DREPTUL CONCURENTIAL IN SPATIUL UNIUNII EUROPENE

DREPTUL COMUNITAR

AL AFACERILOR

ASPECTE GENERALE PRIVIND ARMONIZAREA DREPTULUI CONCURENTIAL COMUNITAR CU DREPTUL CONCURENTIAL INTERN AL STATELOR MEMBRE ALE UE

DREPTUL CONCURENTIAL IN SPATIUL UNIUNII EUROPENE

O "economie de piata" functionala nu poate exista fara o "concurenta" reala, element esential ce are rolul de a o dinamiza.

O astfel de concurenta stimuleaza inovatia, conducand in cele din urma, ca o consecinta fireasca, atat la diversificarea produselor si serviciilor oferite de catre agentii economici pe piata, cat si la crestera calitatii acestora simultan cu scaderea costurilor si implicit a preturilor.

De practicarea unor preturi competitive ce exprima raportul dintre calitate si costul de productie beneficiaza atat agentii economici care isi pot mentine sau creste prezenta lor pe o anumita piata, dar mai ales consumatorii care se pot aproviziona cu o gama diversificata de bunuri de calitate, la preturi mult reduse.

Dupa cele doua razboaie mondiale, o mare parte din economia europeana a fost distrusa si milioane de oameni au ramas fara adapost si locuri de munca.

Pentru a evita o repetabilitate a greselilor trecutului, Guvernele democratice din Occident au decis realizarea unor organisme de integrare a acestora pe plan politic si economic in vederea unei abordari unitare cat mai corecte si care sa produca cat mai putine dezechilibre statelor din aceste puncte de vedere.

Astfel, in 1948 a fost infiintata Organizatia de Cooperare Economica si Dezvoltare (OCED), iar in 1949 a luat fiinta Consiliul Europei. In 1950 s-a constituit "Planul Schuman, plan menit sa evite o noua conflagratie mondiala, punand ramurile de baza ale industriei de armament sub control international". Tratatul de la Paris (CECA) a constituit de altfel primul pas in calea construirii Uniunii Europene, actul de infiintare intrand in vigoare la 10.08.1952.

Ulterior, la data de 25.03.1957 "Tratatele de la Roma" au pus bazele Comunitatii Economice Europene(CEE) si ale Comunitatii Europene a Energiei Atomice (EURATOM), acestea intrand in vigoare in 1958.

Datorita mutatiilor politice pe care le-a cunoscut continentul european, dreptul comunitar al concurentei, reglementat prin tratatele citate a suferit unel modificari.

Astfel Tratatul de la Roma instituind Comunitatea Economica Europeana a fost modificat prin Tratatul de la Maastricht privind Uniunea Europeana, care a intrat in vigoare la 01.11.1993. Revizuirea acestui tratat s-a facut prin Tratatul de la Amsterdam, in vigoare de la 01.05.1999, prin care s-a realizat reforma institutiilor Uniunii Europene in vederea extinderii.

Prin acelasi tratat, art.85 si 86 referitoare la piata concurentiala comunitara au devenit art. 81 si 82.

Prin Tratatul de la Nisa, in vigoare de la 01.02.2003 s-a realizat reforma procedurilor de decizie, stabilindu-se si competenta si modul de functionare al institutiilor comunitare.

Mondializarea pietei afacerilor, care a avut drept consecinta confruntarea economiilor -si respectiv a industriilor- din aproape toate tarile lumii a impus o anumita organitare mondiala a pietei concurentiale si intr-o anumita masura o armonizare a diferitelor reguli de concurenta in vigoare in tarile membre. E cazul "acordurilor de curtoazie" sau al schimburilor intre principalele autoritati responsabile in mentinerea unui climat normal de concurenta.

Ca exemplu citam : Acordul antitrust incheiat intre Comisie si Guvernul SUA la 23.09.1991 care organizeaza o cooperare intre autoritatile insarcinate cu concurenta. Aprobarea de catre comisie a acestui acord a fost anulata prin Hotatarea CSCE din 09.08.1994- "France/Commission, C-327-91", dar a fost aprobat apoi la 10.04.1995, devenind aplicabil.

Deasemenea, acordurile incheiate cu Canada din 17.06.1999(70CE-L-175), 10.07.1999 si cel cu Japonia in 1994( al XXV-lea Raport, pag. 106).

Pe aceeasi linie de curtoazie pozitiva din partea statelor - avand caracter de reciproitate- in cazul practicilor anticoncurentiale se inscriu si Organizatia pentru Cooperare si Dezvoltare in Europa (OCDE) si OMC.

Dreptul comunitar al concurentei prin continutul si obiectivele sale se adreseaza in primul rand intreprinderilor si statelor care trebuie sa puna in aplicare politica concurentiala din Comunitate. In al doilea rand, in relatiile cu drepturile nationale, regulile comunitare ale concurentei nu se substituie celor din statele membre, fiind vorba numai de armonizarea intre dreptul national si dreptul comunitar in lumina principiilor primordialitatii dreptului comunitar si al subsidiaritatii.

Dreptul comunitar concurential, avand ina un caracte autonom si specific, cuprinde regulile care se adreseaza in primul rand intreprinderilor si in al doilea rand pe cele care au in vedere comportamentele statelor membre sau ale autoritatilor publice.

Desi tratatele care au pus bazele Comunitatii Europene contin, cu unele exceptii, aceleasi reglementari, totusi ele prezinta unele particularitati datorita dezvoltarii economico-politice a momentului in care au fost emise. Astfel, Tratatul de la Paris instituind CECA - prima Comunitate Europeana a Carbunelui si Otelului care a fost infiintata cu scopul de a lupta impotriva cartelurilor siderurgice si in special a celor din ona Ruhrului- continea dispozitii specifice cu privire la concentrarile de intreprinderi, insa nu a mai putut face fata noilor conditii economico-politice.

S-a pus deci problema crearii unui tratat care sa corespunda imperativelor timpului, astfel luand nastere Tratatul de la Roma(CEE). Diferentele dintre tratatele constitutive au fost atenuate de catre Comisie, autoritate insarcinata cu aplicarea dispozitiilor comunitare.

In problematica "concurentei", Tratatul CEE prevede atat reguli ce se adreseaza intreprinderilor cat si reguli ce se adreseaza statelor membre.

Regulile care se adreseaza intreprinderilor privesc trei obiective major, si anume: interzicerea intelegerilor (art. 81); interzicerea abuzului de pozitie dominanta (art.82) si controlul prealabil al operatiunilor de concentrare intre intreprinderi (Regulamentul Consiliului 4064/89 din 21.12.1989).

Regulile care se adreseaza statelor sau autoritatilor publice se grupeaza in doua directii: in primul rand este vorba despre reguli care vizeaza intreprinderile publice, intreprinderile titulare de drepturi speciale sau exclusive si intreprinderile insarcinate cu gestionarea serviciului de interes economic general sau care prezinta caracterul de monopol fiscal; in al doilea rand se au in vedere regulile care privesc ajutoarele de stat.

Reprimarea concurentei neloiale priveste intotdeauna drepturi si jurisdictii interne. Ea ese reglementata indirect prin articolele 81 si 82 din Tratat. Neloialitatea este sanctionata de dreptul comunitar numai atunci cand rezulta din intelegerile sau din exploatarile abuzive de pozitie dominanta are impun concurenta pe piata.

Alaturi de Piata Comuna care ar putea fi calificta drept piata generala exista piete comune speciale asupra carora regulile concurentei nu se aplica in mod automat, ci numai in masura in care institutia Consiliului decide. Pot fi date ca exemplu: piata transporturilor, a agriculturii, etc.. Pentru aceste piete se aplica regulile de concurenta prevazute in Regulamntul 26/62 din aprilie 1962.

Pervederile art. 87(83) din Tratatul de la Roma permitea Consiliului sa adopte regulamente care sa excluda anumite sectoare de la aplicarea regulilor comune ale concurentei. Consiliul nu a dat niciodata curs acestei dispozitii.

Astfel, in Rezolutia sa cu privire la al XVII- lea Raport al Comisiei, Parlamentul European cere Conisiei sa prezinte masurile ce intentioneaza sa le ia pentru a introduce concurenta in " inchisele profesii liberale". Printr-un comunicat de presa dat publicitatii la 01.02.1995 si intitulat "Profesile liberale nu sunt exceptate de la aplicarea regulilor de concurenta", Comisia Europeana isi afirma hotararea de a instaura un mediu concurential normal in domeniul profesiilor liberale. La sfarsitul anului 2004, Comisia a dat publicitatii un nou Raport, cuprinzand progresele inregistrate in ceea ce priveste revizuirea de catre autoritatile competente a legislatiilor nationale din domeniul profesiilor liberale, urmand sa fie propuse acele masuri pe care Comisia le considera necesare pentru impunerea respectarii legislatiei in materie de concurenta si in acet domeniu.[4]

Putem concluziona, asadar, ca "regulile" concurentei sunt mijlocul de a exprima politica comunitara de concurenta.

Cat priveste participantii la o practica concurentiala rezonabila, acestia sunt agentii economici luati ca entitati independene, asoclatiile de agenti economici si grupurile de agenti economici.

Desi nici articolele 81 si 82 din Tratatul de la Roma si nici Regulamentul nr. 4064/89 nu definesc notiunea de "intreprindere", ele nu se aplica decat atunci cand conduita vizata este cea a intreprinderilor.

Articolul 1 al Protocolului 21 al Acordului instituind SEE prevede ca " prin intreprindere se intelege orice entitate care exercita activitati de natura economica".

Jurisprudenta Curtii de Justitie a Comunitatilor specifica in Hotararea CSCE Hannesman din 13.07.1962 urmatoarea motivare: " o intreprindere este constituita dintr-o organizatie unitara de elemente personale, materiale si nemateriale, atribuite unui subiect de drept autonom si urmarind, intr-un mod durabil, un scop economic determinat".

In acceptiunea dreptului comunitar, o intreprindere poate fi o persoana fizica sau o persoana juridica care are capacitatea de a actiona in justitie, de a exercita un recurs sau poate lua decizii, raspinzand de intreprindere. Absenta capacitatii de exercitiu autonome nu impiedica existenta unei intreprinderi.

Astfel, o societate in participatiune, o filiala sau o sucursala pot sa fie o intreprindere. Criteriul decisiv in determinarea notiunii de intreprindere este unitatea economica care permite o autonomie efectiva de actiune pe piata.

Dependenta unei filiale, atunci cand ea este in intregime dependenta, are consecinte asupra imputabilitatii incalcarii regulilor concurentiale; atitudinea anticoncurentiala exprimata la nivelul filialei poate angaja societatea mama.[5]

Daca activitatea unei orgnizatii este exercitata in scop lucrativ, atunci ea este considerata ca fiind de natura economica, iar organismul respectiv este considerat intreprindere.

Aceste trasaturi esentiale pentru definirea termenului de "intreprindere- agent eonomic" ca entitate care realizeaza o activitate economica, le regasim explicate si nuantate in jurisprudenta comunitara. Termenul "undertaking" (agent economic) a fost definit pentru prima daa in 1991 de Curtea Europeana de Justitie in Deizia pronuntata in speta Klaus Hocfner, Fritz Elser v Macroto, C- 41/1990. Conform deciziei instantei, conceptul de << agent economic>> include orice entitate care realizeaza o activitate economica, indiferent de statutul ei legal si de modul in care este finantata.[6]

In aplicarea normelor comunitare concurentiale problema nu este cea a statutului intreprinderii, publica sau privata, ci a obiectului sau de activitate. Dreptul comunitar nu contine nici o derogare speciala in beneficiul intreprinderilor publice sau a celor supuse controlului statului. Potrivit art.86(90) se specifica: " In ceea ce priveste intreprinderile aflate in proprietate publica si intreprinderile carora le acorda drepturi speciale sau exclusive, statele membre nu adopta si nu mentin nici o masura contrara normelor".

Ca modalitati de savarsire a practicilor anticoncurentiale sunt intalnite :

1) Intelegerile- acorduri realizate intre agentii economici, decizii ale asociatiilor de agenti economici si practicile concertate . Toate acestea sunt interzise in cazul in care au ca obiect ori ca efect restrangerea, impiedicarea sau denaturarea concurentei daca sunt savarsite cu intentie sau in culpa.

Intelegerile pot imbraca diverse forme: intelegeri exprese si intelegeri tacite- dupa cum se materializeaza acordul de vointa al agentilor economici participanti; intelegeri pe "verticala" si intelegeri pe "orizontala" -dupa nivelul pietei pe care se sitieaza agentii economici ce participa la intelegere, concurenti sau nu.

Pentru ca o practica sa poata fi considerata anticoncurentiala trebuie sa indeplineasca trei elemente constitutive: sa existe doi sau mai multi agenti economici; intre acestia sa se realizeze o intelegere; practica sa fie interzisa de lege.

Pentru a putea exista, concurenta trebuie sa se desfasoare pe una din urmatoarele piete specifice:

a) Piata relevanta. Aceasta reprezinta piata pe care se desfasoara concurenta, fiind necesara si utila atat pentru identificarea produselor, cat si a agentilor economici care se afla in concurenta directa. Piata relevanta e definita prin cele doea componente ale sale: piata produsului si piata geografica .

b) Pentru a identifica piata relevanta a produsului, trebuie analizate: gradul de substituibilitate, preturile si elasticitatea cererii si a ofertei.

Cu cat un produs poate fi inlocuit cu altul care sa satisfaca nevoile si dorintele cumparatorilor cu atat cererea va inregistra o crestere mai mare.

Preocuparea producatorilor de a mari sau transforma capacitatile de productie pentru a realiza produse competitive care sa le inlocuiasca pe cele existente pe piata va conduce la cresterea ofertei. Astfel, interactiunea dintre cerere si oferta va determina pretul de care va beneficia cumparatorul.

c) Piata relevanta geografica cuprinde zona in care sunt localizati agentii economici in livrarea produselor in conditii de concurenta relativ omogena.

"Factorii care trebuie luati in considerare la definirea pietei geografice relevante includ tipul si caracteristicile produselor implicate, preferintele consumatorilor, existenta unor bariere la intrare, diferentele dintre cotele de piata ale agentilor economici in zone geografice invecinate, diferentele substantiale dintre preturile produselor la furnizori, precum si ponderea cheltuielilor de transport in costurile totale ".[7]

Piata geografica relevanta include si producatorii si furnizorii necunoscuti de cumparatori, care pot in conditii de accesibilitate sa-si aduca produsele din alte zone.

Practicile anticoncurentiale pe piata releanta sunt cele care provin fie din incalcarea legii, fie din exceptarea produselor care constituie inlocuitori. In acest sens, se poate determina spre exemplu daca pretul fixat de doi producatoripentru produsele lor concurente este un pret just, fundamenta economic, sau este unul stabilit astfel incat produsele concurente cu acestea sa fie eliminate de pe piata.

2) Concentrarea economica . pentru a putea fi definita piata relevanta in conditiile concentrarii economice se va analiza impactul pe care aceasta il va avra asupra concurentei si dinamica acesteia in moua structura ce va rezulta dupa implementarea concentrarii. Deasemenea se vor analiza efectele pe care concentrarea economica le are asupra pietei relevante, atat prin identificarea produselor fabricate sau comercializate de agentii economici implicati in operatiune, cat si prin atitudinea grupurilor de consumatori ai produselor respective in momentul in care acestia iau decizia de a cumpara.

3) Barierele la intrarea pe piata. Acestea reprezinta situatii, conditii si elemente ce obstructioneaza accesul pe o anumita piata a unui produs sau serviciu. In functie de existenta sau inexistenta acestor bariere se poate aprecia si existenta concurentei potentiale care se ia in calcul atunci cand se defineste piata relevanta, apreciind si faptul ca a fost sau nu o incalcare a legii. Aceste conditii ce se impun a i respectate de catre agentii economici care doresc a intra p o piata au dubla natira- economica si administrativa.

De exemplu, cereintele referitoare la avite, autorizatii, licente presupun plata unor taxe si timp pentru obtinerea lor. Tot o bariera la intrarea pe piata a unui egent economic cu putere financiara scazuta o reprezinta investitiile minime necesare pentru a putea opera pe o anumita piata. Din acelas motiv de ordin economic, determinarea unor tehnologii avansate si costisitoare reprezinta pentru un agent economic aflat intr-o astfel de situatie o bariera la intrarea pe piata.

O alta asemenea piedica o reprezinta si acordurile incheiate intre doi sau mai multi agenti economici avand cote de piata si resurse financiare semnificative, cu privire la impartirea clientilor.

Capacitatea unor agenti economici existenti de a-si marii preturile peste nivelul real determinat de cerere si oferta, realizand in acest mod profituri exagerate, reprezinta de asemenea o astfel de bariera in calea altor agenti economici.

Factori diversi cum ar fi: actele normative care prevad drepturi exclusive, ajutoare de stat, tarife de import, drepturile de proprietate intelectuala, facilitatile esentiale, avantajul primului venit pe piata si loialitatea fata de marca a consumatorilor creata de publicitatea intensiva, constituie de asemenea bariere la intrarea pe piata.

4) Bariere la iesirea de pe piata . Costurile de intrare irecuperabile, cum ar fi cele facute in scopul intrarii sau al operarii efective pe o anumita piata s-ar pierde in cazul in care agentul economic ar iesi de pe acea piata. Astfel, costurile de publicitate sau de asigurare a loialitatii consumatorului fata de un produs sau o marca reprezinta costuri de intrare irecuperabile, afara de cazul in care, agentul, la iesirea de pe piata respectiva ar vinde numele de marca sau l-ar folosi el insusi pe o alta piata fara a suferi o pierdere. Cu cat costurile irecuperabile sunt mai mari, cu atat agentii economici existenti prefera sa ramana pe piata in care trebuie sa faca fata concurentei existente. Deci majoritatea acestora refuza sa se confrunte cu o concurenta potentiala.

Acestea reprezinta deci barierele la iesirea de pe piata.