Notiunea de coruptie. Necesitatea unor
masuri severe pentru combaterea coruptiei

Disparitia comunismului in tarile est-europene, intre care si Romania, a fost insotita de dezintegrarea vechilor structuri politice, economice, juridice si administrative, dominate de centralism, birocratie, conformism si imobilism. Treptat, au inceput sa fie create premisele pentru trecerea la societatea civila si statul de drept, la economia de piata libera si concurentiala si la orientarea actiunilor si comportamentelor sociale si individuale pe baza de rationalitate, eficienta si profit.

Dar, procesul de tranzitie de la un tip de societate la altul nu se deruleaza lin si nici uniform, ci contradictoriu si conflictual, deoarece continua sa se mentina o serie de institutii, structuri si mentalitati birocratice, precum si unele reguli si norme sociale (si juridice) depasite sau perimate, dand nastere starii de anomie - lipsa eficientei si functionalitatii unor prescriptii normative, care perturba normala desfasurare a relatiilor dintre indivizi, grupuri si institutii.

In acest cadru, societatea romaneasca cunoaste, in prezent, o crestere debordanta a delictelor si crimelor comise prin violenta si agresivitate contra persoanei si patrimoniului, precum si o multiplicare fara precedent a actelor de coruptie care au efecte negative asupra structurii si stabilitatii grupurilor si institutiilor sociale si perturba major ordinea sociala si normativa a ansamblului social.[1]

Notiunea de coruptie

Termenul "coruptie" provine din cuvantul latin coruptio, caracterizand comportarea functionarului care, in schimbul banilor sau al altor foloase necuvenite, isi comercializeaza atributele functiei cu care a fost investit. Faptele de acest gen pun in pericol desfasurarea activitatii statului si a tuturor sectoarelor vietii sociale.[2]

Codul penal roman, intrat in vigoare la 1 ianuarie 1969, cu modificari ulterioare, cat si legile speciale nu dau o definitie termenului de coruptie si aceasta a determinat o extindere a continutului acestui concept dincolo de limitele sale firesti. Aceasta tendinta a fost accentuata dupa adoptarea Legii nr.83/1992[3] privind procedura urgenta de urmarire si judecare pentru unele infractiuni de coruptie.

Prin aceasta lege, sfera de aplicare a fost limitata la infractiunile de: luare de mita (art.254 Cod penal), dare de mita (art.255 Cod penal), primire de foloase necuvenite (art.256 Cod penal) si trafic de influenta (art.257 Cod penal). Dar, pentru ca legea foloseste expresia: "unele infractiuni de coruptie" s-a desprins concluzia ca ar exista si alte infractiuni din aceasta categorie, in afara celor mentionate expres de lege.[4]

Astfel, in categoria infractiunilor de coruptie unii autori au inclus toate acele infractiuni prevazute de Codul penal sau de legi speciale care se savarsesc pentru obtinerea unui profit sau avantaj material, cum sunt: unele infractiuni indreptate impotriva sigurantei statului (tradarea - art.155 Cod penal; spionajul - art.159 Cod penal; subminarea economiei nationale - art.165 Cod penal), infractiuni contra patrimoniului (furt - art.208-210 Cod penal; talharie - art.211 Cod penal etc.), infractiuni contra autoritatii, infractiuni contra sanatatii publice (traficul de stupefiante - art.312 Cod penal; falsificarea de alimente si alte produse - art.313 Cod penal) si altele.

Legea nr.78/2000, pentru prevenirea, descoperirea si sanctionarea faptelor de coruptie[6] a rezolvat aceasta situatie prin limitarea conceptului de coruptie la doar patru infractiuni: luarea de mita, darea de mita, primirea de foloase necuvenite si traficul de influenta.

Incercari de delimitare a notiunii de coruptie se fac si pe plan international, desi problema nu este tratata doar penal. Astfel, John A. Gardinier subliniaza ca fenomenului "coruptiei" nu i se poate da o singura definitie, deoarece coruptia este o problema nationala si internationala, cu multiple forme de manifestare si ca atare are si ea multiple acceptiuni.[7] Conceputa in cel mai firesc sens al cuvantului, coruptia este folosirea abuziva a puterii in avantaj propriu.

Conventia civila asupra coruptiei, adoptata la Strasbourg la 4 noiembrie 1999, defineste coruptia ca fiind "faptul de a solicita, de a oferi, de a da sau de a accepta, direct ori indirect, un comision ilicit sau un alt avantaj necuvenit ori promisiunea unui astfel de avantaj necuvenit care afecteaza exercitiul normal al unei functiuni sau comportamentul cerut beneficiarului comisionului ilicit sau avantajului necuvenit ori promisiunii unui astfel de avantaj necuvenit"[8].

Fenomenului coruptiei nu i se poate da deci o definitie universal-valabila pentru toate societatile, specialistii dreptului penal fiind de acord ca acest concept este, de cele mai multe ori, evaziv, ambiguu si reductionist. Astfel, pentru majoritatea sistemelor penale, de exemplu Codul penal american si Codul penal francez, coruptia este un concept prioritar normativ, desemnand incalcarea sau transgresiunea ilegala si imorala a normelor referitoare la indatoririle functionarului public, agentilor economici sau persoanelor care efectueaza diferite operatii financiare sau bancare.[9]

Pentru alte sisteme de drept penal, insa, coruptia desemneaza diferitele acte sau fapte ilicite prin utilizarea abuziva si frauduloasa a puterii (politice, judecatoresti, administrative) in scopul obtinerii unor avantaje personale de catre agentii publici (functionari, judecatori, conducatori economici). In aceasta bransa se inscriu Codul penal spaniol, cel portughez, Codul penal german.

In afara acceptiunii sale strict juridice, coruptia are si o dimensiune politica si institutionala. Formele coruptiei sunt mult mai variate, unele dintre ele ca favoritismul, ingerinta in activitatea functionarilor sunt considerate, daca nu acte cotidiene, cel putin abateri minore care nu pot sanctionate penal. Acestora li se adauga alte manifestari de coruptie, practicate pe o scara larga, care rezulta din influenta tot mai mediatizata a banului in viata politica, combinata cu descentralizarea puterii locale, urbanizarea rapida si internationalizarea relatiilor economice.[10]

Necesitatea unor masuri severe pentru

combaterea coruptiei

O contributie importanta in combaterea fenomenului de coruptie o are analiza aprofundata a factorilor care determina acest fenomen.

Factorii care determina existenta coruptiei sunt de o mare diversitate si pot fi clasificati in doua categorii: factori de ordin general si factori specifici.

Factorii de ordin general ar putea fi: costul ridicat al vietii, cu o tendinta de crestere continua, degradarea economiei cu consecinta saracirii cetatenilor, lipsa de elasticitate a politicii fiscale, inexistenta unor reglementari legale adecvate realitatii din tara noastra in acest moment.

Cauzele de ordin specific sunt de ordin politic, juridic, administrativ, socio-cultural. Intre aceste cauze se remarca prin influenta semnificativa factorii de ordin administrativ, aceasta deoarece prin perpetuarea birocratiei la nivelul aparatului administrativ, devine obligatorie obtinerea bunavointei functionarului pentru rezolvarea oricarei probleme. Inlaturarea sistemului lent de rezolvare administrativa a cererilor cetatenilor ar putea scoate la iveala climatul social defavorabil luarii si darii de mita, traficului de influenta, primirii de foloase necuvenite precum si altor fapte de abatere de la morala.

De asemenea, salarizarea insuficienta a functionarilor publici,[11] pe fondul general al costului ridicat al vietii, determina coruptibilitatea acestora, precum si o anumita toleranta sociala de a se ajunge pe cai nelegale la rezolvarea unor probleme.

In prezent, coruptia cunoaste o accentuare fara precedent si la toate nivelurile, actele de coruptie fiind prezente aproape la toate nivelurile vietii economice si sociale.

Astfel, potrivit estimarilor specialistilor, coruptia "costa" proprietatea publica din Romania anual aproximativ 1,5-2 miliarde de dolari. Principalii promotori ai acestui fenomen sunt agentii guvernamentali de la nivel central si local care administreaza proprietatea de stat. De asemenea, se apreciaza ca stoparea actiunilor de coruptie ar fi mai eficienta decat orice ajutor financiar international obtinut de tara noastra pana acum.

Majoritatea infractiunilor complexe descoperite in economie privind procesul de privatizare, transferurile nelegale de capital, sustragerile de mari proportii, sunt insotite de acte de coruptie, comise de multe ori de catre persoane cu functii de conducere sau cu atributii de control. De asemenea, numeroase acte de coruptie au fost determinate si prin implicarea in activitati cu caracter privat a unor factori de conducere, prin infiintarea directa sau prin intermediari, de firme cu profil similar unitatilor cu capital de stat si parazitarea acestora din urma.

In toate domeniile productive, in institutii de stat, in administratie, actele de coruptie se manifesta in legatura cu mentinerea salariatilor pe functii si la locurile de munca, angajarea persoanelor fara ocupatie si incadrarea absolventilor institutiilor de invatamant.

De aceea, avand in vedere gradul de pericol social foarte ridicat pe care il prezinta coruptia, se impune controlarea si sanctionarea faptelor de coruptie prin crearea unui cadru normativ adecvat, a unor organisme anticoruptie eficiente la nivel institutional si mai ales, prin luarea unor masuri de ordin educational. Masurile cu caracter educational presupun eliminarea mentalitatii de tip orientalo-balcanic si a tolerantei fata de mica coruptie, perceputa de opinia publica drept o dovada de buna crestere si recunostinta fata de functionarul care indeplineste un act conform atributiilor sale.

In prezent, in Romania se manifesta o preocupare sporita pentru combaterea acestui fenomen, concretizata in crearea de organisme specializate, inasprirea sanctiunilor, cooperarea cu alte tari si organisme internationale. In acest sens, reprezentantul permanent al Romaniei la Consiliul Europei a semnat, la data de 27 ianuarie 1999, alaturi de reprezentantii altor 18 state membre, Conventia penala privind coruptia, adoptata la data de 4 noiembrie 1998, in cadrul celei de-a 103-a sesiuni a Comitetului Ministrilor Consiliului Europei. Dispozitiile acestui document le completeaza pe cele ale Conventiei Uniunii Europene din mai 1997 si pe cele ale Conventiei OCDE din decembrie 1997.[12]

Tot in vederea stavilirii fenomenului coruptiei in Romania au fost infiintate o serie de organisme cu scopul de a stabili sfera de manifestare a acestui fenomen, de a-i limita extinderea si de a actiona pentru combaterea acestuia. Aceste organisme sunt de fapt comisii la nivelul Parlamentului Romaniei pentru investigarea unor abuzuri sau cazuri de coruptie, semnalate in anumite domenii ale vietii sociale.

Au fost infiintate, de asemenea si anumite structuri permanente care actioneaza in cadrul diferitelor autoritati publice, ca de exemplu: Directia de supraveghere si control vamal, care functioneaza in cadrul Ministerului de Finante si Brigada pentru combaterea crimei organizate si coruptiei in cadrul Inspectoratului General al Politiei.[13]

O contributie insemnata la descoperirea si sanctionarea faptelor de coruptie o are in prezent Parchetul National Anticoruptie, parchet specializat in combaterea infractiunilor de coruptie, infiintat la nivel national, prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr.43 din 4 aprilie 2002.[14]