ETAPELE CERCETARII INFRACTIUNILOR DE OMOR

Etapele cercetarii infractiunilor de omor

a. Etapa initiala a cercetarii omorurilor:

Activitatea anchetatorului in vederea stabilirii circumstantelor omorului, timpului, metodelor si circumstantelor omorului, metodelor si motivelor savirsirii lui, personalitatii victimei si a ucigasului la etapa initiala, de regula este legata de verificare multor versiuni, descoperirea si examinarea diferitor probe materiale. Realizarea acestei activitati necesita respectarea unor conditii stricte ce reiese din specificul acestor infractiuni:

a) cercetarea imediata si calitativa a locului infractiunii si a cadavrului;

b) organizarea bine determinata a conlucrarii cu colaboratorii politiei criminale in vederea efectuarii actiunilor operative de investigatie;

c) utilizarea eficienta a mijloacelor tehnico-stiintifice si ajutoarelor specialistilor (expertul medico-legal, criminalistul), la fel si posibilitatilor expertizei judiciare;

d) analiza datelor initiale, elaborarea versiunilor de ancheta si verificarea multilaterala a lor;

e) atragerea populatiei in vederea cautarii infractorului.

Temeiuri pentru intentarea dosarului penal pot fi:

depistarea cadavrului cu semnele unei morti violente;

informatia parvenita de la martorii omorului, la fel si de la persoanele patimase care au ramas in viata;

disparitia persoanei in circumstantele ce indica posibilitatea omoririi ei;

autodenuntarea;

descoperirea nemijlocit de catre organele de cercetare penala, anchetator sau procuror a indicelor infractiunii.

Solutionarea problemelor in privinta intentarii dosarului penal in cazurile depistarii cadavrului cu semnele unei morti violente sau ale unor parti a lui la fel, si in baza sesizarilor parvenite de la martorii savirsirii omorului nu formeaza o complexitate deosebita.

Iar in alte cazuri a depistarii cadavrului chestiunea in privinta intentarii dosarului penal poate fi solutionata numai dupa efectuarea cercetarii locului unde a fost descoperit cadavrul si stabilirea existentei semnelor mortii violente.

In cazul parvenirii informatiilor despre dispozitia persoanelor sau despre accidente, decizia in vederea intentarii dosarului penal, de regula, se primeste dupa verificarea lor preliminare, deoarece sesizarea despre dispozitia persoanei nu da dovada ca ea a fost ucisa sau a decedat in conditii necunoscute. In practica sunt cazuri cind omul pe neasteptate pentru cei ce-l inconjoara pleaca in alta localitate sau se ascunde de rude si cunoscuti din unele motive legale.

Este necesar de a stabili lipsa circumstantelor indicate si de a releva semnele ce dau temei pentru a face concluzii in vederea faptului ca disparitia persoanei poate sa aiba legatura cu omorul ei ori sinucidere.

Ca temeiuri pentru a face concluzii in privinta dispozitiei persoanei si presupunerii posibilitatii uciderii ei pot fi:

a) lipsa motivelor pentru dispozitia persoanei;

b) stabilirea temeiurilor pentru a banui unele persoane in cointeresarea lor ca persoana disparuta sa fie ucisa.

c) nerealizarea pina la capat a unor actiuni de obicei obligatorii, de catre cel disparut in cazurile permutarii benevole dintr-o localitate in alte (Ex: concedierea de la serviciu; scoaterea de al evidenta; vinzarea bunurilor).

d) gasirea la locul de trai a unor obiecte personale si documente de stricta necesitate.

e) informatii despre unele amenintari in adresa celui disparut din partea unor persoane concrete sau relatarile celui disparut cunoscutilor despre teama ca se va intimpla ceva cu el.

f) primirea de catre rude, cunoscuti a unor scrisori din numele celui disparut insa scrisul nu coincide cu scrisul persoanei disparute.[2]

Dupa intentarea dosarului penal si la inceputul cercetarii lui sarcina de baza a anchetatorului este examinarea, studierea circumstantelor cazului, relevarea si fixarea urmelor si altor probe mai ales a celora, care repede isi schimba caracterul sau dispar complet.

In orice situatie care se formeaza la inceputul cercetarii omorurilor, actiunile initiale de ancheta si actiunile operate de investigatie bine determinate in mod organizat si calitativ sunt baza descoperirii lor si identificarii infractorului.

Vorbind despre actiunile initiale de ancheta in literatura de specialitate se are in vedere acele actiuni oportune, adecvate incaperii cercetarii a unei sau altei categorii de infractiuni. Actiunile initiale de ancheta sunt efectuate cu scopul colectarilor datelor initiale despre infractor, metoda, timpul savirsirii infractiunii, adica acelor date ce asigura elaborarea unui plan desfasurat de cercetare.[3]

Succesul descoperirii si cercetarii infractiunilor depinde foarte mult de faptul de rapid sunt organizate si efectuate actiunile initiala de ancheta. Tinind cont de unele circumstante ale cazului aproape toate actiunile de ancheta practic pot fi initiale.

In acest context, pe dosarele privind sustragerile, legate de abuzul functiilor de serviciu, intentate din initiativa organelor de cercetare, ancheta in calitate de actiuni initiale de ancheta vor fi:

a) retinerea persoanei banuite in flagrant delict sau cu lucrurile sustrase asupra lui;

b) perchezitiile corporale;

c) perchezitiile la domiciliu;

d) ridicarile de obiecte si alte bunuri;

e) interogarile banuitilor;

In cazul pricinuirii leziunilor corporale:

a) interogarea patimasului;

b) cercetarea la fata locului;

c) ascultarea martorilor;

d) cercetarea imbracamintei victimei;

e) numirea expertizei medico-legale.

In asa fel, numarul si consecutivitatea actiunilor initiale de ancheta variaza in dependenta de caracterul evenimentului cercetat si de circumstantele lui concrete.

In cazul omuciderilor ca actiuni initiale sunt considerate:

a) cercetarea la fata locului;

b) expertiza medico-legala;

c) ascultarea martorilor;

d) actiunile operative in vederea descoperirii infractiunilor;

e) identificarea victimei.

In dependenta de datele initiale, in baza carora a fost intentat dosarul penal, la etapa initiala a cercetarii omorurilor pot fi urmatoarele situatii tipice:

a) este depistat cadavrul unei persoane necunoscute cu semnele unei morti violente;

b) sunt depistate unele parti ale cadavrului dezmembrat fara careva informatii despre cele intimplate;

c) sunt informatii despre dispozitia persoanei (sesizarea rudelor);

d) autodenuntarea infractorului (imediat sau peste un oarecare termen dupa comiterea omorului);

e) sesizarea din partea institutiilor medicale in privinta acordarii unui ajutor medical patimasilor vii (in cazul tentativei de omor; sinuciderilor s.a.)

In cazul descoperirii cadavrului cercetarea, de regula, se incepe cu cercetarea la fata locului. Daca victima este necunoscuta atunci in cadrul efectuarii cercetarii la fata locului se stabilesc datele despre personalitatea ei: sint examinate si fixate detaliat semnele exteriorului cadavrului, imbracamintea obiectele personale, se organizeaza prezentarea lui spre recunoastere s.a.m.d.

O insemnatate esentiala are interogarea martorilor oculari a infractiunii sau pe acei care primii ai depistat cadavrul. Ei pot marturisi despre unele semne individuale ale infractorului si despre alte circumstante ale savirsirii omorului.

Dupa cercetarea cadavrului, in dependenta de rezultatele ei si de imprejurarile locului faptei se poate efectua chestionarea cetatenilor in vederea identificarii patimasului. In baza datelor colectate, sint inaintate toate versiunile posibile in privinta circumstantelor cazului si cauzelor lui, personalitatea patimasului si participantilor la infractiune este stabilit planul verificarilor, sint efectuate masuri operative de investigatie.

In cazurile depistarii unor parti ale cadavrului dezmembrat, cercetare la fel incepe cu cercetarea locului unde au fost gasite, interogarea martorilor, organizarea cautarii altor parti ale cadavrului, examinarea medico-legala a fragmentelor gasite in scopul primirii informatiei despre personalitatea victimei. Actiunile operative de investigatie, ce sunt efectuate paralel cu actiunile de ancheta, sunt indreptate in mod primordial la cautarea tuturor membrelor, partilor ale cadavrului, stabilirii persoanelor care au disparut fara veste in localitatea data, relevarea tuturor circumstantelor cazului si stabilirea cercului de persoane banuite de savirsirea infractiunii. Daca dupa aceste parti ale cadavrului a fost identificata victima, atunci este necesar de a stabili locul ei de trai, efectuarea cercetarii locuintei ei si la fel a locului unde a fost vazuta victima in viata.[5]

Cercetarea in legatura cu primirea sesizarii despre disparitia persoanei incepe, de regula, cu elaborarea versiunilor de ancheta, indreptate la lamurirea circumstantelor si cauzelor disparitiei, determinarii locului aflarii ei ori a locului depistarii cadavrului. In aceste scopuri sint efectuate interogarile persoanelor ce au depus cererea si a altor persoane care l-au cunoscut; in privinta modului lui de viata, legaturile cu rudele, cauzele posibile ale disparitiei lui sa in privinta locului unde poate acesta sa se afle.

In afara de aceasta, se efectueaza cercetarea apartamentului li a locului de munca ale celui disparut, sint ridicate fotografiile care pot fi folosite pentru cautarea si identificarea lui, la fel se examineaza scrisorile, agendele personale, etc.

In cazurile autodenuntarii insasi a ucigasului ca actiuni de baza ale anchetatorului sau ale organelor de cercetare penala sunt perchezitia corporala si a domiciliului acestuia, cercetarea locului omorului si a cadavrului, si in afara de aceasta este numita expertiza medico-legala a cadavrului. In dependenta de datele strinse in procesele efectuarii acestor actiuni de anchete sint inaintate versiunile si este intocmit planul cercetarii de mai departe a acestei infractiuni.

Inceputul anchetarii dosarelor atentate in legatura cu tentativa de omor, sinucidere sau vatamarea integritatii corporale, isi are specificul sau in legatura cu faptul ca patimasul a ramas in viata sau poate fi pe pat de moarte, sau intr-o stare grava. De aceea actiunile initiale de ancheta si consecutivitatea lor in aceste cazuri sunt determinate in dependenta de starea sanatatii patimasului, adica este in stare sa fie interogat sau nu.

In dependenta de rezultatele interogarii patimasului sunt inaintate anumite versiuni concrete si se efectueaza careva actiuni de ancheta pentru verificarea lor: cercetarea locului faptei, interogarea persoanei care a fost indicata de victima ca fiind infractor, interogarea martorilor oculari, retinerea si interogarea celor banuiti.

Independent de situatia ce s-a format la inceputul cercetarii circumstantelor omorului, actiunile initiale de ancheta si activitatile operative de investigatie trebuie sa fie planificate in asa mod ca ele sa contribuie la:

a) stabilirea datelor despre mecanismul si cauzele savirsirii infractiunii;

b) stabilirea martorilor;

c) primirii informatiei necesare despre victima si ucigas;

d) posibilitatea elaborarii versiunilor de ancheta, bazate pe datele stabilite in procesul cercetarii;

e) posibilitatea intocmirii unui plan bine determinat ale actiunilor de ancheta, elaborarii si efectuarii unor operatiuni tactice in baza sarcinilor cercetari situatiei create.

In cazul descoperirii scheletului cadavrului sau a unor parti a lui, in baza datelor cercetarii la fata locului si interogarii martorilor, daca ei sunt stabiliti, este posibila efectuarea operatiunii tactice "identificarea cadavrului": prezentarea spre recunoastere, numirea expertizei medico-legale, efectuarea reconstructiei sculpturale a portretului dupa craniu.[6]

In dependenta de felul omorului, de actiunile infractorului in vederea ascunderii lui si alte circumstante, la etapa initiala de cercetare poate aparea necesitatea de a efectua si alte operatiuni tactice: (Ex: stabilirea locului savirsirii infractiunii, - cind datele cercetarii locului gasirii cadavrului arata la faptul ca acest loc nu este locul cauzarii mortii; urmarirea infractorului dupa "urme fierbinti" - cind faptul omorului este cunoscut imediat dupa savirsirea lui si infractorul nu putea sa fuga departe; retinerea infractorului - cind el este stabilit si identificat.)

b. Etapa ulterioara a cercetarii omorurilor

Sarcinile de baza a etapei ulterioare a cercetarii omorurilor sunt de a stabili:

a) daca aceasta infractiune a fost savirsita de persoana care a fost stabilita ca banuita in comiterea omorului;

b) daca au ost coparticipanti;

c) in ce conditii a fost ea savirsita;

d) care sunt cauzele si conditiile ce au conditionat savirsirea omorului.

In asa dependenta de felul omorului si metoda savirsirii lui la aceasta etapa sint concretizate si alte circumstante care formeaza obiectul probatiunii, daca este ele n-au fost stabilite la etapa initiala de cercetare si in privinta lor n-au fost colectate toate probele necesare.

Continuarea etapei ulterioare in fiecare caz de omor aparte, este conditionata de specificul situatiilor de ancheta efectuate in scopul verificarii lor si de caracterul masurilor operative de investigatie. Etapa ulterioara a cercetarii incepe, de obicei, dupa punerea sub invinuire a persoanei banuite si interogate ei.[7]

Deoarece banuitul, in aceasta perioada are destula informatie despre rezultatele cercetarii este cointeresat direct in cercetarea acestui caz, in momentul punerii sub invinuire el conducindu-se de interesele sale personale, isi alege o pozitie determinata fata de cele comise si fata de invinuirea inaintata. Situatiile tipice conditionat de pozitia banuitorului sunt:

a) el recunoaste complet vinovatia sa;

b) recunoaste partial vinovatia;

c) nu recunoaste vinovatia sa.

In primul caz (dupa punerea sub invinuire banuitul recunoaste complet vinovatia sa deseori depozitiile banuitului coincid cu versiunea invinuirii si datele faptice, incluse de anchetator in baza acesteia. Insa sunt cazuri cind invinuitul recunoscind vinovatia in comiterea omorului, neaga existenta intentiei, batjocora fata de    patimas, de un grup de persoane), face trimitere la faptul ca omorul a fost savirsit din imprudenta sau in stare de afect.

In cazurile indicate depozitiile banuitului sint fixate si sunt minutios verificate. Dupa recunoasterea neadevarata al infractorului se poate ascunde ponegrirea persoanei nevinovate, incercarea infractorului de a ascunde alte infractiuni.

Se intilnesc cazuri cind in cadrul coinciderii recunoasterii invinuitorului cu versiunea invinuirii, anchetatorul considera ca scopul cercetarii infractiunii date este atins si limiteaza actiunile de mai departe numai la consolidarea acestor depozitii, - inregistrarea audio pe banda magnetica sau verificare depozitiilor la fata locului (invinuitul in prezenta martorilor asistenti arata cum a fost savirsita infractiunea, actiunile lui sunt fixate cu ajutorul inregistrarii video) - deoarece acest lucru contravine legii si nu este admisibil.

Recunoasterea invinuitului in savirsirea omorului poate fi ca proba, ce confirma versiunea invinuirii numai in cazul, cind depozitiile lui contin asa date despre anumite circumstante care-i pot fi cunoscute numai lui (in legatura cu comiterea infractiunii date) si se adeveresc de anumite probe concrete. De aceea recunoastere invinuitului, ce contine careva informatii noi despre circumstantele omorului, cauzelor, pricinilor lui trebuiesc analizate pe calea colaborarii versiunilor corespunzatoare, sa fie critic verificate la fel ca si depozitiile in care el nu recunoaste vinovatia sa.

Metoda cea mai importanta de verificare a depozitiilor invinuitului, in privinta recunoasterii savirsirii omorului, este interogarea lui minutioasa si detaliata. In procesul interogarii trebuiesc relevate toate circumstantele ce se includ in obiectul probatiunii. O atentie deosebita trebuie indreptata in privinta aflarii motivelor omorului, metodei savirsirii lui, actiunilor in vederea ascunderii faptului omorului si a urmelor savirsirii lui, actiunilor in vederea ascunderii faptului ca omorului si a urmelor savirsirii lui. Intrebarile trebuie sa fie puse in asa mod ca raspunsurile date la ele sa fie posibile de a fi verificate. Persoanele numite de infractor trebuiesc gasite si interogate iar probele materiale gasite, cercetate, prezentate lui spre recunoasterea si anexate la dosar. Invinuitul trebuie sa fie examinat in scopul depistarii pe corpul si hainele lui a urmelor infractiunii, iar in cazurile prevazute de lege, de a numi corespunzator expertiza medico-legala sau psihiatrica. Uneltele savirsirii infractiunii si alte corpuri delicte gasite in urma numirii lor de infractor la fel pot fin indreptate spre efectuarea expertilor: criminalistice, biologice sau medico-legale; daca este necesar de a clarifica anumite intrebari hotarirea carora necesita efectuarea anumitor cercetari specifice.

In situatia, cind invinuitul recunoaste partial vinovatia sa si contesta pretentia intentiei sau altor circumstante ce agraveaza vinovatia lui, depozitiile infractorului trebuie minutios fixate si verificate critic. In aceste cazuri e important de a detaliza intrebarile pe fiecare fapt negat sau confirmat de infractor si la fel de a pune intrebarile ca raspunsurile la ele sa poata fi verificate. Tactica interogarii in aceste cazuri trebuie sa contribuie la primirea raspunsurilor concrete si adevarate, excluderii din depozitii a lacunelor si necorespunderilor, la fel si descoperirea depozitiilor mincinoase.[8]

Deseori se intilnesc situatii, cind banuitul nu numai neaga vinovatia sa in comiterea omorului, ci si faptul informarii lui in privinta omorului, soartei patimasului, ori indica la un posibil accident, sinucidere. La interogarea banuitului in asa cazuri este important de a afla daca il cunoaste pe patimas, care erau relatiile dintre ei, cind l-a vazut pe el ultima data etc. O atentie deosebita la interogarea a astfel de banuiti trebuie de atras atentia la necorepunderea dispozitiilor cu datele faptice care constituie baza versiunii vinovatiei lui.

Uneori pentru a demasca invinuitul in comiterea omorului este necesar de a efectua citeva interogari care pot fi imbinate cu alte actiuni de ancheta, cum ar fi: experimentul judiciar, verificare depozitiilor la fata locului, confruntarea.

In procesul interogarii invinuitului, in astfel de cazuri este necesar de a atrage atentia asupra inexactitatilor in depozitii, de a prezenta anumite probe materiale, de a clasifica insemnatatea lor. Lamuririle banuitului pe aceste intrebari trebuiesc detaliat fixate, iar apoi verificate cu ajutorul efectuarii altor actiuni de ancheta. Daca invinuitul face trimitere la alibi, este necesar in cadrul interogarii de a clarifica: cind, unde si in legatura cu ce fapt el se afla in localitatea mentionata, cind si cu ce transport s-a deplasat el acolo, cit timp s-a aflat el acolo, cu ce s-a ocupat, cine si pe cine a vazut acolo. Uneori insasi banuitul indica martorii pentru confirmarea alibiului sau. Verificarea minutioasa a acestor depozitii permite de a confirma sau nega alibiul invinuitului.

La verificarea alibiului trebuie de tinut cont de faptul ca uneori chiar persoana nevinovata apare sa faca gresit trimitere la alibi, care precis nu tine minte unde a fost, cu cine s-a intilnit si cu ce s-a ocupat intr-o perioada strict determinata. Si de aceea pentru consolidarea versiunii invinuirii nu este de ajuns contestarea alibiului. Este necesar de a stabili concret, ca invinuitul anume in acest timp sigur se afla la locul savirsirii infractiunii.

Uneori persoana invinuita de savirsirea omorului, necontestind faptul aflarii lui la locul infractiunii, sustine ca ea a fost savirsita de alta persoana. Acest fapt tot trebuie minutios verificat. Persoana asupra careia arata invinuitul ca fiind ucigas trebuie stabilit si interogat. In afara de aceasta este necesar de a clarifica daca se afla aceasta persoana la locul infractiunii, ce cunoaste despre circumstantele omorului, daca il cunoaste pe patimas, in ce raporturi era cu el s.a. In dependenta de rezultatele interogarii versiunile de ancheta se concretizeaza si se verifica. In cazurile indicate depozitiile invinuitilor si banuitilor pot fi verificate pe calea cercetarii la fata locului, in prezenta lor, interogarii martorilor, ce sunt indicati de ei, efectuarii confruntarilor, experimentului judiciar si numirii expertizelor. In mod analogic verificate depozitiile ce sustin faptul ca omorul a fost savirsit de un infractor necunoscut.[9]

In asa fel, situatiile ce se formeaza la etapa ulterioara a cercetarii omorurilor, depind foarte mult de pozitia procesuala concreta luata de catre banuit dupa inaintarea ordonantei de punere sub invinuire.

Sarcinile de baza a operatiunilor tactice la aceasta etapa sint: verificarea versiunilor corespunzatoare    si colectarea probelor pentru demascarea completa a celor vinovati. Acestea sunt: "Constatarea motivelor omorului"; "Descoperirea unor probe ce confirma informarea infractorului despre circumstantele omorului"; "Verificare alibiului invinuitului"; "Cautarea metodelor si mijloacelor savirsirii infractiunii".

In unele cazuri concrete la etapa ulterioara a cercetarii omorurilor pot fi efectuate si alte operatiuni tactice, ce rezulta din circumstantele cazului si situatia de ancheta formata.