Drepturile statului asupra mostenirii vacante

Drepturile statului asupra mostenirii vacante

Notiunea de mostenire vacanta

Potrivit art. 680 Cod civil (modificat prin Decretul nr. 73/1954 privind modificarea art 680 si 700 Cod civil), "in lipsa de mostenitori legali sau testamentari, bunurile lasate de defunct trec in proprietatea statului".

In interpretarea acestui text - controversat sub aspectul naturii juridice a dreptului statului asupra mostenirii, dar putin analizat sub aspectul cazurilor de vocatie concreta (efectiva) la mostenire a statului - in literatura de specialitate se arata ca "in lipsa de rude in grad succesibil si de sot supravietuitor si intrucit nu exista legatari, bunurile mostenirii trec in proprietatea statului".

O asemenea formulare de principiu nu este pe deplin satisfacatoare. Este adevarat ca in cazul lipsei totale a mostenitorilor legali si a legatarilor statul are vocatie succesorala concreta. Dar el are acest drept nu numai in acest caz. De exemplu daca nu exista mostenitori legali, iar defunctul prin testamentul lasat a instituit unul sau mai multi legatari cu titlu particular se va naste vocatia succesorala concreta a statului, chiar daca legatarii accepta legatul, deoarece legatarii cu titlu particular nu au vocatie asupra patrimoniului succesoral, ci numai asupra bunurilor determinate care fac obiectul legatelor, restul patrimoniului defunctului revenind statului. Deci vocatia concreta a statului poate coexista cu drepturile legatarilor cu titlu particular. De asemenea, ea mai poate coexista, in lipsa de mostenitori legali, si cu drepturile legatarilor cu titlu universal, in cazurile in care aceste legate nu epuizeaza intreaga masa succesorala. In general, daca in lipsa de mostenitori legali defunctul a dispus prin testament numai de o parte a averii sale, restul va trece in patrimoniul statului.

Dar nici formula "nefiind mostenitori legali sau legatari universali, mostenirea este vacanta" nu acopera toate ipotezele in care se naste dreptul statului asupra mostenirii. De exemplu, prin testamentul lasat, defunctul nu a desemnat nici un legatar; in schimb, a prevazut expres exheredarea mostenitorilor legali. In acest caz, daca unul sau mai multi dintre mostenitorii exheredati sint rezervatari, ei vor culege din mostenire - ca mostenitori legali - cota corespunzatoare rezervei lor, restul patrimoniului succesoral (cotitatea disponibila) revenind statului. Deci vocatia concreta a statului poate coexista si cu drepturile mostenitorilor legali.

Este si motivul pentru care unii autori, fara a formula o regula de principiu, enumera cazurile in care succesiunea poate fi considerata vacanta, sesizind si posibilitatea coexistentei drepturilor statului cu cele ale legatarilor (cu titlu universal sau cu titlu particular). Dezavantajul acestei metode consta in pericolul omiterii unor ipoteze posibile, de exemplu coexistenta dreptului statului cu drepturile mostenitorilor legali rezervatari exheredati.

De aceea, pentru interpretarea art. 680 Cod civil este utila formularea unui principiu, si anume: patrimoniul succesoral trece in proprietatea statului - in tot sau in parte - in cazurile in care fie nu exista mostenitori (legali sau testamentari), fie - chiar daca acestia exista - vocatia lor succesorala concreta nu se intinde asupra intregii mase succesorale. Cu alte cuvinte, "lipsa de mostenitori", in sensul art. 680 Cod civil, poate fi nu numai o lipsa totala, dar si una partiala. Evident, in toate cazurile prin "lipsa" se intelege nu numai absenta fizica a mostenitorilor, ci si absenta lor in sens juridic, determinata de renuntarea lor la mostenire sau de inlaturarea lor de la mostenire ca urmare a exheredarii, nedemnitatii sau revocarii pe cale judecatoresaca a legatului (si daca nu opereaza dreptul de acrescamint in favoarea unor comostenitori sau colegatari acceptanti).

Natura juridica

Problema naturii juridice a dreptului statului asupra mostenirii vacante este foarte controversata in literatura de specialitate.

Potrivit unei opinii - asa-numita teorie a desherentei - statul culege bunurile mostenirii vacante (privite ut singuli) in temeiul dreptului de suveranitate (iure imperii), dupa cum culege orice bun fara stapin aflat pe teritoriul sau.

Potrivit celei de‑a doua opinii - teoria dreptului de mostenire - statul dobindeste mostenirea vacanta (ca universalitate) in baza unui drept de mostenire legala (iure hereditatis).

Dificultatea solutionarii problemei provine mai ales din faptul ca textele legale nu sint lamuritoare in aceasta privinta. Astfel, art. 477 Cod civil si Decretul nr. 111/1951 supun unui regim identic mostenirile vacante si bunurile fara stapin, adica aceluiasi mod de dobindire (nu prin mostenire), ceea ce ar pleda in favoarea tezei suveranitatii. In schimb, art. 652 Cod civil prevede expres ca "statul devine mostenitor", iar art. 680 Cod civil - desi prevede numai "trecerea in proprietatea statului" a bunurilor lasate de defunct in lipsa de mostenitori - este situat in sectiunea "despre succesiunea sotului supravietuitor si despre a statului".

Dispozitiile privitoare la procedura succesorala notariala (in prezent art. 85 din Legea nr. 36/1995) sint invocate, de asemenea, de adeptii ambelor opinii. Sustinatorii teoriei suveranitatii subliniaza faptul ca notarul nu elibereaza reprezentantului statului un certificat de mostenitor (ca in cazul celorlalti mostenitori), ci un certificat de vacanta a mostenirii, de unde rezulta ca statul nu este mostenitor. In schimb, adoptii opiniei contrare invoca acest text in sprijinul teoriei dreptului de mostenire, aratind ca eliberarea certificatului de vacanta a mostenirii ar fi incompatibila cu dobindirea bunurilor succesorale prin exercitiul unui drept de suveranitate.

In sprijinul teoriei suveranitatii se mai invoca si lipsa dreptului de optiune al statului; in schimb, sustinatorii opiniei contrare subliniaza caracterul universal al dobindirii de catre stat a mostenirii, ceea ce este specific transmisiunii succesorale.

In practica judiciara, predominanta (in fapt chiar exclusiva) este solutia potrivit careia statul dobindeste succesiunea vacanta in calitate de mostenitor[1]. Cit priveste unele solutii - invocate in literatura de specialitate - adoptate de practica judiciara in privinta dreptului de optiune al statului sau al posibilitatii exercitarii acestui drept dupa expirarea termenului de prescriptie de 6 luni, din acestea nu se pot trage, nici direct si nici indirect, concluzii cu privire la natura juridica a dreptului statului asupra mostenirii vacante, fiindca acest drept al statului prezinta anumite particularitati, indiferent de faptul daca culege mostenirea iure imperii sau iure hereditatis.

Dominanta este teza - adoptata si in practica - potrivit careia statul culege succesiunea vacanta cu titlu de mostenitor. Faptul ca acest drept este mentionat si in textele legale care reglementeaza situatia juridica a bunurilor fara stapin (art. 477 Cod civil si Decretul nr. 111/1951) nu infirma aceasta teza, intrucit prin aceste texte legiuitorul nu si‑a propus sa rezolve natura juridica a dobindirii, fiind preocupat numai sa excluda orice situatie in care vreun bun ar ramine fara stapin. Pe de alta parte, denumirea actului care se elibereaza de notar (certificat de "vacanta" succesorala) exprima in mod adecvat situatia care urmeaza sa fie atestata, adica "lipsa" altor persoane indreptatite sa culeaga (total sau partial) masa succesorala. Daca in cazul celorlalti mostenitori notarul face o constatare pozitiva, in ipoteza mostenirii vacante el trebuie sa faca o constatare negativa.

Un element mai convingator este faptul ca statul dobindeste mostenirea vacanta nu cu titlu particular (cum se intimpla in cazul bunurilor abandonate sau parasite), ci cu caracter universal, bunurile fiind privite ca elemente ale unui patrimoniu, cuprinzind nu numai activul, dar si pasivul, ceea ce este specific transmisiunii succesorale.

Teza statului mostenitor nu contravine intereselor statului nostru.

Interesul practic al determinarii naturii juridice a dreptului statului asupra mostenirii vacante

In literatura de specialitate s‑a aratat ca problema calificarii naturii juridice a dreptului statului asupra mostenirii prezinta importanta practica atit in dreptul intern, cit si in dreptul international privat.

In dreptul intern, cind in cadrul devolutiunii succesorale nu intervine nici un element de extraneitate, problema acestei calificari nu prezinta importanta. In fundamentarea unei teze contrare autorii vizeaza ipoteza in care, prin testamentul lasat, defunctul a prevazut o clauza de exheredare a tuturor mostenitorilor (si fara a desemna vreun legatar). O asemenea dispozitie nu afecteaza cu nimic drepturile statului asupra mostenirii vacante daca se recunoaste ca el culege mostenirea in calitate de putere suverana, caci vointa testatorului este neputincioasa fata de drepturile suverane ale statului asupra bunurilor fara stapin.

In schimb, daca privim statul ca pe un mostenitor, clauza de exheredare ar urma sa i se aplice si lui, aceasta echivalind cu scoaterea din circuitul juridic al bunurilor mostenirii, ceea ce numai legea poate face. Drept urmare, o atare clauza ar fi nula si, in consecinta, s‑ar deschide succesiunea ab intestat in ordinea chemarilor legale.

Motivele care l‑au determinat pe testator sa prevada exheredarea tuturor mostenitorilor sai legali nu pot fi valabile pentru stat. Vointa lui nu putea fi scoaterea din circutul juridic a bunurilor lasate dupa moarte, ci inlaturarea de la mostenire a rudelor si a sotului supravietuitor. Or, este de principiu ca in interpretarea clauzelor testamentare trebuie sa se tina seama, inainte de toate, de vointa testatorului. Daca testatorul ar fi voit ca statul sa nu mosteneasca putea lasa sa mosteneasca vreun mostenitor legal sau sa desemneze un legatar universal. In orice caz, reinvierea vocatiei succesorale a mostenitorilor legali (prin nulitatea clauzei de exheredare) contravine in mod flagrant vointei testatorului.

Chiar daca s‑ar admite interpretarea testamentului in sensul exheredarii statului (alaturi de toti ceilalti mostenitori legali), clauza de exheredare nu ar trebui socotita nula, ci valabila, dar nu in temeiul art. 680 Cod civil (ca mostenitor), ci ca bunuri fara stapin, in baza art. 477 si 646 Cod civil si a Decretului nr. 111/1951. Pe acest temei statul poate culege si partea ce depaseste cota mostenitorilor legali rezervatari, in ipoteza in care testatorul, care a prevazut in testament o clauza de exheredare a tuturor mostenitorilor, a avut descendenti sau parinti ori sot supravietuitor (mostenitori rezervatari).

Deci oricare din cele doua opinii am adopta‑o in privinta naturii juridice a dreptului statului, el urmeaza sa culeaga - in tot sau, daca exista mostenitori rezervatari, in parte - bunurile vacante din cauza clauzei de exheredare totala. Deci problema calificarii dreptului statului nu prezinta importanta practica din acest punct de vedere.

A doua ipoteza - de fapt singura in care calificarea dreptului statului asupra mostenirii vacante - prezinta importanta practica se situeaza in domeniul dreptului international privat, adica vizeaza ipoteza in care, in cadrul devolutiunii succesorale legale, intervine un element de extraneitate.

Este vorba de ipotezele in care un cetatean roman decedeaza, fara a avea mostenitori, si lasa bunuri mobile in strainatate, sau un cetatean strain - domiciliat in Romania sau in strainatate - decedeaza fara mostenitori si lasa bunuri mobile pe teritoriul tarii noastre. In aceste ipoteze, bunurile mobile sint culese de statul al carui cetatean a fost defunctul, daca se accepta teza statului mostenitor, iar daca se accepta teoria suveranitatii (desherentei), de catre statul pe teritoriul caruia se afla bunurile.

Pentru rezolvarea acestei probleme este preferabila teza statului mostenitor, deoarece interesul pozitiv al statului de a putea mosteni bunurile vacante lasate de cetatenii sai in strainatate este mai mare decit cel negativ, ca alt stat sa poata mosteni bunurile mobile aflatoare pe teritoriul tarii noastre lasate de cetatenii straini decedati fara mostenitori.

Este adevarat ca adoptarea teoriei statului mostenitor poate duce la unele consecinte neconvenabile in relatiile cu statele care isi intemeiaza vocatia asupra succesiunilor vacante pe teoria suveranitatii. Cu toate acestea, reciprocitatea este asigurata si in raport cu astfel de state fiindca, nerecunoscind drepturile statului roman asupra bunurilor cetatenilor romani decedati fara mostenitori (aflate pe teritoriul statelor respective), nu pot pretinde nici ele recunoasterea vocatiei succesorale intemeiate pe suveranitate, care nu poate produce efecte extrateritoriale.

De altfel, in tratatele de asistenta juridica incheiate de Romania cu diferite tari se consacra teoria statului mostenitor in privinta bunurilor mobile succesorale vacante si nu se cunoaste nici o conventie internationala prin care statul nostru ar fi acceptat o reglementare contrara.

Este motivul pentru care, avind in vedere si solutiile adoptate in practica si in legislatiile mai multor tari, precum si argumentele infatisate mai sus, majoritatea autorilor sustin opinia dupa care statul culege mostenirea vacanta iure hereditatis.

Particularitatile drepturilor statului asupra mostenirilor vacante

Atare particularitati, caractere juridice deosebite se analizeaza in raport cu regulile aplicabile altor mostenitori, legali sau testamentari.

Toate aceste reguli speciale opereaza indiferent de solutia care se adopta in privinta naturii juridice a dreptului statului asupra mostenirii vacante. De altfel, unele divergente de pareri, existente sub aceste aspecte (de exemplu in privinta eliberarii certificatului de vacanta a mostenirii din oficiu sau a necesitatii intocmirii inventarului pentru limitarea raspunderii statului la activul mostenirii sau in privinta sezinei), nu sint determinate de teza adoptata de autorii in cauza cu privire la natura juridica a dreptului statului asupra mostenirii vacante.

Certificatul de vacanta a mostenirii. Momentul dobindirii mostenirii vacante de catre stat

Potrivit art. 85 din Legea nr. 36/1995, notarul public constata vacanta succesorala "la cererea reprezentantului statului" si elibereaza certificatul de vacanta succesorala dupa expirarea termenului de prescriptie a dreptului de optiune succesorala. Dar notarul public este obligat sa citeze autoritatea administratiei publice competenta a prelua bunurile in toate cazurile in care succesiunea urmeaza a fi declarata vacanta (art. 75 al. 3), putind incredinta administrarea provizorie a bunurilor unui curator desemnat, cu incunostintarea autoritatii administrativ-teritoriale (art. 73 al. 3). De altfel, constatarea existentei unei succesiuni vacante si a componentei acesteia se poate face si de catre instanta judecatoreasca, in mod direct, in lipsa certificatului de vacanta succesorala eliberat de notarul public.

In toate cazurile, indiferent ca vacanta mostenirii a fost constatata prin certificatul eliberat de notar sau direct prin hotarirea organului de jurisdictie, statul dobindeste mostenirea ope legis, de la deschiderea ei, potrivit regulilor generale. Certificatul de vacanta succesorala sau hotarirea judecatoreasca pronuntata in aceasta materie, la fel ca si certificatul de mostenitor sau hotarirea judecatoreasca prin care se constata drepturile succesorale ale altor mostenitori, nu au efect constitutiv, ci numai declarativ, dobindirea operind cu efect retroactiv de la data mortii celui care lasa mostenirea, potrivit regulilor generale, in legislatia noastra neexistind nici o dispozitie speciala care sa permita o alta solutie. Daca s‑ar sustine ca certificatul de vacanta a mostenirii sau hotarirea judecatoreasca are efect constitutiv, ar urma sa se admita ca intre momentul deschiderii succesiunii si data eliberarii lui (data expirarii termenului de optiune succesorala) mostenirea a ramas fara titular (hereditas iacens), ceea ce este inadmisibil in dreptul nostru, indiferent de teza acceptata in privinta naturii juridice a dreptului statului asupra mostenirii vacante.

Intrucit dobindirea de catre stat a mostenirii vacante are loc pe data deschiderii succesiunii, de la aceasta data urmeaza a se aplica, in privinta bunurilor din mostenire, regimul juridic aplicabil proprietatii de stat, in masura in care se pun probleme speciale datorita calitatii statului ca proprietar. De exemplu, daca prin actiune se cere recunoasterea dobindirii dreptului de proprietate prin uzucapiune asupra unui imobil dintr‑o mostenire vacanta, este necesara citarea in cauza si a statului, in principiu, prin autoritatea administratiei publice (consiliile locale).

Dupa eliberarea certificatului de vacanta a mostenirii notarul public nu mai poate elibera un alt certificat (de mostenitor). Acei care au pretentii la mostenire (de exemplu succesibilii care din motive de forta majora nu au putut accepta succesiunea in cadrul termenului de prescriptie de 6 luni sau care cer repunerea in termenul de prescriptie) ori au fost prejudiciati in alt fel prin eliberarea sau cuprinsul certificatului, pot cere prin justitie anularea lui si stabilirea drepturilor lor, dupa care notarul public va elibera certificatul de mostenitor pe baza hotaririi judecatoresti definitive si irevocabile. In privinta anularii certificatului de vacanta a mostenirii se aplica regulile prevazute si pentru anularea certificatului de mostenitor (art. 88 din Legea nr. 36/1995).

Daca mostenirea nu este vacanta, insa statul a fost gratificat prin testament, urmeaza sa i se elibereze certificat de mostenitor, iar nu certificat de vacanta a mostenirii. Aceasta solutie urmeaza a fi aplicata si in cazul in care statul este gratificat prin testament, iar in lipsa acestui legat mostenirea ar fi fost vacanta (deci ar fi revenit oricum statului), intrucit dobindirea prin legat se poate dovedi mai eficienta decit dobindirea succesiunii vacante (de pilda in cazul aparitiei unor succesibili care cer repunerea in termenul de prescriptie pentru motive temeinic justificate sau invoca suspendarea lui pentru caz de forta majora). Teoretic nu se poate exclude nici ipoteza in care statul este gratificat cu o parte din mostenire (de exemplu legat cu titlu universal), iar restul mostenirii devine vacanta (de exemplu prin renuntarea sau predecesul celuilalt legatar sau mostenitor legal). In ultimul caz notariatul urmeaza sa elibereze statului doua certificate: unul de mostenitor si altul de vacanta a mostenirii.

Raspunderea statului pentru pasivul mostenirii numai in limita activului

Indiferent de teza adoptata in privinta naturii juridice a dreptului statului asupra mostenirii vacante, se recunoaste unanim ca statul culege un patrimoniu, o universalitate si va fi tinut, prin urmare, de datoriile si sarcinile succesorale. Aceasta solutie se aplica si in practica judiciara: cind se iveste o vacanta succesorala, statul nu dobindeste bunurile respective cu titlu particular, ca bunuri individual determinate, ci cu titlu universal, ca elemente ale unui patrimoniu.

Din caracterul niversal al dobindirii mostenirii vacante de catre stat decurg anumite consecinte:

Deoarece statul dobindeste un patrimoniu, deci o universalitate, fiind un succesor in drepturi al defunctului, el va fi obligat fata de creditori in conditiile in care ar fi obligat orice mostenitor legal sau legatar universal acceptant al mostenirii sub beneficiu de inventar, neputindu‑se aplica, prin asemanare, reglementarile speciale care vizeaza trecerea in proprietatea statului a unor bunuri in conditii deosebite (de exemplu exproprierea pentru cauza de utilitate publica in conditiile art. 41 din Constitutie si a legii speciale)[2].

O alta problema - mai frecventa in practica - se pune in legatura cu obligatiile asumate de cel care lasa mostenirea prin antecontractul de vinzare-cumparare. Intrucit obligatia (de a face) asumata prin antecontract este o obligatie patrimoniala transmisibila prin mostenire, obligatia de a incheia contractul de vinzare-cumparare trece asupra statului, la fel ca si asupra oricarui alt mostenitor. Dar cumparatorul poate opta, potrivit principiilor aplicabile in materie, si pentru rezolutiunea antecontractului si restituirea pretului platit, in conditiile in care ar fi putut cere si impotriva vinzatorului-promitent (decedat).

Daca defunctul mostenit de catre stat ar fi avut calitatea de cumparator, care a platit - integral sau in parte - pretul, statul ar putea sa ceara si el pronuntarea unei hotariri judecatoresti care sa tina loc de contract de instrainare sau restituirea pretului potrivit regulilor aplicabile in materie, daca vinzatorul nu cere el pronuntarea hotaririi judecatoresti care sa tina loc de contract de vinzare-cumparare.

In toate cazurile se admite unanim ca statul raspunde de pasivul mostenirii dobindite numai in limita activului, caci nu ar fi admisibil ca societatea sa suporte pasivul din patrimoniul unei persoane fizice. De altfel, nici ceilalti mostenitori (persoane fizice) nu sint obligate in acest sens, putind renunta la mostenire sau accepta sub beneficiu de inventar. Cu atit mai mult statul care nu are drept de optiune succesorala nu poate fi obligat pentru pasiv decit in limitele activului.

Se pune intrebarea daca aceasta limitare a raspunderii statului pentru pasiv intra vires hereditatis este sau nu conditionata de intocmirea inventarului bunurilor succesorale (potrivit art. 705 Cod civil), cu consecinta raspunderii nelimitate a statului pentru pasivul mostenirii in lipsa acestui inventar?

In literatura de specialitate s‑a sustinut ca restringerea raspunderii statului in marginile activului succesoral nu va fi operanta decit daca s‑a oprit confuziunea patrimoniilor prin intocmirea unui inventar.

Ratiunile care justifica necesitatea inventarului in cazul mostenitorilor persoane fizice nu mai sint valabile in cazul statului. Prin formele care se intocmesc in vederea contabilizarii si valorificarii bunurilor trecute in proprietatea statului, oricind se poate dovedi componenta si valoarea acestor bunuri, chiar daca nu s‑a intocmit un inventar special. Pe de alta parte, legea nu prevede necesitatea inventarului decit in cazul in care succesibilul, exercitindu‑si dreptul de optiune succesorala, face declaratie de acceptare sub beneficiu de inventar. Or statul nu are drept de optiune succesorala.

Notarul poate proceda la intocmirea inventarului ori decite ori considera ca acesta este in interesul statului. Restringerea raspunderii statului pentru pasiv in limitele activului dobindit nu depinde de intocmirea acestui inventar, raspunderea nelimitata a statului fiind principial exclusa in toate cazurile, inclusiv in cazul in care statul este gratificat prin testament.

Inexistenta dreptului de optiune succesorala

Spre deosebire de ceilalti mostenitori, statul - in privinta dreptului avind ca obiect mostenirea vacanta (iar nu si eventualele legate lasate prin testament de de cuius) - nu are un drept de optiune succesorala. El nu poate renunta la mostenirea vacanta, de vreme ce bunurile succesorale, devenind fara stapin, ele ar reveni tot lui in baza art. 646 Cod civil si a Decretului nr. 111/1951. Acceptarea sub beneficiu de inventar este oricum inutila, fiindca statul raspunde pentru pasiv numai in limita activului si independent de intocmirea unui inventar special.

Neavind drept de optiune, termenul de prescriptie de 6 luni prevazut de lege pentru exercitarea acestui drept devine inaplicabil. Organul competent poate solicita eliberarea certificatului de vacanta a mostenirii, iar notarul sau instanta judecatoreasca pot constata vacanta mostenirii (si din oficiu) nelimitat in timp.

Problema sezinei

Potrivit unei opinii, statul nu se bucura de sezina. El va trebui sa ceara punerea sa in posesiune (art. 653 Cod civil) sub forma eliberarii de catre notarul de stat competent a certificatului constatind vacanta mostenirii (art. 24 din Decretul nr. 40/1953).

Dupa o alta parere, obligatia statului de a raspunde de datoriile si sarcinile succesiunii in limitele activului succeoral nu poate atirna de imprejurarea ca el ar intelege sau nu sa ceara punerea in posesie prin eliberarea certificatului de vacanta a mostenirii.

Ultima solutie - valabila si in privinta drepturilor dobindite prin succesiune - este in concordanta cu posibilitatea ca instanta sa constate direct dobindirea succesiunii de catre stat si cu lipsa dreptului de optiune. Chiar daca statul nu ar fi mostenitor sezinar propriu-zis, el poate sa actioneze sau sa fie actionat direct in justitie in legatura cu drepturile si obligatiile succesorale. Nu se exclude posibilitatea stapinirii de fapt de catre stat a bunurilor succesorale inainte de eliberarea certificatului de vacanta a mostenirii, mai ales in cazurile in care vacanta mostenirii este evidenta si orice intirziere, fie si de numai 6 luni, putea prejudicia interesele statului.