Dreptul fiscal - Notiune. Principii

Dreptul fiscal - Notiune. Principii

Dreptul fiscal, ca ramura a dreptului public, reglementeaza raporturile juridice care se nasc in procesul colectarii impozitelor si taxelor de la PF sau PJ care obtin venituri sau detin bunuri impozabile ori taxabile

Din cuprinsul acestei definitii se pot desprinde cateva idei:

Dreptul fiscal este o ramura a dreptului public => raporturile juridice fiscale sunt raporturi de drept public reglementate de norme juridic de drept public. Fata de aceasta conceptie traditionalista insa, legislatia si practica au dezvoltat foarte mult si aspectul privat al dreptului fiscal Astfel, in ciuda faptului ca titlurile statului care au ca obiect impozite si taxe sunt si raman titluri executorii, pentru a caror realizare nu este necesara interventia magistratului, totusi exista mai multe situatii in care traditionalul caracter de drept public este atenuat de raporturi juridice in care egalitatea partilor si chiar posibilitatea contribuabilului de a formula pretentii de natura patrimoniala asupra statului modifica semnificativ conceptia traditionala cu privire la raporturile juridice fiscale.

Contribuabilul poate contesta orice act administrativ fiscal, orice act de executare, poate solicita instantei susgendarea actului administrativ ori suspendarea executarii silite, poate cere statului despagubiri pentru o impunere defectuoasa ori nelegala, are dreptul la rambursarea unor impozite (cazul T.V.A.) in anumite situatii, poate sesiza organele judecatoresti cu privire la abuzurile administrative ale functionarului fiscal sau poate justifica chiar o actiune judiciara intemeiata pe Conventia europeana a drepturilor omului pentru incalcarea articolului 1 cu privire la dreptul de proprietate.

Raporturile juridice fiscale se nasc in procesul colectarii impozitelor si taxelor, sau al administrarii acestora. Administrarea impozitelor si taxelor este o notiune legala folosita de codul de procedura fiscala, a carei arie de acoperire cuprinde nu numai colectarea, dar si inregistrarea fiscala, declararea impozitelor, inspectia fiscala si contenciosul fiscal.

Subiect al impunerii este orice PF sau PJ (de drept public sau privat) care realizeaza venituri ori detine bunuri impozabile ori taxabile. Principiul este universalitatea impunerii, exceptia fiind scutirea de la impunere, care trebuie sa fie expres, si limitativ prevazuta de legea fiscala)

Obiectul impunerii sunt atat bunurile cat si veniturile considerate de legiuitor ca fiind impozabile ori taxabile

Principiile dreptului fiscal

Principiile dreptului fiscal sunt definite de Codul fiscal in art. 3 si au urmatorul continut:

Ø      Neutralitatea, masurilor fiscale in raport cu diferitele categorii de investitori si capitaluri, cu forma de proprietate, asigurand conditii egale investitorilor, capitalului roman si strain;

Ø      Certitudinea impunerii, prin elaborarea de norme juridice clare, care sa nu conduca la interpretari arbitrare, iar termenele, modalitatea si sumele de plata sa fie precis stabilite pentru fiecare platitor, respectiv acestia sa poata urmari si intelege sarcina fiscala ce le revine, precum si sa poata determina influenta deciziilor lor de management financiar aupra sarcinii lor fiscale;

Ø      Echitatea fiscala la nivelul PF, prin impunerea diferita a veniturilor, in functie de marimea acestora;

Ø      Eficienta impunerii prin asigurarea stabilitatii pe termen lung a prevederilor Codului fiscal, astfel incat aceste prevederi sa nu conduca la efecte retroactive defavorabile pentru persoane fizice si juridice, in raport cu impozitarea in vigoare la data adoptarii de catre acestea a unor decizii investitionale majore.

Neutralitatea impunerii, certitudinea impunerii, echitatea fiscala si eficienta impunerii reprezinta principii de baza ale fiscalitatii unei economii libere.

Acestor principii legale li se mai poate adauga un principiu formulat de mai multi teoreticieni, care are in vedere contributia fiecaruia la sistemul fiscal proportional cu capacitatea sa contributiva. Aceasta inseamna consacrarea ideii de egalitate prin impunere preferabila principiului egalitatii in fata impunerii.

Desi exista argumente pro si contra pentru sustinerea oricareia din aceste doua idei, autorii prezentei lucrari se pronunta in favoarea egalitatii prin impunere, fie si pentru motivul unei echitati sociale mai mari decat acela al egalitatii in fata impozitului. Consideram ca este normal ca un cetatean care are o avere mai mare sa contribuie intr-o masura superioara la constituirea fondurilor generale ale societatii decat un cetatean care are o capacitate contributiva inferioara.

Izvoarele dreptului fiscal

Constitutia Romaniei este primul si cel mai important izvor al dreptului fiscal. Legea fundamentala a tarii reglementeaza in art. 56 obligatia cetatenilor de a contribui, prin impozite si taxe, la cheltuielile publice, intre indatoririle fundamentale cetatenesti, ceasta indatorire fundamentala insa trebuie sa fie garantata de asezarea justa a sarcinilor fiscale, de interzicerea oricaror alte prestatii in afara celor stabilite prin lege (Constitutia Romaniei, art. 56 alin. (3) consacra principiul nullum impositum sine lege si de reglementarea prin lege a modului de cheltuire a fondurilor generale ale societatii constituite din impozite si taxe.

In afara legii fundamentale, la sfarsitul anului 2003, au fost codificate de catre legiuitorul roman Codul Fiscal (Legea 571/2003) si Codul de procedura fiscala (O.G. nr. 92/2003).

Codul Fiscal strange la un loc principiile generale ale fiscalitatii, raportul dintre legea romana si tratatele internationale cu privire la impunere, inclusiv conventiile de evitare a dublei impuneri, principalele impozite si taxe din sistemul fiscal romanesc, incercarea de concentrare a tuturor acestor reglementari intr-un singur cadru normativ este laudabila. Modificarile permanente insa, modificari de esenta ale acestei reglementari precum si adaugarea prin reglementari secundare la normele juridice primare, slabeste foarte mult din efectul benefic produs initial.

Codul de procedura fiscala concentreaza toate reglementarile legale procedurale care tin de "administrarea impozitelor si taxelor', respectiv inregistrarea contribuabililor, declararea impozitelor si taxelor, stabilirea, verificarea si colectarea impozitelor si laxelor, solutionarea contestatiilor formulate de contribuabili impotriva actelor administrative fiscale.

Reglementarile secundare respectiv Normele, Instructiunile si Regulamentele de aplicare ale legislatiei fiscale, adoptate prin Hotarare de Guvern ori prin Ordin al Ministrului finantelor Publice, detaliaza in amanunt modul de aplicare a normelor fiscale sau procedural fiscale, continand reglementari si, uneori, chiar lamuriri necesare, in absenta carora aplicarea legislatiei fiscal ar fi dificila.

Deciziile Comisiei fiscale centrale constituite la nivelul Ministerului Finantelor Publice, a carei ratiune de functionare este interpretarea unitara a reglementarilor fiscale sunt obligatorii doar pentru organele fiscale, modul de interpretare a legii fiscale cuprinse intr-o Decizie a Comisiei putand fi infirmat pe cale judiciara prin hotarare judecatoreasca.

Impozitele, taxele si alte venituri ale bugetului de stat, indiferent de natura si subiectele de drept platitoare, se realizeaza in cadrul unor raporturi juridice care se nasc, se modifica si se sting in baza actelor normative prin care se reglementeaza relatiile fiscale.