| CATEGORII DOCUMENTE |
Mijloacele de proba
Sectiunea I-a
Notiunea de mijloc de proba
Mijloacele de proba sunt mijloacele legale prin care se constata elementele de fapt ce pot servi ca proba in procesul penal. Conform art.64 al.1, mijloacele de proba ce pot fi folosite in procesul penal sunt: declaratiile invinuitului sau ale inculpatului, declaratiile partii vatamate, ale partii civile si ale partii responsabile civilmente, declaratiile martorilor, inscrisurile, inregistrarile audio sau video, fotografiile, mijloacele materiale de proba, constatarile tehnico-stiintifice, constatarile medico-legale si expertizele.
Enumerarea facuta de cod are un caracter limitativ, probele neputand fi administrate prin alte mijloace de proba decat cele enuntate expres. In ceea ce priveste alegerea mijloacelor de proba ce urmeaza a fi folosite intr-o cauza penala, legiuitorul a instituit principiul libertatii mijloacelor de proba. Potrivit acestui principiu, deducerea in fata organelor judiciare a situatiilor de fapt ce constituie probe se poate realiza prin oricare din mijloacele de proba prevazute de lege.
Exista insa si unele situatii in care legiuitorul a impus folosirea obligatorie a unui mijloc de proba sau numai a unor mijloacele de proba. Astfel, principiul libertatii mijloacelor de proba este limitat in urmatoarele sitautii:
Alaturi de aceste limitari prevazute pentru anumite cauze concrete, art 64 al.2 reglementeaza si o limitare cu caracter general: mijloacele de proba obtinute in mod ilegal nu pot fi folosite in procesul penal.
Fiecare mijloc de proba, in functie de specificul sau, isi are procedeele sale de administrare. Aceste procedee, prin intermediul carora se ajunge la folosirea mijlocului de proba, poarta denumirea de procedee probatorii. Cele mai des intalnite procedee probatorii sunt ascultarea (audierea), confruntarea, ridicarea de obiecte si inscrisuri, perchezitia, cercetarea la fata locului si reconstituirea.
Conform art.69, declaratiile invinuitului sau ale inculpatului facute in cursul procesului penal constituie mijloace de proba, putand servi la aflarea adevarului numai in masura in care sunt coroborate cu fapte si imprejurari ce rezulta din ansamblul probelor existente in cauza.
Declaratiile date de invinuit sau de inculpat nu reprezinta numai un mijloc de proba, ci si un mijloc de aparare, astfel ca ascultarea invinuitului si a inculpatului este obligatorie atat in cursul urmaririi penale cat si in cursul judecatii, cat timp acesta consimte sa fie ascultat..
Declaratiile invinuitului si inculpatului sunt obtinute prin trei procedee probatorii: prezentarea unei declaratii scrise personal, ascultarea sa si confruntarea. Cel mai des folosit procedeu este ascultarea.
Inainte de a fi ascultat, invinuitul sau inculpatul este intrebat cu privire la unele date necesare pentru stabilirea situatiei sale personale: nume, prenume, porecla, data si locul nasterii, numele si prenumele parintilor, cetatenie, studii, situatia militara, locul de munca, ocupatie, adresa la care locuieste efectiv, antecedente penale.
I se aduce apoi la cunostinta fapta care formeaza obiectul cauzei, incadrarea juridica a acesteia, dreptul de a avea un aparator, precum si dreptul de a nu face nici o declaratie, atragandu-i-se atentia totodata ca ceea ce declara poate fi folosit impotriva sa.
Daca invinuitul sau inculpatul consimte sa dea o declaratie, i se pune in vedere sa declare tot ce stie cu privire la fapta si la invinuirea ce i se aduce in legatura cu asta. In faza de urmarire penala, inainte de a se trece la ascultarea propriu-zisa, organul de urmarire penala va cere atat invinuitului cat si inculpatului sa dea o declaratie scrisa personal cu privire la invinuirea adusa.
Procedura de ascultare a invinuitului sau inculpatului este, in principiu, aceeasi atat in faza de urmarire penala cat si in faza de judecata. Ca regula generala, invinuitul si inculpatul sunt ascultati la sediul organului judiciar. Cand insa, invinuitul sau inculpatul se afla in imposibilitate de a se prezenta pentru a fi ascultat, organul judiciar va proceda la ascultarea acestuia la locul unde se afla, cu exceptia cazurilor cand legea prevede altfel. Fiecare invinuit sau inculpat este ascultat separat.
Ca reguli specifice, in cursul urmaririi penale, daca sunt mai multi invinuiti sau inculpati, fiecare este ascultat fara sa fie de fata ceilalti; in cursul judecatii ei sunt ascultati unul in prezenta celuilalt, dar pentru bunul mers al cauzei instanta poate dispune si ascultarea lor fara prezenta celorlalti.
Ascultarea invinuitului sau inculpatului nu poate incepe cu citirea sau reamintirea declaratiilor pe care acesta le-a dat anterior in cauza. Nu este permisa nici citirea de catre invinuit sau inculpat a unei declaratii scrise mai inainte. Ei se pot servi doar de insemnari asupra amanuntelor mai greu de retinut.
Invinuitul sau inculpatul este lasat in aceasta etapa a ascultarii sa declare tot ceea ce considera el necesar cu privire la fapta, fara a fi intrerupt, afara de cazul cand se indeparteaza de la subiect.
Dupa terminarea expunerii libere, invinuitului sau inculpatului i se pot pune intrebari de natura a completa sau a preciza relatarea facuta sau pentru a se verifica exactitatea celor declarate. In faza de urmarire penala intrebarile pot fi formulate doar de organul de urmarire penala, pe cand in faza de judecata, pot pune intrebari si instanta si procurorul si partile precum si aparatorul inculpatului.
Daca, in timpul ascultarii invinuitului sau inculpatului, acesta acuza simptomele unei boli care i-ar putea pune viata in pericol, ascultarea se intrerupe, iar organul judiciar ia masuri pentru ca acesta sa fie consultat de un medic. Ascultarea se reia imediat ce medicul decide ca viata invinuitului sau inculpatului nu este in pericol.
Declaratiile invinuitului sau inculpatului se consemneaza in scris, complet si exact. In fiecare declaratie se va consemna ora inceperii si ora incheierii ascultarii invinuitului sau inculpatului. Declaratia scrisa va cuprinde atat relatarile facute de invinuit sau de inculpat cat si intrebarile ce iau fost adresate acestuia si raspunsurile date. Consemnarea declaratiei se face de catre organul de urmarire penala care procedeaza la ascultare, respectiv de grefierul de sedinta dupa dictarea presedintelui completului de judecata. Declaratia scrisa se citeste apoi celui ascultat sau, daca cere, i se da sa o citeasca. Cand acesta este de acord cu continutul ei, o semneaza pe fiecare pagina si la sfarsit. Daca invinuitul sau inculpatul nu poate sau refuza sa semneze, acest fapt se va mentiona pe declaratia scrisa. Declaratia va fi semnata in faza de urmarire penala si de organul de urmarire penala care a procedat la ascultarea invinuitului sau inculpatului, iar in faza de judecata si de presedintele completului de judecata si de grefier. Daca declaratia a fost luata prin interpret, declaratia va trebui semnata si de acesta.
Invinuitul si inculpatul pot reveni asupra declaratiilor date anterior sau pot aduce completari, rectificari sau precizari la declaratiile date anterior. Acestea se vor consemna si semna in conditiile aratate.
Conform art.69, declaratiile invinuitului sau ale inculpatului pot servi la aflarea adevarului numai in masura in care sunt coroborate cu fapte si imprejurari ce rezulta din ansamblul probelor existente in cauza. Ele au asadar o valoare probatorie conditionata, neputand conduce la formarea convingerii organului judiciar daca nu sunt sprijinite de alte mijloace de proba. Declaratia inculpatului luata independent de celelalte mijloace de proba nu are valoare probatorie. Recunoasterea faptei de catre inculpat, in lipsa unei alte probe de vinovatie, nu poate conduce la o solutie de condamnare.
Avand in vedere ca invinuitul si inculpatul au posibilitatea de a reveni aspra declaratiilor facute, in tot sau in parte, se pune problema de a stabili care din declaratiile facute vor fi luate in considerare de instanta. In cazul in care exista doua declaratii care se contrazic, va fi considerata adevarata acea declaratie ce se coroboreaza cu celelalte probe administrate in cauza. In situatia in care doar o parte din declaratia data este confirmata de ansamblul probelor existente in cauza, organul judiciar va avea posibilitatea sa ia in considerare doar acea parte si sa inlature partea din declaratie care nu este sustinuta de celelalte probe.
Declaratiile celorlalte parti din proces
Art.64 enumera in categoria mijloacelor de proba ce pot fi folosite in procesul penal si declaratiile partii vatamate, ale partii civile si ale partii responsabile civilmente.
Organul de urmarire penala sau instanta de judecata are obligatia de a chema persoana care a suferit o vatamare prin infractiune spre a fi ascultata, chiar daca aceasta nu a dobandit calitatea de parte in proces. Inainte de ascultare, persoanei vatamate i se pune in vedere ca poate participa in proces ca parte vatamata, iar daca a suferit o paguba materiala sau o dauna morala, ca se poate constitui parte civila. De asemenea, i se atrage atentia ca declaratia de participare in proces ca parte vatamata sau de constituire ca parte civila se poate face in tot cursul urmaririi penale, iar in fata primei instante de judecata pana la citirea actului de sesizare.
Daca persoana vatamata alege sa participe la proces ca parte vatamata sau/si ca parte civila, ea va fi ascultata in aceasta calitate. In cazul contrar, persoana vatamata va fi ascultata ca martor, aplicandu-i-se toate dispozitiile prevazute de lege pentru aceasta calitate.
Daca, in raport de calitatea inculpatului poate fi antrenata raspunderea civila a unei alte persoane pentru prejudiciul cauzat de inculpat prin fapta ce formeaza obiectul cauzei, organele judiciare vor chema spre ascultare si persoana responsabila civilmente.
Ascultarea
Ascultarea acestor persoane se face potrivit dispozitiilor privitoare la ascultarea invinuitului sau inculpatului.
Codul de procedura penala reglementeaza si o modalitate speciala de ascultare a partii vatamate si a partii civile cazul in care poate fi periclitata viata, integritatea corporala sau libertatea partii vatamate ori a partii civile sau a rudelor apropiate ale acesteia.
Incuviintarea ascultarii prin intermediul procedurii speciale de ascultare se dispune de catre procuror, in cursul urmaririi penale, si de instanta de judecata, in cursul judecatii. Persoana este ascultata fara a fi prezenta fizic la locul unde se afla organul care efectueaza urmarirea penala sau, dupa caz, in locul in care se desfasoara sedinta de judecata, prin intermediul unei retele video si audio.
La solicitarea organului judiciar sau a partii vatamate ori a partii civile, la luarea declaratiei poate participa un consilier de protectie a victimelor si reintegrare sociala a infractorilor, care are obligatia de a pastra secretul profesional cu privire la datele de care a luat cunostinta in timpul audierii. Organul judiciar are obligatia sa aduca la cunostinta partii vatamate sau a partii civile dreptul de a solicita audierea in prezenta unui consilier de protectie a victimelor si reintegrare sociala a infractorilor.
In cursul judecatii, partile si aparatorii acestora pot adresa intrebari, in mod nemijlocit, partii vatamate sau partii civile ascultate. Presedintele completului respinge intrebarile care nu sunt utile si concludente judecarii cauzei.
Declaratia partii vatamate sau a partii civile se inregistreaza prin mijloace tehnice video si audio si se reda integral in forma scrisa, fiind semnata de organul judiciar, de partea vatamata sau partea civila ascultata, precum si de consilierul de protectie a victimelor si reintegrare sociala a infractorilor prezent la ascultarea acesteia, depunandu-se la dosarul cauzei.
Suportul pe care a fost inregistrata declaratia partii vatamate sau a partii civile, in original, sigilat cu sigiliul parchetului ori, dupa caz, al instantei de judecata, se pastreaza la sediul acestora.
Valoare probatorie a declaratiilor a celorlalte parti in proces este de asemenea conditionata. Conform art.75, declaratiile partii vatamate, ale partii civile si ale partii responsabile civilmente pot servi la aflarea adevarului numai in masura in care sunt coroborate cu fapte si imprejurari ce rezulta din ansamblul probelor existente in cauza. Declaratiile partilor in proces, inclusiv cele ale inculpatului nu se pot corobora intre ele, ci este necesar ca ele sa fie sustinute de mijloace de proba cu valoare probatorie independenta, de sine-statatoare.
Sectiunea a IV-a
Declaratiile martorilor
Declaratiile martorilor constituie mijlocul de proba cel mai des folosit in procesul penal, prin intermediul sau fiind posibila dovedirea tuturor faptelor si imprejurarilor care formeaza obiectul probatiunii.
Martorul este persoana care are cunostinta despre vreo fapta sau despre vreo imprejurare de natura sa serveasca la aflarea adevarului si care este chemata de organele judiciare pentru a fi ascultata cu privire la acestea (art.78).
Numai persoanele fizice pot avea calitatea de martor in procesul penal, nu si persoanele juridice. Daca o persoana juridica are date ce intereseaza o cauza penala, acestea vor fi prezentate cu ajutorul inscrisurilor, mijloacelor materiale de proba sau inregistrarilor audio-video, iar daca persoanele ce fac parte din conducerea unitatii cunosc date si imprejurari referitoare la fapta, ele vor fi ascultate ca martor in calitate de persoane fizice si nu ca organe de conducere ale persoanei juridice.
Pentru ca o persoana sa poate fi ascultata ca martor se cere doar ca acea persoana sa aiba cunostinta despre vreo fapta sau imprejurare in legatura cu cauza. Codul de procedura penala nu face nici o discriminare in raport de varsta, sex, situatie sociala, stare de sanatate, religie intre persoanele ce ar putea fi ascultate ca martori. Astfel pot fi ascultate ca martor si persoanele cu infirmitati fizice (cu privire la acele imprejurari pe care le-au putut percepe cu simturile sanatoase) sau cu infirmitati psihice (daca au momente de luciditate in care pot sa redea cunostintele pe care le au). Minorii pot fi ascultati ca martori, dar daca nu au implinit varsta de 14 ani, ascultarea se va face in prezenta unuia dintre parinti, a tutorelui sau a persoanei careia i-a fost incredintat minorul spre crestere si educare. Persoanele care au fost anterior condamnate pentru marturie mincinoasa pot fi ascultate ca martor, mai putin in cazul revizuirii cauzei in care a depus mincinos (art.403 al.2).
Persoanele care au calitatea de parti in cauza nu pot fi ascultate ca martor in acea cauza. Persoana vatamata care nu s-a constituit parte civila sau nu participa in proces ca parte vatamata poate fi ascultata ca martor. De asemenea poate fi ascultata ca martor si persoana care a avut in cursul urmaririi penale calitatea de invinuit sau de inculpat dar fata de care s-a dispus scoaterea de sub urmarire sau incetarea urmaririi penale.
Persoanele chemate ca martor intr-o cauza penala au obligatia de a se prezenta in fata organelor judiciare si de a declara tot ceea ce stiu cu privire la fapta. Codul de procedura penala prevede insa si doua categorii de persoane pentru care nu opereaza indatorirea de a fi martor: o categorie se refera la persoanele pentru care este interzisa ascultarea ca martor, iar cea de a doua se refera la persoanele care pot refuza calitatea de martor.
Este interzisa ascultarea ca martor a persoanelor obligate de a pastra secretul profesional cu privire la faptele si imprejurarile de care acestia au luat cunostinta in exercitiul profesiei (art.79). Aceste persoane vor putea fi totusi ascultate ca martor cu incuviintarea persoanei sau unitatii fata de care sunt obligate a pastra secretul. Din categoria persoanelor obligate a pastra secretul profesional face parte si avocatul. Acesta nu poate depune marturie cu privire la fapte si imprejurari de care a luat cunostinta in calitate de aparator sau de reprezentant al unei dintre parti. Daca insa acesta a cunoscut date ce intereseaza cauza mai inainte de a dobandi calitatea de aparator sau reprezentant al uneia dintre parti, calitatea de martor are intaietate fata de calitatea de aparator.
A doua exceptie de la indatorirea de a fi martor cuprinde persoanele care nu sunt obligate sa depuna ca martor (art.80). Astfel, sotul si rudele apropiate ale invinuitului sau inculpatului au dreptul de a refuza sa depuna marturie in cauza. Organele judiciare nu le pot obliga pe acestea sa depuna, ci dimpotriva sunt obligate sa intrebe martorii inainte de a-i asculta daca au calitatea de sot sau de ruda apropiata fata de invinuit sau de inculpat si sa le atraga atentia acestora ca nu sunt obligate de a depune in cauza. In cazul in care aceste persoane au acceptat sa fie ascultate ca martori, ele dobandesc toate drepturile si obligatiile pe care le are fiecare martor.
Din momentul chemarii sale in fata organelor judiciare, martorul dobandeste urmatoarele obligatii procesuale:
de a se infatisa la locul, ziua si ora aratate in citatie. Lipsa sa nejustificata se sanctioneaza cu amenda judiciara (art.198 al.3 lit.a), iar in caz de repetare se poate dispune aducerea lui silita cu mandat de aducere (art.183).
de a declara tot ceea ce stie cu privire la faptele cauzei si de a raspunde la toate intrebarile ce i-au fost adresate. Martorul care refuza sa depuna desi are cunostinte despre imprejurarile cauzei, poate fi tras la raspundere penala pentru savarsirea infractiunii de omisiune a incunostintarii organelor judiciare (art.265 C.p.) sau de favorizare a infractorului (art.264 C.p.), dupa cum imprejurarile pe care le cunoaste sunt in favoarea sau in defavoarea inculpatului.
de a spune numai adevarul. Neindeplinirea acestei obligatii intruneste elementele constitutive ale infractiunii de marturie mincinoasa (art.260 C.p.).
martorul este protejat impotriva oricaror violente, amenintari, constrangeri fizice sau psihice care s-ar putea exercita impotriva sa in vederea obtinerii de declaratii (art.68).
martorul are dreptul la protectia datelor de identificare atunci cand prin declararea identitatii reale a martorului ar fi periclitata viata, integritatea corporala, libertatea martorului sau a unei alte persoane (art.861);
martorul are dreptul de a nu raspunde la intrebarile care nu au legatura cu cauza;
martorul are dreptul la restituirea cheltuielilor de transport, intretinere, locuinta si altor cheltuieli necesare prilejuite de chemarea lor, precum si la plata unei sume corespunzatoare venitului de la locul de munca de care a fost lipsit datorita indeplinirii obligatiei de a fi martor (art.190).
Martorii pot fi ascultati atat de organul de urmarire penala cat si de instanta de judecata. Ascultarea martorului se face la sediul organului judiciar sau acolo unde se afla, atunci cand deplasarea sa nu este posibila. Martorii sunt ascultati pe rand, fara a fi de fata martorii care nu au fost deja ascultati pentru a nu se influenta unii pe altii.
Inainte de a fi ascultat martorul este intrebat cu privire la nume, prenume, varsta, adresa si ocupatie si cu privire la raporturile in care se afla cu partile in proces, daca este sot sau ruda apropiata cu vreuna dintre ele sau daca a suferit vreo paguba de pe urma infractiunii.
Martorul este invitat apoi sa depuna juramantul. Codul de procedura penala prevede trei ipoteze:
martorul care consimte sa depuna juramantul religios, formuleaza juramantul astfel: "Jur ca voi spune adevarul si nu voi ascunde nimic din ceea ce stiu. Asa sa-mi ajute Dumnezeu!". Referirea la divinitate se schimba in functie de credinta martorului. Martorul de religie crestina pun mana pe cruce sau pe Biblie in timpul depunerii juramantului.
martorul fara confesiune depune urmatorul juramant: "Jur pe onoare si constiinta ca voi spune adevarul si nu voi ascunde nimic din ceea ce stiu".
martorul care din motive de constiinta sau confesiune nu depun juramant, vor rosti in fata organului judiciar urmatoarea formula: "Ma oblig ca voi spune adevarul si ca nu voi ascunde nimic din ceea ce stiu".
Minorul care nu a implinit 14 ani nu depune juramant, dar i se atrage atentia sa spuna adevarul. Dupa depunerea juramantului sau a formulei prevazute de lege, martorului i se pune in vedere ca, daca nu spune adevarul, savarseste infractiunea de marturie mincinoasa.
Organul judiciar are, de asemenea, obligatia de a-i face cunoscut martorului obiectul cauzei, de a-i arata care sunt faptele si imprejurarile pentru dovedirea carora a fost propus ca martor si de a-i cere sa declare tot ce stie cu privire la acestea. Martorul este lasat apoi sa faca o relatare libera, fara a fi intrerupt. Dupa ce martorul a facut declaratii, i se pot pune intrebari cu privire la faptele si imprejurarile care trebuie constatate in cauza, cu privire la persoana partilor, precum si in ce mod a luat cunostinta despre cele relatate.
Consemnarea declaratiei martorului se face de organul judiciar care a procedat la ascultarea martorului dupa aceleasi reguli ca si consemnarea declaratiei invinuitului sau inculpatului. In declaratia scrisa se va face mentiune si despre juramantul care a fost depus si despre indeplinirea obligatiei organului judiciar de a-i atrage atentia asupra consecintelor ascunderii adevarului.
Spre deosebire de declaratiile partilor pentru care Codul prevede in mod special o valoare probanta conditionata, pentru declaratiile martorilor nu se prevede nici o dispozitie speciala privitoare la valoarea lor probanta. Rezulta, asadar, ca ele sunt guvernate de regula generala a liberei aprecieri a probelor, avand o valoare probatorie independenta. Ca urmare, declaratia unui singur martor poate fi suficienta pentru condamnarea inculpatului, daca confirma cu fermitate vinovatia acestuia. Se cere, insa, ca declaratia sa fie sincera, in sensul ca martorul doreste sa ajute justitia in cunoasterea exacta a faptelor, si fidela, si anume, sa corespunda evenimentului petrecut in realitatea obiectiva.
Aprecierea declaratiei martorului se face in raport de situatia personala a martorului (moralitatea acestuia, capacitatea intelectuala, pozitia sa fata de proces), de sursa marturiei si de modul de percepere a faptelor.
In unele cauze penale, detinerea unor informatii sau date cu privire la savarsirea unor infractiuni, cu rol determinant in descoperirea infractorilor si in solutionarea cauzei, creeaza o stare de pericol pentru persoana martorului, pentru membrii familiei si persoanele apropiate acestuia. De aceea, legiuitorul a reglementat in art.861-865 unele masuri de protectie a martorilor ce pot fi luate singure sau cumulat intr-o cauza penala. Masurile de protectie a martorilor vizeaza urmatoarele aspecte:
protectia datelor de identitate a martorului;
ascultarea martorului protejat de catre organele judiciare, sub o alta identitate decat cea reala sau prin modalitati speciale de distorsionare a imaginii si vocii;
masuri sporite de siguranta la domiciliu, precum si de protejare a deplasarii martorului la si de la organele judiciare.
Protectia datelor de identificare ale martorului poate fi dispusa daca exista probe sau indicii temeinice ca prin declararea identitatii reale a martorului sau a localitatii acestuia de domiciliu sau de resedinta ar fi periclitata viata, integritatea corporala sau libertatea martorului sau a unei alte persoane. Masura se dispune, la cerere, de catre procuror in cursul urmaririi penale si de catre instanta in cursul judecatii. Cererea poate fi formulata de martor, de o alta persoana indreptatita, iar in faza de judecata si de procuror, si trebuie motivata.
Protectia datelor de identificare a martorului se realizeaza prin doua modalitati:
martorului i se va atribui o alta identitate sub care sa apara in fata organelor judiciare;
datele despre identitatea reala a martorului se vor consemna intr-un proces verbal care va fi pastrat in plic sigilat, intr-un loc special in conditii de maxima siguranta. Procesul verbal se semneaza de catre cel care a inaintat cererea si de cel care a dispus masura si se pastreaza la organul judiciar in fata caruia se afla cauza. Datele reale de identificare ale martorului vor fi prezentate procurorului sau instantei de judecata numai in conditii de stricta confidentialitate.
Documentele privind identitatea reala a martorului vor fi introduse in dosarul penal numai dupa ce procurorul, prin ordonanta, sau instanta prin incheiere, a constatat ca a disparut pericolul care a determinat luarea masurilor de protectie a martorului.
Pot fi ascultati ca martori carora li s-a atribuit o alta identitate si investigatorii sub acoperire. Conform art.2241 investigatorii sub acoperire sunt lucratori operativi din Ministerul de interne sau din alte organe de stat care desfasoara activitati de informatii pentru realizarea sigurantei nationale, desemnati sa efectueze, cu autorizarea procurorului, investigatii in vederea strangerii datelor privind existenta infractiunii si identificarea persoanelor fata de care exista presupunerea ca au savarsit o infractiune, sub o alta identitate decat cea reala.
Procedura de ascultare a martorilor carora li s-a atribuit o alta identitate este cea comuna. Valoarea probatorie a declaratiilor lor nu mai este, insa, independenta, ci conditionata. Ele pot servi la aflarea adevarului numai in masura in care sunt coroborate cu fapte si imprejurari ce rezulta din ansamblul probelor existente in cauza.
Codul de procedura penala reglementeaza si o modalitate speciala de ascultare a martorului a carui identitate este protejata. Ascultarea martorului se realizeaza prin intermediul unei retele de televiziune cu imaginea si vocea distorsionate, astfel incat sa nu fie posibila recunoasterea persoanei care depune marturie.
Folosirea acestei modalitati speciale de ascultare se dispune de catre procuror in faza de urmarire penala si de catre instanta, in faza de judecata. In ambele faze ale procesului penal declaratia martorului protejat se ia in prezenta procurorului si se inregistreaza prin mijloace tehnice video si audio, dupa care se reda integral in forma scrisa. La solicitarea organului judiciar sau a martorului, la luarea declaratiei poate participa un consilier de protectie a victimelor si reintegrare sociala a infractorilor, care are obligatia de a pastra secretul profesional cu privire la datele de care a luat cunostinta in timpul audierii. Organul judiciar are obligatia sa aduca la cunostinta martorului dreptul de a solicita audierea in prezenta unui consilier de protectie a victimelor si reintegrare sociala a infractorilor.
In cazul judecatii, partile si aparatorii acestora pot adresa intrebari, in mod nemijlocit, martorului ascultat prin mijloace tehnice. Presedintele completului respinge intrebarile care nu sunt utile si concludente judecarii cauzei sau pot conduce la identificarea martorului
In cursul urmaririi penale, declaratia martorului se consemneaza cu exactitate intr-un proces-verbal ce va fi semnat de procurorul care a fost prezent la ascultarea martorului si de organul de urmarire penala si depus la dosarul cauzei. Declaratia martorului, transcrisa, va fi semnata si de acesta si va fi pastrata in dosarul depus la parchet, intr-un loc special, in plic sigilat, in conditii de maxima siguranta. Casetele video si audio inregistrate, in original, sigilate cu sigiliul parchetului vor fi inaintate la terminarea urmaririi penale instantei competente, impreuna cu dosarul cauzei, si vor fi pastrate in aceleasi conditii.
In cursul judecatii, declaratia martorului va fi semnata de procurorul care a fost prezent la ascultarea martorului si de presedintele completului de judecata. Declaratia martorului, transcrisa, va fi semnata si de martor, fiind pastrata in dosarul depus la instanta, in plic sigilat, in conditii de maxima siguranta. Casetele video si audio pe care a fost inregistrata declaratia martorului, in original, sigilate cu sigiliul instantei de judecata in fata careia s-a facut declaratia, se pastreaza in aceleasi conditii.
Instanta de judecata poate admite, la cererea procurorului, a partilor sau din oficiu, efectuarea unei expertize tehnice privind mijloacele prin care au fost audiati martorii.
O procedura speciala de ascultare este reglementata de legiuitor si pentru martorii care nu au implinit varsta de 16 ani si care depun in cauzele privind infractiunile de violenta intre membrii aceleasi familii. Procedura speciala poate fi urmata doar in faza de judecata. Instanta poate dispune in aceste cazuri ca martorul sa nu fie audiat in sedinta, ci separat, in prezenta procurorului, inregistrandu-se declaratia sa prin mijloace audio-video. Consemnarea si semnarea declaratiei date se face dupa regulile prevazute pentru ascultarea martorului a carui identitate a fost protejata.
Protectia martorilor se poate realiza si prin protejarea deplasarilor acestora. Procurorul care efectueaza sau supravegheaza cercetarea penala ori, dupa caz, instanta de judecata poate dispune ca organele politiei sa supravegheze domiciliul sau resedinta martorului ori sa-i asigure o resedinta temporara supravegheata, precum si sa-l insoteasca la sediul parchetului sau al instantei si inapoi la domiciliu sau la resedinta.
Masurile de protejare a locuintei sau deplasarilor martorului vor fi ridicate de procuror sau, dupa caz, de instanta, cand se constata ca pericolul care a impus luarea lor a incetat.
Sectiunea a V-a
Confruntarea
Confruntarea este procedeul probatoriu complementar prin care se urmareste lamurirea contrazicerilor care exista intre declaratiile date anterior de doua sau mai multe persoane in aceeasi cauza. Prin intermediul confruntarii se pot obtine noi declaratii de la partile in cauza sau de la martorii ascultati, dupa ce procedeul primar si obisnuit al ascultarii a fost epuizat.
Spre deosebire de ascultare care se realizeaza pentru fiecare persoana separat, confruntarea presupune audierea simultana a persoanelor care au dat declaratii ce se contrazic. Confruntarea se realizeaza prin intrebari formulate de catre organul de urmarire penala sau de instanta de judecata si va privi doar faptele si imprejurarile in privinta carora declaratiile date anterior se contrazic. Se poate incuviinta ca persoanele confruntate sa-si puna reciproc intrebari.
Declaratiile date ca si intrebarile formulate se consemneaza intr-un proces verbal ce va fi semnat atat de persoanele confruntate cat si de organul judiciar care a realizat confruntarea.
Sectiunea a VI-a
Interceptarile si inregistrarile audio sau video
Interceptarile si inregistrarile audio sau video din al caror continut rezulta fapte sau imprejurari de natura sa contribuie la aflarea adevarului pot servi ca mijloace de proba in procesul penal, daca nu sunt interzise de lege. Pot fi interceptate si inregistrate convorbirile si comunicarile de orice fel, atat cele directe, cat si cele purtate prin intermediul oricaror mijloace de telecomunicatii ori al sistemelor informatice. Conditiile si modalitatile de efectuare a interceptarilor si inregistrarilor sunt aceleasi pentru toate modurile de comunicare.
Conditiile si cazurile de interceptare si inregistrare a convorbirilor si comunicarilor
Pentru a se putea dispune efectuarea de interceptari si inregistrari audio sau video se cer a fi indeplinite urmatoarele conditii:
sa existe date sau indicii temeinice privind pregatirea sau savarsirea unei infractiuni ce se urmareste din oficiu;
interceptarea sau inregistrarea sa fie necesara pentru stabilirea situatiei de fapt ori pentru identificarea sau localizarea participantilor la infractiuni;
sa existe o autorizare din partea organelor competente.
Interceptarea si inregistrarea convorbirilor sau comunicarilor poate fi autorizata doar in cazul infractiunilor ce se urmaresc din oficiu care fac parte din urmatoarele categorii de infractiuni:
infractiuni contra sigurantei nationale prevazute de Codul penal sau de legi speciale;
infractiuni de trafic de stupefiante, trafic de arme, trafic de persoane;
acte de terorism;
infractiunea de spalare a banilor;
infractiuni de falsificare de monede sau alte valori;
infractiuni de coruptie (prevazute de Legea nr.78/2000 pentru prevenirea, descoperirea si sanctionarea faptelor de coruptie);
alte infractiuni grave si infractiuni ce se savarsesc prin mijloace de comunicare electronica.
Inregistrarea convorbirilor dintre avocat si justitiabil nu poate fi folosita ca mijloc de proba decat daca din cuprinsul acesteia rezulta date sau informatii concludente si utile privitoare la pregatirea sau savarsirea de catre avocat a unei infractiuni din cele prezentate anterior.
Autorizarea interceptarilor si inregistrarilor
Autorizarea interceptarilor si inregistrarilor pe banda magnetica sau pe orice alt tip de suport se dispune, la cererea procurorului, in camera de consiliu, de catre presedintele instantei careia i-ar reveni competenta sa judece cauza in prima instanta sau de presedintele instantei corespunzatoare in grad celei competente in a carei circumscriptie se afla sediul parchetului din care face parte procurorul care efectueaza sau supravegheaza urmarirea penala. In lipsa presedintelui, autorizatia se da de judecatorul desemnat de acesta.
Autorizarea poate fi ceruta si de partea vatamata pentru interceptarea si inregistrarea convorbirilor ori comunicarilor efectuate de aceasta prin telefon sau printr-un alt mijloc electronic de comunicatie, indiferent de infractiunea ce face obiectul cercetarii. Cererea se adreseaza procurorului, acesta urmand a solicita judecatorului autorizarea interceptarilor sau inregistrarilor.
Autorizarea se da pentru durata necesara inregistrarii pana la cel mult 30 de zile, cu posibilitatea de prelungire pentru motive temeinic justificate, fiecare prelungire neputand depasi 30 de zile. Durata maxima a inregistrarilor autorizate pentru aceeasi persoana si aceeasi fapta, este de 120 de zile. Daca inainte de expirarea duratei pentru care au fost autorizate interceptarile, motivele care le-au justificat au disparut, procurorul dispune incetarea imediata a interceptarilor si inregistrarilor, informand despre aceasta instanta care a emis autorizatia.
Autorizarea interceptarii si a inregistrarii convorbirilor sau comunicarilor se face prin incheiere motivata, care va cuprinde:
indiciile concrete si faptele care justifica masura;
motivele pentru care stabilirea situatiei de fapt sau identificarea ori localizarea participantilor nu poate fi facuta prin alte mijloace ori cercetarea ar fi mult intarziata
persoana, mijlocul de comunicare sau locul supus supravegherii;
perioada pentru care sunt autorizate interceptarea si inregistrarea.
In caz de urgenta, cand intarzierea obtinerii autorizarii instantei ar aduce grave prejudicii activitatii de urmarire, procurorul poate dispune, cu titlu provizoriu, prin ordonanta motivata, interceptarea si inregistrarea convorbirilor sau comunicarilor, pe o durata de maxim 48 de ore.
In termen de 48 de ore de la expirarea termenului, procurorul prezinta ordonanta, impreuna cu suportul pe care sunt fixate interceptarile si inregistrarile efectuate si un proces-verbal de redare rezumativa a convorbirilor, judecatorului de la instanta careia i-ar reveni competenta sa judece cauza in prima instanta sau de la instanta corespunzatoare in grad acesteia in a carei circumscriptie se afla sediul parchetului din care face parte procurorul care efectueaza sau supravegheaza urmarirea penala, in vederea confirmarii. Judecatorul se pronunta asupra legalitatii si temeiniciei ordonantei in cel mult 24 de ore, prin incheiere motivata data in camera de consiliu.
In cazul in care ordonanta este confirmata, iar procurorul a solicitat prelungirea autorizarii, judecatorul va dispune autorizarea pe mai departe a interceptarii si inregistrarii. Daca judecatorul nu confirma ordonanta procurorului, va dispune incetarea de indata a interceptarilor si inregistrarilor, iar cele efectuate vor fi sterse sau, dupa caz, distruse de catre procuror, incheindu-se in acest sens un proces-verbal care se comunica in copie instantei.
Convorbirile sau comunicarile interceptate si inregistrate care nu privesc fapta ce formeaza obiectul cercetarii sau nu contribuie la identificarea ori localizarea participantilor se arhiveaza la sediul parchetului, in locuri speciale, in plic sigilat, cu asigurarea confidentialitatii, si pot fi transmise judecatorului sau completului investit cu solutionarea cauzei, la solicitarea acestuia. La solutionarea definitiva a cauzei, acestea vor fi sterse sau, dupa caz, distruse de catre procuror, incheindu-se in acest sens un proces-verbal.
Convorbirile sau comunicarile interceptate si inregistrate pot fi folosite si in alta cauza penala daca din cuprinsul acestora rezulta date sau informatii concludente si utile privitoare la pregatirea sau savarsirea unei alte infractiuni dintre cele ce permit autorizarea efectuarii de interceptari sau inregistrari.
Certificarea inregistrarilor
Dupa efectuarea interceptarilor si inregistrarilor, procurorul sau lucratorul din cadrul politiei judiciare desemnat de procuror, intocmeste un proces-verbal in care se mentioneaza:
autorizatia data de instanta pentru efectuarea acestora;
numarul sau numerele posturilor telefonice intre care s-au purtat convorbirile sau alte date de identificare a legaturilor intre care s-au purtat convorbirile sau comunicarile;
numele persoanelor care le-au purtat, daca sunt cunoscute;
data si ora fiecarei convorbiri in parte;
numarul de ordine al benzii magnetice sau al oricarui alt tip de suport pe care se face imprimarea.
Convorbirile inregistrate sunt redate integral in forma scrisa si se ataseaza la procesul-verbal, cu certificarea pentru autenticitate de catre procurorul care efectueaza sau supravegheaza urmarirea penala in cauza. Corespondentele in alta limba decat cea romana sunt transcrise in limba romana, prin intermediul unui interpret.
La procesul-verbal se ataseaza, in plic sigilat, o copie a suportului care contine inregistrarea convorbirii. Suportul original se pastreaza la sediul parchetului, in locuri speciale, in plic sigilat, si va fi pus la dispozitia instantei, la solicitarea acesteia. Dupa sesizarea instantei, copia suportului care contine inregistrarea convorbirii si copii de pe procesele-verbale se pastreaza la grefa instantei, in locuri speciale, in plic sigilat, la dispozitia exclusiva a judecatorului sau completului investit cu solutionarea cauzei.
La prezentarea materialului de urmarire penala, procurorul este obligat sa prezinte invinuitului sau inculpatului procesele-verbale in care sunt redate convorbirile inregistrate si sa asigure, la cerere, ascultarea acestora.
Daca in cauza s-a dispus o solutie de netrimitere in judecata, procurorul este obligat sa instiinteze despre aceasta persoana ale carei convorbiri sau comunicari au fost interceptate si inregistrate. Suportul pe care sunt imprimate convorbirile inregistrate se arhiveaza la sediul parchetului, in locuri speciale, in plic sigilat, cu asigurarea confidentialitatii, si se pastreaza pana la implinirea termenului de prescriptie a raspunderii penale pentru fapta ce a format obiectul cauzei, cand se distrug, incheindu-se proces-verbal in acest sens.
Dupa arhivare, suportul pe care sunt imprimate convorbirile inregistrate poate fi consultat sau copiat in cazul reluarii cercetarilor sau daca servesc la aflarea adevarului in alta cauza, numai de catre procurorul care efectueaza sau supravegheaza urmarirea penala, iar in alte cazuri numai cu autorizarea judecatorului.
Daca in cauza instanta a pronuntat o hotarare de condamnare, achitare sau incetare a procesului penal, ramasa definitiva, suportul original si copia acestuia se arhiveaza odata cu dosarul cauzei la sediul instantei, in locuri speciale, in plic sigilat, cu asigurarea confidentialitatii. Dupa arhivare, suportul pe care sunt imprimate convorbirile inregistrate poate fi consultat sau copiat numai daca servesc la aflarea adevarului in alta cauza, cu incuviintarea prealabila a presedintelui instantei.
Conditiile si modalitatile de efectuare a interceptarilor si inregistrarilor sunt aceleasi si in cazul inregistrarilor de convorbiri efectuate prin alte mijloace de telecomunicatie, precum si in cazul inregistrarii de imagini (cu exceptia redarii in forma scrisa).
In caz de indoiala asupra autenticitati, inregistrarile si interceptarile efectuate pot fi supuse unei expertize tehnice la cererea procurorului, a partilor sau din oficiu.
Valoarea probanta a interceptarilor si inregistrarilor
Interceptarile si inregistrarile audio sau video au o valoare probanta independenta, de sine statatoare. Chiar in conditiile in care redau fidel savarsirea infractiunii, legea nu le acorda o valoare probatorie preferentiala fata de alte mijloace de proba, astfel ca ele se supun aceleasi reguli a liberei aprecieri a probelor.
De aceeasi valoare se bucura si inregistrarile audio sau video prezentate de parti, daca nu sunt interzise de lege si daca nu sunt contrafacute, cu toate ca ele nu respecta conditiile de autorizare si certificare prevazute de lege.
Sectiunea a VII-a
Inscrisurile
Inscrisurile constituie mijloace de proba in masura in care cuprind in continutul lor fapte sau imprejurari de natura sa contribuie la aflarea adevarului in cauza.
Notiunea de inscris poate avea doua sensuri. In sens larg, prin inscris se intelege orice act scris, inclusiv formele scrise in care se consemneaza celelalte mijloace de proba. Astfel, formularele folosite in faza de urmarire penala in care se consemneaza declaratiile partilor si ale martorilor sunt considerate de art.891 inscrisuri ca mijloace de proba. In acest sens, ele vor trebui sa fie inregistrate si inseriate ca formulare cu regim special.
In sens restrans, prin inscris ca mijloc de proba se inteleg numai actele care prin continutul lor contribuie la aflarea adevarului, fara sa reprezinte forma scrisa de manifestare a celorlalte mijloace de proba. Asemenea inscrisuri sunt: corespondenta, chitantele, actele sub semnatura privata sau care emana de la diverse institutii, registrele. Datele pe care le contin aceste acte scrise trebuie sa fie de natura a confirma sau infirma invinuirea, a stabili circumstante atenuante sau agravante ori a caracteriza persoana partilor in proces.
Procesele verbale sunt inscrisurile cele mai des folosite in cauzele penale. Pot incheia procese verbale cu privire la faptele care constituie infractiuni sau la imprejurarile referitoare la acestea, organele de cercetare penala, procurorul, instanta de judecata, investigatorii sub acoperire, organele de constatare precum si alte organe si persoane, daca legea prevede aceasta.
Nu toate procesele verbale incheiate in cadrul procesului verbal constituie mijloace de proba. Astfel, procesele verbale prin care se atesta indeplinirea dispozitiilor legale prevazute pentru efectuarea unor acte procedurale nu constituie mijloace de proba ci simple dovezi procedurale, pentru ca faptele si imprejurarile cu privire la care fac dovada aceste inscrisuri nu intra in obiectul probatiunii (ex. procesul verbal de prezentare a materialului de urmarire penala, procesul verbal de predare a citatiei). Pentru a servi ca mijloc de proba, procesul verbal trebuie sa cuprinda fapte si imprejurari legate de savarsirea infractiunii, constatate prin propriile simturi de catre persoana care il incheie. Conform art.91 procesul verbal trebuie sa cuprinda obligatoriu urmatoarele mentiuni:
data si locul unde este incheiat;
numele, prenumele si calitatea celui care il incheie;
numele, prenumele, adresa si ocupatia martorilor asistenti, atunci cand exista;
descrierea amanuntita a celor constatate, precum si a masurilor luate;
numele, prenumele, adresa si ocupatia persoanelor la care se refera procesul verbal, obiectiile si explicatiile acestora;
alte mentiuni cerute de lege pentru anumite procese verbale;
semnatura persoanei care il incheie, a martorilor asistenti si a persoanelor la care se refera procesul verbal. Procesul verbal trebuie semnat pe fiecare pagina si la sfarsit, mentionandu-se eventuala refuzare sau imposibilitate de semnare a uneia dintre persoanele aratate.
Inscrisurile au valoare probanta independenta, putand servi la aflarea adevarului in cauza fara a fi necesara coroborarea lui obligatorie cu alte probe. Si in privinta inscrisurilor opereaza principiul liberei aprecieri a probelor, organele judiciare avand libertatea de a acorda sau nu incredere unui inscris (inclusiv proceselor verbale), fiind obligate insa sa-si motiveze convingerea pe care si-au format-o cu privire la acel inscris.
Sectiunea a VIII-a
Martorii asistenti
Martorii asistenti sunt persoane care nu cunosc fapte sau imprejurari in legatura cu cauza si care asista la efectuarea unui act procedural pentru a atesta ca modul de desfasurare a acelui act este cel consemnat in procesul verbal incheiat. Orice persoana poate dobandi calitatea de martor asistent, cu exceptia:
minorilor sub 14 ani;
persoanelor interesate in cauza;
persoanelor care fac parte din aceeasi unitate cu organul care efectueaza actul procedural.
Codul de procedura penala impune prezenta obligatorie a martorilor asistenti la efectuarea perchezitiei domiciliare si la ridicarea de obiecte si inscrisuri (art.104 al.3). Si cercetarea la fata locului se face in prezenta martorilor asistenti, afara de cazul cand nu este posibil. Prezenta martorilor asistenti a fost impusa ca o garantie procesuala de natura a asigura obiectivitatea activitatii organului judiciar care indeplineste actul procedural.
Ori de cate ori legea impune prezenta martorilor asistenti, numarul acestora trebuie sa fie de cel putin doi.
Organul care procedeaza la efectuarea actului procedural este obligat sa constate si sa consemneze in procesul verbal pe care il incheie date privind identitatea martorilor asistenti precum si sa ii invite pe acestia sa faca observatii cu privire la cele constatate si la desfasurarea operatiilor la care asista. Si aceste observatii vor fi mentionate in procesul verbal.
Sectiunea a IX-a
Mijloacele materiale de proba
Conform art.94, sunt mijloace materiale de proba obiectele care contin sau poarta o urma a infractiunii savarsite precum si orice alte obiecte care pot servi la aflarea adevarului. Sunt de asemenea, conform art.95, mijloace materiale de proba si obiectele care au fost folosite sau au fost destinate sa serveasca la savarsirea infractiunii si obiectele care sunt produsul infractiunii, denumite de cod corpuri delicte.
Din definitia data notiunii de mijloace materiale de proba de cod rezulta ca exista 5 categorii de mijloace de proba:
obiecte care contin o urma a infractiunii (o bautura falsificata);
obiecte care poarta o urma a infractiunii (hainele patate de sange ale inculpatului);
obiecte care au fost folosite sau au fost destinate sa serveasca la savarsirea infractiunii (arma cu care s-a comis un omor);
obiecte care sunt produsul infractiunii (bunul sustras);
orice alte obiecte care servesc la aflarea adevarului (fire de par apartinand inculpatului gasite la locul savarsirii faptei).
Obiectele care pot constitui mijloace materiale de proba ajung la indemana organelor judiciare ca urmare a descoperirii lor cu ocazia unei cercetari la fata locului, unei ridicari de obiecte si inscrisuri sau a unei perchezitii sau ca urmare a prezentarii lor de catre parti. Dupa ce au fost gasite sau prezentate, se procedeaza la fixarea lor procesuala care se realizeaza prin intocmirea unui proces verbal de descriere a lor, cu indicarea datei, locului, a pozitiei si a imprejurarilor in care au fost gasite la care se pot anexa fotografii, schite sau mulaje.
Dupa fixare, obiectele sunt pastrate la grefa organului judiciar care instrumenteaza cauza, putand fi prezentate partilor sau martorilor pentru recunoastere sau supuse unei constatari tehnico-stiintifice sau unei expertize criminalistice. Obiectele ce constituie mijloace materiale de proba apartinand persoanei vatamate sau unei alte persoane vor fi restituite acesteia, dupa fixarea lor procesuala, afara de cazul cand prin aceasta s-ar putea stanjeni aflarea adevarului. Persoanei careia i s-au restituit obiectele i se va pune in vedere sa le pastreze pana la solutionarea definitiva a cauzei. Obiectele supuse confiscarii nu se resrituie.
Mijloacele materiale de proba nu au o valoare probatorie dinainte stabilita. Probele obtinute prin mijloacele materiale de proba sunt apreciate dupa aceleasi reguli ca si celelalte mijloace de proba, organele judiciare acceptandu-le sau nu, dupa cum le formeaza convingerea ca exprima adevarul sau nu.
Sectiunea a X-a
Procedeele de descoperire si de ridicare a inscrisurilor si
mijloacelor materiale de proba
Pentru ca inscrisurile si mijloacele materiale de proba sa poata servi ca mijloace de proba in procesul penal, e necesar ca organele judiciare sa aiba cunostinta de existenta lor pentru a le putea cerceta si cunoaste faptele si imprejurarile pe care le probeaza. Codul de procedura penala reglementeaza 3 procedee probatorii prin intermediul carora aceste mijloace de proba pot ajunge la indemana organelor judiciare: ridicarea de obiecte si inscrisuri, perchezitia si cercetarea la fata locului.
Ridicarea de obiecte si inscrisuri este procedeul probatoriu prin intermediul careia organele judiciare procedeaza la strangerea obiectelor si inscrisurilor ce pot servi ca mijloc de proba in procesul penal despre a caror existenta si situare au cunostinta.
Ori de cate ori organele judiciare au cunostinta de existenta unor obiecte sau inscrisuri care intereseaza cauza penala, ele sunt obligate sa procedeze la ridicarea lor. Masura se dispune de catre organul de urmarire penala prin rezolutie si de catre instanta de judecata prin incheiere.
Organul de urmarire penala se prezinta personal la persoana fizica sau juridica la care se afla mijloacele de proba respective, le solicita de la aceasta si le ridica, incheind despre aceasta un proces verbal. Instanta de judecata solicita, prin adresa, persoanei juridice sa predea obiectele sau inscrisurile necesare cauzei ori dispune partii prezente sa le infatiseze.
Obligatia organelor judiciare de a ridica obiectele sau inscrisurile ce pot servi ca mijloc de proba in procesul penal este dublata de obligatia de predare impusa persoanelor fizice sau juridice ce detin asemenea obiecte si inscrisuri. Conform art.97, orice persoana fizica sau juridica, in posesia careia se afla un obiect sau un inscris ce poate servi ca mijloc de proba, este obligata sa-l prezinte si sa-l predea, sub luare de dovada organului de urmarire penala sau instantei de judecata, la cererea acestora. Inscrisurile in cauza pot fi retinute la dosar in original sau in copie. Daca obiectele sau inscrisurile solicitate de organele judiciare au caracter secret sau confidential, prezentarea sau predarea se face in conditii care sa asigure pastrarea secretului sau a confidentialitatii.
In ipoteza in care se refuza predarea, organul de urmarire penala sau instanta de judecata va dispune ridicarea silita. In cursul judecatii, dispozitia de ridicare silita se comunica procurorului, care va lua masuri de aducere la indeplinire prin organul de cercetare penala. Procedura ridicarii silite a obiectelor si inscrisurilor este aceeasi cu procedura efectuarii perchezitiei.
O ridicare speciala de inscrisuri si obiecte o reprezinta cea care se refera la inscrisurile si obiectele ce sunt incredintate unitatilor postale sau de transport. Conform art.98, pot fi retinute si predate organelor judiciare scrisorile, telegramele si oricare alta corespondenta, precum si obiectele trimise de invinuit sau de inculpat, ori adresate acestuia, fie direct, fie indirect.
Masura poate fi dispusa numai de instanta de judecata, la propunerea procurorului, in faza de urmarire penala, sau din oficiu, in faza de judecata daca sunt date sau indicii temeinice privind pregatirea sau savarsirea unei infractiuni pentru care urmarirea penala se efectueaza din oficiu, iar stabilirea situatiei de fapt sau identificarea faptuitorului nu poate fi realizata in baza altor probe. Retinerea si predarea corespondentei si a obiectelor pot fi autorizate de instanta pe o durata de cel mult 30 de zile, cu posibilitatea de prelungire, fiecare prelungire neputand depasi 30 de zile, iar durata totala a perioadei autorizate neputand depasi 4 luni.
Retinerea si predarea corespondentei si a obiectelor pot fi dispuse, in scris, in cazuri urgente si temeinic justificate si de procuror, cu obligatia pentru acesta de a informa de indata instanta despre aceasta.
Organul judiciar va examina continutul corespondentei si obiectele ce i se predau, retinand pe acelea ce sunt necesare pentru solutionarea cauzei. Corespondenta si obiectele ridicate care nu au legatura cu cauza se restituie destinatarului.
Perchezitia
Perchezitia este procedeul probatoriu prin intermediul caruia sunt cautate si ridicate obiecte sau inscrisuri ce pot servi ca mijloace de proba in procesul penal a caror existenta sau situare este doar banuita de organele judiciare.
Conform art.100, cand persoana careia i s-a cerut sa predea vreun obiect sau vreun inscris tagaduieste existenta sau detinerea acestora, precum si ori de cate ori exista indicii temeinice ca efectuarea unei perchezitii este necesara pentru descoperirea si strangerea probelor, se poate dispune efectuarea acesteia.
Perchezitia poate fi corporala, asupra vehiculelor si domiciliara.
Perchezitia corporala presupune cautarea de obiecte si inscrisuri asupra corpului unei persoane, inclusiv in imbracaminte si bagaje. Perchezitia asupra vehiculelor consta in verificarea obiectelor detinute in vehiculul cu care persoana se deplaseaza. Perchezitia corporala, precum si cea asupra vehiculelor, pot fi dispuse, dupa caz, de organul de cercetare penala, de procuror sau de judecator si se efectueaza de organul judiciar care a dispus-o, cu obligatia de a se legitima in prealabil, sau de persoana desemnata de acest organ. Persoana care procedeaza la efectuarea perchezitiei corporale trebuie sa fie de acelasi sex cu persoana perchezitionata.
Perchezitia domiciliara presupune o activitate de cautare desfasurata in incaperile unde locuieste persoana perchezitionata si in dependintele acestora. Perchezitia domiciliara poate fi dispusa numai dupa inceperea urmaririi penale, numai de catre judecator, prin incheiere motivata. In baza incheierii, judecatorul emite de indata autorizatia de perchezitie, care trebuie sa cuprinda:
a) denumirea instantei;
b) data, ora si locul emiterii;
c) numele, prenumele si calitatea persoanei care a emis autorizatia de perchezitie;
d) perioada pentru care s-a emis autorizatia;
e) locul unde urmeaza a se efectua perchezitia;
f) numele persoanei la domiciliul sau resedinta careia se efectueaza perchezitia;
g) numele invinuitului sau inculpatului.
Autorizatia poate fi folosita o singura data.
In cursul urmaririi penale, perchezitia domiciliara se dispune de judecatorul de la instanta careia i-ar reveni competenta sa judece cauza in prima instanta sau de la instanta corespunzatoare in grad acesteia in a carei circumscriptie se afla sediul parchetului din care face parte procurorul care efectueaza sau supravegheaza urmarirea penala. Perchezitia domiciliara se dispune, la cererea procurorului, in camera de consiliu, fara citarea partilor, dar in prezenta obligatorie a procurorului. Efectuarea perchezitiei cade in sarcina procurorului sau a organului de cercetare penala, insotiti dupa caz, de lucratori operativi.
In faza de judecata, perchezitia domiciliara se dispune de catre instanta in sedinta de judecata, iar dispozitia se comunica procurorului, in vederea efectuarii acesteia. Instanta poate proceda la efectuarea perchezitiei doar cu ocazia unei cercetari locale.
Procedura efectuarii perchezitiei (si a ridicarii de obiecte si inscrisuri)
Ridicarea de obiecte si inscrisuri, precum si perchezitia domiciliara se pot efectua numai intre orele 6-20, iar in celelalte ore, numai in caz de infractiune flagranta sau cand perchezitia urmeaza a se efectua intr-un local public. Perchezitia inceputa intre orele 6-20 poate continua si in timpul noptii.
Ambele procedee probatorii se efectueaza in prezenta persoanei de la care se ridica obiecte sau inscrisuri ori la care se face perchezitia, a unui reprezentant, a unui membru al familiei sau a unui vecin cu capacitate de exercitiu. Daca persoana la care se face perchezitia este retinuta sau arestata, ea va trebui adusa la perchezitie, iar in caz de imposibilitate, perchezitia se va efectua in prezenta unui reprezentant sau a unui membru al familiei, iar in lipsa acestora, a unui vecin cu capacitate de exercitiu. Este, de asemenea, necesara prezenta unor martori asistenti.
Inainte de a proceda la efectuarea perchezitiei organul judiciar este obligat sa se legitimeze si sa prezinte, daca este cazul, autorizatia data de judecator. Se procedeaza apoi la cautarea obiectelor si inscrisurilor, organul judiciar avand dreptul de a deschide orice incaperi sau alte mijloace de pastrare in care s-ar putea gasi obiecte sau inscrisuri.
Obiectele si inscrisurile descoperite vor fi ridicate numai daca au legatura cu fapta savarsita sau daca circulatia sau detinerea lor este interzisa. Cele ce urmeaza a fi ridicate se prezinta persoanei de la care se ridica si celor care asista, pentru a fi recunoscute si insemnate, spre neschimbare, dupa care se eticheteaza sau impacheteaza, dupa caz, si se sigileaza. Obiectele care nu pot fi ridicate se sechestreaza si se lasa in pastrare celui la care se afla sau unui custode. Probele pentru analiza se iau cel putin in dublu si se sigileaza. Una din probe se lasa celui de la care se ridica sau celui prezent la efectuarea perchezitiei.
Despre efectuarea perchezitiei sau a ridicarii de obiecte si inscrisuri se intocmeste un proces verbal. Acesta va trebui sa cuprinda, in afara datelor prevazute de art.91, urmatoarele mentiuni:
enumerarea si descrierea amanuntita a obiectelor sau inscrisurilor care au fost descoperite si ridicate, cu aratarea locului, timpului si conditiilor in care au fost gasite;
indicarea obiectelor care nu au fost ridicate, precum si a celor care au fost lasate in pastrare.
O copie de pe procesul verbal se lasa persoanei la care s-a facut perchezitia sau de la care s-au ridicat obiecte sau inscrisuri sau persoanei care a asistat la efectuarea acesteia.
In cazul in care perchezitia sau ridicarea de obiecte sau inscrisuri se efectueaza la o unitate din cele aratate la art.145 C.p. sau la o alta persoana juridica, procedura de efectuare este aceeasi cu urmatoarele precizari:
organul judiciar se legitimeaza si, dupa caz, infatiseaza reprezentantului persoanei juridice autorizatia data;
perchezitia, precum si ridicarea de obiecte sau inscrisuri se efectueaza in prezenta reprezentantului persoanei juridice;
martorii asistenti pot face parte din personalul unitatii;
copia de pe procesul verbal se lasa reprezentantului persoanei juridice.
Cercetarea la fata locului
Cercetarea la fata locului este procedeul probatoriu care consta in deplasarea organului judiciar la locul unde s-a savarsit infractiunea, unde s-a produs rezultatul acesteia sau unde au ramas urme, in vederea constatarii situatiei locului savarsirii infractiunii, a descoperirii si fixarii urmelor infractiunii si a stabilirii pozitiei si a starii mijloacelor materiale de proba si a imprejurarilor in care a fost savarsita infractiunea.
Cercetarea la fata locului se poate efectua atat in cursul urmaririi penala cat si in cursul judecatii.
In faza de urmarire penala, cercetarea la fata locului se dispune de organul de urmarire penala prin rezolutie si se efectueaza personal de catre acesta. Cercetarea se face in prezenta martorilor asistenti, afara de cazul cand acest lucru nu este posibil, si in prezenta partilor, atunci cand este necesar. Neprezentarea partilor incunostintate nu impiedica efectuarea cercetarii. Daca invinuitul sau inculpatul este retinut sau arestat, el va fi adus la cercetarea la fata locului, iar daca aducerea lui nu este posibila, organul de urmarire penala este obligat sa-i comunice ca are dreptul de a fi reprezentat si sa-i asigure, la cerere, reprezentarea.
In faza de judecata, cercetarea la fata locului se dispune, prin incheiere, si se efectueaza de catre instanta. Instanta de judecata efectueaza cercetarea cu citarea partilor si in prezenta procurorului, atunci cand prezenta acestuia la judecata este obligatorie. Daca asistenta juridica este obligatorie, se va asigura prezenta aparatorului.
In timpul cercetarii la fata locului se poate proceda si la ascultarea persoanei vatamate sau a martorilor cu privire la modificarile produse in situatia locului, la efectuarea unui experiment judiciar sau la efectuarea unei constatari medico-legale sau tehnico-stiintifice. Pentru a asigura conditiile potrivite desfasurarii cercetarii la fata locului, organul de urmarire penala sau instanta de judecata poate interzice persoanelor care se afla sau care vin la locul unde se efectueaza cercetarea, sa comunice intre ele sau cu alte persoane ori sa plece inainte de terminarea cercetarii.
Activitatea desfasurata cu ocazia cercetarii la fata locului se consemneaza intr-un proces verbal care trebuie sa cuprinda, pe langa mentiunile prevazute de art.91, si descrierea amanuntita a situatiei locului si a urmelor gasite, a obiectelor examinate si a celor ridicate, a pozitiei si starii celorlalte mijloace materiale de proba. La procesul verbal intocmit se pot anexa schite, desene sau fotografii facute cu aceasta ocazie.
Reconstituirea
Reconstituirea este procedeul probatoriu care consta in reproducerea, in intregime sau in parte, a modului si conditiilor in care a fost savarsita fapta, in scopul verificarii sau precizarii unor date.
Reconstituirea are loc in aceleasi conditii de timp si de loc in care s-a savarsit infractiunea, in prezenta invinuitului sau inculpatului. Celelalte parti sunt incunostintate sau, dupa caz, citate, iar neprezentarea lor nu impiedica efectuarea reconstituirii.
Reconstituirea se desfasoara de asa maniera incat sa nu se aduca atingere moralitatii, sa nu se creeze posibilitatea comiterii vreunei infractiuni sau lezarii intereselor legitime ale persoanelor.
Despre efectuarea reconstituirii se intocmeste un proces verbal care va trebui sa arate cu precizie modul in care s-a desfasurat reconstituirea si rezultatele ce au fost obtinute. Si la acest proces verbal se pot anexa schite, desene sau fotografii.
Sectiunea a XI-a
Constatarile tehnico-stiintifice
Constatarea tehnico-stiintifica este mijlocul prin care se folosesc in cursul urmaririi penale cunostintele unui specialist sau tehnician pentru lamurirea urgenta a unor fapte sau imprejurari care necesita cunostinte de specialitate.
Faptele sau imprejurarile care impun cunostinte de specialitate pot consta in stabilirea daca un inscris este sau nu falsificat, stabilirea cauzelor unui incendiu, stabilirea defectiunilor unui autovehicul care a produs un accident, stabilirea apartenentei de gen sau a identitatii armei cu care s-a tras, etc.
Constatarile tehnico-stiintifice se efectueaza, de regula, de catre specialisti sau tehnicieni care functioneaza in cadrul ori pe langa institutia de care apartine organul de urmarire penala, dar poate fi efectuata si de specialisti sau tehnicieni care functioneaza in cadrul altor organe (art.112 al.2).
Cazurile in care se poate recurge la o constatare tehnico-stiintifica sunt determinate de urgenta cu care trebuie sa se actioneze, codul referindu-se la situatiile cand exista pericolul de disparitie a unor mijloace de proba sau de schimbare a unor situatii de fapt si cand este necesara lamurirea unor fapte sau imprejurari. Efectuarea unei constatari tehnico-stiintifice poate fi dispusa numai in faza de urmarire penala, de organul de urmarire penala, printr-o rezolutie. Aceasta rezolutie trebuie sa arate:
care este obiectul constatarii tehnico-stiintifice, anume ce imprejurare trebuie lamurita si prin ce cunostinte de specialitate;
intrebarile la care trebuie sa raspunda specialistul sau tehnicianul;
in ce termen urmeaza a fi efectuata constatarea.
Dupa stabilirea acestor date, organul de urmarire penala il cheama pe specialist sau tehnician in fata sa si ii pune in vedere sa efectueze constatarea tehnico-stiintifica si sa raspunda la intrebarile puse, prezentandu-i totodata si datele si materialele necesare. Constatarea tehnico-stiintifica se efectueaza asupra materialului si datelor puse la dispozitie de catre organul de urmarire penala. Specialistul sau tehnicianul insarcinat cu efectuarea constatarii poate cere explicatii suplimentare sau chiar completarea datelor si materialelor ce i-au fost puse la dispozitie, daca apreciaza ca acestea sunt insuficiente. Codul nu permite insa ca cel desemnat sa efectueze constatarea sa isi insuseasca sau sa i se delege atributii de organ de urmarire penala sau de organ de control, activitatea sa limitandu-se la lamurirea imprejurarilor pentru care sunt necesare cunostintele sale de specialitate.
Operatiile efectuate de specialist sau tehnician si concluziile la care acesta a ajuns se consemneaza intr-un raport ce va fi depus la organul de urmarire penala care a dispus efectuarea constatarii.
Daca raportul depus nu raspunde la toate intrebarile puse sau daca raspunsurile date nu sunt precise, organul de urmarire penala, din oficiu sau la cererea uneia dintre parti, dispune prin rezolutie completarea sau refacerea constatarii efectuate sau efectuarea unei expertize daca nu mai exista urgenta.
In faza de judecata nu se poate dispune efectuarea unei constatari tehnico-stiintifice, ci doar completarea sau refacerea constatarii efectuate in faza de urmarire penala, daca aceasta nu este completa sau precisa ori efectuarea unei expertize. Cand instanta dispune completarea sau refacerea constatarii, raportul se trimite procurorului pentru ca acesta sa ia masuri in vederea completarii sau refacerii lui.
Raportul de constatare tehnico-stiintifica nu are o valoare probatorie preferentiala fata de celelalte mijloace de proba, el supunandu-se principiului liberei aprecieri a probelor.
Sectiunea a XII-a
Constatarea medico-legala
Constatarea medico-legala este mijlocul prin care, in cursul urmaririi penale, se lamuresc unele chestiuni care implica cunostinte medicale si a caror cunoastere implica urgenta.
La fel ca si constatarea tehnico-stiintifica, constatarea medico-legala trebuie sa fie efectuata intr-un moment cat mai apropiat de momentul savarsirii infractiunii, astfel ca ea poate fi dispusa tot numai in faza de urmarire penala. Constatarea medico-legala se efectueaza de organele medico-legale competente potrivit normelor de organizare a institutiilor si serviciilor medico-legale sa efectueze o asemenea constatare.
Potrivit art.114, constatarea medico-legala se efectueaza obligatoriu in urmatoarele cazuri:
in caz de moarte violenta;
in caz de moarte suspecta sau a carei cauza nu se cunoaste;
cand este necesara o examinare corporala asupra invinuitului sau asupra persoanei vatamate pentru a se constata pe corpul acestora existenta urmelor infractiunii.
Procedura dispunerii si efectuarii constatarii medico-legale se desfasoara dupa aceleasi reguli ca si constatarea tehnico-stiintifica. Totusi, in cazul constatarii medico-legale, avand in vedere ca aceasta se realizeaza pe baza cadavrului sau a corpurilor unor persoane, nu se pune problema de a cere organului de urmarire penala date sau materiale suplimentare. In conditiile in care pentru stabilirea cauzelor mortii este necesara exhumarea, aceasta se poate face numai cu incuviintarea procurorului.
Valoarea probanta a constatarii medico-legale este egala cu cea a celorlalte mijloace de proba ce pot fi administrate in procesul penal, fiind lasata la aprecierea organului judiciar.
Sectiunea a XIII-a
Expertizele
Expertiza este mijlocul prin care sunt folosite in procesul penal cunostintele unui expert pentru lamurirea unor fapte sau imprejurari ale cauzei, in vederea aflarii adevarului (art.116). Ea consta intr-o activitate de cercetare cu caracter tehnic desfasurata de un expert, in conditiile legii, in vederea lamuririi prin cunostinte de specialitate a unor chestiuni de care depinde justa solutionare a cauzei penale.
In functie de natura chestiunilor ce trebuie lamurite, expertizele pot fi de mai multe feluri: expertize criminalistice (traseologice, dactiloscopice, grafologice), expertize medico-legale, expertize contabile, tehnice si psihologice.
Efectuarea unei expertize poate fi dispusa, din oficiu sau la cererea partilor interesate, atat in faza de urmarire penala cat si in faza de judecata.
De regula, expertiza este facultativa, organul judiciar avand posibilitatea sa aprecieze utilitatea sau necesitatea administrarii acestui mijloc de proba. Exista insa si unele situatii in care legea impune, in mod expres, efectuarea obligatorie a unei expertize:
in cazul infractiunii de omor deosebit de grav este obligatorie efectuarea unei expertize psihiatrice;
atunci cand organul de urmarire penala sau instanta arte indoieli cu privire la starea psihica este obligatorie efectuarea unei expertize psihiatrice;
atunci cand este necesara stabilirea cauzelor mortii si in cauza nu s-a intocmit un raport medico-legal, este obligatorie efectuarea unei expertize medico-legale;
in cazul savarsirii infractiunii de pruncucidere este obligatorie efectuarea a doua expertize: una psihiatrica asupra mamei si una medico-legala asupra fatului;
in cazul in care inculpatul sufera de o boala grava care il pune in imposibilitatea de a lua parte la procesul penal, pentru a se putea dispune suspendarea procesului penal, este obligatorie efectuarea unei expertize medico-legale;
in cazul in care se solicita amanarea sau intreruperea executarii pedepsei datorita bolii grave de care sufera condamnatul este obligatorie efectuarea unei expertize medico-legale care sa dovedeasca boala.
Organele de urmarire penala dispun efectuarea expertizei prin rezolutie sau prin ordonanta (expertiza tehnica si cea contabila), iar instanta de judecata prin incheiere. Actul prin care s-a dispus efectuarea expertizei trebuie sa arate care este persoana sau institutia care urmeaza sa efectueze expertiza, care este obiectul acesteia, la ce intrebari trebuie sa raspunda expertul si in ce termen trebuie ea efectuata.
Desemnarea expertului si efectuarea expertizei
In ceea ce priveste numirea expertului, codul utilizeaza doua sisteme: fie expertul este desemnat de organul judiciar din lista expertilor oficiali in specialitatea respectiva, fie organul judiciar se adreseaza unei institutii specializate pentru efectuarea expertizei, urmand ca aceasta sa desemneze unul sau mai multi experti.
Expertul este persoana fizica care, avand cunostinte de specialitate intr-un domeniu al stiintei sau al tehnicii, este abilitata oficial de a lamuri in procesul penal chestiunile care necesita astfel de cunostinte, in vederea aflarii adevarului. Pentru ca o persoana dobandeasca calitatea de expert in procesul penal, ea trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii:
sa faca parte din corpul expertilor oficiali. Numai in mod exceptional, daca imprejurari deosebite ar cere aceasta, poate fi numita ca expert o persoana care nu are calitatea de expert oficial.
sa nu se afle in unul dintre cazurile de incompatibilitate prevazute de art.54 combinat cu art.48 din cod;
sa fie numita de organul judiciar penal sau sa fie desemnata de institutia in care isi desfasoara activitatea, cu respectarea procedurii prevazute de lege.
Daca expertul este numit de organul judiciar, acesta va fixa un termen la care vor fi chemate partile si expertul, iar la termenul fixat va aduce celor chemati la cunostinta obiectul expertizei, intrebarile formulate si termenul pana la care trebuie sa fie efectuata expertiza. Partile au dreptul de a face obiectii cu privire la intrebarile formulate si de a cere completarea sau modificarea lor, precum si de a cere ca un expert recomandat de ele sa participe la efectuarea expertizei.
Daca expertiza urmeaza a fi efectuata intr-un laborator de expertiza criminalistica, de un serviciu medico-legal sau de alt institut de specialitate, organul judiciar va trimite acestuia actul prin care a dispus efectuarea expertizei si materialul ce trebuie expertizat. Partile au aceleasi drepturi ca in cazul expertului numit de organul judiciar, iar institutia specializata care urmeaza a efectua expertiza trebuie incunostintata daca la efectuarea expertizei urmeaza a participa si un expert desemnat de parti.
Expertiza este efectuata pe baza materialului pus la dispozitia expertului de catre organul judiciar, expertul avand dreptul de a lua cunostinta de intreg materialul dosarului care este necesar pentru efectuarea expertizei. In faza de urmarire penal, consultarea materialului dosarului de catre expert se poate face doar cu incuviintarea organului de urmarire. Expertul poate cere si lamuriri atat organelor judiciare, cat si partilor, dar numai cu incuviintarea organului de urmarire penala sau a instantei si numai in conditiile stabilite de acestia.
Raportul de expertiza
Dupa efectuarea expertizei, expertul intocmeste un raport scris. Daca la efectuarea expertizei au participa mai multi experti, se va intocmi un singur raport de expertiza care va cuprinde concluziile trase de acestia, chiar daca opiniile expertilor sunt diferite.
Raportul de expertiza cuprinde, potrivit art.123, trei parti:
partea introductiva, in care se arata organul judiciar care a dispus efectuarea expertizei, data la care a fost dispusa, numele si prenumele expertului, data si locul unde a fost efectuata, data intocmirii raportului, obiectul expertizei, intrebarile formulate de organul judiciar, materialul pe baza caruia s-a efectuat expertiza si daca partile au participat sau au dat explicatii in cursul expertizei;
expunerea, in care se descriu amanuntit operatiile de efectuare a expertizei si se arata obiectiile si explicatiile partilor si analiza acestor obiectii sau explicatii in lumina celor constatate de expert;
concluziile, care cuprind raspunsurile la intrebarile puse si parerea expertului asupra obiectului expertizei.
Raportul de expertiza se depune la organul judiciar care a dispus efectuarea expertizei. Daca acesta constata, din oficiu sau la cerere, ca expertiza nu este completa va dispune efectuarea unui supliment de expertiza de catre acelasi expert sau de catre un altul. Raportul suplimentului de expertiza va trebui sa imbrace aceeasi forma ca si raportul de expertiza, din care de altfel face parte integranta.
Organul judiciar poate cere, daca gaseste necesar, si lamuriri suplimentare expertului. Lamuririle pot fi cerute in scris (daca expertiza a fost efectuata la o institutie specializata, lamuririle pot fi cerute numai in scris) sau oral, prin chemarea expertului in fata organului judiciar. in aceasta situatie, ascultarea expertului se face potrivit dispozitiilor privitoare la ascultarea martorilor. In cazurile privitoare la infractiunea de falsificare de moneda sau de alte valori, se pot cere lamuriri si institutului de emisiune.
In cauzele privind infractiunile de fals in inscrisuri, organele de urmarire penala si instanta de judecata pot ordona prezentarea de scripte de comparatie. Daca scriptele se gasesc in depozite publice, autoritatile in drept sunt obligate a le elibera. Daca ele se gasesc la un particular, care nu este sot sau ruda apropiata cu invinuitul sau cu inculpatul, acestuia i se va pune in vedere sa le predea. Scriptele de comparatie prezentate trebuie vizate de organul de urmarire penala sau de presedintele completului de judecata, precum si de cel care le prezinta. In lipsa scriptelor de comparatie, organul judiciar poate dispune ca invinuitul sau inculpatul sa prezinte o piesa scrisa cu mana sa ori sa scrie o piesa dupa dictare.
Daca organul judiciar are indoieli cu privire la exactitatea concluziilor raportului de expertiza, se poate dispune efectuarea unei noi expertize. Noua expertiza va avea acelasi obiect ca si prima si se efectueaza de un alt expert, numit sau desemnat dupa aceeasi procedura. Noua expertiza se efectueaza dupa aceeasi procedura si se termina cu depunerea raportului de expertiza la organul judiciar.
|
Politica de confidentialitate | Termeni si conditii de utilizare |
Vizualizari: 1595
Importanta: 
Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2024 . All rights reserved
