DEZMEMBRAMINTELE DREPTULUI DE PROPRIETATEA

Dezmembramintele dreptului de proprietatea

1. Dreptul de uzufruct, uz si abitatie

a) Dreptul de uzufruct este acel dezmembramant al dreptului de proprietate, prin care uzufructuarul exercita atributele de posesie si folosinta asupra unor bunuri apartinand noului proprietar, culegand si fructele acestora, cu obligatia de a conserva substanta bunurilor. El are un caracter temporar, deoarece atunci cand este constituit in favoarea unei persoane fizice, poate fi cel mult viager, iar cand este constituit in favoarea unei persoane juridice, nu poate depasi 30 de ani; el este totodata si incesibil, in sensul ca nu poate fi instrainat de uzufructuar, care are doar dreptul sa cedeze altei persoane beneficiul sau (emolumentul uzufructului). In principiu el se poate constitui numai asupra bunurilor neconsumptibile, trebuind sa li se confere substanta, insa se poate constitui si asupra bunurilor consumptibile, cand se vor restitui bunuri de aceeasi cantitate si valoare.

b) Dreptul de uz este acel dezmembramint al dreptului de proprietate, prin care uzuarul exercita atributele de posesie si de folosinta asupra unor bunuri apartinand altei persoane, culegand si fructele acestora, pe care le poate folosi numai pentru satisfacerea nevoilor sale si ale familiei sale, cu obligatia de a conserva substanta bunurilor.

Titularul acestui drept poate fi numai o persoana fizica, iar acesta nu poate instraina beneficiul (emolumentul) sau. El se dobandeste, se exercita si se stinge dupa regulile uzufructului.

c) Dreptul de abitatie este acel dezmembramant al dreptului de proprietate, prin care titularul sau exercita atributele de posesie si folosinta asupra unei locuinte apartinand altei persoane, pentru satisfacerea trebuintelor locuit ale lui si ale familiei sale.

E Titularul sau poate fi numai o persoana fizica, iar acesta nu-l poate instraina, insa poate inchiria o parte din locuinta, daca depaseste nevoile de locuit ale sale si ale familiei sale.

Se poate constitui prin contract sau testament, insa si prin lege- care recunoaste un astfel de drept sotului supravietuitor asupra casei care a apartinut sotului precedat, timp de un an de la decesul acestuia (cu conditia ca in aceasta perioada sa nu se recasatoreasca).

2. Dreptul de superficie

Dreptul de superficie este acel dezmembramant al dreptului de proprietate, prin care superficiarul exercita atributul de folosinta asupra unui teren apartinand altei persoane, pe care are in proprietate o constructie sau o plantatie, ori o lucrare, pe durata existentei bunurilor pe care le are in proprietate.

Dreptul de superficie prezinta urmatoarele caractere juridice :

- este un drept real imobiliar avand ca obiect intotdeauna un bun imobil, adica o suprafata de teren;

- este un drept perpetuu, in sensul ca exista atata timp cat dureaza constructia, plantatia, sau lucrarea ce se afla in proprietatea altei persoane, decat titularul terenului; el nu se poate stinge prin neexercitare;

- este un drept imprescriptibil extinctiv; actiunea in revendicare poate fi introdusa oricand pana la stingerea insusi a dreptului de superficie.

Dreptul de superficie poate fi dobandit prin conventie, testament, act de concesiune, uzucapiune sau direct prin lege.

Dreptul de servitute

Dreptul de servitute este un drept real principal, derivat, perpetuu si indivizibil, constituit asupra unui imobil proprietate privata, numit fond aservit sau dominat - pentru uzul si utilitatea altui imobil - numit fond dominant - apartinand unui alt proprietar, fiind reglementat in articolele 576-643 C. civ.

Ca urmare a exercitarii dreptului de servitute, rezulta unele drepturi si obligatii, atat pentru proprietarul fondului dominant (sa faca toate lucrarile necesare pentru a se servi de servitute si a o pastra si sa se foloseasca de servitute conform titlului sau, fara a face schimbari impovaratoare pentru fondul aservit), cat si pentru proprietarul fondului aservit ( sa nu faca nimic spre a scadea sau ingreuna exercitarea servitutii).

Codul civil clasifica servitutile in functie de mai multe criterii, si anume :

a) dupa modul de exercitare, servitutile pot fi :

- continue (cele pentru a caror exercitare si existenta nu este nevoie de fapta actuala a omului : servitutea de scurgerea apelor de ploaie; servitutea de vedere);

- necontinue (cele pentru a caror exercitare si existenta este absolut necesara fapta actuala a omului; servitutea de a lua apa din fantana, de a paste animalele si altele asemenea);

b) dupa modul in care se manifesta, servitutile sunt :

- aparente (cele care se cunosc datorita unor semne exterioare, precum o usa, o fereastra, un canal, o carare, o plantatie);

- neaparente (a caror existenta nu poate fi cunoscuta printr-un semn exterior sau lucrare exterioara vizibila - ex. servitutea de a nu cladi sau de a nu zidi decat pana la o anumita distanta sau inaltime, servitutea de a nu planta la o distanta mai mica decat cea prevazuta de lege);

c) dupa obiectul lor, servitutile sunt :

- pozitive, care indreptatesc pe proprietarul fondului dominant sa faca in mod direct, acte de folosinta asupra fondului aservit (servitutea de trecere, de a lua apa);

- negative, care impun anumite restrictii sau limitari in exercitarea dreptului de proprietate (servitutea de a nu cladi etc.).

Servitutile mai pot fi urbane sau rurale, dupa cum sunt stabilite in folosul unei cladiri sau cel al unui teren.

d) dupa originea sau modul lor de constituire sunt recunoscute trei mari categorii de servituti :

- servituti naturale, care isi au originea in situatia naturala a fondurilor (servitutea de scurgere a apelor naturale, de granituire si de ingradire a proprietatii);

- servituti legale, care se stabilesc prin lege, in considerarea utilitatii publice ori in interesul comun al proprietarilor unor imobile vecine (servitutea cu trecere in cazul locului infundat, servitutea picaturilor din stresina, a distantei plantatiilor etc.);

- servituti stabilite prin fapta omului care se constituie prin titlu (conventie sau testament), uzucapiune, sau prin destinatia proprietarului.

4. Dreptul real de folosinta funciara

Dreptul de folosinta funciara este acel drept real temporar, intuitu personae, inalienabil, dezmembramant al dreptului de proprietate, care confera titularului posesia si folosinta funciara, asupra unor terenuri agricole, aflate in proprietatea comunelor, oraselor si municipiilor, constituit prin acte administrative individuale.

Titularii acestui drept sunt numai persoane fizice, care fac parte din categoria salariatilor serviciilor publice comunale; ei nu beneficiaza de atributul de dispozitie asupra terenului agricol ce le-a fost atribuit.

Dreptul de folosinta poate inceta in cazul interventiei uneia din urmatoarele imprejurari :

- titularul folosintei funciare nu mai are calitatea de salariat din categoria personalului de specialitate din serviciile publice comunale sau paraseste definitiv localitatea respectiva;

- decesul beneficiarului;

- nerespectarea obligatiilor de a cultiva si proteja solul, care revin din dispozitiile Legii fondului funciar.