Conceptul de metodologie juridica

Conceptul de metodologie juridica

Dreptul, in general, este rezultatul evolutiei societatii in cele cateva mii de ani de cand a aparut. Asa se face ca astazi dreptul lucreaza cu concepte si institutii, cu definitii si principii statornicite de-a lungul timpului. Juristii, la randul lor, folosesc un limbaj aparte, care descifreaza si "traduc" legile destinate tuturor, limbaj transmis din generatie in generatie si imbogatit continuu cu noi si noi valente.

De aceea, la inceput de cariera juridica, studentii se confrunta inevitabil cu o serie intreaga de dificultati pe care trebuie sa le solutioneze destul de rapid. In incercarea lor de a gasi deodata o rezolvare magica pentru toate aceste probleme, exista tendinta de a face apel la diversele tehnici si metode "brevetate", sugerate de studentii din anii mai mari. Metoda, chiar daca nu fundamental gresita, se poate dovedi uneori derutanta[1]. Pentru clarificarea acestor probleme, metodologia juridica vine sa indrepte pasii celor care doresc sa descifreze tainele dreptului si sa ii familiarizeze cu unele rigori juridice.

Introducerea unui curs de metodologie juridica pentru studentii anului I ai facultatilor de drept, reprezinta rezultatul cristalizarii pe parcursul timpului a unor constante, relevate in noianul intrebarilor puse de studenti la fiecare inceput de an universitar, si doreste sa aduca raspunsurile necesare si adecvate. In mod special, scopul cursului este acela de a familiariza studentii anului intai cu exigentele universitare si de a le deschide calea intelegerii dreptului si a rigorilor sale stiintifice.

Ca orice profesiune, si cea de jurist necesita o pregatire temeinica, dar si o intelegere aprofundata a unor principii si mecanisme ce se rasfrang asupra meseriei respective. Sunt multe lucruri teoretice pe care studentii in stiinte juridice le studiaza, fara insa a invata modalitatea practica de aplicare a lor. Orice student invata teorii si principii de drept, insa nu cunoaste modul de interpretare a unui text juridic, modul de redactare a unui referat stiintific, de elaborare a unei lucrari stiintifice de an, de intocmire a unui CV sau de cautare a lucrarilor de bibliografie pentru intocmirea unei lucrari.

Metodologia juridica vine sa acopere aceasta latura practica, atat de necesara pentru studenti, mai ales la inceputul studiilor universitare, cand se confrunta cu o serie de dificultati legate de formarea lor ca viitori juristi.

In ceea ce priveste definirea conceptului de "metodologie juridica", problema aceasta a aparut odata cu aparitia si dezvoltarea unei noi discipline juridice, cea a metodologiei.

Pe la jumatatea secolului trecut, unul dintre juristii romani de seama, Mircea Manolescu, propunea, in cadrul sectiei juridice a Institutului de Stiinte Sociale al Romaniei, ideea de a se cerceta problema metodologiei juridice[2]. In acest sens, el a prezentat o comunicare stiintifica in iunie 1943 avand ca tema problema metodologie juridice, vazuta ca disciplina autonoma.

Cuvantul metoda vine de la grecescul "methodos", care inseamna cale, drum, dar si mod de expunere. Preocuparea pentru perfectionarea metodei a dus la aparitia stiintei despre metoda - metodologia.

Profesorul Nicolae Popa defineste metodologia drept sistemul celor mai generale principii de investigatie, deduse din sistemul celor mai generale legi obiective[3]. Metoda priveste fie un anumit principiu metodologic (metoda particulara), fie un procedeu tehnic oarecare (metoda individuala). O metoda, in sensul adevarat al cuvantului, trebuie sa fie determinata de insusi obiectul cercetarii stiintifice, sa corespunda legilor acestuia. Intre diversele trepte metodologice - generala, particulara, individuala - se stabilesc raporturi complexe, in cadrul carora se pot distinge aspecte caracteristice legaturii dintre general si particular, dintre parte si intreg, dintre proces si moment etc.

In viziunea profesorilor Radu Motica si Gheorghe Mihai, constituirea metodologiei juridice este legata de metodologia generala, ca stiinta despre metode, avand statutul de metodologie a unei stiinte particulare, stiinta juridica. In acest sens, ,,metodologia priveste principiile care orienteaza cunoasterea stiintifica, operatiile, procedeele, tehnicile acestei cunoasteri. Prin consecinta, metodologia juridica se refera la principiile cunoasterii stiintifice a fenomenului social al dreptului, la operatiile, procedeele, tehnicile acestei cunoasteri''[4].

O buna cunoastere, explicare si interpretare a dreptului (a fenomenului juridic) reclama o metodologie corespunzatoare in baza careia sa se realizeze o intelegere stiintifica a mecanismului actiunii sociale a dreptului, a functiilor lui, a esentei continutului si formei sale, a legaturilor sale multiple cu societatea.

Asa deci, aratam ca prin metode intelegem un ansamblu de operatii intelectuale (ce pot consta din principii, norme) care sunt folosite pentru atingerea unuia sau a mai multor obiective privind cunoasterea unui fenomen. In acest scop, pot fi folosite si anumite procedee tehnice, care sunt unelte auxiliare ale metodelor si nu trebuie confundate cu acestea.

Studiul metodelor de cercetare in domeniul stiintelor juridice, a valorii lor euristice pentru descoperirea unor cunostinte noi, revine teoriei dreptului. Aceasta nu elimina insa posibilitatea ca si celelalte ramuri ale stiintei dreptului sa contribuie la perfectionarea metodologiei juridice in domeniul lor de investigatii.

Preocupari de definire a metodologiei juridice si de analiza a metodelor cercetarii stiintifice a dreptului sunt prezente in literatura juridica. Asa cum s-a retinut intr-un numar de lucrari[5], metodologia juridica poate sa apara ca o stiinta despre stiinta dreptului, care dezvaluie aspecte din cele mai importante si pasionante, cum ar fi: modul cum lucreaza omul de stiinta, regulile stiintei dreptului, caracterul sau.

In dreptul romanesc, unul dintre juristii de seama ai secolului al XX-lea, Mircea Manolescu, a definit metodologia juridica drept "acea disciplina care se preocupa de problemele logice, de problemele aflarii adevarului in stiinta dreptului"[6]. Tot el arata ca "este nevoie sa facem distinctia dintre logica juridica si logica judiciara, fiindca mai sunt unii care manifesta o nedumerire, pentru terminologia de juridic opus cu judiciar , desi fiecare intelege ca juridic este in legatura cu dreptul, iar judiciar este in legatura cu litigiul. Pe baza aceleiasi distinctii, se vorbeste de logica juridica si de logica judiciara

Profesorul Nicolae Popa arata ca ,,metodologia juridica reprezinta un sistem al acelor factori de relativa invarianta intr-un numar suficient de mare de metode, factori ce au ca obiect raporturile, legaturile, relatiile ce se stabilesc intre diferite metode in procesul cunoasterii fenomenului juridic''[8]. Factorii de relativa invarianta intr-un numar suficient de mare de metode sunt, in acest caz, principiile, normele sau criteriile metodologice, ele formand continutul metodologiei juridice.

Raporturile, legaturile, relatiile ce se stabilesc intre diferitele metode, fie inainte, fie in timpul, fie dupa incheierea actului de cercetare stiintifica alcatuiesc obiectul metodologiei juridice. Acest obiect nu-l formeaza deci metodele in sine, ci raporturile multiple dintre acestea.

Intrucat metodele difera ca grad de abstractizare, ca arie de aplicare, ca grad al preciziei pe care o pot oferi cercetarii stiintifice, se justifica dezvoltarea unei metodologii juridice, ca un ansamblu de norme de selectare, de cooperare si apreciere a avantajelor si, eventual, a dezavantajului aplicarii diverselor metode. De remarcat este si faptul ca analiza sistemului metodelor de cercetare a fenomenului juridic nu se vrea in nici un fel un "clasament valoric", in sensul ca nu poate fi absolutizata valoarea uneia in raport cu alta. Totodata, trebuie combatut extremismul metodologic. Se impune o stransa colaborare, o combinare a metodelor de cercetare, intrucat fiecare are vocatia de a sesiza universalul.

Alti autori, in plan international, precum Ihering, Stammler, Schwinge ori Sauer sustin ca metodologia priveste principiile care orienteaza cunoasterea stiintifica, operatiile, procedeele, tehnicile acestei cunoasteri.

Incercand sa identificam continutul disciplinei "metodologie juridica", putem spune ca ea cuprinde patru mari componente: logica juridica, logica judiciara, tehnica juridica si artele juridice.

Logica juridica o putem defini ca parte a metodologiei juridice care se ocupa cu sursele, adica un mod de gandire, logic prin excelenta, care se ocupa de instituirea juridicului. Logica juridica este o disciplina precisa, prin obiectul ei de reglementare si utila prin rezultatele sale. Prin logica juridica intelegem teoria surselor sau ideea de sursa a dreptului. In cadrul logicii juridice sunt cuprinse: mitologia sau ideile, sociologia juridica sau datele si nomologia sau constructiile.

Logica judiciara are in vedere modul de interpretare si de punere in aplicare a normei juridice. Logica judiciara trebuie sa existe la orice practician al dreptului, fie ca este avocat, procuror sau judecator.

Artele juridice reprezinta aspectul practic al stiintei dreptului. Ele sunt cele care privesc modul de formulare si interpretare a normelor juridice, dar si arta legiferarii, a administrarii si arta de a judeca. Artele juridice sunt de doua feluri: a) fundamentale, precum formularea si interpretarea juridica ori crearea normei si b) complexe, precum arta legiferarii, arta administrarii sau arta de a judeca.

Tehnica juridica este o activitate complexa de redactare si formulare a normelor juridice. Tehnica juridica are reguli clare, precise de care trebuie sa se tina cont in redactarea normelor.