Documentarea in biblioteca in forme clasice

Documentarea in biblioteca in forme clasice

Documentarea este un proces de invatare activa a tuturor informatiilor stiintifice privitoare la tema care face obiectul cercetarii. Ea constituie o latura importanta a creatiei stiintifice. A invata inseamna a repeta aceleasi trasee, pe aceleasi conexiuni. Documentarea reprezinta, asadar, o latura a creatiei stiintifice. Realizata in mod constiincios, documentarea poate conduce la atingerea obiectivului final de creatie (aflarea informatiei). Ea incepe prin consultarea catorva surse care ofera informatii despre tema chiar inainte de alegerea acesteia, in vederea formularii deciziei de alegere.

In procesul de documentare, dorim de fapt accesul la informatie. Informarea este procesul de procurare a surselor care contin informatiile stiintifice necesare invatarii. Astazi, procurarea informatiilor stiintifice necesare a devenit un proces atat facil, cat si dificil, deoarece tehnica moderna ne ofera o serie de informatii, iar volumul de informatii stiintifice a crescut enorm, avand de-a face cu o adevarata explozie.

Ca forme ale documentarii, intalnim documentarea in formele clasice (in biblioteci) si documentarea in forme moderne (baze de date informatice, internet, etc.)

Cea mai la indemana forma de documentare este documentarea in biblioteca. Aici gasim cele mai importante surse ale documentarii pentru subiectele pe care le avem de tratat. Exista biblioteci specializate, pe domenii, precum biblioteci de drept, de filozofie, de istorie etc., dar si biblioteci in care putem gasi o gama variata de lucrari din cele mai diverse domenii, precum Biblioteca Centrala Universitara sau Biblioteca Academiei Romane.

Sunt mai multe feluri de surse documentare in biblioteci: a) documente primare, care contin ideile sub forma de documente periodice sau neperiodice (legislatie, jurisprudenta); b) documente secundare, periodice sau neperiodice, rezultate din prelucrarea documentelor primare (reviste, referate, sinteze documentare, ghiduri bibliografice) c) documente tertiare, periodice si, mai ales, neperiodice, rezultate din prelucrarea documentelor secundare, sub forma de: bibliografii, culegeri de traduceri, sinteze de referate, microformate, etc.

Documentele secundare si tertiare, pregatite de personalul bibliotecilor ajuta doar pentru a ajunge la documentele primare. Studiul acestora din urma asigura succesul documentarii. Orice documentare care se limiteaza la documente secundare si tertiare ramane o pseudodocumentare.

Documentarea in biblioteci se realizeaza pe etape cu ajutorul unor instrumente specifice. Astfel, in etapa de informare documentarea se realizeaza cu ajutorul cataloagelor alfabetice si pe materii, existente in toate bibliotecile; in etapa de culegere a surselor se realizeaza prin fisare bibliografica, iar in etapa studierii surselor documentarea se realizeaza prin explorarea globala si rapida a fiecarei surse, ceea ce presupune trecerea in revista a cuprinsului, a prefatei si postfatei, a bibliografiei, a activitatii autorului, a editurii care o publica, a metodei folosite pentru analiza, a mesajului si contributiei personale a autorului fata de alte surse, a gruparii dupa criterii de importanta a tuturor surselor.

In sprijinul nostru, al cautatorului de informatie, orice biblioteca ne ofera catalogul bibliotecii[1].

Exista cataloage alfabetice pe subiecte si cataloage alfabetice pe autori.

Catalogul alfabetic pe subiecte ne ofera informatii din diverse ramuri ale dreptului. Spre exemplu: drept civil, drept penal, drept administrativ, drept constitutional etc. La randul lor, aceste ramuri cuprind subramuri, avand ca obiect diverse teme. Astfel, la drept civil, daca ne intereseaza partea de contracte, vom cauta la subiectul "contracte", sau, la drept constitutional, daca ne intereseaza tema Parlamentului, vom cauta la acest subiect.

Catalogul alfabetic pe autori serveste, de obicei, celor care stiu deja ceea ce vor sa caute. Acest tip de catalog este totdeauna mult mai sigur decat cel pe subiecte, deoarece compilatia sa nu depinde de interpretarea uneori subiectiva a bibliotecarului. Sa luam un exemplu foarte simplu: daca un anume autor, recunoscut ca un bun constitutionalist, scrie o carte despre regimul juridic al proprietatii in jurisprudenta Curtii Constitutionale, bibliotecarul poate este destul de tentat ca aceasta carte sa o treaca in catalogul de subiecte la drept civil, in realitate ea fiind o carte de drept constitutional. Nu totdeauna bibliotecarul este si un foarte bun specialist in toate domeniile dreptului.

Un alt argument in favoarea catalogului alfabetic pe autori este faptul ca, in general, un autor se specializeaza pe un anume domeniu sau pe cateva domenii. Este de ajuns sa cunosti o carte a lui, pentru ca atunci cand incepi sa cauti sa descoperi si alte lucrari pe teme similare scrise de el.

Cercetarea in biblioteca ofera marele avantaj ca multe din lucrarile vechi si foarte vechi nu le gasim decat in biblioteci. Nu exista surse alternative pe internet sau alte surse documentare[2].

In cazul cercetarii surselor bibliografice in biblioteca este nevoie de respectarea catorva reguli:

. In cazul unei teme de drept comparat este necesar cunoasterea a cel putin o limba straina. Spre exemplu, este foarte greu sa realizam o tema de cercetare in privinta regimului juridic al cetateniei in dreptul romanesc si cel francez, daca nu cunoastem limba franceza;

. Este de preferat sa cereti ajutorul bibliotecarului atunci cand nu va descurcati sau simtiti nevoia unui ajutor. Obtineti timp si avantajul de a castiga si eventuale informatii in plus fata de ceea ce aveti deja. Spre exemplu, este posibil sa cautati o carte pe o anumita tema, dar intre timp sa fi aparut, pe acea tema, o carte mult mai noua care inca nu a ajuns sa intre in catalogul bibliotecii, dar de a carei existenta sa stie bibliotecarul;

. Fiecarei carti pe care o cititi trebuie sa ii faceti o fisa in care sa se arate datele de identificare ale lucrarii: autor, titlu, editura, anul aparitiei, orasul si paginile citate, deoarece, atunci cand incepem sa redactam lucrarea, deja trebuie sa avem toate aceste date. Sunt multe carti pe care nu le putem imprumuta acasa sau uneori volumul de lucrari citite este destul de mare ca sa putem retine absolut toate informatiile legate de autor, lucrare, editura etc.;

. Nu deteriorati cartile si nu rupeti paginile care va intereseaza. In cazul in care doriti sa pastrati o parte din informatiile cuprinse in carte, cel mai bine solicitati bibliotecarului sa va dea voie sa fotocopiati paginile din carte care va intereseaza. Nu uitati ca, odata cu fotocopierea paginilor respective, sa faceti o copie si de pe coperta cartii pentru a putea sti ulterior din ce carte sunt acele pagini sau pe prima pagina fotocopiata sa treceti scris de mana, numele si prenumele autorului, titlul lucrarii, anul aparitiei, editura, orasul si paginile pe care le-ati fotocopiat;

. Nu uitati sa returnati cartile imprumutate. Asa cum voi aveti nevoie de ele este posibil ca si alti colegi de-ai vostri sa fie interesati de studierea lucrarii respective;

. Totdeauna faceti-va dosare pe teme cu fisele sau paginile fotocopiate din diverse lucrari pe domeniile pe care ati facut cercetari de-a lungul timpului. Nu aruncati aceste dosare, pentru ca nu se stie niciodata cand veti mai avea nevoie de ele.

Amintiti-va toate aceste reguli atunci cand aveti de cautat intr-o biblioteca si va veti usura foarte mult activitatea. Sunt lucruri practice pe care nu le gasiti in nici un manual de drept si pe care nu le veti face la nici un curs.