EFECTELE CONTRACTULUI (PUTEREA OBLIGATORIE A CONTRACTULUI )

EFECTELE CONTRACTULUI (PUTEREA OBLIGATORIE A CONTRACTULUI )

NOTIUNI GENERALE

INTERPRETAREA CONTRACTELOR

OBLIGATIVITATEA CONTRACTULUI IN RAPORTURILE DINTRE PARTI

OBLIGATIVITATEA CONTRACTULUI IN RAPORT CU PERSOANELE CARE NU AU CALITATEA DE PARTI CONTRACTANTE

EFECTELE SPECIALE ALE CONTRACTELOR SINALAGMATICE

NOTIUNI GENERALE

Efectul imediat al oricarui contract este acela de a da nastere la drepturi si obligatii, asadar se vorbeste despre puterea obligatorie a contractului.

Examinarea efectelor implica abordarea urmatoarelor aspecte principale:

a) stabilirea cuprinsului contractului, prin interpretarea corecta a clauzelor sale;

b) principiul obligativitatii contractului, privit sub trei aspecte:

- in raporturile dintre partile contractante

- in raporturile cu alte persoane

- in raporturile cu alte persoane care nu au calitatea de parti contractante

(principiul relativitatii efectelor contractului);

c) efecte speciale ale contractelor sinalagmatice:

- executarea concomitenta a obligatiilor reciproce

- exceptia de neexecutare a contractului

- suportarea riscului contractului

- rezolutiunea si rezilierea contractului.

INTERPRETAREA CONTRACTULUI

Interpretarea contractului permite o corecta determinare a insasi fortei obligatorii a acestuia. Ea nu se confunda cu proba lui, contractul fiind considerat ca exista.

Clasificarea juridica a contractului apare ca un prim rezultat al interpretarii.

Operatiunea nu se opreste insa aici, deoarece incadrarea juridica a contractului intr-o anumita categorie -calificarea lui- atrage dupa sine efectele juridice proprii acelei categorii; cuprinsul acestor efecte poate constitui, si el, la randul sau, obiect de interpretare.

Reguli de interpretare a contractelor

Reguli generale:

a) Prioritatea vointei reale a partilor (interpretarea se va face dupa intentia comuna a partilor contranctante, iar nu dupa sensul literal al termenilor - art.977 C.civ.).

Vointa reala trebuie dovedita. Pana la aceasta dovada, manifestarea (declaratia) de vointa, adica forma in care aceasta se prezinta, este singura realitate dovedita. Pana la proba contrarie, vointa declarata se considera a corespunde pe deplin vointei reale.

Dovada ca vointa reala a fost alta decat cea exprimata, se poate face atat cu elemente intrinseci contractului, cat si cu elemente extrinseci (tratative, discutii etc.).

Discordantele ce pot aparea intre vointa reala si forma in care a fost exprimata, nu trebuie confundata cu simulatia contractului, cand partile in mod intentionat urmaresc sa mascheze existenta unui act juridic real, dar secret, printr-un act juridic public, dar simulat.

b) Contractul produce, pe langa efectele expres aratate in el, si alte efecte.

c) Clauzele obisnuite intr-un contract se subinteleg, chiar daca nu sunt expres prevazute intr-insul (art.981 C.civ.).

Reguli speciale:

a. interpretarea coordonata a clauzelor contractului. Toatele clauzele alcatuiesc un intreg.Art.982 C.civil prevede ca" Toate clauzele conventiilor se interpreteaza unele prin altele, dandu-se fiecareia intelesul ce rezulta din intregul act".

b. Interpretarea clauzelor indoielnice (susceptibile de mai multe intelesuri sau confuze):

- se face in sensul care reiese din natura contractului (art.979 C.civ.);

- in sensul in care ele ar produce un efect, iar nu in cel in care nu ar putea produce nici unul (art. 978 C.civ.);

- dupa obiceiul locului unde s-a incheiat contractul (art.980 C.civ.);

- in folosul celui care s-a obligat (in dubio pro reo) (art. 983 C. civ.).

c. Alte reguli de interpretare:

- oricat de generali ar fi termenii intrebuintati de parti, obiectul contractului se reduce numai la lucrurile la care se pare ca partile si-au propus a contracta (art.984 C.civ.);

- cand partile, pentru a explicita continutul unei clauze, apeleaza la un exemplu, nu trebuie sa se reduca intinderea obligatiei la cuprinsul exemplului luat (art.985 C.civ.).

3. OBLIGATIVITATEA CONTRACTULUI IN RAPORTURILE DINTRE PARTILE CONTRACTANTE

Contractul este obligatoriu intre parti.

Art.969 C civ. Prevede :" Conventiile legal facute au putere de lege intre partile contractante". Principiul " pacta sunt servanda " se fundamenteaza nu numai pe cerintele morale ale respectarii cuvantului dat, ci si pe cerintele societatii insasi, ale sigurantei vietii juridice.

Exista o simetrie intre modul de incheiere a contractului si modul de modificare, desfacere ori desfiintare a acestuia.

Contractul este rezultatul unui mutuus consensus, deci si revocarea lui trebuie sa fie rezultatul unui mutuus dissensus.

Nu sunt excluse insa exceptii, cand este posibila denuntarea unilaterala a contractului. Aceste exceptii expres prevazute de lege sau contract. Ex. De denuntare unilaterala: incheierea fara termen, contractul de mandate, contractul de depozit. Clauza de denuntare unilaterala nu poate fi insa inclusa intr-un contract declarat de lege irevocabil (ex. Donatie ) si nu trebuie sa reprezinte o conditie potestativa din partea celui care se obliga (pentru ca insasi obligatia sub aceasta conditie este nula).

Alte cazuri de incetare, modificare ori suspendare a fortei obligatorii ale contractului sunt:

a. decesul partii contractante in contracte "intuitu personae" (ex. Imprumutul de folosinta sau mandatul);

b. prelungirea (prorogarea) legala a unor contracte peste termenele prevazute de parti (ex. Contractile de inchiriere a locuintelor);

c. interventia unui cause de forta majora care impiedica un timp executarea obligatiilor.

4. OBLIGATIVITATEA CONTRACTULUI IN RAPORT CU PERSOANELE CARE NU AU CALITATEA DE PARTI CONTRACTANTE

Principiul relativitatii efectelor contractului

Contractul incheiat nu poate nici profita, nici leza interesele tertelor persoane. Art. 973 C civ. Stabileste:" Conventiile n-au efect decat intre partile contranctante" . Trebuie distinsa problema efectelor contractului de cea a opozabilitatii fata de terti a contractului.

Efectele contractului (drepturile si obligatiile) care se nasc, se modifica ori se sting pe baza acordului de vointa, se produc numai intre partile contractante.

Fata de terti, contractul incheiat apare ca un fapt juridic care trebuie respectat, deci este opozabil tertilor.

Si consecintele juridice sunt diferite:

daca una din parti nu-si executa obligatiile ce-i revin din contract, raspunde pe temei contractual;

daca o terta persoana nesocoteste drepturile alteia ce izvorasc dintr-un contract, acea persoana va raspunde delictual, potrivit art.998 si urm. C.civ.

Din punct de vadere probatoriu, intre parti contractul se dovedeste conform regulilor de dovada ale unui act juridic; in schimb un tert poate invoca orice mijloc de proba pentru a dovedi existenta sau inexistenta lui, pentru ca fata de el acesta este un fapt juridic.

Contractul privit ca realitate sociala, ca fapt social, este

opozabil fata de oricine, chiar si fata de aceia care nu au participat la incheierea lui; aceasta este opozabilitatea contractului, care nu se afla in contradictie cu principiul relativitatii efectelor contractului.

De exemlpu partile pot invoca contractul fata de terti, ca titlu de dobandire a unui drept real sau de creanta, sau contractul poate fi invocat ca just titlu pentru uzucapiune.

Si invers: tertele persoane ar putea avea interesul sa invoce contractul, in folosul lor personal, impotriva partilor insesi din acel contract.

Domeniul de aplicatie al principiului. Parti. Terti. Categorii intermediare.

Partile sunt acele persoane care au incheiat direct sau prin reprezentant contractul.

Terti (penitus extranei) sunt acele persoane complet straine fata de contract sau in raport cu oricare dintre parti. Este sigur ca, fata de ei, contractul nu va produce nici un efect.

Intre cele daua categorii exista succesorii partilor,care , desi nu au participat la incheierea contractului, datorita raporturilor pe care le au cu partile contractante, suporta efectele acestui contract.

In aceasta categorie intermediara sunt inclusi; succesorii universali si cu titlu universal, succesorii cu titlu particular si creditorii chirografari ai partilor.

Succesorii universali sunt persoanele care succed, care dobandesc intreg patrimonial ( activul si pasiv) al uneia dintre partile contractante (mostenitorul legal, legatarul universal sau persoana juridica care primeste intregul patrimoniu al alteia prin comasare- fuziune sau absorbtie).

Succesorii cu titlu universal sunt persoanele care au vocatie la o fractiune din patrimonial uneia dintre partile contractante (o fractiune atat din activul cat si din pasivul patrimonial). Este situatia cand exista mai multi succesori legali ori testamentari care culeg fractiuni din mostenire.

Succesorii cu titlu particular sunt persoanele care dobandesc un drept anumit din patrimoniul uneaia dintre partile contranctante Ex.:cumparatorul unui bun, donatorul, cesionarul unei creante etc.

Fata de succesorii universali si cu titlu universal, contractele incheiate de autorul lor vor produce toate efectele. Fac exceptie contracte" intuitu personae" si efectele declarate de partile contractante ca fiind netransmisibile succesorilor.

In cazul succesorilor cu titlu particular, acestia vor fi tinuti numai de efectele contractelor incheiate de autor cu alte persoane si care au legatura cu dreptul transmis catre succesor, astfel drepturile ii profita, dar obligatiile in principiu nu-i sunt opozabile.

Exista exceptii in cazul obligatiilor propter rem si a celor scriptae in rem care, fiind strins legate de un anumit lucru, vor produce efecte si fata de succesorul cu titlu particular.

Creditorii chirografari sunt creditorii ale caror creante sunt garantate cu intregul patrimoniu al debitorului, care deci nu beneficiaza de o garantie reala care sa-l avantajeze. Ei pot inlatura opozabilitatea fata de ei a contractului incheiat de debitor fie pe calea actiunii pauliene (art. 975 C. civ.), daca actele sunt incheiate de debitor in frauda lor, fie pe calea actiunii in simulatie (art.1175 C.civ.).

Exceptii de la principiul relativitatii efectelor contractului

Sunt situatiile in care contractul incheiat produce efecte fata de anumite persoane care nu au participat in mod direct, nici prin reprezentare la incheierea contractului si nici nu au calitatea de succesori ai partilor.

In principiu, trebuie facuta distinctia intre drepturi si obligatii. Astfel, daca o persoana poate dobandi drepturi printr-un contract la care nu a participat si nici nu are calitatea de succesor; cu privire la obligatii, acestea in principiu nu pot apartine tertilor, cu exceptia obligatiilor ce izvorasc din contractul colectiv de munca.

a.) Promisiunea faptei altuia este contractul prin care debitorul se obliga sa determine o terta persoana sa-si asume un anumit angajament in folosul creditorului din contract.Este o aparenta exceptie de la principiul relativitatii.

Debitorul isi asuma, de fapt, el personal, obligatia de a determina pe tert sa-si ia un angajament fata de creditor.

Deci tertul nu este obligat direct prin contractul dintre debitor si creditor. Tertul poate fie sa refuze incheierea contractului (situatie cand se angajeaza raspunderea debitorului pentru neexecutarea obligatiilor), poate sa artifice contractul dintre debitor si creditor, fie poate sa incheie un contract cu creditorul in limitele promisiunii.

Promisiunea faptei altuia (promesse de porte-fort) de deosebeste de bunele oficii (bons offices) prin care promitentul promite ca va face ce-i sta in putinta pentru ca un tert sa contracteze cu creditorul. In acest caz, obligatia promitentului este numai o obligatie de mijloace si el va raspunde numai in masura in care culpa sa va fi dovedita.

In cazul promisiunii faptei altuia, obligatia promitentului este obligatie de rezultat la care opereaza prezumtia de culpa a debitorului pentru neindeplinirea ei.

b.) Stipulatia pentru altul (contractul in favoarea unei terte persoane), este contractul prin care se confera un drept unei persoane care nu este nici parte, nici reprezentant.

Este o exceptie reala de la principiul relativitatii efectelor contractului.

Stipulatia pentru altul este acel contranct prin care o persoana numita promitent, se obliga fata de alta persoana numita stipulant sa execute o obligatie in favoarea unei alte persoane, numita tert beneficiar.

Tertul devine, prin urmare, creditorul direct al promitentului. Exemplu: asigurarea pentru viata cuprinde o stipulatie pentru altul: asiguratorul promite asiguratului sa plateasca (in cazul decesului acestuia) o suma de bani- indemnizatia de asigurare a unui beneficiar pe care asiguratul l-a desemnat.Asiguratul este stipulantul, iar asiguratorul este promitentul.

Alte exemple: contractul de donatie cu sarcini, contractul de transport de bunuri (expeditorul convine cu carausul sa efectueze transportul si sa predea marfa destinatarului care este, evident, tert beneficiar); contractul de asigurare facultativa de persoane sau bunuri, cand se stipuleaza ca indemnizatia de asigurare(despagubirea sau suma asigurata) sa se plateasca unei terte persoane.

Conditii de validitate a stipulatiei pentru altul:

In primul rand trebuie sa indeplineasca toate conditiile de validitate cerute de lege in cazul oricarui contract (capacitatea partilor, consimtamantul, obiectul, cauza si, pentru unele contracte, forma).

In plus, la stipulatia pentru altul este nevoie de existenta vointei de a stipula in favoarea unei terte persoane care sa fie certa, neindoielnica, iar beneficiarul sa fie determinat sau macar determinabil, chiar daca s-ar referi la persoane viitoare(ex. Primul copil care se va naste stipulantului).

Efectele stipulatiei pentru altul:

-intre stipulant si promitent exista legatura specifica oricarui contract si deci obligatiile promitentului trebuie executate in raport cu drepturile subiective ale stipulantului, deci stipulantul poate cere promitentului sa execute angajamentele luate fata de el. Daca promitentul nu le executa, stipulantul poate cere rezolutiunea contractului sau executarea silita in natura sau prin echivalent banesc,

De asemenea, stipulantul are posibilitatea intentarii unei actiuni impotriva promitentului pentru executarea prestatiei fata de tert;

-intre tertul beneficiar si promitent exista doua efecte juridice:

1) promitentul poate opune tertului toate cauzele de nulitate, de caducitate sau de rezolutiune care afecteaza contractul. Din momentul in care beneficiarul a acceptat stipulatiunea pentru altul, dreptul tertului beneficiar devine irevocabil. Tertul beneficiar poate actiona in justitie promitentul, dar numai pentru a reclama executarea promisiunii. El nu poate cere rezolutiunea, caci el nu are nici un drept de a i se restitui prestatia furnizata de stipulant. El nu devine parte in contractul principal.   

2) Tertul beneficiar are un drept direct impotriva promitentului. Se pune intrebarea daca beneficiarul are vreo obligatie. Stipulatia pentru altul nu poate naste decat un drept in favoarea tertului si nicidecum o obligatie in sarcina sa.

In cazul in care s-ar pune problema unei datorii pe care trebuie sa o execute tertul, este absolute necesar ca acesta sa o accepte. Prin acceptare, tertul beneficiar adera la un contract incheiat de alte persoane (stipulant si promitent);

-intre tert si stipulant relatiile sunt create in mod indirect, dar ele sunt scopul stipulatiei (prestatia pe care stipulantul doreste sa o confere tertului prin intermediul promitentului). Acest interes poate fi cu titlu oneros (ex. Stipulantul are o datorie fata de tert care se va stinge prin plata facuta de promitent tertului) sau poate fi cu titlu gratuit ( o liberalitate, de exemplu asigurarea vietii permite o liberalitate fata de un tert beneficiar).

In concluzie, stipulatia pentru altul reprezinta o exceptie de la principiul relativitatii efectelor actelor juridice, caci tertul nu devine creditor si nici debitor, decat daca doreste acest lucru.

c.) Actiunile directe pentru plata unor sume de bani.

In unele cazuri, legea creeaza posibilitatea persoanelor, intre care nu exista relatii contractuale, de a actiona direct in vederea efectuarii platii pe una din partile acelui contract, invocand contractul fata de care terta persoana este straina.

Toate aceste actiuni directe au ca obiect plata unei sume de bani.Ex.: in cazul contractului de antrepriza de lucrari, potrivit art. 1488 C.civ. lucratorii(parti in contractul de subantrepriza) pot actiona direct pe beneficiarul constructiei pentru plata sumelor de bani ce li se cuvin, daca aceste sume nu au fost platite de antreprenor.

La fel, in cazul contractului de mandate; daca mandatarul, la randul lui, incheie un contract cu o alta persoana pentru indeplinirea mandatului, mandantului din primul contract i se recunoaste o actiune directa fata de submandatar, desi acesta din urma este tert fata de contractul prin care s-a produs substituirea (art.1542 al. final C. civ.).

d.) Simulatia este operatia juridica prin care partile incheie doua contracte; unul public, aparent, numit contract simulat, prin care se creeaza o anumita aparenta juridica care nu corespunde realitatii, si altul secret denumit, contrainscris, care corespunde vointei reale a partilor.

Aceasta institutie juridica care realizeaza concomitent doua operatiuni juridice, una reala si alta fictiva, se numeste simulatie.

Simulatia poate imbraca mai multe forme:

- Deghizarea. Contractul este deghizat daca aparent contractul este cu titlu oneros(vanzare-cumparare), dar in realitate el este cu titlu gratuit (donatie).

- Interpunerea de persoane In contractul public (aparent) apar unele persoane care nu sunt aceleasi cu cele existente in contractul secret (real), (ex. Beneficiar al contractului este alta persoana decat cea care figureaza ca beneficiar in contractul aparent). Trebuie sa se faca urmatoarea precizare: simulatia prin interpunere de persoana nu se confunda cu reprezentarea unde reprezentantul ce incheie contractul cu tertul actioneaza in numele si pe seama reprezentantului.

Simulatia are ca principal efect inopozabilitatea fata de tertele persoane ale contractului secret si, dupa caz, posibilitatea inlaturarii simulatiei pe calea actiunii in simulatie.

Temeiul legal al efectelor simulatiei il constituie art,1175 C. civ. , potrivit caruia "Actul secret care modifica un act public nu poate avea putere decat intre partile contractante si succesorii lor universali; un asemenea act nu poate avea nici un efect in contra altor persoane".

Deci intre parti contractante va produce efecte numai contractul secret-contrainscrisul (la fel si fata de succesorii universali si cu titlu universal al partilor).

Fata de terti va produce efecte numai contractul aparent, public, chiar daca acesta nu corespunde vointei reale a partilor.

Ca atare, sanctiunea specifica simulatiei este inopozabilitatea fata de terti a situatiei juridice reale.

Terti, in materia simulatiei, sunt succesorii cu titlu particular si creditorii chirografari. cand exista conflict intre ei, unii dorind sa invoce fata de parti contractul aparent, altii contractul ascuns, vor castiga tertii care se intemeiaza cu buna credinta pe actul aparent.

In anumite situatii, chiar succesorii universali sau cu titlu universal pot dobandi calitatea de terti in masura in care, prin simulatie, li s-au nesocotit interesele intr-o maniera frauduloasa.

Toate persoanele indreptatite de legiuitor pot apela la actiunea in simulatie prin care se tinde la dovedirea caracterului simulate al operatiunii juridice, inlaturarea contractului simulate si aceluia care corespunde vointei reale a partilor.

De regula simulatia este folosita pentru a eluda dispozitiile legale in materie fiscala (in actul aparent operatiunea juridica este incadrata la un prêt mai mic pentru a se plati o taxa fiscala mai mica).

Pe langa sanctiunea de drept civil ( inopozabilitatea contractului secret fata de terti) , simulatia poate atrage consecinte de ordin penal, fiscal.

5. EFECTE SPECIALE ALE CONTRACTELOR SINALAGMATICE

Caracteristica contractelor sinalagmatice este interdependenta obligatiilor reciproce ale cocontractantilor; obligatiile reciproce depind una de cealalta.

Datorita interdependentei obligatiilor contractele sinalagmatice au urmatoarele efecte specifice: exceptia de neexecutare, rezolutiunea contractului si suportarea riscului contractual.

1. Exceptia de neexecutare a contractului (exception non adimpleti contractus) se poate invoca in situatia in care, desi una din parti nu si-a executat propria obligatie, cere totusi celeilalte sa si-o execute pe a sa.

Partea careia i se pretinde executarea obligatiei poate sa se opuna, invocand exception non adimpleti contractus, care este invocate in cadrul cererii de executare a celeilalte parti si are ca efect respingerea acesteia, fara a fi nevoie de interventia instantei de judecata.

Exceptia de neexecutare nu are o consacrare ca atare in codul civil, dar apare implicit in multe dispozitii, ca exemplu in art. 1322 C,civ,(vanzatorul nu este obligat sa predea lucrul daca cunparatorul nu plateste pretul).

Exceptia de neexecutare reprezinta, pe de o parte, o garantie pentru creditor, iar pe de alta parte, un mijloc de constrangere pentru debitor, ca acesta sa-si execute obligatia.

Institutia exceptiei de neexecutare creeaza o situatie provizorie, caci refuzul de executare nu poate dura la infinit. Dintr-un alt punct de vedere, exceptia de neexecutare este o institutie de justitie privata.

Conditii pentru invocarea exceptiei

1) Conditiile pentru invocarea exceptiei de neexecutare privesc natura obligatiilor si natura exscutarii.

2) In ce priveste natura obligatiilor, exceptia de neexecutare se aplica tuturor obligatiilor sinalagmatice (inclusiv celor imperfecte).

Nu se aplica obligatiilor nascute din contracte distincte, chiar daca sunt incheiate intre aceleasi parti.

3) In ce priveste natura executarii este necesara existenta unei neexecutari a obligatiei de catre una din parti si buna-credinta a celui care o invoca. Nu intereseaza daca neexecutarea este completa sau partiala, ori daca este imperfecta. Exceptia trebuie invocata de partea care este de buna-credinta, nu de cea de rea-credinta careia neexecutarea ii este imputabila.

4) In sfarsit este necesar ca partile san nu fi convenit un termen de executare. Nu este necesar pentru invocarea exceptiei ca sa se adreseze unei instante de judecata sin nu este necesara punerea in intarzieire a debitorului.

Efectele invocarii exceptiei sunt de natura defensive (de aparare); partea care o invoca se limiteaza la a refuza executarea prestatiei la care este obligat. Efectele sunt temporare; obligatia e suspendata pana cand cocontractantul isi executa obligatia sa.

2. Rezolutiunea contractului

Rezolutiunea contractului este o sanctiune a neexecutarii culpabile a contractului sinalagmatic si consta in desfiintarea cu efect retroactiv a acestuia, partile fiind repuse in situatia anterioara.

Rezolutiunea se deosebeste de nulitate, desi unele dintre efectele sale sunt aceleasi cu efectele nulitatii. Exista insa doua deosebiri fundamentale: in cazul nulitatii, contractul incheiat a nesocotit conditiile de fond sau de forma cerute de lege, iar cauza de nulitate exista la momentul incheierii contractului, deci practic contractul nu a fost valabil incheiat; pe cand in cazul rezolutiunii, contractul este valabil incheiat dar ulterior acestui moment, intervine un motiv de desfiintare a efectelor lui, motiv care consta in refuzul nejustificat de executare a acestuia.

Singura trasatura comuna a nulitatii si respectiv rezolutiunii este retroactivitatea efectelor, ceea ce inseamna ca , in ambele situatii, partile sunt repuse in situatia anterioara momentului incheierii contractului.

Temeiul juridic al rezolutiunii este reciprocitatea obligatiilor din contractul sinalagmatic.

Pentru rezolutiune este nevoie de o hotarare judecatoreasca (1021 C.civ.).

Rezolutiunea contractului nu opereaza de drept, iar instanta are posibilitatea, de la caz la caz, sa dispuna rezolutiunea contractului sau chear sa acorde un termen de gratie partii care care nu si-a executat obligatiile.

Actiunea in rezolutiune poate fi intentata numai de partea care a executat sau este pe punctual sa-si execute obligatiile.

Pentru existenta rezolutiunii judiciare este necesar sa fie indeplinite cumulativ urmatoarele conditii:

-sa existe o neexecutare totala sau, in anumite cazuri, chiar partiala, a obligatiei de catre una din parti;

-neexecutarea obligatiei trebuie sa fie dovedita si sa fie imputabila debitorului obligatiei neexecutate. Daca se dovedeste existenta unei cauze de forta majora sau a unui caz fortuit, instanta nu va putea decide rezolutiunea, ci in cauza se vor aplica dispozitiile referitoare la suportarea riscului contractual in cazul contractelor sinalagmatice;

-debitorul obligatiei neexecutate sa fi fost pus in intarziere printr-una din Modalitatile prevazute de lege. De la caz la caz, instanta poate sa acorde debitorului termen de gratie pana cand obligatia va fi executata.

Pentru ca rezolutiunea judecatoreasca prezinta multe dezavantaje pentru creditor (punerea in intarziere a debitorului, acordarea termenului de gratie, pronuntarea rezolutiunii prin hotarare judecatoreasca), partile obisnuiesc sa insereze in contract anumite clauze privind rezolutiunea pentru neexecutare (rezolutiunea conventonala).

Clauzele contractuale exprese privind rezolutiunea contractului pentru neexecutare poarta denumirea de pacte comisorii si sunt derogatorii de la prevederile art.1021 C.civil.

Creditorul are drept de optiune intre a cere executarea sau rezolutiunea in cazul pactului comisoriu.

Efectele rezolutiunii constau in:

- desfiintarea retroactiva a contractului, cu repunerea partilor in situatia anterioara, acestea restituindu-si reciproc eventualele prestatii efectuate.

- Tertii se pot opune la restituire in masura in care au dobandit un drept propriu asupra acelor bunuri prin uzucapiune sau ca efect al posesiei de buna-credinta;

- obligarea la daune-interese a partii culpabile de neexecutarea obligatiilor si, deci desfiintarea contractului.

Rezolutiunea si rezilierea contractului

Rezolutiunea se aplica contractelor cu executarea instantanee, pe cand rezelierea se aplica contractelor cu executarea succesiva, dar amandoua duc la desfiintarea contractului.

Efectele sunt insa diferite. In timp ce rezolutiunea desfiinteaza contractul retroactiv(ex.tunc), rezilierea lasa neatinse prestatiile care au fost executate inaintea rezilierii desfiintand contractul pentru viitor (ex.nunc). Celelalte reguli sunt comune.

3. Riscul contractului

Problema suportarii riscului contractului se pune in situatia in care neexecutarea obligatiei se datoreaza interventiei fortei majore sau cazului fortuit, ce apar ulterior incheierii contractului.

Riscul lucrului il suporta proprietarul sau( res perit domino) .

In cazul contractelor sinalagmatice, daca una dintre parti este impiedicata de un caz de forta majora sau de un caz fortuit sa isi indeplineasca obligatia, deci fara a fi in culpa, riscul este suportat de debitorul obligatiei imposibil de executat (res perit debitori) si deci el nu va mai putea cere celeilalte parti sa isi execute obligatia sa.

Acest principiu care inseamna ca imposibilitatea fortuita de executare a unei obligatii antreneaza disparitia juridica a celeilalte obligatii, se intemeiaza pe reciprocitatea si interdependenta obligatiilor constituind un efect specific al contractului sinalagmatic.

In cazul particular al contractelor translative de proprietate al unui lucru cert determinat, regula este diferita si anume, daca lucrul cert a carui proprietate se transmite, in afara unor exceptii, de la vanzator la cumparator prin incheierea contractului, nu a fost inca predate, riscul contractual al pierii lucrului din forta majora va fi suportat de cumparator, care este proprietarul lucrului si creditor al obligatiei imposibil de executat de predare a lucrului.

Cu alte cuvinte, daca dupa incheierea contractului de vanzare-cumparare a unui lucru cert determinat, dar inainte de predare acesta piere fortuit, cumparatorul este obligat sa plateasca pretul, pentru ca el suporta riscul contractului, fiind proprietarul lucrului (res perit domino), desi nu va primi lucrul care a pierit .

In cazul in care obligatia a devenit numai partial imposibila de executat, fie se reduce in mod corespunzator contraprestatia ce ar urma sa fie executata de cealalta parte, deci se suporta riscul contractului numai in masura partii neexecutate de el, fie se desfiinteaza in intregime contractul in masura in care partea din obligatie care ar putea fi executata nu asigura realizarea scopului pentru care contractul a fost incheiat. In aceasta situatie riscul contractului este suportat in intregime de debitorul obligatiei imposibil de executat.

De la regula " res perit domino", in cazul contractului de vanzare-cumparare exista exceptii, cand riscul este suportat de vanzator, deci cand revenim la regula general de drept comun a suportarii riscurilor in materie de contracte sinalagmatice (res peri debitori) si anume in cazul:

bunurilor de gen care pot fi inlocuite cu altele (genera non pereunt), deci vanzatorul trebuie sa procure alt gen , sau altfel va fi obligat la plata daunelor-interese;

in care vanzatorul fusese pus in intarziere deoarece nu-si indeplinise obligatia de predare, riscul este al lui, afara de cazul cand face dovada ca bunul ar fi pierit si la creditorul-cumparator, chiar daca i-ar fi fost predate la termen;

bunurile viitoare (daca transferul bunului individual determinat urma sa se faca in viitor);

in care transferul este afectat de o conditie, problema riscului se rezolva in functie de felul conditiei. Daca este suspensiva, riscul este al vanzatorului. Daca conditia este rezolutorie, riscul este al cumparatorului.