Competenta de atributiune a tribunalelor si a tribunalelor specializate

214. Precizari preliminarii. 215. Ipostazele jurisdictionale ale tribunalelor. 216. Materii litigioase date in competenta tribunalelor. 217. Competenta de atributiune exclusiva a unor tribunale. 218. Competenta de atributiune a tribunalelor specializate.

Precizari preliminarii. In editia precedenta a acestei lucrari am prezentat distinct si punctual competenta de atributiune a tribunalelor specializate, din urma-toarele motive: art. 35 al Legii nr. 304/2004, in forma atunci existenta, ¹ mentiona cele patru categorii de tribunale specializate (pentru minori si familie, de munca si asigurari sociale, comerciale si administrativ-fiscale); prin prevederile art. 41-45 din aceeasi lege s-a stabilit competenta de atributiune a acestor tribunale, lasand insa, paradoxal, nemodificate prevederile art. 2 C. proc. civ. cu privire la competenta tribunalelor si cultivand, precum adesea, controverse si ambiguitati; potrivit art. 130 alin. (2) din legea mentionata, tribunalele specializate urmau sa functioneze - cum ni s-a spus, in nota optimista si fara ezitari - "cel mai tarziu la data de 1 ianuarie 2008". In aceste conditii, ni s-a parut logic, realist si intelept, vizand perspectiva iminenta, sa prezentam competenta de atributiune a acestor tribunale, sub corectivul insa al unor dispozitii tranzitorii, de genul celor prevazute prin dispozitiile art. 10 si ale art. 30 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Din motive asupra carora nu staruim, unele obiective, altele subiective, dupa constituirea totusi a catorva tribunale specializate, aparitii stinghere si mai degraba curiozitati, prin art. 1 al Legii nr. 247/2005, privind intre altele "reforma justitiei" (!), s-au abrogat prevederile art. 41-45 din Legea nr. 304/2004 si s-au modificat prevederile art. 130 alin. (1), facandu-ni-se o alta promisiune, suficient de vaga pentru a nu fi luata in serios: "Datele la care vor incepe sa functioneze tribunalele specializate si localitatile in care isi vor desfasura activitatea se stabilesc, in mod esalonat, prin ordin al ministrului justitiei, cu avizul conform al Consiliului Superior al Magistraturii". ²

In aceste conditii, nolens-volens, prezentam competenta de atributiune a tribunalelor si facem doar sumare comentarii, "premonitionale", cu privire la competenta de atributiune a tribunalelor specializate.

Ipostazele jurisdictionale ale tribunalelor. Din cuprinsul art. 2 C. proc. civ. rezulta ca tribunalele se pot prezenta, dupa caz, intr-o tripla ipostaza: a) Ca prima instanta, in legatura cu procesele si cererile date prin lege in competenta lor. (Bunaoara, ca asemenea instante, tribunalele solutioneaza procesele si cererile in materie civila al caror obiect are o valoare de peste 500.000 lei (RON), in materie de expropriere s.a.); ³ b) Ca instante de apel, tribunalele solutioneaza apelurile declarate impotriva hotararilor pronuntate de judecatorii in prima instanta; ⁴ c) Ca instante de recurs, tribunalele solutioneaza recursurile impotriva hotararilor pronuntate de judecatorii, care, potrivit legii, nu sunt supuse apelului.

Prevederile art. 2 C. proc. civ., cu privire la competenta de atributiune a tribunalelor, conduc deja spre doua concluzii: 1⁰. Tribunalele sunt, in unele situatii, "instante de drept comun". Ele sunt asemenea instante in legatura cu unele dintre procesele si cererile prevazute de lege, bunaoara: procesele si cererile in materie de contencios administrativ [art. 2 pct. 1 lit. c) C. proc. civ.]; in alte materii date prin lege in competenta lor, ca instante de drept comun (art. 2 pct. 4 C. proc. civ.); 2 ^o . In unele materii, competenta de atributiune a tribunalelor este exclusiva, in altele ea este alternativa, fie in raport cu valoarea obiectului cererii sau a procesului, fie in raport cu calitatea partilor din proces ⁵ : a) Sunt de competenta exclusiva a tribunalelor procesele si cererile prevazute de art. 2 pct. 1 lit. d)-h) C. proc. civ. (procesele si cererile in materie de creatie intelectuala si de proprietate industriala; procesele si cererile in materie de expropriere; cererile pentru repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare; cererile pentru recunoasterea, precum si cele pentru incuviintarea executarii silite a hotararilor date in tari straine); b) Sunt repartizate alternativ, intre tribunale si judecatorii, in raport cu "valoarea" obiectului cererii sau a procesului, procesele si cererile prevazute de art. 2 pct. 1 lit. a) si b) C. proc. civ. (procesele si cererile in materie comerciala si procesele si cererile in materie civila); c) Sunt de asemenea repartizate alternativ, dar intre tribunale si curtile de apel, in raport cu calitatea partilor din proces, procesele si cererile in materie de contencios administrativ [art. 2 pct. 1 lit. c) C. proc. civ.].

Avand ca reper dispozitiile art. 2 C. proc. civ., vom identifica materiile litigioase date in competenta tribunalelor sub urmatoarele aspecte: materii date in competenta acestora ca prime instante (1⁰); materii date in competenta acestora ca instante de control judecatoresc (2⁰); apelurile (3⁰); recursurile (4⁰); alte materii date prin lege in competenta tribunalelor (5⁰).

Materii litigioase date in competenta tribunalelor. Potrivit cu sistematizarea convenita:

Tribunalele judeca in prima instanta:

a) Procesele si cererile in materie comerciala al caror obiect are o valoare de peste 1 miliard de lei vechi (100.000 lei noi - n.n.), precum si procesele si cererile in aceasta materie al caror obiect este neevaluabil in bani. ⁶ Ele sunt asadar instante de drept comun sau cu plenitudine de competenta in materie comerciala, intrucat numai prin exceptie unele litigii, chiar avand ca obiect un fapt de comert, sunt sustrase din competenta lor.

Criteriul valoric al obiectului litigiului partajeaza competenta intre tribunal si judecatorie. ⁷

Procedura de solutionare a litigiilor comerciale este una "speciala", prevazuta de art. 720¹ si urm. C. proc. civ.

Criteriile litigiului comercial - obiectiv si subiectiv - sunt cele prevazute pentru "faptele de comert" - ca posibile surse ale litigiilor comerciale - de art. 3 si art. 4 C. com.

Prin precizarea facuta in fine de art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ. se transeaza controversele jurisprudentiale si doctrinare cu privire la competenta de atributiune in materie comerciala atunci cand procesele si cererile nu sunt evaluabile in bani. ⁸

Dispozitiile art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ. sunt aplicabile daca prin lege nu se prevede altfel; ⁹

b) Procesele si cererile in materie civila, al caror obiect are o valoare de peste 5 miliarde de lei ¹⁰ (500.000 lei RON - n.n.) cu exceptia cererilor de imparteala judiciara, a cererilor in materia succesorala, ¹¹ a cererilor neevaluabile in bani si a cererilor privind materia fondului funciar, ¹² inclusiv cele de drept comun, petitorii sau, dupa caz, posesorii, formulate de tertii vatamati in drepturile lor prin aplicarea legilor in materia fondului funciar. Aceasta numai daca, in considerarea naturii litigiului si nu a valorii lui, prin norme speciale, derogatorii de la cele generale, competenta revine unei alte instante ¹³ . Asadar, in aceasta materie, judecatoria ramane instanta de drept comun;

c) Conflictele de munca, cu exceptia celor date prin lege in competenta altor instante. Observam dintru inceput ca prevederile art. 2 pct. 1 lit. c) C. proc. civ. sunt eliptice. Potrivit art. 155 din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurari sociale, ¹⁴ tribunalele sunt competente in prima instanta sa solutioneze litigiile privind drepturile de asigurari sociale, hotararile acestora fiind susceptibile de recurs la curtea de apel "competenta" (sic!) - art. 157 din lege. ¹⁵ Intregind insa textul, concludem ca tribunalele sunt instante de drept comun in materia conflictelor de munca si in cea a asigurarilor sociale. ¹⁶

Prin observarea unor dispozitii din reglementari speciale, urmeaza a fi integrate in categoria conflictelor de munca si alte litigii decat cele care, stricto sensu, sunt prevazute de Codul muncii si de Legea nr. 168/1999. ¹⁷

Desi in domeniul conflictelor de munca si asigurari sociale exista o procedura speciala de solutionare a acestora, inclusiv sub aspectul alcatuirii completului de judecata, consideram a fi aplicabile prevederile art. 17 C. proc. civ. cu privire la prorogarea legala de competenta, mai exact in privinta interventiei voluntare accesorii a unui tert, precum si in privinta chemarii in garantie. De altfel, art. 282 alin. (1) lit. d) din Codul muncii ¹⁸ arata ca, in conflictele de munca, pot fi "parti" nu numai salariatii, angajatorii, sindicatele si patronatele, ci si "alte persoane juridice sau fizice care au aceasta vocatie in temeiul legilor speciale sau al Codului de procedura civila". Sa mai observam ca, potrivit art. 28 alin. (1) din Legea nr. 54/2003, "organizatiile sindicale apara drepturile membrilor lor" in fata "instantelor judecatoresti".

In cazul unor sanctiuni disciplinare, instanta, respectand principiul non reformatio in peius, va putea ea insasi sa stabileasca o alta sanctiune; ²¹

d) Procesele si cererile in materie de contencios administrativ, in afara de cele date in competenta curtilor de apel. Urmeaza insa sa se observe si dispozitiile legii speciale in materie: Legea nr. 554/2004, legea contenciosului administrativ. ²²

Din economia reglementarilor in materie, intelegem sa aducem in atentie cel putin urmatoarele precizari:

. Intrucat, in materia contenciosului administrativ, instantele de drept comun sunt tribunalele, urmeaza ca, numai daca, pe cale de exceptie, in conditiile art. 3, pct. 1 C. proc. civ. sau ale unor legi speciale, solutionarea actiunilor in contencios administrativ este atribuita altor instante, tribunalele n-au vocatia legala de a le solutiona ele insele;

. Avand ca reper principiul ca tribunalele sunt instante de drept comun in aceasta materie si, pe de alta parte, interpretand a contrario textul art. 3 pct. 1 C. proc. civ., rezulta ca, la un prim nivel de aproximare, apartine competentei de atributiune a tribunalelor solutionarea actiunilor in contencios administrativ atunci cand autorul actului atacat este o autoritate sau o institutie locala ori judeteana sau una subordonata acesteia;

. Tribunalele solutioneaza, in prima instanta, toate categoriile de litigii de contencios administrativ: litigiile legate de acte administrative unilaterale tipice; litigii legate de acte administrative unilaterale atipice; litigii legate de acte administrative asimilate (contractele administrative) ²³ ; litigii legate de acte cu caracter fiscal;

. Pentru litigii evaluabile in bani, art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a introdus un criteriu subsidiar de partajare a competentei materiale: daca valoarea este de pana la 5 miliarde lei vechi, litigiul se solutioneaza de tribunal; daca valoarea depaseste suma de 5 miliarde lei vechi, litigiul se solutioneaza, in fond, de sectia de contencios administrativ si fiscal a curtii de apel;

. Astfel cum s-a evocat deja, fac obiectul actiunii in contencios administrativ si litigiile cu privire la un "contract administrativ", litigii aparute in fazele premergatoare incheierii contractului administrativ sau in faza aplicarii si executarii acestuia ²⁴ ;

. Sunt supuse controlului instantei de contencios administrativ si ordonantele Guvernului, sub motivul neconstitutionalitatii lor, actiunea urmand a fi "insotita de exceptia de neconstitutionalitate", asupra careia insa se va pronunta in prealabil Curtea Constitutionala ²⁵ - art. 9 din lege;

. Ministerul Public poate ataca in contenciosul administrativ un act administrativ normativ, daca prin acesta se vatama un interes public, instanta, din oficiu sau la cerere, putand introduce in cauza "organismele sociale cu personalitate juridica interesate" ²⁶ - art. 1 alin. (5) si (9) din lege; ²⁷

. Insasi autoritatea publica emitenta a unui act administrativ "nelegal" poate sa solicite instantei "constatarea nulitatii acestuia", in situatia in care actul nu mai poate fi revocat, intrucat a intrat in circuitul civil si a produs efecte juridice. In cazul admiterii actiunii, instanta se va pronunta, la cerere, si asupra legalitatii actelor civile incheiate in baza actului administrativ nelegal, precum si asupra efectelor civile produse ²⁸ ;

. Instanta de contencios administrativ este competenta sa se pronunte asupra "exceptiei de nelegalitate" invocata in cadrul unui proces, din oficiu sau la cererea partii interesate ²⁹ ;

. Articolul 7 din Legea nr. 554/2004 instituie - discutabil, in opinia noastra ³⁰ - ca o conditie de admisibilitate a actiunii in contencios administrativ parcurgerea procedurii prealabile administrative ³¹ , printr-un recurs administrativ gratios sau ierarhic, chiar si atunci cand, desi exista o procedura administrativ-jurisdictionala, partea nu a optat pentru aceasta ³² sau cand actul administrativ individual a fost adresat altui subiect de drept;

. In cazul actiunilor introduse de prefect, Avocatul Poporului ³³ , Ministerul Public, Agentia Nationala a Functionarilor Publici sau al celor care privesc cererile celor vatamati prin ordonante sau dispozitii din ordonante, precum si in cazul exceptiei de nelegalitate, procedura prealabila este facultativa;

. In cazul actiunilor care au ca obiect contractele administrative, "plangerea" ³⁴ prealabila are "semnificatia concilierii" - pentru litigii comerciale - "dispozitiile Codului de procedura civila fiind aplicabile in mod corespunzator" ³⁵ ;

. Pe langa subiectele deja aratate, care au drept de sezina, actiunile in contencios administrativ pot fi introduse si de "orice persoana de drept public vatamata intr-un drept sau, dupa caz, cand s-a vatamat un interes legitim";

. Exceptand cazul cand Ministerul Public actioneaza impotriva unui act administrativ normativ, in celelalte cazuri, reclamantul se poate adresa instantei de la domiciliul sau sau celei de la domiciliul paratului ³⁶ ;

. Nu sunt supuse controlului anumite categorii de acte administrative sau controlul unor acte administrative este limitat - art. 5 din lege.

e) Procesele si cererile in materie de creatie intelectuala si de proprietate industriala ³⁷ .

Textul art. 2 pct. 1 lit. d) C. proc. civ. nu este deplin lamuritor, nu numai pentru ca notiunile intrebuintate pot fi surse de confuzii, dar si pentru ca prin legi speciale competenta instantelor in aceasta materie a fost altfel randuita ³⁸ . Bunaoara, art. 56 din Legea nr. 64/1991 ³⁹ precizeaza ca hotararea Comisiei de reexaminare, motivata, din cadrul Oficiului de Stat pentru Inventii si Marci poate fi atacata cu "apel" la Tribunalul Bucuresti; potrivit art. 54³ din lege, brevetul de inventie poate fi anulat in tot sau in parte, la cererea unei persoane interesate, de Tribunalul Bucuresti, iar hotararea acestuia poate fi atacata cu apel la Curtea de Apel Bucuresti, in termen de 30 zile de la comunicare si, in fine, hotararea Curtii de Apel Bucuresti poate fi atacata cu recurs la Inalta Curte de Casatie si Justitie, in termen de 30 de zile de la comunicare; art. 62 din aceeasi lege prevede insa ca litigiile cu privire la calitatea de inventator, de titular de brevet sau cele cu privire la alte drepturi nascute din brevetul de inventie, inclusiv drepturile patrimoniale ale inventatorului, din contracte de cesiune si licenta, sau cele referitoare la nerespectarea dispozitiilor contractuale avand ca obiect drepturile patrimoniale cuvenite inventatorului ori obligatiile de informare a inventatorului asupra stadiului examinarii cererii de brevet si rezultatele aplicarii inventiei, ca si in legatura cu obligatiile inventatorului de a acorda asistenta tehnica, la cererea titularului de brevet, sunt de "competenta instantelor judecatoresti" ⁴⁰ . In concluzie, tribunalele sunt instante de drept comun in procesele si cererile aratate de art. 2 pct. 1 lit. d) C. proc. civ., numai daca legea speciala nu prevede altfel.

Potrivit art. 38 din legea privind protectia desenelor si modelelor industriale ⁴¹ , "instanta judecatoreasca" - adica tribunalul - solutioneaza litigiile cu privire la calitatea de autor al desenului sau modelului industrial, calitatea de titular al certificatului de inregistrare, cele cu privire la drepturile patrimoniale nascute din contractele de cesiune sau licenta, precum si cele referitoare la nerespectarea prevederilor art. 5 alin. (3) (incalcarea obligatiei de informare).

Drepturile autorului ⁴² sunt aparate prin mijloacele prevazute de art. 54-56 din Decretul nr. 31/1954, prin actiunile in responsabilitate civila delictuala (de exemplu, in caz de contrafacere sau de plagiat), prin actiunea civila in responsabilitate contractuala, prin actiunea in contrafacere sau prin alte actiuni, comune si altor materii (imbogatirea fara justa cauza, plata nedatorata) ⁴³ . Competenta de a rezolva asemenea actiuni sau altele avand ca obiect protectia dreptului de autor apartine tribunalului.

Articolul 139 alin. (2)-(4) din Legea nr. 8/1996 arata doar ca titularii drepturilor incalcate pot solicita "instantelor de judecata sau altor organisme competente", dupa caz, recunoasterea drepturilor lor, constatarea incalcarii acestora si pot pretinde repararea prejudiciului in conformitate cu normele legale; ei pot de asemenea sa ceara luarea unor masuri pentru prevenirea producerii unor pagube iminente sau pentru asigurarea repararii acestora ori unele dintre celelalte masuri speciale prevazute in lege.

In litigiile cu elemente de extraneitate vor fi urmate regulile prevazute de art. 60 al legii cu privire la reglementarea raporturilor de drept international privat ⁴⁴ ;

f) Procesele si cererile in materie de expropriere ⁴⁵ . Solutionarea cererilor de expropriere - spune art. 21 din Legea nr. 33/1994 - este de competenta tribunalului sau a Tribunalului Bucuresti in raza caruia este situat imobilul propus pentru expropriere ⁴⁶ . Articolul 21 din Legea nr. 33/1994 reia astfel, in esenta, regulile cu privire la competenta de atributiune a tribunalelor si cele cu privire la competenta teritoriala extraordinara, reguli stabilite in legea comuna de procedura civila [art. 2 pct. 1 lit. c) si art. 13 alin. (1) C. proc. civ.].

Tribunalul va fi sesizat de "expropriator" pentru a se pronunta cu privire la expropriere, in cazul in care nu s-a facut intampinare impotriva propunerii de expropriere sau daca aceasta cale de atac a fost respinsa ⁴⁷ . Acesta poate fi chemat sa se pronunte asupra exproprierii si asupra despagubirii, asupra numai a acesteia din urma, asupra unei exproprieri partiale sau totale, cat priveste nerespectarea dreptului de prioritate ce revine expropriatului la eventuala inchiriere a imobilului expropriat ori cat priveste cererea de retrocedare a imobilului sau de dobandire a acestuia, in conditiile legii, precum si asupra oricaror alte cereri sau procese care deriva din expropriere ⁴⁸ . Sesizarea tribunalului, numita "cerere de expropriere" ii priveste, dupa caz, pe proprietari, posesori, titularii de drepturi reale asupra imobilelor expropriate sau pe orice "alte persoane cunoscute care pot justifica un interes legitim asupra imobilelor propuse a fi expropriate" - art. 22 din lege;

g) Cererile pentru incuviintarea, nulitatea sau desfacerea adoptiei. Incuviintarea adoptiei, ca si incetarea, ca urmare a desfacerii sau a declararii nulitatii acesteia, sunt de competenta tribunalului in a carui raza teritoriala se afla domiciliul adoptatului, iar daca astfel nu se poate determina instanta competenta, cauza se judeca de Tribunalul Bucuresti - art. 61 alin. (2) din Legea nr. 273/2004. ⁴⁹ Judecata in prima instanta se face potrivit regulilor privitoare la procedurile necontencioase. Hotararea nu este supusa apelului, iar exercitarea recursului suspenda executarea.

Tot de competenta tribunalului sunt si cauzele prevazute de Legea nr. 272/2004 privind protectia si promovarea drepturilor copilului; ⁵⁰

h) Cererile pentru repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare savarsite in procesele penale. Statul - precizeaza art. 52 alin. (3) din Constitutie, sub titlul unui drept fundamental - raspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare. Textul constitutional inculca doua concluzii: este vorba de repararea atat a prejudiciilor materiale, cat si a celor morale; eroarea judiciara poate fi savarsita de orice "organ judiciar", nu doar de instanta; instanta poate savarsi o eroare judiciara atat in procesele penale, cat si in cele civile ⁵¹ ;

Articolul 94 din Legea nr. 303/2004, in forma dobandita ca urmare a adoptarii Legii nr. 247/2005, prevede conditiile acestei forme de raspundere patrimoniala. Raspunderea statului este stabilita in conditiile legii si nu inlatura raspunderea judecatorilor si a procurorilor care si-au exercitat functia cu rea-credinta - adica, subiectiv, cu intentie - sau grava neglijenta (culpa lata).

Dreptul persoanei vatamate la repararea prejudiciilor materiale cauzate prin erorile judiciare savarsite in alte procese decat cele penale nu se va putea exercita decat in cazul in care s-a stabilit, in prealabil, printr-o hotarare definitiva, raspunderea penala sau disciplinara, dupa caz, a judecatorului sau procurorului pentru o fapta savarsita in cursul judecarii procesului si daca aceasta fapta este de natura sa determine o eroare judiciara.

Nu este indreptatita la repararea pagubei persoana care, in cursul procesului, a contribuit in orice mod la savarsirea erorii judiciare de catre judecator sau procuror.

Pentru repararea prejudiciului, persoana vatamata se poate indrepta cu actiune numai impotriva statului, reprezentat prin Ministerul Finantelor Publice.

Dupa ce prejudiciul a fost acoperit de stat in temeiul hotararii irevocabile date in conditiile aratate, statul se poate indrepta cu o actiune in despagubiri impotriva judecatorului sau procurorului care, cu rea-credinta sau grava neglijenta, a savarsit eroarea judiciara cauzatoare de prejudicii.

Termenul de prescriptie a dreptului la actiune in toate cazurile este de un an ⁵² .

In aceste conditii, consideram a fi nejustificata restrangerea competentei tribunalului numai la rezolvarea cererilor pentru repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare savarsite in "procesele penale".

i) Cererile pentru recunoasterea, precum si cele pentru incuviintarea executarii silite a hotararilor date in tari straine. In sensul art. 165 din Legea nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept international privat ⁵⁴ , termenul de "hotarari straine" se refera la actele de jurisdictie ale instantelor judecatoresti, notariatelor sau oricaror autoritati competente dintr-un alt stat.

Hotararile straine, altele decat cele care sunt recunoscute de plin drept ⁵⁵ , pot fi recunoscute in Romania, pentru a beneficia de puterea lucrului judecat ⁵⁶ , daca sunt indeplinite cumulativ conditiile prevazute de art. 167 din Legea nr. 105/1992: a) Hotararea este definitiva, potrivit legii statului unde aceasta a fost pronuntata ⁵⁷ ; b) Instanta care a pronuntat-o a avut, potrivit legii mentionate, competenta sa judece procesul ⁵⁸ ; c) Exista reciprocitate in ce priveste efectele hotararilor straine intre Romania si statul instantei care a pronuntat hotararea ⁵⁹ .

Potrivit art. 168 din aceeasi lege, recunoasterea hotararii straine poate fi refuzata daca: a) Hotararea este rezultatul unei fraude comise in procedura urmata in strainatate; b) Hotararea incalca ordinea publica de drept international privat roman; c) Hotararea incalca dispozitiile legii romane privitoare la competenta exclusiva a jurisdictiei romane ⁶⁰ ; d) Procesul a fost solutionat intre aceleasi parti printr-o hotarare, chiar nedefinitiva, a instantelor romane sau se afla in curs de judecare in fata acestora la data sesizarii instantei straine ⁶¹ ; e) Procesul priveste starea civila si capacitatea unui cetatean roman, iar solutia adoptata de instanta care a pronuntat hotararea straina difera de cea la care s-ar fi ajuns potrivit legii romane.

Sub rezerva verificarii conditiilor pentru recunoasterea hotararii straine, precum si a celor pentru eventualul refuz de a recunoaste, instanta romana nu poate proceda la examinarea in fond a hotararii straine si nici la modificarea ei ⁶² .

- Cererea de recunoastere se rezolva, pe cale principala, de tribunalul in circumscriptia caruia isi are domiciliul sau sediul cel care a refuzat recunoasterea hotararii straine. Cererea de recunoastere poate fi insa rezolvata si pe cale incidenta, de catre instanta sesizata cu un proces avand un alt obiect, in cadrul caruia se ridica exceptia puterii lucrului judecat, intemeiata pe hotararea straina. In primul caz, cererea se rezolva prin "hotarare", iar in cel de-al doilea prin "incheiere interlocutorie" (art. 172 din lege).

- Hotararile straine, care nu sunt aduse la indeplinire de bunavoie de catre cei obligati a le executa, pot fi puse in executare pe teritoriul statului roman, daca se obtine exequatur-ul ⁶³ din partea tribunalului in circumscriptia caruia urmeaza sa se efectueze executarea, la cererea persoanei interesate ⁶⁴ . Daca hotararea pentru care s-a cerut incuviintarea executarii nu a fost in prealabil recunoscuta - de drept sau judiciar - exequatur-ul va avea ca rezultat nu numai atribuirea de forta executorie respectivei hotarari, dar si inzestrarea ei cu autoritatea lucrului judecat ⁶⁵ .

Cererea de incuviintare a executarii se solutioneaza prin hotarare; pe baza hotararii de incuviintare a executarii se emite titlul executoriu, mentionandu-se in titlu si hotararea de incuviintare.

Independent de exequatur sau de recunoastere, hotararea judecatoreasca straina produce unele efecte. Ea are forta probanta in fata instantelor romane cu privire la situatiile de fapt pe care le constata, cea declarativa de faliment isi produce efectele in masura in care nu comporta acte de urmarire asupra bunurilor sau de constrangere asupra persoanelor, hotararea straina poate fi considerata uneori ca o justa cauza ⁶⁶ .

Sub raportul competentei materiale a instantei nu este deci nicio deosebire intre cererea de recunoastere si cererea de incuviintare a executarii silite a hotararii straine; in ambele cazuri, competenta revine tribunalului. Este insa deosebita competenta teritoriala, intrucat cererea de recunoastere a hotararii straine se adreseaza tribunalului in circumscriptia caruia isi are domiciliul sau sediul cel ce refuza recunoasterea, iar cererea de incuviintare a executarii silite a hotararii straine se adreseaza tribunalului in circumscriptia caruia urmeaza a se efectua executarea.

Atat in cazul recunoasterii, cat si in cel al incuviintarii executarii silite, procedura are, de regula, un caracter contencios ⁶⁷ .

Materii date in competenta tribunalelor ca instante de control judecatoresc. Astfel cum s-a putut deja retine, tribunalele functioneaza uneori ca instante de control judecatoresc in raport cu - folosind un termen generic - "hotararile" autoritatilor administratiei publice cu activitate jurisdictionala si ale altor organe cu o astfel de activitate, asa incat doar exemplificam: solutionarea contestatiilor persoanelor interesate sau ale directiilor de munca si protectie sociala impotriva hotararilor comisiilor care functioneaza in conditiile prevazute de Decretul-lege nr. 118/1990 pentru restabilirea vechimii in munca si stabilirea pensiei si a celorlalte drepturi ce se acorda persoanelor persecutate din motive politice; ⁶⁸ solutionarea contestatiilor privind inregistrarea sau respingerea candidaturilor, in conditiile art. 47 alin. (3) din Legea nr. 373/2004 ⁶⁹ ; rezolvarea contestatiilor asupra admiterii sau respingerii candidaturilor pentru consiliile judetene [art. 48 alin. (5) din Legea nr. 67/2004] ⁷⁰ etc.

Ca instanta de apel, tribunalele solutioneaza apelurile declarate impotriva hotararilor pronuntate de judecatorii in prima instanta. Obiectul apelului, susceptibil de solutionare de catre tribunale, il constituie asadar hotararile pronuntate de judecatorii in "prima instanta", indiferent daca s-au pronuntat sau nu in fond. Nu sunt deci susceptibile de apel hotararile pronuntate de judecatorii in "ultima instanta" si hotararile pronuntate "in prima si ultima instanta". Asemenea hotarari pot fi identificate fie considerand ca legea le declara fara drept de apel [bunaoara, in caz de renuntare la insusi dreptul dedus judecatii - art. 247 alin. (4) C. proc. civ., in caz de invoiala a partilor - art. 273 C. proc. civ.], fie constatand ca legea deschide direct impotriva lor calea de atac a recursului [bunaoara, in cazul perimarii - art. 252 alin. (2) C. proc. civ.].

Constituie de asemenea obiect al apelului, potrivit art. 282 alin. (2)-(3) C. proc. civ., incheierile premergatoare hotararii, numai ca ele nu pot fi atacate decat odata cu fondul, afara de cazul cand prin ele s-a intrerupt cursul judecatii. Apelul facut impotriva hotararii se socoteste facut si impotriva incheierilor premergatoare.

Articolul 282¹ C. proc. civ., text nou introdus ⁷¹ , mentioneaza hotararile pronuntate in prima instanta care nu sunt supuse apelului, intre care cererile introduse pe cale principala privind pensii de intretinere, hotararile pronuntate in litigii al caror obiect are o valoare de pana la 1 miliard lei inclusiv, atat in materie civila, cat si in materie comerciala, actiunile posesorii etc., precum si in alte cazuri prevazute de lege ⁷² .

Apelul impotriva incheierii pronuntate in procedura necontencioasa, date de presedintele judecatoriei, se judeca de tribunal, dar apelul exercitat impotriva incheierii date de presedintele tribunalului in aceeasi materie se judeca de completul instantei respective - art. 339 alin. (3) C. proc. civ.

Ca instante de recurs, tribunalele judeca recursurile declarate impotriva hotararilor pronuntate de judecatorii, care, potrivit legii, nu sunt supuse apelului. S-a revenit astfel la formularea anterioara O.U.G. nr. 58/2003, aprobata prin Legea nr. 195/2004. In aceste conditii, intr-adevar, au devenit de prisos fostele prevederi ale art. 299 alin. (3) C. proc. civ., care, de altfel, au si fost abrogate.

Tribunalul judeca de asemenea recursul dat in competenta sa prin legi speciale. ⁷³

In principiu, dispozitiile de procedura privind judecata in apel se aplica si in instanta de recurs (art. 316 C. proc. civ.). Asadar, incheierile premergatoare hotararii atacate cu recurs, devin ele insele obiect al recursului odata cu fondul, exceptand insa incheierile prin care s-a intrerupt cursul judecatii, care pot fi atacate anterior fondului.

Tribunalele judeca in orice alte materii date prin lege in competenta lor. Textul art. 2 pct. 4 C. proc. civ. nu lasa nicio indoiala asupra faptului ca suntem in prezenta unei competente de atributiune conferite tribunalelor prin lege: fie prin chiar legea de procedura civila, dar in alte materii decat cele prevazute de art. 2 pct. 1 C. proc. civ. (A), fie printr-o lege substantiala si speciala (B).

A. Legea de procedura civila cuprinde numeroase dispozitii cu privire la competenta de atributiune a tribunalelor ⁷⁴ , altele decat cele de la art. 2 pct. 1:

a) Rezolvarea conflictelor de competenta intre doua judecatorii din circumscriptia aceluiasi tribunal [art. 22 alin. (1) C. proc. civ.] sau dintre judecatoriile din circumscriptia sa si alte organe cu activitate jurisdictionala [art. 22 alin. (4) C. proc. civ.];

b) Judecarea cererii de recuzare, atunci cand din cauza acesteia nu se poate alcatui completul de judecata [art. 30 alin. (2) C. proc. civ.];

c) Judecarea cererii de stramutare de la o judecatorie la alta din raza sa districtuala, pe motiv de rudenie sau afinitate [art. 39 alin. (1) C. proc. civ.];

d) Solutionarea contestatiei in anulare, atunci cand aceasta priveste propria sa hotarare [art. 319 alin. (1) C. proc. civ.];

e) Solutionarea cererii de revizuire, daca hotararea a carei revizuire se cere a fost data de acel tribunal [art. 323 alin. (1) C. proc. civ.];

f) Judeca contestatia la titlu, care vizeaza hotararea tribunalului, urmarindu-se interpretarea si clarificarea dispozitivului hotararii, pentru a se obtine executarea intocmai a acestuia [art. 400 alin. (2) C. proc. civ.];

g) Solutioneaza cererile de indreptare, de lamurire si de completare a hotararii pronuntate, in conditiile prevazute de art. 281 si urm. C. proc. civ., in noua lor formulare;

h) Investeste cu formula executorie hotararea arbitrala si rezolva celelalte cereri de competenta instantei, la care se face referire in procedura arbitrala (de exemplu, in situatiile prevazute de art. 351 C. proc. civ., art. 351² C. proc. civ.), daca, in lipsa conventiei arbitrale, tribunalul ar fi fost competent sa solutioneze litigiul in prima instanta;

i) Solutioneaza actiunea in anularea hotararii arbitrale, daca, in lipsa conventiei arbitrale, litigiul ar fi fost solutionat in prima instanta de judecatorie [art. 365 alin. (1) C. proc. civ.].

B. Dintre legile substantiale si speciale care atribuie tribunalelor competenta expresa - si restrictiva - mentionam de asemenea sub titlu exemplificativ:

a) In ipotezele reglementate de Legea nr. 21/1991 ⁷⁵ , atunci cand parintii nu cad de acord asupra cetateniei copilului minor, decide tribunalul, tinand seama de interesele acestuia [art. 6 alin. (2), art. 8 alin. (2), art. 10 alin. (2)];

b) Potrivit art. 124 din Legea nr. 272/2004 privind protectia si promovarea drepturilor copilului, ⁷⁶ cauzele prevazute de aceasta lege privind stabilirea masurilor de protectie speciala sunt de competenta tribunalului de la domiciliul copilului, iar daca domiciliul copilului nu este cunoscut, competenta revine tribunalului in a carui circumscriptie teritoriala a fost gasit copilul;

c) In sensul art. 61 alin. (3) din Legea nr. 273/2004 privind regimul juridic al adoptiei, ⁷⁷ cererile prevazute de aceasta lege sunt de competenta tribunalului in a carui raza teritoriala se afla domiciliul adoptatului, iar daca nu se poate determina instanta competenta, cauzele se judeca de Tribunalul Bucuresti;

d) Contestatiile asupra admiterii sau respingerii candidaturilor, alegerea autoritatilor administratiei publice locale se solutioneaza de tribunalul in a carui raza teritoriala se afla circumscriptia electorala [art. 48 alin. (5) din Legea nr. 67/2004 pentru alegerea autoritatilor administratiei publice locale ⁷⁸ ];

e) Contestatiile privind inregistrarea sau respingerea candidaturilor, pentru alegerea Camerei Deputatilor si a Senatului, se solutioneaza de tribunalul in a carui raza teritoriala este circumscriptia electorala [art. 47 alin. (3) din Legea nr. 373/2004] ⁷⁹ ;

f) Potrivit art. 26 din Legea nr. 340/2004 privind institutia prefectului ⁸⁰ , prefectul poate ataca, in fata instantei de contencios administrativ, in termen de 30 de zile de la comunicare, actele autoritatilor administratiei publice locale ori judetene, in cazul in care constata ca acestea sunt ilegale ⁸¹ , cu exceptia actelor de gestiune;

g) Solutioneaza, in conditiile prevazute de art. 55 alin. (2) al Legii nr. 215/2001, republicata, actiunile impotriva hotararilor de dizolvare a consiliului local; ⁸²

h) Cererea pentru dobandirea personalitatii juridice de catre federatiile si confederatiile sindicale se rezolva de catre tribunalul in raza caruia acestea isi au sediul [art. 42 alin. (2) din Legea nr. 54/2003] ⁸³ ;

i) Urmare a acelorasi modificari, numeroase atributii revin acum tribunalelor pe baza Legii nr. 31/1990 ⁸⁴ privind societatile comerciale [controlul, printr-un judecator delegat, al actelor sau faptelor care, potrivit legii, se inregistreaza in registrul comertului - art. 36 alin. (1); obligarea organelor societatii, sub sanctiunea platii de daune cominatorii, sa regularizeze formalitatile de inmatriculare - art. 48 alin. (2); declararea nulitatii inmatricularii unei societati - art. 56; rezolvarea recursurilor impotriva incheierilor judecatorului delegat - art. 60; rezolvarea opozitiei fata de hotararile asociatilor - art. 62];

j) Potrivit art. 25 din Legea nr. 26/1990 privind registrul comertului ⁸⁵ , cererea oricarei persoane fizice sau juridice, prejudiciata printr-o inmatriculare ori printr-o mentiune in registrul comertului, pentru a se anula sau modifica titlul in baza caruia s-a facut inmatricularea sau mentiunea, precum si radierea acestuia, se depune si se mentioneaza in registrul comertului, oficiul registrului comertului inaintand-o in 3 zile la tribunalul in a carui raza teritoriala se afla sediul comerciantului, iar in cazul sucursalelor infiintate in alt judet, tribunalului din acel judet. Tribunalul se pronunta cu citarea partilor. Hotararea poate fi atacata numai cu recurs, dupa caz, in 15 zile de la pronuntare sau de la comunicare;

k) Potrivit art. 7 din Legea nr. 11/1991 ⁸⁶ , actiunile izvorand dintr-un act de concurenta neloiala sunt de competenta tribunalului locului savarsirii faptei sau in a carui raza teritoriala se gaseste sediul paratului sau inculpatului; in lipsa unui sediu este competent tribunalul domiciliului paratului sau inculpatului;

l) Potrivit art. 24 alin (8) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1946-22 decembrie 1989 ⁸⁷ , daca oferta este refuzata, partea poate ataca decizia in justitie la sectia civila a tribunalului in a carui circumscriptie teritoriala se afla sediul unitatii detinatoare; ⁸⁸

m) Potrivit art. 155 din Legea nr. 19/2000 ⁸⁹ , tribunalul, prin sectia sa de asigurari sociale sau, dupa caz, prin complet specializat, solutioneaza in prima instanta litigiile privind asigurarile sociale, impotriva hotararilor acestuia putandu-se face recurs;

n) Potrivit art. 40 alin. (1) din Legea nr. 137/2002, care complineste prevederile art. 4³ alin. (3) din O.U.G. nr. 88/1997, sunt de competenta sectiilor comerciale ale tribunalelor cererile prin care se ataca o "operatiune sau un act" prevazut in lege si in ordonanta ori se valorifica un drept conferit de acestea ⁹⁰ ;

o) In materia fondului funciar, reglementat prin Legea nr. 18/1991, tribunalului ii revine competenta de a solutiona apelul impotriva sentintei judecatoresti;

p) In materia procedurii necontencioase, potrivit art. 339 alin. (3) C. proc. civ. tribunalul rezolva recursul impotriva incheierii date de presedintele judecatoriei, precum si de presedintele tribunalului, dar de un complet al acestei instante.

Precizam inca o data ca unele dintre prerogativele jurisdictionale aratate apartin sau vor apartine tribunalelor specializate, potrivit domeniului acestora.

Competenta de atributiune exclusiva a unor tribunale. De fapt, avem a ne referi doar la competenta speciala a Tribunalului Bucuresti, atribuita de lege acestei instante, in unele cazuri expres si limitativ aratate. Bunaoara, apelul fata de hotararea Comisiei de reexaminare din cadrul Oficiului de Stat pentru Inventii si Marci [art. 56 alin. (1) din Legea nr. 64/1991] ⁹¹ , calea de atac fata de hotararea aceleiasi comisii privind cererile de inregistrare a desenelor sau modelului industrial (art. 25 din Legea nr. 129/1992) ⁹² , cererea de anulare a certificatului de inregistrare a desenului sau modelului industrial (art. 28 din aceeasi lege), cererea de anulare in tot sau in parte a inregistrarii unei topografii (art. 36 din Legea nr. 16/1995, republicata), ⁹³ solutionarea cererii de incuviintare a adoptiei, atunci cand nu se poate determina instanta competenta in raport cu domiciliul adoptatului [art. 61 alin. (3) din Legea nr. 273/2004 privind regimul juridic al adoptiei]; inregistrarea partidelor politice (art. 18 din Legea nr. 14/2003 ⁹⁴ ), radierea partidului politic neconstitutional din Registrul partidelor politice [art. 41 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale] ⁹⁵ , solutionarea litigiilor patrimoniale in care figureaza ca parte Administratia Nationala a Rezervelor de Stat ori o unitate din subordinea acesteia (art. 12 din Legea nr. 82/1992).

Competenta de atributiune a tribunalelor specializate. In sensul prevederilor art. 37 din Legea nr. 304/2004, republicata, in domeniile prevazute de art. 36 alin. (3) din aceasta lege, "se pot infiinta tribunale specializate", adica in domeniile in care in cadrul tribunalelor functioneaza sectii sau, dupa caz, completuri specializate pentru cauze comerciale, cauze cu minori si de familie, cauze de contencios administrativ si fiscal, cauze privind conflicte de munca si asigurari sociale.

Ex-art. 41-45 din legea mentionata prefigurau competenta materiala a tribunalelor specializate. Bunaoara, potrivit fostului art. 41, tribunalele pentru minori si familie - cateva asemenea tribunale functionand deja - urmau sa solutioneze litigiile referitoare la drepturile, obligatiile si interesele legitime privind persoana minorilor, decaderea din drepturile parintesti, cererile privind nulitatea sau desfacerea casatoriei, cererile pentru incuviintarea, nulitatea sau desfacerea adoptiei, precum si cauzele privind raporturile de familie.

Acum, art. 37 alin. (3) din lege precizeaza doar ca "tribunalele specializate preiau cauzele de competenta tribunalului in domeniile in care se infiinteaza".

Reglementarea inculca prezumtia de improvizatie, fara suficienta motivare si fara suficiente determinari.

In primul rand, existenta cu totul izolata a unor asemenea tribunale si in perspectiva incerta de generalizare a lor, nu este lipsita de consecinte practice vizibile si adeseori complexe. De exemplu, acolo unde ele s-au infiintat - repetam ca doar cateva, numai cateva, avand aparenta unor institutii insolite - in cazul unui conflict, pozitiv sau negativ, intre tribunalul specializat si tribunalul comun, obisnuit, s-ar pune problema rezolvarii lui in conditiile prevazute de art. 22 alin. (2) C. proc. civ., fiind un conflict de competenta intre doua "instante"; daca nu s-au infiintat asemenea tribunale, in ipoteza aceluiasi conflict, dar intre sectiile aceluiasi tribunal, solutia ar trebui sa fie alta, art. 22 C. proc. civ. nereglementand situatia conflictului intre sectii. ⁹⁷ Un alt exemplu: daca tribunalul specializat rezolva si cererile privind desfacerea casatoriei, o contradictie staruie in raport cu prevederile art. 2 pct. 2 C. proc. civ., potrivit carora tribunalul, ca instanta de apel, solutioneaza apelurile declarate impotriva hotararilor pronuntate de judecatorii, in prima instanta, in aceasta materie. ⁹⁸

In al doilea rand, admitand, in lipsa altor criterii decat rutina, ca judecatorii de la sectiile sau, dupa caz, completurile in discutie sunt, intr-adevar, "specializati", ne intrebam, retoric, de ce trebuie transformate aceste sectii sau completuri in "tribunale specializate"?

Alte cateva precizari, de principiu, s-ar putea sa prezinte interes.

Tribunalele specializate, "preiau cauzele de competenta tribunalului in domeniile in care se infiinteaza" - cum ne avertizeaza art. 37 alin. (3) din Legea nr. 304/2004, republicata. Interpretand restrictiv aceste dispozitii, ar trebui sa intelegem ca, in orice caz, nu preiau cauzele judecatoriilor in domeniile in care se infiinteaza si, bineinteles, in masura in care, actualmente, apartin competentei judecatoriilor cauze din perimetrul tribunalelor specializate; dimpotriva, interpretand dispozitiile aratate prin argumentul a fortiori, ar urma sa intelegem ca, potrivit competentei lor, tribunalele specializate preiau si cauzele judecatoriilor "in domeniile in care se infiinteaza". Ne-am opri la acest ultim mod de reglementare - necesar insa a fi consacrat legislativ - pentru ca, altfel, ratiunea infiintarii tribunalelor specializate ar fi amputata.

De la momentul infiintarii lor, tribunalele specializate, preluand cauzele de competenta tribunalelor si, a fortiori, cauzele de competenta judecatoriilor, in domeniile in care ele au fost infiintate, in principiu, le preiau impreuna cu caile de atac atasate hotararilor ce urmau sa se pronunte in acele cauze si, de altfel, impreuna cu intreaga procedura de solutionare a lor, daca aceasta cuprinde elemente specifice. In opinia noastra, o distinctie categorica trebuie facuta: a) Daca acele cauze apartineau competentei tribunalului comun, infiintarea in acea circumscriptie a tribunalului specializat face ca transferul cauzelor sa se produca de indata, esentialmente neschimbandu-se gradul instantei, ci, asa-zicand, "calitatea" acestuia - tribunal "specializat". Nimic nu se schimba in procedura de judecata si prin nimic nu sunt prejudiciate interesele partilor; b) Pentru ipoteza cauzelor aflate, acum, in competenta legala a judecatoriilor, susceptibile de "transferare" la tribunalul specializat, transferul efectiv al acestora nu se va putea face decat dupa infiintarea tribunalelor specializate in toate circumscriptiile teritoriale mentionate prin lege, din cel putin doua si suficiente motive: transferul lor izolat, doar in unele circumscriptii in care s-au infiintat astfel de tribunale, ar bulversa competenta materiala a instantelor judecatoresti, precum si sistemul cailor de atac, in interiorul aceleiasi categorii de litigii; astfel s-ar bulversa totodata unicitatea de jurisdictie si unicitatea cailor de atac.

In aceste conditii, consideram ca "tribunalele specializate" nu sunt o categorie "intermediara" de instante, intre tribunalele comune si judecatorii. Ele sunt instante de acelasi grad si de aceeasi natura cu tribunalele comune, dar functionand alaturi de acestea pe baza unei competente de atributiune partajate prin lege. Pe scurt si astfel spus, nicio ierarhie nu exista intre tribunalele comune si cele specializate.

In fine, preluand indistinctiv cauzele "de competenta tribunalului" in domeniile in care se infiinteaza, ele sunt totodata si instante de apel sau de recurs, ⁹⁹ dupa caz, privitor la cauzele apartinand respectivelor domenii, bineinteles, daca si in masura in care, totusi, unele dintre aceste cauze se rezolva in prima instanta de judecatorie (de exemplu, procesele si cererile in materie comerciala al caror obiect are o valoare de pana la 1 miliard de lei vechi). Altfel ar trebui sa admitem un paradox insolubil: functionarea acestor tribunale ca instante specializate pentru judecata in fond, dar ignorarea specializarii lor pentru judecata in control judiciar.

M. Of. nr. 576 din 29 iunie 2004.

Legea nr. 304/2004, in noua ei forma, a fost republicata in M. Of. nr. 827 din 13 septembrie 2005.

Cu privire la constitutionalitatea prevederilor art. 2 pct. 1 lit. a) si b) C. proc. civ., a se vedea: Decizia Curtii Constitutionale nr. 914/2006 (M. Of. nr. 71 din 30 ianuarie 2007).

Cu privire la constitutionalitatea prevederilor art. 2 pct. 2 C. proc. civ., a se vedea: Decizia Curtii Constitutionale nr. 722/2006 (M. Of. nr. 972 din 5 decembrie 2006).

A se vedea si supra, nr. 1, lit. A si B.

Urmeaza, desigur sa fie observate si prevederile cu privire la competenta tribunalelor in aceasta materie cuprinse in unele legi speciale, precum Legea nr. 31/1990 privind societatile comerciale, republicata (M. Of. nr. 1066 din 17 noiembrie 2004), modificata, completata sau partial abrogata prin Legea nr. 302/2005, prin Legea nr. 164/2006, prin Legea nr. 85/2006), Legea nr. 26/1990 privind registrul comertului, republicata (M. Of. nr. 49 din 4 februarie 1998), cu modificarile si completarile ulterioare, inclusiv cu observarea Deciziei I.C.C.J. nr. X/2006 pronuntata in interesul legii cu privire la aplicarea art. 25 din lege, art. 40 alin. (1) din Legea nr. 137/2002 privind unele masuri pentru accelerarea reformei, in forma dobandita prin Legea nr. 556/2003, Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei (M. Of. nr. 359 din 21 aprilie 2006). Daca, bunaoara, in legatura cu un contract de leasing este vorba de obligatia de a face si reclamantul nu a transformat aceasta obligatie in dezdaunari, cu mentionarea obligatiei alternative, litigiul are caracter nepatrimonial si, nefiind evaluabil in bani, competenta in prima instanta apartine tribunalului, potrivit art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ. (I.C.C.J., sect. com., dec. nr. 1756/2004, B.J., baza de date, Ed. C.H. Beck.)

Prin art. 40 alin. (1) din Legea nr. 137/2002 s-a conferit sectiilor comerciale ale tribunalelor o competenta de atributiune exclusiva, indiferent de valoarea pretentiilor alegate. (Solutia a fost considerata criticabila, in mod rational criteriul valoric nu trebuia ignorat: I. Les, Tratat de drept procesual civil, cit. supra, p. 203.) In sensul solutiei aratate: I.C.C.J., sect. com., dec. nr. 1812/2004, B.J., baza de date, Ed. C.H. Beck.

Prin Decizia nr. II/1995 a C.S.J., S.U., pronuntata intr-un recurs in interesul legii, s-a decis ca apartin competentei judecatoriilor cererile privind autorizarea societatilor comerciale, fiindca astfel de cereri implica realizarea unei proceduri necontencioase. Decizia a cazut in desuetudine.

De exemplu, prin O.G. nr. 11/1993 au fost modificate prevederile Legii nr. 58/1934, atribuindu-se exclusiv judecatoriilor competenta materiala de a judeca, in prima instanta, cererile cambiale, indiferent de valoarea titlului cambial, inclusiv opozitia la executare.

Dar, de exemplu, actiunea in nulitatea contractului prin care s-a vandut imobilul aflat in posesia reclamantului, chirias, tert fata de contract, fiind personala si neevaluabila in bani, competenta materiala pentru solutionarea ei revine judecatoriei, in baza art. 1 alin. (1) C. proc. civ. (I.C.C.J., sect. civ. propriet. intelect., dec. nr. 6443/2004, B.J., baza de date, Ed. C.H. Beck.) Necompetenta, in raport cu valoarea pretentiilor, nu poate fi invocata pentru prima data in apel sau in recurs, intrucat verificarea competentei sub acest aspect implica aprecieri de fapt, care trebuie sa apartina, mai intai, instantei de fond.

De exemplu, actiunile pentru anularea unui testament, pentru constatarea validitatii testamentului ori pentru executarea dispozitiilor lui, cererea pentru anularea certificatului de mostenitor, pentru reductiunea liberalitatilor excesive, pentru raportul donatiilor de catre mostenitorii obligati la raport, cererea de iesire din indiviziune succesorala, petitia in ereditate, cereri prin care creditorii personali ai lui de cuius valorifica drepturi din contracte in temeiul unui titlu posterior deschiderii succesiunii. (V.M. Ciobanu, M. Tabarca, Tr.C. Briciu, Comentarii asupra modificarilor aduse Codului de procedura civila prin Legea nr. 219/2005, Dreptul nr. 12/2005, p. 11.)

A se vedea, de asemenea, titlul XIII din Legea nr. 247/2005 privind reforma in domeniile proprietatii si justitiei, precum si unele masuri adiacente. (Prin abrogarea art. 60 din Legea nr. 18/1991, sfera litigiilor funciare nu mai cuprinde si actiunile posesorii sau petitorii formulate de tertii care au fost vatamati prin acte ale autoritatilor implicate in aplicarea legii - Ibidem, p. 12.)

Bunaoara, potrivit art. 657 C. proc. civ., impartirea de succesiuni intre mai multe persoane "se va face prin judecatorie", daca ele nu se pot face prin buna intelegere. Totusi, unele dintre exceptiile aratate sunt mai putin justificate. (A se vedea V. Mitea, Unele implicatii ale O.U.G. nr. 58/2003 privind modificarea si completarea Codului de procedura civila, ale Legii nr. 195/2004 pentru aprobarea O.U.G. nr. 58/2003, precum si ale O.U.G. nr. 65/2004 pentru modificarea Codului de procedura civila, C.J. nr. 1/2005, p. 100.)

Legea a fost publicata in M. Of. nr. 140 din 1 aprilie 2000. Mai recent, ea a fost modificata si completata prin O.U.G. nr. 69/2006.

In sensul acelorasi prevederi, tribunalele solutioneaza si plangerile impotriva proceselor-verbale de contraventie incheiate conform acestei legi si contestatiile impotriva masurilor de executare silita, dispuse in baza acestei legi.

In acest sens, a se vedea si prevederile art. 71 din Legea nr. 168/1999 privind solutionarea conflictelor de munca (M. Of. nr. 582 din 29 noiembrie 1999), impreuna cu Decizia nr. II/2003 a C.S.J., S.U., pronuntata intr-un recurs in interesul legii, precum si prevederile art. 129-131 din Legea nr. 346/2002 privind asigurarea pentru accidente munca si boli profesionale (M. Of. nr. 454 din 27 iunie 2002).

De exemplu: Legea nr. 202/2002 privind egalitatea de sanse si de tratament intre femei si barbati (republicata in M. Of. nr. 150 din 1 martie 2007); O.U.G. nr. 96/2003 privind protectia maternitatii la locurile de munca (M. Of. nr. 750 din 27 octombrie 2003); O.U.G. nr. 123/2003 privind cresterile salariale pentru personalul din sectorul bugetar (M. Of. nr. 919 din 28 decembrie 2003). Din pacate, in problema care ne intereseaza, unele dintre reglementarile in materie nu exceleaza prin "claritate, accesibilitate si previzibilitate" - in sensul cerut de instanta europeana - facand referire, uneori prin formulari cu totul improprii, la dreptul "persoanei angajate" sa sesizeze "instanta judecatoreasca competenta", "respectiv sectia/completul pentru conflicte de munca si dreptul de asigurari sociale din cadrul tribunalului sau, dupa caz, instanta de contencios administrativ" [art. 39 alin. (2) din Legea nr. 202/2002] ori la dreptul "persoanei in cauza" de a se adresa "instantei de contencios administrativ sau, dupa caz, instantei judecatoresti competente" (sic!), dupa solutionarea contestatiei [art. 49 alin. (4) din O.U.G. nr. 123/2003].

Adoptat prin Legea nr. 53/2003 (M. Of. nr. 72 din 5 februarie 2003). Mai recent, legea a fost modificata si completata prin O.U.G. nr. 55/2006 (M. Of. nr. 788 din 18 septembrie 2006).

In sens contrar, cat priveste chemarea in garantie, a se vedea I.Tr. Stefanescu, Tratat de dreptul muncii, vol. II, Ed. Lumina Lex, Bucuresti, 2003, p. 340-341.

Potrivit art. 48 alin. (4) din Legea nr. 202/2002, orice persoana juridica, justificand un interes legitim, are - la cererea persoanelor discriminate - "calitate procesuala activa in justitie".

Aceasta este orientarea instantelor, sustinuta si de doctrina, adecvata pentru asigurarea celeritatii in solutionarea unor astfel de litigii. A fortiori, aceasta solutie este admisibila in ipoteza in care sanctiunea care face obiectul plangerii a fost stabilita de un organ de jurisdictie disciplinara [precum sectiile C.S.M., care, potrivit art. 44 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, indeplinesc "rolul de instanta de judecata" in domeniul raspunderii disciplinare a judecatorilor si procurorilor].

Legea a fost publicata in M. Of. nr. 1154 din 7 decembrie 2004. Pentru ample si substantiale comentarii, a se vedea A. Iorgovan, Noua lege a contenciosului administrativ. Geneza, explicatii si jurisprudenta, ed. a II-a, Ed. Kullusys, Bucuresti, 2006, passim. Multe dintre dispozitiile legii au facut obiectul unor exceptii de neconstitutionalitate, respinse insa de Curtea Constitutionala (prevederile art. 1, 2, 4, 5, 7, 8, 11, 13, 14, 15, 28 din lege). Curtea a admis exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 1 alin. (9) teza intai din lege, potrivit carora cererile in contencios administrativ se solutionau fara participarea reprezentantului Ministerului Public. [Decizia nr. 65/2007 (M. Of. nr. 107 din 13 februarie 2007).] Ea a admis si exceptia de neconstituttionalitate a prevederilor art. 4 alin. (3) din lege cu privire la calcularea termenului pentru exercitarea recursului. [Decizia nr. 647/2006 (M. Of. nr. 921 din 14 noiembrie 2006).] Curtea a admis de asemenea exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 20 alin. (1) din lege, intrucat din textul legii nu rezulta cand se exercita recursul de la pronuntarea hotararii atacate si cand se exercita de la comunicarea acesteia. [Decizia nr. 189/2006 (M. Of. nr. 307 din 5 aprilie 2006), urmata in acelasi sens de Decizia nr. 339/2006 (M. Of. nr. 461 din 29 mai 2006).] In aceste conditii, s-a considerat ca termenul de 15 zile pentru exercitarea recursului curge de la comunicarea hotararii atacate, "fiind aplicabila regula din Codul de procedura civila". (A. Iorgovan, op. cit., p. 226.) Solutia este logica, dar problema ni se pare mai complexa si, in opinia noastra, ea n-ar putea fi rezolvata decat pe cale legislativa, nu pe cale de interpretare. Mai intai, pentru ca, de principiu, in sensul jurisprudentei instantei europene, prevederile legii trebuie sa fie "clare, accesibile si previzibile". Mai apoi, pentru ca pe temeiul dispozitiilor art. 147 alin. (1) din Constitutie, prevederile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 si-au "incetat efectele juridice". Pe langa legea in materia contenciosului administrativ, trebuie observate si dispozitiile din alte legi speciale. Bunaoara, potrivit art. 91¹ din Legea nr. 188/1999, republicata, privind Statutul functionarilor publici, daca se verifica existenta unui "raport de serviciu", competenta revine instantei de contencios administrativ. (I.C.C.J., sect. cont. adm. si fisc., dec. nr. 7613/2004, B.J., baza de date, Ed. C.H. Beck.) Legea nr. 188/1999 a prevazut insa o competenta punctuala, speciala in aceasta materie - art. 68, privind contestarea sanctiunii disciplinare, art. 73 alin. (2) cu privire la ordinul sau dispozitia de imputare, art. 89 alin. (1) cu privire la incetarea raportului de serviciu - asa incat alte litigii care, in sensul art. 281 din Codul muncii, constituie conflicte de munca, sunt de competenta instantelor prevazute de art. 284 alin. (1) din Codul muncii, nu a instantelor de contencios administrativ. (I.C.C.J., sect. civ., dec. nr. 5149/2004, B.J., baza de date, Ed. C.H. Beck.)

Am considerat a fi o "fictiune juridica" asimilarea contractului administrativ cu actul administrativ unilateral. (I. Deleanu, Fictiunile juridice, Ed. All Beck, Bucuresti, 2005, nr. 34. In sensul unei asimilari "fortate" a celor doua categorii de acte, a se vedea, de asemenea: V.Cr. Popescu, Unele observatii asupra cailor de atac prevazute de Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 60/2001 privind achizitiile publice, Dreptul nr. 6/2005, p. 77-78.)

Posibilitatea "tertului" de a actiona impotriva unui contract administrativ, asimilat actului administrativ unilateral, ramane de asemenea discutabila. (Pe larg, a se vedea I. Deleanu, Partile si tertii. Relativitatea si opozabilitatea efectelor juridice, Ed. Rosetti, Bucuresti, 2002, nr. 3-4 si nr. 31-34.)

Astfel cum este reglementata aceasta ipoteza, ea nu este decat un substituent la inexistenta unei actiuni directe din partea persoanei fizice in contenciosul constitutional (Cu privire la controlul la initiativa particularilor, a se vedea I. Deleanu, Justitia constitutionala, Ed. Lumina Lex, Bucuresti, 1995, nr. 16). Reglementarea este insa discutabila si in raport cu dispozitiile art. 146 alin. (1) lit. d) si ale art. 147 alin. (1) din Constitutie.

Ni se pare extrem de problematica "alegerea" de catre instanta, din oficiu, a unor "organisme sociale", cu personalitate juridica, "interesate" - un interes prezumat de catre instanta si susceptibil de contestare din partea organismului social -, pentru a proceda la introducerea lor fortata in proces. Vulnerabila ramane si intemeierea actiunii in contencios administrativ - avand ca premisa indeniabila nelegalitatea actului - pe "vatamarea unui interes public", deschizand astfel calea unor aprecieri judiciare in oportunitate - chiar politica - si a unor solutii arbitrare, greu sau imposibil de verificat in controlul judiciar.

Prin art. 4 al O.U.G. nr. 190/2005, aprobata cu unele modificari si completari prin Legea nr. 332/2006, alin. (9) al art. 1 din Legea nr. 554/2004 a fost modificat, precizandu-se ca toate cererile in contencios administrativ "se solutioneaza fara participarea reprezentantului Ministerului Public". Textul a fost insa considerat neconstitutional (Decizia nr. 65/2007, cit. supra.)

Cel putin doua chestiuni raman in discutie: abaterea de la principiul nemo auditur propriam turpitudinem allegans si numai pentru a se reconsidera efectele unor acte juridice civile subsecvente actului administrativ; retroactivitatea actului jurisdictional, cat priveste efectele juridice civile deja consumate. Textul art. 1 alin. (6) din lege nu precizeaza la "cererea" cui se va pronunta instanta "si asupra legalitatii actelor civile incheiate in baza actului administrativ nelegal, precum si asupra efectelor civile produse". Or, daca, cum rezulta din text, cererea apartine autoritatii publice, n-ar fi vorba doar de intruziunea unui tert in raporturile juridice civile, ci, eufemistic vorbind, ar fi vorba de o "curiozitate juridica": tertul, invocandu-si propria culpa, solicita anularea unui contract, ale carui efecte juridice s-au produs, fara ca insesi partile contractante sa aiba vreo culpa.

Acest mod de rezolvare a chestiunii prejudiciale nu are nicio justificare, implicind disocierea elementelor litigiului, tergiversarea solutionarii acestuia si, uneori, ierarhizarea artificiala a unor instante de acelasi grad. Asimilarea exceptiei de nelegalitate cu exceptia de neconstitutionalitate este de asemenea fictiva.

A se vedea supra, nr. 83. Curtea Constitutionala a respins insa exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 7 din Legea nr. 554/2004. [Decizia nr. 95/2005 (M. Of. nr. 165 din 24 februarie 2005) si Decizia nr. 18/2005 (M. Of. nr. 255 din 20 martie 2005).]

Este totdeauna necesar sa se distinga intre procedura premergatoare administrativa si procedura prealabila administrativ-jurisdictionala. (Pe larg, a se vedea supra, nr. 197.) Bunaoara, contestatia administrativa prevazuta de art. 81 si urm. din O.U.G. nr. 60/2001 privind achizitiile publice si contestatia administrativa prevazuta de art. 7² din O.G. nr. 16/2002, cu modificarile si completarile ulterioare, privind contractele de parteneriat public-privat, in pofida aparentelor, nu sunt cai de atac specifice unei proceduri administrativ-jurisdictionale, ci forme specifice ale unei proceduri prealabile administrative.

Consideram insa ca astfel sunt anulate avantajele ce decurg din prevederile art. 21 alin. (4) din Constitutie, unei proceduri administrativ-jurisdictionale "facultative" substituindu-i-se o procedura administrativa prealabila "obligatorie".

Curtea Constitutionala, prin Decizia nr. 507/2004 (M. Of. nr. 1154 din 7 decembrie 2004), a respins obiectia de neconstitutionalitate a Avocatului Poporului.

Termenul "plangere prealabila" este inadecvat in raport cu semnificatia ce-i este atribuita prin lege: "concilierea in cazul litigiilor comerciale".

Termenii "semnificatie" si "aplicare corespunzatoare" ne indeamna sa consideram ca nu va fi urmata intocmai procedura concilierii prevazuta de art. 720¹ C. proc. civ.

Textul art. 10 alin. (3) teza a doua din lege ni se pare enigmatic: "Daca reclamantul a optat pentru instanta de la domiciliul paratului, nu se poate invoca exceptia necompetentei teritoriale". Cine nu o poate invoca? Dar daca a optat pentru instanta de la domiciliul sau, cine si pentru ce motiv ar putea invoca exceptia?

Art. 2 pct. 1 lit. d) C. proc. civ. nu are o formulare riguroasa, prin alaturarea sintagmei "proprietate industriala" la cea de "creatie intelectuala". Pe de o parte, in sensul art. 1 al Conventiei de la Paris, din 20 martie 1883, cu revizuirile ulterioare, notiunea de "proprietate industriala" este eterogena, avand ca obiect brevetele de inventie, modelele de utilitate, desenele sau modelele industriale, marcile de fabrica sau de comert, marcile de serviciu, numele comercial si indicatiile de provenienta sau denumirile de origine, precum si reprimarea concurentei neloiale. In sensul aceluiasi articol, notiunea de "proprietate industriala" este extensibila la domeniul industriilor agricole si extractive, precum si la toate produsele fabricate sau naturale. Pe de alta parte, valorile cuprinse in notiunea de "proprietate industriala" nu pot fi - toate - identificate cu obiectele dreptului de proprietate, nici nu au - toate - caracter industrial. In fine, dreptul de "proprietate industriala" este o diferenta specifica a genului proxim "dreptul de proprietate intelectuala".

Precizam ca, prin punctele 12-13 din titlul XVI al Legii nr. 247/2005, prevederile art. 33 alin. (2) si ale art. 34 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 au fost abrogate. In sensul acelor prevederi, Curtea de Apel Bucuresti si Tribunalul Bucuresti functionau si ca instante specializate pentru judecarea cauzelor privind proprietatea intelectuala.

Legea nr. 64/1991 privind brevetele de inventie, republicata (M. Of. nr 752 din 15 octombrie 2002). A se vedea si Regulamentul de aplicare a legii, aprobat prin H.G. nr. 499/2003 (M. Of. nr. 348 din 22 mai 2003). (Cu privire la ambele acte normative, a se vedea: V. Ros, Dreptul proprietatii intelectuale, Ed. Global Lex, 2001; Y. Eminescu, Legea brevetelor de inventie, comentariu, Ed. Lumina Lex, Bucuresti, 1993). Legea nr. 64/1991 a fost modificata prin O.G. nr. 70/1994 si apoi prin Legea nr. 22/1995. Modificari si completari ale Legii nr. 64/1991 s-au facut prin Legea nr. 203/2002 (M. Of. nr. 340 din 22 mai 2002), prin Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal si prin art. 8 al O.U.G. nr. 190/2005, aprobata prin Legea nr. 332/2006. Mai recent, alte modificari au fost facute prin Legea nr. 278/2006 si mai ales prin Legea nr. 28/2007 (M. Of. nr. 44 din 19 ianuarie 2007).

Actiunea privind plata drepturilor patrimoniale cuvenite inventatorului in baza Legii nr. 64/1991 are o natura comerciala, atat sub aspectul criteriului obiectiv, cat si sub aspectul criteriului subiectiv de determinare a "faptului de comert", prevazute de art. 3 si art. 4 din C. com. [C.S.J., sect. civ., incheierea nr. 3102/2002, nepublicata, adnotata de P. Perju, Probleme de drept civil si procesual-civil din practica sectiei civile a Curtii Supreme de Justitie, Dreptul nr. 5/2003, p. 184-185. In acelasi sens, cat priveste cererile avand ca obiect inregistrarea, anularea sau valorificarea marcilor ca elemente ale fondului de comert. Asadar, dispozitiile art. 32 alin. (1) din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 84/1998, aprobat de H.G. nr. 833/1998 exced prevederilor art. 48 alin. (1) din Legea nr. 84/1998 - C.S.J., sect. civ., dec. nr. 4400/2002, P.R., nr. 3/2002, p. 34 si urm.].

Legea nr. 129/1992, republicata (M. Of. nr. 193 din 26 martie 2003), modificata prin art. 9 al O.U.G. nr. 190/2005, aprobata prin Legea nr. 332/2006. (A se vedea si: Y. Eminescu, Protectia desenelor si modelelor industriale, Ed. Lumina Lex, Bucuresti, 1993; V. Ros, Dreptul proprietatii intelectuale, Ed. Global Lex, 2001.)

A se vedea Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor si drepturile conexe, publicata in M. Of. nr. 60 din 26 martie 1996, modificata prin O.U.G. nr. 190/2005, aprobata prin Legea nr. 332/2006.

Pe larg: Y. Eminescu, Dreptul de autor, Ed. Lumina Lex, Bucuresti, 1994, p. 215 si urm.; V. Ros, op. cit., p. 413 si urm.

Legea nr. 105/1992 (M. Of. nr. 245 din 1 octombrie 1992).

Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauza de utilitate publica (M. Of. nr. 139 din 2 iunie 1994). A se vedea, de asemenea: L. Giurgiu, Consideratii in legatura cu Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauza de utilitate publica, Dreptul nr. 2/1995, p. 17-23; Fl. Baias, B. Dumitrache, Discutii pe marginea Legii nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauza de utilitate publica, Dreptul nr. 4/1995, p. 18-27; V. Stoica, Exproprierea pentru cauza de utilitate publica, Dreptul nr. 5/2004, p. 28 si urm.; Idem, Drept civil. Drepturile reale principale, 1, Humanitas, Bucuresti, 2004, p. 353 si urm.

Calitate procesuala are, dupa caz, statul sau judetele, municipiile, orasele si comunele, intrucat, in sensul art. 12 alin. ultim din Legea nr. 33/1994, "expropriator" este statul, prin organismele desemnate de Guvern, pentru lucrarile de interes national; judetele, municipiile, orasele si comunele pentru lucrarile de interes local. "Indiferent de valoarea redusa a obiectului litigiului, in raport cu prevederile art. 2 pct. 1 lit. e) C. proc. civ., tribunalul va fi competent sa solutioneze cauza daca, in sustinerea actiunii in revendicare, se invoca nerespectarea prevederilor referitoare la expropriere." (I.C.C.J., sect. civ., dec. nr. 4585/2003, B.J., baza de date, Ed. C.H. Beck.)

Art. 21 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, cat priveste solutionarea cererilor de expropriere, referindu-se la aceasta ipoteza- "cand calea de atac a fost respinsa" - face trimitere si la art. 20 din lege, adica la situatia in care Curtea de Apel rezolva contestatia la hotararea comisiei. Poate ca textul nu are suficienta claritate, caci ar rezulta astfel ca, dupa solutionarea irevocabila a contestatiei in procedura contenciosului administrativ, se poate deschide o noua procedura pentru solutionarea cererii de expropriere, sub toate aspectele acesteia. Or, ceea ce a intrat in puterea lucrului judecat din hotararea pronuntata in contencios administrativ nu va mai putea face obiectul unei noi judecati in procedura cererii de expropriere. [Cat priveste competenta curtii de apel de a judeca, potrivit fostei Legi nr. 29/1990, contestatiile impotriva hotararii comisiei instituite pentru solutionarea intampinarilor privind propunerea de expropriere - Decizia nr. VI/1999 a C.S.J (M. Of. nr. 636 din 27 decembrie 1999).]

Prin Decizia nr. VI/1999 a C.S.J., pronuntata intr-un recurs in interesul legii, judicios si deplin argumentat s-a statuat ca: a) Dispozitiile art. 35 din Legea nr. 33/1994 sunt aplicabile si in cazul cererilor avand ca obiect retrocedarea unor bunuri imobile expropriate anterior intrarii in vigoare a acestei legi, "daca nu s-a realizat scopul exproprierii" sau, cu alte cuvinte, daca raporturile juridice anterioare nu erau inca pe deplin constituite la data intrarii in vigoare a legii noi; b) In sensul prevederilor art. 23 din lege, participarea procurorului este obligatorie numai la solutionarea cererilor de expropriere, nu si la solutionarea cererilor de retrocedare a imobilelor expropriate. Problema "utilitatii publice" nu poate fi cenzurata de instanta de drept comun; daca este vorba despre un act administrativ, el trebuie atacat in contencios administrativ, iar daca utilitatea publica a fost declarata prin lege, persoanele interesate pot invoca in fata instantelor de drept comun exceptia de neconstitutionalitate (V. Stoica, op. cit., Dreptul nr. 5/2004, p. 51-52).

Legea nr. 273/2004 privind regimul juridic al adoptiei a fost publicata in M. Of. nr. 557 din 23 iunie 2004.

Legea a fost publicata in M. Of. nr. 557 din 23 iunie 2004. Pe larg, a se vedea E. Florian, Protectia drepturilor copilului, Ed. C.H. Beck, 2006, passim.

Acelasi art. 52 alin. (3) din Constitutie prevede insa ca raspunderea statului nu inlatura raspunderea magistratilor care si-au exercitat functia cu rea-credinta sau grava neglijenta.

A se vedea si supra, nr. 73.

Instanta suprema a precizat ca raspunderea statului, in temeiul art. 504 si urm. C. proc. pen., "decurge din raporturile de drept public". (I.C.C.J., sect. civ. si propriet. intelect., dec. nr. 3189/2005, Dreptul nr. 5/2006, p. 273-274.) Ea a decis insa ca actiunea pentru despagubiri cuvenite pentru erori judiciare savarsite in alte procese decat cele penale, asadar in cazul proceselor civile (in care se includ si cele referitoare la contraventii) revine spre solutionare, dupa caz, judecatoriei sau tribunalului, in functie de criteriul de valoare indicat - pentru cauzele civile - de art. 2 pct. 1 C. proc. civ. (I.C.C.J., sect. civ. propriet. intelect., dec. nr. 9712/2005, Dreptul nr. 10/2006, p. 249.) Strict formal, cat priveste actiunea in despagubiri in procesele civile, solutia este corecta. Totusi, in raport cu circumstantele unei asemenea forme de raspundere sau tinand seama de logica institutiei in discutie, solutia ramane - in opinia noastra - discutabila, astfel putandu-se ajunge ca judecatoria sa aprecieze reaua-credinta sau grava neglijenta a judecatorilor de la instanta ierarhic superioara.

Legea nr. 105/1992 a fost publicata in M. Of. nr. 245 din 1 octombrie 1992. (A se vedea si rectificarea facuta in M. Of. nr. 254 din 26 octombrie 1993.)

Potrivit art. 166 din Legea nr. 105/1992, hotararile straine sunt recunoscute de plin drept daca se refera la statutul civil al cetatenilor statului unde au fost pronuntate sau daca, fiind pronuntate intr-un stat tert, au fost recunoscute mai intai in statul de cetatenie al fiecarei parti.

Conventiile internationale pot sa prevada si alte efecte pe care le produce recunoasterea. (Conventia de la New York din 1958 privind recunoasterea si executarea sentintelor arbitrale straine, Conventia de la Washingthon din 1965 privind recunoasterea si executarea sentintelor arbitrale straine in materie de investitii internationale.) Art. 178 din Legea nr. 105/1992 prevede de asemenea ca hotararea straina, data de o instanta competenta, are forta probanta in fata instantelor romane cu privire la situatiile de fapt pe care le constata.

Este vorba de legea statului unde a fost pronuntata hotararea, acestei legi revenindu-i competenta de a determina caile de atac, termenele de exercitare a acestora si efectele lor (S. Zilberstein, Procesul civil international, Ed. Lumina Lex, Bucuresti, 1994, p. 114). Exceptia caracterului nedefinitiv al hotararii straine, decurgand din omisiunea citarii persoanei care nu a participat la proces in fata instantei straine, poate fi invocata numai de acea persoana, fiind deci o exceptie procedurala relativa. (Ibidem, p. 115.)

Intrucat legea nu distinge, referindu-se la competenta de a judeca procesul, inseamna ca este vorba atat de competenta de drept international privat a instantei respective, cat si de competenta de drept intern a aceleiasi instante. (Ibidem, p. 116.)

Legea nu cere o anumita reciprocitate, legala sau diplomatica, fiind suficienta o reciprocitate de fapt a carei existenta legea o prezuma pana la dovada contrara. (Ibidem, op. cit., p. 110 si p. 117.)

Art. 151 din Legea nr. 105/1992 mentioneaza procesele privind raporturi de drept international privat in legatura cu care instantele romane sunt exclusiv competente (acte de stare civila, incuviintarea adoptiei, tutela si curatela, punerea sub interdictie, desfacerea, anularea sau nulitatea casatoriei etc.).

Este ceea ce, in literatura juridica de specialitate, a fost calificat ca o autoritate de lucru judecat relativa, pentru ca ea sta sub conditia definitivarii hotararii, sau de o anticipare a acestei autoritati relative, ca urmare a sesizarii instantei romane cu actiunea respectiva, inaintea instantelor straine (S. Zilberstein, op. cit., p. 120).

Hotararea straina se bucura deci de intangibilitate, atat in privinta recunoasterii, cat si in privinta executarii silite. In dreptul francez, de asemenea, dreptul de revizuire in fond a hotararii nu exista decat daca el este impus printr-un text expres. Dimpotriva, in dreptul belgian, tribunalul sesizat cu o cerere de exequatur trebuie sa reexamineze ansamblul litigiului judecat de un judecator strain, atat formal, cat si in fond (S. Zilberstein, op. cit., p. 111-112).

Exequatur-ul este ordinul de executare dat de autoritatea judiciara nationala, in conditiile si cu respectarea procedurii prevazute de lege, in privinta unei hotarari pronuntate de o jurisdictie straina. In dreptul procesual civil, exequatur-ul poate avea si semnificatia inzestrarii cu forta executorie a hotararii pronuntate de o justitie privata (de exemplu, exequatur-ul hotararilor arbitrale). Executarea hotararii straine se incuviinteaza cu respectarea conditiilor prevazute de art. 167 si de art. 174 din Legea nr. 105/1992. Hotararile straine prin care s-au luat masuri asiguratorii si cele date cu executare provizorie nu pot fi puse in executare pe teritoriul statului roman (Mentionam ca prin Regulamentul CE nr. 805/2004 al Parlamentului European si al Consiliului, din 21 aprilie 2004, intrat in vigoare la 21 ianuarie 2005 si, conform art. 33, aplicabil incepand cu data de 21 octombrie 2005, cu exceptia art. 30-32, care sunt aplicabile incepand cu data de 21 ianuarie 2005, s-a instituit un titlu executoriu european pentru creante necontestate. Dupa aderarea Romaniei, in procesul integrarii ei in Uniunea Europeana, Regulamentul adoptat trebuie sa constituie un reper normativ. Practic, in domeniul lui de aplicare, Regulamentul suprima exequaturul). Ni se pare cel putin sugestiv sub aspectul aici discutat ca prin O.U.G. nr. 119/2006 (M. Of. nr. 1036 din 28 decembrie 2006) s-au abrogat Legea nr. 187/2003, privind competenta de jurisdictie, recunoasterea si executarea in Romania a hotararilor in materie civila si comerciala din statele Uniunii Europene, precum si unele prevederi din Legea nr. 637/2002, cu privire la reglementarea raporturilor de drept international privat in domeniul insolventei, tocmai cu motivarea ca, potrivit art. 249 din Tratatul pentru instituirea Comunitatii Europene, "regulamentul este actul normativ comunitar direct aplicabil in toate statele membre, nefiind necesara o norma de transpunere a acestuia in dreptul intern" - cum se precizeaza in expunerea de motive. In aceste conditii, sunt direct aplicabile Regulamentul (CE) nr. 44/2001 privind competenta judiciara, recunoasterea si executarea hotararilor in materie civila si comerciala si Regulamentul (CE) nr. 1346/2000 privind procedurile de insolvabilitate.

Dreptul la actiune il are persoana in favoarea careia s-a pronuntat hotararea straina, iar parti in proces nu pot fi decat acelea care au avut aceasta calitate si in procesul solutionat in strainatate (art. 269 alin. ultim C. proc. civ.).

Intr-o alta opinie, mai veche, puterea lucrului judecat opereaza independent de obtinerea exequatur-ului (M. Possa, Efectele hotararilor judecatoresti straine in Romania, P.R. IV/1932, p. 229).

Cu adaptarile corespunzatoare, a se vedea O. Capatina, Efectele hotararilor judecatoresti straine in Romania, Ed. Academiei, Bucuresti, 1971, passim.

Totusi, paratul nu se va putea prevala decat de exceptiile care sunt compatibile cu o procedura de recunoastere sau, dupa caz, cu o procedura de exequatur (S. Zilberstein, op. cit., p. 123-124 si p. 128).

Decretul-lege nr. 118/1990 a fost republicat (M. Of. nr. 118 din 18 martie 1998). [Art. 8 alin. (5) si art. 11 alin. (4) din acest decret-lege precizeaza doar ca impotriva deciziilor directiilor generale de munca si protectie sociala persoana poate exercita calea de atac in conditiile legii contenciosului administrativ.] Precizam ca, prin Decizia Curtii Constitutionale nr. 148/2001 (M. Of. nr. 592 din 20 septembrie 2001) s-a constatat neconstitutionalitatea prevederilor art. 7 alin. (3) din actul normativ mentionat.

Legea pentru alegerea Camerei Deputatilor si a Senatului (M. Of. nr. 887 din 29 septembrie 2004). Hotararea tribunalului poate fi atacata cu recurs la curtea de apel, in 24 de ore de la pronuntare [art. 47 alin. (3) din lege].

Legea pentru alegerea autoritatilor administratiei publice locale, nr. 67/2004, a fost publicata in M. Of. nr. 271 din 29 martie 2004 (Hotararea tribunalului poate fi atacata cu recurs "la instanta ierarhic superioara", iar recursul se solutioneaza in 24 de ore de la inregistrare).

Textul art. 282¹ C. proc. civ. a fost introdus prin O.U.G. nr. 138/2000 (M. Of. nr. 479 din 2 octombrie 2000). El a fost insa "amplificat" prin Legea nr. 195/2004 pentru aprobarea O.U.G. nr. 58/2003 (M. Of. nr. 470 din 26 mai 2004).

Nu sunt, de asemenea, supuse apelului: hotararile in contestatia la executare - art. 400¹ si art. 401 C. proc. civ.; sechestrul asigurator - art. 592 C. proc. civ.; sechestrul judiciar - art. 600 C. proc. civ. s.a. (Vom reveni insa in cadrul prezentarii institutiei apelului.)

Incheierea pronuntata de catre judecatorul-delegat la Oficiul Registrului Comertului este, in sensul art. 36 din Legea nr. 31/1990, o "hotarare judecatoreasca", iar calea de atac impotriva acesteia este numai recursul, in 15 zile de la pronuntarea incheierii. (Pe larg, a se vedea, S. Beligradeanu, Natura juridica a incheierii pronuntate de catre judecatorul-delegat la Oficiul Registrului Comertului si calea de atac impotriva acesteia, II, Dreptul nr. 5/1999, p. l, 68-73.) Instanta suprema a decis, de altfel corect, ca impotriva hotararii judecatoriei prin care se rezolva plangerea impotriva procesului-verbal de contraventie, in conditiile Legii nr. 61/1991, se poate exercita recursul la tribunal, desi legea mentionata nu prevede nicio cale de atac. (I.C.C.J., sect. cont. adm. si fisc., dec. nr. 7397/2005, B.J., baza de date, Ed. C.H. Beck.) Discutabila ni se pare insa motivarea, prin invocarea prevederilor art. 2 pct. 2 C. proc. civ., cu privire la hotararile care sunt supuse apelului, "intre care nu figureaza si hotararea pronuntata in cauza". Poate trebuia sa se invoce prevederile art. 2 pct. 3 C. proc. civ., cu privire la hotararile care nu sunt supuse apelului. Dar si asa, ar urma sa se observe ca art. 281¹ alin. (1) C. proc. civ. nu excepteaza in terminis de la apel hotararile in discutie. La solutia, judicioasa, a instantei supreme s-ar fi putut ajunge pe o alta cale: art. 8 din Legea nr. 61/1991 trimite la dispozitiile legale din materia contraventiilor, pentru a se intregi cu acestea; art. 34 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, in forma dobandita prin Legea nr. 180/2002, prevede calea de atac a recursului la sectia de contencios administrativ a tribunalului. Totusi, o observatie credem ca ar mai fi de facut: legea insasi, Legea nr. 61/1991, de altfel republicata (M. Of. nr. 397 din 18 august 2000) trebuia sa prevada calea de atac, intrucat - cum adeseori a precizat Curtea Europeana - normele nu pot fi decat "clare, accesibile si previzibile", existenta unei cai de atac netrebuind sa rezulte doar pe cale de interpretare.

A se vedea, de asemenea: I. Stoenescu, S. Zilberstein, op. cit., p. 164-165; V.M. Ciobanu, op. cit., vol. I, p. 412-413.

Legea nr. 21/1991 a fost republicata (M. Of. nr. 98 din 6 martie 2000). Ea a fost modificata prin O.U.G. nr. 68/2002 (M. Of. nr. 424 din 18 iunie 2002). Legea nr. 542/2002 privind aprobarea O.U.G. nr. 68/2002 a adus unele modificari si completari de mult scadente si in repetate randuri invocate in doctrina. Intereseaza, in context, faptul ca impotriva comunicarii ministrului Justitiei, persoana nemultumita se poate adresa instantei de contencios administrativ competente, in 15 zile de la primirea acesteia, fara efectuarea procedurii prealabile (M. Of. nr. 726 din 4 octombrie 2002). Mai recent, legea a fost modificata si completata prin O.U.G. nr. 43/2003 si prin Legea nr. 405/2003 pentru aprobarea acestei ordonante.

Legea a fost publicata in M. Of. nr. 557 din 23 iunie 2004.

Legea a fost publicata in M. Of. nr. 557 din 23 iunie 2004.

Legea a fost publicata in M. Of. nr. 271 din 29 martie 2004.

M. Of. nr. 887 din 27 septembrie 2004.

Legea a fost publicata in M. Of. nr. 658 din 21 iulie 2004. Legea a fost modificata si completata prin O.U.G. nr. 179/2005, aprobata prin Legea nr. 181/2006 (M. Of. nr. 450 din 24 mai 2006).

Apreciem ca art. 26 din Legea nr. 340/2004 instituie o procedura prealabila obligatorie: solicitarea, cu motivarea necesara, autoritatii administratiei publice care a emis actul sa reanalizeze actul pe care il apreciaza ca ilegal, in vederea modificarii sau, dupa caz, a revocarii acestuia.

Legea nr. 215/2001 a fost modificata si completata substantial prin Legea nr. 286/2006, (M. Of. nr. 621 din 18 iulie 2006). Ea a fost republicata in M. Of. nr. 123 din 20 februarie 2007.

Legea nr. 54/2003, Legea sindicatelor (M. Of. nr. 73 din 5 februarie 2003).

Legea nr. 31/1990 privind societatile comerciale, republicata (M. Of. nr. 1066 din 17 noiembrie 2004). Ea a fost modificata si completata prin Legea nr. 302/2005, prin Legea nr. 164/2006 si prin Legea nr. 85/2006.

Avem in vedere cuprinsul art. 25 din Legea nr. 26/1990, in urma modificarii acestuia prin Legea nr. 348/2001 (M. Of. nr. 381 din 12 iulie 2001), precum si prin Legea nr. 161/2003. Prin Decizia nr. X/2006 a I.C.C.J., S.U., pronuntata intr-un recurs in interesul legii, s-a statuat ca cererea de radiere a unei inmatriculari sau mentiuni din registrul comertului este admisibila numai in conditiile in care persoana fizica ori juridica, ce se considera prejudiciata, face dovada existentei anterioare a unei hotarari judecatoresti irevocabile prin care au fost modificate, in tot sau in parte, ori au fost anulate actele ce au stat la baza inregistrarii a carei radiere se solicita, daca prin acea hotarare nu s-a dispus mentionarea ei in registrul comertului. (Decizia a fost publicata in M. Of. nr. 656 din 28 iulie 2006.) Procedura instituita prin art. 25 din Legea nr. 26/1990, astfel cum a fost modificat prin art. VIII pct. 23 din Legea nr. 161/2003, are caracter necontencios.

Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurentei neloiale, in M. Of. nr. 24 din 30 ianuarie 1991. Art. 7 din lege a fost completat prin Legea nr. 298/2001.

Legea a fost republicata in Of. nr. 279 din 4 aprilie 2005.

Dispozitiile de procedura prevazute de Legea nr. 10/2001 sunt de stricta aplicare, nesusceptibile de extrapolare la alte situatii. (I.C.C.J., sect. civ., dec. nr. 1261/2004, B.J., baza de date, Ed. C.H. Beck.) Asa fiind, de exemplu, nu se aplica aceste dispozitii in cazul in care se ataca in justitie actele de instrainare incheiate in legatura cu imobilul a carui restituire se solicita sau in cazul actiunii chiriasului prin care solicita despagubiri pentru lucrarile efectuate asupra imobilului de care a fost deposedat.

M. Of. nr. 140 din 1 aprilie 2000.

Mai pe larg, a se vedea I. Deleanu, Gh. Buta, Controverse cu privire la competenta de atributiune a instantelor judecatoresti in solutionarea unor litigii privind activitatea de privatizare, P.R. nr. 3/2002, p. 234 si urm. Legea nr. 137/2002 a fost modificata si completata prin O.G. nr. 36/2004, aprobata prin Legea nr. 191/2004 (M. Of. nr. 470 din 26 mai 2004).

Art. 57 din lege in forma dobandita ca urmare a adoptarii Legii nr. 203/2002. Legea nr. 64/1991 a fost republicata in M. Of. nr. 752 din 15 octombrie 2002. Precizam insa ca dispozitiile art. 34 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, in sensul carora Tribunalul Bucuresti "functioneaza si ca instanta specializata pentru judecarea cauzelor privind proprietatea intelectuala", au fost abrogate prin pct. 14 din titlul XVI al Legii nr. 247/2005.

Legea a fost republicata in M. Of. nr. 193 din 26 martie 2003. A se vedea precizarea facuta la nota precedenta.

M. Of. nr. 824 din 6 octombrie 2006.

Legea nr. 14/2003, Legea partidelor politice a fost publicata in M. Of. nr. 25 din 17 ianuarie 2003.

Legea nr. 47/1992 a fost republicata in M. Of. nr. 643 din 16 iulie 2004.

Legea nr. 82/1992 a fost republicata in M. Of. nr. 354 din 11 decembrie 1997. Ea a fost modificata prin O.U.G. nr. 99/2001, aprobata prin Legea nr. 242/2002.

A se vedea infra, nr. 254.

A se vedea Gh. Durac, N.-H. Tit, Consideratii referitoare la contradictia dintre Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciara si Codul de procedura civila, in legatura cu determinarea instantei competente sa solutioneze cererile de divort, Dreptul nr. 5/2005, p. 135 si urm. Intr-o opinie, cererile de divort ar ramane in competenta judecatoriilor, in prima instanta, art. 607 C. proc. civ. instituind o norma derogatorie in aceasta materie; intr-o alta opinie, astfel de cereri ar trebui sa apartina, in prima instanta, tribunalului specializat; in fine, pentru a se ajunge la aceeasi solutie, autorii citati au considerat ca tribunalele specializate trebuie situate, in cadrul ierarhiei instantelor judecatoresti, pe o treapta inferioara tribunalelor de drept comun, fara insa a le asimila judecatoriilor. Intrucat fostele prevederi ale art. 41 din Legea nr. 304/2004 nu mai sunt in actualitate, o interventie legiuitoare, prin care sa se rezolve in terminis problema in discutie, consideram a fi necesara, fiindca, iarasi spunem, in sensul jurisprudentei instantei europene, normele - inclusiv cele in materie de competenta - trebuie sa fie "clare, accesibile si previzibile", competenta instantei neputand fi determinata pe cale de interpretare, ea insasi discutabila prin definitie. Pana atunci nu ne ramane decat sa constatam ca prevederile art. 607 C. proc. civ. sunt prevederi de exceptie si derogatorii, care nu pot fi modificate sau abrogate decat "expres".

Intr-o opinie, interpretand prevederile art. 37 alin. (3) din Legea nr. 304/2004, s-a dedus ca "tribunalele specializate sunt instante de drept comun in privinta judecarii in fond a litigiilor supuse lor spre solutionare In stadiul actual al legislatiei, tribunalelor specializate nu li s-a recunoscut competenta si in materia cailor legale de atac de refomare: apel si recurs". (I. Les, op. cit., ed. 3, p. 197.)