Cercetarea criminalistica a documentelor contrafacute cu ajutorul copiatoarelor si a tehnicii de calcul

Cercetarea criminalistica a documentelor contrafacute

cu ajutorul copiatoarelor si a tehnicii de calcul

Sectiunea 1

Notiuni generale despre
functionarea copiatoarelor

Fotocopiatoarele sunt dispozitive de reproducere a imaginii unor documente, a caror functionare se bazeaza pe fenomenul electrostatic si cel al fotoconductibilitatii.

Componentele principale ale unui copiator sunt: o sursa de lumina puternica (de regula radiatia laser), un tambur cu proprietati electrostatice si unul sau mai multe depozite cu toner[1].

Exista sase etape de baza pentru a copia imaginea unui document[2]:

- incarcarea tamburului cu energie electrostatica;

- expunerea tamburului la lumina reflectata de suprafata documentului ce urmeaza a fi copiat;

- depunerea tonerului pe tambur;

- transferarea tonerului de pe suprafata tamburului pe hartia de copiat;

- fixarea imaginii pe hartie (prin incalzire);

- indepartarea imaginii reziduale de pe cilindru.

In prima etapa, tamburul cu proprietati fotoconductoare este trecut - la intuneric - pe langa un electrod fix cu potential pozitiv de curent continuu, moment in care are loc incarcarea uniforma a acestuia cu energie electrostatica.

In cea de a doua etapa, suprafata documentului care se copiaza, este baleiata linie cu linie de un fascicul de lumina foarte puternica. Razele de lumina vor fi reflectate cu o intensitate mai mare sau mai mica, in raport cu repartitia punctelor albe, negre sau colorate existente pe aceasta suprafata. Imaginea luminoasa astfel reflectata, cade pe suprafata tamburului, provocand descarcarea sau atenuarea incarcaturii electrostatice a acestuia.

Descarcarea este completa in zonele corespunzatoare portiunilor albe ale documentului si partiala in dreptul punctelor divers colorate. In schimb, zonele corespondente punctelor negre raman in continuare cu un potential electrostatic maxim. In felul acesta, pe tambur ia nastere o imagine latenta negativa, care poate fi developata.

In cea de a treia etapa are loc transformarea imaginii latente negative in imagine vizibila, pozitiva. Tonerul care are si el un potential electrostatic, dar de polaritate opusa, va fi atras si depus in cantitati diferite pe suprafata tamburului, corespunzator cu variatiile din incarcatura electrostatica a acestuia.

Urmatoarele doua etape sunt destinate transferarii imaginii de pe tambur pe hartia folosita la copiat. Hartia careia i s-a indus un potential electric opus, atrage tonerul pe suprafata ei, formand o imagine pozitiva similara celei originale. Pentru fixarea acestei imagini, hartia este trecuta pe sub elementele de incalzire ale copiatorului.

Etapa finala este rezervata curatarii tamburului de impuritatile reziduale ale primei imagini, in vederea efectuarii unei noi copii.

Spre deosebire de copiatoarele monocrome, cele color folosesc sisteme optice care descompun in mai multe culori imaginea ce urmeaza a fi multiplicata, dupa care, prin combinarea unor pulberi de toner de culori diferite, o recompun in nuantele cromatice initiale.

La fel ca la fotografia color, pentru a obtine copia pozitiva a unei imagini policrome, se folosesc doua procedee: aditiv si substractiv. Primul foloseste culorile fundamentale (albastru, verde, rosu), cel de al doilea culori compozite (azuriu, galben si magenta). Pentru redarea structurii cromatice a imaginii care se copiaza, copiatoarele sunt prevazute cu trei cartuse de toner, fiecare avand cate una din culorile amintite (corespunzator procedeului utilizat). Prin amestecarea acestor pulberi in proportii diferite, se obtine orice culoare din spectrul luminii vizibile, inclusiv "albul". Copiatoarele care utilizeaza procedeul aditiv au si un al patrulea cartus cu toner negru, necesar pentru a asigura fidelitatea reproducerii acestei culori.

Calitatea copiilor obtinute cu copiatoarele color este deosebit de buna, ele redand aproape perfect imaginea documentului reprodus. Unele dintre ele sunt prevazute cu sisteme de achizitionare, stocare si procesare a imaginii, care le fac apte sa execute functii de copiere selectiva.

Copiile obtinute cu tehnologiile descrise asigura, la observarea cu ochiul liber, un aspect continuu trasaturilor care alcatuiesc grafica unui anumit document, foarte apropiat de cel al traseelor naturale, creandu-le astfel o pronuntata aparenta de autenticitate. Aceasta stare de fapt nu a intarziat sa fie "valorificata" in interesul falsificarii unei mari varietati de documente, printre cele mai vizate fiind inscrisurile oficiale si cele sub semnatura privata precum si mijloacele de plata.

Sectiunea 2

Procedee de falsificare partiala

In ultima perioada de timp, practica de expertiza criminalistica inregistreaza numeroase situatii in care se solicita examinarea unor documente sub forma de copii realizate cu ajutorul copiatoarelor, expertiza avand ca obiectiv, stabilirea autenticitatii acestora.

Imprejurarea de a nu pune la dispozitia specialistului originalul documentului, trebuie sa constituie pentru acesta un prim semn de intrebare in legatura cu problematica pe care trebuie sa o rezolve. In al doilea rand, trebuie avut in vedere ca prezentarea unei xerocopii face inutila cercetarea prin metode fizico-chimice a materialelor din care este constituit documentul - aspect care de multe ori este determinant in stabilirea autenticitatii - reducand investigatiile criminalistice, in principal la cele de ordin traseologic.

In raport cu natura, caracteristicile de fond si forma ale documentului si scopul urmarit de faptuitor, falsul poate fi comis printr-unul din urmatoarele procedee:

a) Modificarea termenului de valabilitate a unui inscris, prin radierea, adaugirea sau retusarea cifrelor de pe original sau un alt exemplar autentic, urmata de realizarea unei copii cu ajutorul copiatoarelor monocrome sau color.

Descoperirea falsului este ingreunata deoarece xerocopia nu retine o insemnata parte din elementele esentiale pentru descoperirea falsului, cum ar fi cele oferite de: scamosarea hartiei (mai ales daca plastograful a reparat satinajul de pe original inainte de reproducere, prin presari usoare cu un pieptene de os); cercetarea in spectrul ultraviolet; diferentierea materialelor de scriere dupa nuanta de culoare si chiar dupa natura lor, ca sa nu mai vorbim de cele care ar putea fi furnizate prin examinarea chimica. Prin urmare, este imprudent sa se formuleze o concluzie categorica doar pe baza rezultatelor obtinute prin examinarea intrinseca a xerocopiei. Riscul este cu atat mai mare, cu cat intinderea actiunii de alterare este mai mica, asa cum ar fi de exemplu cazurile in care modificarea unor cifre sau litere are loc doar prin adaugarea unor trasaturi: '1 ' - '4', '1 ' - '7', '3 ' - '8', 'l' - 'B ', 'P ' - 'R'.

In astfel de situatii, cercetarea comparativa a copiei cu originalul, devine absolut obligatorie. Iata un exemplu edificator in acest sens.

B.C. a modificat termenul de valabilitate al unui certificat fiscal eliberat de Administratia Financiara a Sectorului 3, transformand cifra '1' in '4'. In acest fel, in loc de data de '16.01.1996', a obtinut data de '16.04.1996'. Actul modificat a fost apoi xerocopiat, iar copia obtinuta, prezentata la Notariat, in scopul vanzarii unui apartament pe care-l mai vanduse si altei persoane. Cercetand copia, atentia expertului a fost atrasa de faptul ca cifra '4' avea un plasament nefiresc si dimensiuni mai mari decat restul cifrelor. De asemenea, el a constatat ca in partea inferioara stanga a cifrei '4' exista un traseu grafic de mici dimensiuni, subtiat si intrerupt, care are tendinta de a se uni cu prima grama verticala a acestei cifre si care ar fi putut proveni de la o eventuala radiere a cifrei initiale. Aceste elemente l-au determinat pe expert sa solicite organului de urmarire penala, originalul certificatului fiscal. Examinarea comparativa a acestuia cu actul in litigiu, a permis demonstrarea indubitabila a falsului. La cercetarea prin suprapunere in lumina transmisa, s-a constatat ca punctele care despart anul, luna si ziua, precum si cele aflate in partea superioara dreapta a grupurilor de cifre '01'     si '04', au un plasament identic, ceea ce inseamna ca piesele examinate reprezentau exemplarele aceluiasi document.

b. Inlocuirea integrala sau partiala a textului din documentul autentic.

Procedeul este asemanator falsului comis prin acoperire de text. Falsificatorul mascheaza textul pe care doreste sa-l elimine, cu o banda de hartie alba de format si dimensiuni corespunzatoare, pe care a inscris anterior mentiunile necesare pentru realizare a scopului pe care-l urmareste si apoi il xerocopiaza, copia obtinuta prezentand-o drept autentica.

Si in acest caz, descoperirea falsului este dificila daca examinarea se face doar asupra copiei. Spre deosebire de primul procedeu, expertul dispune de o gama mai larga de cercetare, mai ales in cazul manuscriselor, deoarece are posibilitatea sa efectueze o analiza grafica comparativa intre scrisul nou integrat si cel depus initial pe document. De asemenea, xerocopia falsificata conserva de multe ori conturul straifului utilizat pentru indepartarea textului, in special atunci cand albul acestuia are o stralucire diferita de cel al suportului actului pe care s-a facut colajul. Totodata, pe copia falsa se descopera in marea majoritate a cazurilor, fragmente din scrisul initial care nu a putut fi acoperit decat partial. Aparitia lor se datoreaza faptului ca falsificatorul nu poate utiliza un straif de dimensiuni prea mari, deoarece acesta ar masca fie o parte din traseele grafice din randurile superioare sau inferioare ale textului care trebuie sa ramana nealterat, fie liniatura ori desenele imprimate ale formularelor, ceea ce ar conduce la aparitia unor indicii de fals mult mai evidente.

c. Transferarea semnaturilor sau impresiunilor de stampila de pe un act autentic, pe altul fals. Se folosesc doua procedee de transferare. Primul consta din decuparea suprafetei ocupata de semnatura sau impresiunea de stampila de pe actul autentic si lipirea lor pe actul fals. Colajul obtinut este apoi xerocopiat. Cel de al doilea procedeu, presupune acoperirea textului original cu o coala alba de hartie in care s-a practicat anterior o fereastra de format si dimensiuni corespunzatoare. Ramase in acest fel neacoperite, semnatura sau impresiunea de stampila pot fi usor xerocopiate pe o alta coala de hartie care se completeaza ulterior cu scris de mana sau dactilografiat.

Demonstrarea falsului prin examinarea intrinseca a actului litigios este foarte dificila si uneori chiar imposibila, daca odata cu semnatura sau impresiunea de stampila nu s-au transferat si unele fragmente ale scrisului sau alte caracteristici specifice actului autentic.

Atunci cand transferul se face prin colaj si xerocopiere pe un formular tipizat, este posibil ca imaginea unor liniaturi imprimate, desene sa fie acoperita in portiunea ocupata de semnatura sau impresiunea de stampila, ceea ce constituie un evident indiciu de falsificare. In plus, se va cerceta atent conturul impresiunii de stampila, care de multe ori are un aspect neregulat, dobandit cu ocazia decuparii.

Examinarea comparativa intre actul litigios si cel autentic ori cel folosit la realizarea colajului, este esentiala in dovedirea falsului. Suprapunerea perfecta dintre semnaturi si chiar dintre impresiunile de stampila, constituie un indiciu suficient pentru a proba existenta falsului.

Semnatura decupata si lipita pe chitanta    Aceeasi semnatura dupa xerocopiere

Sectiunea 3

Contrafaceri executate prin
tehnicile de xerocopiere

Copiatoarele monocrome, dar mai ales cele color sunt folosite si pentru contrafacerea unor documente de tipul actelor de studii, mijloacelor de plata. Falsul este deosebit de periculos, deoarece la observarea cu ochiul liber, imaginile documentelor contrafacute au un evident aspect de naturalete.

Cercetarea microscopica este insa edificatoare in descoperirea falsurilor, acestea prezentand numeroase elemente de diferentiere fata de documentele autentice. Spre deosebire de documentele autentice, in care trasaturile grafice au un contur ferm, bine definit, iar spatiile dintre ele nu contin elemente parazite, contrafacerilor le sunt specifice o serie de caracteristici, dintre care cele mai importante sunt[3]:

imaginea de ansamblu a contrafacerii, inclusiv a unor elemente care pe documentul autentic sunt greu vizibile cu ochiul liber, au un contrast mult mai accentuat;

desenele au o expresivitate scazuta si sunt descrise fragmentar, fiind formate din granule de toner inegale ca dimensiuni si variate ca forma; totodata, aceste granule sunt depuse pe suprafata si nu in profunzimea hartiei, imaginea conturata de ele fiind redata in relief;

microparticulele de toner sunt dispuse dezordonat, sau dupa un aranjament specific (de regula liniar), in functie de tipul si modelul copiatorului utilizat[4];

culorile specifice diverselor elemente din grafica desenului nu sunt pure, ele fiind rezultanta combinatiei dintre pulberile de toner divers colorate, ale caror granule se pot observa la microscop;

traseele de culoare neagra contin si particule cu alta nuanta cromatica;

delimitarea dintre suprafetele divers colorate nu este ferma;

spatiile albe prezinta uneori depuneri accidentale de toner, aceasta stare de fapt fiind generata de imperfectiunile de la suprafata tamburului;

laturile liniare ale trasaturilor au un aspect zimtat, cauzat de particulele de toner dispuse pe margini (dimensiunile de doar cativa microni ale acestora nu pot asigura continuitatea perfecta a marginilor);

defectele de pe suprafata documentului autentic vor fi redate si pe copie.

Pentru prevenirea contrafacerii, in special a mijloacelor de plata, incepand cu anul 1990 unele copiatoare au fost prevazute cu microcipuri apte sa recunoasca anumite bancnote si sa refuze executarea comenzilor de copiere.

Alte copiatoare depun in mod repetat, pe intreaga suprafata a hartiei, o "amprenta" sub forma unei matrice alcatuita din puncte de culoare galbena, vizibile doar la examinarea microscopica sau in radiatii ultraviolete. Aceasta matrice punctata reprezinta de fapt un cod a carui decriptare permite stabilirea tipului, marcii si seriei copiatorului folosit la contrafacere.

Cheia pentru descifrarea codului este confidentiala, fiind cunoscuta doar de producator.

Identificarea copiatorului se poate face chiar si in lipsa acesteia, dupa criterii geometrice, cu conditia sa se dispuna de modele de comparatie obtinute de la copiatoarele suspectate ca au fost folosite la contrafacere. In acest sens, imaginile matricelor, constituite din siruri si coloane punctate se examineaza prin suprapunere, urmarindu-se corespondenta deplina atat intre punctele din interiorul lor, cat si intre dispunerea reciproca a matricelor.

lmaginea unei matrice depusa pe coala de
hartie la trecerea acesteia printr-un copiator

Sectiunea 4

Falsuri realizate cu ajutorul tehnicii de calcul

La reproducerea documentelor cu ajutorul tehnicii de calcul se utilizeaza in principiu, un dispozitiv de achizitionare a imaginii (scanner), un calculator si o imprimanta care transforma impulsurile electronice primite de la computer, intr-un text sau reprezentare grafica, pe care le tipareste pe hartie.

Scannerele sunt dispozitive electrono-optice care servesc la achizitionarea si introducerea imaginii in calculator. Ele folosesc un flux luminos cu intensitate foarte mare care, ca si in cazul copiatoarelor, baleiaza linie cu linie suprafata documentului care trebuie reprodus. Razele de lumina reflectate, avand intensitati variabile si lungimi de unda diferite, sunt proiectate pe un element fotosensibil, care inregistreaza imaginea documentului sub forma unei "harti" alcatuita din puncte distincte, a caror culoare este foarte apropiata de cea a punctelor pe care le contine imaginea initiala. Imaginea este transferata in calculator si convertita in impulsuri electronice care sunt transmise ulterior dispozitivului de tiparire (imprimantei).

Trasaturile grafice ale textului sau desenului reprodus vor fi redate punctat, numarul de puncte fiind dependent de rezolutia cu care s-a facut scanarea. Indiferent cat de buna ar fi aceasta rezolutie, aspectul punctat cat si conturul zimtat al marginilor trasaturilor, vor fi observate la cercetarea microscopica, ele constituind elemente certe de contrafacere.

Imprimantele. De la aparitia lor si pana in prezent, s-au folosit mai multe tipuri de imprimante: cu roata margareta, matriceale, cu jet de cerneala, cu laser si cu transfer termic.

Imprimantele cu roata margareta sunt destinate pentru tiparituri alb-negru, fiind utilizate doar pentru editarea textelor.

Imprimantele matriceale au un cap de tiparire prevazut cu 9 sau 24 de ace (pini) dispuse in linie, care actioneaza asupra unei benzi cu tus aflata in contact direct cu hartia pe care se face imprimarea. In acest fel, pe hartie se formeaza un desen punctat, a carei culoare poate fi neagra, rosie, albastra, in functie de culoarea tusului cu care este imprimata banda. Dimensiunile si formele punctelor sunt cele ale acelor de imprimare.

Primele imprimante matriceale descriau semnele grafice sub forma de matrice care contineau puncte distincte, conferind trasaturilor un aspect discontinuu si margini zimtate.

Aceasta caracteristica permite diferentierea de tipariturile executate prin tehnici tipografice, la care trasaturile sunt pline, iar marginile drepte. Imprimantele matriceale mai performante redau corpul literelor tot sub forma de puncte, insa suprapuse, trasaturile grafice avand de aceasta data un aspect "plin". Marginile traseelor raman in continuare zimtate.

Imprimantele matriceale sunt utilizate la falsificarea documentelor, ele fiind propice transferarii unei semnaturi sau impresiuni de stampila de pe un act autentic pe un act fals.

In cazul impresiunilor de stampila, pentru a reda culoarea si aspectul uneori confuz al acesteia, in locul benzii cu tus se foloseste o hartie copiativa care se interpune intre capul de imprimare si documentul fals. Se obtine astfel culoarea violeta sau indigo, specifica tusului uzual de stampila si se evita redarea punctata a conturului si facsimilului stampilei. Pentru a reda culoarea impresiunii de stampila, uneori, in locul hartiei copiative, se utilizeaza benzi prevazute cu patru regiuni de culori diferite (negru, albastru, verde si rosu). Falsul este tradat de marginile zimtate ale trasaturilor si de punctele divers colorate intalnite pe traseele acestora.

Imprimantele cu jet de cerneala folosesc ca material de scriere cerneala incalzita, pe care o proiecteaza pe hartie sub forma de picaturi, prin intermediul unor canale de mici dimensiuni, la capatul carora se afla cate o duza care intra in contact cu hartia folosita la tiparire. Pentru proiectarea cernelii se folosesc in principal doua metode[5]:

a) jetul cu bule, in care cerneala se incalzeste pana la formarea unor bule care explodeaza la iesirea din canele;

b) jetul continuu, in care cerneala incalzita este impinsa si proiectata pe hartie prin mijloace electromecanice.

Acest tip de imprimante are o rezolutie superioara celor matriceale si pot fi monocrome sau color. Cele din urma au patru rezervoare cu cerneala: neagra, azurie, galbena si purpurie.

Comparativ cu copiatoarele, la care se obtine o imagine in relief, la imprimantele cu jet de cerneala, textul nu prezinta un relief sesizabil, intrucat cerneala este depusa in plan, o parte din ea difuzand in masa hartiei.

Reproducerile au o pronuntata evidenta de naturalete la observarea cu ochiul liber si de aceea falsurile sunt greu de sesizat. Dintre caracteristicile care le apropie foarte mult de documentele autentice, cele mai importante sunt:

grosimea variabila a traseelor grafice, intocmai ca la scrisurile executate cu pasta pix sau cu cerneala;

redarea, intocmai ca la scrisurile autentice, a diferentelor de nuanta ale trasaturilor generate de presiunea diferita cu care se apasa asupra elementului scriptural;

reproducerea corespunzatoare a unghiurilor (fara aspect de scara).

Elementele de natura sa evidentieze existenta falsului, pot fi constatate prin cercetare microscopica si sunt reprezentate de:

aspectul punctat al trasaturilor; de-a lungul acestora se observa existenta unor puncte de cerneala divers colorate. De exemplu, in cazul cernelii albastru-inchis folosita in mod curent la scrierea cu stiloul, pe traseele grafice realizate de imprimanta, se vor identifica puncte alaturate de culoare albastru-deschis, rosie si neagra;

discontinuitati ale firelor grafice in special pe margini (care au un contur franjurat) dar si in spatiul dintre ele;

depuneri accidentale de stropi de cerneala sub forma unor puncte divers colorate: de regula galbene in spatiile albe ori de alte culori in zonele din imediata vecinatate a trasaturilor de un negru intens.

Imprimantele cu laser tiparesc imaginile si elementele grafice prin aplicarea pe hartie a unor puncte microscopice de toner[6]. Intreaga pagina este alcatuita in memoria imprimantei si apoi transferata mecanismului de imprimare. Modul de alcatuire a paginii in memoria imprimantei are la baza tehnologia rasterului, fiecare element grafic fiind alcatuit dintr-o serie de puncte care umple o grila sau o matrice.

Principiul de functionare este asemanator celui descris la copiatoare. Hartia se incarca in punctele in care urmeaza sa alcatuiasca imaginea, cu sarcina electrica pozitiva, atragand in acest fel tonerul aflat in cantitati variabile pe suprafata unui tambur fotosensibil.

La unele imprimante hartia trece pe langa patru tambururi incarcate cu toner, fiecare de alta culoare, astfel incat culorile se depun succesiv pe hartie. Alte imprimante folosesc un tambur colector, aflat in contact cu celelalte tambururi primare, de pe care culege imaginile colorate. In final, acest tambur intra in contact cu hartia si depune toate cele patru culori deodata.

Este de remarcat ca exista imprimante laser, la care rezolutia este mai mare pe orizontala decat pe verticala si de aceea creeaza impresia ca imaginea este formata din linii. Sunt si imprimante la care liniile nu sunt clar distantate, imaginea finala avand un aspect asemanator celor obtinute cu imprimantele cu jet de cerneala.

Imprimantele cu transfer termic se bazeaza pe impactul dintre un corp incalzit si o pelicula - ribon prevazuta cu un strat de cerneala termo-fuzibila. Picaturile de cerneala sunt transferate pe hartie in zonele indicate de controller[7], in urma actiunii termodinamice a capului de tiparire.

Reproducerea obtinuta cu acest tip de imprimanta, reda culorile atat sub forma unor linii orizontale sau oblice (cu diferite unghiuri de inclinare), cat si a unor puncte colorate (necesare obtinerii unor nuante diferite).

Desi fidelitatea reproducerilor este foarte buna la cercetarea cu ochiul liber, examinarea microscopica va evidentia urmatoarele elemente care atesta falsul:

trasaturile unghiulare si cele curbe sunt redate in scara;

traseele verticale nu sunt rectilinii, marginile lor avand acelasi aspect de scara;

spatiile dintre semnele grafice ale textului nu contin depuneri parazitare, ceea ce permite deosebirea lor de celelalte tipuri de imprimante[8].

Exactitatea reproducerilor obtinute este influentata atat de puterea de rezolutie a unui tip sau altul de imprimanta, cat si de cea a scannerului precum si de placa video a calculatorului. Aceasta din urma poate regla rezolutia imprimantei in limitele valorice conferite de constructor. In aprecierea puterii rezolutive trebuie sa se tina cont de faptul ca atunci cand se impune reproducerea cat mai exacta a unor imagini, ea va fi reglata inspre valorile maxime, in timp ce pentru editarea unor texte, valorile acesteia sunt mult mai mici.

Sectiunea 5

Descoperirea falsului comis cu
ajutorul tehnicii de calcul

Utilizarea computerelor personale in viata de zi cu zi a facilitat accesul falsificatorilor la noi mijloace tehnice, favorizand realizarea unor contrafaceri sau falsuri partiale de o calitate aproape ireprosabila.

Prin contrafacere sunt vizate in special inscrisurile oficiale si mijloacele de plata. Falsul partial consta asa cum rezulta si din activitatea de expertiza, indeosebi in transferarea semnaturilor si a impresiunilor de stampila de pe un act autentic, pe unul fals.

Falsurile sunt dificil de depistat, deoarece ele conserva marea majoritate a elementelor ce reflecta naturaletea unui document autentic, cum ar fi: dezinvoltura scrierii si aspectul dinamic al acesteia, variatiile de calibru ale firelor grafice, culoarea specifica graficii reproduse.

Cercetarea microscopica se dovedeste cea mai eficienta metoda pentru descoperirea falsurilor. Este necesara o marire de cel mult 20 de ori pentru a identifica caracteristicile specifice unui tip sau altul de imprimanta folosit la reproducere, structura trasaturilor grafice fiind complet diferita de cea a unor texte manuscrise, dactilografiate sau tiparite, ori de cea a imaginilor obtinute prin folosirea tehnicilor de tiparire.

Examinarea comparativa releva o serie de elemente de diferentiere, care permit deosebirea autenticului de fals.

Astfel, la documentele autentice, examenul microscopic va evidentia:

existenta urmelor de adancime produse in masa hartiei de instrumentul scriptural, precum si a fulajului specific pe versoul documentului;

materialul de scriere este uniform raspandit pe intreaga suprafata a trasaturilor si coloreaza complet atat fibrele din stratul superior, cat si cele din profunzimea hartiei;

marginile traseelor grafice sunt netede, continue si liniare;

culorile trasaturilor sunt pure si nu contin elemente parazite.

Spre deosebire de acestea, la documentele falsificate, se constata:

lipsa urmelor de adancime, respectiv a fulajului pe care in mod firesc le creeaza instrumentele de scris;

materialul de imprimare (tus, cerneala, toner) nu este uniform raspandit pe intreaga suprafata a traseelor;

culoarea dominanta a traseelor are o structura policroma, ea fiind redata din puncte divers colorate, corespunzator cernelurilor prin a caror amestecare a fost obtinuta;

marginile traseelor grafice au un aspect neregulat, respectiv zimtat sau in scara, in functie de tipul de imprimanta utilizat la reproducere;

suprafata traseelor grafice ofera o imagine punctata in cazul imprimantelor matriceale si a celor cu jet de cerneala;

dispunerea punctelor este bine definita in cazul imprimantelor matriceale si haotica la imprimantele cu jet de cerneala. La imprimantele laser, trasaturile sunt constituite din linii punctate orizontale si verticale, iar la cele cu transfer termic din linii punctate oblice;

existenta unor puncte izolate, de culori diferite, intre spatiile albe care separa trasaturile grafice, si chiar pe toata suprafata hartiei daca imprimanta a fost gresit programata ori s-a folosit o cantitate prea mare de cerneala;

la imprimantele laser, imaginea de ansamblu a graficii este partial redata in relief, datorita depunerii tonerului doar la suprafata hartiei.