cresterea limitei de varsta de la care minorul poate raspunde penal.

In Romania, prima conceptie cu privire la regimul sanctionator al minorilor este intalnita la 1852, o data cu intrarea in vigoare a primului Cod Penal roman la 1 mai 1865. In 1936 a fost modificat Codul penal, fixandu-se im 1938 limitele de varsta intre care un faptuitor este considerat cu o raspundere diminuata, cea maxima -18 ani-pastrandu-se si astazi. Prin Codul penal adoptat in 1969, s-a stabilit, in legislatia romaneasca, cadrul de raspundere penala al minorilor, regimul sanctionator fiind centrat pe aplicarea masurilor educative. Din 1977, prin intrarea in vigoare a Decretului nr.208 s-a instituit un alt sistem, caracterizat prin excluderea aplicarii pedepsei pentru minori. Dar aceasta reglementare nu a avut rezultatul scontat, deoarece inexistenta unor sanctiuni diferite precum si regimul mult prea bland pentru fapte deosebit de grave, punand probleme deosebit de serioase instantelor de judecata. Surprinzator, dar nu tocmai intr-un mod placut, acest act, desi cu un caracter tranzitoriu, s-a aplicat pana la finele anului 1992, cand a fost repus in vigoare sistemul sanctionator prevazut de Codul penal. Astfel, cu modificarile aduse de Legea nr 140/199, Codul penal intrat in vigoare la 1 ianuarie 1969, reglementeaza in prezent raspunderea penala a minorilor. Totodata, cadrul legislativ va fi completat o data cu intrarea in vigoare a noului cod Penal si a legii privind executarea pedepslor si a masurilor dispuse de instantele de judecta.

In toate sistemele de drept raspunderea penala a minorilor a fost tratata cu un caracter ocrotitor, accentul punandu-se pe masurile educative. In prezent, dar si in viitor Codul Penal din Romania contine dispozitii speciale care obliga judecatorul ca la alegerea sanctiunii pentru un minor delincvent , sa aiba in vedere si alte criterii decat cele care individualizeaza raspunderea penala a inculpatilor majori.

Potrivit art.100 al.1 Cod Penal, respectiv art.114 al.1 din Cod Penal, la alegerea sanctiunii- care poate fi masura educativa sau pedeapsa, se are in vedere gravitatea faptei, starea fizica, nivelul de dezvoltare morala si intelectuala, mediul in care a crescut si a trait , comportamentul si orice alt element de natura a caracteriza persoana minorului. La alegerea sanctiunii, in toate cazurile trebuie sa fie protejate interesele minorului, dar si ale societatii si comunitatii din care face parte!

1. PRINCIPALELE INSTRUMENTE DE JUSTITIE JUVENILA

Justitia pentru minori este parte integranta a procesului de dezvoltare nationala a fiecarei tari, in cadrul general de justitie sociala pentru toti tinerii, astfel contribuind, in acelasi timp, la protectia tinerilor si la mentinerea pacii si ordinii in societate.

Principalul tratat obligatoriu care defineste drepturile minorilor, drepturi la care aceste tari au convenit, este reprezentat de catre Conventia cu privire la Drepturile Copilului, adoptata prin rezolutia Adunarii Generale a Natiunilor Unite nr.44/25.

Exista deasemenea, si alte seturi de reguli adoptate de comunitatea internationala care detaliaza modalitatile de lucru in cadrul justitiei juvenile. Instrumentele internationale care statueaza ca adoptarea unor legi si proceduri special concepute pentru copiii care au intrat in conflict cu legea penala si care sa le fie aplicabile exclusiv este dezirabila-sunt urmatoarele: Regulile Standard Minime ale Natiunilor Unite in Administrarea Justitiei Juvenile Regulile de la Beijing - adoptate in 1985 prin rezolutia Adunarii Generale 40/43); Principiile Natiunilor Unite pentru Prevenirea Delincventei Juvenile ( Principiile de la Riyadh- adoptate in 1990 prin rezolutia Adunarii Generale 45/112); Regulile Natiunilor Unite pentru Protectia Minorilor Privati de libertate (adoptate in 1990 prin rezolutia Adunarii Generale 45/113); Liniile directoare de actiune privind copii implicati in sistemul de justitie penala (adoptate prin rezolutia Consiliului Economic si Social 30/1997);Regulile Minimale ale Natiunilor Unite pentru elaborarea masurilor neprivative de libertate(Regulile de la Tokyo/1990); Declaratia privind Principiile de Baza ale Justitiei pentru Victimele Infractiunilor si Abuzului de Putere (adoptate prin rezolutia Adunarii Generale 40/34).

In spatiul justitiei juvenile, Conventia are numaroase implicatii, intrucat toate drepturile copilului trebuie luate in considerare in sistemul justitiei penale, incepand cu dreptul la libertatea de exprimare a copilului si ajungand pana la cele mai ridicate standarde de sanatate. Important de specificat este faptul ca in legislatia internationala, Conventia a introdus noi drepturi care nu existau, inclusiv dreptul copiilor de a-si pastra propria identitate, cetatenia, numele si relatiile de familie, precum si dreptul copiilor localnici de a-si proteja propria cultura (art.8 si art.30).Articolul 12 (1) prevede ca orice copil sa aiba posibilitatea de a fi ascultat in orice procedura judiciara si administrativa care il priveste. Nici in acest caz, Conventia nu sugereaza stabilirea unei varste minime. Articolul 37 (b) al Conventiei prevede ca "nici un copil sa nu fie privat de libertate in mod ilegal sau arbitrar. Arestarea, detinerea sau intemnitarea unui copil trebuie sa fie conforme cu legea si se vor folosi numai ca masuri extreme si pentru cea mai scurta perioada de timp".

Ansamblul Regulilor Minime ale Natiunilor Unite cu privire la Administrarea Justitiei pentru Minori (Regulile de la Beijing reliefeaza importanta resocializarii minorilor delincventi in comunitate, plecand de la particularitatile bio-psiho-sociale ale acestei categorii de persoane, precum si de la impactul negativ al mediului carceral asupra personalitatii acestora.Ansamblul de reguli minime se aplica impartial delincventilor juvenili, fara nici un fel de deosebire. Principiile fundamentale pe care se bazeaza aceste reguli tintesc spre promovarea binelui minorului la cel mai inalt nivel posibil.[1]

Articolul 5 prevede doua dintre obiectivele cele mai importante ale justitiei pentru minori. Primul este urmarirea starii morale a minorului. Al doilea obiectiv este "principiul proportionalitatii". Acest principiu bine cunoscut are menirea sa modereze sanctiunile punitive, raportandu-le la gravitatea delictului. Pentru delincventii juvenili, trebuie sa se tina seama de nivelul de gravitate, dar si de circumstantele personale pentru a proportiona pedeapsa.

Rezolutia mai sus indicata atribuie o importanta foarte mare efectuarii activitatilor de probatiune in privinta minorilor art.16

Este important sa mentionez valoarea Regulilor minimale ale Natiunilor Unite pentru elaborarea unor masuri neprivative de libertate (Regulile de la Tokyo) 45-110, care enunta o serie de principii fundamentale in vederea favorizarii recurgerii la masuri neprivative de libertate cat si la garantii minimale pentru persoanele supuse masurilor ce substituie inchisoarea. Regulile vizeaza incurajarea comunitatii sa participe mai mult la procesul justitiei penale si, in mod special, la tratamentul delincventilor ca si la dezvoltarea la acestia din urma a simtului de responsabilitate fata de societate.

Rezolutia 45/112 din 14 decembrie 1998 privind Principiile Natiunilor Unite pentru prevenirea delincventei juvenile (Principiile de la RIYADH), recomanda tarilor sa dezvolte un rol activ copiilor si o relatie de parteneriat in cadrul societatii( Directiva nr.3), sa fie acceptati ca parteneri egali si cu drepturi depline in procesul de integrare, cat si sa fie implicati in politica de prevenire a infractionalitatii. La baza acestor principii sta prevenirea infractionalitatii juvenile, implicand in acest demers familia minorului, scoala, implicit comunitatea.

Prin Rezolutia 45/113, Adunarea Generala, adopta fara vot Regulile Natiunilor Unite pentru Protectia Minorilor Privati de Liberate- in decembrie 1990. Aceste reguli se aplica tuturor copiilor privati de libertate, in orice situatie, inclusiv in institutiile specifice. In acest sens, accentul cade pe faptul ca privarea de libertate este masura la care se recurge in ultima instanta, pe contracararea efectelor negative ale privarii de libertate, fiind in acceptul respectarii drepturilor copiilor. Regulile reprezinta un cadru cuprinzator, acceptat international in care tarile pot reglementa privarea de libertate a tuturor minorilor. Acestea se aplica fara a face definiri nationale ale varstei minoratului, cat si fara a depinde de jurisdictia procedurilor speciale.

2. SANCTIUNILE APLICABILE MINORILOR SI INDIVIDUALIZAREA ACESTORA IN LEGISLATIA DIN ROMANIA

Dispozitiile referitoare la minori se regasesc in Titlul V al Codului Penal intitulat "Minoritatea", art. 99- 100(1), unde sunt stabilite limitele si consecintele raspunderii penale a minorilor, masurile educative si reglementarile referitoare la aplicarea pedepselor.

Pentru minori este stipulat in Codul Penal un sistem sanctionator mixt, format atat din pedepse, cat si din masuri educative. Important de precizat este faptul ca, spre deosebire de pedepse- in randul carora caracterul profund coercitiv[2] este bine conturat pe primul plan, masurile educative au un caracter profund educativ, neconstituind antecedente penale pentru persoana fata de care s-au luat. Exista o serie de criterii care stau la baza alegerii masurii educative si care privesc o serie de factori: gravitatea faptei, comportamentul minorului, posibilitatea acestuia de a constientiza actiunile sale, gravitatea cosecintelor comportamentului sau, asumarea responsabilitatii fata de fapta comisa, acceptarea faptului ca a incalcat o norma de conduita, precum si resursele sale si ale mediului, respectiv ale comunitatii din care face parte de a interveni in scopul reeducarii minorului.

Este important de retinut faptul ca: " pedeapsa se aplica numai daca se apreciaza ca luarea unei masuri educative nu este suficienta pentru indreptarea minorului" .In conformitate cu art.100 al.2 C.P., masurile educative trebuie luate cu prioritate!

Prin urmare, fata de minorul care raspunde penal, potrivit art.101 din Codul penal, se poate lua una dintre urmatoarele masuri educative:[4] mustrarea; liberatatea supravegheata; internarea intr-un centru de reeducare; internarea intr-un institut medical-educativ.

Mustrarea (art. 102 cod Penal)-reprezinta una dintre cele mai usoare sanctiuni prevazute de Codul Penal. Este o masura educativa si se ia impotriva minorului care a savarsit o fapta penala cu un grad redus de pericol social. Aceasta masura, ce consta in admonestarea, dojenirea minorului este cea mai operativa sanctiune educativa - ea se dispune in cadrul sedintei de pronuntare a hotararii judecatoresti de condamnare in prezenta minorului si a parintilor sai. Se pune accent pe reliefarea pericolului social al faptei savarsite, pe sfatuirea minorului in ceea ce priveste comportamentul sau, care trebuie sa dea dovada de indreptare. Important de mentionat este faptul ca minorului i se atrage atentia ca daca va savarsi din nou o infractiune se va lua fata de el o masura mai severa sau i se va aplica o alta pedeapsa.

Libertatea supravegheata- este o masura mai severa decat mustrarea si consta in lasarea minorului in libertate pe timp de un an, sub supraveghere deosebita. Este o sanctiune care se aplica avand la baza aceleasi criterii pentru faptele savarsite cu un pericol social concret mai ridicat, prin raportare la aceleasi posibilitati individuale si de mediu de reinsertie sociala a minorului. Supravegherea poate fi incredintata, dupa caz, parintilor minorului, parintilor adoptive, tutorelui, sau unei persoane de incredere, de preferinta unei rude mai apropiate- la cererea acesteia, sau unei institutii legal insarcinate cu supravegherea minorului (art.103, al. 1, Cod Penal).

Este singura masura educativa eficienta in prezent, cu atat mai mult, cu cat aceasta supraveghere poate fi exercitata de Serviciul de Protectie a Victimelor si Reintegrare Sociala a Infractorilor, cu exceptia ca nu poate fi aplicata frecvent din cauza duratei lungi a desfasurarii proceselor penale. Curtea Suprema de Justitie a luat decizia ca masura educativa a libertatii supravegheate sa fie luata numai pentru minorul care la data judecatii nu a implinit 17 ani. S-a luat aceasta decizie din considerentul ca masura libertatii supravegheate trebuie aplicata pentru minimum 1 an si trebuie executata pe perioada starii de minoritate.

Instanta poate impune minorului respectarea uneia sau mai multor obligatii, precum: sa nu frecventeze anumite locuri stabilite; sa nu intre in legatura cu anumite personae; sa presteze o activitate neremunerata intr-o institutie de interes public fixata de instanta, cu o durata intre 50 si 200 de ore, de maximum 3 ore pe zi, dupa programul de scoala, in zilele nelucratoare si in vacanta(art.103 alin.3 Codul Penal).

Internarea intr-un centru de reeducare- este o masura educativa mai severa (cu lipsire de liberate) prevazuta de art. 104 Cod Penal si se ia atunci cand celelate masuri educative sunt considerate ca neavand eficienta, fie datorita comportamentului general insatisfacator al minorului, fie datorita pericolului social al faptei. Pe langa scopul preventiv, aceasta masura are si scopul de a asigura minorului posibilitatea de a continua pregatire scolara sau de a obtine o calificare profesionala conforma cu aptitudinile sale. Masura internarii se ia pe durata nedeterminata fara ca minorul sa depaseasca varsta de 18 ani si numai daca are timpul necesar de reducare pana la majorat. Masura educativa a internarii intr-un centru de reeducare a fost si este una dintre cele mai folosite sanctiuni aplicabile minorilor care raspund penal, institutionalizarea lor in aceasta forma fiind o alternativa la pedeapsa inchisorii.

Intenarea intr-un institut medical-educativ (art 105 Codul penal- reprezinta o alternativa la masura educativa a internarii intr-un centru de reeducare si se aplica atunci cand expertiza medico-legala psihiatrica confirma existenta unor afectiuni psihice care nu au abolit total discernamantul si este nevoie de un tratament medical pentru restabilirea echilibrului psihic. Aceeasi masura se impune atunci cand minorul sufera de afectiuni, altele decat cele psihice, care necesita un tratament special. Concomitent cu actiunile pentru restabilirea sanatatii minorului trebuie sa se desfasoare activitati de reeducare a acestuia.

In prezent, singurele masuri alternative la pedeapsa cu inchisoarea, prevazute in legislatia noastra penala se refere la: (a) Prestarea unei activitati neremunerate intr-o institutie de interes public fixata de instanta, cu o durata intre 50 si 200 de ore, de maximum 3 ore pe zi, dupa programul de scoala, in zilele nelucratoare si in vacanta (art. 103 al. 3 lit. C, C.P.) (b) Suspendarea conditionata a executarii pedepsei pe o anumita perioada si in anumite conditii si care trebuie motivata temeinic de catre instanta de judecata (art. 81, C.P.), aplicabila minorilor care au comis fapte penale fara pericol social deosebit pe considerentul ca scopul pedepsei poate fi atins si fara executarea acesteia; (c) Suspendarea executarii pedepsei sub supraveghere, daca sunt indeplinite anumite conditii stipulate in art. 861 C.P., situatie in care minorii delincventi beneficiaza de libertate, insa sub supravegherea unor institutii specializate

Comparativ cu pedeapsa cu inchisoarea, masurile alternative sunt apreciate in general ca fiind mai eficiente, mai ales cand ele sunt insotite de diverse obligatii impuse minorului, cum ar fi: obligatia de a presta o activitate neremunerata intr-o institutie de interes public, obligatia de a urma anumite cursuri de pregatire scolara, precum si atunci cand supravegherea minorului este incredintata Serviciului de Probatiune, singura institutie care ii poate acorda consiliere minorului si il poate ajuta in gasirea unui loc de munca dupa executarea sanctiunii.

INCHISOAREA- INSTITUTIE TOTALA . MINORI IN INCHISORI

Omul se naste liber si traieste liber. Aceasta axioma a vietii ar trebui sa constituie baza de organizare a unei societati. Insa libertatea persoanei nu este absoluta, ci limitata prin insusi faptul organizarii intr-o comunitate unde, pentru a evita haosul si dezordinea sunt instituite reguli ce urmeaza a fi respectate. Privarea de libertate ca pedeapsa survine doar in cazuri exceptionale, cand gravitatea faptei savarsite impune izolarea persoanei de societate, avand drept scop restabilirea echitatii sociale, corectarea condamnatului, precum si prevenirea savarsirii unor noi infractiuni atat din partea condamnatului, cat si a altor persoane. Evident, consecintele negative ale privarii de libertate in adolescenta nu pot fi neglijate sociala. Chiar daca fiecare detinut traieste privarea de libertate in felul sau, exista multe lucruri comune in multitudinea consecintelor pe care le are detentia asupra acestuia

Inchisoarea- loc de executare a pedepsei este in acelasi timp si loc de observare a indivizilor pedepsiti: prin supraveghere si prin cunoastere a fiecarui detinut in parte, a comportamentului acestuia, a inclintiilor profunde, a particularitatilor psihologice etc. Corelativ, in viziunea lui Foucault, delincventul devine individul ce trebuie cunoscut, "obiectul" tehnologiei coercitive. Ce sunt de fapt detinutii? Foucault ii considera partea "cea mai nefericita si mai oprimata a omenirii"[6],ei sunt produsul societatii dar si al inchisorii "tehnica penitenciara si individul delincvent sunt intr-o oarecare privinta frati gemeni". Delincventa reprezinta razbunarea inchisorii impotriva justitiei.

In penitenciarele romanesti sunt inchisi 36.901 de detinuti; poarta inchisorii se deschide si se inchide 'la termen', indiferent de sentimentele noastre.Vreau sa pledez pentru implicare, pentru responsabilitate, pentru solutii. Iar inchisoarea si atata tot nu este solutia.

Inchisoarea este ineficienta pentru recuperarea minorului. Principalele argumente in favoarea ideii ca penitenciarul nu este o solutie eficienta in cazul minorilor sunt urmatoarele: in penitenciar minorii intra in contact cu diversi alti infractori de la care invata noi modalitati de comitere a actelor ilegale conditiile si mediul social din penitenciare sunt foarte dure pentru minor si practic acesta "se inraieste" si aceasta experienta il va marca profund; mediul penitenciar nu ofera o reeducare propriu-zisa, acesta nefiind propice unei astfel de activitati; minorul va fi stigmatizat de comunitatea in care se intoarce dupa ispasirea pedepsei

In penitenciarele si in centrele de reeducare din Romania se afla de minori- conform statisticilor efectuate de catre Ministerul Justitiei prin Autoritatea Nationala a Penitenciarelor

SITUATIA PRIVIND CAPACITATEA DE CAZARE A UNITATILOR SI EFECTIVELE ACESTORA LA DATA DE 0

Din statistica mai sus mentionta reiese clar ca numarul minorilor asupra carora s-a luat masura internarii intr-un centru de reeducare: 219 - este net mai mic decat cel al minorilor care au primit pedeapsa cu inchisoarea: 516, la care se mai adauga si cei 142 de minori din penitenciarele pentru minori si tineri si cei din spitalele penitenciare-in numar de 6! Acest aspect nu este unul imbucurator, ci dimpotriva, scoate in evidenta lacunele sistemului si reticentele celor care administreaza justitia juvenila in ceea ce priveste acordarea pedepselor neprivative de libertate, care sunt cele mai potrivite pentru minorul care are nevoie de reintegrare optima in comunitate!

4. PROBATIUNEA- ALTERNATIVA LA SANCTIUNEA PRIVATIVA DE LIBERTATE

Una din cele mai semnificative evolutii in modul contemporan de a gandi si reactiona in fata fenomenului infractional il reprezinta interesul tot mai crescut fata de justitia restaurativa. Acest concept accentueaza importanta alternativelor la detentie, in special administrarea lor pentru minorii in conflict cu legea, mai ales ca este bine cunoscut si dovedit ca penitenciarul este o scoala a infractionalitatii si nu a corectiei.

Exista cateva principii care trebuie sa ghideze tipul pedepselor care se impun minorilor.Aceste principii includ: protejarea comunitatii, responsabilitatea, nevoile speciale ale delincventului minor, reabilitare, masuri alternative, drepturile minorilor.Pedepsele aplicate minorilor trebuie sa fie proportionale cu fapta si sa tina cont de principiile mai sus mentionate.Trebuie sa fie luata in considerare gravitatea infractiunii( pe langa alti factori), in momentul in care se pronunta o pedeapsa pentru minori. Desi proportionalitatea trebuie sa fie un etalon in aplicarea pedepselor-fie ca sunt acestea aplicate infractorilor minori sau majori, totusi proportionalitatea trebuie sa aiba o mai mare semnificatie, importanta in cazul minorilor - mai ales daca nevoile minorului reclama un nivel ridicat al interventiei, dictat de gravitatea infractiunii comise.[9] Eficienta unui sistem de pedepse poate fi apreciata dupa masura in care acestea si-au atins scopul si dupa impactul asupra societatii. Orice pedeapsa din acest sistem are drept scop si prevenirea savarsirii de noi infractiuni, o individualizare adecvata a reactiei sociale la faptele prejudiciabile prevazute de legea penala. Mai mult, se cere o reactie sociala individualizata in cazurile minorilor, ceea ce presupune ca minorilor care au savarsit fapte penale trebuie sa li se aplice masuri care sa imbine severitatea sanctiunii penale cu grija pentru educarea si reeducarea minorilor, pentru completarea lacunelor educatiei anterioare si pentru reintegrarea lor in societate

Probatiunea reprezinta o modalitate de sanctionare a infractorilor ce consta in organizarea si executarea supravegherii persoanei invinuite, inculpate sau condamnate prin monitorizarea comportamentului, acordarea de asistenta individuala si orientarea acesteia spre un mod de viata corect. Scopul probatiunii este corectarea si reeducarea persoanelor care au savarsit infractiuni si reintegrarea in societate a persoanelor condamnate. Simplu spus, probatiunea inseamna asistarea unui individ delincvent in scopul reintegrarii sale in societate, cu alte cuvinte probatiunea reprezinta o altfel de pedeapsa, o pedeapsa prin asistare.

O categorie de activitati ce tine de insasi esenta probatiunii o constituie activitatile de asistenta si consiliere cu privire la infractorii aflati in stare de detinere In cadrul penitenciarelor, serviciile de probatiune acorda suport detinutilor. Activitatea de asistenta si consiliere se realizeaza prin elaborarea si aplicarea unor programe de educatie civica, etica si morala, de educatie igienico-sanitara, precum si a programelor de terapie psihosociala Un obiectiv major al serviciului de probatiune in penitenciare rezida in pregatirea detinutilor pentru liberare. In acest sens este necesara o evaluare initiala. Evaluarea detinutului nu are nici o ratiune daca ea nu conduce la o interventie individualizata, iar planificarea este dependenta de calitatea evaluarii. Planificarea si interventia, ca procese specifice asistentei sociale, au in vedere doua domenii:1. Individul - cu nevoile sale si aspiratia sa de indeplinire; 2. Mediul - cu particularitatile sale.

Consilierul de probatiune trebuie sa imbine aceste coordonate, astfel incat sa adapteze individul la exigentele mediului si, in acelasi timp si in aceeasi masura, sa ajusteze si mediul la nevoile si particularitatile individului. Stabilirea echilibrului optim dintre mediu si individ tine de stiinta, dar si de arta asistentei sociale. Aceste precizari au rolul de a sublinia ideea ca interventia consilierului de probatiune se poate orienta spre individ (terapie, consiliere, orientare etc.) sau spre mediu (organizare comunitara

5. ROLUL SERVICIULUI DE PROBATIUNE IN CADRUL SISTEMULUI DE JUSTITIE JUVENILA

Din statisticile[11] mai sus reliefate rezulta clar faptul ca in ultimii ani-2003, 2004 numarul persoanelor aflate in supravegherea Serviciului de Probatiune a crescut semnificativ de la un an la altul! Acest aspect este deosebit de imbucurator, semn ca lucrurile incep sa functioneze.e drept, cu oarecare stangacie. Poate datorata inceputului!

In ceea ce priveste numarul minorilor aflati in evidenta Serviciului de Probatiune, acestia erau in anul 2003 -in numar de 2060, iar in anul imediat urmator numarul minorilor a crescut, devenind 3946. Tinand cont de faptul ca in penitenciarele romanesti numarul minorilor este mai mic de 1000 de indivizi, iar asistarea si supravegherea din partea Serviciului de Probatiune se face atat in penitenciar cat si in cadrul comunitatii, rezulta clar ca numarul minorilor care au primit pedepse neprivative de libertate este mai mare decat al celor care au primit pedepse privative de libertate, in ciuda faptului ca numarul minorilor internati intr-un centru de reeducare-219 este de 3 ori mai mic decat numarul minorilor aflati in penitenciar-664(516 in penitenciare, 142 in penitenciare pentru minoti si tineri, 6 in spitale penitenciar)!In acest sens comparatia intre cele doua pedepse-privativa si neprivativa de libertate poate fi valorizata in scopul reliefarii avantajelor celei de-a doua, in detrimentul pedepsei cu inchisoarea.

Serviciului de Probatiune are trei mari atributii: 1. efectuarea referatelor de evaluare psiho-sociala a invinuitilor/inculpatilor la cererea organelor de ancheta sau a instantei de judecata; 2. supravegherea respectarii de catre condamnat a masurilor si obligatiilor impuse de instanta in cazul suspendarii conditionate a executarii pedepsei sau al masurii libertatii supravegheate oferirea de asistenta si consiliere la cererea clientilor aflati in supraveghere.

Voi aborda in continuare doar activitatile de supraveghere si de asistenta si consiliere desfasurate de Serviciului de Probatiune cu infractorii minori, despre care am invatat foarte multe lucruri pe perioada colaborarii mele cu personalul acestui serviciu de pe langa Tribunalul Cluj (in calitate de voluntar), colaborare care mi-a oferit oportunitatea sa descopar o fata noua a justitiei, in speta cea a justitiei juvenile (prin vizitele de monitorizare pe care le efectuam acasa la supravegheatii minori sau in institutiile care se ocupau de educatia acestora, prin interviurile derulate cu acestia si cu persoane insemnate din viata minorilor, prin descifrarea birocratiei care sta la baza intregului sistem justitiar, de exemplu: inregistrarea citatiilor pentru infractorii minori, intocmirea dosarelor de supraveghere, intocmirea dosarelor de reintegrare, inregistrarea proceselor verbale, a fiselor de monitorizare, a planurilor de supraveghere etc.)

Activitatea de supraveghere porneste din momentul in care serviciul primeste sentinta definitiva de la instanta. Se contacteaza minorul si se stabileste o intalnire, la care participa si parintii acestuia. La aceasta prima intalnire i se explica care sunt masurile si obligatiile pe care instanta le-a impus in cazul respectiv si consecintele la care se expune daca nu le respecta. Uneori minorului i se aduce la cunostinta sentinta, deoarece se intampla sa nu stie ce anume a hotarat instanta in cazul lui. Apoi se face o identificare a nevoilor si problemelor cu care se confrunta persoana condamnata si se stabileste un plan de supraveghere, care contine numarul, durata, frecventa si locul desfasurarii intrevederilor cu consilierul de supraveghere. Daca instanta nu a impus nici un fel de obligatie, supravegherea consta doar in faptul ca minorul trebuie sa respecte masurile generale si anume: sa anunte in prealabil orice schimbare de domiciliu si orice deplasare care depaseste 8 zile precum si data intoarcerii; sa comunice si sa justifice schimbarea locului de munca; sa comunice informatii de natura a putea fi controlate mijloacele lui de existenta.

In activitatea de supraveghere Serviciul de Probatiune colaboreaza cu familia condamnatului, politia, scoala, alte persoane sau institutii cu care minorul supravegheat are legatura, fac vizite neanuntate (atat personalul serviciului cat si voluntarii acestui serviciu), pentru a asigura faptul ca acesta respecta obligatiile impuse. Consider ca o reala problema o este reprezentata de faptul ca asistenta si consilierea se fac doar la cererea persoanei supravegheate. Putini sunt cei care fac o astfel de cerere, desi stiu de aceasta oportunitate, insa considera ca acestea le-ar ingreuna viata, deoarece ar trebui sa se prezinte mai des la Serviciul de Protectie a Victimelor si Reintegrare Sociala a Infractorilor. Cu toate acestea, consilierii de supraveghere - in practica - stau de vorba cu clientii lor si incearca sa-i consilieze si sa-i sprijine in rezolvarea problemelor, chiar daca acestia nu depun o cerere. Este vorba aici de o oarecare manipulare, dar in sens pozitiv la care asistentii sociali trebuie sa recurga atunci cand este cazul.

Din discutiile purtate cu personalul Serviciului de Probatiune de pe langa Tribunalul Cluj, principalele servicii de asistenta si consiliere pe care le ofera minorilor aflati in supraveghere constau in sprijinirea prin oferirea de informatii si facilitarea accesului la diverse institutii pentru: continuarea studiilor; reluarea sau imbunatatirea relatiilor cu familia; obtinerea unor diverse acte; obtinerea unor ajutoare materiale sau chiar gasirea unui adapost; cautarea si gasirea unui loc de munca; inscrierea la cursuri de calificare profesionala accesarea unor servicii, programe desfasurate de organizatii non-guvernamentale dezvoltarea unor abilitati sociale si de relationare cu oamenii. De asemenea, cu ajutorul psihologilor, se deruleaza programe in scopul constientizarii de catre minor cauzele care l-au determinat sa comita o infractiune, cresterea capacitatii de a empatiza cu victima infractiunii, luarea in considerare a consecintelor unei anumite decizii, dezvoltarea mecanismelor de coping pentru a face fata presiunii grupului de egali.Eficienta supravegherii rezulta a fi extrem de ridicata, in sensul ca foarte putini dintre minorii care au fost clienti ai Serviciului de Probatiune au recidivat in perioada de incercare.