Elemente constitutive ale statului

Elemente constitutive ale statului

Notiunea de stat

Statul este o institutie avand ca suport o grupare de oameni asezata pe un anumit teritoriu delimitat, capabila de a-si determina singura propria competenta si organizata in vederea exercitarii unor activitati care pot fi grupate in functiile: legislativa, executiva si jurisdictionala.

statul este forma institutionalizata de organizare politica a unei colectivitati umane constituite istoric si localizate geografic pe un anumit teritoriu, in care un grup de indivizi, detinand in virtutea suveranitatii poporului si ca expresie a vointei acestuia, ori ilegitim, prerogativele si instrumentele exercitarii autoritatii publice, ale elaborarii si aplicarii normelor de convietuire sociala, exprima si apara interesele fundamentale ale statului si ale natiunii si impune vointa acestora ca vointa general-obligatorie.

statul se defineste ca o modalitate de organizare a puterii politice sub forma puterii de stat, in vederea indeplinirii vointei detinatorului acestei puteri, adica poporul.

stat desemneaza o colectivitate umana, situata pe un teritoriu si supusa unei autoritati suverane, cea ce presupune un aparat de institutii care ii permite sa comande si sa actioneze.

statul este principala organizatie politica a societatii, constituita pe un teritoriu delimitat, cu o populatie proprie si o putere institutionalizata, avand menirea sa promoveze si garanteze interesele generale ale societatii.

Notiunea de stat s-a format relativ de curand fiind folosita pentru prima data de Machiavelli care in lucrarea sa  Principele  spunea ca toate statele, toate stapanirile cara au avut si au autoritate asupra oamenilor au fost si sunt, sau republici sau principate. 

Notiunea de stat a putut lua nastere in acceptiunea sa actuala abia in clipa in care teritoriul tarii nu a mai fost socotit ca formand obiectul proprietatii private a monarhului ci a coroanei la inceput, iar mai tarziu al statului. In Evul Mediu fenomenul religios precum si rivalitatea dintre Biserica Romano Catolica si puterea laica au influentat raporturile dintre oameni si evolutia societatii.

Mai tarziu revolutiile burgheze din America de Nord si Franta de la sfarsitul sec. XVIII-lea au mobilizat impotriva absolutismului monarhic nu numai burghezia ci si toate paturile sociale nemultumite, iar ideile progresiste inspirate de filozofia dreptului natural au dat un impuls irezistibil luptei pentru razbunarea vechiului regim. Triumful ideilor democratice a dus la aparitia partidelor politice, unele constituite pe criterii religioase, iar altele pe baza de clasa.

Conceptia marxist-leninista despre stat apropiata prin structura ei logica de teoria lui Leon Duhuit este acea potrivit careia statul nu este altceva decat puterea organizata prin care o clasa sociala isi infaptuieste dominatia asupra societatii. Este evident faptul ca statul nu poate fi considerat un instrument de dominatie a unei singure clase sociale in conditiile alternarii la putere a unor partide politice calauzite de idei si interese diferite. Mai mult pana in 1990 au existat in centrul si estul Europei partide asa zise de calasa cum au fost cele comuniste care au fost rasturnate de la putere de clasa pe care pretindeau ca se sprijina ; desigur cu alte paturi sociale.

Marea deficienta a conceptiei marxist-leniniste asupra statului este aceea ca nu tine seama de carcterul constitutional al statului si pretinde ca acesta este puterea organizata a unei clase sociale pentru exploatarea celorlalte. Consecinta logica a acestei teorii a trebuit sa fie ca statul inceteaza de a mai fi in clipa in care o clasa sociala este rasturnata de la putere de o alta clasa si ca se formeaza un nou stat al clasei care a preluat puterea.

O asemenea concluzie este dezmintita de realitate, statul dainuieste si ramane acelasi, indiferent de schimbarile intervenite in componenta de calasa a guvernantilor pentru ca statul este o institutie care continua sa existe chiar daca guvernantii sunt inlocuiti cu altii. De exemplu Romania dupa 22 decembrie 1989 a ramas acelasi stat ca institutie ca si inainte de aceasta data, cu toate ca revolutia a rasturnat dictatura comunista si a inlocuit-o cu un regim pluralist.

Constantin Disescu a defint statul ca o unitate alcatuita din reuninunea mai multor oameni pe un teritoriu determinat in forma guvernantilor si guvernatilor. Definitiile date de doctrina statului sunt pe cat de numeroase pe atat de contradictorii. Din acest motiv majoritatea autorilor considera ca este preferabil sa se descrie statul in loc sa se defineasca.

Pentru a vorbi de stat este necesar sa existe o populatie, un teritoriu si o autoritate publica sau puterea de stat. Doctrina constitutiei accidentala a formulat trei elemente constitutive ale statului, aflate intr-o unitate organica si anume : teritoriu, populatie, putere politica suverana.

Teritoriul. Natura juridica a teritoriului

Teritoriul este aceea parte a globului pamantesc asupra caruia un stat isi exercita suveranitatea exclusiva alcatuita din sol, subsol si coloana aerieana de deasupra solului si apelor. Impreuna cu populatia ce-l locuieste teritoriul reprezinta totodata o insemnatate esentiala pentru organizarea politica si dezvoltarea social economica a oricarei comunitati umane.

Teritoriul este condita indispensabila a delimitarii spatiale si a actiunii independente a fiecarui stat in raport cu celeleate state. Indiferent de locul unde este situat d.p.d.v geografic, solul este alcatuit din uscat, aflat sub suveranitatea unui stat.

Staul exercita asupra apelor interioare jurisdictia sa deplina avand dreptul de reglementare prin legi interne.

Art. art. 3 din Constitutia Romaniei reglementeaza cadrul general al teritoriului pe cateva coordonate:

- teritoriul Romaniei este inalienabil - nu poate fi instrainat altui stat, inalienabilitatea fiind una din trasaturile fundamentale ale teritoriului

- organizarea frontierelor se face prin lege organica, cu respectarea principiilor si a celorlalte norme general admise ale dreptului international

- organizarea administrativa a teritoriului in unitati administrativ-teritoriale (judet, oras, comuna)

- este interzisa orice forma de colonizare a teritoriului Romaniei cu populatii straine.

Natura juridica a teritoriului

Cu privire la natura juridica a teritoriului s-au conturat diferite conceptii, o prima conceptie asupra naturii juridice a teritoriului aparuta in oranduirea feudala a fost cea care a considerat teritoriul o proprietate de drept privat a monarhului si de aceea la moartea acestuia putea fi impartit. Teoriile feudale cu privire la natura juridica a teritoriului denumite teorii patrimoniale, confundau suveranitatea asupra teritoriului cu proprietatea asupra pamantului.

Victoria revolutiilor burgheze a determinat si reconsiderarea conceptiilor feudale asupa naturii juridice a teritoriului, o conceptie care a luat nastere in prima jumatate a sec, al XIX-lea, a fost asa numita teorie a teritoriului obiect, asupra caruia statul isi exercita anumite drepturi reale.

O alta conceptie cu privire la natura juridica a teritoriului a fost teoria teritoriului subiect, in care teritoriul este considerat ca un element constitutiv al personalitatii juridice a statului alaturi de populatie si de puterea publica. O teorie formulata mai recent in literatura juridica contemporana este teoria teritoriului limita. Aceasta teorie pleaca de la ideea ca teritoriul statului nu este nici un drept real al statului, nicio parte componenta a personalitatii acestuia, ci pur si simplu este un cadru in limitele caruia statul isi exercita puterea de a comanda vointele individuale.

O conceptie apropiata de teoria teritoriului este teoria competentei. Aceasta teorie a competentei in varianta scolii normativiste sustinea ca teritoriul statului nu ar fi decat cadrul spatial determinat de ordinea juridica internationala in care ordinea juridica nationala este autorizata sa aplice potrivit conceptiei lui Helsen, teritoriul nu constituie decat o expresi figurata, deoarece statul poate sa-si exercite competenta si asupra teritoriului altor state.

O asemnenea teorie nu poate fi compatibila cu mentalitatea actuala a comunitatii internationale si cu aspiratiile ei daca nu porneste de la ideea ca puterea statului asupra teritoriului este o expresie a suveranitatii poporului. Cu alte cuvinte aceste teorii cu privire la natura juridica a teritoriului nu tin seama ca exercitarea puterii statului trebuie sa aiba ca scop exclusiv infaptuirea vointei poporului pe teritoriul respectiv.

Constitutia Romaniei proclama in articolul 3, aliniat 1 ca teritoriul statului este inalienabil. Acest principiu constitutional trebuie conjugat cu cel formulat in articolul 2 din constitutie, potrivit caruia poporul isi exercita puterea prin organele sale si ca suveranitatea nationala apartine poporului.

Un principiu consacrat in constitutie este acela ca Romania este un stat unitar si indivizibil. Integritatea teritoriului este un corolar al suveranitatii teritoriale care implica obligatia pentru celelalte state de a nu-i aduce atingere. Orice modificare a teritoriului facuta prin ignorarea vointei poporului aduce atingere suveranitatii acesteia, constituind o incalcare flagranta a normelor si principiilor dreptului international.

Organizarea administrativa a teritoriului

La inceput, cand statul avea o competenta teritoriala redusa la o cetate sau la o feuda de mica intindere, organizarea administrativ teritoriala nu era necesara. In oranduirea feudala organizarea administrativ teritoriala era infaptuita in scopul apararii intereselor feudalilor. Reforma administrativ teritoriala infaptuita sub domnia lui Al.I.Cuza in anul 1864 a constituit un proces pentru acel timp, deoarece preia conditii pentru acordarea unei autonomii mai largi unitatilor administrativ locale. In urma schimbarilor teritoriale survenite dupa primul razboi mondial, ca rezultat al intregirii statului national unitar roman.

Impartirea administrativ teritoriala stabilita in 1864 a fost extinsa si in provinciile alipite prin lege pentru modificarea administrativa din 1925, careia i-a urmat legea administrativa din 1929. Aceste doua legi mentin ca unitati administrativ teritoriale, judetul, clasa, comunele rurale si urbane. Prin decretul lege pentru organizarea administrativa din 14 august 1938 s-a introdus o noua unitate administrativ teritoriala si anume tinutul.

Prin infiintarea tinuturilor care cuprindeau fiecare mai multe judete, intreaga administratie pe plan local era asigurata de functionarinumiti de rege si de mistrul de interne. In fruntea judetelor erau numiti rezidenti regali. Prin legea 557 din 1940 au fost desfiintate si s-a revenit la vechea impartire administrativ teritoriala in judete si comune. Aceasta organizare a ramas in vigoare pana la reforma din 1950 cand prin legea nr. 5 au fost stabilite ca unitati administrativ teritoriale regiunea, raionul, orasul si comuna, dupa sistemul sovietic. Aceasta organizare administrativ teritoriala s-a considerat a fi un cadru depasit in raport cu transformarile sociale, politice si economice ce s-au produs ; si la 16 februarie 1968 a fost adoptata legea nr. 2 privind organizarea administrativa a teritoriului Romaniei. Potrivit acestei legi unitatile administrativ teritoriale sunt : judetul, orasul si comuna.

Unitatile administrativ teritoriale din Romania

In articolul 3, aliniat 3 constitutia stabileste ca teritoriul este organizat sub aspect administrativ in judete, orase si comune si ca in unele conditii ale legii unele orase sunt declarate municipii.

Judetul este unitatea administrativ teritoriala alcatuita din orase si comune si are rolul de veriga in cadrul organizarii administrative a teritoriului. Organele de stat din judete au legaturi directe cu organele centrale de stat. Delimitarea de judete s-a facut astfel incat fiecare din acestea sa fie echilibrate ca suprafata, numar aproximativ egal de locuitori si potential economic.

Suprafata medie a unui judet este de aproape 6100 km², iar numarul mediu al locuitorilor de peste 450.000. Au fost constituite si judete care au o suprafata si un numar de locuitori diferite de proportiile medii in functie de conditiile naturale, de caile de comunicatii si de lagaturile dintre localitati. In functie de importanta economica, sociala si politica au fost stabilite orasele rezidenta de judet in care isi au sediul autoritatile publice judetene.

Orasul este o unitate administrativ teritoriala alcatuita fie dintr-o singura localitate urbana, fie din mai multe localitati, dintre care cel putin una este localitate urbana. Orasele care prezinta o insemnatate deosebita in viata, economica, sociala, politica, culturala si stiintifica a tarii, sau care au conditii de dezvoltare sunt considerate municipii.

Municipiul Bucuresti

Este asimilat sub aspectul regimului juridic cu judetul. Fiind capitala tarii municipiul Bucuresti are o organizare proprie, fiind organizat pe 6 sectoare. Fiecare sectoe are un organism propriu care se subordoneaza organelor de stat ale municipiului, iar acesta se subordoneaza organelor centrale de stat.

Comuna reprezinta unitatea administrativ teritoriala de baza care cuprinde populatia rurala reunita prin comunitate de interese si traditii, alcatuia din unul sau mai multe sate, in functie de conditiile economice, sociale, culturale, geografice si demografice.

Satele in care isi au sediul autoritatile publice ale comunei sunt sate de resedinta. Potrivit legii 2 din 1968, orasul si comuna care prezinta importanta pentru ocrotirea sanatatii si asigurarea odihnei cetatenilor sunt organizate ca statiuni balneo-climaterice. Satele si catunele, legea administratiei publice locale stabileste posibilitatea formarii comunelor din una sau mai multe sate si catune.

Populatia

Populatia reprezinta comunitatea umana asezata pe teritoriul unui stat si asupra careia statul isi exercita autoritatea.

Este definita ca fiind totalitatea locuitorilor unei tari, ai unei regiuni, ai unui oras etc. Prin urmare nu exista stat fara populatie, dupa cum nu poate exista stat fara teritoriu. Prin definitie statul este o societate umana, organizata, stabilizata in teritoriul unor frontiere permanente. In cadrul populatiei de pe teritoriul unui stat se gasesc in general doua categorii de locuitori:

Locuitori care au aceeasi cetatenie

Locuitori care nu au calitatea de cetateni al staului respectiv, denumiti straini

Calitatea de ceatean desemneaza apartenta individului la un anumit

stat. Aceasta apartenenta este determinata in mod suveran de catre stat pe anumite criterii :  us sangvinis  sau  us locci . Strainii sunt persoanele care au alta cetatenie decat cea a statului in care locuiesc. In aceasta categorie intra si persoanele fara cetatenie (apatrizii-fara patrie). Dintre aceste trei categorii numai cetatenii se bucura de drepturi depline.

O alta categorie este formata din persoanele care au dubla cetatenie. Constitutia Romaniei din 1991 a prevazut ca statul recunoaste si garanteaza persoanelor apartinand minoritatilor nationale dreptul la pastrarea, la dezvoltarea si la exprimarea identitatii lor etnice, culturale, lingvistice si religioase.

Puterea de stat

Denumita si "putere publica", "autoritate publica", "autoritate de stat", puterea de stat este cel de-al treilea element constitutiv al statului. A fost mult timp identificata cu o singura persoana, ca in cazul monarhiilor absolute (regele Frantei, Ludovic al XIV-lea spune "statul sunt eu"), pentru ca ulterior, in democratiile moderne, sa apara ca un sistem de organe, uneori completat cu diferite procedee de consultare directa a populatiei, care exercita cele 3 functii ale statului.

Puterea de stat este definita ca fiind capacitatea de a lua, pe calea unor manifestari de vointa unilaterale si in absenta oricarei subordonari fata de vreo autoritate superioara sau concurenta, masuri obligatorii, susceptibile de a fi impuse respectului general cu ajutorul fortei de constrangere constituita in acest scop.

Notiunea de putere de stat ca element constitutiv al statului exclude ideea oricarei alte puteri superioare acesteia. In stat nu poate exista o alta putere superioara puterii de stat. Juristii, filozofii si sociologii, pentru desemnarea acestui ultim element al statului utilizeaza fie termenul de putere de stat, fie cel de autoritate publica. In fiecare tara puterea de stat imbraca trasaturi specifice deosebindu-se de la o etapa la alta, dar dincolo de aceste deosebiri ea are caracteristici generale proprii ce pot fi intalnite in toate societatile organizate in stat.

Caracteristicile puterii de stat:

puterea de stat are un caracter social. Regulile generale de conduita sunt elaborate si impuse pentru a reglementa relatii sociale intre indivizi.

este o putere organizata. Exercitarea puterii de stat se face prin intermediul unui sistem de organe, constituite si organizate in acest scop.

puterea de stat este legitima. Caracterul legitim se fundamenteaza pe normelor de drept si este o consecinta a constituirii puterii de stat prin intermediul alegerilor libere si corecte, prin vot.

puterea de stat este unica. Caracterul unic rezulta din faptul ca singurul titular al puterii este poporul.

puterea de stat este o putere coercitiva (de constrangere). Respectarea regulilor generale de conduita, impuse prin norme juridice, pate fi impusa, la nevoie, prin utilizarea de mijloace si procedee juridice de constrangere impotriva celor care nu se conformeaza de bunavoie. Formele de constrangere existente: disciplinara, administrativa, civila, penala, comerciala.

puterea de stat este suverana - ceea ce inseamna ca are "vocatia de a decide, fara nici o imixtiune, in toate treburile interne si externe, cu respectare suveranitatii celorlalte state, precum si a principiilor si celorlalte norme general admise ale dreptului international". Suveranitatea, ca trasatura a puterii de stat presupune doua componente: suprematia si independenta.

Aspecte constitutionale privind structura de stat. Forma de guvernamant

Prin forma de guvernamant se intelege modul de organizare a unui stat in functie de cantitatile specifice de construire a organelor centrale ale statului in special a organului care indeplineste functia de sef al statului. In decursul evolutiei istorice, incepand cu primul tip de stat istoric rabagist, statele au cunoscut mai multe forme de guvernamant. Cele mai frecvente si totodata cele mai importante forme de guvernamt pe care istoria le-a cunoscut sunt monarhia si republica.

Monarhia este forma de guvernamant in cadrul careia exercitarea atributiilor de sef al statului revine unei persoane desemnate de regula pe baze erditare. Monarhia in diferitele ei varietati a fost cea mai veche si cea mai raspandita forma de guvernamant in trecut. Incepand cu monarhiile despotice ale Antichitatii sclavagiste si pana la monarhiile parlamentare actuale, diferitele forme specifice pe care statele monarhice le-au imbracat pot fi grupate in 2 categorii principale :

monarhii absolute

monarhii constitutionale

Monarhia absoluta este forma predominanta in statele de tip istoric sclavagist si feudal si se carcetrizeaza prin faptul ca in aceste forme de guvernamant, monarhul dispunea de puteri discretionare. Monarhiile absolute au fost forma cea mai cunoscuta de organizare a statului in epoca anterioara revolutiei franceza si au dainuit pana in sec. al XX-lea.

Monarhia constitutionala este o forma de guvernamant in cadrul careia puterile de care dispune monarhul sunt limitate de o constitutie. Monarhia constitutionala sau limitata apare in perioada revolutiilor burgheze ca o forma impusa de burghezie pentru a pune stavila puterii absolute a monarhului prin intermediul Constitutiei.

O monarhie constitutionala este o forma de guvern monarhica ce face parte dintr-un sistem constitutional care accepta un monarh ereditar sau ales in functie de sef de stat. Monarhiile constitutionale moderne, de obicei implementeaza conceptul de trias politica, sau 'separarea puterilor', unde monarhul e capul ramurei legislative sau doar are un rol ceremonial. In cazul in care monarhul detine putere absoluta, aceasta se numeste o monarhie absoluta.

Astazi, monarhiile constitutionale sunt combinate cu o democratie reprezentativa, care reprezinta teoriile suveranitatii populare care plaseaza suveranitatea in mainele poporului, si cele care considera important rolul traditiei in guvernamant. Cu toate ca regele sau regina pot fi considerati seful statului, prim Ministrul, a carui putere provine direct sau indirect in urma alegerilor, este Seful guvernului.

Cu toate ca majoritatea monarhiilor constitutionale moderne sunt democratii reprezentative, in istorie au existat si alte situatii. Unele monarhii au au existat sub constitutii fasciste (sau cvasi-fasciste), cum s-a intamplat in Italia, Japonia si Spania, sau cele unde guvernul a fost condus de o dictatura militara, cum s-a intamplat in Tailanda.

Monarhia parlamentara dualista este de asemenea o forma a monarhiei constitutionale. Ea este caracteristica perioadei de consolidare a burgheziei care urmareste limitarea participarii aristocratiei funciare la conducerea statului fara a renunta definitiv la colaborarea cu ea.

Monarhia parlamentara contemporana este intalnita astazi in unele tari dezvoltate cum sunt : Anglia, Belgia, Olanda si tarile scandinave. Mentinerea instituiei monarhice in aceste tari se explica prin traditiile istorice si particularitatile specifice de dezvoltare a tarilor respective.

Republica este forma de guvernamant in care atributiile de sef al statului sunt indeplinite de un organ ales pe o perioada de timp bine determinata. Forma republicana de guvernamant este rar intalnita in Antichitate si feudalism in schimb este forma de guvernamant preponderent a timpurilor moderne si mai ales a celor contemporane. In republica guvernarea se infaptuieste prin reprezentati alesi dupa proceduri electorale. Presedintele de republica este ales fie direct, fie prin vot universal, fie de catre parlament. In general republiciile sunt fie republici parlamentare, fie republici prezidentiale.

Cuvantul republica deriva din temenul latin res publica, insemnand lucru public. Republica este o forma de organizare statala (sau forma de stat) in care suveranitatea apartine poporului iar puterea executiva este exercitata de cetateni alesi, pentru o perioada determinata de timp. Acest termen, la fel ca si termenul echivalent politeia, din limba greaca, se refera substantial la organizare politica a societatii in sens larg. Modul in care autorii clasici l-au folosit (spe exemplu in Republica lui Platon) nu trebuie sa fie considerat o referinta la un tip anume de institutie politica. Republica in Antichitate, nu reprezenta altceva decat interesul pentru comunitate, pentru polis, pentru oras.

Aristotel a formulat o distinctie clara intre trei forme de guvernamant: monarhia, aristocratia si democratia. In principiu nici una dintre aceste forme de guvernamant nu este incompatibila cu republica. Republicile nu sunt in mod obligatoriu si democratii. Spre exemplu in Antichitate, in Republica Romana, cetatenia era negata sclavilor si femeilor. Alt exemplu este Republica Venetiana, care era o adevarata oligarhie, in care poporul era exclus de la guvernare, dar unde seful statului era ales printr-un complex sistem de vot si tras la sorti intre reprezentantii nobilimii.

Pe de alta parte, o democratie nu este in mod necesar si o republica. Un exemplu in acest sens este Marea Britanie care, desi este un stat democratic, nu este o republica ci o asa-zisa 'monarhie constitutionala' in care exista un parlament ales direct de cetateni, dar al carei sef de stat (regele sau regina) este ales dupa un strict criteriu ereditar.

De-a lungul secolelor, republica s-a delineat din ce in ce mai mult ca 'guvern al poporului', ca sistem institutional in care sefii de stat nu mai sunt alesi pe cale ereditara. Monarhia a devenit practic un antonim pentru republica.

Primele republici in istorie, conform a ceea ce cunoastem astazi, au fost cele ale oraselor state din Grecia antica, respectiv din Italia antica. Ele erau un tip de republici sclavagiste, intrucat nu toti oamenii ce locuiau in acea republica aveau drepturi egale. Sclavii, conform acceptantei uzuale a acelor timpuri, erau fiinte umane ce pierdusera absolut toate drepturile cetatenesti.

Republica parlamentara se carcterizeaza prin aceea ca presedintele republicii este ales de parlament. Presedintele are dreptul de a numi pe primul ministru, de randul partidului majoritar, care la randul sau supune parlamentului componenta guvernului. Guvernul aprobat de parlament raspunde in fata acestuia. Rolul presedintelui statului este d.p.d.v al reglementarii legale inferior celui pe care il detine parlamentul. Asemenea forma exista astazi in Italia, Austria, Germania, Finlanda.

Republica prezidentiala este aceea forma de guvernamant in cadrul careia presedintele are o pozitie egala cu parlamentul. Fiind ales direct de catre toti cetatenii cu drept de vot, sau de catre un corp electoral, presedintele de republica nu este subordonat parlamentului. In republica prezidentiala presedintele indeplineste si atributiile de sef al guvernului. El ii numeste pe membrii guvernului care sunt raspunzatori numai in fata lui. Exemple de republici prezidentiale sunt : SUA, si o mare parte a statelor Americii Latine. In forma de guvernamant republicana, functia de sef de stat poate fi indeplinita de catre o singura persoana sau de catre un organ colegial.

Structura de stat

Prin notiunea structura de stat se intelege organizarea puterii de stat in ansamblul ei in raport cu teritoriul. Structura de stat formeaza obiect de cercetarea atat pentru dreptul international public cat si pentru dreptul constitutional. Puterea de stat poate fi organizata in mod unitar pe intreg teritoriul statului sau poate avea o organizare mai complexa in functie de conditiile istorice de constituire a statului respectiv. Aceste deosebiri stau la baza unificarii statelor in state unitare sau simple si in state federative sau compuse. In conceptia specialistilor in problemele teoriei generale a statului si dreptului, structura de stat cuprinde atat organizarea simpla si complexa a puterii de stat si anume statul unitar si statul federal cat si organizarea administrativa a teritoriului. Tinand seama de faptul ca notiunea de structura are semnificatia de alcatuire sau de organizare interna a unui corp si ca unitatile administrativ teritoriale nu sunt parti constitutive ale statului, in conceptia noastra    notiunea de structura de stat, cuprinde numai statul unitar si statul federal.

Statul unitar sau simplu este acel stat care se prezinta sub forma unei organizari statale unice. In cadrul statului unitar, puterea de stat suverana este exercitata pe plan suprem printr-un organ legiuitor unic, un guvern unic, un organ suprem judecatoresc unic, fiind stabilita de asemenea o cetatenie unica a statului.

Ideal vorbind, un stat unitar reprezinta acel caz in care pe un singur teritoriu exista: o singura ordine juridica; o singura autoritate politica centrala; o singura cetatenie; o singura entitate pe plan international.

Statul unitar (simplu) se caracterizeaza prin urmatoarele:

-puterea de stat se exercita asupra intregului teritoriu si a populatie prin intermediul unui singur sistem de organe (un Parlament, un Guvern si o administratie publica (centrala si locala), un sistem jurisdictional, o Curte de Conturi etc.), avand configuratie piramidala, in cadrul unui sistem constitutional unic (o singura Constitutie);

-in relatiile internationale actioneaza ca unic subiect de drept;

-in general, are o singura limba oficiala si o singura cetatenie;

-dreptul este aplicat uniform asupra intregului teritoriu;

-de regula, are, ca suport, o singura natiune.

D.p.d.v istoric statele unitare moderne au aparut de regula oadata cu aparitia si formarea natiunii. Faptul ca statele unitare in special cele din Europa Occidentala au aparut de la inceput ca state unitare nationale a determinat pe unii autori sa afirme ca statul unitar se poate forma numai acolo unde exista ca support o entitate nationala indeajuns de unificata. Unele state unitare s-au format inainte ca popoarele de pe teritoriul statelor respective sa se fi conturat ca natiune. De exemplu statele mari din Europa Centrala si Rasariteana ca : Imp. Austro-Ungar si Imp. Rus sau constituit din motive de aparare anterior formarii natiunilor pe cuprinsul teritoriului lor. Procesul de formare a natiunii s-a dezvoltat in cadrul statului unitar deja constituit care a devenit apoi sub raportul constitutiei nationale stat multinational. Cea mai mare parte a statelor contemporane sunt state unitare.

Structura unitara a statului presupune un ansamblu unic de institutii si putere de control a autoritatilor centrale asupra autoritatilor locale. Prin urmare statul unitar are o singura constitutie si o legislatie uniforma, o singura organizare administrativ teritoriala, un singur parlament, un singur sef al statului si un guvern unic, un singur sistem de organizare judecatoreasca a caror competenta se extinde pe intregul teritoriu al statului. Exercitarea d.p.d.v teoretic presupune concentrarea acesteia la un centru unic de decizie. D.p.d.v parctic conducerea centralizata prezinta avantajele ca actele parlamentului si ale guvernului se aplica unitar pe intreg teritoriu al statului. De asemenea conducerea centralizata presupune si dreptul de control al centrului asupra modului in care ii sunt respectate deciziile si posibilitatea de indreptare a actelor care nu sunt conforme cu ordinele autoritatilor centrale. Intr-un sistem centralizat numai organele centrale sunt abilitate sa ia masuri legislative si administrative pentru intreg teritoriul statului. Centralizarea nu exclude crearea la nivel local a unui aparat functional care sa faciliteze raporturile centrului cu cei administrati.

Pot fi intalnite si forme hibride, ca de exemplu Marea Britanie, care este caracterizata ca fiind un stat unitar complex. Marea Britanie este compusa din Anglia, Tara Galilor si Scotia. Marea Britanie, alaturi de Irlanda de Nord, formeaza Regatul Unit.

Statele unitare prezinta variante in functie de relatiile dintre centru si unitatile statale: - statul centralizat: el nu mai reprezinta o optiune pentru democratiile constitutionale. Reprezinta un sistem piramidal cu un singur guvern care are in fiecare segment de teritoriu un individ numit si revocat de guvern, care controleaza acest segment. Ideea statului centralizat apare dupa Revolutia Franceza cand, pe fundalul divergentelor etnice au decis impartirea teritoriului si guvernarea acestuia de catre un prefect, dupa stilul bonapartist. - statul descentralizat: are ca nucleu ideea de autonomie locala, posibilitatea unei comunitati de a-si administra singura afacerile proprii, afaceri care exclud domeniul politic: chestiuni legate de gospodarirea unui patrimoniu si de solutionarea unor probleme concrete.