Cetatenia in dreptul international public

Cetatenia in dreptul international public

Totalitatea persoanelor fizice care locuiesc pe teritoriul unui stat si sunt supuse jurisdictiei acesteia formeaza populatia statului.

Se disting mai multe categorii de persoane, care compun populatia unui stat, avand statut juridic diferit: cetatenii statului respectiv; strainii (care au cetatenia altui stat), persoane fara nici o cetatenie ( apatrizii ), persoane cu dubla cetatenie ( bipatrizii ).

1. Cetatenia - aspecte de drept international :

In sens larg , cetatenia este legatura politica si juridica permanenta dintre o persoana fizica si un stat , legatura care guverneaza drepturi si obligatii pentru cetatean si stat.

In conformitate cu normele dreptului international legatura dintre cetatean si stat se manifesta si pe plan extern, fiind pastrata si prelungita oriunde s-ar gasi cetateanul ; in statul respectiv, in alte state , ori in alte spatii in care nu se exercita suveranitatea nici unui stat.

Este un raport juridic indisolubil legat de persoana titularului ei ; el apare odata cu omul si dispare in principiu , odata cu disparitia lui ; este permanent in timpo si nelimitat in spatiu. Chiar atunci cand se afla in afara granitelor statului , cetatenii isi mentin drepturi si obligatii fata de acesta ; la randul sau statul are obligatii , dar si drepturi fata de ei..

Reglementarea tuturor problemelor legate de cetatenie este de competenta exclusiva a statului. Prin legile interne , se stabilesc moduriule de dobandire si pierdere a cetateniei , ca si drepurile si obligatiile decurgand din aceasta.

Notiunea de cetatenie apare la romani - civis romanus - dar se refera ca si in cazul altor state antice , la o parte a populatiei si anume la ceea care lua parte la rezolvarea treburilor publice. In perioada feudala, este cunoscuta institutia supuseniei.

Conceptul de cetateniese generalizeaza dupa revolutia franceza din ca urmare a cunoscutului document "Declaratia drepturilor omului si cetateanului".

2. Moduri de dobandire a cetateniei :

Desi aceasta problema este reglementata prin legile interne ale statului , este necesar sa cunoastem cum poate o persoana sa devina cetatean al unui stat. Astfel cetatenia se poate dobandi prin urmatoarele metode : a) Prin nastere - cetatenia se dobandeste ca efect al acestei cauze naturale indiferent de vointa persoanei respective. Exista , in principal, dpua sisteme juridice plecand de la criteriul "dreptului sangelui" (jus sanguinis) sau cel al "dreptului solului" (jus soli). Dupa "dreptul sangelui", noul nascut primeste cetatenia parintilor sai, indiferent de la tara in care se va naste, iar dupa "dreptul solului", va primi cetatenia statului pe teritoriul caruia se va naste, indiferent de cetatenia parintilor.

In general se aplica sisteme care imbina cele doua criterii, unele punand accent pe "dreptul solului" (S.U.A, Anglia, unele state din America Latina ), iar altele pe "dreptul sangelui" (tarile latine din Europa). b) Prin naturalizare, dobandirea cetateniei este conditionata de vointa expresa a persoanei in cauza si de indeplinirea conditiilor prevazute de legea statului in care se dobandeste.Exista mai multe moduri: prin casatoria unui cetatean al unui stat cu un cetatean al altui stat. Dreptul international nu cuprinde norme asupra dobandirii sau pierderii cetateniei prin casatorie. In unele tari insa,datorita inegalitatii in drepturi intre femei si barbati , se prevede ca femeiaprin casatorie, dobandeste din oficiu cetatenia sotului.Ca urmare a generalizarii egalitatii femeii cu barbatul, legislatia s-a modificat si , pentru a obtine cetatenia statului strain, femeia trebuie sa renunte in mod expres la cetatenia sa.Acest principiu si-a gasit expresia in Conventia din 1957 cu privire la cetatenia femeii maritate, care prevede ca incheierea sau desfacerea casatoriei nu produce efecte asupra cetateniei femeii. c) Prin infiere (adoptie) copilul infiat capata cetatenia adoptatorului in anumite conditii de varsta si cu exprimarea vointei libere, potrivit legislatiei interne. In caz de conflict intre legea statului pe teritoriul caruia se afla. d) Prin "redobandire sau integrare" aceasta se refera la cetatenia avuta anterior si este prevazuta de legile unor state referitoare le cetatenie prin casatoriea cu un strain de care divorteaza. e) Prin optiune, problema care se pune in cazul transferului de teritoriu de la un stat la altul pentru persoanele care locuiesc pe teritoriul transferat.

In perioadele in care se admitea cucerirea si anexarea de teritorii, se aplica regula potrivit careia persoanele aflate pe teritoriul anexat deveneau, ipso facto, cetateni ai statului cuceritor, pierzand vechea cetatenie. f) Ca efect al sederii prelungite pe teritoriul unui alt stat decat cel de origine, legislatia unor state prevazand aceasta posibilitate ( S.U.A, Canada, Germania).

Pe masura afirmarii principiului nationalitatilor si a dreptului popoarelor de autodeterminbare s-a impus institutia optiunii ( alegerii), constand in manifestarea de vointa a persoanelor care locuiesc pe teritoriul transferat de a-si alege cetatenia unuia din cele doua state.

Numeroase tratate privind transferuri de teritorii , incheiate in a doua jumatate a secolului al XIX lea , ca si tratatele de pace din 1919-1920 si 1947 au prevazut dreptul de optiune, respectiv de alegere a uneia din cele dopua cetatenii, din aceasta decurge obligatia persoanei optante de a-si fixa domiciliul in statul a carui cetatenie a ales-o.

Problema transferului sau a stramutarii de populatie, prin conventii , fara transfer de teritorii, este adesea insotita de dreptul de optiune al persoanelor respective. g) Prin acordare (naturalizare in sens restrans) dobandirea cetateniei se face la cererea persoanei interesate, cetatenia este acordata de catre organul competent al staului respectiv.

Legile diferitelor state contin conditiii pentru acordarea cetateniei pe teritoriul respectiv in urmatoarele situatii: o perioada de sedere indelungata pe teritoriul respectiv. O buna moralitate, mijloace de exsistenta si altele ,uneori sunt conditii discriminatoare pe motive politice,rasiale,religioase.

Este cunoscuta si "cetatenia de onoare" care se confera cetateanului altui stat pentru merite deosebite fata de umanitate sau fata de statul care o confera.

3. Pierderea cetateniei :

Potrivit legilor diferitelor state, perderea cetateniei are loc in urmatoarele cazuri : a)

Renuntarea : se face printr-o cerere expresa, in forma autentica, de catre persoana interesata in dobandirea altei cetatenii. b) Retragerea : are loc in baza aplicarii dreptului penal intern printr-o hotarare judecatoreasca adoptata ca sanctiune impotriva cetateanului locuind in strainatate, care a avut o conduita prin care legea penala prevede sanctiunea retragerii cetateniei. In unele tari retragerea cetateniei are loc prin actul unei autoritati executive.

4. Dubla cetatenie (bipatridia):

Este situatie juridica a unei persoane fizice care poseda concomitent doua sau mai multe state (pluricetatenia).

Aceasta situatie apare datorita lipsei de concordanta intre legile diferitelor state cu privire la dobandirea si pierderea cetateniei. De expemplu, un copil nascut din parinti cetateni ai unui stat care aplica "dreptul sangelui" , pe teritoriul unui stat care aplica "dreptul solului", poate sa aiba cetatenie dubla. La fel, in cazul infierii,daca statul al carui cetatean este infiatul nu consimte la renuntarea cetatenieie, iar statul infietorului I-a acordat acestuia cetatenia sa. La fel, in cazul casatoriei cu un cetatean strain : daca dupa legislatia tarii sale, femeia nu-si pierde cetatenia prin casatorie, iar potrivit legislatiei tarii sotului ea dobandeste cetatenia acestuia, in mod automat.

Alte cazuri sunt cele in care o persoana obtine o alta cetatenie, fara a o piere pe cea de origine. Exista legi ale multor tari care permit persoanelor de peste hotare,chiar daca dobandesc o alta cetatenie, sa o pastreze si pe cea de origine.

Cezuri de bipatridie sunt de natura sa creeze complicatii in relatiile dintre state.De aceea s-a incercat reglementarea cazurilor de conflicte ale legilor asupra cetateniei; s-a incercat astfel incheierea unor conventii multilaterale,dar fara rezultate, datorita ciocnirii de interese intre tarile de emigratie. S-au incheiat o serie de conventii bilaterale, prin care se stabilesc unele norme pentru care se stabilesc unele norme pentru evittare dublei cetatenii. Asemenea conventii sunt repuse in discutie astazi, fiecare tara fiind preocupata sa-si apropie emigratia.

5. Apatridia:

Persoanele care nu au nici o cetatenie sunt apatrizi. In mod normal, orice persoana are o cetatenie. Ea poate sa ramana fara cetatenie , datorita conflictelor dintre legile diferitelor state, cu privire la cetatenie. Astefel o persoana poate sa-si piarda cetatenia potrivit unei legi si sa nu dobandeasca pe cea a altui stat ; daca femeia care se casatoreste cu un strain isi pierde cetatenia ,fara a dobandi pe cea a altui stat devine apatrida ; copilul, care se naste din parinti apatrizi este apatrid.

Apatrizii au drepturi reduse fata de cetatenii statului pe teritoriul caruia se afla si chiar fata de straini ; ei au unele dreprui decurgand din raporturile civile. Se tinde spre crearea unui regim juridic care sa elimine astefel de inegalitati, mai ales fata de straini.

Conventia de la Haga din 1930 a prevazut masuri pentru preintampinarea apatridiei in care : a ) amanarea efectelor autorizatiei date de un stat de a se renunta la cetatenia sa, pana cand persoana respectiva dobandeste o alta cetatenie . b) conditionjarea pierderii cetateniei initiale a unei femei casatorite cu un strain de dobandire a cetateniei statului acestuia. C) pastrarea de catre copii a cetateniei initiale , in cazul in care parintii dobandesc o noua cetatenie prin naturalizare, care insa nu se extinde asupra copiilor.

Comisia de drept international a O.N.U a elaborat o serie de proiecte pe baza carora, in a fost adoptata Conventia referitoare la statutul apatrizilor, conventiile stabilesc,pornind de la principiul "dreptului solului" ca: 1) un copil fara cetatenie dobandeste in momentul nasterii cetatenia statului pe teritoriul caruia s-a nascut. 2) un copil nascut din parinti necunoscuti si al carui loc nu se cunoaste se considera nascut pe teritoriul statului pe care a fost gasit. 3)pierderea cetateniei sub orice forma nu poate avea efecte decat daca persoana in cauza dobandeste cetatenia altui stat. 4) orice tratat de transfer de teritorii sa reglementeze cetatenia locuitorilor de pe teritoriul transferat.

Conventia respective respective au prevazut crearea unui Tribunal al O.N.U pentru judecarea conflictelor de cetatenie, prevederi care explica, in parte, numar mic de tari au aderat la ele (37 de tari la prima conventie si 15 la cea de-a doua pana la 31 decembrie 1999).

Potrivit Conventiei din 1954, statutul apatridului cuprinde in principal urmatoarele reguli: fiecare apatrid are obligatii fata de tara in care se gaseste, fiind tinut sa respecte legile acesteia si masurile vizand mentinerea ordinii publice; atatele trebuie sa aplice acelasi regim tuturor apatrizilor, fara discriminari privind rasa, religia sau tara de origine; apatrizii trebuie sa se bucure de acelasi regim ca si proprii cetateni cu privire la libertatea si educatia religioasa a copiilor sai; apatrizilor trebuie sa li se acorde primul aplicat de tara respectiva strainilor.

6. Natura juridica a cetateniei :

In explicarea naturii juridice a cetateniei nu se poate ignora faptul ca aceasta exprima un raport politic intre doua subiecte de drept : statul si persoana fizica, fiecare dintre ele fiind titulare de drepturi si obligatii. Din acest punct de vedere, persoanele fizice pot avea calitatea de cetatean sau de persoane cu dubla cetatenie. Prin excludere, strainii si apatrizii nu au vocatia de a li se recunoaste si garanta toate drepturile cetatenesti dar nici nu li se poate pretinde sa infaptuiasca toate indatoririlefundamentale ce revin cetatenilor romani, intrucat nu au calitatea de subiecte, de parti in raporturile de cetatenie.

In doctrina s-au sustinut ca cetatenia este un element, o parte componenta a capacitatii juridice . Cum insa capacitatea juridica are conotatii diverse in functie de ramura sistemului de drept la care o raportam, s-a precizat ca persoana fizica, cetatean poate fi subiect al tuturor raporturilor juridice ale cetateniei, adica al acelor raporturi juridice al caror continut il formeaza drepturile si indatoririle fundamentale ale cetatenilor.

Nu pot fi acceptate puncte de vedere privind natura juridica a cetateniei, care sustin de pilda, ca nu numai persoanele fizice sunt legate prin legaturi de aparteneta fata de stat, ci si bunurile sau ca la baza cetateniei s-ar afla raporturi contractuale intre doua subiecte de drept. La fel de inconsistente stiintific sunt si opiniile potrivit carora cetatenia ar fi un element constitutiv al statului,un statut personal sau situatie juridica raportate la anumite segmente sau parti din populatie, dupa criteriul varstei, al sexului.

Asa cum se poate observa, exista o relativa dificultate in desprinderea naturii juridice a cetateniei. Aceasta deoarece apartenenta unei persoane la un anumit stat poate avea mai multe cauze : nasterea, infierea, autorizarea cererii adresate autoritatilor statale competente de catre o persoana fizica.Trebuie remarcat faptul ca toate teoriile care s-au sustinut cu privire la natura juridica a cetateniei au ca punct comun aprecierea acesteia ca o legatura de apartenenta intre doua subiecte de drept. Ariticolul 1 din Legea nr. 21/1991, modificata prin Legea nr. 192/1999 prevede ca "cetatenia romana este legata de apartenenta unei persoane fizice la statul roman".

Izvorul juridic al cetateniei este fie faptul natural al nasterii, careia legiuitorul ii predetermina efecte juridice in ceea ce priveste raportul de cetatenie intre cel nascut si stat, fie, chiar, faptul juridic al infierii sau repatrierii unei persoane ori acordarea cetateniei la cererea ei.

Indiferent care ar fi izvorul cetateniei, aceasta este in esenta sa un raport juridic al carui mod de nastere si de incetare sunt prevazute expres de lege. De asemenea, continutul raportului (drepurile si indatoririle fundamentale ale cetateanului si procedurile prin care cetatenii participa la exprimarea vointei suverane a poporului) este prevazut in Constitutie si in diferite alte legi.

7. Dovada cetateniei romane:

Legea cetateniei romane a prevazut ca dovada acesteia se face cu buletinul de identitate, pasaportul sau cu certificatul constatator al acordarii cetatenieie romane.

Cetatenia copilului pana la varsta de 14 ani se dovedeste cu certificat de nastere, insotit de buletinul de identitate sau pasaportul oricaruia dintre parinti. In cazul in care copilul este inscris in bulentinul de identitate sau pasaportul unuia din parinti, dovada se face cu oricare din aceste acte. Dovada copiilor gasiti se face pana la varsta de 14 ani cu certficatul de nastere.

8. Conflicte de cetatenie:

In anumite cazuri, pot sa apara conflicte pozitive sau negative de cetatenie:

a) Conflictul pozitiv de cetatenie se manifesta atunci cand o persoana are doua sau mai multe cetatenii (bipatridia sau pluricetatenia). Cel mai frecvent caz este cel al persoanelor cu dubla cetatenie, cauzata de neconcordanta legislatiei statelor. De exemplu, copilul nascut din cetateni ai unui stat care aplica principiul jus sanguinis, pe teritoriul unui stat a carui legislatie prevede principiul jus soli, va purta cetatenia ambelor state. Persoana care obtine o noua cetatenie, la cerere, fara sa renunte la cetatenia sa anterioara, se afla, de asemenea, in situatia de bipatridie.

Situatiile de bipatridie sau de pluricetatenie pot sa determine conflicte de interese intre state, ale caror efecte se repercuteaza asupra persoanei in cauza. In aceste cazuri se ridica problema de a stabili carui stat ii revine obligatia de a acorda protectie diplomatica cetateanului, sau in care dintre state este obligata persoana sa efectueze stagiul militar etc. Conflictele de cetatenie se solutioneaza, de regula, prin stabilirea cetateniei dominante, efective a persoanei, adica prin determinarea statului fata de care acesta este efectiv atasat (din punct de vedere al domiciliului, al locului de munca, al limbii vorbite, sau al legaturilor de familie etc.).

b) Conflictul negativ de cetatenie conduce la aparitia situatiilor de apatridie, adica de pierdere a cetateniei. De exemplu, un copil nascut din parinti apatrizi, pe teritoriul unui stat care aplica regula jus sanguinis, nu va avea nici o cetatenie. Efectele apatridiei consta in lipsirea persoanei de protectia diplomatica din partea vreunui stat. De regula, apatrizii sunt asimilati strainilor, atat in conventiile internationale, cat si in actele normative interne, fiind obligati sa respecte legislatia statului pe teritoriul caruia locuiesc si sub a carui jurisdictie se afla. Tendinta este de a evita crearea unor situatii de apatridie, pentru ca fiecare persoana sa beneficieze de protectia unui stat. In acest sens, s-au incheiat conventii internationale in cadrul organizatiilor universale si regionale (Conventia privind statutul apatrizilor din 1954 si 1961, O.N.U.; Conventia cu privire la cetatenie, 1997, Consiliul Europei).

Bibliografie :

Tratat de drept international - Aurel Preda Matasaru

Drept constitutional si institutii politice - Editia 2, Ed. All Beck

Drept international public - Drd. Marcela Rad

Drept international public - Vasile Cretu