Consideratii generale asupra mostenirii

Consideratii generale asupra mostenirii

1. Notiunea de mostenire

Constitutia Romaniei, in art. 42 din cap. 2 intitulat "Drepturile si libertatile fundamentale", consacra si garanteaza dreptul la mostenire.

Legiuitorul roman reglementeaza mostenirea in Codul civil in Cartea a III-a intitulata "Despre diferitele moduri prin care se dobandeste proprietatea", titlul I "Despre succesiuni" (art. 650-799) si titlul II "Despre donatiuni intre vii si despre testamente" (art. 800-941).

In aceste articole, alaturi de termenul de "mostenire", sunt folositi si alti termeni precum "ereditate" si "succesiune", toti avand acelasi continut si vizand aceeasi institutie de drept. Dintre acestia insa, cel mai des folosit de legiuitor este termenul de "succesiune". Astfel, art. 644 din Codul civil enumera "succesiunea" printre modurile de dobandire si transmitere a proprietatii, iar art. 651 din Codul civil prevede ca "succesiunile se deschid prin moarte etc.". Din acest termen au derivat denumiri precum "reprezentare succesorala", "rezerva succesorala" etc. Cu toate acestea, Codul civil nu defineste acest termen. Legiuitorul s-a limitat a-l folosi in diverse contexte, asa cum a procedat si cu ceilalti doi termeni, dand nastere in cele din urma unei probleme doctrinare: "Sunt sau nu sinonimi termenii de mostenire, ereditate si succesiune in dreptul civil romanesc?".

In dreptul civil, notiunea de succesiune are mai multe intelesuri. Astfel, in functie de sfera sa de cuprindere, succesiunea are:

un sens larg - caz in care prin succesiune se intelege orice transmisiune de drepturi (universala, cu titlu universal sau cu titlu particular) de la o persoana la alta, fie prin acte intre vii, fie pentru cauza de moarte. In acest sens de exemplu si vanzarea cumpararea unui bun singular este de asemenea o succesiune, in care cumparatorul este succesorul vanzatorului. In aceasta situatie, intelesul termenului de succesiune il depaseste pe cel al termenilor de mostenire si ereditate.

un sens restrans (cel folosit in materia succesiunilor) - prin succesiune sau mostenire se intelege o transmisiune a patrimoniului, a unor fractiuni ale acestuia, ori a unor bunuri sau valori determinate de la o persoana fizica decedata catre una sau mai multe persoane fizice in viata, catre una sau mai multe persoane juridice sau catre stat, in baza unor norme de drept prestabilite. In acest sens, cei trei termeni amintiti sunt sinonimi si inseamna o transmisiune pentru cauza de moarte.

In dreptul civil notiunea de succesiune are doua sensuri de utilizare:

Sensul de transmitere a patrimoniului unei persoane fizice decedate

si cel de desemnare a insusi patrimoniului transmis la moartea unei persoane (masa succesorala)[1].

Normele juridice care reglementeaza mostenirea nu sunt aplicabile in cazul incetarii existentei unei persoane juridice.

Persoana decedata, al carei patrimoniu se transmite prin succesiune se numeste de cujus, prescurtare a expresiei romane is de cujus succesione agitur (cel despre a carei mostenire este vorba).

In cazul mostenirii legale pentru defunct se foloseste si termenul de autor iar in cazul celei testamentare se foloseste termenul de testator.

Persoanele care dobandesc patrimoniul defunctului se numesc, in general mostenitori sau succesori. In cazul mostenirii testamentare, succesorul se numeste legatar.

Codul civil utilizeaza frecvent termenii de erede, erezi, coerezi.

2. Felurile mostenirii

Conform art. 650 din Codul civil "succesiunea se defera sau prin lege sau dupa vointa omului prin testament". Deci, dupa izvorul ei, succesiunea este de doua feluri: legala si testamentara. In doctrina juridica, s-a mentionat ca succesiunea ar mai putea fi si conventionala, denumita si institutiune contractuala, lipsita astazi de interes practic[2].

2.1 Mostenirea legala

Mostenirea este legala cand transmisiunea pentru cauza de moarte a patrimoniului succesoral are loc in temeiul legii. In cazul in care persoana care a decedat nu a dispus, prin testament sau prin institutiuni contractuale, de averea sa in favoarea uneia sau mai multor persoane intervine mostenirea legala. In acest caz, patrimoniul succesoral se transmite persoanelor stabilite de lege (in ordinea si in cotele strict determinate)[3].

In literatura juridica mostenirea legala mai este cunoscuta sub denumirea de mostenire ab intestat (fara testament)[4].

Mostenirea poate fi legala chiar daca persoana decedata a lasat testament insa acesta nu cuprinde dispozitii privitoare la transmiterea patrimoniului succesoral sau, desi contine astfel de clauze, ele sunt nule.

Persoanele care dobandesc patrimoniul lui de cujus in temeiul legii sunt mostenitori universali adica au vocatie la intregul patrimoniu succesoral chiar daca existand o pluralitate de mostenitori ei beneficiaza efectiv numai de o fractiune din patrimoniu.

In toate cazurile, rezerva succesorala se culege cu titlu universal. Mostenitorii legali nu pot avea vocatie numai la bunuri singulare. Nu pot exista mostenitori legali cu titlu particular.

Persoanele care dobandesc patrimoniul lui de cujus se mai numesc "mostenitori", "succesori", "erezi (coerezi)" sau "urmasi"[5].

In dreptul nostru civil, regula generala o constituie mostenirea legala iar exceptia, mostenirea testamentara[6].

2.2 Mostenirea testamentara

Mostenirea este testamentara cand transmiterea patrimoniului are loc in temeiul vointei celui care lasa mostenirea, manifestata prin testament.

Persoana care isi intocmeste un testament prin intermediul caruia dispune de patrimoniul sau si-i desemneaza pe cei care il vor mosteni, se numeste testator.

Persoanele desemnate de testator sa culeaga mostenirea se numesc legatari. Acestia pot fi: legatari universali - care au vocatie, conform testamentului, la intreaga mostenire; legatari cu titlu universal - au vocatie doar la o parte a mostenirii si legatari cu titlu particular - cu vocatie la bunuri singulare, anume determinate.

Principiul roman - nemo partim testatus partim intestatus decedere potest - nimeni nu poate sa moara in parte cu testament, in parte fara testament - nu si-a gasit aplicabilitatea in dreptul succesoral modern. In dreptul nostru civil, ambele forme ale mostenirii, prevazute de art. 650 codul civil, pot coexista, nefiind incompatibile ca in dreptul roman. In plus, daca in dreptul roman avea precadere mostenirea testamentara, in dreptul nostru regula o constituie mostenirea legala[7].

Mostenirea testamentara o inlatura pe cea legala numai daca:

nu exista mostenitori rezervatari

legatele epuizeaza intregul patrimoniu succesoral - situatia in care testatorul a instituit unul sau mai multi legatari universali care impreuna au vocatie la intreaga mostenire.

Jurisprudenta si doctrina juridica au ajuns la concluzia ca o persoana poate sa aiba, in acelasi timp, dubla calitate de mostenitor legal si mostenitor testamentar[8].

3. Conditiile generale ale dreptului de mostenire

Codul Civil in titlul "Despre calitatile cerute pentru a succede" (art. 654 - 658) prevede conditiile necesare unei persoane pentru a putea mosteni:

Conditii pozitive:

a.       respectiva persoana trebuie sa aiba capacitate succesorala

b.      sa aiba vocatie succesorala adica trebuie sa fie chemata la mostenire

Aceste doua conditii pozitive sunt comune mostenirii legale si celei testamentare.

O conditie negativa - necesara doar in cazul mostenirii legale - persoana sa nu fie nedemna de a mosteni, adica sa nu existe vreo clauza care sa o excluda de la mostenire.

CAPACITATEA SUCCESORALA

O persoana are capacitate succesorala si prin urmare poate mosteni doar daca este in viata la data deschiderii succesiunii. Acest fapt reiese din art. 654 alin. 1 Codul civil "pentru a succede trebuie neaparat ca persoana ce succede sa existe in momentul deschiderii succesiunii".

Capacitatea succesorala reprezinta aptitudinea unei persoane de a fi subiect al drepturilor si obligatiilor pe care le implica capacitatea de succesor.

Capacitatea succesorala nu trebuie confundata cu capacitatea de folosinta si nici cu capacitatea de exercitiu, ea avand un sens specific: se refera la existenta in viata a mostenitorului in momentul deschiderii succesiunii.

Conform articolului 1169 din Codul civil, cel ce face o propunere inaintea judecatii trebuie sa o dovedeasca. Deci cel care pretinde drepturi asupra mostenirii (succesorul sau reprezentantii sai legali ) trebuie sa faca dovada "existentei" in momentul deschiderii succesiunii. Dovada vizeaza atat "existenta" persoanei in momentul deschiderii succesiunii dar si "corelatia" ei cu momentul mortii celui care lasa mostenirea[9].

Mostenitorul poate face dovada in mod direct sau prin succesorii sai in drepturi - in cazul in care mostenitorul s-a aflat in viata la data deschiderii mostenirii - oricat de putin timp - dar, ulterior a incetat din viata, astfel ca drepturile acestuia asupra mostenirii sunt pretinse de proprii sai mostenitori. Ei sunt indreptatiti sa li se retransmita mostenirea celui pe care il succed, chiar daca acesta din urma nu o acceptase. Important este ca cel a carui mostenire este culeasa prin retransmitere sa nu fi renuntat la aceasta.[10]Dobandirea mostenirii prin "retransmitere" (mostenirii succesive) nu trebuie confundata cu mostenirea "in nume propriu" sau prin "reprezentare."

I. Persoanele care au capacitate succesorala

a). Persoanele nascute anterior decesului celui despre a carui mostenire este vorba si care se afla in viata la data deschiderii succesiunii au capacitate succesorala, fara deosebire de rasa, de nationalitate, de origine etnica, de limba, de religie, de sex, de opinie, de apartenenta politica, de avere sau de origine sociala (art. 4 Constitutie).

Legea nu conditioneaza capacitatea succesorala de durata vietii mostenitorului, dupa data deschiderii mostenirii.

b). Persoanele nenascute dar concepute la data deschiderii succesiunii cu conditia de a se naste vii.

Regula consacrata de Codul civil art. 654 in materie de mostenire (inspirata din dreptul roman) a fost preluata si de art. 7 alineatul 2 din Decretul nr. 31/1954: "Drepturile copilului sunt recunoscute de la conceptiune numai daca el se naste viu".

Legea civila romana nu cere copilului sa fie si viabil, aceasta conditie exista insa in legislatia altor state (ex. in Codul civil francez). Pentru a fi considerat ca s-a nascut viu, este necesar si suficient ca respectivul copil sa fi respirat macar o singura data, fapt ce se poate dovedi prin prezenta aerului in plamani, relevat de proba docimagiei.

Deoarece stabilirea cu precizie a momentului conceptiei nu este posibila, art. 61 din Codul familiei stabileste o prezumtie legala cu privire la perioada conceptiei: "timpul cuprins intre a trei suta si a o suta opt zecea zi dinaintea nasterii copilului este timpul legal al conceptiunii". Deci "data conceptiei" nu este o anumita zi ci oricare dintre zilele din intervalul de 121 de zile cuprins intre a treia suta si a o suta opt zecea zi dinaintea nasterii copilului.

Astfel, daca se va face dovada ca un copil s-a nascut viu inainte de a fi trecut trei sute una zile din momentul mortii lui de cujus, prin aplicarea prezumtiei timpului legal al conceptiunii acesta dobandeste capacitate succesorala, chiar daca la momentul deschiderii succesiunii inca nu se nascuse .

Desi art. 61 Codul familiei are in vedere problema filiatiei fata de tata - prezumtia timpului legal al conceptiunii, instituita in acesta, are o aplicabilitate generala in toate situatiile in care este necesar a se dovedi momentul conceptiei unui copil.

c). Persoanele declarate judecatoreste disparute au capacitate succesorala. Conform art. 16, alin. 1 din decretul nr. 31/1954 o persoana fizica poate fi declarata disparuta prin hotarare judecatoreasca daca lipseste de la domiciliul sau si a trecut cel putin un an de la data ultimelor stiri din care rezulta ca era in viata.

O persoana disparuta are capacitate succesorala pana in momentul stabilirii unei hotarari judecatoresti definitive de declarare a mortii. La baza capacitatii succesorale a persoanei disparute sta o prezumtie legala conform careia persoana respectiva este in viata. Aceasta prezumtie de existenta a persoanei este insa relativa, adica poate fi inlaturata prin proba contrara. De aceea capacitatea succesorala a disparutului este "provizorie" avand drept finalizare fie reaparitia persoanei, fie constatarea fizica a mortii sau declararea prin hotarare judecatoreasca a mortii acesteia .

Daca se constata fizic sau printr-o hotarare judecatoreasca definitiva declarativa de moarte ca persoana disparuta nu mai exista la data mortii celui care lasa mostenirea, atunci capacitatea succesorala a disparutului se desfiinteaza cu efect retroactiv si drept urmare bunurile primite de acesta trebuie restituite, adica aduse la masa succesorala.

d). Persoanele juridice pot dobandi, insa numai prin testament, toata sau o parte din mostenirea lasata de cujus daca sunt in fiinta in momentul deschiderii succesiunii, indiferent cat timp au mai existat ulterior. Persoanele juridice au capacitate succesorala de la data obtinerii personalitatii juridice, care poate fi fie data inregistrarii ei, fie data actului de dispozitie a infiintarii, a recunoasterii acesteia, a autorizarii infiintarii sau a indeplinirii oricarei alte cerinte prevazute de lege[13].

Ca o conditie ad validitatem, trebuie respectat principiul capacitatii de folosinta (art. 34 din Decretul 31/1954) care prevede ca dreptul care formeaza obiectul legatului trebuie sa corespunda scopului pentru care a fost creata persoana juridica.

Si pentru persoanele juridice, ca si pentru persoanele fizice, legea recunoaste o capacitate de folosinta anticipata (care include incontestabil si capacitatea succesorala) de la data actului de infiintare, in masura in care bunurile succesorale sunt necesare ca persoana fizica sa ia fiinta in mod valabil (art. 34 din Decretul nr. 31/1954).

Legatul care nu corespunde scopului va fi declarat nul daca incapacitatea a existat in momentul intocmirii testamentului sau caduc daca incapacitatea a survenit ulterior, dar inainte de deschiderea succesiunii.

II. Persoanele care nu au capacitate succesorala

Pornind de la art. 654 Codul civil care prevede ca au capacitate succesorala numai persoanele care "exista la data deschiderii succesiunii", reiese ca nu au capacitate succesorala atat persoanele fizice care nu mai sunt in viata la acea data cat si persoanele juridice care au incetat sa mai existe.

Din categoria persoanelor fizice care nu mai sunt in viata fac parte:

a.       Copilul nascut mort (art. 654 Codul civil)

b.      Persoanele predecedate - sunt persoanele care au incetat din viata inaintea lui de cujus. Acestea nemaiavand calitatea de subiect de drept rezulta ca nu mai au capacitate succesorala. Deci nu mai au dreptul de a-l mosteni pe de cujus.

Conform lui Pothier, neantul nu poate avea nici o proprietate[14]. Chiar daca precedatul este exclus de la mostenire, exista totusi posibilitatea ca prin intermediul reprezentarii succesorale, respectand conditiile cerute de lege, descendentii sai sa poata culege partea din mostenire ce i s-ar fi cuvenit daca ar fi fost in viata la momentul deschiderii succesiunii.

Reprezentarea succesorala este un beneficiu al legii in temeiul careia un mostenitor in grad mai indepartat urca in locul, gradul si dreptul ascendentului sau care este decedat la data deschiderii succesiunii.

Precedatul si neconceputul in momentul mortii lui de cujus nu pot culege mostenirea acestuia, nici in temeiul legii si nici in baza unui testament.

In cazul in care cel conceput ulterior decesului lui de cujus a primit mostenirea prin reprezentantul sau, el este considerat uzurpator - adica detine fara un just titlu bunurile din masa succesorala. Mostenitorii adevarati pot porni impotriva uzurpatorului o actiune in petitie de ereditate, prin care instanta judecatoreasca il obliga la restituirea bunurilor succesorale si a fructelor produse de acestea catre adevaratii succesori. Uzurpatorul are doar dreptul la despagubire pentru cheltuielile necesare si utile facute cu bunurile mostenirii.

c.       Comorientii

Sunt persoane cu vocatie succesorala reciproca care au decedat in aceeasi imprejurare (de regula, o intamplare extraordinara: catastrofa aeriana, naufragiu, cutremur, bombardamente, incendii etc.) fara a se putea stabili daca una a supravietuit celeilalte[15].

Intr-o astfel de situatie, legea romaneasca a instituit prezumtia mortii concomitente potrivit careia se considera ca toate persoanele au murit in acelasi moment. Deci persoanele care au decedat in acelasi moment si in aceeasi imprejurare (comorientii) si care aveau vocatie succesorala reciproca, nu se vor putea mosteni deoarece, nesupravietuind una alteia, nici una nu dobandeste capacitate succesorala. Mostenirea lasata de fiecare comorient va reveni propriilor sai succesori.

d.      Persoanele fizice decedate in acelasi timp (codecedatii)

In opera sa "Tratat de drept succesoral" Francisc Deak aduce in discutie pentru prima oara in literatura juridica problema codecedatilor. Spre deosebire de comorienti, codecedatii sunt persoane fizice cu capacitate succesorala unilaterala sau reciproca, legala sau testamentara, care au decedat in acelasi timp dar nu si in aceeasi imprejurare si pentru care nu se poate stabili ordinea deceselor. Autorul considera ca si in acest caz este valabila "prezumtia mortii concomitente", cu consecinta lipsei capacitatii succesorale reciproce sau unilaterale, legale sau testamentare.

Francisc Deak face chiar o propunere de lege ferenda: "Daca in cazul mortii mai multor persoane, nu se poate stabili faptul ca una a supravietuit alteia, ele sunt socotite ca au murit deodata"[16].

e.       Cetatenii straini si apatrizii

Si in cazul mostenirii sunt valabile prevederile Legii 54/1998 art. 3 alin. 1 si ale art. 54 alin. 2 din Constitutie conform carora "cetatenii straini si apatrizi nu pot dobandi dreptul de proprietate asupra terenurilor".

CHEMAREA SUCCESORALA

Pe langa capacitatea succesorala, mai exista o conditie pozitiva ceruta de lege pentru ca o persoana fizica sau juridica ori statul sa poata beneficia de mostenirea lui de cujus si anume: sa aiba chemare (vocatie) la mostenire.

O persoana poate dobandi vocatie (chemare) succesorala, fie in temeiul legii (daca nu a fost lasat testament ori daca testamentul era ineficace), fie in virtutea testamentului lasat de de cujus.

Legea confera vocatie la mostenire rudelor firesti sau din adoptie ale lui de cujus (cu anumite limite), sotului supravietuitor al acestuia si statului.

In principiu, prin testament poate fi conferita vocatie succesorala oricarei persoane cu capacitate succesorala, testamentul lasat de defunct fiind recunoscut de lege, cu anumite limitari, ca temei al vocatiei de mostenire.

Vocatia de mostenire are un dublu inteles:

In sens general: desemneaza vocatia potentiala (eventuala) a unor persoane de a culege mostenirea lasata de o alta persoana (in acest sens se vorbeste de exemplu despre vocatia succesorala legala a rudelor in linie directa fara limita in grad).

Notiunea de vocatie succesorala generala este inaplicabila in materia mostenirii testamentare.

In sens concret (vocatia utila, concreta) desemneaza prin devolutiunea succesorala - ca mijloc de selectie - acele persoane care vor culege efectiv mostenirea lasata de de cujus fiind alese din sfera persoanelor cu vocatie succesorala generala.

Devolutiunea succesorala consta in determinarea persoanelor chemate sa mosteneasca patrimoniul avut de o persoana care a incetat din viata.

In functie de temeiul juridic in baza caruia se efectueaza devolutiunea succesorala exista:

devolutiunea succesorala testamentara - atunci cand transmisiunea patrimoniului celui decedat se realizeaza in baza unui testament;

devolutiunea succesorala legala - cand patrimoniul se transmite succesorilor in virtutea legii.

NEDEMNITATEA SUCCESORALA

Pentru ca o persoana fizica sa poata veni la mostenire in temeiul legii in afara de cele doua conditii pozitive (capacitatea succesorala si vocatia succesorala) mai exista si o conditie negativa ce trebuie indeplinita si anume: persoana sa nu fie nedemna (nevrednica) de a mosteni pe cel despre a carui mostenire este vorba.

Nedemnitatea sau nevrednicia succesorala consta in decaderea cu efect retroactiv, a unui mostenitor legal si a descendentilor sai care ar veni la succesiune prin reprezentare din dreptul de a-l mosteni pe de cujus intrucat s-a facut vinovat de o fapta grava fata de acesta si de memoria sa.

Chiar si mostenitorii rezervatari nu mai au dreptul la rezerva succesorala datorita nedemnitatii.

In dreptul romanesc, nedemnitatea este o sanctiune civila bazata pe motive de moralitate publica. Insa aceasta sanctiune nu se va rasfrange si asupra altor mosteniri caci, conform legii, nedemnul este inlaturat numai de la mostenirea aceluia fata de care a savarsit urmatoarele fapte prevazute de art. 655 Codul civil:

a.      Atentatul la viata celui care lasa mostenirea - conform art. 651 pct. 1 Codul Civil - "condamnatul pentru ca a omorat sau a incercat sa-l omoare pe defunct";

b.      Acuzatia capitala calomnioasa impotriva celui care lasa mostenirea - art. 655 Codul civil pct. 2 "acela care a facut in contra defunctului o acuzatie capitala declarata de judecata calomnioasa " - nu mai este valabila in prezent deoarece din ianuarie 1990, pedeapsa cu moartea a fost inlaturata din legislatia noastra penala;

c.       Nedenuntarea omorului a carui victima a cazut cel despre a carui mostenire este vorba - art. 655 pct. 3 Codul civil: "mostenitorul major care, avand cunostinta de omorul defunctului, nu a denuntat aceasta justitiei".

Conditia negativa a nedemnitatii succesorale se cere a fi indeplinita doar in cazul succesiunii legale.

PRINCIPIILE APLICARII DEVOLUTIUNII MOSTENIRII TESTAMENTARE

Operatiunea de determinare a persoanelor chemate sa culeaga patrimoniul unei persoane fizice decedate constituie devolutiunea mostenirii. In dreptul succesoral roman, in functie de izvorul ei, devolutiunea poate fi: legala, testamentara si contractuala.

Devolutiunea mostenirii este testamentara cand determinarea sferei persoanelor chemate sa mosteneasca o persoana fizica decedata se face in temeiul unui act juridic numit testament.

Pentru ca devolutiunea testamentara sa poata exista, trebuie indeplinite urmatoarele conditii:

a.      Mostenitorul trebuie sa aiba capacitate succesorala;

b.      De asemenea trebuie sa aiba si vocatie succesorala adica trebuie sa fie chemat sa culeaga succesiunea in baza unui testament;

c.       Trebuie sa existe un testament valabil intocmit cu respectarea conditiilor de fond si de forma cerute de lege;

d.      Persoana desemnata prin testament trebuie sa accepte succesiunea.

DESCHIDEREA SUCCESIUNII

Conform art. 651 codul civil: "succesiunile se deschid prin moarte". Deci nu poate fi mostenit un om viu.

Stingerea din viata a unei persoane fizice are drept consecinta juridica principala incetarea calitatii de subiect de drept a acesteia si transmiterea mostenirii sale, adica transmiterea patrimoniului celui decedat catre succesorii sai.

Faptul juridic care determina nasterea dreptului de mostenire il reprezinta moartea naturala a unei persoane, constatata fizic prin examinarea cadavrului, sau care a fost declarata prin hotarare judecatoreasca, in situatia cand constatarea fizica este imposibila.

Declararea judecatoreasca a disparitiei unei persoane nu determina deschiderea succesiunii deoarece conform art. 19 Decretul 31/1954 "cel disparut este socotit a fi in viata, daca nu intervine o hotarare declarativa de moarte, ramasa definitiva".

Din punct de vedere juridic, deschiderea succesiunii determina analiza a doua aspecte: data si locul deschiderii mostenirii.

a). Data deschiderii succesiunii

Momentul deschiderii succesiunii corespunde cu momentul mortii celui care lasa mostenirea (art. 651 Codul civil).

Momentul deschiderii succesiunii nu trebuie confundat cu cel al deschiderea procedurii succesorale notariale reglementate prin Legea 36/1995, care are loc ulterior celui dintai.

Persoana care pretinde mostenirea sau anumite drepturi asupra acesteia trebuie sa dovedeasca atat moartea cat si data (uneori chiar ora si minutul) mortii lui de cujus.

Dovada mortii si a datei sale se face cu ajutorul certificatului de deces eliberat de functionarul de stare civila de la primaria din localitatea unde a fost inregistrata moartea sau prin hotarare judecatoreasca de declarare a mortii atunci cand data mortii este cea stabilita de instanta judecatoreasca. Atat certificatul de deces cat si instanta judecatoreasca definitiva de declarare a mortii, au putere doveditoare pana la proba contrara. Moartea fiind un fapt material, in ambele cazuri, dovada contrara se va putea face prin orice mijloace de proba legale. Persoanele interesate au obligatia sa probeze nu numai ziua mortii ci chiar si clipa mortii (ora, minutul) daca este necesar.

In cazul comorientilor si a codecedatilor se considera ca au murit deodata si de aceea data deschiderii succesiunii este aceeasi pentru toate persoanele respective.

Data deschiderii succesiunii prezinta o importanta juridica pentru urmatoarele considerente:

In functie de aceasta data se determina sfera persoanelor chemate la mostenire, fie in temeiul legii, fie in baza testamentului, capacitatea lor succesorala si drepturile ce li se cuvin prin mostenirea deschisa;

In principiu de la aceasta data, potrivit art. 700 Codul civil, curge termenul de 6 luni, perioada in care succesibilii isi pot manifesta dreptul de optiune succesorala.

Prin exceptie, acest termen nu curge de la data deschiderii succesiunii in cazul copilului conceput la acea data dar nascut ulterior in cazul mortii declarate pe cale judecatoreasca si in cazul minorului fara reprezentant legal la data deschiderii succesiunii.

Acest moment marcheaza data pana la care retroactiveaza acceptarea succesiunii (art. 688 Codul civil) sau renuntarea la aceasta (art. 696 Codul civil).

Este momentul compunerii si al stabilirii valorii masei succesorale.

In cazul in care sunt mai multi mostenitori, marcheaza ziua in care incepe starea de indiviziune intre acestia si pana la care retroactiveaza efectul declarativ al impartelii mostenirii (art. 768 Codul civil).

In cazul unui conflict in timp de legi succesorale succesive, in functie de aceasta data se determina legea aplicabila. Astfel, stabilirea sferei mostenitorilor chemati a culege succesiunea se va face conform reglementarilor continute de legea in vigoare in momentul deschiderii succesiunii, chiar daca acestea au fost modificate sau abrogate. Insa actele intocmite ulterior deschiderii succesiunii (de exemplu acceptarea sau renuntarea la succesiune) acestea vor fi reglementate de legea noua, in vigoare la data cand ele se savarsesc in virtutea principului "aplicarii imediate a legii noi".

b). Locul deschiderii succesiunii

In prezent, in Codul civil, nu exista o dispozitie care sa reglementeze locul unde se va deschide o succesiune. In aceasta situatie pe cale de interpretare s-a recurs la alte acte normative, cum ar fi art. 68 Legea nr. 36/1995, Legea notarilor publici si a activitatii notariale (care stabileste competenta notarului public din raza teritoriala a ultimului domiciliu al defunctului in materie succesorala) si art. 146 pr. civ. (care stabileste competenta instantei de judecata din raza teritoriala a ultimului domiciliu al lui de cujus in materie succesorala). Reiese ca succesiunea se deschide la ultimul domiciliu al celui care a incetat din viata, adica acolo unde acesta a avut locuinta statornica (domiciliul de drept comun) cum rezulta si din mentiunile inscrise in cartea de identitate. Deci locul unde de cujus a decedat nu prezinta nici un interes din acest punct de vedere. La fel nu intereseaza nici ultimul domiciliu ales al celui decedat, ori ultima resedinta si nici domiciliul curatorului, daca acesta fusese pus sub curatela[17].

In cazul succesiunii unor persoane incapabile (minori si interzici judecatoresti) mostenirea lor se va deschide acolo unde stabileste legea - art. 25, Legea nr. 105/1996.

In cazul decesului unei persoane care nu a avut domiciliul in tara, indiferent daca a fost cetatean roman sau strain, locul deschiderii succesiunii este locul unde se afla bunurile cele mai importante ale acestuia (art. 68 alin. 2 din Legea 36/1995).

Daca domiciliul defunctului este necunoscut deoarece a fost nomad atunci deschiderea mostenirii se va face la locul unde se afla bunurile cele mai importante ale mostenirii, iar in lipsa de bunuri, la locul unde s-a inregistrat moartea acestuia.

In cazul declararii judecatoresti a mortii, se are in vedere ultimul domiciliu avut in tara si nu in strainatate de cel a carui moarte prezumata va fi declarata judecatoreste.

Dovada locului ultimului domiciliu se poate face, in principiu, prin orice mijloace de proba legale. Practic, aceasta dovada se face cu mentiunile din actul de identitate (carte de identitate sau adeverinta) sau cu certificatul de deces al persoanei care lasa mostenirea.

Daca mentiunile din actul de identitate sunt incorecte, in practica judiciara s-a stabilit ca "nimic nu se opune ca, prin orice alt mijloc de dovada, sa se probeze ca domiciliul persoanei este intr-o alta localitate" instanta de judecata fiind obligata sa determine corect domiciliul celui care a incetat din viata.

Stabilirea locului deschiderii succesiunii prezinta o deosebita importanta pentru determinarea organelor competente teritorial sa rezolve diverse probleme juridice legate de mostenire, fie probleme contencioase, fie necontencioase.

a.      Organul local al administratiei de stat al ultimului domiciliu al celui care a incetat din viata sau procurorul pot solicita (sau chiar au obligatia de a cere daca in patrimoniul succesoral exista imobile) deschiderea procedurii succesorale notariale si luarea masurilor de conservare daca sunt necesare (art. 68 din Legea nr. 36/1995, Legea notarilor publici si a activitatii notariale).

b.      Procedura succesorala necontencioasa reglementata de legea nr. 36/1995 este de competenta notarului public din biroul situat in circumscriptia teritoriala a judecatoriei in care si-a avut ultimul domiciliu de cujus.

c.       Instanta judecatoreasca de la locul deschiderii succesiunii este competenta sa rezolve litigiile nascute intre mostenitori in legatura cu succesiunea care s-a deschis (chiar daca in masa succesorala se gasesc imobile aflate in circumscriptia altei instante).

Instanta judecatoreasca a ultimului domiciliu este competenta sa judece (conform art. 14 C. pr. civ.):

a.      cererile privitoare la validitatea sau executarea dispozitiilor testamentare;

b.      cererile privitoare la mostenire precum si cele referitoare la pretentiile reciproce ale mostenitorilor (petitia de ereditate, actiunea in reductiune, actiunea de partaj succesoral etc.)

c.       cererile legatarilor sau ale creditorilor celui care lasa mostenirea impotriva vreunuia dintre mostenitori sau impotriva executorului testamentar;

d.      cererile privitoare la anularea certificatului de mostenitor eliberat de notarul public sau de ridicare ori de modificare a masurilor de conservare a bunurilor succesorale (art. 88 si 74 alin. 3 din Legea nr. 36/1995).

Nu sunt de competenta instantei de judecata de la locul deschiderii succesiunii:

Cererile privitoare la bunurile nemiscatoare cuprinse in succesiune (actiuni reale imobiliare). Acestea vor fi solutionate de instanta locului unde este situat imobilul (art. 13 C. pr. civ.);

Cererile facute de catre mostenitori sau impotriva acestora dupa efectuarea impartelii mostenirii, cereri care vor fi solutionate de instanta domiciliului paratului, potrivit regulii generale in materie de competenta teritoriala (art. 5 C. pr. civ.)