Izvoarelor dreptului penal

Izvoarelor dreptului penal

Definind izvoarele formale ale dreptului penal, vom spune ca sunt acele acte juridice (normative) care, in cuprinsul lor, stabilesc faptele care constituie infractiuni, sanctiunile ce se pot aplica, conditiile raspunderii penale, precum si actele normative care prevad dispozitii obligatorii de respectat in procesul de elaborare si aplicare a dreptului penal.

Izvoarele dreptului penal

1. Constitutia Romaniei

Un prim izvor este insasi legea fundamentala care prin normele sale consacra valorile sociale cele mai importante ale statului nostru: suveranitatea, independenta, unitatea si indivizibilitatea sa, persoana umana cu drepturile si libertatile sale, proprietatea privata si publica, ordinea de drept, valori ce vor fi aparate impotriva incalcarilor grave, prin norme de drept penal. O importanta deosebita pentru dreptul penal o prezinta insa acele dispozitii constitutionale care vizeaza in mod explicit sfera de reglementare a acestei ramuri de drept, cum ar fi: art. 19, care reglementeaza de principiu extradarea si expulzarea, art. 49, care prevede posibilitatea restrangerii exercitiului unor drepturi sau al unor libertati, art. 23, care prevede ca, pana la ramanerea definitiva a hotararii judecatoresti de condamnare, persoana este considerata nevinovata [alin. (8)] si ca nici o pedeapsa nu poate fi stabilita sau aplicata decat in conditiile si in temeiul legii [alin.

Pentru dreptul penal prezinta un interes deosebit, de asemenea, capitolul II si III din Constitutie, care consacra drepturile si libertatile fundamentale, precum si indatoririle fundamentale. Normele dreptului penal, plecand de la drepturile, libertatile si indatoririle fundamentale consacrate, trebuie sa asigure cadrul necesar pentru ca aceste drepturi, libertati si indatoriri sa fie respectate sau indeplinite in fapt.

2. Tratatele si conventiile internationale

Tratatele si conventiile internationale constituie izvoare ale dreptului penal in domeniul prevenirii si combaterii criminalitatii, in masura in care sunt ratificate.

In literatura juridica penala se face distinctie intre tratatele si conventiile internationale care constituie izvoare directe ale dreptului penal si cele care constituie izvoare indirecte, mediate.

In prima categorie intra tratatele sau conventiile referitoare la asistenta juridica internationala (ex. conventiile bilaterale cu privire la extradare incheiate intre tara noastra si alte tari).

In a doua categorie intra tratatele si conventiile ce cuprind angajamentele statelor parti de a incrimina pe plan intern anumite fapte socialmente periculoase. Astfel, tara noastra a ratificat Conventia de la Geneva, adoptata la 6 septembrie 1956, privitoare la abolirea sclavajului, a traficului de sclavi si a institutiilor si practicilor similare sclavajului. Ca urmare a ratificarii acestei Conventii si a altora incheiate in materie, in legislatia interna, respectiv art. 190
C. pen., a fost incriminata sclavia. Prin Decretul-Lege nr. 111 din 30.01990, tara noastra a aderat la Conventia internationala contra luarii de ostatici, adoptata la New York in 17 decembrie 1979. Ca urmare a aderarii la aceasta Conventie, s-a impus modificarea art. 189 C. pen., ce incrimineaza lipsirea ilegala de libertate a unei persoane, lucru care s-a si facut prin Decretul-Lege nr. 112 din 30.01990. Conventiile si tratatele internationale cu implicatii in sfera dreptului penal sunt mult mai numeroase si am putea sa mai amintim pe cele referitoare la: piraterie, traficul de stupefiante, falsificarea de moneda sau alte titluri de valoare, genocid, impiedicarea traficului naval sau aerian, interzicerea torturii etc.

Tratatele si conventiile internationale reprezinta un izvor mediat al dreptului penal roman, in sensul ca acesta va cuprinde in sfera sa norme ce rezulta din cuprinsul actelor internationale la care statul roman a aderat, dar includerea acestor norme se face prin adoptarea unui act al puterii legislative interne. De la aceasta regula exista insa si o exceptie, consacrata in art. 20 alin. (2) din Constitutie. Potrivit textului invocat, cand exista neconcordante intre pactele si tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care Romania este parte, si legile interne, au prioritate reglementarile internationale. In aceasta ipoteza, de exceptie, pactul sau tratatul international devine izvor direct.

Legile penale ca izvoare principale ale dreptului penal

Este evident ca principalele izvoare ale dreptului penal sunt legile penale, adica legile care au fost anume adoptate pentru a reglementa relatiile sociale ce se formeaza intre oameni in sensul impunerii unei conduite care sa determine abtinerea de la savarsirea de infractiuni, pe de o parte, iar pe de alta parte, pentru a reglementa relatiile ce iau nastere dupa ce au fost savarsite infractiunile. Altfel spus, majoritatea normelor juridice care formeaza continutul dreptului penal ca ramura de drept sunt cuprinse in aceste acte normative interne, cunoscute sub denumirea de legi penale.

Pe pamant romanesc, primele legi penale, intr-o forma embrionara, au aparut in conditiile feudalismului dezvoltat. Legea tarii a conturat dispozitii penale deosebit de interesante, adoptandu-se masuri pentru a se stavili practica talionului.

Legea penala cea mai apropiata sensului modern a fost Criminaliceasca condica, redactata in perioada 1820-1826 in Moldova si in 1851 in Tara Romaneasca sub influenta considerabila a obiceiului pamantului, dar si a Codului austriac si a celui francez.

In sfera legilor penale, Codul penal este cel mai important izvor al dreptului penal, deoarece cuprinde cvasitotalitatea normelor penale generale si majoritatea normelor penale speciale.

Primul Cod penal al Romaniei moderne a fost cel elaborat in 1864, in timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza, avand numeroase influente din legislatia penala franceza.

In anul 1936, Parlamentul Romaniei a adoptat un nou Cod penal, denumit Codul Carol al II-lea, care a intrat in vigoare la 1 ianuarie 1937. Acest Cod penal a fost revizuit si republicat in 1948 si supus apoi unor numeroase modificari si completari, ramanand in vigoare pana la 1 ianuarie 1969.

Normele cuprinse in Partea generala au aplicabilitate atat asupra infractiunilor prevazute de Partea speciala a Codului penal, cat si asupra unor incriminari ce le intalnim in unele legi speciale care contin dispozitii penale.

Actualul Cod penal roman cuprinde un mare numar de institutii care sunt constante ale dreptului si care, indiferent de modificarile social-politice care ar interveni in societate, isi pastreaza actualitatea si aplicabilitatea. In acest sens putem remarca, cu titlu de exemplu, cea mai mare parte a dispozitiilor din Partea generala, precum si unele infractiuni cum sunt: tradarea, spionajul, atentatul, omorul, vatamarea integritatii corporale, violul, furtul, talharia, pirateria, distrugerea, delapidarea, ultrajul, abuzul in serviciu, luarea de mita, marturia mincinoasa, evadarea, falsificarea de moneda sau falsurile in inscrisuri, nerespectarea dispozitiilor privind operatiile de import sau export, nerespectarea regimului armelor si munitiilor si altele.

Codul penal din 1968 a suferit modificari succesive, dintre care cele mai importante sunt cele din anii 1970, 1973, 1977, 1990, 1992, 1994, 1996, 2002.

Schimbarile structurale intervenite in societatea romaneasca dupa evenimentele din decembrie 1989, adoptarea unei noi Constitutii, trecerea la economia de piata, dar mai ales puternica recrudescenta a fenomenului infractionalitatii ridica cu acuitate problema unui nou Cod penal. Acest moment legislativ, de maxima importanta, trebuie pregatit cu toata atentia de cei care lucreaza in domeniul dreptului penal, dar mai ales de teoreticienii ce slujesc aceasta ramura de drept.

Izvoare ale dreptului penal sunt si legile speciale nepenale ce cuprind dispozitii de drept penal care completeaza incriminarile din Codul penal.

Dispozitiile cu caracter penal din aceste legi extrapenale se alatura prevederilor cuprinse in Partea speciala a Codului penal si alcatuiesc impreuna Partea speciala a Dreptului penal.