CATEGORII DOCUMENTE |
Autoritatile statului
Realizarea puterilor, a functiilor aratate mai sus, presupune crearea unei forte institutionalizate, a unor organisme ale statului. Aceasta se realizeaza cu ajutorul dreptului, a normelor juridice.
Statul n-ar putea exista fara aceste autoritati, fara aceste organisme, notiunea de stat ar deveni ceva abstract, arid, nonsens. Deci, crearea acestor organe duce la crearea conditiilor de realizare a functiei legiuitoare, executive sau judecatoresti. Aceste organe mai poarta denumirea si de organe ale statului, aparatul de stat, autoritati publice, institutii publice etc.
Organul de stat reprezinta o parte componenta a ansamblului de institutii ce formeaza Statul. El este investit cu o competenta specializata potrivit domeniului de actiune si cu o putere de impunere a unei anumite manifestari, corespunzatoare limitelor de competenta ce i-au fost atribuite. Competenta este totdeauna legala, adica rezulta din lege si ea reprezinta totalitatea drepturilor (puterilor) si indatoririlor atribuite unui organ al statului sau unui functionar public.
Fiecare organ al statului este compus dintr-un numar mai mare sau mai redus de persoane, care exercita aceasta competenta. Aceste persoane sunt functionari publici . Ei au un statut distinct de ceilalti salariati, se bucura de anumite drepturi, altele decat cele comune salariatilor, de stabilitate in functie de dreptul la cariera etc. Acesti functionari, ce formeaza elementul esential alaturi de competenta legala de functionare a organelor statului, au denumiri ca: senator, deputat, prim ministru, ministru, secretar de stat, prefect, primar, director Directia Sanitara, consilier local sau judetean etc.
Actele organelor statului, aproape in exclusivitate, se executa din oficiu, cu exceptia hotararilor judecatoresti civile, care trebuie investite cu formula executorie, precum si a altor acte unde legea cere o autorizatie, un aviz prealabil.
Politica de confidentialitate | Termeni si conditii de utilizare |
Vizualizari: 1131
Importanta:
Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2024 . All rights reserved