ASPECTE GENERALE ALE ABUZULUI DE INCREDERE IN DREPTUL PENAL IN VIGOARE

ASPECTE GENERALE ALE ABUZULUI DE INCREDERE IN DREPTUL PENAL IN VIGOARE

1. Conceptul si caracterizarea infractiunii

Formarea si buna desfasurare a relatiilor sociale cu caracter patrimonial implica o anumita incredere, pe care cei ce intra in aceste relatii trebuie sa si-o acorde unii altora. Numai in masura in care este indeplinita aceasta conditie, persoanele incredinteaza, lasa in posesia sau detentia altora, diferite bunuri pentru a fi pastrate, transportate, etc. fara teama ca ele ar putea fi insusite ori ca s-ar putea    refuza restituirea lor. Daca persoanele nu si-ar acorda aceasta incredere ele s-ar abtine sa intre in astfel de relatii, ceea ce ar putea produce grave tulburari in cadrul Societatii. De aceea, urmarind sa asigure increderea necesara formarii si bunei desfasurari a relatiilor sociale cu caracter patrimonial, Codul penal incrimineaza sub denumirea de "abuz de incredere" in dispozitiile art. 213, "insusirea unui bun mobil al altuia, detinut cu orice titlu, sau dispunerea pe nedrept de acel bun, ori refuzul de a-l restitui

Abuz de incredere este deci comportarea necorecta, abuziva si pagubitoare a celui ce detinand un bun ce i-a fost incredintat de altul pentru a-l pastra sau pentru a-i da o anumita intrebuintare, in dispretul increderii ce i s-a acordat, trece acel bun in propria sa stapanire. Infractiunea a primit denumirea de "abuz de incredere", deoarece faptuitorul abuzeaza de increderea celui ce i-a lasat bunul in detentie, transformandu-se din detentor al bunului in pretins proprietar al acestuia.

De altfel, in aceasta consta si esenta abuzului de incredere prin care acesta se deosebeste de toate celelalte infractiuni ale patrimoniului.

Abuzul de incredere fiind o fapta prin care se aduce o vatamare a relatiilor sociale de ordin patrimonial face parte, sub raportul clasificarii de grup, din categoria infractiunilor contra patrimoniului.

Ceea ce formeaza specificul infractiunii de abuz de incredere este "intervertirea abuziva", deci fara drept de catre faptuitor a calitatii sale de simplu detentor al unui bun al altuia in calitatea de pretins proprietar al bunului.

Abuzul de incredere constituie o fapta care prezinta pericol pentru societate, fiindca loveste in acel minim de incredere si de probitate care trebuie sa existe in raporturile patrimoniale dintre membrii societatii, incredere si probitate fata de care relatiile sociale de ordin patrimonial nu s-ar putea forma, dezvolta si consolida in mod normal.

Asadar, din grupul infractiunilor contra patrimoniului, abuzul de incredere face parte din subgrupul infractiunilor prin savarsirea carora se incalca increderea ce trebuie sa stea la baza relatiei sociale privitoare la patrimoniu.

Gradul de pericol social pe care il prezinta aceasta infractiune poate fi micsorat prin diligenta de care trebuie sa faca dovada cei care incredinteaza un bun al lor in mana altuia, ocolind persoanele suspecte.

Abuzul de incredere, in dreptul penal in vigoare, priveste avutul personal sau particular, atunci cand este savarsit in paguba persoanelor particulare.

2. Obiectul juridic si obiectul material

a.    Obiectul juridic al infractiunii de abuz de incredere este de doua feluri: generic si special.

I. Obiectul juridic generic al infractiunii consta, ca la orice infractiune din grupul infractiunilor contra patrimoniului, in relatiile sociale a caror formare, desfasurare si dezvoltare sunt asigurate prin apararea patrimoniului, mai ales sub aspectul drepturilor reale privitoare la bunuri si implicit sub aspectul obligatiei de a mentine pozitia fizica a bunului in cadrul patrimoniului, acesta facand parte din gajul general al creditorilor chirografiei.

Trebuie mentionat aici ca, in terminologia legii penale, notiunea de patrimoniu nu are acelasi inteles ca si in dreptul civil.

Sub aspectul civil, patrimoniul inseamna totalitatea drepturilor si obligatiilor pe care le are o persoana si care au o valoare economica, adica pot fi evaluate in bani, sau cu alte cuvinte, totalitatea drepturilor si datoriilor actuale si viitoare ale unei persoane.[1]

Patrimoniul este un concept juridic care exprima ansamblul de drepturi si obligatii al unei persoane, privita ca o universalitate, ca o totalitate independenta de bunurile pe care le cuprinde la un moment dat; patrimoniu, fie ca o entitate strans legata de persoana subiectului, fie ca o universalitate de drept exista obligatoriu la orice subiect de drepturi; el nu poate fi instrainat niciodata, ci se transmite numai la moartea subiectului, in momentul in care vointa acestuia care ii da caracterul de unitate se stinge.

Din cuprinsul patrimoniului fac parte bunurile corporale si incorporale, bunurile consumptibile ori fungibile, mobile sau imobile, principale sau accesorii, etc.

In dreptul penal notiunea de patrimoniu in legatura cu infractiunile care se pot comite impotriva acestuia are un inteles mai restrans si se refera la bunuri nu ca o universalitate, ci la individualitatea lor susceptibila de a fi apropiate de faptuitor prin mijloace frauduloase ori de a fi distruse, deteriorate, tainuite, gestionate fraudulos, etc.

II. Obiectul juridic special al ocrotirii penale in cazul infractiunii de abuz de incredere contra avutului personal sau particular il constituie relatiile sociale de ordin patrimonial pentru a caror formare, desfasurare si dezvoltare este necesar un minim de incredere; incredere pe care subiectii raporturilor juridice patrimoniale trebuie sa si-o acorde si sa o respecte. Acest minim de incredere constituie un atribut pentru valoarea sociala a avutului, fara o atare incredere aceasta valoare nemaiputand genera relatii sociale normale.

Prin incriminarea si sanctionarea penala a abuzului de incredere se creeaza un mijloc de aparare a increderii si implicit a avutului personal sau particular, contribuind astfel la dezvoltarea si consolidarea relatiilor sociale de ordin patrimonial bazate pe incredere.

b. Obiectul material. Infractiunea de abuz de incredere are ca obiect material bunul mobil al altuia, care se gasea in detinerea celui care prin intervertirea titlului detinerii si-a insusit sau a dispus de acel bun.

Obiectul material al abuzului de incredere se caracterizeaza asadar, in primul rand, prin aceea ca nu poate fi decat un bun mobil.

Conform dreptului civil, exista trei categorii de bunuri mobile[2] si anume:

1. Bunuri mobile prin natura lor. Conform art. 473 Cod civil:

"Sunt mobile prin natura lor, corpurile care se pot transporta de la un loc la altul, atat cele care se misca de la sine, precum sunt animalele, precum si cele care nu se pot stramuta din loc decat printr-o putere straina, precum lucrurile neinsufletite".

2. Bunuri mobile prin determinarea legii; art. 474 Cod civil:

"Sunt mobile prin determinarea legii obligatiile si actiunile care au de obiect sume exigibile sau efecte mobiliare (adica bunuri mobile prin natura lor), actiunile sau interesele in companii de finante, de comert sau de industrie, chiar si cand capitalul acestor companii consta in imobile. Aceste actiuni sau interese se socot ca mobile numai in privinta fiecarui dintre asociati si pe cat timp tine asociatia.

Sunt asemenea mobile prin determinarea legii, veniturile perpetue sau pe viata asupra statului sau asupra particularilor".

3. Bunuri mobile prin anticipatie. Aceste bunuri nu sunt prevazute in codul civil, dar in doctrina se admite ca mobilele prin anticipatie sunt "acele bunuri care, prin natura lor, sunt imobile, dar pe care partile unui act juridic le considera mobile in considerarea a ceea ce vor deveni (fructele si recoltele neculese inca, dar instrainate prin act juridic, cu anticipatie)".

Trebuie mentionat ca bunurile imobile prin natura lor nu pot forma obiectul material al abuzului de incredere; cele asimilate imobilelor prin destinatia lor sau prin obiectul la care sunt atasate pot, dimpotriva, constitui obiect material al unui abuz de incredere.

Bunurile imobile prin natura lor, conform art. 462- 465 sunt: art. 463 "Fondurile de pamant si cladirile sunt imobile prin natura lor."; art. 464: "morile de vant, sau de apa, asezate pe stalpi, sunt imobile prin natura lor"; art. 465, alineat 1: "Recoltele care inca se tin in radacini, si fructele de pe arbori, neculese inca, sunt asemenea imobile".

Bunurile imobile prin destinatie, enumerate in art. 468-470 din Codul civil sunt, conform art. 468: "Obiectele ce proprietarul unui fond a pus pe el pentru serviciul si exploatarea acestui fond sunt imobile prin destinatie. Astfel: animalele afectate la cultura, instrumentele aratoare, porumbii din porumbarie, lapinii tinuti pe langa casa, stupii cu roi, pestele din iaz, etc."

Art. 469 precede ca "Proprietarul se presupune ca a asezat catre fond in perpetuu efecte mobiliare, cand acestea sunt intarite cu gips, var sau ciment, sau cand ele nu se pot scoate fara a se strica sau deteriora partea fondului catre care sunt asezate. Oglinzile unui apartament se presupun asezate in perpetuu, cand parchetul pe care stau este una cu braseria camerei.

Aceasta se aplica si la tablouri si alte ornamente".

O alta caracteristica a bunului mobil este ca acesta trebuie sa apartina altuia. Cand o persoana detine mai multe bunuri ale altuia, infractiunea va avea ca obiect material bunurile asupra carora s-a comis actiunea abuziva.

Daca pana in momentul savarsirii faptei bunul trecuse in proprietatea faptuitorului, existenta infractiunii este exclusa.

Roadele bunului detinut, aflate la faptuitor si insusite de acesta vor face parte si ele din obiectul material al infractiunii. Poate constitui obiect material al abuzului de incredere si bunul asupra caruia faptuitorul are numai un drept de coproprietate, daca acel bun este indivizibil, sau plusul care depaseste cota sa parte, in cazul unui bun divizibil.

Bunul mobil apartinand altuia, trebuie sa fie detinut de faptuitor sub orice titlu. Daca bunul nu este detinut de faptuitor, ci se afla in detinerea altuia ori este un bun iesit fara voie din detinerea unei persoane, faptul insusirii acestuia nu constituie infractiunea de abuz de incredere, ci infractiunea de furt si respectiv, infractiunea de insusire a bunului gasit.

Detinerea cu orice titlu a bunului presupune existenta unui raport juridic patrimonial in baza caruia se transmite detentia acelui bun cu obligatia restituirii sau a unei anumite folosiri. Cand bunul a fost incredintat pentru a fi vandut si a se achizitiona un alt bun, vor constitui obiect material al infractiunii banii obtinuti din vanzare sau lucrul achizitionat cu acesti bani, in cazul in care abuzul de incredere s-a savarsit cu privire la acestea.

3. Subiectii infractiunii de abuz de incredere

Infractiunea de abuz de incredere, ca orice infractiune, este susceptibila de o pluralitate ocazionala de subiecti activi, adica participanti: coautori, instigatori, complici.

b). Subiect pasiv direct este persoana de la care subiectul activ a primit pentru a pastra sau pentru a-i da o anumita destinatie bunul pe care si l-a insusit, iar subiectul pasiv indirect este persoana careia ii apartine bunul in cazul in care cel ce a predat faptuitorului bunul era si el un simplu detentor.

4. Situatia premisa. Aceasta consta in raportul juridic patrimonial existent intre persoana care detine un bun mobil al altuia si persoana de la care a primit acel bun sau altfel spus, situatia premisa consta in titlul in baza caruia faptuitorul detine acel bun. In temeiul acestui raport juridic persoana care detine bunul are obligatia fie de a-l pastra si restitui in momentul convenit, fie de a da o anumita intrebuintare acelui bun.

Situatia premisa este deci o relatie juridica de ordin patrimonial, care confera celui ce primeste bunul pozitia juridica a detentorului precar.[3]

Potrivit art. 213 Cod penal : "insusirea unui bun mobil al altuia, detinut cu orice titlu, sau dispunerea de acel bun pe nedrept, ori refuzul de a-l restitui."; deci situatia premisa consta in detinerea cu orice titlu a unui bun al altuia. Acest titlu deriva dintr-un raport juridic de drept civil, in baza caruia bunul este incredintat agentului in gaj, pentru transport, in depozit, mandat, imprumut de folosinta, etc.

Situatia premisa nu este indeplinita in cazul care raportul juridic existent nu confera detinerea bunului, ci pune numai pe o persoana in situatia de a efectua diferite operatii materiale asupra bunului sau de a veghea la paza unui bun (de exemplu, lucratorul care lucreaza la domiciliul clientului si caruia i se pun la dispozitie anumite materiale sau femeia de serviciu careia i se lasa la dispozitie lucrurile din casa), fiindca in aceste conditii bunul continua sa fie detinut de cel caruia ii apartine si, deci, in caz de insusire a bunului de catre cel ce avea numai contact material cu bunul va comite furt, iar nu abuz de incredere.

Bunul detinut, dupa cum am mai aratat, trebuie sa fie mobil. Bunul trebuie sa fie al altuia decat cel care il detine; prin a fi al altuia se intelege ca o alta persoana decat cea care detine bunul are in timpul cat dureaza acea detinere un drept ocrotit cu precadere de catre lege.

In cazurile in care legea ingaduia ca un bun dat in gaj sa ramana la debitor, acesta este socotit ca detine un bun al altuia, desi este proprietarul bunului, si va savarsi un abuz de incredere daca il va instraina. De asemenea, savarseste abuz de incredere cumparatorul unui bun cu plata in rate care instraineaza bunul inainte de a achita intregul pret atunci cand legea prevede ca vanzatorul pastreaza dreptul de proprietate pana la plata integrala a bunului.[4]

Expresia "cu orice titlu" indica sursa titlului, adica se arata ca titlul poate proveni dintr-un contract, dintr-un act al unei autoritati sau din orice situatie de fapt in baza careia se transmite detentia bunului cu obligatia restituirii sau a unei anumite folosiri.

Contractul este cel mai adesea intalnit in aceasta materia. Dar el nu este translativ de proprietate caci in acest caz nu se mai pune problema existentei abuzului de incredere. Ulterior dobandirii proprietatii, subiectul acestuia nu mai are cum sa insele buna credinta a fostului proprietar. Situatia premisa exista si in cazul conventiei care ii confera unei persoane dreptul de uzufruct asupra unui bun mobil corporal. Dreptul de uzufruct este un drept temporar care conserva pentru titularul sau inclusiv obligatii a caror nerespectare    ar putea atrage incidenta art. 213 Cod penal (spre exemplu obligatia de predarea bunului la termen este incalcata prin refuzul uzufructuarului de a restitui mobilul).

Revine organului judiciar obligatia de a cerceta daca intre faptuitor si subiectul pasiv a existat sau nu un raport juridic civil al carui continut sa se refere la bunul mobil asupra caruia poarta actiunea sau inactiunea infractionala.

Nu prezinta trasaturile unei situatii premisa a abuzului de incredere acea intrebuintare a bunului care nu inseamna un "transfer" - in sens juridic - "al detentiei".

Practic, ca situatie premisa poate sat orice contract care se refera la transmiterea detentiei bunului mobil intre parti.

Remiterea materiala a bunului este efectiva, aceasta insemnand ca in momentul savarsirii faptei bunul se afla la faptuitor. Acesta are cu bunul un contract obiectiv care concretizeaza obligatiile si drepturile ce i s-au oferit prin conventie.