Elemente de drept intern

Elemente de drept intern

Sectiunea I

Consideratii generale. Introducerea masurilor de drept penal cu incidenta directa asupra persoanei juridice in dreptul penal roman

Raspunderea penala a persoanei juridice, problema deosebit de controversata nu numai in doctrina de drept comparat, ci si in literatura de specialitate romana, a fost in cele din urma consacrata in noul Cod Penal roman adoptat in 2004.

In literatura romana de specialitate, cele doua puncte de vedere diferite, in favoarea , respectiv in defavoarea admiterii raspunderii penale a persoanei juridice au fost configurate de V. Dongoroz si I. Tanoviceanu.

Prof. I. Tanoviceanu sustinea ideea inadmisibilitatii raspunderii penale a persoanei juridice cu urmatoarele argumente:

absenta vointei si a constiintei proprii a persoanei juridice;

cei nevinovati ar fi in egala masura loviti de pedeapsa cu cei vinovati;

ineficienta sanctionarii persoanei juridice.

Prof. V. Dongoroz admitea raspunderea penala a persoanei juridice dar numai in cazul in care faptul illicit a fost dorit si consimtit de intreaga colectivitate. Se aprecia astfel ca aceasta raspundere a persoanei juridice ar fi, de fapt, o exceptie de la principiul personalitatii raspunderii penale. Dupa cum vom arata in cuprinsul acestei parti a lucrarii, nu impartasim nici una dintre aceste opinii.

In doctrina romaneasca s-a sustinut ca infractiunea este si ramane o fapta a omului. Astfel numai fapta omului ar putea fi calificata drept infractiune. Nu ar putea fi calificat drept infractiune nimic din ceea ce nu provine de la om si nu este fapta acestuia; conditia absolut necesara ca o asemenea fapta sa fie considerata ca o infractiune fiind provenienta sa umana. Se arata ca legea penala ca toate regulile de drept este destinata oamenilor atat pentru ca acestia ar fi cei carora li se aplica sanctiunile prevazute in situatia in care nu respecta regulile stabilite cat si pentru ca prin preceptele lor interzicand ceea ce este vatamator pentru interesele si drepturile acestora apara pe cei carora acestea le apartin.

Tot astfel profesorul V. Dongoroz sustinea ca subiectivizarea normelor de drept penal determina pe de o parte identificarea persoanelor carora li se adreseaza iar pe de alta parte identificarea celor pe care regulile continute de acestea ii ocrotesc si care sunt subiectii protectiei legii penale . In conceptia profesorului V. Dongoroz titularii sunt reprezentati de societate in general si de persoanele fizice sau juridice in special ale caror interese si drepturi specifice sunt ocrotite prin intermediul legii penale, iar destinatari sunt doar persoane fizice.

Si in doctrina de data mai recenta, desi prin dispozitiile noului Cod penal roman si ale legilor speciale persoana juridica in contextul conditiilor sociale de dezvoltare actuala a imbracat pe langa haina titularului protectiei legale si pe cea a destinatarului normei legale, se sustine ca in ciuda acceptarii teoriei realitatii persoanei juridice nu s-ar putea argumenta logic si convingator ca aceasta savarseste in mod nemijlocit infractiuni.[4] Dupa cum se arata, ea nu ar putea savarsi direct acte sau fapte cu relevanta penala sau chiar acte sau fapte juridice in general ci dor prin intermediul persoanelor fizice care o conduc, care o reprezinta sau care au calitatea de prepus fata de aceasta. Tot astfel, acelasi autor arata ca in chiar conceptia legiuitorului roman persoana juridica nu ar savarsi infractiuni, ea raspunzand penal in cazurile anume prevazute de lege pentru acele fapte savarsite in numele sau sau in contul sau de catre persoanele fizice care le conduc sau le reprezinta. In aceeasi ordine de idei se sustine ca legiuitorul roman nu a putut institui un mecanism care sa permita raspunderea penala directa a persoanei juridice din moment ce aceasta poate savarsi direct fapte prevazute de legea penala. De asemenea se arata ca asemenea ca in dreptul penal francez si in dreptul penal roman raspunderea penala a persoanei juridice a fost conceputa ca avand natura indirecta pentru motivul ca nu ar putea fi angajata decat prin intermediul persoanei fizice.

Fara a intra deocamdata in amanunte deosebite legate de aspectele aratate in capitolele precedente aratam acum ca sustinerile aratate mai sus dau prilejul unor observatii.

In primul rand desi indiscutabil justificate de reglementarile legii penale in vigoare la data formularii lor, concluziile profesorului V. Dongoroz nu ar trebui analizate ca si cum ar putea fi in concordanta cu conceptia actuala mult evoluata a legiuitorului roman.

In al doilea rand, referitor la sustinerea potrivit careia persoana juridica nu ar avea o existenta reala, iar vinovatia sa ar putea proveni doar de la persoana fizica ale carei fapte ilicite ar putea angaja raspunderea penala a persoanei juridice, cel mult apelandu-se la teza ricoseului, indraznim sa punem o intrebare cel putin interesanta: de ce oare se considera atat de usor ca persoana fizica are o existenta faptica spre deosebire de persoana juridica? Faptul ca pe planul realitatii juridice, economice si sociale existenta si activitatea persoanei juridice sunt percepute absolut diferit fata de existenta si manifestarile persoanei juridice nu constituie in opinia noastra motiv suficient pentru a ajunged la concluzia ca persoana fizica ar fi singurul actor pe scena vietii economice si sociale.

Prezenta sustinere se verifica mai ales daca avem in vedere aspectele relevate de acei autori care definesc vinovatia prin intermediul unei conceptii normativiste; elementele sale definitorii fiind evidentiate de legiuitor si dupa caz de jurisprudenta. Urmand acest curs al ideilor ce ar putea parea absurd am putea ajunge chiar la concluzia ca expresia unui mare ganditor francez , expresia carteziana ar putea lua forma: "gandesc deci cred ca exist".

Tot in doctrina de data recenta s-a sustinut ideea existenta unor contradictii intre dispozitiile noului Cod penal, concret intre prevederile articolului 45 care stabilesc conditiile si limitele raspunderii penale a persoanei juridice si dispozitiile art. 420, 421, 424.

In conformitate cu prevederile art. 424 din Noul Cod Penal, persoana juridica raspunde penal contra infractiunile contra patrimoniului national mobil si contra patrimoniului arhivistic national prevazute in titlul 9 cap. 2 intre acestea fiind si cele de furnizare de date confidentiale privind patrimoniul national mobil si cea de schimbare a categoriei juridice a unui bun cultural mobil , fapte prevazute si pedepsite de art. 420, respectiv, 421 din noul Cod Penal.

In legatura cu prima infractiune in discutie se arata ca dispozitiile art. 420 se pot referi doar la functionarul ministerului culturii, fiind vorba despre o persoana de drept public, raspunderea sa penala nu ar putea fi angajata in conformitate cu art. 45.

In legatura cu cea de a II-a infractiune se arata ca dispozitia legii penale s-ar referi la fel ca in cazul precedent la functionarul unei persoane juridice de drept public.

In realitate contradictia este doar aparenta, este evident ca raspunderea penala a persoanei juridice nu ar putea fi angajat in respectivele doua cazuri, in calitate de autor, complice sau instigator, in cazul in care ar fi vorba despre Ministerul Culturii. Dar raspunderea penala ar putea purta asupra functionarului ministerului culturii si asupra altor persoane juridice de drept privat in modalitatile complicitatii sau instigarii. Evident nu va raspunde Ministerul Culturii ci o eventuala alta persoana juridica, instigator sau complice, la fapta functionarului. Relevante ar fi si dispozitiile art. 45 alin. 2 in conformitatea cu care raspunderea penala a persoanei juridice nu exclude raspunderea penala a persoanei fizice care a participat la comiterea aceleasi fapte.

Controversa doctrinara asupra raspunderii penale a persoanei juridice si-a pus inevitabil amprenta lui asupra legislatiei penale romane. Desi nu a consacrat propriu-zis raspunderea penala a persoanei morale, Codul penal de la 1936 a adoptat o solutie de compromis sub forma introducerii unor masuri de siguranta cu incidenta asupra persoanei juridice. Nu era vorba de o raspundere penala propriu-zisa a persoanei morale.[10]

In perioada adoptarii Codului penal de la 1936, doctrina penala romana clasifica masurile de siguranta in functie de sfera de incidenta asupra drepturilor garantate de constitutie astfel:

masuri privative de libertate;

masuri restrictive de libertate;

masuri de drepturi sau privative de drepturi.

In legatura cu problema in discutie doar ultima categorie prezinta interes, astfel masurile de siguranta privativa de drepturi constau in restrangerea beneficiului unui drept, iar cele restrictive de drepturi in suspendarea exercitiului unui drept.

In lumina codului penal de la 1936 masurile de siguranta private sau restrictive de drepturi sunt:

interdictia de a exercita o profesie sau o meserie;

dizolvarea sau suspendarea unei persoane juridice (art. 85);

suspendarea activitatii unei industrii sau unui comert prin inchiderea localului;

incapacitatea de a primi insarcinari publice.

Durata aplicarii acestor masuri putea fi nedeterminata sau limitata. Dintre masurile de siguranta enumerate prezinta interes in problema de care ne ocupam, doar cea de a II-a si cea de a III-a.

a). Inchiderea localului (art. 84)

In conformitate cu dispozitiile art. 84, inchiderea unui local industrial sau comercial poate fi dispusa de instanta in cazurile prevazute de lege si in situatia in care se constata necesitatea luarii acestor masuri in vederea impiedicarii continuarii unei conduite infractionale.

Conform art. 84 alin. 2, durata inchiderii unui local este de la o luna la un an, iar potrivit art. 84 alin. 3 in materie de contraventie, inchiderea localului nu poate fi pronuntata la a II-a recidiva pentru contraventie identica si pentru o durata de la o zi la o luna.

Masura de siguranta consta asa cum se apreciaza in literatura de specialitate intr-o indirecta suspendare a dreptului de a exercita o industrie sau un comert.[11] Formularea nu este insa dintre cele mai fericite, intrucat suspendarea activitatii in acest caz nu priveste intreaga activitate a unei persoane juridice ci numai un anumit local unde este practicata respectiva activitate.

Pentru pronuntarea acestor masuri este necesara prevederea expresa a aplicabilitatii ei intr-un text de lege. Ramane in sarcina instantei constatarea existentei pericolului savarsirii de noi infractiuni, daca localul ar ramane deschis, cat si motivarea uneia asemenea concluzii. Localul trebuie sa fie industrial sau comercial; acesti termeni necesitand insa o interpretare in sens larg, socotindu-se astfel si restaurantele, cluburile de noapte, hotelurile etc.

Masura poate inceta inaintea termenului impus de instanta care poate varia de la o luna la un an, daca pericolul a disparut.

b). Dizolvarea sau suspendarea persoanei juridice

Conform art. 85 alin.1 din codul penal de la 1936 in situatia in care o crima sau un delict pedepsit de lege cu cel putin 1 an de inchisoare corectionala a fost comis de catre directorii sau administratorii unei societati, asociatii sau corporatii, lucrand in numele persoanei juridice si cu mijloacele procurate de aceasta, instanta poate, pe langa aplicarea pedepsei persoanei fizice, sa pronunte si masura de siguranta a dizolvarii sau suspendarii persoanei juridice, in functie de gravitatea pericolului pe care l-ar generale, pentru morala sau ordinea publica, continuarea activitatii acelei persoane juridice.

In conformitate cu art. 85 alin. 2 dizolvarea atrage lichidarea patrimoniului persoanei juridice in conditiile legilor speciale.

Potrivit art. 85 alin. 3 suspendarea consta in incetarea oricarei activitati a persoanei juridice, chiar sub un alt nume si cu alti directori sau administratori.

In concordanta cu art. 85 alin. 4, durata suspendarii nu ar putea depasi 2 ani. Dupa cum rezulta din textul de lege, conditiile aplicarii acestei masuri de siguranta sunt :

sa se fi savarsit o infractiune pedepsita de lege cu cel putin 1 an de inchisoare corectionala;

infractiunea sa fi fost savarsita de catre directorii sau administratorii unei asociatii, societati sau corporatii. Desi textul vorbeste numai de directori sau administratori, acesti termeni trebuie interpretati extensiv in sensul de conducatori, neprezentand importanta denumirea lor concreta;

directorii sau administratorii sa fi lucrat in numele persoanei juridice si cu mijloacele procurate de aceasta. Legea cere ca activitatea conducatorului sa fi fost nu numai ocazionata de functiile detinute, dar sa reprezinte o manifestare in care sa fie reflectata atitudinea persoanei juridice (felul de "a gandi" al organelor colective: adunarea generala, consiliul de administratie, etc.) care a pretins, aprobat sau ingaduit fapta penala si a procurat mijloacele de executare.

Continuarea activitatii acelei persoane juridice sa constituie un pericol real, concret pentru morala sau ordinea publica.

Este suficienta constatarea vinovatiei conducatorilor si adeziunii persoanei juridice. Astfel masura de siguranta va fi aplicata fara a putea prezenta vreo importanta imprejurarea ca administratorii sau directorii nu ar putea fi pedepsiti din cauze subiective.

Consideram a fi necesare in cele ce urmeaza cateva mentiuni referitoare la temeiul aplicarii masurii de siguranta prevazute de art. 85.

In primul cand in ceea ce priveste expunerea de motive a consiliului administrativ, gasim doar urmatoarea observatie: "daca problema responsabilitatii persoanelor morale este discutata exista totusi acord in ce priveste aplicarea masurii de siguranta impotriva lor. Aceasta masura se va putea pronunta de instanta penala care judeca infractiunea comisa de conducatorii persoanei juridice".

In al doilea rand, referitor la conditiile de aplicare a masurii de siguranta prevazute de art. 85 alin. 1 se arata in literatura de specialitate, urmatoarele aspecte. Dispozitia legala ar putea da nastere la neclaritati mai ales prin felul redactarii ei. Textul nu vorbeste de un pericol grav contra moralei si ordinii publice ci foloseste conjunctia "sau". In modul acesta orice norma juridica are in principiul un substrat moral. Ar fi si exagerat de sever daca printr-un delict de o gravitate redusa tribunalul corectional condamnand pe administrator ar putea dispune dizolvarea societatii sesizand tribunalul comercial pentru a proceda la lichidarea societatii sau ar dispune oprirea activitatii societatii pe o durata de pana la doi ani.[12] O asemenea masura ar fi inechitabila pentru actionarii si creditorii sociali.

In continuare se arata ca intentia legiuitorului a fost diferita, concluzia rezulta si printre altele si din cele aratate de raportorul legii la Senat: "dispozitiunile textului, judecatorul nu le va putea aplica decat atunci cand existenta societatii prezinta un pericol pentru ordinea publica. Aprecierea acestei stari de pericol apartine exclusiv judecatorilor care se vor pronunta desigur cu toata seriozitatea si prudenta cuvenita. O hotarare care ar pronunta dizolvarea fara sa mentioneze starea de periculozitate prin existenta ei fara discutie ca este o hotarare care poate fi reformata pe caile legale".[13]

Un exemplu de pericol social grav relativ la ordinea publica si bunele moravuri ar putea fi dat de existenta unei societati bancare ascunzand o adevarata organizatie de spionaj, terorista sau constituita in scopul subminarii economiei nationale, in scopul subminarii puterii de stat, in vederea finantarii de atentate etc.

Sectiunea II

Sfera persoanelor juridice responsabile penalmente

Potrivit art. 45 alin. 1 din noul Cod penal persoanele juridice cu exceptia statului autoritatilor publice si institutiilor publice raspund penal in cazul prevazute de lege, pentru infractiunile savarsite in numele sau interesul persoanei juridice de catre organele sau reprezentantii acestora.

Pentru a avea o imagine deosebit de clara asupra regimului raspunderii penale a persoanei juridice este necesara in primul rand determinarea sferei entitatilor colective care pot raspunde penal in viziunea legiuitorului roman. Asa cum am aratat anterior un punct de vedere unitar in materie nu rezulta nici din doctrina dreptului comparat, nici din analiza diferitelor legislatii. Cu toate acestea putem vorbi de un consens in ceea ce priveste angajarea raspunderii penale a persoanelor juridice de drept privat. De asemenea, in majoritatea legislatiilor penale nationale, in principiu, nici o persoana juridica de drept public nu raspunde penal.

Vom examina in cele ce urmeaza problemele mentionate din perspectiva dreptului intern.

Subsectiunea I

Persoanele juridice de drept privat

Sfera acestei categorii de persoane este deosebit de mare si include acele persoane juridice care desfasoara activitati specifice domeniului de reglementare al dreptului privat cum ar fi, societatile comerciale cu capital de stat, privat sau mixt, regiile autonome, fundatiile, sindicatele, partidele politice, patronatele etc.

In categoria persoanelor juridice de drept privat principalele destinatare ale legii penale sunt societatile comerciale, indiferent de forma juridica imbracata dupa distinctiile Legii nr. 31/1990 privind societatile comerciale (societate in nume colectiv, societate in comandita simpla, societate pe actiuni, societate in comandita pe actiuni, societate cu raspundere limitata).

Probleme deosebite sunt ridicate de raspunderea penala a filialelor si a sucursalelor. Filialele au personalitate juridica, deci teoretic pot raspunde penal fara nici un fel de probleme. Sucursalele, din punctul de vedere al legii comerciale romane reprezinta entitati colective fara personalitate juridica. Problemei raspunderii penale a acestor entitati colective i-au fost atribuite de doctrina si de legislatiile diferitelor state solutii distincte.

Asociatiile care in majoritatea cazurilor dispun de patrimonii deosebite (de exemplu asociatiile sportive) pot raspunde penal in cazul in care sunt folosite resursele lor in scopul comiterii de infractiuni, avand in vedere si faptul ca de profitul astfel obtinut beneficiaza teoretic toti membrii asociatiei (de exemplu manipularea pariurilor sportive ).

Desigur exista si cazuri in care nu mai poate fi vorba despre angajarea raspunderii penale a intregii asociatii, atunci cand fapta penala a fost savarsita exclusiv in beneficiul unei persoane si in dauna asociatiei.

Ca si in cazul asociatiilor, resursele fundatiilor pot si ele sa fie utilizate in vederea comiterii de infractiuni. Astfel, fundatiile ar putea raspunde pentru infractiuni de fals ori evaziune fiscala prin exploatarea ilicita a facilitatilor fiscale oferite de lege, prin actiuni care nu au legatura cu scopul declarat si pentru care respectivele facilitati au fost acordate.

Subiecte pasive ale raportului de raspundere penala pot fi de asemenea patronatele si sindicatele a caror activitate ar putea ocaziona comiterea de infractiuni legate nu doar de legislatia muncii ci eventual de alte domenii de reglementare.

Pot raspunde penal si partidele politice, cultele religioase si organizatiile cetatenilor apartinand minoritatilor nationale constituite conform legii, insa la fel ca si sindicatele si patronatele, beneficiaza de un regim sanctionator special (in opinia noastra nejustificat dupa cum vom arata in subsectiunea urmatoare) prin excluderea din domeniul de aplicare al pedepselor dizolvarii sau suspendarii activitatii.

Subsectiunea II

Persoanele juridice de drept public

In concordanta cu dispozitiile art. 45 din noul Cod penal, statul , autoritatile publice si institutiile publice nu raspund penal.

In literatura de specialitate s-a apreciat ca rationamentul pentru care legiuitorul roman a exceptat persoanele juridice de drept public de la raspundere penala a avut la baza doua principii esentiale ce tin pe de-o parte de necesitatea asigurarii unor servicii, iar pe de alta parte de continuitatea furnizarii unor servicii specifice publicului larg.[14] Astfel persoanele juridice de drept public indeplinesc servicii publice pentru a raspunde unui interes general sau pentru apararea unor drepturi fundamentale, cum ar fi dreptul la educatie, la sanatate sau la libertatea de comunicare.

Exista de altfel pe planul doctrinei de drept comparat cat si din punctul de vedere al diferitelor legislatii un consens asupra regulii iresponsabilitatii penale a persoanelor juridice de drept public. Evident exista si state care au reglementat importante exceptii de la acest principiu (de exemplu Canada).

Statul cu toate elementele sale definitorii respectiv, populatie, teritoriu, organe de exercitare a suveranitatii este prima persoana juridica de drept public care este exceptata de la calitatea de posibil subiect pasiv al raportului de raspundere penala din perspectiva dreptului intern.

Statul se deosebeste esential de celelalte persoane juridice prin faptul ca in vederea asigurarii propriei suveranitati are atributii complexe de reglementare dintre care in mod deosebit ar fi relevante cele din sfera dreptului public, in virtutea carora are dreptul de comanda asupra tuturor organelor pe care le infiinteaza si dreptul de a reglementa activitatea tuturor persoanelor fizice sau juridice aflate pe teritoriul sau.

Intocmai cum s-a considerat in doctrina[15] exceptarea statului de la calitatea de posibil de subiect pasiv al raportului de raspundere penala are la baza luarea in considerare a prerogativelor sale de titular unic al functiei de aparare a valorilor sociale.

Nu pot avea calitatea de subiect activ al infractiunii nici autoritatile publice sau organele acestora mentionate in Titlul III din Constitutia Romaniei. Astfel in conformitate cu art. 96 din Constitutie nu pot constitui infractiuni actele savarsite de Senat sau Camera Deputatilor cat si de organele lor interne si nici cele ale presedintelui Romaniei cu exceptia cazului cand acesta din urma este pus sub acuzare de Parlament pentru inalta tradare.

De asemenea, nu pot fi subiecte active ale infractiunii, respectiv subiecte pasive ale raportului de raspundere penala nici organele administratiei publice centrale sau locale, nici organele sau serviciile publice descentralizate din unitatile administrativ teritoriale (de exemplu directiile generale ale finantelor publice). Nu pot raspunde penal nici institutiile publice oricare ar fi domeniul de activitate al acestora.

In ciuda existentei in doctrina de drept comparat a unui consens asupra principiului potrivit caruia persoanele juridice de drept public nu pot fi pedepsite delimitarea persoanelor juridice de drept privat de cele drept public nu pare intotdeauna a fi o problema simpla. Astfel, exista in diferitele legislatii, respectiv in doctrina de drept comparat calificari distincte (persoane juridice de drept publice, persoane juridice de drept privat, entitati colective lipsite de personalitate juridica) date unor entitati colective precum Biserica Ortodoxa, Biserica Catolica etc. Din punctul de vedere al legiuitorului roman in opinia noastra Biserica Ortodoxa Romana este entitate colectiva de drept privat, nicidecum de drept public. Apreciem ca o solutie contrara ar fi potrivnica prevederilor constitutionale in materia egalitatii de tratament fata de cultele religioase.

O alta problema ridicata in doctrina[16] in legatura cu delimitarea persoanelor juridice de drept privat de cele de drept public ar fi urmatoarea. Domeniul administratiei publice este constituit din doua categorii principale de activitati si anume: activitati de mentinere a ordinii publice si activitati de prestare de servicii publice. Unele dintre aceste servicii sunt date in administrarea unor persoane juridice de drept privat. Care va fi tratamentul juridic al acestor entitati? Astfel, daca ele vor fi considerate penalmente responsabile, pedepsirea lor ar afecta intreaga societate deoarece ele satisfac un interes public. Daca a r fi considerate iresponsabile s-ar incalca in modul cel mai clar principiul egalitatii in fata legii. In opinia noastra, problema semnalata nu este nici pe departe una complicata. Apreciem ca resursele economiei de piata privind numarul firmelor de profil sunt mai mult decat suficiente pentru rezolvarea problemei continuitatii asigurarii acestor servicii, prin rezilierea contractului si organizarea de licitatie pentru satisfacerea intereselor in discutie de catre agenti economici mai capabili, mai demni de a se ocupa de aceste probleme.

In ceea ce priveste problema raspunderii penale a entitatilor colective lipsite de personalitate juridica, din analiza prevederilor diferitelor legislatii desprindem concluzia ca acestea raspund penal doar in legislatiile in care in intelesul legii penale aceste entitati fara personalitate juridica sunt asimilate persoanelor juridice in mod expres de catre un text de lege. Pentru ca noul Cod penal roman nu contine o asemenea prevedere apreciem ca in viziunea legiuitorului roman entitatile lipsite de personalitate juridica nu raspund penal.

Cu totul alta este situatia in cazul persoanelor juridice in formare, lichidare sau transformare. Astfel, se observa existenta unei capacitati de folosinta anticipate la persoanele juridice in formare timp in care teoretic ar putea comite infractiuni.

In privinta persoanelor juridice aflate in proces de lichidare lucrurile sunt si mai clare, deoarece personalitatea juridica subzista pana la aducerea la indeplinire a ultimului act aferent lichidarii.

Problema este la fel de simpla in situatia persoanelor juridice in transformare atat timp cat prin transformare persoana juridica nu dispare ca subiect de drept. In cazul in care a avut loc o fuziune prin absorbtie suntem de parere ca raspunderea penala a vechii persoane juridice nu se transmite persoanei juridice cu care a fuzionat (principiul personalitatii raspunderii penale); situatie in care ar urma sa raspunda doar persoanele fizice care s-au aflat la originea comiterii infractiunii.

Problema transpunerii in practica a raportului de raspundere penala este deosebit de complexa in ceea ce priveste sanctionarea persoanelor juridice straine. Desigur in virtutea principiului teritorialitatii si principiului personalitatii legii penale ele vor putea fi condamnate penal fara nici un fel de problema. Raman totusi serioase semne de intrebare privind eficienta pronuntarii hotararii de condamnare in ceea ce priveste executarea sa, asa cum vom putea remarca cu ocazia examinarii problemelor art. 45 alin. 2.

Sectiunea III

Domeniul raspunderii penale a persoanelor juridice

Data fiind natura speciala de subiect de drept a persoanei juridice aceasta nu ar putea raspunde pentru toate infractiunile prevazute in legea penala astfel incat sfera de infractiuni pentru care poate fi angajata raspunderea penala, domeniul de aplicare al raspunderii penale a persoanei juridice trebuie clar precizat. In cadrul dreptului comparat, precizarea se realizeaza cu o relativa rigoare in functie de sistemul de drept avut in vedere. Putem astfel remarca doua mari sisteme pentru care legislatiile diferitelor state au optat: Sistemul inchis sau sistemul deschis.

A. Sistemul deschis (sistemul raspunderii generale)

In primul sistem, de altfel dominant (consacrat in Anglia, Belgia, Finlanda, Norvegia s.a.) raspunderea penala a persoanei juridice ar putea fi angajata pentru orice infractiune, cu exceptia acelora care nu se pot comite decat de o singura persoana (denumite infractiuni cu autor unic) si deci pedeapsa prevazuta nu ar putea fi aplicata unei persoane juridice (de exemplu marturia mincinoasa, violul, dezertarea s.a.) In acest sistem legiuitorul se limiteaza la a stabili printr-o dispozitie cu caracter general regula ca persoana juridica raspunde penal.

B. Sistemul inchis

Franta, Estonia si de curand Romania au optat pentru o reglementare mai riguroasa a sferei infractiunilor pentru care poate fi retinuta raspunderea penala a persoanei juridice.

Se porneste de la premisa ca ramane in sarcina legiuitorului indicarea limitativa a infractiunilor ce pot fi imputate persoanelor juridice. Astfel cum prevede de altfel si art. 45 alin. 1 din noul Cod penal, raspunderea penala a persoanei juridice poate fi angajata numai daca norma de incriminare a unei fapte o prevede expres. Metoda la care legiuitorul roman a recurs in vederea indicarii infractiunilor pentru care persoana juridica poate raspunde penal consta in consacrarea unui articol distinct la sfarsitul fiecarui capitol care incrimineaza o anumita grupa de fapte in cuprinsul caruia se face referire la infractiunile pentru care persoana juridica raspunde penal.

Dupa cum s-a apreciat in doctrina, in acest sistem ar ramane nelamurite aspecte privind criteriul utilizat de legiuitor in vederea delimitarii infractiunilor imputabile persoanei morale.[17] In plus, dupa cum observa profesorul J. Pradel, acest sistem nu ar fi deloc lipsit de contradictii (in Franta de exemplu, legea prevede pedepsirea persoanelor juridice pentru abuz de incredere dar nu si pentru savarsirea infractiunii de abuz de bunuri sociale care are un continut asemanator). In realitate, controversa, discutiile purtate asupra acestui subiect devin greu de inteles avand in vedere ca este unanim admis ca persoana morala raspunde penal numai daca infractiunea s-a comis in numele sau in profitul sau.

Sectiunea IV

Conditiile de fond pentru angajarea raspunderii penale a persoanei juridice

In conformitate cu cele aratate de noi referitor la regimul angajarii raspunderii penale a persoanei juridice in dreptul comparat, conditiile de fond pentru angajarea raspunderii penale a persoanei juridice pot fi grupata in trei categorii:

Aspecte referitoare la persoanele cele pot angaja penal persoana juridica;

Conditiile de imputabilitate fata de persoana juridica a faptei comise de persoana fizica;

Elementul subiectiv in cadrul analizei posibilitatii retinerii raspunderii penale a persoanei morale.

Subsectiunea I

Persoanele care pot angaja penal persoana juridica

Referitor la persoanele ce pot angaja penal persoana juridica este evident ca nu ar putea vreodata fi trasa la raspundere persoana morala pentru actul oricarei persoane fizice aflate in orice fel de raport cu aceasta. Prevederile art. 45 alin. 1 din noul cod penal, par a clarifica problema fara nici un fel de rezerve ("persoanele juridice, (), raspunde penal, () pentru infractiunile savarsite in numele sau in interesul persoanei juridice de catre organele sau reprezentantii acestora") referindu-se in mod neechivoc la calitatea de organ al persoanei juridice , respectiv la a cea de reprezentant.

Cu toate acestea, s-a discutat in doctrina daca nu cumva raspunderea penala a persoanei juridice ar fi o raspundere pentru fapta altuia. S-a aratat astfel, pornind de la prevederile Decretului nr. 31/1954 privind persoanele fizice si juridice (faptele organelor persoanei juridice, organe care nu sunt inzestrate cu personalitate juridica sunt fapte ale persoanei juridice insesi) cum ca persoanele juridice raspund penal pentru faptele comise de organele acestora, organ care sunt alcatuite din persoane fizice care la randul lor vor fi trase la raspundere penala pentru fapte proprii care intrunesc conditii prevazute de legea penala pentru calificarea lor ca infractiuni.[19] Plecandu-se asadar de la prevederile legislatiei civile s-a aratat ca raspunderea penala a persoanei juridice ar constitui o exceptie veritabila de la principiul personalitatii raspunderii penale. Nu reluam aici argumentele ce duc la concluzia logica, rezonabila ca raspunderea penala a persoanei juridice nu constituie deloc o exceptie de la principiul personalitatii raspunderi penale, ci dimpotriva este impusa de acesta prin conferirea persoanei juridice de capacitate juridica penala. Asa cum rezulta din interpretarea art. 45 alin. 1 persoanele care pot angaja penal persoana juridica trebuie sa aiba pentru aceasta calitatea de organ al societatii sau de reprezentant al acesteia.

Legiuitorul roman pune pe acelasi plan sub aspectul aptitudinii de a angaja penal persoana juridica actele celor doua categorii de persoane fizice: organ sau reprezentant. In legatura cu fiecare dintre cele doua notiuni trebuie facute insa precizari.

Referitor la calitatea de organ al persoanei juridice trebuie mentionat faptul ca avand in vedere trasatura esentiala ce trebuie indeplinita de orice fapta periculoasa socialmente si prevazuta de legea penala pentru a fi calificata drept infractiune (savarsirea faptei cu vinovatie) fapta in discutie trebuie sa fi fost savarsita cu acceptul unui organ sau dupa caz al unui complex de organe de natura sa reprezinte potrivit prevederilor statutare vointa persoanei juridice sau rezultatul socialmente periculos sa se concretizeze in realitatea faptica si juridica datorita culpei unui asemenea organ (organ de conducere) sau complex de organe (mai multe organe care doar impreuna pot reprezenta vointa persoanei morale). Nu suntem astfel de acord cu sustinerea potrivit careia si faptele organelor de gestiune pot intotdeauna angaja raspunderea penala a societatii (ne referim de exemplu la organele de gestiune contabila, in contextul in care bilantului contabil ii lipsea indeplinirea tuturor conditiilor legale, respectiv statutare, referitoare la aprobarea acestuia de catre organele de decizie ale societatii). Prin urmare dispozitiile art. 45 alin. 1 trebuie coroborate relativ la aceasta problema cu dispozitia art. 17 care se refera la trasaturile esentiale ale infractiunii.

In al doilea rand prin calitatea de reprezentant al persoanei juridice, in lipsa unei prevederi legale contrare, trebuie sa intelegem orice persoana care este subiect al unui raport de reprezentare fata de persoana juridica. Luand in considerarea notiunea si categoriile institutiei reprezentarii asa cum sunt relevate de doctrina de drept comercial apreciem ca nu are nici o importanta pentru retinea raspunderii penale a persoanei juridice faptul ca vorbim de o reprezentare directa sau de o reprezentare indirecta, dupa cum nu are vreo importanta referitoare la problema in discutie nici natura juridica a contractului prin care sunt conferite partenerului contractual al persoanei juridice puteri de reprezentare (ubi lex non distinguit nec nos distinguere debemus). Putem astfel vorbi despre un mandatar, un comisionar, un intermediar, respectiv de un agent comercial permanent care despre persoane fizice sau juridice care in raport de situatia faptica ar putea angaja raspunderea penala pentru o persoana juridica. Acelasi lucru se poate spune chiar si despre un prepus. In toate cazurile conditia esentiala o reprezinta dobandirea puterii de reprezentare a vointei concrete a companiei prin contractul de intermediere in cauza sau prin raportul de prepusenie. Chiar si in aceste situatii trebuie examinata in vederea stabilirii raspunderii penale a persoanei juridice problema daca dobandirea puterii de reprezentare a persoanei juridice de catre o anumita persoana a fost conforma vointei reprezentatului, dupa distinctiile de mai sus. Putem astfel intalni situatii cand calitatea de organ al persoanei juridice este disociata de cea de reprezentant la fel cum este posibil si cumulul calitatii de reprezentant al persoanei morale cu aceea de organ al acestei persoane. In acest caz nu mai este necesara insa lamurirea problemei vointei persoanei juridice, puterea de reprezentare a organului fiind aprioric delimitata prin dispozitii statutare sau dupa caz legale.

Conceptia expusa mai sus este de altfel si cea aplicata in dreptul olandez unde se ia in consideratie orice persoana care actioneaza in numele intreprinderii sau in favoarea acesteia in conformitate cu natura legaturii dintre persoana fizica si companie. Este aplicata si conceptia contrara de catre legislatia franceza in care sunt definite limitativ atat conceptul de organ cat si cel de reprezentant.

Subsectiunea II

Conditiile de imputabilitate fata de persoana morala a faptei comise de persoana apta a-i angaja raspunderea penala

Noul Cod penal roman tratand dupa parerea noastra deosebit de sumar aceasta problema se refera in art. 45 alin. 1 la infractiunile savarsite in numele sau in interesul persoanei juridice de catre organele sau reprezentantii persoanei morale.

In aprecierea concreta a posibilitatilor de angajare a raspunderii penale a persoanei juridice trebuie prin urmare sa tinem cont de necesitatea stabilirii raportului intre infractiunea savarsita de organul sau reprezentantul companiei si persoana morala. Asa cum se apreciaza in literatura de specialitate este vorba despre un raport destul de dificil de stabilit, limitele sale nefiind invariabile; fiind necesar totusi a se retine ca persoana morala raspunde penal doar in situatia in care infractiunea a fost comisa in interesul sau sau in profitul sau, un profit care nu trebuie inteles doar sub aspect contabil. Se pune totusi problema daca persoana juridica poate fi responsabila si pentru acele infractiuni care exced obiectului de activitate al persoanei juridice. Solutia difera in functie de legislatia fiecarui stat. Astfel, spre deosebirea de conceptia dreptului francez, in dreptul englez doar infractiunile comise in cadrul functiilor companiei pot atrage raspunderea penala a acesteia. Avand in vedere interpretarea art. 45 ne permitem sa consideram ca legiuitorul roman a optat pentru conceptia dreptului francez in aceasta problema si anume pentru subzistenta raspunderi penale a persoanei morale si in cazul infractiunilor la limita zonei sale de activitate sau care depasesc aceasta limita.

Referindu-ne la expresia "infractiune comisa in contul persoanei juridice" trebuie sa precizam ca aceasta nu trebuie interpretata intr-un sens strict literal, deoarece, cum pe drept cuvant s-a apreciat in doctrina o asemenea interpretare ar exclude infractiunile din culpa din domeniul de aplicare al raspunderii penale al persoanei juridice, infractiuni cu un potential deosebit in ceea ce priveste alterarea relatiilor sociale protejate de legea penala (exemplu: poluari masive ale mediului comise din neglijenta). Astfel oricare ar fi forma de vinovatie incidenta in situatia concreta, persoana morala trebuie sanctionata in conformitate cu dispozitiile legii penale. Cu toate acestea nu ar putea fi vreodata vorba despre o raspundere penala a persoanei morale in contextul in care organul sau reprezentantul persoanei juridice invinuite a actionat in interes personal sau deliberat in dauna persoanei juridice in baza unei rezolutii infractionale proprii (de exemplu nu ar putea fi angajata vreodata raspunderea penala pentru un anume fond national de investitii in contextul in care organele de gestiune si directie sau reprezentantii au actionat in interes propriu si dauna fondului).

Subsectiunea III

Elementul subiectiv al faptei imputate persoanei morale

Doar dintr-o privire de ansamblu a reglementarilor cuprinse in partea speciala a noului Cod penal al Romaniei poate usor rezulta concluzia ca reprezentantul sau organul persoanei juridice poate savarsi in contul acesteia atat infractiuni intentionate cat si din culpa (de exemplu: uciderea din culpa in modalitatea prevazuta de art. 181 alin. 2). Pe de alta parte raspunderea penala a persoanei morale poate fi angajata ori de cate ori organele sau reprezentantii acesteia (care asa cum am aratat in expunerea referitoare la persoanele care pot angaja penal persoana juridica, exprima in plan juridic vointa societatii) au realizat in interesul persoanei juridice atat latura obiectiva cat si latura subiectiva a infractiunii.

Sectiunea V

Cumulul intre raspunderea penala a persoanei juridice si raspunderea penala a persoanei fizice

Dupa cum arata prof. J. Pradel, in legislatiile ce recunosc persoanei juridice posibila calitate de subiect activ al infractiunii fundamentul angajarii raspunderii penale a persoanei morale difera in functie de doua conceptii.[22]

Intr-o prima conceptie (sistemul raspunderi indirecte bazat pe teza ricoseului) adoptata de legislatiile din Franta, Anglia si Finlanda pentru stabilirea raspunderii penale a persoanei morale este necesar mai intai sa fie identificata persoana fizica aflata la originea infractiunii si care mai trebuie sa mai aiba si calitatea, aptitudinea de a angaja raspunderea penala a persoanei juridice a carei functie de organ sau reprezentant o indeplineste si evident sa poata fi stabilita raspunderea penala a acestei persoane fizice.

In cea de a doua conceptie (sistemul raspunderii directe) adoptata de Olanda, Belgia si Romania se pune accentul pe raspunderea penala a persoanei juridice din ratiuni de egalitate, de tratament juridic cu persoana fizica, fiind suficienta nu neaparat identificarea persoanei fizice aflata la originea infractiunii ci doar constatarea, de exemplu a unei culpabilitati de organizare a persoanei juridice pentru retinerea raspunderii penale a acesteia.

Privind problema din ambele puncte de vedere, constatam ca pot fi urmarite cele doua persoane atat separat cat si impreuna, sau dupa caz, doar una dintre ele. Altfel spus, in ambele sisteme de fundamentare a raspunderii penale a persoanei juridice, asa cum prevede si art. 45 alin. 2 din noul Cod penal roman raspunderea penala a persoanei juridice nu exclude raspunderea penala a persoanei fizice care a participat la savarsirea aceleasi fapte. Astfel persoana fizica poate raspunde alaturi de persoana juridica in toate formele participatiei penale, neexistand pericolul, dupa parerea noastra, doar aparent, semnalat de adversarii ideii de cumul al raspunderii penale, ca persoana fizica aflata la originea infractiunii sa raspunda de doua ori pentru aceeasi fapta.

In continuare credem ca trebuie lamurita si o alta problema. Ce se intampla in situatia in care persoana care angajeaza raspunderea penala a unei persoane juridice nu este o persoana fizica ci o alta persoana morala avand vedere ca atributii de reprezentare sau de administrare al o societate pe actiuni pot fi detinute si de o persoana juridica? Dupa parerea noastra, din consideratii de egalitate de tratament juridic cu persoana fizica, problema va fi analizata ca si cum ar fi vorba de o persoana fizica avand calitatea de organ sau reprezentant. Problema nu mai este atat de simplu de solutionat daca ne referim la aspectele implicate de sanctionarea persoanelor juridice straine. Exista dupa cum vom vedea posibilitatea comiterii de "infractiuni e la distanta" pentru care persoana fizica sau juridica aflata la originea infractiunii nu va fi sanctionata.

Conform art. 10 din noul Cod penal legea penala romana se aplica tuturor infractiunilor savarsite pe teritoriul Romaniei. Sa presupunem existenta urmatoarei situatii:

S.C. Amiral S.A. este o firma cu sediul in Romania care isi desfasoara activitatea pe teritoriul Romaniei. Administrarea tuturor afacerilor sale este asigurata de S.C. Estelle S.A. o firma cu un multiplu obiect de activitate cu sediul in Singapore si al carui principal actionar si administrator este Alex Tomasso.

Functionarilor S.C. Amiral S.A. le revine doar rolul de a executa dispozitiile comunicate de catre conducerea S.C. Estelle S.A.; raporturile juridice intre cele doua firme avand ca izvor un contract de asistenta economica. Astfel S.C. Estelle S.A. comite pe teritoriul Romaniei prevalandu-se de prerogativele de administrare a S.C. Amiral S.A. o infractiune intentionata cu consecinte deosebite de grave pentru economie (de exemplu: o inselaciune). Nu se va putea retine raspunderea penala nici a unei persoanei din conducerea S.C. Amiral S.A., prezumandu-se buna lor credinta, nici macar a principalului actionar are insa ar putea oricand sa inregistreze o crestere spectaculoasa a contului sau bancar fara sa fie dator sa dea cuiva vreo explicatie; banii putand veni de la Alex Tomasso, patronul firmei din Singapore sau de la oricine altcineva. In Romania, pe de alta parte, avandu-se in vedere principiul teritorialitatii legii penale romane S.C. Estelle S.A. si Alex Tomasso vor fi condamnati penal. Ramane totusi profund discutabila eficienta unei asemenea condamnari in conditiile in care S.C. Estelle S.A. nu are absolut nici un element al activului patrimonial localizat in Romania, iar Alex Tomasso nu va putea fi vreodata extradat din statul al carui cetatean este. Mai mult, este posibil ca, la un moment dat, in Singapore pe de-o parte sa nu fie admisa raspunderea penala a persoanei juridice, iar pe de alta parte, conform acestei legi infractiunea de inselaciune sa aiba un alt continut constitutiv, sau Alex Tomasso sa beneficieze de o cauza exoneratoare de raspundere aplicabila lui conform legii penale din Singapore.

In final consideram necesar sa clarificam si cateva aspecte de natura procedurala. Referitor la dispozitia art. 45 alin. 2 se pune problema daca ramane sau nu la latitudinea organelor judiciare retinerea cumulativa a raspunderii penale a persoanei juridice si a persoanei aflate la originea infractiunii.

Solutia problemei difera in functie de situatia existenta in fapt si in drept in fiecare caz instrumentat dupa cum actiunea penala se pune in exercitare si se exercita din oficiu sau se pune in miscare la plangerea prealabila a persoanei vatamate.

In primul caz procurorul are obligatia (sub rezerva indeplinirii conditiilor referitoare la elementele constitutive ale infractiunii) sa dispuna prin rechizitoriu sesizarea instantei pentru judecarea atat a persoanei juridice cat si a persoanei fizice. Asa cum se apreciaza in doctrina nu exista un suport legal pentru sustinerea unei opinii contrare.

In cel de-al doilea caz procurorul are obligatia sa sesizeze instanta doar referitor la persoanele impotriva carora se indreapta plangerea prealabila a persoanei vatamate.

Tot astfel, in cazurile cand legea permite impacarea partilor daca plangerea prealabila a fost indreptata atat impotriva persoanei fizice cat si impotriva persoanei juridice, aceasta impacare va avea efect doar intre partile intre care a intervenit. Astfel procesul penal va continua daca impacarea a intervenit doar intre partea vatamata si persoana fizica.

In ceea ce priveste problema cauzelor exoneratoare de raspundere aplicabile persoanelor juridice remarcam ca legiuitorul roman nu a consacrat reguli distincte referitoare la persoana juridica desi ar fi fost deosebit de indicat un asemenea demers. In consecinta se vor aplica regulile referitoare la exonerarea de raspundere penala a persoanei fizice.

Sectiunea VI

Sanctionarea persoanei juridice in lumina noului Cod penal roman.

Subsectiunea I

Preliminarii

Plecand de la problema deosebit de controversata a acceptarii ideii de raspundere penala a persoanei juridice doctrina a avut preocupari deosebit de serioase si justificate, totodata datorita particularitatilor deosebite ale persoanelor morale ca si subiecte de drept, in vederea identificarii unor sanctiuni adecvata persoanei juridice. De fapt, dificultatea identificarii unor asemenea sanctiuni in conformitate cu scopul aplicarii unor pedepse in general a fost invocata de multe ori ca un argument in favoarea respingerii ideii de raspundere penala a persoanei juridice.

In dreptul penal roman, prin Codul penal de la 1936, asa cum am mai aratat, s-a adoptat o solutie de compromis in materie, persoana juridica fiind sanctionata in mod indirect sub forma masurilor de siguranta rezultand astfel implicit nerecunoasterea calitatii de destinatar al normelor impuse de legea penala, iar prin Codul penal de la 1969, legiuitorul a anulat orice posibilitate de tragere la raspundere penala a persoanei juridice, desi nici prin Codul penal de la 1936 nu fusese instituite propriu-zis o asemenea raspundere morala.

In mod evident regimul sanctionator aplicabil persoanei morale responsabile penalmente nu ar putea sa coincida in totalitate cu cel aplicabil persoanei fizice din cauza diferentelor existente intre cele doua categorii de subiectii de drept.

Desi in conformitate cu opinia noastra exprimata anterior o persoana juridica poate raspunde direct la fel ca o persoana fizica, persoana juridica neavand niciodata o natura fictiva, trebuie sa lamurim aspectul ca nici o persoana juridica nu poate cunoaste nici pedeapsa capitala in sensul clasic al sintagmei si nici nu poate cunoaste detentiunea severa sau inchisoarea stricta. La fel de necesar este sa reluam ideea ca nu exista in opinia noastra nici un fel de legatura intre calitatea de a putea fi subiect activ al infractiunii si posibilitatea de a suporta sanctiunea inchisorii. Astfel, nu exista in conditiile dreptului penal modern nici un fel de impediment real fata de crearea unor sanctiuni adecvate persoanelor juridice deoarece persoanele juridice pot suporta anumite pedepse (evident diferite de cele aplicabile persoanei fizice), iar functiile si scopurile pedepsei nu se opun aplicarii ei persoanei morale. Acest lucru reiese din interpretarea data de noi art. 57 alin. 1 conform careia pedeapsa este o masura de constrangere care este aplicata condamnatului in scopul reeducarii condamnatului si al prevenirii savarsirii de noi infractiuni. sunt configurate de textul articolul cele doua scopuri ale pedepsei: reeducarea condamnatului si prevenirea savarsirii de noi infractiuni. In privinta aplicarii pedepsei cu scopul evitarii savarsirii de noi infractiuni nu pot fi puse probleme deosebite referitoare la persoana juridica, in schimb legat de scopul reeducarii condamnatului se pune intrebarea: cum am putea reeduca o persoana juridica? In opinia noastra, trebuie sa plecam mai intai de la o celebra teorie propusa de doctrina engleza, astfel persoana juridica in planul vietii economice si sociale nu s-ar deosebi prea mult de persoana fizica:

Organele de decizie ale persoanei morale pot fi comparate cu creierul persoanei fizice;

Organele executive si reprezentative ale persoanei juridice pot fi comparate cu celelalte organe ale persoanei fizice;

Activitatea desfasurata de persoana fizica in cadrul persoanei juridice poate fi comparata cu activitatea celulelor din corpul persoanei fizice. Astfel acestea pot veni si pleca fara vreo consecinta asupra calitatii de subiect de drept a persoanei juridice (este usor de intuit cu ce fel de proces petrecut din pacate in corpul multor oameni se asemenea situatia in care persoana fizica, celula de baza a persoanei juridice, isi promoveaza propriile interese in cadrul persoanei morale, interese total diferite de ale acesteia);

Nu in ultimul rand (lista analogiilor posibile fiind foarte lunga) am putea compara profitul, investitiile, pierderile si tot ceea ce inseamna viata persoanei juridice cu oxigenul, hrana si toate celelalte aspecte ale vietii persoanei fizice, in sensul existentei unor factori care duc pe de-a parte la nasterea si dezvoltarea unui subiect de drept, iar pe de alta parte la disparitia acestuia (in cazul persoanei fizice prin crearea radicalilor liberi si degradarea lenta dar sigura a tuturor tesuturilor, iar in cazul persoanei juridice, prin disparitia interesului existentei acesteia, fie din punctul de vedere al persoanelor fizice care o administreaza, fie din cauza evolutiei relatiilor specifice economiei de piata, fie din cauza evolutiei nefavorabile a legislatiei).

Nu exista prin urmare nici un impediment in cale atingerii efectului intimidant si de reeducare, de schimbare a atitudinii persoanei juridice, al pedepsei la fel ca si in cazul persoanei fizice. Noul Cod penal (adoptat prin Legea nr. 301/29.06.2004) consacrand raspunderea penala a persoanei juridice a stabilit in Cap. II si V ale Titlului III categorii si limitele generale ale pedepselor care se aplica persoanei juridice si regimul de executare al acestora.

In conformitate cu art. 59 alin. 1 din noul Cod penal, pedepsele ce se aplica persoanelor juridice pentru crime sau delicte sunt: pedepse principale si pedepse complementare.

Subsectiunea II

Pedepsele principale

Potrivit art. 59 alin. 2, pedeapsa principala este amenda de la 10.000.000 la 10.000.000.000 de lei.

Avantajul acestei sanctiuni consta in posibilitatea de a atinge in mod direct persoana juridica dat fiind ca fiind ca orice persoana juridica intocmai ca orice persoana fizica are propriul sau patrimoniu. Mai mult aceasta presupune costuri minime, iar corect individualizata are un efect intimidant suficient de mare in vederea asigurarii realizarii scopului pedepsei. Regimul de executare pedepsei amenzii este clarificat de art. 80 din noul cod penal. In conformitate cu alin. 1 art. 80 pedeapsa amenzii consta in suma de bani pe care persoana juridica este obligata sa o plateasca.

Astfel in cazul comiterii unei crime, persoana juridica poate suporta o amenda cuprinsa intre 25.000.000 lei si 7.500.000.000 de lei, iar in situatia savarsirii unui delict, amenda poate avea un cuantum cuprins intre 10.000.000 si 5.000.000.000 lei .

Potrivit art. 87 alin. 4 individualizarea pedepselor pentru persoana juridica se face tinandu-se seama de dispozitiile partii generale ale codului penal, precum si de urmatoarele criterii:

Limitele de pedeapsa fixate in partea speciala pentru persoana fizica;

Gravitatea faptei savarsite;

Imprejurarile care atenueaza sau agraveaza raspunderea penala. Faptul ca aceste circumstante atenuante sau agravante sunt specifice persoanelor fizice nu trebuie, in opinia noastra, la concluzia ca in conceptia legiuitorului raspunderea penala a persoanei juridice ar functiona prin ricoseu, intrucat persoana fizica, in calitate de organ al societatii sau de reprezentant al acesteia, prin conduita sa infractionala face o legatura directa intre rezultatul socialmente periculos si procesele decizionale ale persoanei juridice ce duc la stabilirea vinovatiei acesteia in modalitatea intentiei sau in cea a culpei.

Daca in materia individualizarii aplicarii pedepsei nu apar in opinia noastra neclaritati, lucrurile stau diferit, in ceea ce priveste problema individualizarii executarii pedepsei,

A fost sustinuta in literatura de specialitate[23] ideea ca desi nu toate modalitatile prevazute de lege sunt aplicabile persoanei juridice (munca in folosul comunitatii, suspendarea pedepsei sub supraveghere, suspendarea sub supraveghere a pedepsei cu obligatia de a efectua o munca in folosul comunitatii, amanarea aplicarii pedepsei), persoana juridica ar putea beneficia de suspendarea conditionata a executarii pedepsei atat in ceea ce priveste pedeapsa principala a amenzii cat si in privinta pedepselor complementare (cu exceptia dizolvarii si afisarii sau difuzarii hotararii de condamnare). Nu impartasim acest punct de vedere (desi consideram echitabila si necesara o asemenea reglementare in legea penala romana) deoarece prin dispozitiile exprese ale Codului penal, persoana juridica este exclusa de la aplicarea suspendarii conditionate a executarii pedepsei cat si de la aplicarea suspendarii pedepsei sub supraveghere; articolele 95-106 nereferindu-se decat la persoana fizica, iar in planul dreptului penal, nici o sanctiune nu poate fi aplicata sau inlaturata prin analogie.

Subsectiunea III

Pedepsele complementare

In vederea asigurarii scopului principal al aplicarii pedepsei (prevenirea comiterii de noi infractiuni) codul penal a reglementat urmatoarele pedepse aplicabile persoanei juridice prin definitie destinate sa completeze efectul aplicarii pedepsei principale a amenzii. In conformitate cu prevederile art. 59 alin. 3 acestea sunt:

Dizolvarea persoanei juridice;

Suspendarea activitatii sau a uneia din activitatile persoanei juridice pe o durata de la 1 la 3 ani;

Interzicerea participarii la procedurile de achizitii publice pe o durata de la 1 la 5 ani;

Interzicerea accesului la unele resurse financiare pe o durata de la 1 la 5 ani;

Afisarea hotararii de condamnare sau difuzarea ei in Monitorul Oficial al Romaniei prin presa ori prin mijloacele de comunicare audio-vizuala.

Ultimele patru pedepse mentionate potrivit art. 59 alin. 4 se pot aplica in mod cumulativ, integral sau partial.

1. Dizolvarea persoanei juridice

Oportunitatea si echitabilitatea acestei pedepse reprezinta aspecte deosebit de discutate in doctrina de drept comparat. Fiind apreciata drept un corespondent al pedepsei capitale aplicabila in unele state persoanelor fizice, in doctrina s-a sustinut ca datorita gravitatii acestei sanctiuni ea ar trebui eliminata din categoria pedepselor aplicabile persoanelor juridice, ramanand incidenta doar in cazul asociatiilor ilegale, nule de drept.

In privinta asociatiilor ilegale apreciem ca nu se pune problema aplicarii problemei dizolvarii, intrucat acestea fiind nule de drept sunt considerate a nu fi existat vreodata. In ceea ce priveste ideea corespondentei pedepsei dizolvarii persoanei juridice cu pedeapsa capitala o apreciem ca intemeiata din punct de vedere teoretic si complet diferita fata de pedeapsa detentiunii pe viata intrucat ca urmare a hotararii de dizolvare persoana juridica intra in lichidare, rezultand incetarea existentei acesteia ca subiect de drept.[24]

La nivel practic lucrurile nu sunt atat de simple. In primul rand, trebuie sa punem la indoiala eficienta unei asemenea sanctiuni, deoarece nimic nu se opune ca dupa incheierea lichidarii o alta persoana juridica (cu acelasi obiect de activitate, cu aceleiasi obiective concrete, cu aceeasi componenta a consiliului de administratie, cu un nume asemanator, respectiv cu un activ patrimonial asemanator cu al persoanei juridice "defuncte") sa ia nastere. Prin urmare apreciem ca inoportuna dizolvarea persoanei juridice cu titlul de sanctiune si suficienta recurgerea la dizolvare, respectiv lichidare in scopul recuperarii prejudiciului.

In al doilea rand plecand de la corespondenta conceptului de dizolvare a persoanei juridice cu cel de pedeapsa capitala aplicata persoanei fizice apar in discutie aproape aceleiasi argumente ce pledeaza pentru excluderea pedepsei capitale din orice legislatie. Potrivit noului cod penal roman pedeapsa complementara a dizolvarii persoanei morale se aplica acesteia cu un indeplinirea a doua conditii.

Prima conditie este indeplinita in doua cazuri:

In situatia in care persoana juridica a fost constituita in vederea savarsirii de infractiuni (persoana juridica se plaseaza in ilegalitate din chiar momentul constituirii ei). In doctrina se apreciaza ca nu este necesar ca toti fondatorii sa fi urmarit comiterea de infractiuni prin constituirea persoanei juridice, sanctiunea fiind aplicabila si in ipoteza in care unii au fost de buna credinta. Apreciem afirmatia ca justificata intrucat nu sunt urmariti penal membrii de buna credinta ai consiliului de administratie ci societatea in ansamblul ei. De asemenea nu este absolut necesar ca savarsirea de infractiuni sa reprezinte scopul principal. Apreciem ca dizolvarea ar putea fi pronuntata chiar si in ipoteza in care persoana juridica desfasoara in subsidiar si o activitate legala. Cu toate acestea probleme deosebite apar in privinta dovedirii intentiei fondatorilor, mai ales in situatia in care initial sub imperiul vointei concertate a unor "profesionisti de prima clasa" persoana morala a desfasurat o activitate legala in vederea disimularii scopului real al infiintarii ei.

In cazul in care obiectul de activitate al societatii a fost deturnat in vederea savarsirii de infractiuni. apreciem ca aceasta conditie ar putea fi indeplinita doar in cazul unor infractiuni continue, continuate sau de obicei.

A doua conditie este indeplinita in ipoteza in care este vorba despre infractiuni intentionate. Desi conditia nu reiese expres din prevederile legale, este evident ca in masura in care dizolvarea este conditia de crearea persoanei juridice in vederea savarsirii de infractiuni ori de deturnare a obiectului sau de activitate in scopul savarsirii de infractiuni, faptele prevazute de legea penala nu pot fi comise decat cu intentie; fiind deosebit de greu de imaginat o persoana juridica formata in vederea savarsirii de infractiuni din culpa.

Potrivit art. 81 alin. 2 pedeapsa dizolvarii este imprescriptibila si are ca rezultat lichidarea persoanei juridice, astfel incat nu se mai pune problema reabilitarii acesteia. Regulile aplicarii lichidarii nu sunt cele referitoare la lichidarea voluntara ci normele care guverneaza lichidarea judiciara, dat fiind ca instanta care pronunta dizolvarea trebuie sa trimita dosarul instantei competente pentru a procesa la lichidare (art. 81 alin. 4). In lumina noului cod penal dizolvarea si suspendarea societatii sau a unuia dintre activitatile persoanei juridice pot fi aplicate oricarei persoane morale.

Art. 83 a configurat insa limite ale aplicarii acestui principiu. Astfel, dizolvarea nu poate fi aplicata: partidelor politice, sindicatelor, patronatelor, cultelor religioase, organizatiilor cetatenilor apartinand minoritatilor nationale, constituite potrivit legii si persoanelor juridice care isi exercita activitatea in domeniul presei sau al audio-vizualului. Aceleasi exceptii functioneaza si pentru aplicarea pedepsei suspendarii activitatii sau a uneia dintre activitatile persoanei juridice. Desi solutia a fost adoptata in mai multe legislatii ea sufera in opinia noastra cateva observatii. In ceea ce priveste dispozitiile art. 83 alin. 1 privind excluderea din domeniul de aplicare al pedepselor dizolvarii si suspendarii activitatii a partidelor politice, sindicatelor, patronatelor, cultelor religioase sau organizatiilor cetatenilor apartinand minoritatilor nationale constituite potrivit legii, legiuitorul a avut in consideratie urmatoarele considerente:

Lipsa scopului lucrativ al unora dintre acestei entitati;

Interesele deosebite pe care aceasta le apara si aparenta ineficienta dizolvarii sau suspendarii activitatii lor, in conditiile garantiilor de drept constitutional si ale tratatelor si conventiilor internationale la care Romania este parte.

Nici unul dintre aceste argumente rezista la o analiza mai atenta.

In primul rand, exista si alte persoane juridice fara scop lucrativ care pot fi supuse dizolvarii sau suspendarii activitatii (asociatiile si fundatiile).

In al doilea rand, in modelul de societate spre care tara noastra tinde protejarea interesului privat nu se asigura niciodata prin protejarea interesului public ci dimpotriva, protejarea interesului public este asigurata prin protejarea interesului privat (ne permitem astfel sa sustinem ca ghidate de o "mana nevazuta" subiectele de drept privat prin actiunile lor efectuate exclusiv in vederea protejarii interesului propriu vor duce in cele din urma la protejarea interesului public).

In al treilea rand, este evident ca nu vor putea vreodata normele de drept penal sa aduca atingere (in conditiile dreptului modern) intereselor si drepturilor garantate de Constitutie. De fapt actiunea legii penale nu este indreptata impotriva acestor interese legitime ci numai impotriva anumitor subiecte de drept, persoane juridice, care o incalca; nimic neopunandu-se ca in deplina legalitate aceste subiecte de drept sa ia nastere din nou. Mai mult, in opinia nostra, nu este sanctionata o colectivitate cu nevinovati si vinovati ci doar o persoana juridica ce s-a dovedit nedemna sa apere interesele celor nevinovati.

Propunem un punct de vedere similar si in ceea ce priveste dispozitiile art. 83 alin. 2 si 3 care se refera la persoanele juridice care isi exercita activitatea in domeniul presei sau al audio-vizualului, afirmand inca o data ca sanctiunea nu poata asupra exercitiului unui drept garantat de Constitutie, ci impotriva unei infractiuni comise de anumite persoane juridice.

2. Suspendarea activitatii sau a uneia din activitatile persoanei juridice pe o durata de la 1 la 3 ani

Continutul acestei sanctiuni este definit de art. 82 alin. 1 din noul Cod penal drept interzicerea activitatii sau a aceleia dintre activitatile persoanei juridice in exercitarea careia a fost savarsita infractiunea. Rezulta din prevederile legale urmatoarele modalitati de aplicare a sanctiunii:

Este suspendata aceea dintre activitatile persoanei juridice in exercitarea careia a fost savarsita infractiunea. In acest este absolut necesar sa fie vorba despre o activitate prevazuta in actul constitutiv.

Este suspendata intreaga activitate a firmei. In aceasta situatie infractiunea a fost savarsita prin utilizarea tuturor parghiilor de activitate ale agentului economic sau ale persoanei morale in general. Apreciem ca in acest caz nu este necesar sa existe o corespondenta intre elementul material al laturii obiective al vreunui continut constitutiv specific intrucat, daca in primul caz persoana juridica putea comite infractiunea doar raportandu-se la un anumit obiect de activitate, in cazul in discutie ea a folosit intreg ansamblul resurselor patrimoniale si umane in vederea realizarii profitului ilicit.

In conformitate cu art. 59 alin. 3 lit. b sanctiunea nu poate fi mai mica de un an sau mai mare de trei ani.

Transformarea persoanei juridice din punctul de vedere al legislatiei noastre nu are nici un efect asupra aplicarii sanctiunii deoarece sanctiunea are un caracter personal. Astfel persoana juridica, chiar modificata, trebuie sa suporte interdictia decurgand din hotararea de condamnare. In schimb, interdictia nu poarta asupra membrilor si conducatorilor persoanelor juridice care vor putea constitui o alta societate, desigur in masura in care nu au fost si ei condamnati.

La fel ca in cazul pedepsei dizolvarii legea penala romana prevede in art. 82 alin. 3 din noul Cod penal necesitatea ca o copie dupa dispozitivul hotararii de suspendare sa fie trimisa organului care a autorizat infiintarea persoanei juridice si organului care a inregistrat persoana juridica in vederea luarii tuturor masurilor necesare.

3. Interzicerea participarii la procedurile de achizitii publice pe o durata de la 1 la 5 ani

Continutul definitoriu al acestei sanctiuni ne este furnizat de art. 81 alin. 4 in lumina caruia pedeapsa consta in interzicerea dreptului de a participa, direct sau indirect, la procedurile pentru atribuirea contractelor de achizitii publice prevazute de lege pe o durata de la un an la cinci ani.

S-a considerat in literatura de specialitate ca data fiind referirea la participarea, directa sau indirecta, interdictia ar privi si subcontactele incheiate cu o alta persoana juridica beneficiara a unui contract de achizitii publice[25], iar alti autori afirma ca sanctiunea consta in interzicerea participarii directe a unui asemenea contract si simulatia prin interpunere de persoane (participarea indirecta) persoana juridica sanctionata penal putand fi beneficiara unui subcontract incheiat cu o alta persoana neatinsa de aceasta sanctiune.

In ceea ce ne priveste ne raliem celui de-al doilea punct de vedere atragand atentia simultan si asupra unei lacune de reglementare a legii penale romane pe care orice "profesionist" are datoria sa o speculeze. Intradevar in cazul persoanelor fizice legea defineste persoanele interpuse, oprite de a participa la incheierea anumitor acte juridice. In ceea ce o priveste pe persoana morala, lucrurile stau complet diferit, neexistand vreo norma care sa califice persoanele interpuse in aceasta situatie. Cu toate asemanarea aratata de noi intre persoana fizica si persoana juridica nu ar putea fi facut demersul iresponsabil de a aplica o pedeapsa unei persoane juridice interpretand o norma penala pe baza de analogie cu legea civila. Prin urmare ceea ce defineste in conceptia noastra conceptul de participare indirecta a persoanei juridice la procedura de atribuire a contractelor de achizitii publice, poate fi doar situatia simulatiei prin interpunere de persoane.

Astfel o persoana morala careia i s-a aplicat o asemenea sanctiune, ar putea fara probleme sa incheie un contract de prestare de servicii cu o persoana juridica beneficiara a unui contract de achizitii publice, obiectul contractului subsecvent putand fi chiar similar cu al contractului principal, atat timp cat prin lege aceasta nu se interzice expres si atat timp cat nu este vorba de o simulatie prin interpunere de persoane.

De asemenea, nu impartasim nici opinia exprimata in doctrina, conform careia in ipoteza in care la data ramanerii definitive a hotararii de condamnare, persoana juridica se afla la executarea unui contract interzis, acesta urmand a fi reziliat, iar persoana juridica urmand a raspunde civil pentru eventualele prejudiciu cauzate cocontractantului. Consideram ca interdictia nu retroactiveaza cu exceptia situatiei cand contractul in cauza a avut o legatura directa cu procesul penal prin care persoana juridica a fost condamnata.

In conformitate cu art. 84 alin. 2 , copia dupa dispozitivul hotararii prin care a fost aplicata pedeapsa trebuie transmisa imediat in vederea efectuarii formalitatilor de publicitate:

Oficiului registrului comertului de pe langa tribunal;

Ministerului Justitiei (in cazurile referitoare la persoanele fara scop patrimonial);

Altor autoritati care tin evidenta persoanelor juridice.

4. Interzicerea accesului la unele resurse financiare pe o durata de la 1 la 5 ani

Potrivit art. 85 alin. 1, pedeapsa are ca rezultat interzicerea de a obtine fonduri prin plasamente de titluri de valoare ori de a obtine fonduri de la institutii de credit, ori institutii financiare pe o durata de la 1 la 5 ani. Sanctiunea nu afecteaza operatiunile deja efectuate sau in curs de efectuare pana la momentul ramanerii definitive a hotararii de condamnare, ea producand efecte doar pentru viitor. Asemanator prevederilor art. 81, 82, 84, art. 85 alin. 2, stipuleaza necesitatea transmiterii unei copii de pe dispozitivul hotararii urmatoarelor institutii:

Banca Nationala a Romaniei;

Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare;

Comisia de Supraveghere a Asigurarilor.

5. Afisarea hotararii de condamnare sau difuzarea ei in Monitorul Oficial al Romaniei prin presa ori prin mijloacele de comunicare audio-vizuala

Reglementata de art. 59 si 86 din noul Cod penal sanctiunea are un serios efect intimidant asupra persoanelor juridice prin afectarea imaginii de marca, a prestigiului comercial putand avea ca rezultat chiar pierderea clientelei. In conformitate cu art. 86 alin. 1, sanctiunea se aplica pe cheltuiala condamnatului, ar cheltuielile de afisare sau lichidare nu pot depasi cuantumul pedepsei amenzii aplicate persoanei juridice. In situatia (destul de rara de altfel) in care ar avea loc depasire cheltuielile ar trebui in opinia noastra sa fie suportate de stat. Potrivit art. 86 alin. 2 afisarea sau difuzarea pot privi fie decizia de condamnare in intregime sau in extras din aceasta, la aprecierea instantei. In vederea protejarii intereselor victimei sau al reprezentantului legal al acesteia art. 86 alin. 3 prevede ca afisarea sau difuzarea hotararii de condamnare nu le poate dezvalui identitatea fara consimtamantul lor.

Afisarea se face in locurile si pentru durata stabilita de catre instanta de judecata, care insa nu poate depasi doua luni. Difuzarea se poate face fie prin publicarea in Monitorul Oficial sau in presa scrisa, fie printr-unul sau mai multe servicii de comunicatii audio-vizuale.

In doctrina s-a apreciat ca ori de cate ori pentru fapta comisa de persoana fizica legea prevede pe langa pedeapsa principala si interzicerea unor drepturi, iar pentru aceasta poate fi sanctionata si persoana juridica, in cazul acesteia din urma pe langa pedeapsa amenzii se va aplica si una dintre pedepsele complementare prevazute de art. 59 alin. 3. Nu putem retine ca justa o asemenea afirmatie, pe de o parte pentru ca pedepsele si modul lor de aplicare prevazut de art. 80-86 din noul cod penal, prin vointa expresa a legiuitorului se aplica doar persoanei juridice. Astfel individualizarea pedepsei se face dupa regulile prevazute la art. 87 alin. 4. Cu totul deosebit suntem de acord cu sustinerea potrivit careia anumite masuri de siguranta pot fi aplicate si persoanei juridice intrucat legiuitorul nu a prevazut pentru persoana juridica reguli derogatorii (de exemplu: confiscarea speciala).

Sectiunea VII

Problema pluralitatii de infractiuni

Legiuitorul roman a reglementat in noul Cod penal atat institutia concursului de infractiuni, a pluralitatii intermediare, cat si cea a recidivei cu referire expresa la persoana fizica, dedicand art. 54 instituirii unor reguli speciale referitoare la persoana juridica.

Astfel, potrivit art. 54 alin. 1, in caz de concurs de infractiuni (definit dupa regulile art.47) persoanei juridice i se va aplica amenda pana la maximul special prevazut in art. 80 alin.2 pentru crime si in art. 80 alin. 3 pentru delicte; maxim care poate fimajorat cu o patrime.

In cazul in care persoana juridica a mai fost condamnata penal anterior definitiv pentru o infractiune, potrivit art. 54 alin. 2 se aplica dispozitiile alin. 1, daca pedeapsa pentru infractiunea anterioara nu a fost executata. In situatia unei recidive postexecutorii, se aplica pedeapsa amenzii pana la maximul special prevazut in art. 80 pentru crima sau delictul savarsit, maxim care poate fi majorat cu o treime.

Nu impartasim punctul de vedere aparut in doctrina potrivit caruia legiuitorul nu ar fi reglementat recidiva pentru persoana juridica[27], ci consideram ca legiuitorul a dorit doar sa dea acestei institutii juridice un continut diferit fata de modalitatea specifica sanctionarii persoanei fizice, nelimitandu-se doar la impunerea unui mecanism de individualizare a pedepsei. Poate fi sustinuta o asemenea concluzie apeland la urmatoarea motivare. La nivel teoretic notiunea de pluralitate de infractiuni include trei categorii: concursul de infractiuni, recidiva si pluralitatea intermediara. Dintre acestea, pluralitatea intermediara are, asa cum rezulta atat din dispozitiile Codului penal intrat in vigoare in 1969 cat si din cele ale noului Cod penal adoptat in 2004, un rol subsidiar fata de recidiva, in sensul ca isi gaseste aplicabilitatea numai in situatiile in care nu sunt indeplinite conditiile pentru a fi retinuta starea de recidiva. Art. 50 din noul Cod penal prevede patru modalitati de retinere a recidivei in cazul activitatii infractionale a persoanei juridice, definind astfel continutul recidivei care poate fi retinuta fata de persoana fizica. Art. 54 face referire mai intai in alin. 1 la concursul de infractiuni iar in alin 2 se face referire la alte doua modalitati de pluralitate de infractiuni. Dar, art. 46 prevede ca pluralitatea de infractiuni constituie dupa caz concurs de infractiuni sau recidiva, iar art. 54 se intituleaza "pedeapsa in cazul pluralitatii de infractiuni savarsite de persoana juridica". Prin urmare, daca alin. 1 al art. 54 se refera la concursul de infractiuni retinut in sarcina persoanei juridice, nu putem concluziona decat ca alin. 2 se refera la recidiva retinuta in legatura cu activitatea persoanei juridice. Date fiind particularitatile persoanei juridice este normal ca recidiva in cazul acesteia sa fie conceputa diferit in cele doua modalitati prevazute de art. 54 alin. 2, fata de cele patru modalitati de recidiva prevazute de art. 50 aplicabil persoanei juridice, iar, pe de alta parte, doar pentru ca nu a fost reglementata pluralitatea intermediara de infractiuni a persoanei juridice, avand in vedere dispozitiile art. 46 nu putem concluziona ca legiuitorul nu ar fi reglementat recidiva activitatii infractionale a persoanei juridice.

Sectiunea VIII

Problema reabilitarii persoanei juridice

Persoana juridica, asa cum am aratat, nu este nicidecum rodul unei fictiuni a carei necesitate ar fi generata de evolutia conditiilor de dezvoltare ale vietii economice si sociale. Realitatea existentei persoanei juridice este incontestabila. Imprejurarea ca existenta persoanei juridice este perceputa in viata economica si sociabila in mod diferit, dupa cum am mai afirmat, nu constituie un argument in favoarea sustinerii tezei fictiunii persoanei juridice. Cu toate acestea, incontestabil este si faptul ca persoana juridica are o existenta diferita prin toate etapele ei (constituire, activitate sociala si economica, dizolvare) de cea a persoanei fizice. Acesta este de altfel aspectul care determina necesitatea consacrarii unui regim sanctionator distinct aplicabil in ipoteza retinerii raspunderii penale a persoanei morale.

Singurele principii comune regimului de sanctionare a persoanei fizice cu cel aplicabil persoanei juridice ar fi in opinia noastra si in tacerea legii urmatoarele:

Scopul pedepsei de a constrange persoana condamnata la adoptarea unei conduite conforme cu valorile sociale protejate de legea penala romana si de a preveni savarsirea de noi infractiuni;

Conformitatea modului de executare a pedepsei cu scopul in care a fost aplicata (art. 57 din noul Cod penal).

Ne-am permis sa facem o astfel de extrapolare a principiilor aplicarii pedepsei persoanei fizice cu aplicare pedepsei persoanei morale, din simplu motiv ca in mod regretabil noul cod penal roman nu o face; fiind in opinia noastra total inadecvata aplicarea pedepsei unei persoane juridice fara inserarea expresa a unor prevederi de natura acelora prezente in materia sanctionarii persoanei fizice, principii de natura sa confere stabilitate si invariabilitate modului concret de aplicare a pedepsei persoanei morale.

In acelasi mod cum regimul sanctionator al persoanei juridice difera in mod necesar de cel al sanctionarii persoanei fizice, ar fi fost normala consacrarea de catre legea penala romana si a unui regim special al reabilitarii aplicabil persoanei morale. De altfel in legislatiile in care raspunderea penala a persoanei juridice a fost reglementata, consacra institutiei reabilitarii persoanei juridice un regim juridic distinct. Vom arata in cele ce urmeaza cateva considerente, argumente ce pledeaza pentru inserarea in noul Cod penal roman a unor dispozitii specifice reabilitarii persoanei morale.

In mod inevitabil orice condamnare suferita de un subiect de drept, fie persoana fizica, fie persoana juridica atrage pe langa consecinte juridice si o serie de repercusiuni asupra vietii sociale fata de condamnat.

Avand ca exemplu celelalte legislatii care au consacrat raspunderea penala a persoanei juridice, firesc ar fi fost ca legiuitorul sa fi adoptat o serie de dispozitii legale speciale referitoare la reabilitarea persoanei juridice. Fara a proceda astfel , legiuitorul roman a reglementat in cuprinsul Titlului VIII - cauze care inlatura consecintele condamnarii - art. 151-157 institutia reabilitarii, in cele doua forme, modalitati ale sale si anume : reabilitarea de drept si reabilitarea judiciara; din modul de exprimare al legiuitorului nereiesind ca aceste dispozitii s-ar referi si la persoanele juridice.

Astfel reabilitarea de drept conform art. 151 are loc in cazul condamnarii la amenda, sub forma zilelor amenda, la munca in folosul comunitatii sau la pedeapsa inchisorii, daca in decurs de trei ani condamnatul nu a suferit nici o alta infractiune, iar reabilitarea judecatoreasca intervine la cerere in baza hotararii instantei cu urmatoarele doua cerinte:

a). Sa fie indeplinite conditiile art. 154;

b). Sa fie intrunite elementele uneia dintre urmatoarele imprejurari:

Cazul condamnarii la persoana stricta dupa trecere a unui termen de cinci ani la care se adauga jumatate din durata pedepsei pronuntate;

Cazul condamnarii la pedeapsa detentiunii severe ori la pedeapsa detentiunii pe viata comutata sau inlocuita cu pedeapsa detentiunii severe dupa trecerea unui termen de 7 ani la care se adauga jumatate din durata pedepsei pronuntate;

Cazul condamnarii la pedeapsa detentiunii pe viata considerata ca executata in urma gratierii, a implinirii termenului de prescriptie, a executarii pedepsei au a implinirii termenului prevazut de lege in cazul liberarii conditionare, dupa trecerea unui termen de 20 de ani.

La o simpla analiza a art. 151-157 observam ca niciunul dintre tipurile de pedepse enumerate nu corespunde pedepselor prevazute pentru persoana juridica din art. 59 din noul cod penal. Legiuitorul realizeaza singura referire la pedeapsa amenzii in cadrul reglementarii reabilitarii de drept, referindu-se insa expres ca cazurile de condamnare ca amenda sub forma zilelor-amenda - pedeapsa rezervata strict persoanei fizice, nu si persoanei juridice. In tacerea legii, literatura de specialitate[28] a deosebit urmatoarele ipoteze relative la posibilitatea ca legiuitorul roman sa fi reglementat institutia reabilitarii persoanei juridice:

Absenta regulilor speciale in materia reabilitarii; varianta calificata in doctrina drept absurda avand in vedere ca dispozitiile art. 53 alin. 2 se refera la reabilitarea persoanei juridice;

Legiuitorul roman a reglementat doar reabilitarea de drept, varianta pe care nu am putea-o retine deoarece art. 151 se refera strict la pedepse calificate implicit, inaplicabile persoanei juridice de catre codul penal prin reglementarea speciala a sistemului sanctionator aplicabil persoanelor juridice;

Legiuitorul a reglementat doar reabilitarea judecatoreasca; varianta apreciata de doctrina pe buna dreptate drept inacceptabila deoarece nu exista un algoritm clar de calcul al termenului de reabilitare in cazul persoanelor juridice.

In ceea ce ne priveste, consideram intemeiata prima ipoteza in sensul nereglementarii de catre legiuitor a reabilitarii persoanei juridice. Apreciem aceasta imprejurare drept o grava lacuna legislativa avand in vedere atat dispozitiile referitoare la sanctionarea persoanei juridice in cazul pluralitatii de infractiuni cat si incalcarea principiului constitutional a egalitatii de tratament juridic, a persoanei juridice fata de persoana fizica.

Inlaturarea consecintelor condamnarii persoanelor juridice prin reabilitare nu este configurata nici prin dispozitiile Legii nr. 290/2004 privind cazierul judiciar desi legiuitorul utilizeaza termenul generic de persoana. Astfel ar fi logic sa apelam la argumentul ubi lex non distinguit nec nos distinguere debemus. Totusi din economia textelor legale rezulta ca in registrul de evidenta al cazierului judiciar nu ar putea fi inregistrate decat condamnarile suferite de persoanele fizice nu si cele suferite de persoanele juridice.

Se impune astfel in perspectiva legislativa din partea legiuitorului un demers consistent de modificare si completare a noului cod penal in vederea consacrarii de reguli speciale privind reabilitarea persoanei juridice.