Consideratii generale privind urmarirea penala

Consideratii generale privind urmarirea penala

1. Conceptul de urmarire penala

Intre fazele procesului penal, urmarirea penala ocupa un loc deosebit¹ ca activitate prealabila judecarii, strict necesara² sub aspectul ocrotirii celor nevinovati impotriva unor constrangeri nejustificate.

Organele de urmarire penala, organe ce au o competenta bine determinata prin lege, prin activitatea pe care o desfasoara urmaresc permanent aflarea adevarului cu privire la fapta si faptuitor, impiedicand astfel tragerea la raspundere penala a celor nevinovati, asigurand, in acelasi timp, respectarea drepturilor si libertatilor cetatenesti³.

Conform Codului de procedura penala, urmarirea penala are un continut si o desfasurare riguros limitate la ceea ce este necesar pentru a atinge scopul acestei faze procesuale si al procesului penal in general⁴.

In opinia unor autori⁵, urmarirea penala este considerata "sufletul procesului', ea constituind intaiul act al acestei activitati procesuale, judecata fiind actul al doilea, iar executarea hotararilor epilogul.

Potrivit dispozitiilor legale, urmarirea penala este o faza obligatorie in majoritatea cauzelor penale, cand procesul penal se prezinta sub forma sa tipica cu cele trei faze procesuale.

Dar sunt situatii cand procesul penal se prezinta sub forma sa atipica, si anume cazul faptelor prevazute de legea penala, care nu sunt supuse urmaririi penale. Astfel, in art. 279 alin. (2) lit. a) C. proc. pen. se prevede ca, plangerea prealabila se adreseaza direct instantei de judecata.

2. Obiectul urmaririi penale

Dispozitiile art. 200 C. proc. pen. prevad ca "urmarirea penala are ca obiect strangerea probelor necesare cu privire la existenta infractiunilor, la identificarea faptuitorilor si la stabilirea raspunderii acestora, pentru a se constata daca este sau nu cazul sa se dispuna trimiterea in judecata'.

In literatura de specialitate¹ unele expresii mentionate anterior au fost explicate, dupa cum urmeaza:

Prin "strangerea probelor' se intelege atat operatia de adunare a probelor, cat si operatia de examinare si evaluare a lor, pentru a se constata daca sunt sau nu temeiuri suficiente pentru a se putea trimite cauza in faza de judecata.

Prin "existenta infractiunilor', legea are in vedere orice infractiune, indiferent de faza in care a ajuns aceasta - infractiune consumata sau tentativa.

Prin "identificarea faptuitorului' se intelege aflarea datelor necesare cunoasterii faptuitorilor sub aspectul participatiei penale (autori, instigatori, complici), a celor ce caracterizeaza si individualizeaza persoana lor fizica, cat si a celor privind starea lor civila.

Expresia "stabilirea raspunderii faptuitorilor' trebuie inteleasa in sensul ca materialul probator trebuie sa elucideze aspectele legate de materialitatea faptelor, de vinovatia faptuitorului si de existenta unor temeiuri in baza carora acesta sa poata fi tras la raspundere penala pentru infractiunea savarsita.

Cu toate ca nu se prevede in mod expres in art. 200 C. proc. pen., identificarea persoanei vatamate face, de asemenea, parte din obiectul urmaririi penale². Identificarea persoanei vatamate este necesara atat pentru rezolvarea laturii civile - acolo unde este cazul -cat si pentru a se respecta continutul art. 202 C. proc. pen., potrivit caruia organul de urmarire penala este obligat sa stranga probele necesare pentru aflarea adevarului si pentru lamurirea cauzei sub toate aspectele, in vederea justei solutionari a acesteia.

Alaturi de activitatile specifice care tin de latura penala, organele de urmarire penala trebuie sa se intereseze si de problemele legate de latura civila a cauzei penale, atunci cand actiunea civila se porneste si se exercita din oficiu, precum si atunci cand incadrarea juridica a faptei se poate realiza numai tinandu-se seama de intinderea prejudiciului cauzat prin infractiune.

In majoritatea situatiilor, activitatea de urmarire penala se finalizeaza cu trimiterea in judecata. Dar exista, insa, si situatii in care se impune o alta solutie decat cea a trimiterii in judecata si anume: scoaterea de sub urmarire penala sau incetarea urmaririi penale.

In scopul unei bune desfasurari a procesului in timpul urmaririi penale, organele de urmarire penala pot lua anumite masuri cum ar fi: masuri personale sau reale, obligatorii sau facultative, dupa caz (de ex., retinerea, arestarea preventiva a inculpatului - ca masuri personale, sau restrangerea atributelor proprietatii prin aplicarea unui sechestru - ca masura reala).

Organele de urmarire penala isi materializeaza activitatea in acte de urmarire penala, care pot fi acte procesuale sau de dispozitie si acte procedurale prin care sunt aduse la indeplinire dispozitiile cuprinse in actele procesuale³.

- Actele procesuale sau de dispozitie sunt, de regula, atributul procurorului (de ex., punerea in miscare a actiunii penale, trimiterea in judecata s.a.) si numai uneori sunt de competenta organelor de cercetare penala (inceperea urmaririi penale, dispunerea masurii retinerii s.a.).

- Actele procedurale se realizeaza, in general, de catre organele de cercetare penala (acestea indeplinind dispozitiile prevazute in actele procesuale).

Suma activitatilor desfasurate de catre organele de urmarire penala este concretizata in dosarul de urmarire penala ce cuprinde: un ansamblu de inscrisuri procedurale constatatoare, in care sunt consemnate actele de urmarire efectuate si care trebuie sa aiba, potrivit legii, o anumita forma si un anumit continut¹.

3. Limitele urmaririi penale

Ca faza a procesului penal, urmarirea penala are o determinare stricta atat de pe pozitia desfasurarii ei in timp, cat si de pe pozitia activitatilor desfasurate pe parcursul ei.

Referitor la aspectul desfasurarii in timp, urmarirea penala se situeaza intre doua limite - o limita initiala si o limita finala.

a) Limita initiala determina inceputul raporturilor juridice procesuale intre subiectii ce participa la rezolvarea cauzei penale si corespunde cu declansarea procesului penal.

Ea se concretizeaza in actul de incepere a urmaririi penale, care poate fi: procesver-bal sau rezolutie, in functie de modul de sesizare. Astfel, urmarirea penala poate sa inceapa printr-un proces-verbal, cand organul de cercetare penala se sesizeaza din oficiu si poate sa inceapa prin rezolutie cand organul de cercetare penala este sesizat printr-o plangere sau printr-un denunt.

Declansarea procesului penal, respectiv inceperea urmaririi penale determina cadrul legal necesar desfasurarii activitatilor organelor de urmarire penala.

b) Limita finala este reprezentata de trimiterea in judecata - moment marcat de rechizitoriul dat de catre procuror, potrivit art. 262 C. proc. pen., rechizitoriul fiind actul de sesizare a instantei de judecata. De indata ce este inaintat dosarul la instanta competenta, activitatea de urmarire penala ia sfarsit.

Dar, limita finala mai poate fi reprezentata si de solutia de netrimitere in judecata.

In situatia in care vinovatia invinuitului sau inculpatului nu a fost dovedita, procurorul dispune, prin ordonanta sau rezolutie, scoaterea de sub urmarire penala [art. 11 pct. l lit. b) raportat la art. 262 pct. 2 lit. a) si la art. 249 C. proc. pen.].

O alta solutie, care se dispune tot prin ordonanta sau rezolutie o poate reprezenta - in cazurile prevazute in art. 10 lit. f)-h) si j) C. proc. pen. -incetarea urmaririi penale, potrivit art. 11 pct. l lit. c) raportat la art. 242 C. proc. pen.

Actul prin care se dispune solutia - ordonanta sau rezolutia motivata - se raporteaza la actiunea penala; daca aceasta a fost pusa in miscare, procurorul se pronunta asupra incetarii prin ordonanta, iar daca nu a fost pusa in miscare, prin rezolutie motivata.

Procurorul poate dispune ca solutie si clasarea - atunci cand se constata existenta vreunuia din cazurile prevazute de art. 10 C. proc. pen. si nu exista invinuit in cauza. Actul prin care se dispune solutia clasarii il reprezinta ordonanta.

4. Trasaturile caracteristice urmaririi penale

Pe parcursul urmaririi penale se aplica toate regulile (principiile) de baza ale desfasurarii procesului penal.

Existenta unor trasaturi specifice urmaririi penale confera acesteia o alta particularitate. Dintre trasaturile mentionate in literatura de specialitate¹ mai reprezentative pentru specificul activitatilor desfasurate in faza de urmarire penala sunt:

- lipsa de publicitate a urmaririi penale, caracterul necontradictoriu al urmaririi penale;

- caracterul preponderent al formei scrise si

- subordonarea ierarhica in efectuarea actelor de urmarire penala.

4.1. Caracterul nepublic al urmaririi penale

Aceasta trasatura a urmaririi penale este total diferita de publicitatea specifica judecatii, care se desfasoara in anumite zile si la anumite locuri dinainte stabilite, cu participarea unui numar destul de mare de persoane (subiecti procesuali sau persoane care nu au interes in cauza).

Urmarirea penala isi poate realiza obiectul numai in masura in care este lipsita de publicitate, deoarece daca s-ar desfasura in mod public ar putea ingreuna aflarea adevarului odata cu cunoasterea materialului probator de catre partile implicate, existand riscul ascunderii sau denaturarii probelor.

Dar, nu inseamna ca urmarirea penala ar fi secreta, pentru ca nu se poate considera secreta o faza in care pe parcursul ei pot lua cunostinta, despre probele administrate, partile, aparatorul, expertul s.a.

Caracterul nepublic al urmaririi priveste toate aspectele ce vizeaza activitatea de urmarire penala. Totusi, latura secreta dispare, pentru inculpat, avand in vedere noua reglementare data de dispozitiile art. 171 si 172 C. proc. pen.

4.2. Lipsa caracterului contradictoriu al urmaririi penale

Sistemul procesual penal roman este un sistem contradictorial, deoarece, in desfa-surarea lui apar si se dezvolta doua actiuni paralele dar contradictorii: actiunea de tragere la raspundere penala si actiunea opusa de aparare impotriva acesteia².

Spre deosebire de alti autori³ apreciem ca in lumina noilor reglementari nu se mai poate vorbi de o lipsa a contradictorialitatii urmaririi penale, din moment ce invinuitul sau inculpatul are dreptul sa fie asistat de aparator in tot cursul acestei faze, iar organul judiciar este obligat sa-i aduca la cunostinta acest drept. Pe de alta parte, legea procesual penala a consacrat chiar obligativitatea asistentei juridice tocmai ca invinuitul sau inculpatul sa nu fie prejudiciat in drepturile sale prin activitatea desfasurata de organele de urmarire penala, adevarul sa nu fie denaturat si sa nu fie influentata justa solutionare a cauzei [art. 171 alin. (1) si (2) C. proc. pen.].

In argumentarea ideii eliminarii caracterului necontradictoriu al urmaririi penale vin dispozitiile art. 172 C. proc. pen., potrivit carora, in aceasta faza procesuala, aparatorul invinuitului sau inculpatului are dreptul sa asiste la efectuarea oricarui act de urmarire penala, poate formula cereri si depune memorii. Mai mult, organul de urmarire penala este obligat - atunci cand asistenta juridica este obligatorie si invinuitul sau inculpatul are aparator ales sau numit din oficiu ori chiar in cazul in care nu este obligatorie asistenta juridica, insa cel care are calitatea de mai sus si-a angajat un aparator ales - sa-1 incunostinteze de data si ora efectuarii actului de urmarire penala. Cu conditia existentei la dosarul cauzei a unei asemenea dovezi, lipsa aparatorului, intr-un asemenea caz, neimpiedecand efectuarea actului de urmarire penala programat.

In situatiile de asistenta juridica obligatorie organul de urmarire penala trebuie sa ia masurile necesare pentru ca aparatorul (ales sau numit din oficiu) sa fie prezent la ascultarea inculpatului (deci cu actiunea penala pusa in miscare).

Prezenta aparatorului alaturi de invinuit sau inculpat presupune ca acesta trebuie sa aiba o pozitie activa in apararea intereselor clientului sau, putand adresa intrebari celui pe care-1 asista, coinculpatilor, partilor vatamate sau civile, martorilor; formula cereri; propuneri de probatorii; intrebari in cazul unor expertize, in atari conditii, nu se mai poate vorbi de lipsa contradictorialitatii fazei de urmarire penala.

4.3. Caracterul preponderent al formei scrise

Pentru activitatea de urmarire, forma scrisa devine preponderenta deoarece numai astfel actele din dosarul cauzelor penale capata eficacitate si relevanta juridica in fata instantei de judecata.

Forma preponderent scrisa nu exclude existenta unor acte orale ca mijloace de comunicare intre participantii la cauza penala in cursul urmaririi penale, care, insa, nu pot actiona decat in scris, prin cereri si memorii scrise².

4.4. Subordonarea ierarhica in efectuarea actelor de urmarire penala

Din categoria organelor de urmarire penala fac parte organele de cercetare penala si procurorul, insa, dispozitiile organelor superioare - respectiv ale procurorului - devin obligatorii pentru cei ce li se subordoneaza, respectiv organele de cercetare penala.

Una din atributiile procurorului este si aceea de supraveghere a activitatii de cercetare penala efectuata de politie si de alte organe; in exercitarea acestei atributii, procurorul conduce si controleaza activitatea de cercetare penala, dispozitiile date de procuror fiind obligatorii pentru organul de cercetare penala [art. 31 lit. b) din Legea nr. 92/1992].

Relatia dintre procuror si organele de cercetare penala trebuie interpretata si prin prisma continutului art. 209 C. proc. pen., potrivit caruia, procurorul exercita supravegherea asupra actelor de urmarire penala, iar in exercitarea acestei atributii, procurorii conduc si controleaza activitatea de cercetare penala a politiei si a altor organe.

Astfel, dispozitiile date de procuror sunt obligatorii pentru organul de cercetare penala, care in situatia cand are de facut obiectii, poate sa il sesizeze pe prim-procurorul parchetului sau pe procurorul ierarhic superior, in cazul in care dispozitiile sunt date de catre prim-procuror, fara a intrerupe executarea lor [art. 219 alin. (2) C. proc. pen.].

Toate aceste aspecte evidentiaza faptul ca, in desfasurarea urmaririi penale nu functioneaza principiul independentei organului judiciar, aferent judecatorilor, care, potrivit dispozitiilor consfintite prin art. 123 din Constitutie, sunt independenti si se supun numai legii, excluzand orice alta subordonare a acestora.

Cu toate acestea, lipsa de independenta a organului judiciar in efectuarea actelor de urmarire penala nu trebuie absolutizata, deoarece si organul de cercetare penala, in virtutea rolului si al principiului operativitatii, trebuie sa manifeste initiativa in desfasurarea activitatii de urmarire penala.

Dispozitii generale privind urmarirea penala (art 201-205 C. proc. pen.)

Potrivit dispozitiilor art. 201 alin. (1) C. proc. pen., activitatea de urmarire penala se desfasoara de catre procurori si de catre organele de cercetare penala. Organele de cercetare penala sunt:

a) organele de cercetare ale politiei judiciare;

b) organele de cercetare speciale.

In categoria organelor de cercetare ale politiei judiciare intra lucratorii operativi anume desemnati de Ministerul Administratiei si Internelor.

Prin Ordinul ministrului de interne nr. 727/1998, privind organizarea activitatii de cercetare penala in politie, acesti lucratori de politie anume desemnati care desfasoara activitati de cercetare penala, trebuie sa aiba, in mod obligatoriu studii juridice superioare, cunostinte profesionale temeinice si o conduita morala ireprosabila, pentru a indeplini in cele mai bune conditii, atributiile ce le revin.

Din categoria organelor de cercetare speciale fac parte ofiteri anume desemnati din cadrul Ministerului Apararii Nationale, Ministerului Administratiei si Internelor si capitanii porturilor.

In art. 202 C. proc. pen. se stipuleaza ca organul de urmarire penala trebuie sa aiba un rol activ, fiind obligat sa stranga probele necesare pentru aflarea adevarului si pentru lamurirea cauzei sub toate aspectele, in vederea justei solutionari a acesteia.

In acest sens, organul de urmarire penala trebuie sa stranga probe atat in favoarea cat si in defavoarea invinuitului sau inculpatului - si aceasta chiar in ipoteza recunoasterii faptei de catre invinuit sau inculpat.

In virtutea rolului activ si a garantarii pe parcursul procesului a drepturilor procesuale, organul judiciar are obligatia sa explice invinuitului sau inculpatului, precum si celorlalte parti, drepturile lor procesuale, precum si mijloacele permise de lege pentru realizarea acestora [art. 202 alin. (3) C. proc. pen.].

De asemenea, in alin. (4) al art. 202 C. proc. pen. se prevede si obligatia organului de urmarire penala de a strange date cu privire la imprejurarile care au determinat, inlesnit sau favorizat savarsirea infractiunii, ca premise ale unor actiuni de prevenire a altor incalcari ale legii penale.

In desfasurarea urmaririi penale, organele de urmarire penala, dispun asupra actelor sau masurilor procesuale prin ordonanta sau prin rezolutie.

Articolul 203 C. proc. pen. prevede ca ordonanta este folosita acolo unde legea prevede aceasta, iar in celelalte cazuri, se foloseste rezolutia motivata. Ambele pot fi folosite atat de procuror, cat si de organul de cercetare penala.

In literatura de specialitate¹ se mentioneaza complexitatea sporita a ordonantei comparativ cu rezolutia, exemplificandu-se situatiile in care acestea sunt folosite. Astfel, organele de urmarire penala dispun prin ordonanta:

- in cazul luarii masurilor de preventie sau a masurilor asiguratorii;

- in cazul punerii in miscare a actiunii penale;

- in cazul scoaterii de sub urmarire penala, al suspendarii urmaririi penale etc. Prin rezolutie motivata ele dispun: in cazul confirmarii organului de cercetare penala de a nu se dispune inceperea urmaririi penale [art. 228 alin. (6) C. proc. pen.]:

- in cazul inceperii urmaririi penale, cand organul de urmarire penala a fost sesizat prin plangere sau denunt [art. 228 alin. (1) C. proc. pen.];

- in cazul comisiei rogatorii [art. 133 alin. (1) C. proc. pen.];

- in cazul incetarii urmaririi cand actiunea penala nu a fost pusa in miscare [art. 243 alin. (2) C. proc. pen.].

Ordonanta, pentru a fi valabila, trebuie sa fie motivata si trebuie sa cuprinda in mod obligatoriu [art. 203 alin. (2) C. proc. pen.]: data si locul intocmirii, numele, prenumele si calitatea celui care o intocmeste, cauza la care se refera, obiectul actului sau masurii procesuale, temeiul legal al acesteia si semnatura celui care a intocmit-o.

Pe langa aceste date obligatorii, ordonanta cuprinde, uneori, si mentiuni speciale prevazute de lege pentru anumite acte sau masuri (de ex., ordonanta de admitere sau de respingere a cererii de liberare provizorie sub control judiciar sau pe cautiune etc.).

Spre deosebire de ordonanta, pentru rezolutie - caracterizata prin lipsa de formalism -legea nu stipuleaza continutul. Oricum, credem ca nu pot lipsi: data intocmirii, numele si prenumele persoanei care a intocmit-o, dispozitia, motivele de fapt si drept si semnatura celui care a intocmit-o.

Pe langa aceste doua inscrisuri procedurale, organele de urmarire penala mai pot dispune si prin proces-verbal (de ex., in cazul inceperii urmaririi penale, cand organul de urmarire penala s-a sesizat din oficiu), sau sunt obligate sa consemneze in procese-verbale actele de urmarire (de ex., in cazul perchezitiei, cercetarii la fata locului).

In alin. (3) al art. 203 C. proc. pen. se prevede ca atunci cand organul de cercetare penala considera ca este cazul sa fie luate anumite masuri, face propuneri motivate. Aceasta reglementare are in vedere situatia cand anumite acte sau masuri sunt de competenta exclusiva a procurorului (de ex., punerea in miscare a actiunii penale etc.).

Efectuarea actelor de urmarire penala in incinta unei unitati din cele la care se refera art. 145 C. pen., se poate realiza numai cu consimtamantul conducerii unitatii respective sau cu autorizatia procurorului. Doar in cazul infractiunilor flagrante, consimtamantul sau autorizatia nu sunt necesare [art. 204 alin. (1) si (2) C. proc. pen.].

Atunci cand legea, in mod expres, prevede ca un act sau o masura procesuala trebuie incuviintata, autorizata sau confirmata de procuror, un exemplar al ordonantei sau al actului procesual ramane la procuror (art. 205 C. proc. pen.).